Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2781 alin. 8 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Societatea Comercială D&S – S.R.L. Timișoara în Dosarul nr. 10.915/1/2007 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală și de Viorica Luca în Dosarul nr. 1.400/35/P/2007 al Curții de Apel Oradea – Secția penală și pentru cauze cu minori.
La apelul nominal se prezintă, pentru autorii excepției, apărătorul ales Ionel Iordache, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, având în vedere că excepțiile de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 952D/2008 și nr. 1.908D/2008 au obiect identic, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor.
Apărătorul ales al autorilor excepției este de acord cu propunerea de conexare a dosarelor.
Reprezentantul Ministerului Public nu se opune conexării cauzelor.
Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.908D/2008 la Dosarul nr. 952D/2008, care este primul înregistrat.
Cauza se află în stare de judecată.
Apărătorul autorilor excepției solicită admiterea acesteia, pentru argumentele invocate în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală și a Curții de Apel Oradea – Secția penală și pentru cauze cu minori.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:
Prin Încheierea din 3 aprilie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 10.915/1/2007, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2781 alin. 8 din Codul de procedură penală. Excepția a fost invocată de Societatea Comercială D&S – S.R.L. Timișoara cu ocazia soluționării plângerii împotriva unei rezoluții de neîncepere a urmăririi penale.
Prin Încheierea din 13 februarie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 1.400/35/P/2007, Curtea de Apel Oradea – Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2781 alin. 8 din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Viorica Luca cu ocazia soluționării plângerii împotriva unei rezoluții de neîncepere a urmăririi penale.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că dispozițiile art. 2781 alin. 8 din Codul de procedură penală încalcă accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, întrucât nu reglementează posibilitatea ca judecătorul să modifice temeiul de drept al soluției de netrimitere în judecată date de procuror, menținând soluția din rezoluția sau ordonanța atacată. De asemenea, consideră că se impune reglementarea soluțiilor pe care instanțele le pot pronunța în apelul sau în recursul declarat împotriva hotărârilor date în cauzele reținute spre judecare potrivit art. 2781 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală.
Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală apreciază ca neîntemeiată critica de neconstituționalitate, întrucât aceasta tinde a adăuga la lege.
Curtea de Apel Oradea – Secția penală și pentru cauze cu minori consideră că excepția de neconstituționalitate este nefondată. Arată că plângerea formulată în temeiul art. 2781 alin. 8 din Codul de procedură penală învestește instanța cu controlul temeiniciei și legalității rezoluției sau ordonanței procurorului de netrimitere în judecată, în raport cu actele premergătoare sau, după caz, actele de urmărire penală efectuate, persoanele interesate având posibilitatea să demonstreze atât caracterul incomplet al urmăririi penale, cât și aprecierea eronată a probelor pe care s-a întemeiat soluția emisă de procuror.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 2781 alin. 8 din Codul de procedură penală sunt constituționale. Arată că autorul excepției urmărește, în realitate, completarea textului de lege criticat, ceea ce excedează competenței Curții Constituționale.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile autorilor excepției, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 2781 alin. 8 din Codul de procedură penală, modificate prin Legea nr. 356/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, care au următorul cuprins: „Judecătorul pronunță una dintre următoarele soluții:
a) respinge plângerea, prin sentință, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată, menținând rezoluția sau ordonanța atacată;
b) admite plângerea, prin sentință, desființează rezoluția sau ordonanța atacată și trimite cauza procurorului, în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale, după caz. Judecătorul este obligat să arate motivele pentru care a trimis cauza procurorului, indicând totodată faptele și împrejurările ce urmează a fi constatate și prin care anume mijloace de probă;
c) admite plângerea, prin încheiere, desființează rezoluția sau ordonanța atacată și, când probele existente la dosar sunt suficiente, reține cauza spre judecare, în complet legal constituit, dispozițiile privind judecata în primă instanță și căile de atac aplicându-se în mod corespunzător.“
În susținerea neconstituționalității acestui text de lege, autorii excepției invocă încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 21 alin. (1), (2) și (3) privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, ale art. 126 alin. (2) și (5) teza întâi referitoare la instanțele judecătorești și ale art. 148 alin. (2) și (4) privind integrarea în Uniunea Europeană.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, în realitate, autorii acesteia solicită completarea textului de lege criticat, în sensul reglementării posibilității ca judecătorul să modifice temeiul de drept al soluției de netrimitere în judecată date de procuror, menținând soluția din rezoluția sau ordonanța atacată, precum și în sensul reglementării soluțiilor pe care instanța le poate pronunța în apelul sau în recursul formulat împotriva unei hotărâri date într-o cauză reținută spre judecare în baza prevederilor art. 2781 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală. O asemenea solicitare nu intră, însă, în competența de soluționare a Curții Constituționale, care, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.