Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor cap. II secțiunea a 3-a art. VI din Ordonanța Guvernului nr. 94/2004 privind reglementarea unor măsuri financiare, excepție ridicată de Societatea Comercială „GETICA TRANS“ – S.R.L. din Deva în Dosarul nr. 897/2006 al Curții de Apel Alba Iulia – Secția comercială și contencios administrativ.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ridicate, întrucât apreciază că dispozițiile de lege criticate nu contravin textelor din Constituție și din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale invocate ca fiind încălcate.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 14 aprilie 2006 pronunțată în Dosarul nr. 897/2006, Curtea de Apel Alba Iulia – Secția comercială și contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor cap. II secțiunea a 3-a art. VI din Ordonanța Guvernului nr. 94/2004 privind reglementarea unor măsuri financiare, excepție ridicată de Societatea Comercială „GETICA TRANS“ – S.R.L. din Deva într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect „constatarea neconstituționalității Ordonanței Guvernului nr. 94/2004“.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile Ordonanței Guvernului nr. 94/2004 contravin art. 1 alin. (3), art. 11 alin. (2), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) și (2), art. 20, 21, art. 44 alin. (1)–(3), art. 45, 51, 53, art. 135 alin. (1) și alin. (2) lit. a) și b), art. 136 alin. (5) și art. 139 din Constituție, precum și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În esență, autorul excepției arată că: „efectuarea unei investiții în România, precum și posesia, folosința sau dispoziția asupra unei proprietăți sunt garantate și nu pot fi supuse vreunei măsuri discriminatorii“; „nu pot fi supuse discriminării administrarea, întreținerea, fructificarea, extinderea sau lichidarea unei investiții“; anularea facilităților fiscale acordate unei persoane de drept privat prin intervenția abuzivă a autorităților statului echivalează cu o naționalizare de fapt și de drept; ordonanța criticată „este profund greșită și înfrânge deopotrivă finalitatea dreptului la un proces echitabil în cadrul democrației constituționale, principiul fundamental al unui stat de drept care declară preeminența dreptului, postulat la nivel european în art. 1 și 6 ale Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților“. În continuare, „în motivarea excepției“, expune pe larg situația de fapt, precum și considerente de ordin personal referitoare la caracterul inechitabil și disproporționat al „procedurii judiciare interne“.
Curtea de Apel Alba Iulia – Secția comercială și contencios administrativ apreciază că „excepția invocată are legătură cu soluționarea cauzei și nu este contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992 și opinează în sensul că dispozițiile din Ordonanța Guvernului nr. 94/2004 nu creează un regim discriminator și nu afectează libertatea economică și economia de piață“.
În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată. În acest sens, arată că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/1998 a urmărit asigurarea accelerării dezvoltării regionale a zonelor defavorizate prin acordarea unor facilități pentru investițiile nou-create în aceste zone, pentru o perioadă limitată de timp. Prin modificări ulterioare, „în special, prin Ordonanța Guvernului nr. 94/2004 privind reglementarea unor măsuri financiare, prin cap. II secțiunea 3 art. VI al acesteia, criticat“, prevederile ordonanței au fost corelate cu dispozițiile Legii nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, „în vederea creării și menținerii unui mediu concurențial și normal (art. 1), în cuprinsul acestui act normativ fiind instituit și ajutorul pentru dezvoltare regională [art. 23 alin. (1) lit. f)]“. Mai arată că prevederile referitoare la modul de calcul al intensității ajutorului de stat pentru investițiile efectuate până la data de 15 septembrie 2004, precum și data la care se abrogă art. 6 lit. b), d) și e) din ordonanță „nu sunt de natură să afecteze niciun drept consacrat în Legea fundamentală, iar pe de altă parte [...] atât stabilirea prin lege a obligației de plată a anumitor impozite/taxe datorate statului, cât și stabilirea unor excepții de la plata acestora [...] ține, exclusiv, de opțiunea legiuitorului, cu condiția ca reglementările respective să se aplice în mod uniform, în situații egale“. Consideră că art. 1 alin. (3), art. 11 alin. (2), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) și (2), art. 20 alin. (1), art. 21 alin. (1)–(3), art. 44 alin. (1)–(3), art. 51, 53, art. 135 alin. (1) și alin. (2) lit. a) și b), art. 136 alin. (5) din Constituție, precum și Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu sunt incidente în cauză. În ceea ce privește încălcarea art. 139 alin. (1) din Constituție, apreciază că impozitele și taxele „vizate în speță“ sunt stabilite prin Codul fiscal, Legea nr. 18/1991, Legea nr. 143/1999, iar facilitățile pentru zonele defavorizate au fost acordate cu respectarea legislației fiscale în vigoare la data acordării, și anume: Ordonanța Guvernului nr. 94/2004, adoptată în temeiul Legii nr. 291/2004 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, potrivit instituției „delegării legislative“ prevăzute de art. 115 alin. (1)–(3) din Constituție; pct. 1 al art. VI din cap. II secțiunea a 3-a din ordonanță, referitoare la modul de calcul al intensității ajutorului de stat, „și-a produs efectele juridice încă de la intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 94/2004“, pe când abrogarea prevederilor acesteia cuprinse în art. 6 alin. (1) lit. b), d) și e), referitoare la facilități, „a intrat în vigoare la 20 februarie 2005, în temeiul legii de aprobare“; soluțiile legislative criticate au fost preluate prin Legea nr. 507/2004, „dovedindu-se viabile“.
