(1) Cuantumurile prevăzute la art. 5 și 6 din Legea nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările ulterioare, astfel cum au fost modificate prin prezenta ordonanță de urgență, se aplică începând cu drepturile aferente lunii noiembrie 2014.
(2) Pentru beneficiarii de alocație pentru susținerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010, republicată, cu modificările ulterioare, cu drepturi stabilite anterior datei de 1 noiembrie 2014, noul cuantum al alocației pentru susținerea familiei se stabilește prin decizia directorului executiv al agenției județene pentru plăți și inspecție socială, respectiv a municipiului București, denumite în continuare agenții teritoriale, pe baza ultimei dispoziții a primarului.
(3) Decizia prevăzută la alin. (2) se comunică primarilor și beneficiarilor.
(4) Pe baza deciziei prevăzute la alin. (2), primarii au obligația de a emite o nouă dispoziție de modificare a cuantumului pe care o comunică agențiilor teritoriale în termenul prevăzut la art. 10 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 38/2011, cu modificările și completările ulterioare.
(5) Deciziile agențiilor teritoriale și dispozițiile primarilor, precum și comunicările prevăzute la alin. (3) și (4) se emit colectiv pentru toți beneficiarii de alocație pentru susținerea familiei, la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale.”