1. Fac parte din această categorie companiile naționale, societățile naționale, regiile autonome, indiferent de subordonare, societățile comerciale, indiferent de forma juridică de organizare și de forma de proprietate, inclusiv cele cu participare cu capital străin sau cu capital integral străin, societățile agricole și alte forme de asociere agricolă cu personalitate juridică, organizațiile cooperatiste, instituțiile financiare și instituțiile de credit, fundațiile, asociațiile, organizațiile, precum și orice altă entitate care are statutul legal de persoană juridică constituită potrivit legislației române.

2. În cazul persoanelor juridice române care dețin participații în capitalul altor societăți comerciale și care întocmesc situații financiare consolidate, calculul și plata impozitului pe profit se fac la nivelul fiecărei persoane juridice din grup.

3. Persoanele juridice străine, cum sunt: companiile, fundațiile, asociațiile, organizațiile și orice entități similare, înființate și organizate în conformitate cu legislația unei alte țări, devin subiect al impunerii atunci când își desfășoară activitatea, integral sau parțial, prin intermediul unui sediu permanent în România, așa cum este definit acesta în Codul fiscal, de la începutul activității sediului.

4. Fundația constituită ca urmare a unui legat, în conformitate cu Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, cu modificările și completările ulterioare, este subiectul de drept înființat de una sau mai multe persoane, care, pe baza unui act juridic pentru cauză de moarte, constituie un patrimoniu afectat în mod permanent și irevocabil realizării unui scop de interes general sau, după caz, comunitar.

5. Sunt exceptate de la plata impozitului pe profit cultele religioase pentru profitul impozabil corespunzător veniturilor obținute din activități economice, altele decât cele menționate la art. 15 alin. (1) lit. f) din Codul fiscal, în situația în care sumele respective sunt utilizate în anul curent pentru susținerea activităților cu scop caritabil, cum ar fi: ajutorarea persoanelor aflate în dificultăți materiale, a oamenilor fără adăpost, a centrelor de îngrijire a copiilor și bătrânilor etc. Justificarea utilizării veniturilor pentru susținerea activităților cu scop caritabil se realizează în baza documentelor care atestă efectuarea cheltuielilor respective.

6. Veniturile obținute din activități economice de către contribuabilii prevăzuți la art. 15 alin. (1) lit. e), f) și g) din Codul fiscal și care sunt utilizate în alte scopuri decât cele expres menționate la literele respective se supun impozitării cu cota prevăzută la art. 17 alin. (1) din Codul fiscal. În vederea stabilirii bazei impozabile, din veniturile obținute se scad cheltuielile efectuate în scopul realizării acestor venituri.

7. Sunt venituri neimpozabile din reclamă și publicitate veniturile obținute din închirieri de spații publicitare pe: clădiri, terenuri, tricouri, cărți, reviste, ziare etc. Nu se includ în veniturile descrise anterior veniturile obținute din prestări de servicii de intermediere în reclamă și publicitate.

8. Organizațiile nonprofit care obțin venituri, altele decât cele menționate la art. 15 alin. (2) din Codul fiscal, și depășesc limita prevăzută la alin. (3) plătesc impozit pentru profitul corespunzător acestora. Determinarea profitului impozabil se face în conformitate cu prevederile de la cap. II, titlul II din Codul fiscal. În acest sens se vor avea în vedere următoarele:

a) stabilirea veniturilor neimpozabile prevăzute la art. 15 alin. (2) din Codul fiscal;

b) determinarea veniturilor neimpozabile prevăzute la art. 15 alin. (3) din Codul fiscal, prin parcurgerea următorilor pași:

• calculul echivalentului în lei a 15.000 euro prin utilizarea cursului mediu de schimb valutar EUR/ROL comunicat de Banca Națională a României pentru anul fiscal respectiv;

• calculul valorii procentului de 10% din veniturile prevăzute la lit. a);

• stabilirea veniturilor neimpozabile prevăzute la art. 15 alin. (3) din Codul fiscal ca fiind valoarea cea mai mică dintre sumele stabilite conform precizărilor anterioare;

9. În cazul înființării unui contribuabil într-un an fiscal perioada impozabilă începe:

a) de la data înregistrării acestuia la registrul comerțului, dacă are această obligație;

b) de la data înregistrării în registrul ținut de instanțele judecătorești competente, dacă are această obligație;

c) de la data încheierii sau, după caz, a punerii în aplicare a contractelor de asociere, în cazul asocierilor care nu dau naștere unei noi persoane juridice.

10. Perioada impozabilă se încheie, în cazul divizărilor sau fuziunilor care au ca efect juridic încetarea existenței persoanelor juridice supuse acestor operațiuni, la următoarele date:

a) în cazul constituirii uneia sau mai multor societăți noi, la data înregistrării în registrul comerțului a noii societăți sau a ultimei dintre ele;

b) în celelalte cazuri, la data înscrierii în registrul comerțului a mențiunii privind majorarea capitalului social al societății absorbante.

În cazul lichidării unui contribuabil într-un an fiscal, perioada impozabilă încetează o dată cu data radierii din registrul unde a fost înregistrată înființarea acestuia.

11. Intră sub incidența prevederilor art. 18 din Codul fiscal contribuabilii care desfășoară activități de natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor, cazinourilor sau pariurilor sportive, încadrați potrivit dispozițiilor legale în vigoare; aceștia trebuie să organizeze și să conducă evidența contabilă pentru a se cunoaște veniturile și cheltuielile corespunzătoare acestor activități. La determinarea profitului aferent acestor activități se iau în calcul și cheltuielile de conducere și administrare și alte cheltuieli comune ale contribuabilului, proporțional cu veniturile obținute din aceste activități. În cazul în care impozitul pe profitul datorat este mai mic decât 5% din veniturile obținute din aceste activități, contribuabilul este obligat la plata unui impozit de 5% din aceste venituri. Acesta se adaugă la valoarea impozitului pe profit aferent celorlalte activități, impozit calculat potrivit prevederilor titlului II din Codul fiscal. Veniturile care se iau în calcul pentru aplicarea cotei de 5% sunt veniturile aferente activităților respective, înregistrate în conformitate cu reglementările contabile.

12. Veniturile și cheltuielile care se iau în calcul la stabilirea profitului impozabil sunt cele înregistrate în contabilitate potrivit reglementărilor contabile date în baza Legii contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte elemente similare veniturilor și cheltuielilor, din care se scad veniturile neimpozabile și se adaugă cheltuielile nedeductibile conform prevederilor art. 21 din Codul fiscal.

Exemple de elemente similare veniturilor:

– diferențele favorabile de curs valutar, rezultate în urma evaluării creanțelor și datoriilor în valută, înregistrate în evidența contabilă în rezultatul reportat, ca urmare a retratării sau transpunerii;

– rezervele din reevaluare la casarea sau cedarea activelor, în situația în care au fost deductibile din profitul impozabil.

Exemple de elemente similare cheltuielilor:

– diferențele nefavorabile de curs valutar, rezultate în urma evaluării creanțelor și datoriilor în valută, înregistrate în evidența contabilă în rezultatul reportat, ca urmare a retratării sau transpunerii;

– cheltuiala cu valoarea neamortizată a cheltuielilor de cercetare și dezvoltare și a mijloacelor fixe de natura obiectelor de inventar care a fost înregistrată în rezultatul reportat. În acest caz, cheltuiala este deductibilă fiscal pe perioada rămasă de amortizat a acestor imobilizări, respectiv durata inițială stabilită conform legii, mai puțin perioada pentru care s-a calculat amortizarea. În mod similar se va proceda și în cazul obiectelor de inventar, baracamentelor și amenajărilor provizorii trecute în rezultatul reportat cu ocazia retratării situațiilor financiare anuale.

13. Veniturile sau cheltuielile înregistrate eronat sau omise se corectează prin ajustarea profitului impozabil al perioadei fiscale căreia îi aparțin. În cazul în care contribuabilul constată că după depunerea declarației anuale un element de venit sau de cheltuială a fost omis ori a fost înregistrat eronat, contribuabilul este obligat să depună declarația rectificativă pentru anul fiscal respectiv. Dacă în urma efectuării acestei corecții rezultă o sumă suplimentară de plată a impozitului pe profit, atunci pentru această sumă se datorează dobânzi și penalități de întârziere conform legislației în vigoare.

14. La calculul profitului impozabil limitele cheltuielilor deductibile prevăzute de legislația în vigoare se aplică trimestrial, lunar sau potrivit prezentelor norme metodologice, după caz, astfel încât la finele anului acestea să se încadreze în prevederile legii.

15. Pentru determinarea profitului impozabil contribuabilii sunt obligați să întocmească un registru de evidență fiscală, într-un singur exemplar, compus din cel puțin 100 de file, ținut în formă scrisă sau electronică. Completarea se face în ordine cronologică, iar informațiile înregistrate trebuie să corespundă cu operațiunile fiscale și cu datele prezentate în declarațiile de impunere. Registrul de evidență fiscală se completează în toate situațiile în care informațiile cuprinse în declarația fiscală sunt obținute în urma unor prelucrări ale datelor furnizate din înregistrările contabile. Modul de completare a registrului de evidență fiscală este la latitudinea fiecărui contribuabil, în funcție de specificul activității și de necesitățile proprii ale acestuia. Acestea se referă la: calculul dobânzilor și al diferențelor de curs valutar deductibile fiscal, amortizarea fiscală, reduceri și scutiri de impozit pe profit, evidența fiscală a vânzărilor cu plata în rate, valoarea fiscală în cazul efectuării operațiunilor prevăzute la art. 27 din Codul fiscal, alte asemenea operațiuni.

16. Opțiunea prevăzută la art. 19 alin. (3) din Codul fiscal poate fi exercitată numai de contribuabilii care vând cu plata în rate bunuri mobile și imobile care sunt rezultate din producția proprie și se face pentru fiecare contract. Pentru determinarea profitului impozabil în perioada curentă, ratele scadente în perioada următoare sunt scoase din baza de impunere, prin intermediul veniturilor neimpozabile, iar cheltuielile corespunzătoare acestora, prin intermediul cheltuielilor nedeductibile. Pentru perioadele următoare în care veniturile, respectiv cheltuielile aferente contractului de vânzare nu se mai regăsesc în baza de impunere, datorită trecerii într-un alt an fiscal, veniturile sunt impozabile, iar cheltuielile aferente sunt deductibile pe măsura scadenței acestora.

17. Intră sub incidența acestui alineat contribuabilii care desfășoară activități de servicii internaționale care aplică regulile de evidentă și decontare a veniturilor și cheltuielilor stabilite prin regulamente de aplicare a convențiilor la care România este parte (de exemplu: serviciile poștale, telecomunicațiile, transporturile internaționale).

18. După data aderării României la Uniunea Europeană, veniturile realizate de persoanele juridice române din dividende primite de la o persoană juridică străină, din statele Comunității Europene, sunt neimpozabile în condițiile în care acestea justifică îndeplinirea celor două condiții cumulativ:

– deținerea a minimum 25% din titlurile de participare la persoana juridică străină;

– perioada neîntreruptă de cel puțin 2 ani, care se încheie la data plății dividendului.

