1. Pe rol se află examinarea cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre prim-ministru, pe de o parte, și Președintele României, pe de altă parte, cerere formulată de Președintele României.

2. Cererea fost formulată în temeiul art. 146 lit. e) din Constituție și al art. 11 alin. (1) lit. A.e) și art. 34 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a fost înregistrată la Curtea Constituțională sub nr. 1.915 din 6 mai 2014 și constituie obiectul Dosarului nr. 413E/2014.

3. Președintele Curții Constituționale, în temeiul dispozițiilor art. 216 alin. (1) din Codul de procedură civilă coroborate cu cele ale art. 14 din Legea nr. 47/1992, declară deschise lucrările ședinței de judecată.

4. La apelul nominal răspunde, pentru autorul sesizării, domnul Claudiu Constantin Dinu, consilier prezidențial, cu delegație depusă la dosar, lipsind cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Președintele Curții Constituționale, în temeiul dispozițiilor art. 216 alin. (2) din Codul de procedură civilă coroborate cu cele ale art. 14 din Legea nr. 47/1992, acordă cuvântul reprezentantului autorului sesizării pentru susținerea acesteia.

6. Având cuvântul, reprezentantul autorului sesizării arată că cererea formulată vizează existența unui conflict juridic de natură constituțională între Președintele României și prim-ministru. Apreciază că parte în conflict nu poate fi Guvernul, reprezentat de prim-ministru, ci chiar prim-ministrul, întrucât acesta este o entitate constituțională cu atribuții proprii, actul contrasemnării fiind o competență personală a sa, și nu a Guvernului.

7. Pe fondul cererii, arată că, pentru a produce efecte juridice, decretul de conferire a decorațiilor trebuie să fie semnat de Președintele României și contrasemnat de prim-ministru. Se apreciază că prim-ministrul nu este obligat să contrasemneze actul în ipoteza în care constată că Președintele României nu și-a motivat actul decorării, nu și-a fundamentat soluția în drept sau dacă persoana nu îndeplinește condițiile legale pentru a fi decorată. În aceste condiții, actul trebuie retrimis la Președintele României pentru îndreptarea erorilor cuprinse în acesta. Dacă, însă, refuzul contrasemnării nu este motivat, pe de o parte, Președintele României nu poate îndrepta erorile, iar, pe de altă parte, se conferă prim-ministrului un drept de veto. Or, legiuitorul constituant nu a avut în vedere un asemenea drept de veto, ci posibilitatea prim-ministrului de a refuza contrasemnarea pentru motive tehnice, de legalitate. De asemenea, principiul loialității constituționale obligă la motivarea refuzului, invocându-se, în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 51 din 25 ianuarie 2012.

8. Se arată că, în acest context, se pune problema valorii juridice a contrasemnării decretului. Se susține că actul contrasemnării are în vedere numai aspecte de legalitate, și nu de oportunitate, altminteri atribuțiile proprii ale Președintelui României ar deveni atribuții partajate cu prim-ministrul; în acest sens, se menționează atribuțiile Președintelui României în procedura încheierii și ratificării tratatelor internaționale, precum și cele referitoare la acreditarea și rechemarea reprezentanților diplomatici ai României și la grațiere. Așadar, se susține că atribuțiile Președintelui României cuprinse în titlul III capitolul II din Constituție nu pot fi decât competențe proprii, și nu comune.

9. În consecință, se apreciază că prin nemotivarea refuzului de a contrasemna decretul de conferire a decorațiilor s-a creat un blocaj instituțional, Președintele României neputând astfel remedia problemele de legalitate apărute în această procedură. În concluzie, se solicită Curții Constituționale admiterea cererii formulate și constatarea existenței unui conflict juridic de natură constituțională între Președintele României și prim-ministru, generat de refuzul nemotivat al acestuia din urmă de a contrasemna decretul de conferire a decorațiilor.

10. Președintele Curții Constituționale, având în vedere dispozițiile art. 394 alin. (1) din Codul de procedură civilă coroborate cu cele ale art. 14 din Legea nr. 47/1992, declară dezbaterile închise.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

11. Prin Adresa nr. 990 din 6 mai 2014, Președintele României a sesizat Curtea Constituțională cu cererea de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre prim-ministru, pe de o parte, și Președintele României, pe de altă parte.

12. Prin cererea formulată se solicită Curții Constituționale constatarea existenței unui conflict juridic de natură constituțională între prim-ministru, pe de o parte, și Președintele României, pe de altă parte, conflict ivit ca urmare a nemotivării refuzului prim-ministrului de a contrasemna decretul Președintelui României privind conferirea unor decorații mai multor personalități ale culturii românești ce au asigurat conducerea Institutului Cultural Român în perioada 2005–2012. Cererea este structurată pe trei părți, cuprinzând temeiul legal al acesteia, situația de fapt, precum și situația în drept.

(1) Temeiul legal

13. Președintele României invocă în susținerea cererii sale dispozițiile constituționale ale art. 94 lit. a) privind atribuția Președintelui de a conferi decorații și titluri de onoare, ale art. 100 alin. (2) privind atribuția prim-ministrului de a contrasemna decretele emise de Președinte prin care se conferă decorații și titluri de onoare, precum și ale art. 146 lit. e) privind atribuția Curții Constituționale de a soluționa conflicte juridice de natură constituțională.

