Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3717 alin. 2, 3 și 4, precum și a celor ale art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială „Avicola Găești“ – S.A. din Buftea în Dosarul nr. 1.813/9/2007 al Tribunalului București – Secția a V-a civilă.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3717 alin. 2, 3 și 4 din Codul de procedură civilă este inadmisibilă, iar cea care privește textul art. 453 alin. 1 din același cod este neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 2.184 din 11 decembrie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 1.813/9/2007, Tribunalul București – Secția a V-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3717 alin. 2, 3 și 4, precum și a celor ale art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială „Avicola Găești“ – S.A. din Buftea într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații la executare.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se apreciază că legiuitorul nu poate stabili excepții de la regula executării titlurilor executorii de către executorii judecătorești din circumscripția judecătoriei în care urmează a se efectua executarea. Asemenea excepții pun debitorul într-o situație vădit dezavantajoasă față de creditor, în condițiile în care împotriva sa au loc acte de executare fără niciun avertisment prealabil și fără nicio posibilitate de a afla în prealabil de existența acestora și de a verifica legalitatea lor.
Totodată, se apreciază că dispozițiile art. 3717 alin. 2, 3 și 4 din Codul de procedură civilă sunt neconstituționale, întrucât nu definesc noțiunea de cheltuieli ocazionate cu efectuarea executării silite, dând astfel executorului judecătoresc posibilitatea discreționară să le stabilească după bunul său plac.
Tribunalul București – Secția a V-a civilă apreciază excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
Avocatul Poporului consideră că textele legale criticate sunt constituționale.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 3717 alin. 2, 3 și 4, precum și cele ale art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins:
– Art. 3717 alin. 2, 3 și 4: „Cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, afară de cazul când creditorul a renunțat la executare sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare făcute după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu prin executare voluntară.
Sumele ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin proces-verbal, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii.
Pentru sumele stabilite potrivit prezentului articol procesul-verbal constituie titlu executoriu.“;
– Art. 453 alin. 1: „Poprirea se înființează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terțului poprit.“
Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (3) și (5) privind statul de drept și respectarea Constituției și a supremației sale, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 24 privind dreptul la apărare și ale art. 135 privind economia.
Examinând excepția de neconstituționalitate și dispozițiile legale criticate, prin raportare la prevederile constituționale invocate, se constată următoarele:
I. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3717 alin. 2, 3 și 4 din Codul de procedură civilă, se constată că autorul excepției este nemulțumit de faptul că aceste texte nu definesc noțiunea de cheltuieli ocazionate de efectuarea executării silite. Or, Curtea Constituțională, ținând cont de dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, nu este competentă să modifice sau să completeze un text legal, astfel încât excepția de neconstituționalitate ce privește art. 3717 alin. 2, 3 și 4 din Codul de procedură civilă este inadmisibilă.
II. Referitor la constituționalitatea dispozițiilor art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea, prin Decizia nr. 273 din 21 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 aprilie 2006, a statuat că textul de lege criticat stabilește competența materială și teritorială pentru soluționarea cererii creditorului de înființare a popririi. Astfel, legea atribuie competența materială de a dispune înființarea popririi executorului judecătoresc, creditorul având a alege între două birouri execuționale deopotrivă competente, cel de la domiciliul sau sediul debitorului, respectiv cel de la domiciliul sau sediul terțului poprit.
Reglementarea criticată a fost adoptată de legiuitor în cadrul atribuțiilor sale, astfel cum sunt determinate prin dispozițiile art. 126 alin. (2) și ale art. 129 din Constituție, potrivit cărora competența, procedura de judecată, inclusiv procedura executării silite, precum și căile de atac sunt prevăzute numai prin lege.
De asemenea, textul de lege criticat nu încalcă prevederile art. 16 din Constituție, privind egalitatea în drepturi a cetățenilor, întrucât reglementarea este aplicabilă tuturor persoanelor aflate în situația prevăzută de ipoteza normei, fără nicio distincție sau în considerarea altor criterii, precum celeritatea desfășurării procedurii de executare silită. Este nefondată și critica autorului excepției potrivit căreia reglementarea dedusă controlului îngrădește accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, în condițiile în care art. 399 din Codul de procedură civilă prevede că împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, oferind toate garanțiile procesuale pentru realizarea deplină a acestor drepturi.
Rațiunile care au stat la baza adoptării deciziei menționate își păstrează valabilitatea și în prezent, astfel încât această jurisprudență se impune a fi menținută.
Distinct de cele de mai sus, se reține faptul că este de competența legiuitorului de a stabili procedura de executare silită, astfel încât acesta poate reglementa atât reguli generale, cât și excepții de la acestea în funcție de specificul fiecărui caz în parte. În cazul de față, legiuitorul are deplină legitimitate constituțională în a reglementa competența executorului judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terțului poprit de a înființa poprirea la cererea creditorului.
În aceste condiții, nu se poate reține încălcarea art. 16, 24 și 135 din Constituție. Totodată, neexistând nicio încălcare a unui text constituțional specific, dispozițiile generale ale art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție nu au incidență în cauză.
În consecință, Curtea urmează să respingă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 3717 alin. 2, 3 și 4 din Codul de procedură civilă ca inadmisibilă, iar a celor ale art. 453 alin. 1 din același cod ca neîntemeiată.