Justificarea îndeplinirii celor două condiții se face pe baza documentelor care atestă dreptul de proprietate asupra titlurilor de participare deținute la persoana juridică străină.

19. În sensul prevederilor art. 20 lit. b) din Codul fiscal, investițiile financiare pe termen lung reprezintă activele care au fost înregistrate ca imobilizări financiare, potrivit normelor contabile.

20. Sunt considerate venituri neimpozabile veniturile prin care se recuperează cheltuielile pentru care nu s-a acordat deducere la momentul efectuării lor, cum sunt: rambursările de impozit pe profit plătit în perioadele anterioare, restituirea unor dobânzi și/sau penalități de întârziere, veniturile din anularea unor provizioane care au fost considerate cheltuieli nedeductibile la data constituirii lor și altele asemenea. Veniturile rezultate din înregistrarea în evidența contabilă a creanțelor privind impozitul pe profit amânat sunt venituri neimpozabile.

21. Contribuabilii pentru care prin acorduri și memorandumuri aprobate prin acte normative s-a prevăzut faptul că profitul aferent anumitor activități nu este impozabil sunt obligați să organizeze și să conducă evidența contabilă pentru determinarea profitului neimpozabil. La determinarea profitului aferent acestor activități se iau în calcul și cheltuielile de conducere și administrare și alte cheltuieli comune ale contribuabilului, proporțional cu veniturile obținute din acele activități, în situația în care evidența contabilă nu asigură informația necesară identificării acestora, după caz.

22. Cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile sunt cheltuielile înregistrate cu realizarea și comercializarea bunurilor, prestarea serviciilor sau executarea lucrărilor, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare.

23. În sensul art. 21 alin. (1) din Codul fiscal, sunt cheltuieli efectuate în scopul realizării de venituri impozabile și cheltuielile efectuate cu editarea publicațiilor care sunt înregistrate ca retururi în perioada de determinare a profitului impozabil pe baza documentelor justificative și în limita cotelor prevăzute în contractele de distribuție, cu condiția reflectării în contabilitate a veniturilor și cheltuielilor potrivit reglementărilor contabile, respectiv cheltuielile generate de taxa pe valoarea adăugată ca urmare a aplicării pro-ratei, în conformitate cu prevederile titlului VI „Taxa pe valoarea adăugată“ din Codul fiscal, precum și în alte situații când taxa pe valoarea adăugată aferentă unor cheltuieli deductibile este înregistrată în costuri.

24. Nu sunt deductibile cheltuielile ocazionate de cesionarea către personalul societății a acțiunilor proprii, în limitele stabilite de adunarea generală a acționarilor, nefiind cheltuieli efectuate în scopul realizării de venituri impozabile.

25. Intră sub incidența acestei prevederi cheltuielile efectuate în acest scop, în condițiile în care specificul activității desfășurate se încadrează în domeniile pentru care se impune respectarea normelor de protecție a muncii, stabilite conform legislației în materie.

26. Intră sub incidența prevederilor art. 21 alin. (2) lit. c) din Codul fiscal cheltuielile cu primele de asigurare pentru asigurarea de accidente de muncă și boli profesionale, efectuate potrivit Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale, cu modificările ulterioare. Cheltuielile cu primele de asigurare pentru riscul profesional, efectuate potrivit legislației specifice, sunt deductibile la calculul profitului impozabil.

27. Calitatea de administrator rezultă din actul constitutiv al contribuabilului sau contractul de administrare.

28. Analiza în vederea acordării deductibilității cheltuielilor de transport și cazare în țară și străinătate, efectuate de către salariați și administratori, se efectuează pe baza rezultatului contabil curent, respectiv reportat. Profitul în exercițiul curent reprezintă rezultatul contabil cumulat al lunii, respectiv trimestrului, după caz, urmând a se efectua regularizări periodice. În cazul în care, prin cumularea rezultatului curent cu cel reportat, contribuabilul înregistrează profit contabil, cheltuielile prevăzute la art. 21 alin. (2) lit. e) din Codul fiscal sunt deductibile.

29. Intră sub incidența prevederilor art. 21 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal cotizațiile cooperativelor de credit afiliate casei centrale a cooperativelor de credit pentru constituirea rezervei mutuale de garantare, în conformitate cu reglementările legale.

30. Intră sub incidența prevederilor art. 21 alin. (2) lit. g) din Codul fiscal cheltuielile cu taxele de înscriere, cotizațiile și contribuțiile obligatorii, stabilite prin acte normative, de practicare a unor profesii cum sunt: expert contabil, contabil autorizat, arhitect, medic, auditor financiar, avocat, notar și altele asemenea. Contribuțiile pentru fondul destinat negocierii contractului colectiv de muncă sunt cele datorate patronatelor, în conformitate cu prevederile Legii patronatelor nr. 356/2001.

31. În cazul în care activitățile de promovare pe piețe existente sau noi, participarea la târguri și expoziții, la misiuni de afaceri generează cheltuieli cu bunuri din producția proprie sau prestarea de servicii, în scopul popularizării firmei, produselor sau serviciilor, acestea sunt deductibile la determinarea profitului impozabil în baza art. 21 alin. (2) lit. d) din Codul fiscal. Celelalte cheltuieli aferente activităților prevăzute la art. 21 alin. (2) lit. i) din Codul fiscal nu sunt deductibile în situația în care contribuabilul realizează pierdere contabilă din cumularea rezultatului curent cu cel reportat sau nu se află înăuntrul perioadei de recuperare a pierderii fiscale, conform art. 26 din Codul fiscal.

32. Analiza în vederea acordării deductibilității cheltuielilor de marketing, studiul pieței, promovarea pe piețe existente sau noi, participarea la târguri și expoziții, la misiuni de afaceri, editarea de materiale informative proprii se efectuează pe baza rezultatului contabil curent, respectiv reportat. Profitul în exercițiul curent reprezintă rezultatul contabil cumulat al lunii, respectiv trimestrului, după caz, urmând a se efectua regularizări periodice. În cazul în care, prin cumularea rezultatului curent cu cel reportat, contribuabilul înregistrează profit contabil, precum și în situația în care contribuabilul se află înăuntrul perioadei de recuperare a pierderii fiscale, conform legii, cheltuielile prevăzute la art. 21 alin. (2) lit. i) din Codul fiscal sunt deductibile.

33. Baza de calcul la care se aplică cota de 2% o reprezintă diferența dintre totalul veniturilor și cheltuielile înregistrate conform reglementărilor contabile, la care se efectuează ajustările fiscale. Astfel, din cheltuielile totale se scad cheltuielile cu impozitul pe profit curent și amânat, cheltuielile de protocol, cheltuielile aferente veniturilor neimpozabile, iar din totalul veniturilor se scad veniturile neimpozabile.

34. Cheltuielile de transport, cazare și indemnizația acordată salariaților sunt limitate la nivelul legal stabilit pentru instituțiile publice, în situația în care contribuabilul înregistrează pierdere contabilă din cumularea rezultatului contabil curent cu cel reportat.

35. Nu sunt considerate perisabilități pierderile tehnologice care sunt cuprinse în norma de consum proprie necesară pentru fabricarea unui produs sau obținerea unui serviciu.

36. În cazul locuinței de serviciu date în folosința unui salariat sau administrator, cheltuielile pentru funcționarea, întreținerea și repararea acesteia sunt deductibile în limita corespunzătoare raportului dintre suprafața construită prevăzută de Legea locuinței nr. 114/1996, republicată, cu modificările ulterioare, majorată cu 10%, și totalul suprafeței construite a locuinței de serviciu respective.

37. În cazul în care sediul unui contribuabil se află în locuința proprietate a unei persoane fizice, cheltuielile de funcționare, întreținere și reparații aferente sediului sunt deductibile în limita determinată pe baza raportului dintre suprafața pusă la dispoziție contribuabilului, menționată în contractul încheiat între părți, și suprafața totală a locuinței. Contribuabilul va justifica cheltuielile de funcționare, întreținere și reparații aferente sediului cu documente legale, cum sunt contractele încheiate cu furnizorii de utilități și alte documente.

38. Sunt nedeductibile cheltuielile cu impozitul pe profit, inclusiv cele reprezentând diferențe din anii precedenți sau din anul curent, precum și impozitele plătite în străinătate. Sunt nedeductibile și impozitele cu reținere la sursă plătite în numele persoanelor fizice și juridice nerezidente pentru veniturile realizate din România. Cheltuielile cu impozitul pe profit amânat, înregistrate de contribuabil, sunt nedeductibile.

39. Prin autorități române se înțelege totalitatea organelor administrației publice centrale și locale care urmăresc și încasează amenzi, majorări și penalități de întârziere, execută confiscări, potrivit prevederilor legale.

40. Majorările datorate către autorități străine ori în cadrul contractelor economice încheiate cu persoane nerezidente în România care, potrivit convențiilor de evitare a dublei impuneri, sunt tratate ca dobânzi sunt cheltuieli deductibile la calculul profitului impozabil în condițiile prevăzute de titlul II din Codul fiscal.

41. Cheltuielile cu bunurile de natura stocurilor constatate lipsă din gestiune sau degradate și neimputabile, inclusiv taxa pe valoarea adăugată aferentă, după caz, pentru care s-au încheiat contracte de asigurare, nu intră sub incidența prevederilor art. 21 alin. (4) lit. c) din Codul fiscal.

42. Cheltuiala cu valoarea neamortizată a activelor corporale lipsă din gestiune sau distruse, pentru care nu s-au încheiat contracte de asigurare, nu este cheltuială deductibilă fiscal, inclusiv taxa pe valoarea adăugată aferentă, după caz. Cheltuiala cu valoarea neamortizată a activelor corporale lipsă din gestiune sau distruse, care excedează valorii recuperate în baza contractelor de asigurare încheiate, inclusiv taxa pe valoarea adăugată aferentă, după caz, nu este deductibilă fiscal.

43. Sunt considerate cheltuieli făcute în favoarea participanților următoarele:

a) cheltuielile cu amortizarea, întreținerea și repararea mijloacelor de transport utilizate de către participanți, în favoarea acestora;

b) bunurile, mărfurile și serviciile acordate participanților, precum și lucrările executate în favoarea acestora;

c) cheltuielile cu chiria și întreținerea spațiilor puse la dispoziție acestora;

d) alte cheltuieli în favoarea acestora.

44. Înregistrările în evidența contabilă se fac cronologic și sistematic, pe baza înscrisurilor ce dobândesc calitatea de document justificativ care angajează răspunderea persoanelor care l-au întocmit, conform reglementărilor contabile în vigoare.

45. Cheltuielile reprezentând pierderi de valoare a titlurilor de participare, ca urmare a reducerii valorii capitalului social la societatea comercială la care se dețin titlurile de participare sau ca urmare a modificării cotației pe piața bursieră, sunt cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil.

46. Nu intră sub incidența acestor prevederi cheltuielile reprezentând valoarea titlurilor de participare tranzacționale sau cesionate.