(2) Situația de fapt

14. La data de 25 aprilie 2014, prin intermediul Cancelariei Ordinelor din cadrul Administrației Prezidențiale, Președintele României a transmis prim-ministrului spre contrasemnare două proiecte de decrete de decorare a unor personalități care au îndeplinit funcții de conducere în cadrul Institutului Cultural Român, precum și a unor personalități din comunitatea românească din vecinătatea României, proiecte însoțite de memorandumul cuprinzând motivele avute în vedere pentru acordarea distincțiilor.

15. La data de 29 aprilie 2014 Guvernul a restituit Administrației Prezidențiale proiectul de decret contrasemnat privind decorarea unor personalități din comunitatea românească din vecinătatea României, precum și rezoluția de refuz de contrasemnare a decretului de decorare a unor personalități ce au condus Institutul Cultural Român.

16. Astfel, prim-ministrul a refuzat nemotivat să contrasemneze proiectul de decret privind conferirea unor decorații, respectiv:

– Ordinul Național Steaua României – în grad de Cavaler domnului Horia-Roman Patapievici, fost președinte al Institutului Cultural Român;

– Ordinul Național Serviciul Credincios – în grad de Cavaler doamnei Tania Radu și domnului Mircea Mihăieș, foști vicepreședinți ai Institutului Cultural Român;

– Ordinul Național Pentru Merit – în grad de Cavaler domnului Dan Croitoru, fost secretar general al Institutului Cultural Român.

17. Refuzul contrasemnării este evidențiat de un simplu „NU“, subliniat, urmat de semnătura prim-ministrului și ștampila rotundă ce se regăsește pe nota de transmitere spre contrasemnare, semnată de către domnul Gheorghe Angelescu, consilier de stat la Cancelaria Ordinelor din cadrul Administrației Prezidențiale.

18. Prin urmare, se apreciază că refuzul exprimat de prim-ministru, fără a cuprinde vreo motivare, a creat un blocaj la nivel instituțional, generând un conflict juridic de natură constituțională între autoritățile publice implicate în procedura acordării decorațiilor, respectiv prim-ministrul, pe de o parte, și Președintele României, pe de altă parte.

(3) Situația în drept

19. Cu privire la exercitarea atribuției de conferire a decorațiilor și titlurilor de onoare, se arată că Președintele României își exercită competențele atribuite prin Constituție fie prin exercițiul exclusiv al voinței sale, fie prin partajarea prerogativelor cu alte autorități publice. Din analiza dispozițiilor art. 94 lit. a) și art. 100 alin. (2) din Constituție, rezultă că pentru conferirea unei decorații de către Președintele României este necesar ca prim-ministrul să contrasemneze decretul. Rațiunea contrasemnării decretului Președintelui României de către prim-ministru rezidă tocmai în colaborarea ce trebuie să existe între autoritățile semnatare ale actului.

20. Având în vedere Decizia nr. 88 din 20 ianuarie 2009, se apreciază că un refuz nemotivat echivalează cu un drept de veto exercitat de către prim-ministru, ce golește de conținut atribuția constituțională a Președintelui României de a conferi decorații și titluri de onoare. Deși orice autoritatea publică dispune de o largă putere de apreciere, precizarea motivelor pe care se întemeiază refuzul exercitării unei competențe constituționale este de esența statului democratic, motivarea asigurând transparența în exercitarea atribuțiilor constituționale și, implicit, o bună administrare.

21. Cu privire la admisibilitatea cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională, se apreciază, ținând seama de Decizia nr. 53 din 28 ianuarie 2005, că cererea de față vizează constatarea existenței unui conflict juridic de natură constituțională ivit între prim-ministru, pe de-o parte, și Președintele României, pe de altă parte, cauzat de acțiunea prim-ministrului de a nu motiva refuzul de a contrasemna decretul de conferire a unor decorații, ceea ce întrunește elementele constitutive ale unui conflict juridic de natură constituțională între autoritățile publice.

22. În acest sens, se precizează că acest conflict este unul de natură juridică, având în vedere că izvorul acestuia îl reprezintă actele și faptele juridice concrete pe care le-a întreprins prim-ministrul. Acesta a decis să refuze nemotivat contrasemnarea decretului Președintelui României de conferire a unor decorații. Conflictul ivit este unul de natură constituțională, purtând asupra atribuțiilor partajate în materia conferirii de decorații, după cum reies din titlul III din Constituție, atribuții pe care prim-ministrul le-a exercitat abuziv. De asemenea, autoritățile mai sus enunțate, respectiv prim-ministrul și Președintele României, sunt autorități publice, fiind reglementate în titlul III „Autoritățile publice“ din Constituție, respectiv capitolul II și capitolul III. În consecință, condiția existenței unui conflict juridic de natură constituțională între autorităji publice este îndeplinită.

23. În sensul necesității motivării refuzului de a exercita o competență constituțională este invocată jurisprudența Curții Constituționale, și anume Decizia nr. 375 din 6 iulie 2005, Decizia nr. 356 din 5 aprilie 2007 și Decizia nr. 98 din 7 februarie 2008.

24. În consecință, se apreciază că, prin modul în care a înțeles să își exercite atribuția legală a contrasemnării, prim-ministrul a nesocotit flagrant principiul constituțional al loialității și colaborării autorităților publice.

