Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (7), art. 31, 42 și 47 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, excepție ridicată de Societatea Comercială „Vinuri Nicorești“ – S.R.L. din Dobrinești, județul Galați, în Dosarul nr. 3.659/121/2006 al Tribunalului Galați – Secția comercială, maritimă și fluvială și de contencios administrativ – Judecătorul-sindic.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public, considerând că textele de lege criticate nu contravin dispozițiilor constituționale invocate, pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 22 februarie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 3.659/121/2006, Tribunalul Galați – Secția comercială, maritimă și fluvială și de contencios administrativ – Judecătorul-sindic a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (7), art. 31, art. 42 și art. 47 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței. Excepția a fost ridicată de Societatea Comercială „Vinuri Nicorești“ – S.R.L. din Dobrinești, județul Galați, într-o cauză ce are ca obiect procedura insolvenței.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că prevederile art. 31 alin. (1), art. 42 și art. 47 din Legea nr. 85/2006 sunt contrare dispozițiilor art. 44 alin. (1), (2) (3) și (4) și art. 136 alin. (1) și (5) din Constituție, întrucât limitează dreptul de administrare și dreptul de vot al acționarilor societății împotriva căreia s-a pornit procedura insolvenței în cadrul adunărilor generale, drepturi ce reprezintă de fapt manifestări ale atributelor dreptului de proprietate asupra acțiunilor deținute. De asemenea, consideră că art. 31 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 dă dreptul unui creditor fraudulos și de rea-credință ca, fără limitări legale efective și serioase, să blocheze activitatea unei societăți comerciale viabile, chiar și pentru o creanță nesemnificativă, fără teama de a suferi o pierdere financiară în urma introducerii abuzive a cererii de deschidere a procedurii insolvenței. În sfârșit, arată că art. 8 alin. (7) din Legea nr. 85/2006, care prevede dreptul judecătorului-sindic de a nu suspenda judecarea cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate, contravine principiului potrivit căruia Curtea Constituțională este garantul supremației Constituției.
Tribunalul Galați – Secția comercială, maritimă și fluvială și de contencios administrativ – Judecătorul-sindic apreciază că excepția ridicată nu este întemeiată. În acest sens, arată că dispozițiile art. 8 alin. (7) din Legea nr. 85/2006 sunt justificate de necesitatea satisfacerii drepturilor creditorilor în cel mai scurt timp. În ceea ce privește art. 31 din aceeași lege, arată că debitorul are posibilitatea de a împiedica procedura insolvenței, achitând datoria. În sfârșit, arată că dispozițiile art. 42 și art. 47 din Legea nr. 85/2006 au ca scop protejarea activelor debitoarei, iar ridicarea dreptului de administrare al acesteia este prevăzută tocmai pentru a proteja creditorii în vederea recuperării creanțelor.
În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatul Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
Avocatul Poporului consideră că toate dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Astfel, arată că măsura dispusă de art. 8 alin. (7) din Legea nr. 85/2006, care derogă de la dreptul comun, a fost instituită de legiuitor ținând cont de scopul legii, și anume îndestularea creditorilor într-un termen cât mai scurt posibil și soluționarea cu celeritate a cauzelor comerciale. În ceea ce privește celelalte prevederi de lege criticate, arată că acestea nu contravin dispozițiilor constituționale invocate de autorul excepției. În acest sens, arată că legiuitorul este competent să stabilească condițiile și limitele exercitării dreptului de proprietate, în așa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 8 alin. (7), art. 31, art. 42 și art. 47 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006.
Curtea constată că, în ceea ce privește art. 31, autorul excepției critică doar prevederile alin. (1).
Textele de lege criticate au următoarea redactare:
– Art. 8 alin. (7): „Prin derogare de la art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, judecătorul-sindic va putea să nu dispună suspendarea cauzei, în situația în care dispozițiile a căror neconstituționalitate se invocă au făcut obiectul cel puțin al unei decizii pronunțate de Curtea Constituțională.“;
– Art. 31 alin. (1): „Orice creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii prevăzute de prezenta lege împotriva unui debitor prezumat în insolvență poate introduce o cerere introductivă, în care va preciza:
a) cuantumul și temeiul creanței;
b) existența unei garanții reale, constituite de către debitor sau instituite potrivit legii;
c) existența unor măsuri asigurătorii asupra bunurilor debitorului;
d) declarația privind eventuala intenție de a participa la reorganizarea debitorului, caz în care va trebui să precizeze, cel puțin la nivel de principiu, modalitatea în care înțelege să participe la reorganizare.“;
– Art. 42: „(1) După ce s-a dispus deschiderea procedurii potrivit art. 33, este interzis administratorilor debitorilor, persoane juridice, sub sancțiunea nulității, să înstrăineze, fără acordul judecătorului-sindic, acțiunile ori părțile lor sociale sau de interes deținute de debitorul care face obiectul acestei proceduri.