47. În cazul vânzării titlurilor de participare, profitul impozabil se determină ca diferență între valoarea obținută în urma vânzării și valoarea nominală în cazul primei vânzări sau costul de achiziție ori valoarea fiscală definită potrivit art. 27 din Codul fiscal, după caz. La scoaterea din gestiune a titlurilor de participare se poate utiliza una dintre metodele folosite pentru scoaterea din evidență a stocurilor.

48. Pentru a deduce cheltuielile cu serviciile de management, consultanță, asistență sau alte prestări de servicii trebuie să se îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

– serviciile trebuie să fie efectiv prestate, să fie executate în baza unui contract care să cuprindă date referitoare la prestatori, termene de execuție, precizarea serviciilor prestate, precum și tarifele percepute, respectiv valoarea totală a contractului, iar defalcarea cheltuielilor de această natură să se facă pe întreaga durată de desfășurare a contractului sau pe durata realizării obiectului contractului; prestarea efectivă a serviciilor se justifică prin: situații de lucrări, procese-verbale de recepție, rapoarte de lucru, studii de fezabilitate, de piață sau orice alte materiale corespunzătoare;

– contribuabilul trebuie să dovedească necesitatea efectuării cheltuielilor prin specificul activităților desfășurate.

49. Pentru servicii de management, consultanță și asistență tehnică prestate de nerezidenții afiliați contribuabilului, la analiza tranzacțiilor pentru determinarea deductibilității cheltuielilor trebuie să se aibă în vedere și principiile din comentariul la articolul 9 privind impunerea întreprinderilor asociate din Convenția-model cu privire la impozitele pe venit și impozitele pe capital. Analiza trebuie să aibă în vedere:

(i) părțile implicate;

(ii) natura serviciilor prestate;

(iii) elementele de recunoaștere a cheltuielilor și veniturilor pe baza documentelor justificative care să ateste prestarea acestor servicii.

50. Cota de 5% reprezentând rezerva prevăzută la art. 22 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal se aplică asupra diferenței dintre totalul veniturilor, din care se scad veniturile neimpozabile, și totalul cheltuielilor, din care se scad cheltuielile cu impozitul pe profit curent și amânat și cheltuielile aferente veniturilor neimpozabile, înregistrate în contabilitate. Rezerva se calculează cumulat de la începutul anului și este deductibilă la calculul profitului impozabil lunar sau trimestrial, după caz. În veniturile neimpozabile care se scad la determinarea bazei de calcul pentru rezervă sunt incluse veniturile prevăzute la art. 20 din Codul fiscal, cu excepția celor prevăzute la lit. e) din același articol. Rezervele astfel constituite se completează sau se diminuează în funcție de nivelul profitului contabil din perioada de calcul.

51. În cazul în care această rezervă este utilizată pentru acoperirea pierderilor sau este distribuită sub orice formă, rezerva reconstituită ulterior acestei utilizări în aceeași limită nu mai este deductibilă la calculul profitului impozabil.

52. Provizioanele pentru garanții de bună execuție acordate clienților se constituie trimestrial numai pentru bunurile livrate, lucrările executate și serviciile prestate în cursul trimestrului respectiv pentru care se acordă garanție în perioadele următoare, la nivelul cotelor prevăzute în contractele încheiate sau la nivelul procentelor de garantare prevăzut în tariful lucrărilor executate ori serviciilor prestate.

Pentru lucrările de construcții care necesită garanții de bună execuție, conform prevederilor din contractele încheiate, astfel de provizioane se constituie trimestrial, în limita cotelor prevăzute în contracte, cu condiția reflectării integrale la venituri a valorii lucrărilor executate și confirmate de beneficiar pe baza situațiilor de lucrări.

Înregistrarea la venituri a provizioanelor constituite pentru garanțiile de bună execuție se face pe măsura efectuării cheltuielilor cu remedierile sau la expirarea perioadei de garanție înscrise în contract.

Aceleași prevederi se aplică și în cazul provizioanelor pentru garanții de bună execuție a contractelor externe, acordate în condițiile legii producătorilor și prestatorilor de servicii, în cazul exporturilor complexe, proporțional cu cota de participare la realizarea acestora, cu condiția ca acestea să se regăsească distinct în contractele încheiate sau în tariful lucrărilor executate și în facturile emise.

Prin export complex se înțelege exportul de echipamente, instalații sau părți de instalații, separat ori împreună cu tehnologii, licențe, know-how, asistență tehnică, proiectare, construcții-montaj, lucrări de punere în funcțiune și recepție, precum și piesele de schimb și materialele aferente, definite în conformitate cu actele normative în vigoare.

Sunt considerate exporturi complexe lucrările geologice de proiectare-explorare, lucrările de exploatare pentru zăcăminte minerale, construcții de rețele electrice, executarea de foraje de sonde, construcții de schele, de instalații și conducte de transport, de depozitare și de distribuire a produselor petroliere și a gazelor naturale, precum și realizarea de nave complete, de obiective în domeniile agriculturii, îmbunătățirilor funciare, amenajărilor hidrotehnice, silvice, organizarea exploatărilor forestiere și altele asemenea, definite în conformitate cu actele normative în vigoare.

53. Creanțele asupra clienților reprezintă sumele datorate de clienții interni și externi pentru produse, semifabricate, materiale, mărfuri etc. vândute, lucrări executate și servicii prestate, pe bază de facturi, înregistrate după 1 ianuarie 2004 și neîncasate într-o perioadă ce depășește 270 de zile de la data scadenței.

Diminuarea sau anularea provizioanelor se efectuează prin trecerea acestora pe venituri în cazul încasării creanței, proporțional cu valoarea încasată sau înregistrarea acesteia pe cheltuieli.

În cazul creanțelor în valută, provizionul este deductibil la nivelul valorii influențate cu diferentele de curs favorabile sau nefavorabile ce apar cu ocazia evaluării acestora.

54. Rezervele deductibile din punct de vedere fiscal, inclusiv fondul pentru riscuri bancare generale, în cazul băncilor, precum și în cazul sucursalelor din România ale băncilor, persoane juridice străine, se calculează lunar în cotele și în limitele prevăzute de Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară, cu modificările și completările ulterioare.

55. Rezervele legale se constituie lunar din profitul Băncii Naționale a României, în cotele și în limitele stabilite, conform legii.

56. În cazul societăților din domeniul asigurărilor și reasigurărilor sunt deductibile rezervele tehnice calculate conform prevederilor Legii nr. 32/2000 privind societățile de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare. Conform dispozițiilor acestei legi rezervele de prime și de daune se constituie din cote-părți corespunzătoare sumelor aferente riscurilor neexpirate în anul în care s-au încasat primele.

57. Provizioanele prevăzute la art. 22 alin. (2) din Codul fiscal sunt obligatorii pentru contribuabilii care au ca domeniu de activitate exploatarea de resurse minerale, gaze naturale și pentru titularii acordurilor petroliere.

58. Intră sub incidența art. 22 alin. (6) din Codul fiscal următoarele sume înregistrate în conturi de rezerve sau surse proprii de finanțare, în conformitate cu reglementările privind impozitul pe profit:

a) sumele reprezentând diferențele nete rezultate din evaluarea disponibilului în devize, în conformitate cu actele normative în vigoare, care au fost neimpozabile;

b) scutirile și reducerile de impozit pe profit aplicate asupra profitului investit potrivit prevederilor legii, inclusiv suma profitului investit, diferența dintre cota redusă de impozit pentru exportul de bunuri și/sau servicii și cota standard, precum și cele prevăzute în legi speciale.

59. În vederea determinării valorii deductibile a cheltuielilor cu dobânzile se efectuează mai întâi ajustările conform art. 23 alin. (5) din Codul fiscal. Valoarea cheltuielilor cu dobânzile care excedează nivelului de deductibilitate permis conform art. 23 alin. (5) este considerată nedeductibilă, fără a mai fi luată în calcul în perioadele următoare.

60. În cazul în care capitalul propriu are o valoare negativă sau gradul de îndatorare este mai mare ori egal cu 1, contribuabilul aplică limitarea prevăzută la art. 23 alin. (2) din Codul fiscal.

61. Intră sub incidența art. 23 alin. (3) din Codul fiscal pierderea netă din diferențe de curs valutar aferente capitalului împrumutat.

62. Instituțiile de credit, în sensul art. 23 alin. (7) din Codul fiscal, sunt cele autorizate, potrivit legii, de Banca Națională a României. În sensul art. 23 alin. (5) din Codul fiscal, prin persoane juridice care acordă credite potrivit legii se înțelege persoanele juridice care sunt autorizate să acorde credite prin legi speciale de înființare.

63. Gradul de îndatorare al capitalului se determină ca raport între capitalul împrumutat și capitalul propriu. Prin capital împrumutat se înțelege totalul creditelor și împrumuturilor cu termen de rambursare peste un an de la data semnării contractului, respectiv credite bancare, împrumuturi de la instituții financiare, împrumuturi de la acționari, asociați sau alte persoane, credite furnizori.

64. Capitalul propriu cuprinde capitalul social, rezervele legale, alte rezerve, profitul nedistribuit, rezultatul exercițiului și alte elemente de capital propriu constituite potrivit reglementărilor legale. În cazul sediilor permanente, capitalul propriu cuprinde capitalul de dotare pus la dispoziție de societatea principală pentru desfășurarea activității în România, potrivit documentelor de autorizare, rezervele legale, alte rezerve, rezultatul exercițiului și alte elemente de capital propriu constituite potrivit reglementărilor legale.

65. Pentru calculul deductibilității cheltuielilor cu dobânzile se au în vedere următoarele:

a) Pentru împrumuturile angajate de la alte entități, cu excepția societăților bancare române sau străine, sucursalelor băncilor străine, cooperativelor de credit, a societăților de leasing pentru operațiuni de leasing, a societăților de credit ipotecar și a persoanelor juridice care acordă credite potrivit legii, se aplică limita prevăzută la art. 23 alin. (5) din Codul fiscal, indiferent de perioada în care au fost contractate.

b) În scopul aplicării art. 23 alin. (5) din Codul fiscal, nivelul ratei dobânzii de referință, recunoscută la calculul profitului impozabil, este cea din ultima lună a trimestrului pentru care se calculează impozitul pe profit, publicată de Banca Națională a României în Monitorul Oficial al României, Partea I;

c) Modul de calcul al dobânzii, conform art. 23 alin. (5) din Codul fiscal, va fi cel corespunzător modului de calcul al dobânzii aferente împrumuturilor.

d) Rezultatul exercițiului luat în calcul la determinarea capitalului propriu pentru sfârșitul perioadei este cel înregistrat de contribuabil înainte de calculul impozitului pe profit.

66. Cheltuielile cu dobânzile însumate cu pierderea netă din diferențele de curs valutar aferente împrumuturilor cu termen de rambursare mai mare de un an, luate în considerare la calculul gradului de îndatorare, sunt deductibile la determinarea profitului impozabil în limitele prevăzute la art. 23 alin. (2) din Codul fiscal.

67. În cazul leasingului financiar, utilizatorul nu aplică limita prevăzută la art. 23 alin. (5) din Codul fiscal.

