Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 329 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Simion Iosif Valentin și Simion Iosif Florentina în Dosarul nr. 25.300/3/2006 al Curții de Apel București – Secția a IV-a civilă.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind inadmisibilă.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 10 februarie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 25.300/3/2006, Curtea de Apel București – Secția a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 329 din Codul de procedură civilă.

Excepția a fost ridicată de Simion Iosif Valentin și Simion Iosif Florentina cu ocazia soluționării cererilor de recurs formulate împotriva Deciziei civile nr. 1.933/A din 20 noiembrie 2006, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a civilă într-o cauză având ca obiect „nulitate contract vânzare-cumpărare.“

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii excepției susțin că art. 329 din Codul de procedură civilă contravine prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție, „în măsura în care este interpretat de instanța de judecată în sensul că recursul în interesul legii ar produce efecte de la data publicării în Monitorul Oficial.“

Instanța de judecată apreciază ca fiind inadmisibilă excepția de neconstituționalitate.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că textul de lege criticat este constituțional.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 329 din Codul de procedură civilă, care au următoarea redactare:

„Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu sau la cererea ministrului justiției, precum și colegiile de conducere ale curților de apel au dreptul, pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României, să ceară Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra chestiunilor de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești.

Deciziile prin care se soluționează sesizările se pronunță de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Soluțiile se pronunță numai în interesul legii, nu au efect asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese. Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.“

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, „în măsura în care este interpretat de instanța de judecată în sensul că recursul în interesul legii ar produce efecte de la data publicării în Monitorul Oficial.“

Analizând argumentele invocate de autorii excepției, Curtea constată că acestea nu vizează o veritabilă problemă de constituționalitate, ci, pe de o parte, completarea omisiunii legiuitorului de a reglementa în mod expres momentul în care deciziile pronunțate în recursul în interesul legii devin obligatorii pentru instanțele judecătorești, omisiune de natură a genera soluții diferite în această materie, iar pe de altă parte, modul de interpretare și aplicare a legii de către instanțele judecătorești.

În aceste condiții, potrivit dispozițiilor Legii nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă.