Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 privind statutul și regimul refugiaților în România, excepție ridicată de Lin Yiwei în Dosarul nr. 17.529/302/2005 (număr în format vechi 16.898/2005) al Judecătoriei Sectorului 5 București.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Curtea dispune a se face apelul și în dosarele nr. 259D/2006, nr. 392D/2006, nr. 406D/2006, nr. 423D/2006, nr. 424D/2006 și nr. 426D/2006, având ca obiect aceeași excepție, ridicată de Chen Zhang Wen Hui – prin reprezentant legal Chen Shujuan – și Zheng Xinran în dosarele nr. 15.546/302/2005 (14.884/2005) și, respectiv, nr. 16.749/2005 (17.437/302/2005) ale Judecătoriei Sectorului 5 București, și de Huang Juquin, Ye Jinkui, Li Juguang și Chen Lincong în dosarele nr. 8.882/RF/2005 (45.770/3/2005), nr. 4.186/RF/2005 (28.462/3/2005), nr. 4.187/RF/2005 (28.463/3/2005) și, respectiv, nr. 4.654/RF/2005 (31.759/3/2005) ale Tribunalului București – Secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal.
La apelul nominal răspund Chen Shujuan, în calitate de reprezentant legal al lui Chen Zhang Wen Hui, precum și Zheng Xinran, Li Juguang și Chen Lincong, personal și asistați de traducătorul autorizat de limbă chineză, domnul Ioan Budura. Se constată lipsa celorlalți autori ai excepției și a părților Oficiul Național pentru Refugiați și Autoritatea tutelară de pe lângă Primăria Sectorului 5 București. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, pune în discuția părților conexarea dosarelor.
Autorii prezenți ai excepției de neconstituționalitate și reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea dosarelor.
Curtea, în temeiul art. 14 și al art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, raportate la art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea dosarelor nr. 259D/2006, nr. 392D/2006, nr. 406D/2006, nr. 423D/2006, nr. 424D/2006 și nr. 426D/2006 la Dosarul nr. 243D/2006, care a fost primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul părților.
Autorii prezenți ai excepției solicită, prin intermediul translatorului de limbă chineză, admiterea acesteia, pentru motivele expuse în notele scrise aflate la dosarele cauzei. De asemenea, fiecare subliniază riscul pe care returnarea în țara de origine, China, l-ar reprezenta asupra vieții și integrității lor și a familiilor lor.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată, referindu-se, în acest sens, și la jurisprudența Curții Constituționale.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:
Prin încheierile din 20 februarie 2006, 23 februarie 2006 și 7 martie 2006, pronunțate de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarele nr. 17.529/302/2005 (16.898/2005), nr. 15.546/302/2005 (14.884/2005) și nr. 16.749/2005 (17.437/302/2005), și prin încheierile din 9 februarie 2006 și 23 februarie 2006, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal în dosarele nr. 8.882/RF/2005 (45.770/3/2005), nr. 4.186/RF/2005 (28.462/3/2005), nr. 4.187/RF/2005 (28.463/3/2005) și nr. 4.654/RF/2005 (31.759/3/2005), Curtea Constituționala a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 privind statutul și regimul refugiaților în România. Excepțiile au fost ridicate de Lin Yiwei, Chen Zhang Wen Hui, prin reprezentant legal Chen Shujuan, Zheng Xinran, Huang Juquin, Ye Jinkui, Li Juguang și Chen Lincong în cauze având ca obiect soluționarea plângerilor împotriva unor hotărâri ale Oficiului Național pentru Refugiați, respectiv a recursurilor împotriva sentințelor de respingere a plângerilor.
În motivarea excepțiilor de neconstituționalitate, având un conținut similar, se susține, în esența, că prevederile criticate contravin dispozițiilor art. 48 alin. (1) din Constituție, interpretate în conformitate cu cele ale art. 8 paragrafele 1 și 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care garantează dreptul la respectarea vieții private și de familie. Aceasta, deoarece art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 nu menționează clar și explicit protejarea vieții de familie ca motiv de acordare a protecției umanitare condiționate. Se consideră că, astfel, instanța de judecată poate hotărî în mod arbitrar dacă și în ce condiții să acorde protecție umanitară pentru acest motiv. De asemenea, invocând hotărârea pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Silver contra Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, 1983, arată că amestecul autorității în exercitarea dreptului la viața de familie trebuie să fie prevăzut de lege, printr-o reglementare legală suficient de precisă și accesibilă.
Judecătoria Sectorului 5 București și Tribunalul București – Secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate ridicată nu este întemeiată.
Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 sunt constituționale.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile autorilor excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2) și ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 privind statutul și regimul refugiaților în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.136 din 1 decembrie 2004, care au următorul cuprins:
– Art. 5: „Protecția umanitară condiționată se poate acorda străinului care nu îndeplinește condițiile prevăzute la art. 2 alin. (1) și cu privire la care există motive serioase să se creadă că, dacă va fi returnat în țara de origine, riscă să sufere o vătămare a drepturilor sale constând în:
1. condamnarea la pedeapsa cu moartea sau executarea unei astfel de pedepse; sau
2. tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante; sau
3. o amenințare serioasă, individuală, la adresa vieții sau integrității, ca urmare a violenței generalizate în situații de conflict armat intern sau internațional, dacă solicitantul face parte din populația civilă.“
În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, textul de lege criticat contravine dispozițiilor art. 48 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor, precum și prevederilor art. 8 paragrafele 1 și 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la respectarea vieții private și de familie.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă, mai întâi, că autorii excepției sunt nemulțumiți de faptul că în cuprinsul art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 nu se stabilește, în mod expres, că protejarea vieții de familie poate constitui un motiv de acordare a protecției umanitare condiționate. Asupra acestui aspect instanța de contencios constituțional nu se poate pronunța, întrucât, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională nu poate modifica sau completa prevederile de lege supuse controlului.
Apoi, Curtea reține că o a doua critică formulată de autorii excepției vizează lipsa de precizie și claritate a textului de lege ce formează obiectul excepției de neconstituționalitate. Cu privire la acest aspect, Curtea Constituțională a statuat, prin Decizia nr. 345 din 28 iunie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 25 august 2005, că dispozițiile art. 5 pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 „oferă suficiente repere și elemente pentru ca persoana căreia acesta i se adresează să înțeleagă condițiile în funcție de care i se poate acorda forma solicitată de protecție umanitară“. Cu același prilej, s-a reținut că „Determinarea circumstanțelor specifice fiecărei situații în parte, a riscurilor la care ar fi expusă o persoană în cazul returnării sale în țara de origine, precum și aplicarea sau interpretarea textului de lege criticat sunt aspecte ce excedează obiectului controlului de constituționalitate, acestea fiind atribute ale organelor competente în această materie sau instanței de judecată“. Aceste considerații se pot extinde, cu deplină justețe, asupra prevederilor întregului articol criticat din ordonanță.
În fine, Curtea constată că nu se poate reține că prevederile art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 contravin dispozițiilor constituționale referitoare la încheierea căsătoriei ori celor din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la respectarea vieții private și de familie. Revine instanței învestite cu soluționarea litigiului în cadrul căruia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate să stabilească dacă valoarea protejată de dispozițiile constituționale și convenționale amintite poate fi considerată, în circumstanțele concrete ale speței, motiv de acordare a protecției umanitare condiționate.
