Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 39 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, excepție ridicată de Asociația de Proprietari nr. 30 din Slatina în Dosarul nr. 3.569/311/2008 al Judecătoriei Slatina.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza este în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 10 decembrie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 3.569/311/2008, Judecătoria Slatina a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 39 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari. Excepția a fost ridicată de Asociația de Proprietari nr. 30 din Slatina într-o cauză civilă ce are ca obiect cererea de evacuare a autoarei excepției din spațiul comun „uscătorie“.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile criticate sunt contrare principiilor și drepturilor consacrate de dispozițiile constituționale și prevederile actelor internaționale invocate, întrucât nu dau posibilitatea coproprietarilor să dispună de cota ce le revine din proprietatea comună. Astfel, arată că, potrivit prevederilor criticate, pentru a utiliza proprietatea comună le este necesar acordul majorității proprietarilor membri ai asociației și al proprietarilor direct afectați de vecinătate, nefiind luată în considerare opțiunea fiecărui proprietar în parte.
Judecătoria Slatina apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că prevederile art. 39 din Legea nr. 230/2007 stabilesc condițiile în care proprietatea comună poate fi utilizată de către terți, fiind reglementate limite ale dreptului de proprietate în cazul bunurilor aflate în coproprietate forțată și perpetuă, în blocurile de locuințe, în care sunt constituite asociații de proprietari, în condițiile legii. Totodată, reține faptul că alin. 1 teza a doua al art. 44 din Constituție prevede că limitele și conținutul dreptului de proprietate sunt stabilite de lege. Astfel, apreciază că limitele aduse prin lege dreptului de proprietate asupra părților dintr-o clădire cu mai multe locuințe, destinate folosirii în comun de către toți proprietarii, se justifică constituțional.
Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 39 din Legea nr. 230/2007 sunt constituționale. În acest sens, face referire la Decizia Curții Constituționale nr. 734/2008 în care s-a reținut constituționalitatea textului de lege criticat raportat la dispozițiile art. 44 din Constituție. Totodată, apreciază că prevederile criticate nu sunt de natură să îngrădească dreptul părților interesate de a beneficia de toate garanțiile procesuale menite să le asigure dreptul la un proces echitabil și la soluționarea acestuia într-un termen rezonabil.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 39 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 23 iulie 2007, având următorul conținut: „Proprietatea comună poate fi utilizată de către terți, persoane fizice sau juridice, de drept public ori de drept privat, numai cu acordul majorității proprietarilor membri ai asociației și al proprietarilor direct afectați de vecinătate, în baza unui contract de închiriere, de folosință sau de concesiune.“
Autorul excepției invocă încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul părților la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, ale art. 24 referitoare la dreptul la apărare și ale art. 44 alin. (1) și (2) privind garantarea și ocrotirea dreptului de proprietate privată, precum și a dispozițiilor art. 6 referitoare la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, potrivit cărora orice persoană are dreptul la proprietate, atât singură, cât și în asociere cu alții.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că asupra dispozițiilor art. 39 din Legea nr. 230/2007 s-a mai pronunțat, de exemplu, prin deciziile nr. 734 din 24 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 557 din 23 iulie 2008, și nr. 1.068 din 20 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 842 din 8 decembrie 2007, reținând că acestea stabilesc condițiile în care proprietatea comună poate fi utilizată de către terți, și anume cu acordul majorității proprietarilor membri ai asociației și al proprietarilor direct afectați de vecinătate.
În cauză, se pune problema stabilirii limitelor dreptului de proprietate în cazul bunurilor aflate în coproprietate forțată și perpetuă (condominium pro indiviso) în blocurile de locuințe, în care, potrivit legii, se constituie asociații de proprietari.
Sub acest aspect, Curtea a reținut că dispozițiile art. 44 alin. (1) din Constituție, care consacră garantarea dreptului de proprietate privată, prevăd în teza a doua că atât limitele, cât și conținutul acestui drept „sunt stabilite de lege“. Rezultă, în mod evident, că limitele aduse prin lege dreptului de proprietate asupra părților destinate folosirii în comun de către toți proprietarii dintr-o clădire cu mai multe locuințe se justifică constituțional prin asigurarea posibilității efective de administrare, folosire, întreținere și exploatare a imobilului în interesul tuturor proprietarilor de locuințe din acel imobil.
Mai mult, în măsura în care textul de lege criticat prevede expres manifestarea acordului tuturor proprietarilor direct afectați de vecinătate ca o condiție peremptorie a utilizării de către terți a spațiilor proprietate comună, Curtea a constatat că, în cauza dedusă controlului, nu operează nicio îngrădire a dreptului de proprietate al acestora.
Atât considerentele, cât și soluția deciziilor amintite sunt pe deplin valabile și în cauza de față, neintervenind elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenței Curții în această materie.
