Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 204/2013 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 15/2013 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 101/2011 privind reglementarea condițiilor pentru vânzarea imobilelor, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”, a imobilelor proprietatea Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”, precum și pentru modificarea unor acte normative, excepție ridicată de Alexandra Cristina Gheorghiu în Dosarul nr. 15.997/3/2013 al Tribunalului București — Secția a IV-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 75D/2015.
2. La apelul nominal se prezintă, pentru autoarea excepției de neconstituționalitate, doamna avocat Monica Livescu, cu împuternicire avocațială depusă la dosar. Se constată lipsa celorlalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul apărătorului ales al autoarei excepției de neconstituționalitate, care solicită admiterea acesteia, astfel cum a fost formulată. În continuare susține că se pune problema constituționalității Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 15/2013 și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 101/2011, care nu au fost cenzurate cu ocazia adoptării legii de aprobare a acestora, respectiv Legea nr. 204/2013, având în vedere că nu există acele rațiuni care stau la baza adoptării ordonanțelor de urgență, astfel cum sunt prevăzute la art. 115 alin. (4) din Constituție. Totodată, menționează că sunt încălcate prevederile art. 53 din Constituție, ca urmare a neîntrunirii condițiilor referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi; dispozițiile criticate sunt contrare și art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție, din perspectiva unei inegalități create între persoanele care au primit bunuri în compensare, dintre cele aflate în administrarea/proprietatea „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”, și cele care nu au această posibilitate.
4. În continuare susține că notificarea a fost formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, iar prin modalitatea în care s-a schimbat o situație născută sub imperiul acestei legi se anihilează un drept recunoscut, ceea ce este contrar principiului neretroactivității. Totodată, referitor la dreptul la un proces echitabil arată că dreptul de acces liber la justiție poate fi extins și la modalitatea în care este condus procesul, în raport de previzibilitate, de egalitatea de arme în raport cu statul, schimbarea regulilor jocului în cauze unde statul este parte, iar intervenția legislativului duce la încălcarea independenței justiției. Referitor la art. 44 din Constituție menționează că, odată recunoscut dreptul de notificare prin Legea nr. 10/2001, aceasta reprezintă o recunoaștere a dreptului asupra unui bun. În acest context face referire la Legea nr. 165/2013, susținând că această lege este incertă, iar prin aplicarea acesteia în cauza de față se încalcă dreptul de proprietate, precum și principiul securității juridice. În susținerea celor precizate mai sus menționează jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
5. În final, solicită Curții să aprecieze că excepția de neconstituționalitate este justificată, precum și admiterea acesteia, astfel cum a fost formulată.
6. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată, sens în care prezintă atât evoluția cauzei deduse judecății, cât și dinamica legislativă a actelor normative criticate. În acest context arată că dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 15/2013 nu sunt retroactive, întrucât sunt adoptate anterior promovării acțiunii de către autoarea excepției de neconstituționalitate. Referitor la celelalte prevederi constituționale invocate în susținerea excepției de neconstituționalitate arată că, în ceea ce privește preeminența dispozițiilor convenționale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că intervenția legislativului poate să privească o procedură jurisdicțională aflată în curs de derulare, la care însuși statul este parte, sens în care face trimitere la doctrina în materie.
7. În continuare arată că Legea nr. 10/2001 se completează cu Legea nr. 165/2013, cu privire la care Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat, spre exemplu prin Hotărârea din 29 aprilie 2014, pronunțată în Cauza Preda și alții împotriva României, și Hotărârea din 13 mai 2014, pronunțată în Cauza Constantin Rotescu împotriva României, prin care a statuat că această lege stabilește diverse proceduri puse la dispoziția solicitanților care doresc soluționarea cererilor de restituire, mecanism care oferă o serie de căi de atac eficiente.