25. Este menționată jurisprudența Curții Constituționale referitoare la colaborarea dintre autoritățile publice în realizarea competențelor lor în spiritul normelor de loialitate constituțională (Decizia Curții Constituționale nr. 51 din 25 ianuarie 2012). De asemenea, este invocată Decizia Curții Constituționale nr. 356 din 5 aprilie 2007, prin care s-a statuat că „raporturile instituționale dintre primul-ministru și Guvern, pe de o parte, și Președintele României, pe de altă parte, trebuie să funcționeze în cadrul constituțional al loialității și al colaborării, pentru realizarea atribuțiilor constituționale distinct reglementate pentru flecare dintre autorități; colaborarea dintre autorități este condiție necesară și esențială pentru buna funcționare a autorităților publice ale statului@@.“

26. Prin urmare, având în vedere art. 142 alin. (1) din Constituție, precum și situația de blocaj existentă, este necesar ca, în virtutea atribuțiilor sale constituționale, Curtea Constituțională să restabilească ordinea constituțională cât mai urgent posibil, statuând cu privire la modalitatea și limitele în care prim-ministrul poate acționa pentru îndeplinirea atribuției constituționale de a contrasemna decretele Președintelui României privind conferirea unor decorații și titluri de onoare, în sensul obligației de a motiva refuzul, urmând ca autoritățile publice implicate în conflict să se conformeze acestei conduite, în considerarea caracterului general obligatoriu al deciziilor pe care aceasta le pronunță, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție.

27. În temeiul art. 35 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, au fost solicitate punctele de vedere ale părților aflate în conflict asupra conținutului conflictului și a eventualelor căi de soluționare a acestuia.

28. Prim-ministrul a comunicat în scris punctul său de vedere asupra conținutului conflictului și a eventualelor căi de soluționare a acestuia prin Adresa nr. 5/2.612/2014, înregistrată la Curtea Constituțională sub nr. 2.090 din 15 mai 2014.

29. Prin punctul de vedere comunicat, se apreciază că nu există „un conflict juridic de natură constituțională între Președintele României și primul-ministru, cu privire la refuzul primului-ministru de a contrasemna decretele privind acordarea decorațiilor subiectelor de drept menționate de aceste decrete, sesizarea fiind […] inadmisibilă@@.“

30. Analiza realizată în cadrul punctului de vedere este structurată pe patru părți, care cuprind aspecte privind jurisprudența Curții Constituționale referitoare la această atribuție a sa; atribuția Președintelui României de a conferi decorații și titluri de onoare; efectele contrasemnării; refuzul prim-ministrului și blocajul instituțional.

(1) Jurisprudența Curții Constituționale privind conflictele juridice de natură constituțională

31. Se arată că un conflict juridic de natură constituțională între autorități publice presupune „acte sau acțiuni concrete prin care o autoritate sau mai multe își arogă puteri, atribuții sau competențe, care, potrivit Constituției, aparțin altor autorități publice, ori omisiunea unor autorități publice, constând în declinarea competenței sau în refuzul de a îndeplini anumite acte care intră în obligațiile lor“ (Decizia nr. 53 din 28 ianuarie 2005, Decizia nr. 270 din 10 martie 2008, Decizia nr. 1.560 din 18 noiembrie 2009 și Decizia nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010). Astfel, potrivit aceleiași jurisprudențe, pentru a exista un asemenea conflict trebuie îndeplinite trei condiții cumulative, și anume: conflictul să fie juridic, să fie de natură constituțională și să fie între autoritățile publice. De asemenea, cu referire la această competență a Curții, sunt invocate și Decizia nr. 148 din 16 aprilie 2003 și Decizia nr. 838 din 27 mai 2009.

32. În final este menționată Decizia nr. 435 din 26 mai 2006, prin care Curtea a subliniat că, „în activitatea de îndeplinire a mandatelor constituționale ce le revin, reprezentanții autorităților publice, prin pozițiile pe care le exprimă, au obligația de a evita crearea unor stări conflictuale între puteri. Statutul constituțional al Președintelui și al primului-ministru, precum și rolul acestora în cadrul democrației constituționale îi obligă să își aleagă forme adecvate de exprimare, astfel încât criticile pe care le fac la adresa unor puteri ale statului să nu se constituie în elemente ce ar putea genera conflicte juridice de natură constituțională între acestea@@.“

(2) Atribuția Președintelui României de a conferi decorații și titluri de onoare

33. Se arată că Președintele României, pentru a-și îndeplini atribuția constituțională prevăzută la art. 94 lit. a) din Constituție, are nevoie de contrasemnarea decretului de către prim-ministru, conform art. 100 alin. (2) din Constituție. În considerarea acestei atribuții, Președintele României emite acte juridice cu caracter individual, respectiv decretul prin care se acordă decorații și titluri de onoare.

34. Se susține că Legea nr. 29/2000 privind sistemul național de decorații al României nu dă naștere la un drept pentru primirea decorației, ci doar a unei vocații. În aceste condiții, Președintele României dispune de o largă marjă de apreciere cu privire la oportunitatea acordării decorațiilor.

35. Însă decretul, ca act juridic, trebuie contrasemnat de prim-ministrul, condiție obligatorie pentru validitatea acestuia. Prin contrasemnare, prim-ministrul își asumă răspunderea politică și juridică alături de Președintele României, neputând fi obligat să contrasemneze un atare decret. De aceea se apreciază că actul decorării „semnifică într-un sens o atribuție comună“ și trebuie materializată în urma unei colaborări sincere, bazată pe argumente obiective și nu exclusiv pe voința subiectivă a Președintelui.

