Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 1, 4 și 12 din Legea nr. 190/2004 privind stimularea privatizării și dezvoltării societăților comerciale din domeniul agriculturii și a prevederilor art. II alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2005 privind abrogarea dispozițiilor legale referitoare la acordarea înlesnirilor la plata obligațiilor bugetare restante, excepție ridicată de Consiliul Local al Municipiului Iași în Dosarul nr. 1.352/99/2007 al Curții de Apel Iași – Secția contencios administrativ și fiscal.
La apelul nominal răspunde, pentru Societatea Comercială „Vinifruct Copou“ – S.A. din Iași, Radu Bălan, consilier juridic.
Cauza se află în stare de judecată.
Reprezentantul părții prezente solicită respingerea excepției.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepției, întrucât art. 1, 4 și 12 din Legea nr. 190/2004 au fost abrogate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2005, iar în ce privește art. II alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2005, criticile de neconstituționalitate vizează aplicarea legii, aspect care excedează contenciosului constituțional.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 17 septembrie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 1.352/99/2007, Curtea de Apel Iași – Secția contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1, 4 și 12 din Legea nr. 190/2004 privind stimularea privatizării și dezvoltării societăților comerciale din domeniul agriculturii și a prevederilor art. II alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2005 privind abrogarea dispozițiilor legale referitoare la acordarea înlesnirilor la plata obligațiilor bugetare restante, excepție ridicată de Consiliul Local al Municipiului Iași.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că prevederile de lege criticate contravin următoarelor dispoziții constituționale:
– art. 16, deoarece „acordă înlesniri la plata impozitelor și taxelor locale numai anumitor categorii de persoane“;
– art. 120 alin. (1), întrucât „aduc atingere dreptului autorității publice locale de a dispune liber, în conformitate cu interesele comunității, de bugetul local“;
– art. 135 alin. (1) și alin. (2) lit. a), deoarece „s-a creat un avantaj financiar unor agenți economici, favorizându-se, astfel, concurența neloială“.
Curtea de Apel Iași – Secția contencios administrativ și fiscal arată că excepția privind art. 1, 4 și 12 din Legea nr. 190/2004 este inadmisibilă, întrucât aceste prevederi au fost abrogate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2005.
Cu privire la art. II alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2005, consideră că acesta contravine art. 135 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Constituție, întrucât prin acordarea de înlesniri la plata obligațiilor fiscale doar societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului, cu destinație agricolă, „sunt afectate regulile concurențiale prin sprijinirea discriminatorie a anumitor agenți economici, ceea ce duce la lipsa concurenței loiale“.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Guvernul arată că excepția privind art. 1, 4 și 12 din Legea nr. 190/2004 este inadmisibilă, deoarece acest texte au fost abrogate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2005.
Referitor la excepția de neconstituționaliate a prevederilor art. II alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2005, consideră că, în raport cu art. 120 alin. (1) din Constituție, aceste prevederi „oferă premisa unor vicii de neconstituționalitate“.
În argumentarea acestui punct de vedere, arată că această opinie se fondează pe interpretarea corelată a prevederilor criticate din această ordonanță cu prevederile art. I pct. 9 din aceeași ordonanță și cu prevederile art. 1 lit. b) și c), art. 4 și 12 din Legea nr. 190/2004. Potrivit acestor prevederi, societățile comerciale cuprinse în anexele nr. 1 și 2 din Legea nr. 268/2001 beneficiază, la cererea Agenției Domeniilor Statului, de scutirea de plată a obligațiilor bugetare restante până în ultima zi a lunii în care s-a semnat contractul de privatizare, reprezentând impozite și taxe locale, nestinse prin orice modalitate prevăzută de lege până la data emiterii certificatelor de obligații bugetare. Or, impozitele și taxele locale constituie venituri la bugetele locale, a căror gospodărire de către autoritățile publice locale constituie un element esențial al autonomiei locale. Mai mult, potrivit prevederilor Legii nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, autoritățile publice locale puteau fi considerate furnizori de ajutoare de stat, având astfel posibilitatea să aprecieze asupra acestor scutiri, pe când, potrivit reglementărilor criticate, aceste autorități „sunt obligate de lege să le acorde“. În consecință, prin textul art. II alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2005 „s-au creat premisele acordării unor scutiri de la plata unor impozite și taxe locale, fără ca autoritățile locale să fi putut aprecia asupra acordării acestora“.
