Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 93 alin. (1), ale art. 94 alin. (1), ale art. 95 alin. (1), ale art. 99 alin. (4), (5) și (9), ale art. 100 alin. (1) și (2) și ale art. 101 alin. (i) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, excepție ridicată de F. Hoffmann – La Roche Ltd. în Dosarul nr. 280/2004 al Tribunalului Comercial Cluj, precum și a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 94 alin. (1) lit. a) și e) și ale art. 101 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, ridicată de Raiffeisen Bank – S.A. în Dosarul nr. 4.781/2004 al Tribunalului Comercial Mureș. Aceste cauze au fost înregistrate la Curtea Constituțională sub nr. 250D/2005 și nr. 281 D/2005 și au fost conexate în cadrul dezbaterilor din ședința publică din 13 septembrie 2005, conform încheierii din acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, în conformitate cu dispozițiile art. 57 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a amânat pronunțarea la 20 septembrie 2005.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 26 ianuarie 2005 și 24 februarie 2005, pronunțate în Dosarul nr. 280/2004 al Tribunalului Comercial Cluj și în Dosarul nr. 4.781/2004 al Tribunalului Comercial Mureș, Curtea Constituțională a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 93 alin. (1), ale art. 94 alin. (1), ale art. 95 alin. (1), ale art. 99 alin. (4), (5) și (9), ale art. 100 alin. (1) și (2) și ale art. 101 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, excepție ridicată de F. Hoffmann – La Roche Ltd., și cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 94 alin. (1) lit. a) și e) și ale art. 101 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, excepție ridicată de Raiffeisen Bank – S.A. Excepțiile de neconstituționalitate au fost ridicate în cadrul unor cauze având ca obiect soluționarea unor cereri de reorganizare judiciară.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că prevederile art. 93 alin. (1), ale art. 94 alin. (1), ale art. 95 alin. (1), ale art. 99 alin. (4), (5) și (9), ale art. 100 alin. (1) și (2) și ale art. 101 alin. (i) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului contravin dispozițiilor constituționale ale art. 44 alin. (1) și (2), ale art. 53, 135, ale art. 136 alin. (5), precum și celor ale art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

F. Hoffmann – La Roche Ltd. susține, în esență, că dispozițiile legale criticate instituie „posibilitatea unor persoane private (administratori judiciari, creditori, titulari de creanțe subordonate, asociați/acționari) să decidă, cu aprobarea judecătorului-sindic, privarea de proprietate a unui creditor chirografar, în mod discriminatoriu, față de alți creditori chirografari, aceasta cu atât mai mult cu cât unele dintre aceste persoane private (creditorii cu creanțe garantate, creditorii cu rang preferențial) nu justifică nici un interes propriu de apărat“. Se arată că dispozițiile art. 93 alin. (1) din Legea nr. 64/1995, care prevăd posibilitatea ca prin planul de reorganizare să se desemneze o categorie separată de creanțe, compusă numai din creanțe chirografare având o valoare redusă, „lasă, atât celui care elaborează planul de reorganizare [...], cât și judecătorului-sindic, o posibilitate nelimitată de apreciere în privința «valorii reduse» a creanței chirografare“. Totodată, se susține că „pentru aceste creanțe chirografare, Legea nr. 64/1995 permite crearea unui regim juridic diferențiat față de celelalte creanțe tot chirografare, mergând până acolo că celelalte creanțe chirografare vor fi satisfăcute integral, în timp ce pentru creanțele incluse în categoria separată se prevede acoperirea lor în foarte mică măsură“, În consecință, F. Hoffmann – la Roche Ltd. apreciază că instituirea „unor posibilități de discriminare între diferitele creanțe chirografare comerciale reprezintă o încălcare a prevederilor art. 53 din Constituție privind restrângerea unui drept (în speță, restrângerea dreptului de creanță, asimilat în practică de Curtea Europeană a Drepturilor Omului cu un drept de proprietate)“, precum și a celor ale art. 135 și ale art. 136 alin. (5) din Constituție.

Totodată, se mai susține că dispozițiile art. 94 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 sunt neconstituționale, din moment ce acestea prevăd „posibilitatea creării de discriminări între creditori și chiar între aceleași tipuri de creditori, inclusiv posibilitatea ca unii dintre aceștia să nu mai primească nimic [...], aceasta cu atât mai mult cu cât nu există nici un criteriu legal pe baza căruia să se stabilească modalitatea de apreciere și întinderea acestei restrângeri a unui drept“. În consecință, se apreciază că sunt încălcate prevederile art. 53 alin. (2) din Constituție, prin restrângerea, în mod nejustificat, a dreptului de proprietate privată.