(3) Efectele contrasemnării

36. Se consideră că atât Președintele României, cât și prim-ministrul trebuie să negocieze la nivel politic acordarea sau nu a decorațiilor persoanelor prevăzute în proiectul de decret. Din moment ce Președintele României beneficiază de o largă marjă de apreciere în ceea ce privește oportunitatea decorării, de aceeași marjă beneficiază și prim-ministrul în privința contrasemnării, întrucât își asumă răspunderea politică și juridică pentru actul Președintelui.

37. Se apreciază că, potrivit art. 80 din Constituție, Președintele României trebuie să medieze și să prevină conflictele; or, în cazul de față, Președintele nu s-a manifestat în spiritul colaborării dintre instituțiile publice, în loc să negocieze politic cu prim-ministrul acordarea de decorații, acesta a sesizat Curtea Constituțională cu o cerere pentru soluționarea unui conflict juridic de natură constituțională între autoritățile publice.

38. De asemenea, sunt redate succint opinii doctrinare privind efectele contrasemnării și oportunitatea decorării anumitor subiecte de drept, conciuzionându-se, raportat la datele cauzei, că refuzul prim-ministrului trebuie analizat din perspectiva îndeplinirii obligațiilor sale constituționale în spirit de colaborare cu Președintele și nu din perspectiva unui refuz care să justifice existența unui conflict juridic de natură constituțională. Prim-ministrul, în cazul de față, apreciază legalitatea emiterii decretului și consecințele antrenării răspunderii sale juridice pentru actul contrasemnat, dar în privința aspectelor de oportunitate și în aprecierea acestora, prim-ministrul trebuie să aibă aceeași marjă de apreciere ca și Președintele. Decizia de decorare este rezultatul negocierii politice între Președinte și prim-ministrul în spiritul principiului colaborării și echilibrului puterilor în stat, sub aspectul loialității în exercitarea atribuțiilor constituționale pentru care este necesar concursul mai multor autorități publice.

39. De aceea, se apreciază că, în speță, nu există un conflict juridic, ci unul politic, motiv care determină inadmisibilitatea sesizării.

(4) Refuzul prim-ministrului și blocajul instituțional

40. Se susține că „dreptul Președintelui României de a acorda decorații nu este discreționar, îndeplinirea atribuției sale depinzând de colaborarea sa cu prim-ministrul, care își angajează răspunderea politică și juridică prin contrasemnarea decretului Președintelui, marja sa de apreciere privind acordarea decorațiilor fiind necesar să fie configurată la același nivel cu marja de apreciere a Președintelui@@.“ Delimitarea în concret a marjei de apreciere a celor două autorități publice aparține Curții Constituționale.

41. Se mai apreciază că din analiza sesizării nu reiese „care ar fi blocajul instituțional care ar fi determinat împiedicarea [exercitării – sn.] prerogativelor constituționale ale celor doi actori ai puterii executive de a colabora pentru acordarea de decorații@@.“ De asemenea, se arată că nici subiectele de drept propuse a fi decorate nu au suferit nicio vătămare, din moment ce acestea au doar o vocație pentru a fi decorate, și nu un drept. De aceea, „nu se poate determina care ar fi conținutul juridic al blocajului instituțional care ar putea fi remediat doar prin pronunțarea de către Curtea Constituțională a unei soluții susceptibile de executare@@.“

42. Președintele României nu a comunicat în scris punctul său de vedere asupra conținutului conflictului și a eventualelor căi de soluționare a acestuia.

CURTEA,

examinând cererea de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre prim-ministrul, pe de o parte, și Președintele României, pe de altă parte, punctul de vedere al prim-ministrului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile reprezentantului Președintelui României, prevederile Constituției și ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, reține următoarele:

(1) Admisibilitatea cererii formulate de către Președintele României

43. Cererea formulată are ca obiect constatarea existenței unui conflict juridic de natură constituțională între prim-ministru, pe de o parte, și Președintele României, pe de altă parte, conflict ivit ca urmare a nemotivării refuzului prim-ministrului de a contrasemna decretul Președintelui României privind conferirea unor decorații mai multor personalități ale culturii românești ce au asigurat conducerea Institutului Cultural Român în perioada 2005–2012, vizând, astfel, una dintre atribuțiile Curții Constituționale, respectiv cea prevăzută la art. 146 lit. e) din Constituție.

44. Astfel cum rezultă din cererea formulată, constatarea existenței unui conflict juridic de natură constituțională dintre prim-ministru, pe de o parte, și Președintele României, pe de altă parte, este solicitată de Președintele României, care este unul dintre titularii dreptului de sesizare a Curții Constituționale cu privire la conflictele juridice de natură constituțională prevăzute de art. 146 lit. e) din Constituție.

45. Cu privire la părțile aflate în conflict, Curtea reține că actul contrasemnării reprezintă o atribuție proprie a prim-ministrului în raporturile sale cu Președintele României și vizează nemijlocit conduita sa proprie, care, desigur, în final, angajează răspunderea Guvernului. Chiar dacă, prin Decizia nr. 988 din 1 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 784 din noiembrie 2008, Curtea a menționat doar Guvernul, și nu și prim-ministrul, ca autoritate publică prevăzută în titlul III al Constituției care poate avea calitate procesuală activă, aceasta nu înseamnă că primul-ministru, ca reprezentant constituțional al Guvernului, nu poate fi parte în conflict în condițiile în care se contestă însăși maniera în care își exercită o atribuție proprie. Având în vedere cele arătate, Curtea constată că, în cauza de față, se contestă chiar modul în care prim-ministrul a înțeles să își exercite atribuția de contrasemnare a decretelor de conferire a decorațiilor, astfel încât Curtea reține că părți în cadrul prezentului litigiu sunt Președintele României și prim-ministrul.

