Pe rol, pronunțarea asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, ridicată de Societatea Comercială „Kappa Servexim“ – S.R.L. București în Dosarul nr. 1.434/1997 al Curții de Apel București – Secția contencios administrativ.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 30 iunie 1998 și au fost consemnate în încheierea din aceeași dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 9 iulie 1998.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Curtea de Apel București – Secția contencios administrativ, prin încheierea din 4 februarie 1998, pronunțată în Dosarul nr. 1.434/1997, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a art. 18 din Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, ridicată de Societatea Comercială „Kappa Servexim“ – S.R.L. București.
În motivarea excepției se susține că dispozițiile atacate contravin prevederilor art. 41 alin. (7) și (8) din Constituție, deoarece se încalcă „prezumția de licitate a dobândirii averii“, afectându-se astfel proprietatea persoanei contribuabile.
Exprimându-și opinia, instanța de judecată apreciază că excepția este întemeiată, pentru aceleași argumente invocate de Societatea Comercială „Kappa Servexim“ – S.R.L. București în susținerea excepției de neconstituționalitate.
Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, au fost solicitate punctele de vedere ale președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.
Guvernul, în punctul său de vedere, apreciază că excepția este neîntemeiată, deoarece în speță nu este vorba de „confiscare“, care ar aduce atingere art. 41 alin. (7) și (8) din Constituție, ci de o penalizare fiscală, care se aplică ca sancțiune distinctă pentru descurajarea evaziunii fiscale.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților, concluziile procurorului, precum și dispozițiile art. 18 din Legea nr. 87/1994, raportate la prevederile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, republicată, reține următoarele:
În temeiul art. 144 lit. c) din Constituție și al art. 23 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională este competentă să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost legal sesizată.
Prin art. 25 din Ordonanța Guvernului nr. 3/1992 privind taxa pe valoarea adăugată, republicată, se instituie obligația plătitorilor de taxă să achite taxa pe valoarea adăugată, până la data de 25 a lunii următoare, prin virament, cec sau numerar, la organul fiscal competent sau la băncile comerciale, după caz.
Conform art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 3/1992 privind taxa pe valoarea adăugată, republicată, taxa pe valoarea adăugată este un impozit indirect, care se stabilește asupra operațiunilor privind transferul proprietății bunurilor, precum și asupra celor privind prestările de servicii. Valoarea adăugată, în sensul ordonanței, este echivalentă cu diferența dintre vânzările și cumpărările în cadrul aceluiași stadiu al circuitului economic, ea aplicându-se asupra tranzacțiilor fiecărui stadiu al circuitului economic și constituind un venit al statului.
Prin urmare, taxa pe valoarea adăugată nu este un impozit stabilit pe averea, pe posesiunile ori pe venitul unui contribuabil, ci un impozit indirect asupra vânzării bunurilor ori prestării serviciilor, deci un impozit asupra consumului, care, în final, este suportat de consumator, deoarece se adaugă la costul produsului sau al serviciului pe care este aplicat.
În conformitate cu art. 36 din aceeași ordonanță, nerespectarea acestor prevederi de către plătitorii de taxă pe valoarea adăugată se sancționează conform Legii nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale.
În cap. III din Legea nr. 87/1994, art. 17 stabilește contravențiile și sancțiunile pentru aceste contravenții.
Art. 18 din Legea nr. 87/1994 adaugă și obligația plătitorilor de taxe, care au încălcat dispozițiile fiscale, de a vărsa, pe lângă impozitele, taxele și contribuțiile stabilite de organul de control, neachitate, o sumă egală cu diferențele de impozite, taxe și contribuții stabilite de organul de control, iar în cazul în care contribuabilul a săvârșit o nouă contravenție în termen de un an, organul de control va dispune vărsarea, pe lângă diferențele de impozite, taxe și contribuții stabilite potrivit legii, a unei sume egale cu dublul diferențelor constatate, echivalând, prin efecte, cu o confiscare.
Această măsură este contrară dispozițiilor art. 41 alin. (8) din Constituție, potrivit cărora pot fi confiscate, în condițiile legii, numai bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni sau contravenții.
Suma la care se referă art. 18 din Legea nr. 87/1994, egală cu diferențele de impozite, taxe și contribuții stabilite de organul de control sau dublul acestora, nu se încadrează în nici una dintre categoriile de bunuri la care se referă art. 41 alin. (8) din Constituție. Obligația la care se referă nu constituie penalități, deoarece regimul acestora este stabilit în art. 34 din Ordonanța Guvernului nr. 3/1992, republicată. Potrivit acestui text din ordonanță, „pentru neplata integrală a unei diferențe din taxa pe valoarea adăugată în termenul stabilit, cota majorării de întârziere aplicată este cea prevăzută în legislația referitoare la calculul și la plata sumei datorate pentru neachitarea la termen a impozitelor și taxelor“.
Suma prevăzută la art. 18 din Legea nr. 87/1994 nu constituie nici despăgubire, deoarece despăgubirile se includ în majorări și se plătesc o dată cu diferențele pe impozite, taxe sau contribuții, pe bază de tarif legal. Această sumă face parte deci din bunurile dobândite de contribuabil în afara activității contravenționale.
Potrivit dispozițiilor art. 41 alin. (7) din Constituție, caracterul licit al dobândirii bunurilor se prezumă, iar averea dobândită licit nu poate fi confiscată.
Așa fiind, textul art. 18 din Legea nr. 87/1994, prin care se dispune vărsarea de către contribuabil către stat, pe lângă impozitele, taxele și contribuțiile neachitate, a unei sume egale sau duble, după caz, cu/față de diferențele de impozite, taxe și contribuții, stabilite de organele de control, cu titlu de sancțiune, dar care nu constituie nici infracțiune, nici contravenție, încalcă alin. (8) coroborat cu alin. (7) ale art. 41 din Constituție.
În aceste condiții, excepția de neconstituționalitate invocată este întemeiată.