68. În vederea determinării impozitului pe profit, gradul de îndatorare se calculează ca raport între media capitalului împrumutat și media capitalului propriu. Pentru caculul acestor medii se folosesc valorile existente la începutul anului și la sfârșitul perioadei pentru care se determină impozitul pe profit, după cum urmează:

astfel:

În cazul în care gradul de îndatorare astfel determinat este mai mic decât 1, cheltuielile cu dobânzile și cu pierderea netă de curs valutar sunt deductibile integral după ce s-au efectuat ajustările prevăzute la art. 23 alin. (5) din Codul fiscal.

Dacă gradul de îndatorare astfel determinat este 1 sau mai mare decât 1, suma cheltuielilor cu dobânzile și cu pierderea netă din diferențe de curs valutar este deductibilă numai în limita următoarei sume: venitul din dobânzi al contribuabilului plus 10% din celelalte venituri impozabile ale acestuia. Celelalte venituri nu includ: veniturile din dobânzi, veniturile din diferențe de curs valutar, veniturile înregistrate în conturile 711, 721 și 722, precum și eventualele venituri rezultate din operațiuni care au ca scop majorarea limitei prevăzute în art. 23 alin. (2) din Codul fiscal.

69. Cheltuielile rămase nedeductibile după aplicarea prevederilor art. 23 alin. (2) din Codul fiscal sunt reportate în perioada următoare și sunt tratate din punct de vedere fiscal ca fiind cheltuieli ale perioadei respective, urmând să devină subiect al limitării aplicabile în acea perioadă.

70. În sensul prevederilor art. 23 alin. (4) din Codul fiscal, prin bănci internaționale de dezvoltare se înțelege:

– Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD), Corporația Financiară Internațională (CFI) și Asociația pentru Dezvoltare Internațională (ADI);

– Banca Europeană de Investiții (BEI);

– Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD);

– bănci și organizații de cooperare și dezvoltare regională similare.

Prin împrumut garantat de stat se înțelege împrumutul garantat de stat potrivit Legii datoriei publice nr. 81/1999.

71. Exemplu de calcul al amortizării prin utilizarea regimului de amortizare degresivă. Pentru un mijloc fix se dau următoarele date:

– valoarea de intrare: 350.000.000 lei;

– durata normală de funcționare conform catalogului: 10 ani;

– cota anuală de amortizare: 100/10 = 10%;

– cota anuală de amortizare degresivă: 10% × 2,0 = 20%; Amortizarea anuală se va calcula astfel:

72. Încadrarea operațiunilor de leasing se realizează avându-se în vedere prevederile art. 7 alin. (1) pct. 7 și 8 din Codul fiscal și clauzele contractului de leasing.

73. Recuperarea pierderilor fiscale anuale se face în ordinea înregistrării acestora, la fiecare termen de plată a impozitului pe profit, potrivit prevederilor legale în vigoare din anul înregistrării acestora.

74. Pierderea fiscală reprezintă suma înregistrată în declarația de impunere a anului precedent.

75. În cazul în care recuperarea pierderii contabile se face din rezervele legale, constituite din profit înainte de impozitare, reconstituirea ulterioară a rezervei legale nu va mai fi o sumă deductibilă la calculul profitului impozabil.

76. Persoana juridică din al cărei patrimoniu se desprinde o parte în urma unei operațiuni de divizare și care își continuă existența ca persoană juridică recuperează partea din pierderea fiscală înregistrată înainte de momentul în care operațiunea de divizare produce efecte, proporțional cu drepturile și obligațiile menținute de persoana juridică respectivă.

77. În cazul fuziunii prin absorbție pierderea fiscală rezultată din declarația de impunere a persoanei juridice absorbante, declarată până la data înscrierii la registrul comerțului a mențiunii privind majorarea capitalului social, se recuperează potrivit prevederilor din lege.

78. În sensul dispozițiilor art. 27 alin. (1) din Codul fiscal, o persoană juridică poate participa cu active la una sau mai multe persoane juridice existente sau care iau astfel ființă, prin constituirea sau majorarea capitalului social al acestora primind în schimb titluri de participare ale societăților respective. Contribuțiile cu active la capitalul social al unei persoane juridice în schimbul unor titluri de participare la această persoană juridică nu sunt luate în calcul la determinarea profitului impozabil.

79. În cazul în care pentru contribuția cu active se datorează taxa pe valoarea adăugată potrivit dispozițiilor titlului VI din Codul fiscal, iar beneficiarul aportului nu poate exercita dreptul de deducere pentru aceasta, valoarea fiscală, în sensul art. 27 alin. (1) din Codul fiscal, se majorează cu taxa pe valoarea adăugată.

80. Distribuirea de active de către o persoană juridică română către participanții săi se poate realiza în cazul lichidării.

81. Profitul impozabil în cazul lichidării se calculează ca diferență între veniturile și cheltuielile efectuate pentru realizarea acestora, calculate cumulat de la începutul anului fiscal, luându-se în calcul: profitul din lichidarea patrimoniului, sumele din anularea provizioanelor, sumele înregistrate în conturi de capitaluri proprii constituite din profitul brut și care nu au fost impozitate la data constituirii, alte elemente similare veniturilor și cheltuielilor.

82. La calculul impozitului pe profit datorat de contribuabilii care își încetează existența în urma operațiunilor de lichidare nu sunt impozitate rezervele constituite din profitul net, inclusiv sumele aferente unor reduceri ale cotei de impozit, repartizate ca surse proprii de finanțare pe parcursul perioadei de funcționare, potrivit legii, acestea fiind tratate în conformitate cu prevederile art. 22. Același tratament se aplică și rezervelor constituite din diferențe de curs favorabile capitalului social în devize sau din evaluarea, în conformitate cu actele normative în vigoare, a disponibilului în devize, dacă legea nu prevede altfel.

83. Impozitul pe dividende se determină după calculul profitului impozabil, se reține și se virează, pentru următoarele elemente:

– profit obținut în urma operațiunii de lichidare a societăților comerciale;

– capital social majorat prin utilizarea unor elemente de capitaluri proprii (diferențe provenite din reevaluarea imobilizărilor și a stocurilor, potrivit legii, sume înregistrate la rezerve din diferențe de curs valutar etc.);

– capitaluri proprii constituite din profitul brut, potrivit prevederilor legale (rezerve legale, reduceri sau scutiri de impozit pe profit pentru profitul reinvestit etc.);

– capitaluri proprii constituite în conformitate cu prevederile legale, fără ca sumele cuprinse în capitaluri să fie evidențiate în prealabil la venituri (diferențe provenite din reevaluarea imobilizărilor, diferențe de curs valutar din evaluarea disponibilităților în valută, diferențe din aplicarea cotei reduse pentru activitatea de export, subvenții pentru investiții etc.).

84. Pentru elementele de capital propriu, constituite din profitul net (rezerva statutară, alte rezerve, profitul net realizat în exercițiile precedente a cărui repartizare a fost amânată etc.), se calculează și se virează numai impozit pe dividende.

85. În înțelesul art. 27 alin. (3) lit. a) și b) din Codul fiscal, operațiunile de fuziune și divizare sunt reglementate prin Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

86. Prevederea de la art. 27 alin. (3) lit. c) din Codul fiscal are în vedere transferul unei părți din activul unei societăți (transmițătoare) către una sau mai multe societăți (beneficiare) existente sau care iau astfel ființă, în schimbul atribuirii de titluri de participare ale societăților beneficiare.

87. Prin angajați ai sediului permanent se înțelege persoanele angajate cu contract individual de muncă în condițiile legii.

88. Persoanele juridice străine care desfășoară activitățile menționate la art. 8 alin. (3) din Codul fiscal datorează impozit pe profit de la începutul activității, în măsura în care se determină depășirea duratei legale de 6 luni sau termenele prevăzute în convențiile de evitare a dublei impuneri, după caz. În situația în care nu se determină înainte de sfârșitul anului fiscal dacă activitățile din România vor fi pe o durată suficientă pentru a deveni un sediu permanent, veniturile acelui an fiscal vor fi luate în considerare în următorul an fiscal, în situația în care durata specificată este depășită.

89. Profiturile ce urmează a fi atribuite unui sediu permanent sunt acelea pe care sediul permanent le-ar fi realizat dacă, în loc de a derula afaceri cu persoana juridică nerezidentă al cărei sediu permanent este, ar fi derulat afaceri cu o persoană juridică separată. La stabilirea prețului de piață al transferurilor efectuate între persoana juridică străină și sediul său permanent se utilizează regulile prețurilor de transfer.

90. În aplicarea prevederilor art. 31 alin. (1) din Codul fiscal, din punct de vedere fiscal, la sfârșitul anului fiscal, operațiunile efectuate prin intermediul unor sedii permanente din străinătate ale persoanelor juridice române, înregistrate în cursul perioadei în devize, respectiv veniturile, cheltuielile, alte sume impozabile sau deductibile, cât și impozitul plătit se convertesc în lei prin utilizarea unei medii a cursurilor de schimb valutar, comunicată de Banca Națională a României.

91. O persoană juridică română care desfășoară activități printr-un sediu permanent într-un alt stat calculează profitul impozabil la nivelul întregii societăți, potrivit dispozițiilor capitolului II, titlul II din Codul fiscal. În scopul acordării creditului fiscal aferent unui sediu permanent contribuabilul calculează profitul impozabil și impozitul pe profit aferente acelui sediu permanent, în conformitate cu reglementările fiscale din România.

92. Documentul pe baza căruia se calculează deducerea din impozitul pe profit datorat în România, potrivit dispozițiilor acestui articol, este cel care atestă plata, confirmat de autoritatea fiscală străină.

93. Limitarea prevăzută în art. 31 alin. (2) din Codul fiscal va fi calculată separat pentru fiecare sursă de venit. În scopul aplicării acestei prevederi, toate veniturile persoanei juridice române a căror sursă se află în aceeași țară străină vor fi considerate ca având aceeași sursă. Exemplu: un contribuabil desfășoară activități atât în România, cât și în țara străină X unde realizează venituri atât printr-un sediu permanent, cât și din alte surse, în mod independent de sediul permanent.

Pentru activitatea desfășurată în țara străină X situația este următoarea:

Pentru sediul permanent:

– profitul impozabil aferent anului 2004, conform regulilor din țara străină X, 100 milioane lei (în baza mediei cursurilor de schimb valutar, comunicată de Banca Națională a României);

– impozitul pe profit pentru anul 2004, conform regulilor din țara străină X (cotă de 30%), 30 milioane lei (în baza mediei cursurilor de schimb valutar, comunicată de Banca Națională a României);

– profitul impozabil aferent anului 2004, conform regulilor din legea română, 80 milioane lei (legislația română privind impozitul pe profit permite deducerea unor cheltuieli care nu sunt deductibile în țara străină X);

– impozitul pe profit pentru anul 2004, conform prevederilor din legea română (cotă de 25%), 20 milioane lei.

Alte venituri realizate din țara X:

– venituri din dobânzi: 100 milioane lei;

– impozit de 10% cu reținere la sursă pentru veniturile din dobânzi: 10 milioane lei (în baza mediei cursurilor de schimb valutar, comunicată de Banca Națională a României).

