Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. II alin. (4) din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, excepție ridicată de Ileana Madeleine Simion, Gabriel Alexandru Cârstea, Nicolae Petrescu, Mircea Ionuț Petrescu și Carmen Mihaela Petrescu în Dosarul nr. 2.606/2005 al Curții de Apel București – Secția a IV-a civilă.

La apelul nominal răspund, personal, Carmen Mihaela Petrescu, Gabriel Alexandru Cârstea, Nicolae Petrescu și Mircea Dan Vasiliu, iar Mircea Ionuț Petrescu se prezintă personal, fiind asistat și de doamna avocat Ileana Frigioiu, apărător cu delegație la dosar. Se constată lipsa celorlalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza aflându-se în stare de judecată, Curtea acordă cuvântul părților prezente.

Mircea Ionuț Petrescu, prin apărător, solicită admiterea excepției de neconstituționalitate. Arată, în esență, că textul de lege criticat încalcă dreptul la apărare, garantat constituțional, întrucât părțile nu au posibilitatea de a formula obiecțiuni la măsura trimiterii pe cale administrativă a dosarelor către instanțele devenite competente ca urmare a noilor reglementări legale. Precizează că litigiul în care sunt implicați autorii excepției de neconstituționalitate prezintă o particularitate, constând în faptul că a fost judecat atât în fond, cât și în apel de către Curtea de Apel București, urmând ca și calea de atac a recursului să fie soluționată de aceeași instanță.

Celelalte părți prezente solicită, de asemenea, admiterea excepției, pentru aceleași motive.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, invocând jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 10 noiembrie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 2.606/2005, Curtea de Apel București – Secția a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. II alin. (4) din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de recurenții Ileana Madeleine Simion, Gabriel Alexandru Cârstea, Nicolae Petrescu, Mircea Ionuț Petrescu și Carmen Mihaela Petrescu într-o cauză civilă având ca obiect soluționarea recursului împotriva deciziei prin care Curtea de Apel București a schimbat în apel soluția pronunțată în primă instanță de Judecătoria Sectorului 5 București într-o acțiune în revendicare imobiliară.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că dispozițiile art. II alin. (4) din Legea nr. 219/2005 contravin prevederilor art. 24 din Constituție, care garantează dreptul la apărare, întrucât prin trimiterea pe cale administrativă a dosarelor către instanțele competente să le soluționeze, partea interesată este lipsită de posibilitatea contestării acestei măsuri. Se consideră că această restrângere a dreptului la apărare nu se încadrează în nici unul dintre cazurile prevăzute de art. 49 din Constituție [devenit, după republicare, art. 53]. Se mai arătă că, în anumite dosare, părțile au fost în mod discriminatoriu lipsite de dreptul de apărare, nefiind pusă în discuție, în ședință publică, competența materială a instanței, astfel încât părțile să își poată susține punctul de vedere. De asemenea, autorii excepției consideră că textul de lege criticat este contrar și prevederilor art. 123 alin. (1) și (2) din Constituție [devenit art. 124 alin. (1) și (2)].

Curtea de Apel București – Secția a IV-a civilă nu și-a exprimat opinia asupra excepției de neconstituționalitate.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului apreciază că textul de lege criticat este constituțional, făcând referire la jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție și ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. II alin. (4) din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005, al căror conținut este următorul:

– Art. II alin. (4): În cazurile prevăzute la alin. (1)–(3), trimiterea dosarelor se va face, pe cale administrativă, instanțelor devenite competente să le judece.“

În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, art. II alin. (4) din Legea nr. 219/2005 contravine dispozițiilor constituționale ale art. 24, privind dreptul la apărare, ale art. 53, privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, și ale art. 124 alin. (1) și (2), potrivit cărora justiția se înfăptuiește în numele legii și este unică, imparțială și egală pentru toți.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că art. II alin. (4) din Legea nr. 219/2005 a mai format obiect al controlului de constituționalitate, prin raportare la aceleași prevederi constituționale ca și în cauza de față, precum și cu o motivare similară. Astfel, prin Decizia nr. 90 din 7 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 1 martie 2006, Curtea a respins excepția ca neîntemeiată, constatând că „Reglementarea criticată de autorii excepției are menirea să înlăture o gravă disfuncție în sistemul judiciar, cauzată de supraîncărcarea înaltei Curți de Casație și Justiție cu sarcini privind judecarea unor căi de atac, consecința fiind prelungirea duratei proceselor dincolo de limitele rezonabile cerute de art. 21 alin. (3) din Constituție și de tratatele internaționale“. În continuare, Curtea a reținut că „soluția trimiterii pe cale administrativă a dosarelor s-a impus pentru a se evita pe cât posibil tergiversarea soluționării cauzelor“.

Argumentele și soluția pronunțată în decizia menționată își mențin valabilitatea și în prezenta cauză, neintervenind elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții.