Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 345 alin. (1), art. 346 alin. (1) și art. 347 alin. (2) și (3) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Radu Călin Căloiu în Dosarul nr. 39.803/3/2013*/a1 (1.930/2014) al Curții de Apel București — Secția a II-a penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 723D/2014.
2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca devenită inadmisibilă, deoarece ulterior sesizării instanței de contencios constituțional a fost pronunțată Decizia de admitere nr. 641 din 11 noiembrie 2014.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
4. Prin Încheierea din 7 iulie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 39.803/3/2013*/a1 (1.930/2014), Curtea de Apel București — Secția a II-a penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 345 alin. (1), art. 346 alin. (1) și art. 347 alin. (2) și (3) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Radu Călin Căloiu într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații formulate împotriva încheierii prin care judecătorul s-a pronunțat în cadrul procedurii de cameră preliminară după emiterea rechizitoriului.
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile legale menționate sunt neconstituționale, deoarece procedura în cameră preliminară se desfășoară în camera de consiliu, fără participarea procurorului și a inculpatului.
6. Curtea de Apel București — Secția a II-a penală apreciază că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată.
7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
8. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile criticate sunt constituționale.
9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 345 alin. (1) referitor la Procedura în camera preliminară, art. 346 alin. (1) referitor la Soluțiile pe care le poate dispune judecătorul de cameră preliminară și art. 347 alin. (2) și (3) referitor la Contestație, toate din Codul de procedură penală, care au următorul conținut:
— Art. 345 alin. (1): „Dacă s-au formulat cereri și excepții ori a ridicat din oficiu excepții, judecătorul de cameră preliminară se pronunță asupra acestora, prin încheiere motivată, în camera de consiliu, fără participarea procurorului și a inculpatului, la expirarea termenului prevăzut la art. 344 alin. (4).”;
— Art. 346 alin. (1): „Judecătorul de cameră preliminară hotărăște prin încheiere motivată, în camera de consiliu, fără participarea procurorului și a inculpatului. Încheierea se comunică de îndată procurorului și inculpatului.”;
— Art. 347 alin. (2) și (3): „(2) Contestația se judecă de către judecătorul de cameră preliminară de la instanța ierarhic superioară celei sesizate. Când instanța sesizată este Înalta Curte de Casație și Justiție, contestația se judecă de către completul competent, potrivit legii.
(3) Dispozițiile art. 343—346 se aplică în mod corespunzător.”
12. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 21 referitor la Accesul liber la justiție, art. 24 referitor la Dreptul la apărare și art. 124 referitor la Înfăptuirea justiției.
13. Examinând excepția de neconstituționalitate și cadrul procesual în care a fost ridicată, Curtea constată că soluția legislativă referitoare la posibilitatea judecătorului de cameră preliminară de a se pronunța în fond și în contestație asupra aspectelor semnalate în cadrul unui proceduri „fără participarea procurorului și inculpatului” a fost analizată de Curte prin Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014, ocazie cu care a statuat că judecarea plângerii ori a contestației fără participarea părților, subiecților procesuali principali și procurorului contravine dreptului la un proces echitabil în componentele sale referitoare la contradictorialitate și oralitate, întrucât norma legală nu permite comunicarea către aceștia a documentelor care sunt de natură să influențeze decizia judecătorului și nu prevede posibilitatea de a discuta în mod efectiv observațiile depuse instanței. Din perspectiva dreptului la un proces echitabil, este suficient să se asigure posibilitatea participării părților la dezbateri, judecătorul putând decide asupra finalizării procedurii în camera preliminară și fără participarea lor atâta timp cât acestea au fost legal citate. De asemenea, câtă vreme probele reprezintă chintesența oricărui proces penal, iar organul de urmărire penală strânge și administrează probe atât în favoarea, cât și în defavoarea inculpatului, atunci este evident că procedura desfășurată în aceste situații are o influență directă asupra desfășurării și echității procedurii ulterioare, inclusiv asupra procesului propriu-zis, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 341 alin. (11) din Codul de procedură penală, „Probele care au fost excluse nu pot fi avute în vedere la judecarea în fond a cauzei”, fiind necesară participarea procurorului.
14. Totodată, prin Decizia nr. 663 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015, paragraful 22, Curtea a constatat că, în cadrul procesului penal, spre deosebire de părți, procurorul îndeplinește un rol constituțional consacrat prin art. 131 alin. (1) din Legea fundamentală, potrivit căruia, „În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societății și apără ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor”. Acest fapt nu trebuie înțeles ca un drept subiectiv propriu al procurorului, pentru că el, în virtutea rolului mai sus arătat, este o autoritate competentă să instrumenteze și să soluționeze cauza respectivă, exercitându-și atribuțiile în lumina exigențelor constituționale anterior enunțate. Spre deosebire de art. 2781 alin. 5 din Codul de procedură penală din 1968, potrivit căruia prezența procurorului era obligatorie, în prezenta reglementare consacrată de dispozițiile legale criticate, neparticiparea obligatorie a procurorului ar plasa rolul Ministerului Public într-o zonă inferioară de cea enunțată de prevederea constituțională. De aceea, câtă vreme procedura din camera preliminară supusă prezentului control de constituționalitate poate duce la începerea judecății și deci la formularea unei acuzații în materie penală cu consecințe evidente ce țin de drepturile și libertățile cetățenilor, Curtea constată că, în vederea atingerii acestor obiective de ordine publică, este insuficientă numai citarea procurorului, sens în care se impune și participarea obligatorie a sa în cadrul procedurii.