(2) Judecătorul-sindic va dispune indisponibilizarea acțiunilor ori a părților sociale sau de interes, potrivit alin. (1), în registrele speciale de evidență ori în conturile înregistrate electronic.“;
– Art. 47: „(1) Deschiderea procedurii ridică debitorului dreptul de administrare – constând în dreptul de a-și conduce activitatea, de a-și administra bunurile din avere și de a dispune de acestea –, dacă acesta nu și-a declarat, în condițiile art. 28 alin. (1) lit. h) sau, după caz, art. 33 alin. (6), intenția de reorganizare.
(2) Cu excepția cazurilor prevăzute expres de lege, prevederile alin. (1) sunt aplicabile și bunurilor pe care debitorul le-ar dobândi ulterior deschiderii procedurii.
(3) Judecătorul-sindic va putea ordona ridicarea, în tot sau în parte, a dreptului de administrare al debitorului odată cu desemnarea unui administrator judiciar, indicând totodată și condiția de exercitare a conducerii debitorului de către acesta.
(4) Dreptul de administrare al debitorului încetează de drept la data la care se dispune începerea falimentului.
(5) Creditorii, comitetul creditorilor ori administratorul judiciar pot oricând adresa judecătorului-sindic o cerere de a se ridica debitorului dreptul de administrare, având ca justificare pierderile continue din averea debitorului sau lipsa probabilității de realizare a unui plan rațional de activitate.
(6) Judecătorul-sindic va examina, în termen de 15 zile, cererea prevăzută la alin. (5), într-o ședință la care vor fi citați administratorul judiciar, comitetul creditorilor și administratorul special.
(7) De la data intrării în faliment, debitorul va putea desfășura doar activitățile ce sunt necesare derulării operațiunilor lichidării.“
În opinia autorului excepției, dispozițiile legale criticate contravin următoarelor prevederi constituționale: art. 44 alin. (1), (2), (3) și (4) referitoare la garantarea și ocrotirea dreptului de proprietate și a proprietății private, la condițiile exproprierii și la interzicerea naționalizării; art. 136 alin. (1) și (5) privind clasificarea proprietății ca fiind publică și privată și la inviolabilitatea proprietății private; art. 142 alin. (1) privind rolul Curții Constituționale.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile de lege criticate au mai constituit obiect al controlului de constituționalitate în raport cu aceleași dispoziții constituționale și aceleași critici. Astfel, prin Decizia nr. 293 din 22 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 292 din 3 mai 2007, Curtea a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a art. 8 alin. (7), art. 31 alin. (1), art. 42 și art. 47 din Legea nr. 85/2006.
În considerentele deciziei amintite, instanța de contencios constituțional, justificând constituționalitatea prevederilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, a statuat că „procedura prevăzută de textul de lege criticat a fost instituită de legiuitor ca un mijloc de constrângere a debitorului care nu și-a executat voluntar obligația de plată, modalitate prin care nu a fost încălcat dreptul de proprietate, în condițiile în care, în ceea ce-l privește, era ținut de existența unor creanțe certe, lichide și exigibile, ci s-a asigurat protecția dreptului de proprietate al titularilor unor asemenea creanțe, încălcat prin refuzul de executare din partea debitorilor rău-platnici“.
În ceea ce privește dispozițiile art. 42 și art. 47 din Legea nr. 85/2006, Curtea a arătat că „acestea prevăd indisponibilizarea acțiunilor societății comerciale debitoare și ridicarea dreptului de administrare al debitorului în scopul protejării patrimoniului, a activelor debitorului, al prevenirii gospodăririi nechibzuite a acestora, ce ar putea cauza noi pierderi și împiedicarea satisfacerii creditorilor.
Încredințarea dreptului de administrare al debitorului unor persoane calificate și responsabile nu încalcă dreptul de proprietate al acționarilor și este conformă cu prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituție, potrivit cărora condițiile și limitele exercitării dreptului de proprietate sunt prevăzute de lege“.
În sfârșit, referindu-se la art. 8 alin. (7) din Legea nr. 85/2006, Curtea a reținut că, „prin derogare de la dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, această reglementare corespunde scopului și caracterului special al procedurii insolvenței, asigurând celeritatea necesară acestei proceduri, fără a leza în niciun fel rolul Curții Constituționale de garant al supremației Constituției și de unică autoritate de jurisdicție constituțională în România“.
Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură a justifica reconsiderarea jurisprudenței Curții în materie, atât considerentele, cât și soluția deciziei amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.
