Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. III alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2001 privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcționarilor publici și a altor categorii de personal din sectorul bugetar, precum și a personalului din organele autorității judecătorești, ale art. 12 alin. (4) din Legea bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001, ale art. 10 alin. (3) din Legea bugetului de stat pe anul 2003 nr. 631/2002, precum și ale art. 9 alin. (7) din Legea bugetului de stat pe anul 2004 nr. 507/2003, excepție ridicată de Ropotan Jean, Bobeică Rodica, Nicoară Florin Niculae, Bădescu Nicolae, Mihai Adrian, Vintilescu Gheorghe, Tomșa Ovidiu Lucian, Marin Valentin, Stănescu Dorel, Tănase Felicia Eugenia, Anastasiu Ionel Alexandru, Matei Georgeta Camelia, Veseliu Anca Cristina, Anca Viorica, Ciobanu Doina, Arsene Luiza, Dumitrașcu Ioana, Munean Virginia, Badea Luminița Niculina, Popescu Sorina-Alina, Bărăiteanu Ralea Violeta Florentina, Costache Ramona, David Andreea, Mihai Cătălina Maria, Tudose Mihai, Dincă Mihai, Mihăilă Mihai, Canache Păcurețu Ion, Doagă Mihai, Petrescu (Constantin) Mihaela Carmen, Turcu Adrian, Ștefan Eudochia, Holban Iulia, David Maria, Ștefan Mihaela, Tudor Mihaela, Neacșa Irina, Ciobanu Gheorghe, Vlaicu Lucreția, Pârcălabu Victoria, Stoian Mariana, Gheorghe Mădălina, Casandrescu Gheorghe, Neacșu Gheorghe, Zegheru Gheorghe Crișan, Minulescu Maria, Ancuța Maria, Micu Ion, Gheorghe Florian, Preda Violeta, Duță Rodica, Răileanu Elena Cerasela, Maftei Daniela, Radu Georgian Cosmin, loniță Gabriela și Dinescu Gabriela în Dosarul nr. 4.991/2004 al Tribunalului Dâmbovița – Secția civilă.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate, arătând că dispozițiile legale criticate au avut aplicabilitate limitată în timp, ele nemafiind în vigoare. În același timp, observă că soluția legală criticată a fost preluată de prevederile art. 8 alin. (7) din Legea bugetului de stat pe anul 2005 nr. 511/2004, lege aflată în vigoare, și pune concluzii de respingere ca neîntemeiate a criticilor de neconstituționalitate formulate de autorii excepției în raport cu acest text de lege, arătând că drepturile salariale suplimentare, așa cum este și prima de concediu, nu reprezintă drepturi constituționale fundamentale. În consecință, prevederile constituționale care reglementează restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți nu sunt incidente în privința reglementării lor.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 738 din 3 noiembrie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 4.991/2004, Tribunalul Dâmbovita – Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. III alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2001 privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcționarilor publici și a altor categorii de personal din sectorul bugetar, precum și a personalului din organele autorității judecătorești, ale art. 12 alin. (4) din Legea bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001, ale art. 10 alin. (3) din Legea bugetului de stat pe anul 2003 nr. 631/2002, precum și ale art. 9 alin. (7) din Legea bugetului de stat pe anul 2004 nr. 507/2003.

