Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 23 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989, excepție ridicată de Adriana Bulearcă în Dosarul nr. 717/99/2008 al Tribunalului Iași – Secția civilă.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 21 mai 2008, pronunțată în Dosarul nr. 717/99/2008, Tribunalul Iași – Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 23 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989. Excepția a fost ridicată de Adriana Bulearcă într-o cauză civilă având ca obiect anularea dispoziției emise de primarul Municipiului Iași și restituirea imobilului revendicat.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arată că în practica instanțelor de judecată, interpretându-se art. 23 din Legea nr. 10/2001, s-a hotărât, pe de o parte, că nu este admisibilă administrarea altor probe decât înscrisurile pentru dovedirea dreptului de proprietate asupra bunului ce face obiectul unei cereri de restituire, iar pe de altă parte, s-a hotărât că nu poate fi decăzută din dreptul de a obține restituirea persoana care nu a prezentat dovada proprietății „până la data notificării“. Totodată, arată că există situații în care dovada proprietății nu mai poate fi făcută cu înscrisuri, o asemenea situație fiind cea în care titlul de proprietate a pierit într-o împrejurare de forță majoră, precum distrugerea în bombardament a imobilului în care era depozitat. Consideră că, pentru persoanele care nu mai pot dovedi dreptul de proprietate cu înscrisuri, din astfel de motive, este „vădit inechitabil procesul în care este considerată inadmisibilă proba cu martori pentru a dovedi existența dreptului de proprietate“. Susține că legea specială este mai restrictivă decât dreptul comun, unde pierderea titlului „dintr-o cauză de forță majoră neprevăzută“ face admisibilă administrarea probei testimoniale pentru dovedirea actului juridic al cărui obiect are o valoare de peste 250 lei.

Tribunalul Iași – Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În cest sens, menționează că reglementarea sistemului probator, inclusiv ierarhizarea probelor și a raporturilor dintre ele, este atributul exclusiv al legiuitorului.

Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că textul de lege criticat este constituțional.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 23 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989, republicată, în urma adoptării Legii nr. 247/2005, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, având următorul conținut: „Actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calității de asociat sau acționar al persoanei juridice, precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate și, după caz, înscrisurile care descriu construcția demolată și orice alte înscrisuri necesare evaluării pretențiilor de restituire decurgând din prezenta lege, pot fi depuse până la data soluționării notificării.“

Autorul excepției invocă încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul părților la un proces echitabil și ale art. 44 alin. (1) și (2) teza întâi referitoare la dreptul de proprietate privată. Totodată, invocă contrarietatea textului de lege criticat raportat la prevederile art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția, Curtea observă că reglementarea administrării doar a probei cu înscrisuri în procedura de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989, ca o excepție de la regula administrării probelor în procesul civil, reprezintă prerogativa exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu art. 126 din Constituție, avându-se în vedere și obiectul restituirii, respectiv bunurile imobile, neîncălcându-se, astfel, drepturile fundamentale ale justițiabililor. De altfel, instituirea unor reguli speciale de procedură, inclusiv în ceea ce privește administrarea probelor, nu este contrară dreptului la un proces echitabil, atât timp cât ele asigură egalitatea juridică a cetățenilor în utilizarea lor. Atât în sistemul nostru procesual, cât și în alte țări, legea poate limita posibilitatea folosirii anumitor instrumente procesuale aflate la îndemâna părților, cum sunt probele, fără ca prin aceasta să se încalce litera sau spiritul Legii fundamentale.