46. Așadar, Curtea a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. e) din Constituție și ale art. 1, 10, 34–36 din Legea nr. 47/1992, să se pronunțe asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre prim-ministru, pe de o parte, și Președintele României, pe de altă parte.

(2) Analiza pe fond a cererii formulate de către Președintele României

(2.1.) Aspecte generale

47. Președintele României are atribuția constituțională de a conferi decorații, conform art. 94 lit. a) din Constituție. În aplicarea acestei prevederi constituționale, a fost adoptată Legea nr. 29/2000 privind sistemul național de decorații al României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 din 18 februarie 2014. Potrivit art. 4 alin. (1) din această lege, decorațiile sunt conferite prin decret de Președintele României, în baza propunerilor de decorare individuale. Aceste propuneri se fac de către președintele Senatului sau de președintele Camerei Deputaților, pentru Președintele României, prim-ministru, senatori și deputați; de către prim-ministru, pentru membrii Guvernului, și de către miniștrii și conducătorii instituțiilor și organizațiilor centrale autonome, pentru persoanele din domeniul lor de activitate. Prin excepție, Președintele României poate conferi decorații și din proprie inițiativă, dar „în proporție de 1% din numărul total stabilit prin lege pentru fiecare grad sau clasă a fiecărei decorații, cu excepția gradelor de Mare Ofițer, Mare Cruce și Colan“ [art. 4 alin. (3) din lege].

48. Curtea mai reține că, la nivelul legislației primare, sediul materiei pentru conferirea Ordinului Național Steaua României, Ordinului Național Serviciul Credincios și a Ordinului Național Pentru Merit este reprezentată și de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 11/1998 pentru reinstituirea Ordinului național Steaua României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 271 din 14 iunie 1999, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105/2000 privind reinstituirea Ordinului, Crucii și Medaliei Naționale Serviciul Credincios, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 319 din 10 iulie 2000, și de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 104/2000 privind reinstituirea Ordinului și Medaliei Naționale Pentru Merit, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 320 din 10 iulie 2000.

(2.2.) Noțiunea de conflict juridic de natură constituțională

49. Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, conflictul juridic de natură constituțională presupune acte sau acțiuni concrete prin care o autoritate ori mai multe își arogă puteri, atribuții sau competențe care, potrivit Constituției, aparțin altor autorități publice, ori omisiunea unor autorități publice, constând în declinarea competenței ori în refuzul de a îndeplini anumite acte care intră în obligațiile lor (Decizia nr. 53 din 28 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 17 februarie 2005). Totodată, conflictul juridic de natură constituțională există între două sau mai multe autorități și poate privi conținutul ori întinderea atribuțiilor lor decurgând din Constituție, ceea ce înseamnă că acestea sunt conflicte de competență, pozitive sau negative, și care pot crea blocaje instituționale (Decizia nr. 97 din 7 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 5 martie 2008). Mai mult, Curtea a statuat că textul art. 146 lit. e) din Constituție „stabilește competența Curții de a soluționa în fond orice conflict juridic de natură constituțională ivit între autoritățile publice, iar nu numai conflictele de competență născute între acestea“ (Decizia nr. 270 din 10 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 15 aprilie 2008). Prin urmare, potrivit jurisprudenței Curții, conflictele juridice de natură constituțională „nu se limitează numai la conflictele de competență, pozitive sau negative, care ar putea crea blocaje instituționale, ci vizează orice situații juridice conflictuale a căror naștere rezidă în mod direct în textul Constituției“ (a se vedea Decizia Curții Constituționale nr. 901 din 17 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 21 iulie 2009, Decizia nr. 1.525 din 24 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 818 din 7 decembrie 2010, sau Decizia nr. 108 din 5 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 9 aprilie 2014).

50. Raportând cele de mai sus la cauza de față, Curtea reține că motivul invocat de Președintele României ca fiind generator al unui conflict, respectiv nemotivarea refuzului prim-ministrului de a contrasemna decretul de conferire a decorației, reprezintă, de principiu, o problemă juridică, întrucât aceasta vizează existența sau nu a unei obligații juridice a prim-ministrului ca, în cazul refuzului contrasemnării decretului de decorare, să indice motivele care au stat la baza acestui refuz. Curtea apreciază, de asemenea, că această problemă juridică este de nivel constituțional, întrucât ea vizează interpretarea art. 94 lit. a) și a art. 100 alin. (2) din Constituție, respectiv obligațiile care incumbă prim-ministrului și Președintelui României în îndeplinirea atribuțiilor conferite de Constituție. Aceste obligații au o relație directă cu atribuțiile constituționale exercitate, existând o legătură indisolubilă între acestea.

51. Pentru a se stabili, însă, existența unui conflict în sensul art. 146 lit. e) din Constituție, Curtea trebuie mai întâi să determine dacă autoritățile publice implicate în acest diferend – Președintele României sau prim-ministrul – au încălcat vreun text constituțional, pentru că numai o atare conduită poate sta la baza generării conflictului. În acest sens, Curtea va analiza următoarele aspecte:

A) dacă prim-ministrul poate refuza contrasemnarea unui decret emis în temeiul art. 94 lit. a) din Constituție;

B) numai în condițiile unui răspuns pozitiv la litera A), urmează a se analiza, în continuare, dacă refuzul trebuie sau nu motivat;

C) în cazul unui răspuns pozitiv la litera B) și pentru ca demersul motivării refuzului să aibă o finalitate juridică, trebuie analizat și dacă Președintele României, în condițiile unui refuz motivat, poate lua act de acesta, să nu accepte motivele acolo invocate și, astfel, în aceste condiții, să existe obligația prim-ministrului de a contrasemna decretul în ipoteza în care Președintele României insistă în acțiunea sa de emitere a decretului de conferire a decorației.

