Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 20 alin. (2) teza finală din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepție ridicată de Societatea Comercială „Savitar“ – S.R.L. din Brașov în Dosarul nr. 953/1999 al Tribunalului Brașov.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, arătând că în jurisprudența sa Curtea Constituțională s-a mai pronunțat asupra dispozițiilor de lege criticate, statuând că accesul liber la justiție nu înseamnă și un acces gratuit, iar regulile de procedură se stabilesc prin lege.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin încheierea din 11 aprilie 2000, Tribunalul Brașov a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 20 alin. (1) teza finală din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepție ridicată de pârâta Societatea Comercială „Savitar“ – S.R.L. din Brașov în Dosarul nr. 953/1999 al acelei instanțe.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arată că prin cerere reconvențională a cerut obligarea reclamanților din acțiunea principală la plata sumei de 196.786.388 lei, iar ulterior, în temeiul art. 132 alin. 2 pct. 2 din Codul de procedură civilă, și-a redus pretențiile la suma de 50.000.000 lei, achitând taxa judiciară de timbru calculată la această din urmă sumă. Cu toate acestea, se arată în motivarea scrisă a excepției de neconstituționalitate, „la termenul de judecată din 7 decembrie 1999, din oficiu, judecătorul cauzei a stabilit obligația de a se plăti de către reclamantul din cererea reconvențională o diferență de taxă judiciară de timbru de 4.268.228 lei, făcând astfel aplicațiunea art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997“. Autorul excepției apreciază că norma juridică indicată de judecător încalcă dispozițiile art. 21 din Constituție, text care „garantează liberul acces la justiție pentru apărarea drepturilor, a libertăților și intereselor legitime ale oricărei persoane“. Or, susține autorul excepției, dreptul care face obiectul acțiunii sale este dreptul de creanță pentru suma de 50.000.000 lei și de aceea consideră că nu poate fi obligat „să plătească o taxă de timbru calculată la o sumă mai mare decât cea pretinsă“. Stabilind că, în cazul în care nu plătește diferența de taxă de timbru, acțiunea va fi anulată, textul de lege criticat duce la concluzia că „exercitarea dreptului liberului acces la justiție este îngrădită“.
Tribunalul Brașov, exprimându-și opinia, consideră excepția de neconstituționalitate ca fiind nefondată, textul de lege criticat fiind constituțional, întrucât „nu se încalcă liberul acces la justiție“.
Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
Guvernul, în punctul său de vedere, apreciază că în realitate excepția de neconstituționalitate se referă la dispozițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, arătând totodată că excepția este nefondată. În susținerea acestui punct de vedere Guvernul arată că, potrivit art. 138 alin. (1) din Constituție, „impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege“. Or, Legea nr. 146/1997, prin art. 20 alin. (2) teza a doua, dispune că, „În cazul când se micșorează valoarea pretențiilor formulate în acțiune sau cerere, după ce a fost înregistrată, taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea inițială, fără a se ține seama de reducerea ulterioară“. În consecință, se arată de către Guvern, instanța de judecată a procedat în speță conform textului citat, fiind vorba de micșorarea valorii inițiale pretinse prin cererea reconvențională. Potrivit opiniei Guvernului, „împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru există calea contestației și procedura de soluționare a acesteia, prevăzută de normele de aplicare a Legii nr. 146/1997“, astfel că în cazul dat „este vorba de o problemă de aplicare a unor dispoziții legale și nu de neconstituționalitatea acestora, întrucât dispozițiile respective își au temeiul în prevederi exprese ale Constituției“.
Președintele Senatului și președintele Camerei Deputaților nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate care formează obiectul acestui dosar.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile Legii nr. 47/1992, reține următoarele:
Curtea constată că a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.
Prin încheierea din 11 aprilie 2000 Tribunalul Brașov a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 20 alin. (1) teza finală din Legea nr. 146/1997, conform cărora „Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat“.
Curtea, analizând datele ce rezultă din dosarul cauzei și, în special, din cererea formulată în susținerea excepției de neconstituționalitate, constată însă că în realitate autorul acesteia a criticat dispozițiile art. 20 alin. (2) teza finală din Legea nr. 146/1997, cu modificările ulterioare, și nu pe cele ale art. 20 alin. (1), text care nu conține decât o singură teză. Dispozițiile art. 20 alin. (2) au următorul conținut: „Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului, apar elemente care determină o valoare mai mare, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. În cazul când se micșorează valoarea pretențiilor formulate în acțiune sau în cerere, după ce a fost înregistrată, taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea inițială, fără a se ține seama de reducerea ulterioară“. Așa cum rezultă în mod evident din motivarea excepției de neconstituționalitate, dispozițiile art. 20 alin. (2) teza finală, care au aplicare în cauza aflată pe rolul instanței de judecată, nu pot fi disociate de dispozițiile cuprinse în alin. (1) al aceluiași articol, cu care se corelează, întrucât acest din urmă text prevede că „Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat“.
Autorul excepției consideră că prevederile legale criticate încalcă dispozițiile art. 21 din Constituție, care consacră dreptul privind liberul acces la justiție, având următorul cuprins: „(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.“
Din examinarea comparativă a textului constituțional indicat de autorul excepției și a textului de lege criticat pentru neconstituționalitate nu rezultă că dispozițiile art. 20 alin. (2) teza finală din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru ar contraveni dispozițiilor art. 21 din Constituție, deoarece aceste din urmă dispoziții nu prevăd că sunt interzise stabilirea taxelor de timbru în justiție și plata lor anticipată.
De altfel, problema constituționalității dispozițiilor Legii nr. 146/1997, raportate la prevederile art. 21 din Constituție, a mai fost ridicată în fața Curții Constituționale, care a statuat în mod constant că nu contravine Constituției obligarea părților din proces la plata taxei de timbru. Astfel, prin Decizia nr. 65 din 11 aprilie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 452 din 13 septembrie 2000, Curtea Constituțională a respins o excepție de neconstituționalitate având ca obiect prevederile art. 20 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, raportate la dispozițiile art. 21 din Constituție. În motivarea deciziei Curtea a reținut că, deși este adevărat că potrivit art. 21 alin. (1) din Constituție „Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime“, aceasta nu înseamnă totuși că accesul la justiție trebuie să fie considerat gratuit, În acest sens s-a arătat că „Art. 21 din Legea fundamentală nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiție, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităților judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiție. Regula este aceea a timbrării acțiunilor în justiție, excepțiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor. Taxa de timbru este o modalitate de acoperire în parte a cheltuielilor pe care le implică serviciul public al justiției“.
Întrucât nu au intervenit elemente noi care să determine reconsiderarea acestei jurisprudențe, soluția și considerentele cuprinse în această decizie își mențin valabilitatea și în speța de față.
În consecință, prevederea cuprinsă în art. 20 alin. (2) teza finală din Legea nr. 146/1997, care se referă la obligația de a se plăti taxa judiciară de timbru stabilită la valoarea inițială prevăzută prin acțiune, fără a se ține seama de reducerea ulterioară, nu contravine dispoziției constituționale invocate în motivarea excepției, fiind de domeniul opțiunii legiuitorului, conform art. 138 alin. (1) din Constituție.