8. În subsidiar, pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă, având în vedere dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
9. Prin Decizia civilă nr. 555 A din 11 decembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 15.997/3/2013 (457/2014), Curtea de Apel București — Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 204/2013 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 15/2013 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 101/2011 privind reglementarea condițiilor pentru vânzarea imobilelor, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”, a imobilelor proprietatea Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”, precum și pentru modificarea unor acte normative, ca urmare a admiterii apelului formulat împotriva încheierii pronunțate de Tribunalul București — Secția a IV-a civilă, prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, excepție ridicată de Alexandra Cristina Gheorghiu într-o cauză întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945— 22 decembrie 1989.
10. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține, în esență, că prevederile criticate sunt neconstituționale, deoarece, prin includerea în lista anexă la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 101/2011 privind reglementarea condițiilor pentru vânzarea unor imobile, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”, a imobilelor proprietatea Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”, pentru reglementarea situației juridice a unor imobile, pentru reglementarea cheltuielilor de cazare în unele situații speciale, precum și pentru modificarea unor acte normative, aprobată cu completări prin Legea nr. 382/2013, a bunurilor administrate de Regia Autonomă „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”, se face „dovada deplină că aceste bunuri nu erau necesare unității notificate, că erau încadrabile în noțiunea de bunuri disponibile în accepțiunea art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 și puteau fi incluse în lista imobilelor disponibile, pentru a face obiectul atribuirii de bunuri în compensare”. De asemenea arată că o astfel de lege, care a anihilat posibilitatea atribuirii de bunuri în compensare, este de natură să aducă atingere dreptului de proprietate născut prin efectul Legii nr. 10/2001. Astfel, în situația în care instanța în fața căreia s-a invocat excepția de neconstituționalitate ar respinge cererea de atribuire de bunuri în compensare pe considerentul inexistenței unor imobile disponibile, ce pot fi atribuite în compensare, s-ar ajunge doar la stabilirea unor măsuri reparatorii în „puncte”, prevăzute de Legea nr. 165/2013, care nu vor putea fi valorificate decât în condițiile acestei legi. Or, perspectiva de aplicare a Legii nr. 165/2013 este incertă, iar mecanismul de despăgubire prevăzut de aceasta nu este în concordanță cu cerințele Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României.
11. Raportat la cele prezentate mai sus, în dezvoltarea excepției de neconstituționalitate, arată că neconstituționalitatea dispozițiilor Legii nr. 204/2013, în raport cu art. 16 din Constituția României, se impune a fi analizată prin prisma efectelor concrete pe care le produce asupra justului echilibru dintre părțile aflate pe poziții contradictorii în cadrul litigiului. Or, prin excluderea din patrimoniul Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” a bunurilor menționate în „lista anexă” la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 15/2013, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 204/2013, s-a creat o situație de inegalitate în drepturi și grave diferențe de tratament între persoanele fizice aflate în situația reclamantei, a căror notificare nu a fost soluționată din culpa entității cu soluționarea notificării, și persoanele care anterior au primit, din patrimoniul aceleiași Regii, bunuri în compensare.
12. Referitor la neconstituționalitatea dispozițiilor Legii nr. 204/2013, în raport cu art. 15 alin. (2) și art. 78 din Constituție, menționând jurisprudența Curții Constituționale referitoare la principiul neretroactivității, arată că legea criticată modifică situația imobilelor disponibile, ce puteau face obiectul atribuirii prin compensare în temeiul art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, care prevede obligația entității învestite cu soluționarea notificării de a acorda bunuri în compensare. Astfel, aplicarea Legii nr. 204/2013 litigiilor aflate în curs de soluționare la data intrării în vigoare a acesteia ar încălca principiul tempus regit actum, potrivit căruia actele și faptele juridice se supun legii aplicabile la data la care s-au născut, or, dreptul subiectiv născut sub imperiul Legii nr. 10/2001 este dreptul de a obține cu prioritate restituirea în natură a bunurilor notificate sau de a obține bunuri în compensare, în situația în care nu ar fi posibilă restituirea în natură.
13. În ceea ce privește pretinsa neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 204/2013, în raport cu art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (aplicabil în baza art. 20 din Constituție), susține că sunt neconstituționale dispozițiile criticate, în măsura în care se aplică situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare, respectiv acțiunilor introduse înainte de această dată, prin aceea că încalcă în mod flagrant dreptul de acces la instanță, întrucât acest drept nu se limitează la posibilitatea introducerii unei acțiuni, ci aplicarea sa poate fi extinsă și la modul în care este condus procesul respectiv.
