Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Gheorghe Bozgan în Dosarul nr. 16.821/55/2013 al Curții de Apel Timișoara - Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.138D/2014.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, arătând că, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, textul art. 1 alin. (3) din Constituție instituie un principiu general al statului de drept și nu un drept. În concluzie, se poate considera că acest principiu este încălcat numai în măsura în care se constată încălcarea vreunuia din drepturile sau libertățile fundamentale. Mai arată că în cauza de față dispozițiile legale criticate reprezintă norme de procedură, care, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, se analizează prin perspectiva dispozițiilor constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 124 privind înfăptuirea justiție și art. 126 privind instanțele judecătorești.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Decizia civilă nr. 760 din 7 octombrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 16.821/55/2013, Curtea de Apel Timișoara - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Gheorghe Bozgan într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului formulat împotriva unei decizii a Tribunalului Arad prin care s-a respins apelul declarat împotriva sentinței civile a Judecătoriei Arad prin care s-a admis contestația la executare și s-a dispus anularea formelor de executare dintr-un dosar execuțional.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale, deoarece restrâng sfera hotărârilor care pot fi atacate cu recurs. Calitatea actului de justiție în spețele supuse căii de atac a apelului este afectată, fiind frecvente situațiile în care încălcări grave ale legii săvârșite de judecătorul instanței de fond rămân valide în calea de atac a apelului, deoarece judecătorii instanței de apel, care se pronunță definitiv, încalcă la rândul lor legea. Excepțiile prevăzute de dispozițiile legale criticate acoperă majoritatea covârșitoare a hotărârilor definitive date în apel care sunt excluse de la controlul de legalitate.

6. Curtea de Apel Timișoara - Secția I civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că accesul liber la justiție nu înseamnă accesul în toate cazurile la toate căile de atac, întrucât legiuitorul poate institui în considerarea unor situații juridice deosebite reguli speciale de procedură și modalități speciale de executare a acestora.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din actul de sesizare al Curții Constituționale, îl reprezintă dispozițiile art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Curtea observă că dispozițiile legale criticate din Codul de procedură civilă se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016 potrivit art. XVIII din Legea nr. 2/2013. Până la această dată se aplică art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013, care prevede că: „În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum si în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.”

11. Curtea reține că singura deosebire dintre cele două texte, respectiv art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă și art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, constă în limita valorică a cererilor evaluabile în bani. Prin urmare, Curtea va reține ca obiect al excepției de neconstituționalitate dispozițiile art. XVIII alin. (2) penultima teză din Legea nr. 2/2013.

12. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (3) privind valorile supreme ale statului român. Din motivarea autorului excepției, Curtea reține ca texte de referință și dispozițiile constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție și art. 129 privind folosirea căilor de atac.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că autorul excepției este nemulțumit, în principal, de faptul că beneficiază numai de calea de atac a apelului, fiind suprimată calea de atac a recursului, dispoziția legală criticată încălcând, astfel, dispozițiile art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală potrivit căruia în România dreptatea reprezintă o valoare supremă și este garantată.

14. Curtea reține că în noua lege procesual civilă legiuitorul a reașezat căile de atac, recursul constituind o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată de partea nemulțumită pentru motive de nelegalitate și numai în condițiile prevăzute de lege. Apelul reprezintă calea ordinară de atac care are un caracter devolutiv, instanța de apel statuând atât în fapt, cât și în drept (art. 476 din Codul de procedură civilă).

15. În ceea ce privește reglementarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești, în jurisprudența sa, Curtea a statuat că, în conformitate cu dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție, legiuitorul are competența exclusivă de a institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, precum și modalități speciale de exercitare a drepturilor procedurale, semnificația liberului acces la justiție nefiind aceea a accesului, în toate cazurile, la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac (a se vedea, în acest sens, Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Decizia nr. 1.132 din 16 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 19 noiembrie 2008, sau Decizia nr. 396 din 26 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 31 mai 2012).

16. De asemenea, în legătură cu dispozițiile art. 129 din Constituție, în jurisprudența sa Curtea a subliniat că Legea fundamentală nu cuprinde dispoziții cu privire la obligativitatea existenței tuturor căilor de atac, ci statuează că părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 99 din 23 mai 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 21 august 2000, Decizia nr. 1.034 din 14 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 16 noiembrie 2010, sau Decizia nr. 1.415 din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 839 din 28 noiembrie 2011).

17. Totodată, Curtea reține că Legea fundamentală nu precizează in terminis că accesul liber la justiție implică întotdeauna dreptul de a exercita atât calea de atac a apelului, cât și a recursului (art. 21).

18. În ceea ce privește invocarea ca text de referință pretins încălcat a art. 1 alin. (3) din Constituție, Curtea reține că această dispoziție constituțională privește valorile supreme ale statului de drept. Este o reglementare de principiu care constituie cadrul pe care se grefează toate celelalte norme ale Legii fundamentale. Prin urmare, atât timp cât art. 21 din Constituție nu precizează in terminis că accesul liber la justiție implică întotdeauna dreptul de a exercita atât calea de atac a apelului, cât și a recursului, iar potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, legiuitorul are competența exclusivă de a institui regulile de procedură și potrivit art. 129 din Legea fundamentală părțile interesate și Ministerului Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii, dreptatea, ca valoare supremă a statului, nu este încălcată.