(2.3.) Problema refuzului contrasemnării decretului

52. Curtea reține că, în funcție de criteriul condițiilor de exercitare, criteriu care interesează cauza de față, atribuțiile Președintelui României se clasifică în atribuții pentru exercitarea cărora actele sau faptele președințiale nu sunt supuse nici unei condiții exterioare și în atribuții pentru exercitarea cărora actele sau faptele președințiale sunt supuse unor condiții exterioare. În această din urmă situație, actele Președintelui României necesită fie aprobarea Parlamentului, fie contrasemnarea, fie îndeplinirea altor condiții extrinseci.

53. Curtea constată că exercitarea atribuției Președintelui României de a conferi decorații sau titluri de onoare [art. 94 lit. a) din Constituție] presupune exercitarea concurentă de către prim-ministru a atribuției sale prevăzute la art. 100 alin. (2) din Constituție, care prevede expres că decretul astfel emis – act juridic al Președintelui României – se contrasemnează de prim-ministru. Având în vedere clasificarea menționată la paragraful precedent, Curtea reține că exercitarea atribuției Președintelui României de a conferi prin decret decorații sau titluri de onoare este supusă unei condiții exterioare, respectiv contrasemnarea decretului, condiție fără de care acesta nu poate fi emis.

54. Curtea, prin Decizia nr. 87 din 30 septembrie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 292 din 14 octombrie 1994, a statuat că prin locul și rolul său, derivat din alegerea directă de către popor–ceea ce îi conferă un grad echivalent de legitimitate cu Parlamentul, de asemenea ales direct–, Președintele României nu poate fi participant la o dezbatere parlamentară, deoarece aceasta ar însemna să își angajeze răspunderea politică, ceea ce este contrar poziției sale constituționale, situându-l într-o poziție similară cu aceea a Guvernului care, potrivit art. 108 alin. (1) din Constituție, răspunde politic în fața Parlamentului. Așadar, rezultă că Președintele României nu răspunde politic în fața Parlamentului.

55. În acest context, Curtea constată că rațiunea pentru care legiuitorul constituant a introdus obligația contrasemnării decretelor Președintelui prevăzute la art. 100 alin. (2) din Constituție este dată atât de necesitatea exercitării unui control de legalitate cu privire la actul Președintelui, cât și de necesitatea existenței unei forme de răspundere politică pe care una dintre autoritățile publice implicate în procedura emiterii decretului de conferire a decorațiilor trebuie să și-o asume în fața Parlamentului. Întrucât Președintele nu răspunde politic în fața Parlamentului, această răspundere îi revine prim-ministrului pentru actul contrasemnării. De aceea, în vederea contrasemnării decretului de conferire a decorațiilor, între Președintele României și prim-ministru există posibilitatea consultării prealabile emiterii unui decret, chiar și la nivel informal.

56. De altfel, este de principiu că în planul răspunderii politice, față de Președintele României poate fi aplicabil art. 95 din Constituție, referitor la suspendarea din funcție, situație în care electoratul, și nu Parlamentul, îl poate demite pe Președinte, iar față de prim-ministru pot deveni aplicabile prevederile art. 112 privind întrebările, interpelările și moțiunile simple sau art. 113 din Constituție referitor la moțiunea de cenzură, situație în care se poate ajunge chiar la demiterea Guvernului de către Parlament.

57. Curtea reține că acest mecanism constituțional, pe de o parte, dă posibilitatea manifestării controlului parlamentar în mod plenar și direct asupra activității prim-ministrului și, în final, a Guvernului. Pe de altă parte, asigură, în acest fel, și un echilibru între puterile statului, cea executivă, reprezentată de Președinte și prim-ministru, pe de o parte, și cea legislativă, reprezentată de Parlament, evitându-se posibilitatea unui exces de putere din partea executivului.

58. Curtea constată, așadar, că Președintele României are competența de a emite decretul de decorare, în timp ce prim-ministrul are competența de a-l contrasemna; actele juridice ale Președintelui (decretele), precum și actele cu valoare juridică ale prim-ministrului (contrasemnarea), pe lângă componenta lor juridică, au și o puternică semnificație politică; răspunderea politică pe care și-o angajează prim-ministrul pentru actele săvârșite în cursul mandatului vizează și contrasemnarea decretelor Președintelui; niciunul dintre cele două subiecte de drept nu îl poate obliga pe celălalt să îndeplinească sau să consimtă la îndeplinirea unor acte care le-ar afecta fie suportul politic al electoratului, fie al Parlamentului; consensul trebuie să caracterizeze relația dintre cele două subiecte de drept atunci când ele trebuie să conlucreze la emiterea unui decret (semnare/contrasemnare); și, în fine, lipsa contrasemnăturii prim-ministrului atrage inexistența decretului de conferire a decorațiilor.

59. În aceste condiții, Curtea constată că prim-ministrul are competența constituțională de a refuza contrasemnarea decretului de conferire a decorațiilor atât pentru motive de legalitate, cât și de oportunitate.