În argumentarea criticii de neconstituționalitate cu privire la dispozițiile art. 95 alin. (1) și ale art. 99 alin. (4) și (5) din Legea nr. 64/1995, F. Hoffmann – La Roche Ltd. susține că prin acest text de lege „se oferă posibilitatea constituirii în mod artificial de categorii de creanțe defavorizate, cu impact asupra dreptului de decizie în adunarea creditorilor și în aprobarea unui plan de reorganizare“, iar alte categorii privilegiate de creditori, cum sunt cei bugetari și salariații, „ajung să decidă asupra dreptului de proprietate al creditorilor chirografari [...] prin exercitarea unui drept de vot separat, în cadrul categoriilor de creanțe aferente fiecăruia dintre creditori, aprobându-se un plan de reorganizare ce modifică semnificativ drepturile de creanță ale creditorilor chirografari“. În consecință, se ajunge la „privarea de proprietate în tot sau în parte a creditorilor chirografari“, precum și la crearea „premiselor restrângerii până la dispariție a dreptului de proprietate“, ceea ce este de natură a încălca prevederile art. 44 alin. (1) și (2), ale art. 53 și ale art. 136 alin. (5) din Constituție. Totodată, datorită faptului că „legea nu dă efect principiului interesului și majorității în luarea unei decizii cu caracter economic“, se încalcă și principiile enunțate de textul art. 135 alin. (1) din Constituție.

F. Hoffmann – La Roche Ltd. arată că prevederile art. 100 alin. (1) și (2) din Legea nr. 64/1995 impun un tratament abuziv și discriminatoriu, având în vedere că „o categorie de creditori poate, prin votul său negativ, să priveze total de proprietate creditorii având creanțe de rang inferior“, ceea ce încalcă dispozițiile art. 44 alin. (1) și (2) din Constituție, precum și art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Totodată, se consideră că această reglementare încalcă și prevederile art. 53 din Constituție, „restrângerea dreptului de proprietate al creditorilor cu creanțe de rang inferior mergând, în acest caz, până la dispariția dreptului“.

În motivarea excepției ridicate Raiffeisen Bank – S.A. consideră că „înlăturarea dreptului de creanță printr-un asemenea plan de reorganizare are drept efect corelativ stingerea datoriei comerciantului debitor față de care se aplică planul de reorganizare. În acest fel se favorizează în mod nelegitim un participant la circuitul comercial, fiind vătămați tocmai aceia care și-au respectat obligațiile față de debitor. Prin această favorizare se încalcă și principiul liberei concurențe, căci orice participant la viața economică, știind că oricum poate fi exonerat de plata datoriilor, nu va mai fi constrâns să-și execute obligațiile la timp. Or, respectarea obligațiilor asumate de comercianți este o cerință intrinsecă a regulilor unei economii de piață și a concurenței loiale“.

Totodată, se apreciază că, în conformitate cu dispozițiile art. 101 alin. (1) din Legea nr. 64/1995, „în caz de eșec al reorganizării și declanșării falimentului, creditorii își văd reduse creanțele la nivelul prevăzut în planul de reorganizare, fără posibilitatea (nici măcar teoretică) de a mai putea obține vreodată satisfacerea creanței inițiale“, ceea ce este de natură a încălca prevederile art. 44 alin. (1) și (2), ale art. 53 și ale art. 136 alin. (5) din Constituție.

Tribunalul Comercial Cluj și Tribunalul Comercial Mureș apreciază că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată. În argumentarea acestei opinii se arată că „normele juridice inserate în Legea nr. 64/1995 au caracter de ordine publică, finalitatea textelor legale pe care aceasta le cuprinde reprezentând ocrotirea unui interes general, public“, iar procedura prevăzută de acest act normativ urmărește „crearea unui climat economic propice, bazat pe liberă inițiativă și protecția concurenței loiale, ce presupune, nu în ultimul rând, îndepărtarea din mediul de afaceri a acelor subiecte de drept ce săvârșesc acte de natură comercială și care se dovedesc insolvabile, reprezentând un risc pentru stabilitatea economică“. Totodată, „scopul principal al procedurii reorganizării, spre care trebuie direcționată procedura ori de câte ori există o șansă efectivă de redresare, este menținerea societății debitoare, pe baza unui plan de reorganizare, care poate să impună restructurări de activități și de personal, cu condiția ca întreprinderea să fie viabilă“.