Excepția a fost ridicată de către Ropotan Jean, Bobeică Rodica, Nicoară Florin Niculae, Bădescu Nicolae, Mihai Adrian, Vintilescu Gheorghe, Tomșa Ovidiu Lucian, Marin Valentin, Stănescu Dorel, Tănase Felicia Eugenia, Anastasiu Ionel Alexandru, Matei Georgeta Camelia, Veseliu Anca Cristina, Anca Viorica, Ciobanu Doina, Arsene Luiza, Dumitrașcu Ioana, Munean Virginia, Badea Luminița Niculina, Popescu Sorina-Alina, Bărăiteanu Ralea Violeta Florentina, Costache Ramona, David Andreea, Mihai Cătălina Maria, Tudose Mihai, Dincă Mihai, Mihăilă Mihai, Canache Păcurețu Ion, Doagă Mihai, Petrescu (Constantin) Mihaela Carmen, Turcu Adrian, Ștefan Eudochia, Holban Iulia, David Maria, Ștefan Mihaela, Tudor Mihaela, Neacșa Irina, Ciobanu Gheorghe, Vlaicu Lucreția, Pârcălabu Victoria, Stoian Mariana, Gheorghe Mădălina, Casandrescu Gheorghe, Neacșu Gheorghe, Zegheru Gheorghe Crișan, Minulescu Maria, Ancuța Maria, Micu Ion, Gheorghe Florian, Preda Violeta, Duță Rodica, Răileanu Elena Cerasela, Maftei Daniela, Radu Georgian Cosmin, Ioniță Gabriela și Dinescu Gabriela cu prilejul soluționării unei acțiuni civile al cărei obiect îl constituie pretenții privind acordarea sporului de vechime și prima de concediu.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia arată că, potrivit art. 411 alin. (2) din Legea nr. 50/1996, introdus prin Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, magistrații și celelalte categorii de personal salarizat potrivit acestei legi au dreptul, pe perioada concediului de odihnă, pe lângă indemnizația de concediu, și la o primă egală cu indemnizația brută sau cu salariul de bază brut din luna anterioară plecării în concediu. Acest drept legal nu a fost acordat în practică datorită faptului că aplicarea art. 411 din Legea nr. 50/1996 a fost suspendată până la 1 ianuarie 2002 prin art. III alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2001. Prin art. 12 alin. (4) din Legea nr. 743/2001, această suspendare a fost prelungită până la 31 decembrie 2002, iar prin art. 10 alin. (3) din Legea nr. 631/2002 și art. 9 alin. (7) din Legea nr. 507/2003, până la 31 decembrie 2003, respectiv până la 31 decembrie 2004. În consecință, consideră că prin dispozițiile legale criticate a fost restrâns exercițiul dreptului legal la prima de concediu, fără a exista vreuna dintre situațiile prevăzute de art. 53 din Constituție, care reglementează posibilitatea restrângerii prin lege a exercițiului unor drepturi sau libertăți. De asemenea, apreciază că sunt încălcate și prevederile art. 41 alin. (2) din Constituție, referitoare la dreptul la concediul de odihnă plătit, care include, în opinia lor, și dreptul la prima de vacanță.

Tribunalul Dâmbovița – Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată. În acest sens, arată că prima pentru concediul de odihnă, egală în cuantum cu indemnizația brută, „are un caracter unitar cu indemnizația de concediu“, iar prin suspendarea acordării acestei prime se încalcă prevederile constituționale care consacră dreptul la concediul de odihnă plătit.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, sesizarea a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. Astfel, arată că suspendarea aplicării unui act normativ sau a unei dispoziții dintr-un act normativ este atribuția legiuitorului, sens în care invocă și dispozițiile art. 54 din Legea nr. 24/2000. În același timp, observă că art. 53 din Constituție se referă numai la drepturile și libertățile fundamentale. În continuare arată că „acordarea primei de concediu, în plus față de garantarea concediului de odihnă plătit, este o opțiune a legiuitorului, care nu se încadrează în condițiile minime de protecție a muncii, prevăzute de art. 41 din Constituție“. De altfel, apreciază că, și în cazul unei interpretări contrare, o astfel de restrângere ar fi în acord cu prevederile constituționale ale art. 53, „nefiind vorba de o desființare a dreptului salarial însuși, ci de o suspendare prin lege a acordării unui drept care echivalează cu restrângerea acestuia, ceea ce textul constituțional permite“. Ca un ultim argument în sensul respingerii excepției invocă și faptul că prevederile legale criticate au avut un caracter temporar, ele nemaifiind în vigoare.

Avocatul Poporului apreciază că sesizarea Curții Constituționale nu a fost făcută în mod legal, întrucât actul de sesizare este o sentință, iar nu o încheiere, așa cum prevede art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând sesizarea, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile Legii nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. III alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2001 privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcționarilor publici și a altor categorii de personal din sectorul bugetar, precum și a personalului din organele autorității judecătorești, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 2 martie 2001, aprobată și modificată prin Legea nr. 386/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 390 din 17 iulie 2001, dispoziții potrivit cărora: „De asemenea, se suspendă până la data de 1 ianuarie 2002 aplicarea prevederilor art. 41¹ alin. (1) care cuprind dispoziții referitoare la acordarea primei pentru concediul de odihnă și ale art. 45 alin. (1) referitoare la cuantumul sporului cu care se plătesc orele lucrate peste durata normală a timpului de muncă din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 18 noiembrie 1999, modificată și completată prin Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 1 septembrie 2000, precum și aplicarea prevederilor art. IV referitoare la acordarea primei cu ocazia plecării în concediul de odihnă din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 237/2000 pentru modificarea Legii nr. 21/1999 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 614 din 29 noiembrie 2000.“