14. Invocând jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, arată că principiul preeminenței dreptului și noțiunea de proces echitabil, consacrate de art. 6 din Convenție, se opun ingerinței puterii legiuitoare în administrarea justiției, în scopul de a influența deznodământul judiciar al litigiului, iar intervenția legislativă în procesele în care participă statul este o formă a inegalității de arme. În acest context susține că autoritățile au depășit marja de apreciere stabilită prin Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României.
15. În ceea ce privește neconstituționalitatea prevederilor criticate, față de art. 11 din Constituție, prin raportare la tratatele Uniunii Europene, menționând jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, învederează că, în conformitate cu normele tratatelor Uniunii Europene, principiul securității juridice trebuie garantat de statele membre ale Uniunii Europene tuturor cetățenilor, ceea ce implică neretroactivitatea actelor juridice, în vederea protejării libertăților individuale, neretroactivitatea fiind o consecință directă a respectării principiului legalității. Or, prin Legea nr. 204/2013 s-a modificat esențial regimul juridic al imobilelor aflate în proprietatea statului și în administrarea Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”, ce puteau face obiectul atribuirii în compensație potrivit Legii nr. 10/2001.
16. Referitor la pretinsa neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 204/2013, prin raportare la art. 44 din Constituție și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție (aplicabil prin prisma art. 20 din Constituție), având în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție referitoare la noțiunile de „bunuri”, „valoare patrimonială”, „speranță legitimă”, susține că speranța legitimă de a obține un bun (în compensare sau prin echivalent) reprezintă o extindere a aplicării art. 1 al Primului Protocol adițional la Convenție și asupra aplicării unor bunuri care nu se află în patrimoniul reclamantului, dar acesta are un drept de a obține proprietatea asupra lor, recunoscut de legislația statului respectiv.
17. De asemenea susține că aplicarea dispozițiilor criticate unui proces pendinte, cu consecința lipsirii de eficiență juridică a dispozițiilor din Legea nr. 10/2001, pentru persoanele care au formulat acțiuni în temeiul acestei legi, ar conduce la înlăturarea caracterului previzibil și accesibil al legii. Or, o astfel de aplicare ar putea fi asimilată intervenției legislativului în timpul procedurii juridice, fiind încălcată și condiția independenței instanței, respectiv contravine prevederilor art. 124 din Constituție. Invocă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la ingerința în dreptul oricărei persoane la un tribunal independent față de legislativ.
18. În acest context apreciază că sunt încălcate și prevederile art. 53 din Constituție, nefiind întrunite niciuna dintre condițiile prevăzute de textul constituțional referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale.
19. În final, susține neconstituționalitatea Legii nr. 204/2013 în raport cu art. 115 alin. (4) din Constituție, ca urmare a faptului că rațiunile adoptării Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 101/2011, confirmate prin legea de aprobare, nu se încadrează în situațiile extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată.
20. Curtea de Apel București — Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie apreciază, în esență, că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 101/2011 nu oferă posibilitatea instanței de a se pronunța în sensul acordării în compensare a unui teren aflat pe listele anexe ale acestui act normativ. Astfel, posibilitatea dată de legiuitor entității îndrituite să analizeze includerea bunurilor în categoria celor disponibile poate conduce la golirea patrimoniului unității deținătoare, prin vânzarea unor asemenea bunuri care ar putea fi oferite, în condițiile Legii nr. 10/2001, în compensare, ca o măsură alternativă la restituirea în natură a bunului preluat abuziv, în cazul în care aceasta nu mai este posibilă. În acest context arată că s-ar ajunge la respingerea cererii de atribuire de bunuri în compensare pe considerentul inexistenței unor imobile disponibile ce pot fi atribuite în compensare și stabilirea unor măsuri reparatorii în puncte prevăzute de Legea nr. 165/2013. Or, legiuitorul, prin Legea nr. 10/2001, a prevăzut o ierarhie a despăgubirilor, lăsată la dispoziția persoanei îndreptățite, respectiv restituirea în natură ca regulă principală, acordarea de despăgubiri în echivalent în compensare cu alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de puncte compensatoare, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită.