Pentru activitatea desfășurată atât în România, cât și în țara străină X situația este următoarea:

– profit impozabil aferent anului 2004, conform regulilor din legea română, 1.000 milioane lei (80 milioane profit impozabil al sediului permanent și 920 milioane profit impozabil pentru activitatea din România);

– impozit pe profit pentru anul 2004, conform regulilor din legea română (cotă de 25%), 250 milioane lei.

Potrivit situației prezentate mai sus, suma maximă reprezentând creditul fiscal extern ce i se poate acorda contribuabilului este de 30 milioane lei, respectiv 20 milioane lei impozit pe profit plus 10 milioane lei impozit cu reținere la sursă (dobânzi).

Deoarece impozitul plătit în străinătate în sumă de 40 milioane lei este mai mare decât limita maximă de 30 milioane lei care poate fi acordată sub forma creditului fiscal extern, contribuabilul va putea scădea din impozitul pe profitul întregii activități (250 milioane lei) doar suma de 30 milioane lei.

94. Potrivit art. 32 din Codul fiscal, pierderile realizate din activitatea desfășurată în străinătate printr-un sediu permanent se recuperează numai din veniturile impozabile realizate în străinătate pe fiecare sursă de venit. În sensul aplicării acestei prevederi, prin sursă de venit se înțelege țara din care s-au realizat veniturile. Recuperarea pierderii se va realiza conform normelor prevăzute pentru aplicarea art. 26 din Codul fiscal.

95. În vederea aplicării art. 33 alin. (8) din Codul fiscal, contribuabilii justifică perioada de deținere a proprietăților imobiliare sau a titlurilor de participare, astfel încât să poată determina perioada mai mare de 2 ani.

96. Persoanele juridice înscriu în registrul de evidență fiscală modul de calcul al câștigului/pierderii rezultate din tranzacțiile efectuate cu proprietăți imobiliare. La fiecare termen de plată a impozitului pe profit, persoanele juridice vor determina profitul/pierderea rezultată, cumulat de la începutul anului fiscal. Profitul rezultat se impune cu cota de 10%, pierderea urmând a fi recuperată din profiturile determinate în următorii 5 ani fiscali din câștigurile rezultate din aceleași tranzacții.

97. Băncii Naționale a României nu i se aplică prevederile art. 33 din Codul fiscal, în conformitate cu prevederile art. 17 alin. (2) din Codul fiscal.

98. Contribuabilii prevăzuți la art. 34 alin. (3) și (4) din Codul fiscal nu depun declarații trimestriale.

99. Încadrarea în activitățile prevăzute la art. 34 alin. (4) din Codul fiscal este cea stabilită de Clasificarea activităților din economia națională – CAEN.

100. În situația contribuabilului care încetează să existe ca persoană juridică în urma efectuării unei operațiuni de fuziune prin absorbție, divizare sau lichidare, termenul de depunere a declarației privind impozitul pe profit reprezintă și termen de plată a obligației față de bugetul de stat, potrivit prevederilor legale în vigoare.

101. În cazul contribuabililor care desfășoară activități în zonele defavorizate, scutirea de la plata impozitului pe profit se acordă pe baza certificatului de investitor în zona defavorizată, eliberat înainte de data de 1 iulie 2002 de către agenția pentru dezvoltare regională în a cărei rază de competență teritorială se află sediul agentului economic, conform prevederilor legale în vigoare.

102. Investițiile noi sunt reprezentate de mijloacele fixe amortizabile create sau achiziționate de la terțe părți, utilizate efectiv în activitatea proprie, desfășurată în domeniile de interes economic, clasificate expres în anexa la Normele metodologice pentru aplicarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/1998 privind regimul zonelor defavorizate, republicată, cu modificările ulterioare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 728/2001, care determină angajarea de forță de muncă.

103. Scutirea de la plata impozitului pe profit operează pe toată durata existenței zonei defavorizate.

104. Profitul realizat în zonele defavorizate, rezultat din efectuarea operațiunilor de lichidare a investiției, conform legii, din vânzarea de active corporale și necorporale, din câștigurile realizate din investiții financiare, din desfășurarea de activități în afara zonei defavorizate, precum și cel rezultat din desfășurarea de activități în alte domenii decât cele de interes pentru zonele defavorizate sunt supuse impunerii. Partea din profitul impozabil aferentă fiecărei operațiuni/activități este cea care corespunde ponderii veniturilor obținute din aceste operațiuni/activități în volumul total al veniturilor.

105. Pentru contribuabilii care desfășoară activități în zonele libere pe bază de licențe eliberate potrivit Legii nr. 84/1992 privind regimul zonelor libere, cu modificările ulterioare, profitul obținut din aceste activități este impozitat cu cota de 5% până la data de 31 decembrie 2004, cu excepția cazului în care aceștia intră sub incidența prevederilor art. 38 alin. (3) din Codul fiscal.

106. În cazul în care contribuabilul își desfășoară activitatea în zona liberă prin unități fără personalitate juridică, acesta este obligat să țină evidență contabilă distinctă pentru veniturile și cheltuielile aferente acestei activități. La determinarea profitului aferent activității se iau în calcul și cheltuielile de conducere și administrare, precum și alte asemenea cheltuieli, proporțional cu veniturile obținute în zona liberă față de veniturile totale realizate de persoana juridică.

107. Pierderea rezultată din operațiunile realizate în zona liberă nu se recuperează din profitul impozabil realizat în afara zonei, aceasta urmând să fie recuperată din profiturile obținute din aceeași zonă.

108. Aplicarea unei invenții înseamnă fabricarea produsului sau folosirea procedeului/metodei. Procedeul include și utilizarea unui produs sau efectuarea oricărui alt act generator de profit, cum ar fi:

a) proiectarea obiectului/obiectelor unei invenții:

1. proiect de execuție pentru realizarea unui produs, inclusiv produsul obținut în mod direct prin aplicarea unui procedeu brevetat, unei instalații sau a altora asemenea;

2. proiect tehnologic pentru aplicarea unui procedeu/tehnologii sau a unei metode;

b) executarea și/sau experimentarea prototipului/unicatului ori a tehnologiei care face obiectul unei invenții;

c) executarea și/sau exploatarea seriei „zero“ a produsului ori a instalației-pilot;

d) exploatarea obiectului unei invenții prin realizarea pe scară largă a acestuia, și anume:

1. fabricarea produsului, cum ar fi: dispozitivul, utilajul, instalația, compoziția, respectiv produsul obținut în mod direct prin aplicarea unui procedeu brevetat;

2. folosirea unui procedeu, respectiv a unei tehnologii sau a unei metode, obiect al unei invenții;

3. folosirea unui mijloc, dispozitiv, aparat, instalație, obiect al unei invenții exclusiv pentru necesitățile interne ale unității care aplică;

e) comercializarea rezultatelor actelor prevăzute la lit. a)–d) de către deținătorul de drepturi care este și producător, dacă aceste acte au fost efectuate în țară.

109. Prima aplicare se ia în considerare în mod distinct pentru titularul de brevet, precum și pentru fiecare dintre licențiații acestuia.

110. Pentru ca titularul brevetului, succesorul său în drepturi sau, după caz, licențiații acestuia să beneficieze de scutire de impozit pe profit trebuie să fie îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiții:

a) să existe o copie, certificată pentru conformitate, a hotărârii definitive a Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci de acordare a brevetului de invenție; în cazul în care solicitantul scutirii de impozit este altă persoană decât titularul brevetului, este necesar să existe documente, certificate pentru conformitate de către Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci sau autentificate, din care să rezulte una dintre următoarele situații:

1. solicitantul este succesorul în drepturi al titularului brevetului;

2. solicitantul este licențiat al titularului brevetului;

3. solicitantul este licențiat al succesorului în drepturi al titularului brevetului;

b) să existe documente eliberate de Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, din care să rezulte că brevetul de invenție a fost în vigoare pe perioada pentru care s-a solicitat scutirea de impozit;

c) să existe evidență contabilă de gestiune din care să rezulte că în perioada pentru care se solicită scutirea de impozit pentru invenția sau grupul de invenții brevetate a fost efectuat cel puțin unul dintre actele prevăzute la pct. 167 și nivelul profitului obținut în această perioadă.

d) profitul astfel obținut să fi fost realizat în limita perioadei de 5 ani de la prima aplicare și cuprinși în perioada de valabilitate a brevetului.

111. Profitul se stabilește cu referire strictă la invenția sau grupul de invenții brevetate, pe baza elementelor de noutate, așa cum acestea rezultă din revendicările brevetului de invenție. În conformitate cu prevederile art. 33 alin. 3 din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenție, republicată, revendicările se interpretează în legătură cu descrierea și desenele invenției.

112. În cazul în care invenția sau grupul de invenții brevetate se referă numai la o parte a unei instalații ori a unei activități tehnologice, procedeu sau metodă, iar din evidențele contabile rezultă profitul numai pentru întreaga instalație ori activitate tehnologică, se procedează mai întâi la stabilirea ponderii invenției sau a grupului de invenții în instalația ori activitatea tehnologică și, pe această bază, se determină partea de profit obținut prin aplicarea invenției brevetate.

113. Profitul include și câștigurile obținute de titularul brevetului sau de licențiații acestuia din eventualele taxe sau tarife, percepute drept contravaloare a serviciului de utilizare a invenției brevetate având ca obiect și un produs nou, numai în cazul în care brevetul cuprinde și o revendicare de utilizare sau de folosire a noului produs.

1. Veniturile din activități independente, inclusiv veniturile realizate de persoanele fizice în cadrul unor asocieri fără personalitate juridică, veniturile din salarii și din cedarea folosinței bunurilor sunt venituri care se supun procedurii de globalizare și de determinare a impozitului pe venitul anual global.

2. Veniturile din investiții, din pensii, din activități agricole, din premii și din jocuri de noroc, precum și cele cuprinse în categoria „venituri din alte surse“ se supun impozitării, pe fiecare loc de realizare, în cadrul acestor categorii de venituri, impozitul fiind final.

