Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 178, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
„(2) Managerul persoană fizică sau reprezentantul desemnat de managerul persoană juridică trebuie să fie absolvent al unei instituții de învățământ superior în domeniul medical, economic, juridic sau administrativ și al unor cursuri de perfecționare în management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sănătății și stabilite prin ordin al ministrului sănătății.“
2. La articolul 178, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (21), cu următorul cuprins:
„(21) Pentru spitalele clinice în care se desfășoară și activitate de învățământ și cercetare științifică medicală, managerul trebuie să fie cadru universitar sau medic primar și să fie absolvent al unor cursuri de perfecționare în management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sănătății și stabilite prin ordin al ministrului sănătății.“
3. La articolul 178, alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins:
„(5) Contractul individual de muncă al persoanelor care ocupă funcția de manager se suspendă de drept pe perioada exercitării mandatului.“
4. La articolul 180 alineatul (1), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:
„a) exercitarea oricăror altor funcții salarizate, nesalarizate sau/și indemnizate, cu excepția funcțiilor sau activităților în domeniul medical, didactic și de studiu profesional, al cercetării științifice și al creației literar-artistice;“.
5. La articolul 180, alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins:
„(5) Persoanele care îndeplinesc funcția de manager pot desfășura activitate medicală în instituția respectivă.“
6. La articolul 183, alineatul (6) se modifică și va avea următorul cuprins:
„(6) Contractul individual de muncă al persoanelor care ocupă funcții de conducere specifice comitetului director se suspendă de drept pe perioada exercitării mandatului.“
7. La articolul 1833, după litera m) se introduc două noi litere, literele n) și o), cu următorul cuprins:
„n) dacă se constată că managerul nu mai îndeplinește condițiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare pentru exercitarea funcției de manager;
o) în cazul existenței plăților restante, a căror vechime este mai mare de 2 ani, în condițiile în care se constată nerespectarea achitării obligațiilor către furnizori prin încălcarea legislației în vigoare privind înregistrarea cronologică și sistematică în contabilitatea instituției a acestor datorii corelata cu respectarea termenelor contractuale.“