Se arată că dispozițiile art. 93 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 „nu creează premisele unei interpretări și aplicări prin care să se încalce dreptul de proprietate constituțional garantat câtă vreme desemnarea unei categorii separate de creanțe chirografare având o valoare redusă, pentru a fi considerată adecvată, trebuie să se înscrie în seria de măsuri concordante cu interesele creditorilor și cu ordinea publică“ și câtă vreme există un tratament corect și echitabil pentru categoriile defavorizate de creanțe care resping planul de reorganizare. Totodată, se arată că hotărârea creării unei categorii de creditori chirografari având creanțe cu valoare redusă se fundamentează pe „aprecierea unei situații de fapt, ce ține de interpretarea și aplicarea legii, nefiind unica situație în care evaluarea unei chestiuni de fapt să fie lăsată la «înțelepciunea» magistratului chemat să soluționeze pricina“.

Totodată, se consideră că „instrumentele procesuale puse la dispoziția participanților la procedură și criteriile clare pe care trebuie să se fundamenteze o hotărâre de încuviințare în principiu a unui plan de reorganizare și de confirmare a acestuia“ sunt de natură a da expresie chiar textelor constituționale invocate de autorul excepției în susținerea acesteia.

Se apreciază că dispozițiile art. 101 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 sunt constituționale, „întrucât un tratament corect și echitabil al creanțelor defavorizate presupune ca nici una din categoriile care resping planul [de reorganizare] să nu primească mai puțin decât ar fi primit în cazul falimentului“. Totodată, se arată că „riscul insolvabilității este suportat doar de acei creditori nediligenți ce nu și-au luat măsuri de [...] conservare a dreptului lor de creanță prin constituirea de garanții personale și reale“, În consecință, se justifică instituirea unei diferențe de tratament între diferitele categorii de creanțe. În opinia instanțelor, „în privința creditorilor chirografari, din perspectiva declanșării falimentului, nu există diferență de tratament juridic, câtă vreme un tratament corect și echitabil presupune în caz de defavorizare ca aceștia să nu primească mai puțin decât ar fi primit în cazul falimentului“.

De asemenea, se consideră că prevederile art. 99 alin. (4) și (5) din Legea nr. 64/1995 sunt constituționale, „întrucât votarea pe categorii de creanțe realizează o punere în practică a politicii legiuitorului de protecție specială a unor anumite categorii de titulari de creanță, cum ar fi, de pildă, cele izvorâte din contracte de muncă sau obligații de întreținere, care, datorită cuantumului de obicei scăzut, s-ar afla în pericol de a fi dezavantajate în ipoteza includerii acestora în categoria creanțelor chirografare generale“.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată, având în vedere că „dispozițiile art. 135 alin. (2) lit. a) din Legea fundamentală vizează, deopotrivă, pe toți agenții economici, atât pe debitori, ale căror datorii trebuie executate în condițiile legii, cât și pe creditori, față de care se impune crearea condițiilor corespunzătoare pentru recuperarea creanțelor“.

De asemenea, în punctul de vedere prezentat, Avocatul Poporului arată că actul normativ în care se găsesc prevederile legale criticate se înscrie „în reglementările menite să asigure îndeplinirea obligației statului de a ocroti libertatea comerțului, concurența loială și condițiile necesare pentru valorificarea tuturor factorilor de producție“. Pe de altă parte, se susține că „dispozițiile legale indicate nu pun în discuție restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale“.

Guvernul și președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile părților prezente și ale procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și celor ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 93 alin. (1), ale art. 94 alin. (1), ale art. 95 alin. (1), ale art. 99 alin. (4), (5) și (9), ale art. 100 alin. (1) și (2) și ale art. 101 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004.

