Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 266 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Marin Frunză în Dosarul nr. 1.806/C/2005 al Curții de Apel Galați – Secția civilă.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, deoarece dispozițiile de lege criticate nu contravin prevederilor constituționale invocate.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 19 decembrie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 1.806/C/2005, Curtea de Apel Galați – Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 266 alin. 3 din Codul de procedură civilă. Excepția a fost ridicată de către Marin Frunză cu prilejul soluționării unei contestații în anulare.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile criticate sunt neconstituționale, în măsura în care hotărârea instanței nu se comunică din oficiu și în cazul când aceasta este necesară în exercitarea căilor extraordinare de atac ale revizuirii și contestației în anulare. Textul legal criticat încalcă astfel dreptul la un recurs efectiv la o instanță națională, „dreptul privind interzicerea discriminării, dreptul la un proces echitabil, principiul universalității, principiul statului de drept și dreptul la apărare“.
Curtea de Apel Galați – Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată.
În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
Avocatul Poporului apreciază că textele legale criticate sunt constituționale.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 266 alin. 3 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005, dispoziții potrivit cărora „Hotărârea se va comunica părților, în copie, în cazul când aceasta este necesară pentru curgerea termenului de exercitare a apelului sau recursului“.
În susținerea neconstituționalității acestui text de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor art. 1, 11, 15, 16, 20, 21, 24, 31, 53, 124 și 126 din Constituție, referitoare la statul român, dreptul internațional și dreptul intern, universalitatea, egalitatea în drepturi, tratatele internaționale privind drepturile omului, accesul liber la justiție, dreptul la apărare, dreptul la informație, restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, înfăptuirea justiției și instanțele judecătorești.
De asemenea, se invocă încălcarea art. 6, 13, 14 și 17 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil, dreptul la un recurs efectiv, interzicerea discriminării și interzicerea abuzului de drept, precum și a art. 1, 2, 6, 7, 8, 10, 11 și 30 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:
Art. 266 alin. 3 din Codul de procedură civilă reglementează comunicarea hotărârilor judecătorești. Astfel, ori de câte ori legea prevede că termenul de exercitare a apelului sau recursului curge de la comunicare, hotărârea va fi transmisă părților, în copie, precum și procurorului, dacă acesta a participat la judecată, în conformitate cu art. 284 alin. 4 și art. 316 din Codul de procedură civilă. În situația în care termenul de apel sau de recurs curge de la pronunțare, hotărârea nu se mai comunică părților, însă, după introducerea cererii de formulare a căii de atac, va fi comunicată apelantului sau recurentului, deoarece termenul pentru depunerea motivelor se calculează de la comunicarea hotărârii (art. 303 alin. 2 din Codul de procedură civilă).
Această procedură de comunicare nu contravine dispozițiilor constituționale sau internaționale invocate de autorul excepției, ci reprezintă garanția unui proces echitabil și transparent, în care părților li se comunică, ori de câte ori le este necesară, hotărârea judecătorească respectivă. Scopul comunicării este ca părțile să ia act de conținutul hotărârii și să-și poată formula, dacă este cazul, criticile împotriva acesteia pe calea apelului sau recursului.
În aceste căi de atac, hotărârea instanței este necesară părții care dorește reformarea ei, deoarece, potrivit art. 287 și art. 3021 din Codul de procedură civilă, în cererea de apel și de recurs trebuie indicate, sub sancțiunea decăderii, respectiv a nulității, motivele pentru care partea nemulțumită contestă raționamentul instanței de fond.
Alta este situația în cazul contestației la executare și al revizuirii, unde cererile de promovare a acestor căi de atac nu sunt supuse acelorași rigori. Așa fiind, din acest punct de vedere, situația părții care promovează un apel sau un recurs este diferită de cea a părții îndreptățite să formuleze contestație în anulare sau revizuire, ceea ce justifică existența unor reguli diferite de comunicare a hotărârii.
