Direcția administrativă funcționează în subordinea secretarului general al ANRMAP și are următoarele atribuții principale:
a) asigură, în condițiile legii, fundamentarea și elaborarea proiectului de buget privind veniturile și cheltuielile ANRMAP și urmărește execuția acestuia;
b) întocmește dările de seamă contabile, potrivit legii;
c) analizează și urmărește cheltuirea eficientă a fondurilor ANRMAP;
d) asigură aplicarea prevederilor legale cu privire la selecționarea, angajarea și salarizarea personalului;
e) păstrează și completează carnetele de muncă;
f) întocmește documentele și îndeplinește activitățile necesare pentru angajări, transferări și pentru încetarea raporturilor de muncă;
g) asigură achiziționarea, potrivit prevederilor legale, a produselor, serviciilor și/sau lucrărilor necesare derulării activității ANRMAP;
h) asigură gestionarea și administrarea mijloacelor fixe, a obiectelor de inventar și a altor materiale;
i) exercită controlul financiar preventiv asupra operațiunilor prin care se nasc, se sting sau se modifică raporturi patrimoniale ale ANRMAP.