Dispozițiile criticate ca fiind neconstituționale au următorul cuprins:

– Art. 93 alin. (1): „În vederea administrării eficiente a procedurii, planul poate desemna o categorie separată de creanțe, compusă numai din creanțe chirografare având o valoare redusă, valoare pe care judecătorul-sindic o consideră adecvată.“;

– Art. 94 alin. (1): „Respectând prevederile art. 92, planul de reorganizare va putea să:

a) defavorizeze orice categorie de creanțe chirografare sau garantate;

b) mențină sau să denunțe, în condițiile art. 67–74, orice contract la care debitorul este parte;

c) prevadă realizarea unei tranzacții cu privire la creanțele debitorului față de terți;

d) prevadă vânzarea totală sau parțială a bunurilor din averea debitorului și distribuirea sumelor de bani obținute către creditori;

e) modifice drepturile titularilor de creanțe garantate sau chirografare ori să lase nemodificate drepturile aferente oricărei categorii de creanțe.“;

– Art. 95 alin. (1): „Se prezumă că o categorie de creanțe este defavorizată de plan dacă, pentru oricare dintre creanțele categoriei respective, planul prevede o modificare fie a creanței, fie a condițiilor de realizare a acesteia.“;

– Art. 99 alin. (4), (5) și (9): „(4) Fiecare creanță beneficiază de un drept de vot, pe care titularul acesteia îl exercită în categoria de creanțe din care face parte creanța respectivă.

(5) Sub rezerva prevederilor art. 93 alin. (1), următoarele creanțe constituie categorii distincte de creanțe, care votează separat:

a) fiecare creanță garantată care depășește 10% din valoarea tuturor creanțelor împotriva averii debitorului;

b) toate celelalte creanțe garantate;

c) creanțele menționate la art. 122 pct. 3;

d) creanțele menționate la art. 122 pct. 4;

e) creanțele menționate la art. 122 pct. 5;

f) creanțele creditorilor chirografari. [...]

(9) În cazul în care planul prevede că, pentru creanțele dintr-o anumită categorie, nu se va primi nimic, se consideră că acestea au respins planul și nu e necesară votarea planului de către creanțele categoriei respective.“;

– Art. 100 alin. (1) și (2): „(1) La data stabilită, un plan va fi confirmat de către judecătorul-sindic, dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiții:

A. cel puțin 3 dintre categoriile de creanțe menționate la art. 99 alin. (5) acceptă sau sunt socotite că acceptă planul, cu condiția ca minimum una dintre categoriile defavorizate să accepte planul;

B. fiecare categorie defavorizată de creanțe care a respins planul va fi supusă unui tratament corect și echitabil prin plan;

C. fiecare creanță care a respins planul va fi supusă unui tratament corect și echitabil prin plan.

(2) Tratament corect și echitabil există atunci când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

a) nici una dintre categoriile care resping planul și nici o creanță care respinge planul nu primesc mai puțin decât ar fi primit în cazul falimentului;

b) nici o categorie sau nici o creanță aparținând unei categorii nu primește mai mult decât valoarea totală a creanței sale;

c) în cazul în care o categorie defavorizată respinge planul, nici un membru, asociat, acționar sau categorie de creanțe cu rang inferior categoriei defavorizate neacceptante, astfel cum rezultă din ordinea de prioritate prevăzută la art. 122, nu primește nimic. Se consideră că membrii, asociații sau acționarii nu primesc nimic și în cazul în care planul prevede că aceștia vor primi o valoare cel mult egală cu o nouă contribuție financiară pe care au efectuat-o în favoarea debitorului, până la data confirmării planului, cu titlu irevocabil și nesupusă vreunei alte condiții decât cea a confirmării planului.“;

– Art. 101 alin. (1): „Când hotărârea care confirmă un plan intră în vigoare, activitatea debitorului este reorganizată în mod corespunzător; creanțele și drepturile creditorilor și ale celorlalte părți interesate sunt modificate astfel cum este prevăzut în plan. În cazul unei executări silite, planul confirmat va fi socotit ca o hotărâre definitivă împotriva debitorului.“

Curtea reține că, ulterior sesizării sale, Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului a fost modificată și completată prin Legea nr. 249/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 678 din 28 iulie 2005; prin pct. 9 și 14 ale articolului unic din Legea nr. 249/2005 au fost abrogate expres art. 93 alin. (1) și art. 100 din Legea nr. 64/1995, noile reglementări nepreluând în nici un mod soluția legislativă anterioară. Totodată, Curtea observă că prin pct. 13 al articolului unic din Legea nr. 249/2005 a fost abrogat art. 99 alin. (5) din Legea nr. 64/1995, însă noua reglementare a art. 99 alin. (2) din lege, deși a păstrat principiul votului separat pe categorii de creditori, nu a preluat și categoriile de creanțe, astfel cum erau prevăzute de art. 99 alin. (5) din lege. În actuala formulare, art. 99 alin. (2) are următorul cuprins: „(2) Următoarele categorii de creditori vor vota separat:

a) creditorii titulari de creanțe garantate;

b) creditorii bugetari;

c) creditorii chirografari.