De asemenea, consideră că aceste prevederi „oferă premisele unor vicii de neconstituționalitate“ și în raport de art. 135 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea fundamentală, deoarece acest text constituțional „reglementează un principiu care este necesar să se regăsească în conduita tuturor agenților economici, contribuind astfel la consolidarea încrederii între aceștia și la formarea unei economii bazate pe liberă inițiativă și pe competiție a valorilor“.
Și, în fine, deși consideră că prevederile de lege criticate oferă premisa unor vicii de neconstituționalitate, concluzionează că excepția de neconstituționalitate vizând aceste prevederi este neîntemeiată.
Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1, 4 și 12 din Legea nr. 190/2004 este inadmisibilă, iar în ce privește art. II alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2005, apreciază că acesta este constituțional.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, prevederile de lege criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.
Obiectul excepției îl reprezintă prevederile art. 1, 4 și 12 din Legea nr. 190/2004 privind stimularea privatizării și dezvoltării societăților comerciale din domeniul agriculturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 26 mai 2004, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. II alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2005 privind abrogarea dispozițiilor legale referitoare la acordarea înlesnirilor la plata obligațiilor bugetare restante, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 8 aprilie 2005, aprobată cu modificări prin Legea nr. 244/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 637 din 20 iulie 2005.
Textele constituționale invocate ca fiind încălcate sunt cele ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, art. 120 alin. (1) privind principiile organizării administrației publice locale și ale art. 135 alin. (1) și alin. (2) lit. a) ce se referă la economia României și la obligația statului de a asigura libertatea comerțului, protecția concurenței loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:
I. Art. 1, 4 și 12 din Legea nr. 190/2004 au fost abrogate expres prin art. I pct. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2005 privind abrogarea dispozițiilor legale referitoare la acordarea înlesnirilor la plata obligațiilor bugetare restante, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 8 aprilie 2005, aprobată cu modificări prin Legea nr. 244/2005. Așadar, având în vedere prevederile art. 29 alin. (1), coroborate cu alin. (6) al aceluiași text, din Legea nr. 47/1992, excepția referitoare la aceste prevederi urmează a fi respinsă ca fiind inadmisibilă.
II. Analizând prevederile art. II alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2005, a căror redactare este următoarea: „Societățile comerciale cuprinse în anexele nr. 1 și 3 la Legea nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului, cu modificările și completările ulterioare, ale căror contracte de vânzare-cumpărare de acțiuni s-au încheiat până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, vor beneficia de înlesnirile la plată reglementate de Legea nr. 190/2004 privind stimularea privatizării și dezvoltării societăților comerciale din domeniul agriculturii, cu modificările și completările ulterioare.“, Curtea constată că acestea fac trimitere la prevederile din Legea nr. 190/2004 care reglementează înlesnirile la plata obligațiilor bugetare restante ale societăților comerciale menționate de aceste prevederi. Aceste prevederi din Legea nr. 190/2004 au fost abrogate prin art. I pct. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2005.
Sub acest aspect, Curtea în jurisprudența sa, de exemplu Decizia nr. 101 din 29 iunie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 28 iulie 1999, și Decizia nr. 123 din 28 septembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 1 noiembrie 1999, a statuat că un text de lege care face trimitere la o normă ce nu mai este în vigoare nu poate produce efecte juridice. Aceasta nu este însă o problemă de control al constituționalității, ci una de aplicare a legii în timp, a cărei rezolvare revine instanței judecătorești sesizate. Așadar, și excepția referitoare la aceste prevederi urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.