60. În fine, Curtea reține că nu se poate face nicio paralelă între semnificația contrasemnării hotărârilor și ordonanțelor adoptate de Guvern de către miniștrii care au obligația punerii lor în aplicare și cea a contrasemnării de către prim-ministru a decretelor emise de Președintele României, întrucât, în primul caz, contrasemnarea reprezintă un act tehnic prin care ministrul ia la cunoștință și se obligă să pună în executare actul Guvernului, pe când în al doilea caz contrasemnarea reprezintă și un act politic care în final angajează Guvernul în fața Parlamentului.

(2.4.) Problema motivării refuzului de contrasemnare a decretului

61. Curtea reține că emiterea decretului de conferire a decorațiilor atestă existența unui acord de voințe între Președintele României și prim-ministru, respectiv între vârfurile puterii executive, fiind rezultatul unor consultări purtate între cele două autorități publice. Inițierea acestora este, de regulă, de resortul Guvernului sau al Parlamentului, cu excepția situațiilor prevăzute de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 29/2000, ipoteză în care inițiativa aparține Președintelui României. Însă, în toate aceste situații, conferirea decorațiilor implică intervenirea unui element subiectiv din partea autorităților publice cu competențe în această procedură. Astfel, atât inițierea procedurii, cât și conferirea în sine a decorațiilor sunt rezultatul propriilor aprecieri subiective ale acestor autorități, care, pentru conduita lor, răspund, din punct de vedere politic, direct sau indirect, în fața electoratului sau a Parlamentului, după caz. Rezultă un concurs de aprecieri subiective care, în final, poate duce la emiterea sau nu a decretului de conferire a decorației, fără ca persoana propusă spre decorare să fie vătămată în vreun drept al său din moment ce aceasta are doar o expectanță cu privire la conferirea decorației, și nu dreptul. În aceste condiții, motivarea refuzului de a contrasemna decretul nu poate fi calificată nici ca fiind parte componentă a refuzului, nici ca având un caracter justificat sau nejustificat și, în consecință, nici nu poate forma obiectul unui control cu caracter jurisdicțional realizat, eventual, de Curtea Constituțională.

62. Așadar, ceea ce produce efecte juridice nu este motivarea refuzului sau caracterul justificat al motivării refuzului, ci refuzul contrasemnării decretului. Motivarea nu ar însemna decât indicarea temeiurilor subiective care au stat la baza deciziei luate, fără a exista o finalitate juridică a acestei operațiuni tehnice în sensul generării unei noi competențe în sarcina Președintelui României. Constituția nu prevede, nici expres, nici implicit, posibilitatea Președintelui României de a-l obliga pe prim-ministru să contrasemneze un decret de conferire a unei decorații în cazul unui refuz inițial al acestuia.

63. Rezultă că motivarea în sine a refuzului nu are nicio consecință juridică, astfel încât devine inoperantă ipoteza enunțată la paragraful 51 lit. C) referitor la posibilitatea eventuală a Președintelui României, în condițiile unui refuz motivat, să ia act de acesta, să nu accepte motivele acolo invocate și, astfel, în aceste condiții, să îl oblige pe prim-ministru, direct sau indirect, să contrasemneze decretul de conferire a decorației.

64. Referitor la invocarea principiului constituțional al comportamentului loial, Curtea constată că aplicarea acestui principiu reprezintă o operațiune juridică bivalentă, fiind deopotrivă opozabilă celor două autorități publice implicate în procedura de emitere a decretului de conferire a decorațiilor sau titlurilor de onoare (a se vedea, cu privire la înțelesul principiului comportamentului loial al autorităților publice, Decizia nr. 1.257 din 7 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 6 noiembrie 2009, Decizia nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 12 noiembrie 2010, Decizia nr. 51 din 25 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2012, Decizia nr. 727 din 9 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 477 din 12 iulie 2012, sau Decizia nr. 924 din 1 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 22 noiembrie 2012, Decizia nr. 972 din 21 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800 din 28 noiembrie 2012, sau Decizia nr. 449 din 6 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 784 din 14 decembrie 2013). De aceea, în baza acestui principiu, pe de o parte, inițiatorul decretului – Președintele Românie – are posibilitatea de a se consulta cu prim-ministrul pentru realizarea unui consens între cele două vârfuri ale puterii executive înainte de solicitarea contrasemnăturii prim-ministrului cu privire la decretul de conferire a decorațiilor sau titlurilor de onoare. Pe de altă parte, deși niciun text constituțional nu obligă prim-ministrul să indice motivele care au determinat refuzul contrasemnării decretului menționat, totuși, în spiritul aceluiași principiu constituțional, ar fi util ca și prim-ministrul să colaboreze în mod deschis cu Președintele, inclusiv prin inițierea unor consultări cu acesta. De asemenea, Curtea reține că, în condițiile în care nici nu s-a inițiat vreo consultare de către Președinte sau prim-ministru și nici nu s-a motivat refuzul contrasemnării, inițiatorul decretului are posibilitatea, la rândul său, de a deschide un dialog constituțional cu prim-ministrul în vederea lămuririi motivelor care au determinat refuzul contrasemnării decretului menționat și al realizării unui consens, astfel încât să nu se ajungă la sesizarea Curții Constituționale, aceasta din urmă neavând competența de a mijloci un asemenea consens.