3. În categoria veniturilor neimpozabile se cuprind veniturile obținute de persoanele fizice, potrivit legii, cum sunt:

– alocația de stat pentru copii;

– alocația de întreținere pentru fiecare copil încredințat sau dat în plasament familial;

– indemnizația lunară primită de persoanele cu handicap grav și accentuat;

– alocația socială primită de nevăzătorii cu handicap grav și accentuat;

– indemnizația lunară acordată nevăzătorilor cu handicap grav, potrivit legii;

– contravaloarea serviciilor hoteliere acordate, potrivit legii, membrilor de familie care însoțesc în spital copii cu handicap sau copii bolnavi în vârstă de până la 3 ani;

– ajutorul pentru încălzirea locuinței;

– alocația pentru copiii nou-născuți, primită pentru fiecare dintre primii 4 copii născuți vii;

– indemnizația de maternitate;

– indemnizația pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani și, în cazul copilului cu handicap până la împlinirea vârstei de 3 ani;

– ajutorul social primit de soții celor care satisfac serviciul militar obligatoriu;

– ajutorul social acordat potrivit legii;

– ajutorul de urgență acordat de Guvern și de primari în situații de necesitate ca urmare a calamităților naturale, incendiilor, accidentelor, precum și altor situații deosebite stabilite prin lege, în limita fondurilor existente;

– ajutoarele pentru procurarea de dispozitive medicale;

– ajutorul lunar sau alocația de sprijin primit de cadrele militare trecute în rezervă, fără drept de pensie, apte de muncă, care nu se pot încadra din lipsă de locuri de muncă corespunzătoare pregătirii lor;

– indemnizația de șomaj și alte drepturi neimpozabile acordate conform legislației în materie;

– sume plătite din bugetul asigurărilor pentru șomaj pentru completarea veniturilor persoanelor care se angajează înainte de expirarea perioadei de șomaj;

– prima de încadrare și prima de instalare acordate din bugetul asigurărilor pentru șomaj;

– sprijinul material acordat, potrivit legii, membrilor de familie ai magistratului decedat sau membrilor de familie ai altei persoane din cadrul organelor autorității judecătorești, care a decedat;

– echivalentul salariului primit de membrii familiei funcționarului public, în caz de deces al acestuia;

– indemnizația reparatorie lunară primită de persoanele care și-au pierdut total sau parțial capacitatea de muncă, marilor mutilați și urmașilor celor care au decedat ca urmare a participării la Revoluția din decembrie 1989;

– indemnizația reparatorie lunară primită de părinții persoanelor care au decedat ca urmare a participării la Revoluția din decembrie 1989;

– indemnizația reparatorie lunară primită de soțul supraviețuitor al persoanei care a decedat ca urmare a participării la Revoluția din decembrie 1989 și care are în întreținere unul sau mai mulți copii ai acesteia;

– suma fixă pentru îngrijire primită de invalizii și accidentații de război, marii mutilați și cei încadrați în gradul I de invaliditate;

– indemnizația lunară primită de persoanele persecutate din motive politice și etnice;

– indemnizația lunară primită de magistrații care în perioada anilor 1945–1952 au fost înlăturați din justiție din motive politice;

– indemnizația de veteran de război, inclusiv sporul, acordată potrivit legii;

– renta lunară acordată, potrivit legii, veteranilor de război;

– ajutorul anual pentru acoperirea unei părți din costul chiriei, energiei electrice și energiei termice, acordat veteranilor de război și văduvelor de război, precum și altor persoane defavorizate, potrivit legii;

– sprijinul material primit de soțul supraviețuitor și copiii urmași ai membrilor Academiei Române;

– ajutoarele acordate emigranților politici potrivit legislației în vigoare;

– ajutorul rambursabil pentru refugiați;

– ajutoarele umanitare, medicale și sociale;

– ajutorul de deces acordat potrivit legislației privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, precum și ajutorul pentru procurarea de proteze, orteze și de alte produse ortopedice, acordate în baza legislației de pensii;

– renta viageră acordată de la bugetul de stat, bugetele locale și din alte fonduri publice, potrivit legii;

– drepturi reprezentând transportul gratuit urban și interurban, acordate, potrivit legii, pentru adulții cu handicap accentuat și grav, precum și pentru asistenții personali și însoțitorii acestora;

– alte asemenea venituri acordate potrivit normelor legale în vigoare.

4. În sensul art. 42 lit. a), prin alte persoane se înțelege, printre alții, și:

– casa de ajutor reciproc a pensionarilor, pentru ajutoarele umanitare, medicale și sociale acordate membrilor din contribuțiile acestora;

– organizațiile umanitare, organizații sindicale, Crucea Roșie, unități de cult recunoscute în România și alte entități care pot acorda ajutoare umanitare sau sociale.

5. Sunt neimpozabile despăgubirile, sumele asigurate și orice alte drepturi acordate asiguraților, beneficiarilor sau terțelor persoane păgubite, din asigurările de orice fel, potrivit legislației privind societățile de asigurare și supravegherea asigurărilor.

6. Sumele reprezentând alte drepturi acordate asiguraților pot avea printre altele următoarele forme: răscumpărări parțiale în contul persoanei asigurate, plăți eșalonate, rente, venituri rezultate din fructificarea rezervelor constituite din primele plătite de asigurați, precum și orice alte sume de aceeași natură indiferent de denumirea sau forma sub care sunt plătite, în contul persoanei asigurate.

7. În cazul în care suportatorul primei de asigurare este o persoană fizică independentă, persoană juridică sau orice altă entitate care desfășoară o activitate, atunci contravaloarea primelor de asigurare reprezintă venituri impozabile pentru persoana fizică beneficiară.

8. Prin cadru instituționalizat se înțelege orice entitate care are ca obiect de activitate educația școlară, universitară, pregătirea și/sau perfecționarea profesională, recunoscută de autorități ale statului român.

9. În categoria veniturilor din agricultură și silvicultură considerate neimpozabile se cuprind:

– veniturile realizate de proprietar/arendaș din valorificarea în stare naturală a produselor obținute de pe terenurile agricole și silvice, proprietate privată sau luate în arendă;

– veniturile provenite din: creșterea animalelor și păsărilor, apicultura și sericicultura;

– veniturile obținute de persoanele fizice din valorificarea în stare naturală, prin unități specializate, cum ar fi centre sau puncte de achiziție, a produselor culese sau capturate din flora și fauna sălbatică.

10. Se consideră în stare naturală: produsele agricole obținute după recoltare, materialul lemnos pe picior sau transformat în bușteni ori în bile, precum și produsele de origine animală, cum ar fi: lapte, lână, ouă, piei crude și altele asemenea, plante și animale din flora și fauna sălbatică, cum ar fi: plante medicinale, fructe de pădure, ciuperci, melci, scoici, șerpi, broaște și altele asemenea.

11. Aceste venituri sunt acordate prin legi speciale și cuprind, printre altele:

– contravaloarea protezelor acordate gratuit pentru marii mutilați și persoanele care și-au pierdut total sau parțial capacitatea de muncă, a medicamentelor gratuite, accesului gratuit la sanatorii și baze de tratament aparținând Ministerului Sănătății, Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și altor instituții potrivit legii;

– contravaloarea transportului urban gratuit cu mijloacele de transport în comun și altele asemenea, prevăzute a fi acordate persoanelor care intră sub incidența prevederilor Legii nr. 42/1990 pentru cinstirea eroilor-martiri și acordarea unor drepturi urmașilor acestora, răniților, precum și luptătorilor pentru victoria Revoluției din Decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

– contravaloarea asistenței medicale și a medicamentelor acordate în mod gratuit și prioritar, atât în tratament ambulatoriu, cât și pe timpul spitalizărilor, a transportului gratuit cu mijloacele de transport în comun și pe calea ferată română, contravaloarea biletului gratuit, pentru tratament într-o stațiune balneoclimaterică și altele asemenea, prevăzute a fi acordate persoanelor care intră sub incidența prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare;

– contravaloarea călătoriilor gratuite pe calea ferată, gratuitățile pe mijloacele de transport în comun în mediul urban, a lemnelor de foc sau echivalent cărbuni, a asistenței medicale gratuite în toate instituțiile medicale civile de stat sau militare și asigurarea de medicamente gratuite atât în tratamentele ambulatorii, cât și pe timpul spitalizării, a biletelor de tratament gratuite, în limita posibilităților existente, în stațiuni balneoclimaterice, a protezelor, a cârjelor, a ghetelor ortopedice, a cărucioarelor, a aparatelor auditive și implanturilor cardiace, mijloacelor moto și auto speciale pentru cei handicapați locomotor și altele asemenea, potrivit Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, republicată;

– contravaloarea transportului urban gratuit cu mijloace de transport în comun pentru adulții cu handicap accentuat și grav și pentru asistenții personali sau pentru însoțitorii acestora, a transportului interurban gratuit cu trenul, asistența medicală gratuită în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 102/1999 privind protecția specială și încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, aprobată cu modificări prin Legea nr. 519/2002, cu modificările ulterioare;

– altele asemenea, aprobate prin lege.

12. Persoanele fizice prevăzute la art. 42 lit. s) datorează impozit pe venit pentru categoriile de venituri prevăzute la art. 41.

13. Beneficiază de aceste prevederi și următorii specialiști: profesorii cu diplomă de licență sau de absolvire, instructorii și managerii din domeniu, precum și alte persoane calificate pentru asistență medicală, cercetare și asistentă științifică, organizare și conducere tehnică și alte ocupații complementare potrivit reglementărilor în materie.

14. În această categorie se cuprind:

– premii obținute la concursuri pe obiecte sau discipline de învățământ, pe meserii, cultural-științifice, festivaluri, simpozioane, concursuri tehnico-științifice, premii obținute la campionate și concursuri sportive școlare, naționale și internaționale;

– contravaloarea avantajelor sub formă de masă, cazare și transport;

– alte drepturi materiale primite de participanți cu ocazia acestor manifestări;

– altele asemenea.

15. La determinarea impozitului anual, cât și a plăților anticipate cu titlu de impozit calculat pentru veniturile prevăzute de art. 41, bazele de calcul al impozitului vor fi stabilite prin rotunjire la mia de lei, prin neglijarea fracțiunilor sub 1.000 lei.

16. Anul fiscal corespunde cu perioada celor 12 luni ale unui an calendaristic în care se realizează venituri. Venitul impozabil ce se realizează într-o fracțiune de an sau în perioade diferite ce reprezintă fracțiuni ale aceluiași an se consideră venit anual impozabil.

17. În cazul decesului contribuabilului, perioada impozabilă este inferioară anului calendaristic, cuprinzând numărul de luni din anul calendaristic până la data decesului.

18. Determinarea coeficienților și a sumei reprezentând deduceri personale de bază și suplimentare pentru fiecare contribuabil se efectuează astfel:

a) de către angajatorii cu sediul sau domiciliul în România pentru veniturile din salarii realizate pe teritoriul României, la funcția de bază;

b) de către organul fiscal pentru contribuabilii care realizează venituri din salarii, altele decât cele prevăzute la lit. a), pentru contribuabilii care realizează venituri din activități independente și din cedarea folosinței bunurilor, precum și în alte situații apărute în aplicarea prevederilor titlului III din Codul fiscal.

19. Deducerile personale de bază se acordă contribuabilului, automat, pentru fiecare lună a perioadei impozabile, în cursul sau la sfârșitul anului, potrivit pct. 18, după caz. Deducerile personale suplimentare pentru persoanele aflate în întreținere se acordă o singură dată numai pe lunile în care persoanele se află în întreținerea contribuabilului, iar cele pentru starea de invaliditate/handicap, numai pentru perioada existenței acestei stări, atestată prin documente justificative. În cazul în care perioada impozabilă este inferioară anului calendaristic ca urmare a decesului contribuabilului în cursul anului, acesta beneficiază de un număr de deduceri personale de bază lunare și de deduceri personale suplimentare corespunzător numărului de luni ale anului calendaristic până în luna decesului, inclusiv.