21. De asemenea apreciază că se creează o inegalitate în drepturi și o diferență de tratament juridic între persoane aflate în situația autoarei excepției de neconstituționalitate și cele care, anterior, au primit bunuri în compensare, iar prin intervenția legislativului, prin care se modifică esențial regimul juridic al imobilelor aflate în proprietatea statului și în administrarea Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” ce puteau face obiectul atribuirii prin compensare, are loc o ingerință în dreptul oricărei persoane la un tribunal independent, întrucât prin actul normativ criticat este influențată soluționarea litigiilor în care statul este parte.
22. În final, apreciază că prevederile criticate au fost adoptate fără a fi întrunite condițiile prevăzute de textul constituțional referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.
23. Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
24. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
25. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze prezenta excepție.
26. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile Legii nr. 204/2013 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 15/2013 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 101/2011 privind reglementarea condițiilor pentru vânzarea imobilelor, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”, a imobilelor proprietatea Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”, precum și pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 398 din 2 iulie 2013.
27. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 15 alin. (2), potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 11 privind dreptul internațional și dreptul intern, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) potrivit căruia părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 44 alin. (1) teza a doua referitor la stabilirea prin lege a conținutului și limitelor dreptului de proprietate, art. 53 cu privire la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 78 privind intrarea în vigoare a legii, art. 115 alin. (4) care reglementează condițiile în care pot fi adoptate ordonanțe de urgență și art. 124 referitor la înfăptuirea justiției. De asemenea sunt menționate prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil și art. 14 referitor la interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și ale art. 1 referitor la protecția proprietății din Primul Protocol adițional la Convenție.
28. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea, verificând condițiile cumulative de admisibilitate a cererii privind sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate ridicate, reglementate de dispozițiile art. 29 alin. (1)—(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, constată că excepția de neconstituționalitate este ridicată de către o parte din proces în fața unei instanțe de judecată, prevederile criticate reprezintă o lege în vigoare și care nu au fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară.
29. În schimb, în ceea ce privește condiția ca textul supus controlului de constituționalitate să aibă legătură cu soluționarea cauzei, Curtea constată că, în prezenta cauză, prin cererea dedusă judecății de către autoarea excepției de neconstituționalitate, instanța a fost învestită cu soluționarea notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001, în sensul stabilirii calității de persoane îndreptățite la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru imobilul ce face obiectul solicitării, restituirea în natură a imobilului notificat, iar, în măsura în care nu poate fi restituit în natură, atribuirea de bunuri în compensare sau, în subsidiar, acordarea altor măsuri compensatorii sub formă de puncte, potrivit Legii nr. 165/2013.
30. Curtea observă că Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945—22 decembrie 1989, în temeiul căreia s-a formulat acțiunea în prezenta cauză, reglementează dreptul la măsuri reparatorii, în natură sau prin echivalent, iar în ceea ce privește natura măsurilor reparatorii prin echivalent, Legea nr. 10/2001 nu prevede decât că acestea pot consta în compensarea cu alte bunuri sau cu despăgubiri care vor fi acordate în condițiile legii speciale, sens în care a fost adoptată Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente și, ulterior, Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.
31. Or, Legea nr. 204/2013, astfel cum reiese chiar din titlul acesteia, aprobă, cu modificări și completări, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 15/2013 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 101/2011 privind reglementarea condițiilor pentru vânzarea imobilelor, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”, a imobilelor proprietatea Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”, precum și pentru modificarea unor acte normative, fără a avea o incidență directă cu privire la modul de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de autorii excepției de neconstituționalitate.
32. Față de cele prezentate mai sus, Curtea reține că prevederile criticate, în acest context, nu au legătură cu soluționarea cauzei, astfel că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 204/2013 este inadmisibilă.
