Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 146, art. 209 alin. 3 și art. 2481 din Codul penal, excepție ridicată de Miron Victor Panaitescu în Dosarul nr. 30.184/2/2005 al Curții de Apel București – Secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.
La apelul nominal răspunde autorul excepției, lipsind cealaltă parte care a avut termen în cunoștință.
Președintele constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Autorul excepției solicită admiterea acesteia pentru motivele depuse la instanța de fond.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, apreciind că autorul acesteia critică de fapt modul de aplicare a legii de către instanțele de judecată.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 12 decembrie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 30.184/2/2005, Curtea de Apel București – Secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 146, art. 209 alin. 3 și art. 2481 din Codul penal. Excepția a fost ridicată de Miron Victor Panaitescu în apelul formulat împotriva sentinței prin care a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de furt și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că textele de lege criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) și art. 21 alin. (3). În acest sens, se arată că art. 146 din Codul penal contravine „principiului egalității cetățenilor în fața legii și ideii de proces echitabil“, deoarece „ar fi echitabil să se considere că s-au produs consecințe deosebit de grave dacă paguba materială a depășit 200.000 RON doar dacă această pagubă a fost suferită de o singură persoană, nu de mai multe persoane împreună“. Prevederile art. 209 alin. 3 din Codul penal contravin, de asemenea, dispozițiilor art. 16 alin. (1) și art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală, deoarece „nu este echitabil ca autorul unui furt al cărui prejudiciu este de 1 leu, ca și autorul unui furt al cărui prejudiciu este de 200.000 RON, să poată primi o pedeapsă de un an, iar dacă prejudiciul a fost de 200.001 RON pedeapsa să nu poată scădea sub 10 ani închisoare“.
Totodată, dispozițiile art. 2481 din Codul penal încalcă dispozițiile constituționale invocate, întrucât „nu este echitabil ca autorul unui abuz în serviciu contra intereselor persoanei care a produs un prejudiciu de cel mult 200.000 RON să poată primi o pedeapsă de maxim 2 ani închisoare, pe când dacă prejudiciul este 200.001 RON pedeapsa minimă să fie 5 ani de închisoare“.
Curtea de Apel București – Secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că „sancționarea diferită a unei infracțiuni de furt, în raport cu cuantumul pagubei produse este justificată de gradul de pericol social mai ridicat sau mai scăzut al acestei fapte“. Prevederile art. 146 din Codul penal nu încalcă dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție, deoarece „legea se aplică în mod egal tuturor cetățenilor care au încălcat-o, avându-se în vedere aceleași criterii de apreciere, fără niciun privilegiu sau discriminare“. Totodată, nu sunt încălcate nici dispozițiile art. 21 din Constituție, întrucât orice persoană care încalcă legea beneficiază de dreptul la un proces echitabil, în condițiile legii.
Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, prevederile legale criticate se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în aceeași situație juridică, fără privilegii ori discriminări. De asemenea, limitele de pedeapsă pentru infracțiunea de furt ori furt în formă calificată „sunt suficient de largi pentru a oferi posibilitatea instanței de a individualiza pedeapsa în funcție de pericolul social concret al faptei și de gradul de pericol social pe care îl prezintă făptuitorul, și a nu se crea situații inechitabile“.
Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale, întrucât se aplică în mod egal tuturor persoanelor vizate de ipotezele normelor, fără discriminări pe considerente arbitrare. Astfel, dispozițiile art. 146 din Codul penal cuprind o normă cu caracter explicativ prin care se lămurește înțelesul expresiei „consecințe deosebit de grave“. Această reglementare este necesară cu atât mai mult cu cât legiuitorul a prevăzut consecințele deosebit de grave ca element circumstanțial în conținutul agravant al mai multor infracțiuni, cum ar fi, de exemplu, furtul calificat, fără a contraveni egalității în drepturi prevăzute de art. 16 din Constituție. Totodată, cât privește critica de neconstituționalitate a art. 146, art. 209 alin. 3 și art. 2481 din Codul penal față de art. 21 din Constituție, se constată că dispozițiile legale supuse controlului de constituționalitate reprezintă norme de drept substanțial, care nu aduc atingere sub niciun aspect dreptului părților interesate de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor lor legitime și de a beneficia de garanțiile care condiționează desfășurarea unui proces echitabil.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 146, art. 209 alin. 3 și art. 2481 din Codul penal, cu modificările aduse prin Legea nr. 456/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, Legea nr. 20/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 28 ianuarie 2002, și Legea nr. 278/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 601 din 12 iulie 2006, care au următorul cuprins:
– Art. 146: „Prin consecințe deosebit de grave se înțelege o pagubă materială mai mare de 200.000 lei sau o perturbare deosebit de gravă a activității, cauzată unei autorități publice sau oricăreia dintre unitățile la care se referă art. 145, ori altei persoane juridice sau fizice.“;
– Art. 209 alin. 3: „Furtul privind următoarele categorii de bunuri:
a) țiței, gazolină, condensat, etan lichid, benzină, motorină, alte produse petroliere sau gaze naturale din conducte, depozite, cisterne ori vagoane-cisternă;
b) componente ale sistemelor de irigații;
c) componente ale rețelelor electrice;
d) un dispozitiv ori un sistem de semnalizare, alarmare ori alertare în caz de incendiu sau alte situații de urgență publică;
e) un mijloc de transport sau orice alt mijloc de intervenție la incendiu, la accidente de cale ferată, rutiere, navale sau aeriene, ori în caz de dezastru;
f) instalații de siguranță și dirijare a traficului feroviar, rutier, naval, aerian și componente ale acestora, precum și componente ale mijloacelor de transport aferente;
g) bunuri prin însușirea cărora se pune în pericol siguranța traficului și a persoanelor pe drumurile publice;
h) cabluri, linii, echipamente și instalații de telecomunicații, radiocomunicații, precum și componente de comunicații se pedepsește cu închisoare de la 4 la 18 ani.“;
– Art. 2481 din Codul penal: „Dacă faptele prevăzute în art. 246, 247 și 248 au avut consecințe deosebit de grave, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.“
Aceste dispoziții sunt considerate de autorul excepției ca fiind neconstituționale în raport cu prevederile art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice și ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil din Legea fundamentală.
Examinând excepția, Curtea Constituțională reține următoarele:
Prin Decizia nr. 50 din 26 ianuarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 28 februarie 2006, Curtea a constatat că art. 146 din Codul penal „cuprinde o normă cu caracter explicativ prin care se lămurește înțelesul expresiei consecințe deosebit de grave. Această reglementare este necesară cu atât mai mult cu cât legiuitorul a prevăzut consecințele deosebit de grave ca element circumstanțial în conținutul agravant al mai multor infracțiuni, cum ar fi, spre exemplu, furtul calificat [...]“.
Pe de altă parte, susținerea autorului excepției potrivit căreia „ar fi echitabil să se considere că s-au produs consecințe deosebit de grave, dacă paguba materială a depășit 200.000 RON, doar dacă această pagubă a fost suferită de o singură persoană, nu de mai multe persoane împreună“ privește modul de interpretare a textului de lege criticat, fără a constitui o veritabilă critică de neconstituționalitate. Or, interpretarea și aplicarea în speță a textului de lege criticat intră în competența exclusivă a instanței de judecată.
Curtea constată că susținerile potrivit cărora art. 209 alin. 3 și art. 2481 din Codul penal contravin dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție nu pot fi primite. Principiul egalității, așa cum s-a statuat în mod constant în jurisprudența Curții, nu înseamnă eo ipso aplicarea aceluiași regim juridic unor situații care, prin specificul lor, sunt diferite. Principiul egalității nu presupune uniformitate, așa încât toate situațiile să fie tratate în același fel, ci presupune ca la situații egale să corespundă un tratament egal, iar la situații diferite să existe un tratament diferit.
Totodată, este neîntemeiată și susținerea autorului excepției referitoare la încălcarea prin textele de lege criticate și a dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Constituție. Aplicarea cerinței „procesului echitabil“ se impune numai în legătură cu procedura de desfășurare a procesului, iar nu și în ceea ce privește cadrul juridic sancționator al faptelor, adică în materia dreptului substanțial.
Nici din cuprinsul art. 21 alin. (3) din Constituție și nici din cel al art. 6 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau al jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului nu se poate desprinde concluzia că aplicarea cerinței „procesului echitabil“ ar trebui să excedeze necesității asigurării garanțiilor procesuale, spre a se intra în materii din câmpul dreptului substanțial.
