Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 303 alin. 1, art. 3021 alin. 1 lit. c) și art. 306 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială „Faur“ – S.A. din București în Dosarul nr. 719/300/2008 al Tribunalului București – Secția a III-a civilă.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Magistratul-asistent-șef referă asupra cauzei și arată că, la dosar, partea Ion Tudora a depus note scrise prin care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, având în vedere jurisprudența în materie a Curții Constituționale.
Cauza este în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 9 ianuarie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 719/300/2008, Tribunalul București – Secția a III-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 303 alin. 1, art. 3021 alin. 1 lit. c) și art. 306 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
Excepția a fost ridicată de Societatea Comercială „Faur“ – S.A. din București cu ocazia soluționării apelului formulat împotriva Sentinței civile nr. 4.981 din 28 mai 2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că textele de lege criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) și ale art. 21 alin. (1), (2) și (3), deoarece, „ca urmare a recalificării căii de atac din apel în recurs, ulterior primului termen de judecată, partea care a atacat cu apel hotărârea nu numai că este privată de calea de atac a apelului, cât și de cea a recursului, ceea ce conduce la irevocabilitatea hotărârii instanței de fond, fără a exista posibilitatea cenzurării acesteia de către o instanță superioară.“ Consideră că este posibilă „o analiză a neconstituționalității unui text de lege doar cu privire la aplicabilitatea acestuia la anumite situații din practică.“ De aceea, solicită să se constate că, „prin aplicarea dispozițiilor de lege criticate la situațiile în care instanța de apel califică calea de atac din apel în recurs, ca urmare a incidenței unui text de lege/recurs în interesul legii survenit după formularea căii de atac și în timpul soluționării acesteia, se încalcă dreptul de a avea acces liber la justiție.“
Instanța de judecată apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constituționale.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse de parte la dosar, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, republicată, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 303 alin. 1, art. 3021 alin. 1 lit. c) și art. 306 alin. 1 din Codul de procedură civilă, cu următorul cuprins:
– Art. 303 alin. 1: „Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.“;
– Art. 3021 alin. 1 lit. c): „Cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, următoarele mențiuni: […]
c) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat;“;
– Art. 306 alin. 1: „Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute în alin. 2.“
În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) – egalitatea în drepturi și ale art. 21 alin. (1), (2) și (3) – accesul liber la justiție.
Analizând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că asupra unei critici similare s-a pronunțat prin Decizia nr. 312 din 6 aprilie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 385 din 4 mai 2006.
Cu acel prilej, Curtea a statuat că Legea fundamentală nu cuprinde prevederi referitoare la obligativitatea existenței tuturor căilor de atac, ci statuează prin art. 129 și art. 126 alin. (2) că exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești și procedura de judecată sunt stabilite prin lege, adică potrivit normelor de procedură. Din aceste prevederi constituționale rezultă că legiuitorul are libertatea de a stabili cazurile și condițiile în care părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac. În acest sens, în privința condițiilor de exercitare a căilor de atac, legiuitorul poate să reglementeze termenele de declarare a acestora, forma în care trebuie să fie făcută declarația, conținutul său, instanța la care se depune, competența și modul de judecare, soluțiile ce pot fi adoptate și altele de același gen, fără ca prin aceasta să se aducă atingere dreptului în substanța sa sau principiilor și textelor constituționale de referință.
Nici reglementările internaționale nu impun în materia exercitării căilor de atac. Astfel, Curtea de la Strasbourg, în cazul Běleš și alții contra Cehiei din 12 noiembrie 2002, a constatat că dreptul de acces la un tribunal, din care dreptul de acces constituie un aspect, nu este absolut și se pretează la limitări implicit admise, în special în ceea ce privește condițiile de admisibilitate a unui recurs, având în vedere că presupune reglementarea din partea statului care se bucură, în această privință, de o anumită marjă de apreciere.
În fine, recalificarea căii de atac din apel în recurs și, în consecință, respingerea recursului ca fiind lovit de nulitate din cauza nemotivării acestuia în termenul prevăzut de lege constituie o problemă de interpretare și de aplicare a legii ce ține de competența instanțelor judecătorești, iar nu de cea a instanței de contencios constituțional.
