Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 360 și 3853 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ana Mareniuc în Dosarul nr. 249/2006 al Tribunalului Cluj – Secția penală.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudența Curții Constituționale în materie.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 8 februarie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 249/2006, Tribunalul Cluj – Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 360 și 3853 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ana Mareniuc în dosarul de mai sus, având ca obiect soluționarea unui recurs în materie penală.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că în situația în care partea a fost prezentă la unul dintre termenele din faza de cercetare judecătorească, dar a lipsit atât de la dezbateri, cât și de la pronunțare, ar trebui ca termenul de recurs de 10 zile să curgă de la comunicarea copiei de pe dispozitivul hotărârii. Potrivit art. 360 din Codul de procedură penală, copii de pe dispozitivul hotărârii se comunică părților care au lipsit atât la judecată, cât și la pronunțare. Or, prin absența la judecată se înțelege că partea nu a fost prezentă la niciun termen din faza de cercetare judecătorească, implicit la dezbateri, restrângându-se aria situațiilor în care se comunică copie de pe dispozitivul hotărârii. Prin urmare, partea care a lipsit atât la dezbateri, cât și la pronunțare poate pierde termenul de declarare a recursului, deoarece nu i s-a comunicat copie de pe dispozitivul hotărârii, întrucât a fost prezentă la un termen de judecată.
Tribunalul Cluj – Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece dispozițiile legale criticate nu creează niciun fel de discriminări față de părțile din procesul penal care participă la judecarea cauzei în stare de libertate. De asemenea, în virtutea dispozițiilor constituționale referitoare la liberul acces la justiție, autorul excepției a uzat de acest drept tocmai în cauza de față și, prin urmare, nu se poate susține că au fost încălcate prevederile art. 21 alin. (1) și (3) din Legea fundamentală.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile legale criticate se aplică tuturor părților din proces și nu creează vreo inechitate pentru partea care a fost prezentă la judecată, dar a lipsit atât la dezbateri, cât și la pronunțare, întrucât dacă a fost prezentă chiar și la un singur termen, potrivit art. 291 alin. 3 din Codul de procedură penală, nu va mai fi citată pentru termenele ulterioare și, pe cale de consecință, trebuie să depună diligențele necesare pentru a lua cunoștință de soluția pronunțată de instanță.
De asemenea, nici dispozițiile constituționale ale art. 21 alin. (1) și (3) nu sunt încălcate, întrucât textul are în vedere situația comunicării hotărârii prin care se soluționează în primă instanță un proces declanșat în baza accesului liber la justiție.
Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece rațiunile pentru care legiuitorul nu a prevăzut obligația comunicării dispozitivului hotărârii în toate situațiile sunt evidente. Astfel, părțile prezente la judecată sunt în măsură să cunoască data pronunțării și, prin urmare, să afle, cu o diligentă minimă, care este hotărârea instanței, iar părțile prezente la pronunțare iau cunoștință de îndată de soluția adoptată de instanță. Așa fiind, lipsa comunicării dispozitivului hotărârii în toate cazurile menționate, precum și faptul că în aceste cazuri termenul de declarare a recursului curge (cu excepțiile prevăzute de lege) de la data pronunțării hotărârii nu sunt de natură să aducă atingere principiului egalității cetățenilor, care presupune soluții diferite pentru situații diferite.
Avocatul Poporului apreciază că textele legale supuse controlului nu aduc atingere sub niciun aspect dispozițiilor constituționale ale art. 21 alin. (1) și (3), deoarece prin reglementarea condițiilor de exercitare a căilor de atac, inclusiv a momentului de la care termenele încep să curgă, nu se restrânge pentru nicio parte exercițiul dreptului de a declara recurs.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
Curtea Constituțională constată că a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 360 și 3853 alin. 2 din Codul de procedură penală, cu următorul conținut:
– Art. 360. – Comunicarea hotărârii: „Copii de pe dispozitivul hotărârii se comunică părților care au lipsit atât la judecată, cât și la pronunțare.
Inculpatului deținut sau aflat în vreuna dintre situațiile prevăzute în art. 171 alin. 2, care a lipsit de la pronunțarea hotărârii, i se comunică copia dispozitivului hotărârii. De asemenea, copia dispozitivului hotărârii se comunică administrației locului de deținere.
După redactarea hotărârii, inculpaților prevăzuți în alineatul precedent li se comunică copii de pe aceasta.“
– Art. 3853 alin. 2 – Termenul de declarare a recursului: „Dispozițiile art. 363–365 privind data de la care curge termenul, repunerea în termen și declararea peste termen a căii de atac se aplică în mod corespunzător.“
Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prin dispozițiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea cetățenilor în fața legii și ale art. 21 alin. (1) și (3) referitoare la accesul oricărei persoane la justiție și dreptul părților la un proces echitabil.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată. Prevederile legale criticate sunt norme de procedură, stabilite de legiuitor în temeiul prerogativelor conferite de art. 126 alin. (2) din Constituție, și, contrar susținerilor autorului excepției, acestea dau expresie preocupării legiuitorului de a asigura, în condiții de egalitate, accesul oricărei persoane la justiție și dreptul părților la un proces echitabil, inclusiv în ceea ce privește posibilitatea promovării căilor de atac împotriva hotărârilor pronunțate de instanțele judecătorești.
Art. 360 din Codul de procedură penală prevede obligația comunicării de copii de pe dispozitivul hotărârii părților care au lipsit atât la judecată, cât și la pronunțare, în scopul cunoașterii soluției pronunțate. Termenul de recurs începe să curgă, potrivit art. 3853 alin. 2 din Codul de procedură penală, de la data comunicării copiei de pe dispozitiv. Rațiunile pentru care legiuitorul nu a prevăzut obligația comunicării dispozitivului hotărârii în toate situațiile sunt evidente. Astfel, părțile prezente la judecată sunt în măsură să cunoască data pronunțării și, prin urmare, să afle, cu o diligentă minimă, care este hotărârea instanței, iar părțile prezente la pronunțare iau cunoștință de hotărâre chiar în momentul pronunțării sale. Așa fiind, lipsa comunicării dispozitivului hotărârii în cazurile menționate, precum și faptul că în aceste cazuri termenul de declarare a recursului curge (cu excepțiile prevăzute de lege) de la data pronunțării hotărârii nu sunt de natură să aducă atingere dreptului părților la un proces echitabil, acestea având posibilitatea să cunoască soluția instanței și să acționeze în consecință, exercitându-și fără nicio îngrădire drepturile procesuale prevăzute de lege.
De altfel, potrivit art. 129 din Constituție, exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești se face „în condițiile legii“. Ca urmare, eventuala lipsă de diligentă a părții care, deși a fost prezentă la judecată sau la pronunțarea hotărârii judecătorești, nu promovează căile de atac în termenul prevăzut de lege, invocând lipsa comunicării dispozitivului hotărârii, nu poate constitui temei al criticii de neconstituționalitate.