Un plan va fi socotit acceptat de o categorie de creditori dacă titularii majorității creanțelor din acea categorie votează în favoarea planului.“

Textele constituționale invocate în susținerea excepției sunt cele ale art. 44 alin. (1) și (2), ale art. 53, 135 și ale art. 136 alin. (5). Deși autorul excepției invocă în susținerea excepției ridicate, în mod formal, întreg textul art. 44 alin. (1) și art. 135 din Constituție, este de observat că, în realitate, astfel cum rezultă din motivarea excepției, acesta se referă doar la teza întâi a art. 44 alin. (2) din Constituție, respectiv numai la alin. (1) și alin. (2) lit. a) ale art. 135 din Constituție. Textele constituționale invocate au următorul cuprins:

– Art. 44 alin. (1) și (2): „(1) Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.

(2) Proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular.“;

– Art. 53: „(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.“;

– Art. 135 alin. (1) și alin. (2) lit. a): „(1) Economia României este economie de piață, bazată pe libera inițiativă și concurență.

(2) Statul trebuie să asigure:

a) libertatea comerțului, protecția concurenței loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție; [...].“;

– Art. 136 alin. (5): „Proprietatea privată este inviolabilă, în condițiile legii organice.“

Totodată, sunt invocate în susținerea criticii de neconstituționalitate și dispozițiile art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, având următorul cuprins:

„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor.“

Autorii excepției consideră, în esență, că prevederile legale criticate instituie posibilitatea privării de proprietate, în mod discriminatoriu, a unui creditor chirografar față de alți creditori chirografari, întrucât „o categorie de creditori poate, prin votul său negativ, să priveze total de proprietate creditorii având creanțe de rang inferior“, ceea ce este de natură a încălca dispozițiile art. 44 alin. (1) și (2), ale art. 53, ale art. 135 alin. (1) și alin. (2) lit. a) și ale art. 136 alin. (5) din Constituție, precum și cele ale art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În același sens se apreciază și în ceea ce privește categoria creanțelor chirografare având o valoare redusă, întrucât „Legea nr. 64/1995 permite crearea unui regim juridic diferențiat față de celelalte creanțe tot chirografare, mergând până acolo că celelalte creanțe chirografare vor fi satisfăcute integral, în timp ce pentru creanțele incluse în categoria separată se prevede acoperirea lor în foarte mică măsură“. Totodată, se consideră că, „în caz de eșec al reorganizării și declanșării falimentului, creditorii își văd reduse creanțele la nivelul prevăzut în planul de reorganizare, fără posibilitatea (nici măcar teoretică) de a mai putea obține vreodată satisfacerea creanței inițiale“, ceea ce duce la încălcarea acelorași prevederi constituționale invocate.

I. Curtea constată că textele art. 93 alin. (1) și ale art. 100 alin. (1) și (2) din Legea nr. 64/1995 au fost abrogate expres, ulterior sesizării Curții, prin Legea nr. 249/2005, astfel încât, potrivit art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, excepția de neconstituționalitate cu privire la acestea a devenit inadmisibilă.

Totodată, Curtea reține că neconstituționalitatea prevederilor art. 99 alin. (5) din Legea nr. 64/1995 a fost invocată în ideea că acestea „oferă posibilitatea constituirii în mod artificial de categorii de creanțe defavorizate, cu impact asupra dreptului de decizie în adunarea creditorilor și în aprobarea unui plan de reorganizare“. În consecință, critica de neconstituționalitate nu privește faptul că fiecare categorie de creanță votează separat, așa cum prevede și textul actual în vigoare, ci se referă ta existența „artificială“ a mai multor categorii de creanță. În prezent, în urma modificărilor operate prin Legea nr. 249/2005 în sensul sugerat și de autorul excepției de neconstituționalitate, există numai trei categorii de creditori, și anume cei cu creanțe garantate, cei bugetari și cei chirografari. Astfel, critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 99 alin. (5) din Legea nr. 64/1995 a rămas fără obiect.

