(1) Dosarul de înscriere la concurs trebuie să conțină următoarele documente:
a) cererea de înscriere;
b) copie de pe actul de identitate;
c) copie legalizată de pe diploma de licență sau de absolvire, după caz;
d) curriculum vitae;
e) adeverința care atestă vechimea în gradul profesional sau în specialitatea studiilor, după caz;
f) cazierul judiciar;
g) copii de pe diplomele de studii și alte acte care atestă calitatea de doctor în științe medicale, cadru didactic universitar de predare, participarea la programe de cercetare acreditate, efectuarea unor specializări, cursuri, stagii, competențe/atestate etc., în funcție de postul pentru care concurează;
h) declarația pe propria răspundere privind colaborarea cu Securitatea înainte de anul 1989;
i) adeverința din care să rezulte că este apt medical, fizic și neuropsihic;
j) proiectul/lucrarea de specialitate;
k) recomandarea senatului instituției de învățământ medical superior în cauză;
l) aprobarea managerului;
m) avizul consiliului de administrație al spitalului.“