Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (3) și ale art. 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepție ridicată de Societatea Comercială „Minibus“ – S.R.L. din Iași în Dosarul nr. 6.432/2005 al Tribunalului Iași – Secția contencios administrativ.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Magistratul-asistent informează completul de judecată că la dosarul cauzei autorul excepției a depus o cerere de amânare în vederea angajării unui apărător.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii de amânare, considerând că nu sunt îndeplinite condițiile art. 156 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
Curtea respinge cererea de amânare, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile art. 156 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
Președintele constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate. În acest sens arată că prin dispozițiile art. 8 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 legiuitorul a urmărit respectarea principiului ocrotirii interesului public, fără a avea în vedere avantajarea unei părți a contractului administrativ. Totodată, apreciază că suspendarea de drept a actului administrativ nu este posibilă, instanța judecătorească urmând să aprecieze de la caz la caz, pe baza situației de fapt și de drept din speță.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 17 ianuarie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 6.432/2005, Tribunalul Iași – Secția contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (3) și ale art. 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepție ridicată de Societatea Comercială „Minibus“ – S.R.L. din Iași într-o acțiune în contencios administrativ având ca obiect constatarea nulității actului administrativ prin care s-a reziliat unilateral contractul de concesiune încheiat între autorul excepției și Consiliul Local Iași.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia consideră că textele de lege criticate aduc atingere dispozițiilor constituționale ale art. 16, 21 și 52. În acest sens arată că dispozițiile art. 8 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 aduc atingere prevederilor art. 16 și 52 din Constituție, deoarece au semnificația „recunoașterii prin lege a subordonării interesului uneia dintre părți față de interesele celeilalte părți“, înfrângând „principiul egalității în drepturi a părților, plasând autoritatea publică – ca exponent al interesului public – pe o poziție procesuală preferențială“. Totodată, art. 15 din Legea nr. 554/2004 aduce atingere prevederilor art. 16 și 21 din Constituție, întrucât ar trebui să prevadă suspendarea de drept a actului administrativ, însă, în condițiile în care „suspendarea executării actului administrativ este lăsată la aprecierea judecătorului, există riscul erorii sau al abuzului, situație în care se creează o stare de pericol pentru persoana vătămată în ce privește protecția recunoscută prin dispozițiile constituționale ale accesului liber la justiție și a unui proces echitabil.“ De altfel, apreciază autorul excepției, „dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004 se dovedesc a fi discriminatorii în raport de dispozițiile art. 3 [din același act normativ] prin care se recunoaște în favoarea unor subiecte de drept beneficiul suspendării de drept a actelor administrative“.
Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudența Curții Constituționale în materie.
Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale, având în vedere că se aplică „în mod egal tuturor persoanelor aflate în situația prevăzută de ipoteza normei legale“ și nu înlătură posibilitatea persoanelor interesate de a se adresa justiției și de a se prevala de toate garanțiile procesuale care condiționează desfășurarea unui proces echitabil.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 8 alin. (3) și ale art. 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, dispoziții conform cărora:
– Art. 8 alin. (3): „[...] La soluționarea litigiilor prevăzute la alin. (2) se va avea în vedere regula după care principiul libertății contractuale este subordonat principiului priorității interesului public.“;
–
Art. 15. „(1) Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanța va putea dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond.
(2) Dispozițiile alin. (2) și (4) ale art. 14 se aplică în mod corespunzător.
(3) Hotărârea dată cererii de suspendare este executorie de drept, iar introducerea recursului, potrivit art. 14 alin. (4), nu suspendă executarea.“
Textele constituționale invocate în susținerea excepției sunt cele ale art. 16, 21 și 52. În realitate, astfel cum rezultă din motivarea excepției, autorul acesteia se referă la textele constituționale ale art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1), (2) și (3) privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, precum și ale art. 52 alin. (1) privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică de a obține recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim.
Examinând excepția, Curtea Constituțională reține următoarele:
I. Critica de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 constă, în esență, în susținerea că „recunoașterea prin lege a subordonării interesului uneia dintre părți față de interesele celeilalte părți“ înfrânge „principiul egalității în drepturi a părților, plasând autoritatea publică – ca exponent al interesului public – pe o poziție procesuală preferențială“ și aduce atingere dreptului persoanei vătămate de a ataca actul administrativ ce îi lezează interesele.
Curtea constată că, potrivit art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze „litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum și orice litigii legate de aplicarea și executarea contractului administrativ“. Alin. (3) al aceluiași articol se referă numai la această din urmă categorie de litigii, la a căror soluționare trebuie avută în vedere regula potrivit căreia „principiul libertății contractuale este subordonat principiului priorității interesului public“.
Regula instituită prin textul de lege criticat nu are însă semnificația plasării autorității publice pe o poziție procesuală preferențială, deoarece nu calitatea părții va fi avută în vedere de către instanța de judecată care soluționează litigiul, ci principiul priorității interesului public, a cărui definiție se regăsește în art. 2 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia „interes public – interesul care vizează ordinea de drept și democrația constituțională, garantarea drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competenței autorităților publice.“
Totodată, Curtea constată că prevederile art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție nu sunt incidente în cauză, întrucât acestea consacră egalitatea în drepturi a cetățenilor, iar nu egalitatea dintre persoanele juridice și autoritățile publice.
În ceea ce privește critica referitoare la încălcarea prevederilor art. 52 alin. (1) din Constituție, Curtea constată că nici aceasta nu poate fi reținută de vreme ce, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă adresată autorității publice emitente sau dacă nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 7 alin. (4), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale“.
II. Cu privire la critica de neconstituționalitate a prevederilor art. 15 din Legea nr. 554/2004, prin raportare la dispozițiile art. 16 alin. (1) și (2) și ale art. 21 alin. (1), (2) și (3) din Constituție, Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 14 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, cererea de suspendare a actului administrativ poate fi introdusă „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente“, iar instanța are obligația de a soluționa de urgență cererea, cu citarea părților. Suspendarea actelor administrative reprezintă, așadar, o situație de excepție, întrucât acestea se bucură de prezumția de legalitate.
Așa fiind, nu poate fi reținută critica privind încălcarea prevederilor art. 21 alin. (1), (2) și (3) din Constituție, deoarece părțile beneficiază de toate garanțiile unui proces echitabil.
Nu poate fi reținută nici critica privind încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție, întrucât prevederile art. 15 din Legea nr. 554/2004 se aplică tuturor celor aflați în ipoteza descrisă de norma legală criticată.
Excepția prevăzută la art. 3 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 privind suspendarea de drept a actelor emise de autoritățile administrației publice locale, în situația atacării acestora de către prefect, și a actelor autorităților publice centrale și locale prin care se încalcă legislația privind funcția publică, în situația atacării acestora de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici, este instituită în considerarea efectelor pe care astfel de acte le-ar putea produce.
Art. 15 din Legea nr. 554/2004 nu prevede un tratament discriminatoriu în ceea ce privește subiectele de drept care solicită suspendarea executării actului administrativ. Situațiile juridice diferite prevăzute de art. 3 alin. (3) și de art. 15 din Legea nr. 554/2004 au impus soluții diferite. Pe de altă parte, așa cum s-a menționat anterior, principiul egalității în drepturi consacră egalitatea în drepturi a cetățenilor, iar nu egalitatea dintre persoanele juridice și autoritățile publice.