20. Deducerile personale suplimentare pentru persoanele aflate în întreținere se acordă numai pentru acele persoane care sunt efectiv în întreținerea contribuabilului, chiar dacă aceștia nu au domiciliul comun. Coeficientul de deducere personală suplimentară este de 0,5 pentru fiecare persoană validă aflată în întreținere. Pentru starea de invaliditate/handicap a persoanei aflate în întreținere coeficientul de deducere personală suplimentară se majorează corespunzător. Pentru ca o persoană să fie în întreținere, aceasta trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

– existența unor raporturi juridice între contribuabil și persoana aflată în întreținere;

– încadrarea în plafon.

21. Sunt considerate persoane aflate în întreținere soțul/soția contribuabilului, copiii acestuia, precum și alți membri de familie până la gradul al doilea inclusiv.

22. În sensul art. 45 alin. (8), în categoria „alt membru de familie aflat în întreținere“ se cuprind rudele contribuabilului și ale soțului/soției acestuia, până la gradul al doilea inclusiv.

23. După gradul de rudenie rudele se grupează astfel:

– rude de gradul întâi, cum ar fi: părinți și copii;

– rude de gradul al doilea, cum ar fi: bunici, nepoți și frați/surori.

24. Sunt considerate persoane în întreținere militarii în termen, militarii cu termen redus, studenții și elevii militari ai instituțiilor de învățământ militare și civile, peste vârsta de 18 ani, dacă veniturile obținute sunt sub plafonul stabilit de acest titlu.

25. Nu sunt considerate persoane în întreținere persoanele majore condamnate, care execută pedepse privative de libertate.

26. Copilul minor este considerat întotdeauna întreținut, cu excepția celor încadrați în muncă, indiferent dacă se află în unități speciale sanitare sau de protecție specială și altele asemenea, precum și în unități de învățământ, inclusiv în situația în care costul de întreținere este suportat de aceste unități. În acest caz eventualele venituri obținute de copilul minor nu se au în vedere la acordarea deducerii personale suplimentare.

Pentru copilul minor aflat în întreținerea părinților sau a tutorelui, deducerea personală suplimentară se acordă integral unuia dintre părinți, conform înțelegerii dintre aceștia, respectiv tutorelui.

Pentru copilul minor provenit din căsătorii anterioare, dreptul la coeficientul de deducere personală suplimentară pentru copilul aflat în întreținere revine părintelui căruia i-a fost încredințat copilul sau unuia dintre soți care formează noua familie, conform înțelegerii dintre aceștia, indiferent dacă s-a făcut o adopție cu efecte restrânse și chiar dacă părinții firești ai acestuia contribuie la întreținerea lui prin plata unei pensii de întreținere. Plata unei pensii de întreținere nu dă dreptul la deducere personală suplimentară părintelui obligat la această plată.

Pentru copilul minor primit în plasament sau încredințat unei persoane ori unei familii, dreptul la coeficientul de deducere personală suplimentară pentru acest copil se acordă:

– persoanei care l-a primit în plasament sau căreia i s-a încredințat copilul;

– unuia dintre soți care formează familia căreia i-a fost încredințat sau i-a fost dat în plasament copilul, conform înțelegerii dintre aceștia.

Pentru copiii aflați în întreținerea unei familii, deducerea personală suplimentară va fi acordată părinților, conform înțelegerii dintre aceștia. Nu se va fracționa între părinți deducerea personală suplimentară pentru fiecare copil aflat în întreținere. Astfel, în situația în care într-o familie sunt mai mulți copii aflați în întreținere, deducerile personale suplimentare se pot acorda unuia dintre părinți pentru toți copiii sau fiecărui părinte pentru un număr de copii, conform înțelegerii dintre părinți. În aceste situații angajații vor prezenta angajatorilor sau organului fiscal fie o declarație pe propria răspundere din partea soțului/soției, fie o adeverință emisă de angajatorul acestuia/acesteia, după caz, din care să rezulte numărul și identitatea copiilor pentru care beneficiază de deduceri personale suplimentare.

Nu se acordă deducere personală suplimentară următorilor:

– părinților ai căror copii sunt dați în plasament sau încredințați unei familii ori persoane;

– părinților copiilor încredințați unui organism privat autorizat sau unui serviciu public autorizat, în cazul în care părinții respectivi sunt puși sub interdicție sau sunt decăzuți din drepturile părintești.

Copilul minor cu vârsta între 16 și 18 ani, încadrat în muncă în condițiile Codului muncii, devine contribuabil și beneficiază de deducerea personală de bază, situație în care părinții nu mai au dreptul la acordarea deducerii personale suplimentare, întrucât deducerea personală se acordă o singură dată.

27. Contribuabilul beneficiază de deducere personală suplimentară pentru persoanele aflate în întreținere potrivit art. 45 alin. (3) din Codul fiscal, dacă persoana fizică întreținută nu are venituri sau veniturile acesteia sunt sub plafonul rezultat din aplicarea coeficientului aferent de deducere personală suplimentară la deducerea personală de bază.

28. Verificarea încadrării veniturilor acestor persoane în plafonul determinat se realizează comparând veniturile brute realizate de persoana fizică aflată în întreținere cu plafonul.

29. În cursul anului fiscal, în cazul în care angajatul obține venituri la funcția de bază, pentru a stabili dreptul acestuia la deduceri suplimentare pentru persoane aflate în întreținere, se compară venitul lunar realizat de persoana aflată în întreținere cu plafonul lunar, astfel:

a) în cazul în care persoana aflată în întreținere realizează venituri lunare de natura pensiilor, indemnizațiilor, alocațiilor și altele asemenea, venitul lunar realizat de persoana întreținută rezultă din însumarea tuturor drepturilor de această natură realizate într-o lună;

b) în cazul în care venitul este realizat sub formă de câștiguri la jocuri de noroc, premii la diverse competiții, dividende, dobânzi și altele asemenea, venitul lunar realizat de persoana fizică aflată în întreținere se determină prin împărțirea venitului realizat la numărul de luni rămase până la sfârșitul anului, exclusiv luna de realizare a venitului;

c) în cazul în care persoana întreținută realizează atât venituri lunare, cât și aleatorii, venitul lunar se determină prin însumarea acestor venituri.

30. În funcție de venitul lunar al persoanei întreținute, angajatorul va proceda după cum urmează:

a) în situația în care persoana aflată în întreținere, pentru care contribuabilul – angajatul – beneficiază de deducerea personală suplimentară, obține în cursul anului un venit lunar mai mare decât plafonul lunar, angajatorul va înceta acordarea deducerii personale suplimentare pentru persoana în întreținere, începând cu luna următoare celei în care a fost realizat venitul;

b) în situația în care contribuabilul solicită acordarea deducerii personale suplimentare pentru persoana aflată în întreținere ca urmare a situării venitului lunar al acesteia din urmă sub plafonul lunar, angajatorul va începe acordarea deducerii personale suplimentare pentru persoana în întreținere o dată cu plata drepturilor lunare ale lunii în care angajatul a depus solicitarea.

Dacă venitul unei persoane aflate în întreținere depășește plafonul deducerii personale suplimentare, ea nu este considerată întreținută.

31. Pentru determinarea coeficienților de deduceri personale suplimentare contribuabilul va depune la angajator o declarație pe propria răspundere, care trebuie să cuprindă următoarele informații:

– date de identificare a salariatului (numele și prenumele, domiciliul, codul numeric personal);

– date de identificare a fiecărei persoane aflate în întreținere (numele și prenumele, codul numeric personal), precum și situația invalidității sau handicapului, dacă este cazul.

În ceea ce privește copiii aflați în întreținere, la această declarație salariatul va anexa și adeverința de la angajatorul celuilalt soț sau declarația pe propria răspundere a acestuia că nu beneficiază de deducere personală suplimentară pentru acel copil.

32. Declarația pe propria răspundere a persoanei aflate în întreținere, cu excepția copilului minor, trebuie să cuprindă următoarele informații:

– date de identificare a persoanei aflate în întreținere, cum ar fi: numele, prenumele, domiciliul, codul numeric personal;

– date de identificare a contribuabilului care beneficiază de coeficientul de deducere personală suplimentară, cum ar fi: numele, prenumele, domiciliul, codul numeric personal;

– acordul persoanei întreținute ca întreținătorul să beneficieze de coeficientul de deducere personală suplimentară;

– nivelul și natura venitului persoanei aflate în întreținere, inclusiv mențiunea privind suprafețele de teren agricol și silvic deținute, precum și declarația afirmativă sau negativă cu privire la desfășurarea de activități de: cultivare a terenurilor cu flori, legume și zarzavat în sere, în solarii amenajate și în sistem irigat; cultivare a arbuștilor și plantelor decorative, ciupercilor; exploatare a pepinierelor viticole și pomicole;

– angajarea persoanei întreținute de a comunica persoanei care contribuie la întreținerea sa orice modificări în situația venitului realizat.

Declarațiile pe propria răspundere depuse în vederea acordării de deduceri personale suplimentare nu sunt formulare tipizate.

33. Contribuabilul va prezenta angajatorului sau organului fiscal și documentele justificative care să ateste situația proprie și a persoanelor aflate în întreținere, cum sunt: certificatul de căsătorie, certificatele de naștere ale copiilor, certificatul emis de comisia de expertiză medicală sau decizia de pensionare pentru cazurile de invaliditate, adeverința de venit a persoanei întreținute sau declarația pe propria răspundere și altele. Documentele vor fi prezentate în original și în copie, angajatorul sau organul fiscal, după caz, păstrând copia după ce verifică conformitatea cu originalul. Contribuabilii care depun declarația de venit global prin poștă și care solicită acordarea deducerilor de către organul fiscal vor anexa la această declarație copii legalizate de pe documentele justificative care atestă dreptul la deduceri personale suplimentare.

34. Dacă la un angajat intervine o schimbare care are influență asupra deducerilor personale suplimentare acordate și această schimbare duce la diminuarea deducerii personale suplimentare, angajatul este obligat să înștiințeze angajatorul în termen de 15 zile calendaristice de la data la care s-a produs evenimentul care a generat modificarea.

35. În situația în care solicitarea și/sau depunerea documentelor justificative privind acordarea deducerilor personale suplimentare se fac ulterior apariției evenimentului care dă naștere sau modifică dreptul la deducere, angajatorul va acorda deducerile cuvenite o dată cu plata drepturilor salariale aferente lunii în care angajatul a depus toate documentele justificative.

36. Situația definitivă a deducerilor personale suplimentare se va stabili o dată cu determinarea venitului anual impozabil și cu calculul impozitului anual.

37. În situația în care depunerea documentelor justificative se face după calcularea impozitului și regularizarea anuală potrivit prevederilor art. 61 din Codul fiscal, corecțiile se fac de către organul fiscal, pe baza cererii contribuabilului, la care se anexează toate documentele justificative care atestă dreptul acestuia la deduceri personale suplimentare. În cerere se va menționa obligatoriu perioada pentru care se solicită acordarea deducerilor, în termenul legal de prescripție.

38. Deducerea personală de bază nu se fracționează în cazul veniturilor realizate în baza unui contract de muncă cu timp parțial.

39. Sumele fixe calculate prin rotunjire la suta de mii de lei sunt cele prevăzute la art. 43 alin. (2)–(4), art. 56 alin. (4) lit. a), art. 73, art. 81 alin. (4) și art. 86 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal.