15. Așa fiind, având în vedere dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, potrivit cărora „(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale”, și faptul că, în prezenta cauză, Curtea Constituțională a fost sesizată anterior publicării deciziilor de admitere mai sus menționate în Monitorul Oficial al României, Partea I, Curtea constată că soluția legislativă cuprinsă în art. 345 alin. (1) și în art. 346 alin. (1) și art. 347 alin. (3) din Codul de procedură penală, potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunță „fără participarea procurorului și a inculpatului”, a devenit inadmisibilă, sens în care urmează a fi respinsă ca atare.
16. În ce privește critica referitoare la derularea procedurii în camera de consiliu, Curtea constată că prin Decizia nr. 702 din 27 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 38 din 16 ianuarie 2015, paragrafele 19 și 20, pronunțându-se asupra procedurii referitoare la plângerea împotriva soluțiilor de neurmărire ori netrimitere în judecată, a statuat că judecarea ei în camera de consiliu nu afectează dispozițiile constituționale invocate. Cu acel prilej, Curtea a statuat că publicitatea, ca principiu al ședinței de judecată, constă în posibilitatea pe care o are orice persoană de a asista la desfășurarea judecății, constituind deopotrivă un mijloc de a prezerva încrederea opiniei publice în instanțele judecătorești.
17. Consacrarea sa este asigurată de dispozițiile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, potrivit căruia orice persoană are dreptul la judecarea în mod public a cauzei sale de către o instanță care va hotărî, între altele, asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat importanța acestui principiu procesual, statuând că publicitatea procedurilor organelor judiciare la care se referă art. 6 paragraful 1 are ca scop protejarea justițiabililor împotriva unei „justiții secrete” și vizează dezbaterile propriu-zise ale procesului (Hotărârea din 26 septembrie 1995, pronunțată în Cauza Diennet împotriva Franței, paragraful 33). Cu toate acesta, dreptul la o ședință publică nu este absolut, motiv pentru care nu s-ar putea susține că și în situația în care, după judecarea în fond, instanța de apel învestită cu plenitudinea de jurisdicție ar fi ținută întotdeauna de o audiență publică, independent de natura problemelor asupra cărora ea ar statua (Hotărârea din 29 octombrie 1991, pronunțată în Cauza Jan Lke Andersson împotriva Suediei, paragraful 27, și Hotărârea din 27 martie 1998, pronunțată în Cauza K.D.B. împotriva Olandei, paragraful 39).
18. De asemenea, faptul că procedura camerei preliminare se realizează în camera de consiliu este în deplină concordanță cu prevederile art. 127 din Legea fundamentală, potrivit cărora „Ședințele de judecată sunt publice, afară de cazurile prevăzute de lege”, și nu aduce atingere, în niciun mod, dispozițiilor constituționale invocate.
19. Așa fiind, Curtea constată că rațiunile avute în vedere cu prilejul pronunțării Deciziei nr. 702 din 27 noiembrie 2014 își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză cu privire la procedura camerei preliminare, motiv pentru care urmează a fi respinsă, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 345 alin. (1), art. 346 alin. (1) și art. 347 alin. (3) din Codul de procedură penală, întrucât acestea sunt constituționale în raport cu critica referitoare la judecarea în camera de consiliu.
20. În ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 347 alin. (2) din Codul de procedură penală, Curtea constată că acestea dispun cu privire la competența materială a judecătorului de cameră preliminară de la instanța ierarhic superioară celei sesizate, precum și a completului competent, potrivit legii, de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de a se pronunța asupra căii de atac a contestației. Or, din perspectiva criticilor formulate, Curtea constată că aceste dispoziții nu conțin nicio prevedere de natură a afecta accesul liber la justiție, dreptul la apărare ori înfăptuirea justiției. Dimpotrivă, prevederile de lege criticate nu încalcă nici dreptul la un proces echitabil, nici dreptul la apărare, întrucât nu înlătură posibilitatea inculpaților de a se apăra și de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. În plus, contrar celor susținute de autorul excepției, dispozițiile de lege criticate nu contravin nici prevederilor art. 124 din Legea fundamentală. Astfel, stabilirea de către legiuitor, în temeiul prerogativelor conferite acestuia de dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție, a unor reguli procedurale privind stabilirea competenței judecătorului de cameră preliminară de la instanța ierarhic superioară nu este de natură să aducă atingere principiului constituțional ce consacră înfăptuirea justiției, atât timp cât aceste reguli se aplică, în numele legii, de către judecători independenți și în mod unic, egal și imparțial tuturor justițiabililor.
21. Pentru aceste motive, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 347 alin. (2) din Codul de procedură penală este neîntemeiată.