65. Curtea observă că autorul sesizării a identificat o serie de decizii ale instanței constituționale prin care s-a stabilit că, în raporturile sale cu Guvernul, Președintele României trebuie să își motiveze refuzul în îndeplinirea uneia dintre atribuțiile sale.

66. O primă situație este cea în care Președintele României numește la propunerea prim-ministrului pe unii membri ai Guvernului în condițiile art. 85 alin. (2) din Constituție, care prevede că, „În caz de remaniere guvernamentală sau de vacanță a postului, Președintele revocă și numește, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului@@.“ Astfel, prin Decizia nr. 356 din 5 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322 din 14 mai 2007, Curtea Constituțională a statuat că Președintele României nu are drept de veto față de propunerea prim-ministrului de numire în funcție a membrilor Guvernului în condițiile art. 85 alin. (2) din Constituție, ci are dreptul de a verifica corespunderea pentru funcție a candidatului și poate cere prim-ministrului o altă propunere de candidat la funcție. În toate cazurile respingerea candidaturii trebuie să fie motivată. În continuare, Curtea, prin Decizia nr. 98 din 7 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 22 februarie 2008, a statuat că „motivele cererii Președintelui României nu pot fi cenzurate de prim-ministrul, care, în procedura prevăzută de art. 85 alin. (2) din Constituție, nu are decât dreptul de a propune Președintelui numirea unui ministru, iar nu și competență decizională. Ca și în cazul exercitării celorlalte atribuții prevăzute în Constituție, Președintele rămâne răspunzător politic, în fața electoratului, pentru modul în care a motivat refuzul de a da curs propunerii primului-ministru, după cum primul-ministru și Guvernul rămân răspunzători politic în fața Parlamentului@@.“

67. Cea de-a doua situație vizează cazul numirii în funcție a judecătorilor/procurorilor și cel al numirilor în funcții de conducere a acestora. Curtea, prin Decizia nr. 375 din 6 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 591 din 8 iulie 2005, a statuat că, „dacă Președintele României nu ar avea niciun drept de examinare și de apreciere asupra propunerilor făcute de Consiliul Superior al Magistraturii pentru numirea judecătorilor și procurorilor sau în anumite funcții de conducere ori dacă nu ar putea refuza numirea nici motivat și nici măcar o singură dată, atribuțiile Președintelui României, prevăzute de art. 94 lit. c) coroborat cu art. 125 alin. (1) din Constituție, ar fi golite de conținut și importanță@@.“ Curtea mai reține că textul actual al art. 31 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, prevede: „Președintele României poate refuza o singură dată numirea judecătorilor și procurorilor prevăzuți la alin. (1). Refuzul motivat se comunică de îndată Consiliului Superior al Magistraturii.“

68. Analizând deciziile menționate și textul de lege anterior redat, Curtea constată că nu se poate ajunge la concluzia aplicării mutatis mutandis în cauza de față a raționamentului sau a soluției legislative anterior menționate. În niciunul dintre cazuri Președintele României nu își asumă vreo răspundere politică, ci doar juridică în sensul legalității desfășurării procedurii care se finalizează cu decretul de numire.

69. În primul caz, răspunderea politică în fața Parlamentului este a prim-ministrului prin asumarea deciziei politice cu privire la propunerea pe care o înaintează, Președintele României verificând doar corespunderea candidatului pentru funcția propusă, în raport cu anumite condiționări-criterii stabilite de lege (a se vedea și Decizia nr. 80 din 16 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 7 aprilie 2014, paragraful 268), iar, în al doilea caz, nu se pune problema vreunei răspunderi politice, ci doar cea vizând legalitatea desfășurării procedurii de numire în funcție. Curtea mai subliniază că, în acest din urmă caz, competența Președintelui României este prevăzută de art. 94 lit. c) din Constituție, care prevede expres, spre deosebire de celelalte litere ale textului, că numirea în funcții publice se realizează „în condițiile prevăzute de lege“ (cu privire la acest aspect, a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 80 din 16 februarie 2014, paragraful 268, și Decizia nr. 384 din 4 mai 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 24 mai 2006).

70. Astfel, având în vedere diferențele juridice majore existente între instituția contrasemnării decretului, pe de o parte, și atribuția Președintelui României de numire fie în funcția de membru al Guvernului, fie în alte funcții publice, pe de altă parte, nu se poate ajunge la concluzia existenței obligației prim-ministrului de a motiva refuzul contrasemnării decretului.

71. Așadar, Curtea reține că atât Președintele României, cât și Guvernul și-au exercitat competențele prevăzute de Constituție, fără să își aroge competențe care, potrivit Constituției, aparțin altor autorități publice, ori să omită să îndeplinească anumite acte care intrau în obligațiile lor constituționale. Fiecare autoritate publică și-a îndeplinit atribuțiile conform cu prevederile Constituției, astfel încât, în aceste condiții, diferendul invocat de Președintele României cu privire la interpretarea art. 94 lit. a) și art. 100 alin. (2) din Constituție nu poate fi echivalat din punct de vedere juridic cu un conflict în sensul autonom pe care îl presupune art. 146 lit. e) din Constituție. De aceea, Curtea nu poate constata existența niciunui conflict juridic de natură constituțională între Președintele României, pe de o parte, și prim-ministru, pe de altă parte, ivit ca urmare a nemotivării refuzului prim-ministrului de a contrasemna decretul Președintelui României privind conferirea unor decorații mai multor personalități ale culturii românești ce au asigurat conducerea Institutului Cultural Român în perioada 2005–2012.