M.Of. nr. 842, Partea I, din 12.11.2015
PARLAMENTUL ROMÂNIEI, CAMERA DEPUTAȚILOR, SENATUL
LEGE Nr. 271/2015
pentru stabilirea unor măsuri privind asigurarea funcționalității instituțiilor și autorităților publice centrale și locale
M.Of. nr. 842, Partea I, din 12.11.2015
Prevederile prezentei legi se aplică următoarelor instituții și autorități publice centrale și locale:
a) ministere;
b) instituții și autorități publice aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Guvernului ori a ministerelor, indiferent de modul de finanțare;
c) instituții și autorități publice finanțate integral sau parțial din bugetul asigurărilor sociale de stat și/sau din bugetele fondurilor speciale;
d) instituții publice locale, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare.

(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, instituțiile publice locale pot ocupa posturile vacante, în condițiile legii, în limita numărului maxim de posturi stabilit potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, precum și pentru stabilirea unor măsuri financiare, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 13/2011, cu modificările și completările ulterioare, și cu condiția încadrării în plafonul cheltuielilor de personal și al cheltuielilor de personal aprobate prin buget.
(2) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, instituțiile și autoritățile administrației publice, altele decât cele prevăzute la alin. (1), pot ocupa posturile vacante, în limita numărului maxim de posturi aprobat prin actele normative de stabilire a acestora, cu condiția încadrării în plafonul cheltuielilor de personal și al cheltuielilor de personal aprobate prin bugetul acestora.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
VALERIU-ȘTEFAN ZGONEA
PREȘEDINTELE SENATULUI
CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU
Toate drepturile rezervate. © 2022 Legalis - un produs al Editurii C.H. Beck