Având în vedere cele de mai sus, Curtea constată că și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 99 alin. (5) din Legea nr. 64/1995 a devenit inadmisibilă, reglementarea în cauză fiind abrogată expres în temeiul articolului unic pct. 13 din Legea nr. 64/1995, iar soluția legislativă criticată nu a fost preluată de noua reglementare, cu conținutul criticat prin excepție.

II. Curtea reține că, astfel cum s-a stabilit prin Decizia nr. 73 din 26 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 25 martie 2004, „scopul Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului este, potrivit art. 2 din aceeași lege, republicată, instituirea unei proceduri pentru plata pasivului debitorului în încetare de plăți, fie prin reorganizarea întreprinderii și activității acestuia sau prin lichidarea unor bunuri din averea lui până la acoperirea pasivului, fie prin faliment. Procedura reorganizării judiciare și a falimentului reglementată de Legea nr. 64/1995 este una specială, prin care nu se urmărește, ca în dreptul comun, stabilirea existenței unui drept de creanță și a obligației corelative de plată, ci executarea unor creanțe certe, lichide și exigibile față de un debitor care nu numai că nu-și îndeplinește de bunăvoie obligația de plată, ci se află, timp de cel puțin 30 de zile, în încetare de plată, deci în stare de insolvență“.

Curtea observă că dispozițiile art. 94 alin. (1) și ale art. 95 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 prevăd aplicarea unor măsuri care pot fi luate în condițiile unei aprecieri de fapt făcute atât de cei ce propun planul de reorganizare, cât și de judecătorul-sindic, care decide în ultimă instanță. Având în vedere că procedura reglementată de Legea nr. 64/1995 este una specială, Curtea reține că dispozițiile art. 94 alin. (1) și ale art. 95 alin. (1) din lege trebuie interpretate în conformitate cu finalitatea procedurii reorganizării judiciare, textele criticate cuprinzând măsuri concrete care asigură atât îndestularea creditorilor în raport cu mijloacele existente, cât și redresarea debitorului supus acestei proceduri. În legătură cu critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 99 alin. (4) și (9) din lege, Curtea constată că fiecare titular al unei creanțe este îndreptățit să voteze în cadrul categoriei de creanțe în care se încadrează, de voturile acestora depinzând votul categoriei respective; în cazul în care, însă, pentru creanțele dintr-o anumită categorie nu se va primi nimic, legiuitorul a prezumat, cum era și firesc de altfel, că această categorie a respins planul.

Curtea reține că recuperarea doar parțială sau deloc a creanțelor unor categorii de creditori de datorează în exclusivitate situației economice a debitorului aflat în stare de insolvență și nu reglementărilor legale criticate, care nu prevăd decât măsuri menite să asigure acoperirea pasivului debitorului, definită, prin dispozițiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 64/1995, ca fiind „acea stare a patrimoniului debitorului, caracterizată prin incapacitatea vădită de plată a datoriilor exigibile cu sumele de bani disponibile“, în condițiile continuării activității acestuia, ceea ce nu înseamnă în mod necesar plata integrală a datoriilor debitorului. Astfel, riscul insolvabilității este suportat de acei creditori nediligenți ce nu și-au constituit măsuri de conservare a dreptului lor de creanță prin instituirea de garanții personale și reale. În consecință, Curtea reține că acest fapt nu echivalează cu o încălcare a dreptului de proprietate al creditorilor implicați în procedura de reorganizare judiciară.

Textul art. 101 alin. (1) din lege prevede consecințele intrării în vigoare a planului de reorganizare și nu cuprinde, în sine, vreo măsură de natură a contraveni prevederilor constituționale invocate.

În consecință, Curtea constată că dispozițiile legale criticate nu contravin prevederilor art. 53 din Constituție, nepunându-se problema restrângerii exercițiului unor drepturi sau libertăți.

Totodată, Curtea reține că nu se poate susține încălcarea obligației constituționale a statului de a asigura libertatea comerțului, protecția concurenței loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție. Dimpotrivă, reglementarea procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995 este o concretizare, la nivelul legii, a îndeplinirii obligației ce revine statului, potrivit prevederilor art. 135 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Constituție, ceea ce presupune, astfel cum se arată în opinia instanței de judecată, și îndepărtarea din mediul de afaceri a acelor subiecte de drept ce săvârșesc acte de natură comercială și care se dovedesc insolvabile, reprezentând un risc pentru stabilitatea economică.