De asemenea, autorii excepției critică și dispozițiile art. 12 alin. (4) din Legea bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 784 din 11 decembrie 2001, dispoziții potrivit cărora: „Termenele prevăzute la art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2001 privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcționarilor publici și a altor categorii de personal din sectorul bugetar, precum și a personalului din organele autorității judecătorești, aprobată și modificată prin Legea nr. 386/2001, se prelungesc până la data de 31 decembrie 2002“, precum și prevederile art. 10 alin. (3) din Legea bugetului de stat pe anul 2003 nr. 631/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 863 din 29 noiembrie 2002, și ale art. 9 alin. (7) din Legea bugetului de stat pe anul 2004 nr. 507/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2003, prin care dispozițiile art. 41¹ alin. (1) din Legea nr. 50/1996 referitoare la acordarea primei pentru concediul de odihnă au fost suspendate în continuare până la data de 31 decembrie 2003, respectiv până la 31 decembrie 2004.

În susținerea neconstituționalității acestor texte de lege, autorii excepției invocă încălcarea prevederilor art. 41 alin. (2) și ale art. 53 din Constituție, potrivit cărora:

– Art. 41 alin. (2): „Salariații au dreptul la măsuri de protecție socială. Acestea privesc securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al femeilor și al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale, formarea profesională, precum și alte situații specifice, stabilite prin lege.“;

– Art. 53: „(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor, desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unul sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.“

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că textele de lege supuse controlului de constituționalitate au avut caracter temporar, iar efectele lor au încetat la data prevăzută pentru aplicare. Astfel, dispozițiile art. III alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2001 și-au încetat aplicarea la data de 1 ianuarie 2002, cele ale art. 12 alin. (4) din Legea nr. 743/2001, la 31 decembrie 2002, ale art. 10 alin. (3) din Legea nr. 631/2002 și ale art. 9 alin. (7) din Legea nr. 507/2003, la 31 decembrie 2003, respectiv la 31 decembrie 2004.

Așa fiind, în virtutea prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora Curtea Constituțională nu se poate pronunța decât asupra constituționalității unui text de lege în vigoare, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. III alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2001, ale art. 12 alin. (4) din Legea nr. 743/2001 și ale art. 10 alin. (3) din Legea nr. 631/2002 urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

În ceea ce privește dispozițiile art. 9 alin. (7) din Legea nr. 507/2003, având în vedere că la data sesizării Curții acestea mai erau încă în vigoare, excepția de neconstituționalitate a acestui text de lege este respinsă ca devenită inadmisibilă.

În același timp însă, Curtea observă că dispoziția referitoare la suspendarea acordării primei pentru concediul de odihnă a fost preluată și în Legea bugetului de stat pe anul 2005, nr. 511/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.121 din 29 noiembrie 2004, care, la art. 8 alin. (7), prevede că: „Aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă, precum și a celor ale art. 32 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările ulterioare, se suspendă până la data de 31 decembrie 2005.“

Aceste dispoziții sunt în vigoare și, în consecință, urmează a se analiza constituționalitatea acestora în raport cu prevederile constituționale invocate.

Astfel, autorii excepției susțin că prin dispozițiile legale criticate a fost restrâns exercițiul dreptului legal la prima de concediu, fără a exista vreuna dintre situațiile prevăzute de art. 53 din Constituție care reglementează posibilitatea restrângerii prin lege a exercițiului unor drepturi sau libertăți. De asemenea, ei consideră că sunt încălcate și prevederile art. 41 alin. (2) din Constituție, referitoare la dreptul la concediul de odihnă plătit, care include, în opinia lor, și dreptul la prima de vacanță.

Curtea apreciază că premisele de la care pleacă autorii excepției sunt greșite. Beneficiul unor drepturi salariale suplimentare, cum este și prima de concediu, nu constituie un drept constituțional fundamental, iar prevederile art. 53 din Constituție nu sunt incidente în privința reglementării lor. În consecință, legiuitorul este în drept să le acorde, să le modifice ori să înceteze acordarea lor, precum și să stabilească perioada în care le acordă. De altfel, aplicând acest principiu, legiuitorul a înțeles ca, prin prevederile art. 50 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002, să abroge toate dispozițiile Legii nr. 50/1996 referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat, astfel că prevederile art. 41¹ alin. (1) din Legea nr. 50/1996 și-au încetat aplicarea cu privire la aceste categorii de persoane.

În sfârșit, Curtea observă că dreptul la concediul de odihnă plătit, ca măsură de protecție socială garantată de prevederile constituționale, nu se confundă cu dreptul la prima de concediu, astfel că nu poate fi reținută încălcarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) din Constituție.