Avocatul Poporului consideră că dispozițiile cap. II secțiunea a 3-a art. VI pct. 4 și 6 din Ordonanța Guvernului nr. 94/2004, aprobată (cu modificări care au păstrat soluția legislativă) prin Legea nr. 507/2004, sunt constituționale. În acest sens, arată că prin acordarea unor facilități fiscale anumitor categorii de agenți economici nu s-a constituit în favoarea acestora un drept de proprietate sau un drept de creanță, astfel că nu se poate reține încălcarea art. 44 din Constituție; măsurile dispuse prin ordonanță nu sunt contrare exercitării liberei inițiative și accesului la o activitate economică și nici obligației statului de a proteja interesele naționale în activitatea economică, financiară și valutară.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
Curtea Constituțională constată că a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, cap. II secțiunea a 3-a art. VI din Ordonanța Guvernului nr. 94/2004 privind reglementarea unor măsuri financiare. Ordonanța a fost aprobată, cu modificări și completări, prin Legea nr. 507/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.080 din 19 noiembrie 2004. Dispozițiile de lege criticate sunt cuprinse în articolul unic pct. 15 din aceasta și păstrează soluția legislativă de principiu din redactarea anterioară.
Deși în notele scrise depuse la dosarul instanței de judecată autorul excepției menționează că obiectul excepției îl constituie „dispozițiile din Ordonanța Guvernului nr. 94/2004 privind reglementarea unor măsuri financiare din data de 26–08–2004, publicată în Monitorul Oficial nr. 803 din data de 31–08–2004“, în realitate, criticile formulate și textul pe care acesta îl citează vizează numai
„Art. VI.4. [...] 6.“ cuprins în pct. 15 al articolului unic din Legea nr. 507/2004. În consecință, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale în materie, obiectul prezentei excepții de neconstituționalitate îl constituie aceste din urmă prevederi și doar cu privire la acestea Curtea se va pronunța prin prezenta decizie și care au următorul cuprins:
„15. La capitolul II secțiunea a 3-a, articolul VI va avea următorul cuprins:
«Art. VI. – Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/1998 privind regimul zonelor defavorizate, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 8 noiembrie 1999, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: [...];
4.După alineatul (1) al articolului 141 se introduce alineatul (11) cu următorul cuprins:
«(11) În calculul intensității ajutorului de stat se au în vedere costurile eligibile aferente valorii investițiilor efectuate până la data de 15 septembrie 2004.»; [...];
6.În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe se abrogă prevederile literelor b), d) și e) ale alineatului (1) al articolului 6.“
În opinia autorului excepției aceste prevederi de lege încalcă dispozițiile constituționale ale: art. 1 alin. (3), potrivit căruia România este stat de drept, democratic și social care garantează valorile supreme enunțate de text, art. 11 alin. (2) care stabilește că tratatele ratificate fac parte din dreptul intern, art. 15 alin. (1) în sensul căruia cetățenii beneficiază de drepturile prevăzute de Constituție și alte legi și au obligațiile ce decurg din acestea, art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi a cetățenilor, fără privilegii și fără discriminări, art. 20 referitor la „Tratatele internaționale privind drepturile omului“, art. 21 privind „Accesul liber la justiție“, art. 44 alin. (1)–(3) consacrat dreptului de proprietate privată, care este garantat, în condițiile legii, indiferent de proprietar, art. 45 – „Libertatea economică“, art. 51 cu privire la „Dreptul de petiționare“, art. 53 – „Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți“, art. 135 alin. (1) și alin. (2) lit. a) și b), potrivit căruia economia României este o economie de piață în care statul trebuie să asigure libertatea comerțului și să protejeze interesele naționale în activitatea economică, art. 136 alin. (5) care consacră inviolabilitatea proprietății private, în condițiile legii, și art. 139 referitor la „Impozite, taxe și alte contribuții“. De asemenea, se invocă încălcarea art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care dispune cu privire la „Protecția proprietății“.
Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea reține următoarele:
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/1998, cu modificările și completările ulterioare, definește „zonele defavorizate“ în sensul că acestea reprezintă arii geografice strict delimitate teritorial și care îndeplinesc una sau mai multe condiții prevăzute de ordonanță, procedura de declarare a zonelor defavorizate și procedura de acordare a facilităților fiscale.
Această ordonanță a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 507/2004 care prin pct. 15 al articolului unic introduce art. 141 alin. (11) referitor la modul de calcul al intensității ajutorului de stat, în funcție de care agenții economici beneficiază de facilitățile fiscale prevăzute de legislația în vigoare, precum și abrogarea unora dintre facilitățile acordate anterior.
Cu privire la aceste critici Curtea constată că nicio normă constituțională nu interzice acordarea de facilități fiscale unor categorii de contribuabili, în scopul bunei înfăptuiri a politicii economice, fiscale și sociale a statului. Tot astfel, nicio normă constituțională nu interzice stabilirea, în funcție de necesitățile perioadei de referință, a condițiilor de acordare sau de retragere a facilităților fiscale prevăzute în beneficiul unor contribuabili. Ca atare, nu se poate reține încălcarea niciunuia dintre textele din Constituție invocate și nici încălcarea art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a art. 1 și 6 din Convenție.
De altfel, în realitate, susținerile autorului excepției nu reprezintă motive de neconstituționalitate a textelor de lege, ci exprimă nemulțumirea acestuia în legătură cu modul de reglementare a acordării și, respectiv, abrogării beneficiului unor facilități fiscale pentru agenții economici care operează în zonele defavorizate. Or, cu privire la astfel de aspecte Curtea nu este competentă să se pronunțe, având în vedere art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 pentru organizarea și funcționarea Curții Constituționale, potrivit căruia aceasta exercită controlul de constituționalitate prin raportare la prevederile și principiile Constituției. Problemele evocate de autorul excepției intră în competența de soluționare a instanțelor de judecată.