40. Pentru determinarea impozitului pe venitul anual global, precum și pentru recalcularea impozitului anual pe veniturile din salarii, deducerea personală de bază se actualizează potrivit art. 43 alin. (2) sau alin. (4) din Codul fiscal.

41. Rotunjirea la suta de mii de lei se referă și la tranșele de venituri din baremele de impunere anuale și lunare. Atât sumele fixe, cât și baremele de impunere sunt aprobate prin ordin al ministrului finanțelor publice și sunt publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I.

42. Se supun impozitului pe veniturile din activități independente persoanele fizice care realizează aceste venituri în mod individual sau asociate pe baza unui contract de asociere încheiat în vederea desfășurării de activități în scopul obținerii de venit, asociere care se realizează potrivit dispozițiilor legale și care nu dă naștere unei persoane juridice.

43. Exercitarea unei activități independente presupune desfășurarea acesteia în mod obișnuit, pe cont propriu și urmărind un scop lucrativ. Printre criteriile care definesc preponderent existența unei activități independente sunt: libera alegere a desfășurării activității, a programului de lucru și a locului de desfășurare a activității; riscul pe care și-l asumă întreprinzătorul; activitatea se desfășoară pentru mai mulți clienți; activitatea se poate desfășura nu numai direct, ci și cu personalul angajat de întreprinzător în condițiile legii.

44. Persoanele fizice nerezidente sunt supuse impozitării în România pentru veniturile obținute din desfășurarea în România, potrivit legii, a unei activități independente, printr-un sediu permanent.

45. Sunt considerate venituri comerciale veniturile realizate din fapte de comerț de către persoane fizice sau asocieri fără personalitate juridică, din prestări de servicii, altele decât cele realizate din profesii libere, precum și cele obținute din practicarea unei meserii.

Principalele activități care constituie fapte de comerț sunt:

– activități de producție;

– activități de cumpărare efectuate în scopul revânzării;

– organizarea de spectacole culturale, sportive, distractive și altele asemenea;

– activități al căror scop este facilitarea încheierii de tranzacții comerciale printr-un intermediar, cum ar fi: contract de comision, de mandat, de reprezentare, de agent de asigurare și alte asemenea contracte încheiate în conformitate cu prevederile Codului comercial, indiferent de perioada pentru care a fost încheiat contractul;

– vânzarea în regim de consignație a bunurilor cumpărate în scopul revânzării sau produse pentru a fi comercializate;

– activități de editare, imprimerie, multiplicare, indiferent de tehnica folosită, și altele asemenea;

– transport de bunuri și de persoane;

– alte activități definite în Codul comercial.

46. Pentru persoanele fizice asociate impunerea se face la nivelul fiecărei persoane asociate din cadrul asocierii fără personalitate juridică, potrivit contractului de asociere, inclusiv al societății civile profesionale, asupra venitului net distribuit.

47. Sunt considerate venituri din profesii libere veniturile obținute din prestări de servicii cu caracter profesional, desfășurate în mod individual sau în diverse forme de asociere, în domeniile științific, literar, artistic, educativ și altele, de către: medici, avocați, notari publici, executori judecătorești, experți tehnici și contabili, contabili autorizați, consultanți de plasament în valori mobiliare, auditori financiari, consultanți fiscali, arhitecți, traducători, sportivi, precum și alte persoane fizice cu profesii reglementate.

48. Veniturile din drepturi de proprietate intelectuală sunt venituri realizate din valorificarea drepturilor industriale, cum ar fi: invenții, mai puțin realizările tehnice, know-how, mărci înregistrate, franciza și altele asemenea, recunoscute și protejate prin înscrisuri ale instituțiilor specializate, precum și a drepturilor de autor, inclusiv a drepturilor conexe dreptului de autor. Veniturile de această natură se supun regulilor de determinare pentru veniturile din activități independente și în situația în care drepturile respective fac obiectul unor contracte de cesiune, închiriere, colaborare, cercetare, licență, franciza și altele asemenea, precum și cele transmise prin succesiune, indiferent de denumirea sub care se acordă, cum ar fi: remunerație directă, remunerație secundară, onorariu, redevență și altele asemenea.

Veniturile rezultate din cesiunile de drepturi de proprietate intelectuală prevăzute în mod expres în contractul încheiat între părți reprezintă venituri din drepturi de proprietate intelectuală. De asemenea, sunt incluse în categoria veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală și veniturile din cesiuni pentru care reglementările în materie stabilesc prezumția de cesiune a drepturilor în lipsa unei prevederi contrare în contract.

În situația existenței unei activități dependente ca urmare a unei relații de angajare, remunerația prestărilor rezultate din cesiunile de drepturi de proprietate intelectuală care intră în sfera sarcinilor de serviciu reprezintă venituri de natură salarială, conform prevederilor menționate în mod expres în contractul dintre angajat și angajator, și se supun impozitării potrivit prevederilor cap. III „Venituri din salarii“ al titlului III din Codul fiscal.

Veniturile reprezentând drepturi bănești ale autorului unei realizări tehnice nu sunt considerate, din punct de vedere fiscal, venituri din drepturi de proprietate intelectuală.

49. Persoanele fizice angajate, precum și cele care încheie contracte, altele decât cele prin care sunt reglementate relațiile de angajare, și care desfășoară activități utilizând baza materială a angajatorului sau a celeilalte părți contractante, în vederea realizării de invenții, realizări tehnice sau procedee tehnice, opere științifice, literare, artistice etc. obțin venituri de natură salarială.

50. Veniturile realizate de sportivii profesioniști care participă la competiții sportive pe cont propriu și nu au relații de angajare cu entitatea plătitoare de venit sunt considerate venituri din activități independente.

51. În aplicarea prevederilor art. 48 din Codul fiscal Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci și Ministerul Finanțelor Publice emit ordin comun potrivit prevederilor art. 5 din Codul fiscal.

52. În venitul brut se includ toate veniturile în bani și în natură, cum sunt: venituri din vânzarea de produse și de mărfuri, venituri din prestarea de servicii și executarea de lucrări, venituri din vânzarea sau închirierea bunurilor din patrimoniul afacerii și orice alte venituri obținute din exercitarea activității, precum și veniturile din dobânzile primite de la bănci pentru disponibilitățile bănești aferente afacerii, din alte activități adiacente și altele asemenea.

Prin activități adiacente se înțelege toate activitățile care au legătură cu obiectul de activitate autorizat.

În cazul încetării definitive a activității sumele obținute din valorificarea bunurilor din patrimoniul afacerii, înscrise în Registrul-inventar, cum ar fi: mijloace fixe, obiecte de inventar și altele asemenea, precum și stocurile de materii prime, materiale, produse finite și mărfuri rămase nevalorificate sunt incluse în venitul brut.

În cazul în care bunurile din patrimoniul afacerii trec în patrimoniul personal al contribuabilului, din punct de vedere fiscal se consideră o înstrăinare, iar suma reprezentând contravaloarea acestora se include în venitul brut al afacerii.

În toate cazurile evaluarea se face la prețurile practicate pe piață sau stabilite prin expertiză tehnică.

Nu constituie venit brut următoarele:

– aporturile în numerar sau echivalentul în lei al aporturilor în natură făcute la începerea unei activități sau în cursul desfășurării acesteia;

– sumele primite sub formă de credite bancare sau de împrumuturi de la persoane fizice sau juridice;

– sumele primite ca despăgubiri;

– sumele sau bunurile primite sub formă de sponsorizări, mecenat sau donații.

53. Din venitul brut realizat se admit la deducere numai cheltuielile care sunt aferente realizării venitului, astfel cum rezultă din evidențele contabile conduse de contribuabili, cu respectarea prevederilor art. 49 alin. (4)–(7) din Codul fiscal.

Condițiile generale pe care trebuie să le îndeplinească cheltuielile aferente veniturilor pentru a putea fi deduse sunt:

a) să fie efectuate în interesul direct al activității;

b) să corespundă unor cheltuieli efective și să fie justificate cu documente;

c) să fie cuprinse în cheltuielile exercițiului financiar al anului în cursul căruia au fost plătite.

54. Sunt cheltuieli deductibile, de exemplu:

– cheltuielile cu achiziționarea de materii prime, materiale consumabile, obiecte de inventar și mărfuri;

– cheltuielile cu lucrările executate și serviciile prestate de terți;

– cheltuielile efectuate de contribuabil pentru executarea de lucrări și prestarea de servicii pentru clienți;

– chiria aferentă spațiului în care se desfășoară activitatea, cea aferentă utilajelor și altor instalații utilizate în desfășurarea activității, în baza unui contract de închiriere;

– dobânzile aferente creditelor bancare;

– dobânzile aferente împrumuturilor de la persoane fizice și juridice, utilizate în desfășurarea activității, pe baza contractului încheiat între părți, în limita nivelului dobânzii de referință a Băncii Naționale a României;

– cheltuielile cu comisioanele și cu alte servicii bancare;

– cheltuielile cu primele de asigurare care privesc imobilizările corporale și necorporale, inclusiv pentru stocurile deținute, precum și cheltuielile de asigurare pentru boli profesionale, risc profesional și împotriva accidentelor de muncă;

– cheltuielile cu primele de asigurare pentru bunurile din patrimoniul personal, când acestea reprezintă garanție bancară pentru creditele utilizate în desfășurarea activității independente a contribuabilului;

– cheltuielile de protocol ocazionate de acordarea unor cadouri, tratații și mese partenerilor de afaceri, efectuate în scopul afacerii;

– cheltuielile poștale și taxele de telecomunicații;

– cheltuielile cu energia și apa;

– cheltuielile cu transportul de bunuri și de persoane;

– cheltuieli de natură salarială;

– cheltuielile cu impozitele, taxele, altele decât impozitul pe venit;

– cheltuielile reprezentând contribuțiile pentru asigurările sociale, pentru constituirea Fondului pentru plata ajutorului de șomaj, pentru asigurările sociale de sănătate, precum și alte contribuții obligatorii pentru contribuabil și angajații acestuia;

– cheltuielile reprezentând contribuțiile profesionale obligatorii datorate, potrivit legii, asociațiilor profesionale din care fac parte contribuabilii;

– cheltuielile cu amortizarea, în conformitate cu reglementările din titlul II din Codul fiscal;

– valoarea rămasă neamortizată a bunurilor și drepturilor amortizabile înstrăinate, determinată prin deducerea din prețul de cumpărare a amortizării incluse pe costuri în cursul exploatării, și limitată la nivelul venitului realizat din înstrăinare;

– cheltuielile efectuate de utilizator, reprezentând chiria (rata de leasing) în cazul contractelor de leasing operațional, respectiv cheltuielile cu amortizarea și dobânzile pentru contractele de leasing financiar, stabilite în conformitate cu prevederile privind operațiunile de leasing și societățile de leasing;

– cheltuielile cu pregătirea profesională pentru contribuabili și salariații lor;

– cheltuielile ocazionate de participarea la congrese și alte întruniri cu caracter profesional;

– cheltuielile cu funcționarea și întreținerea, aferente bunurilor care fac obiectul unui contract de comodat, potrivit înțelegerii din contract, pentru partea aferentă utilizării în scopul afacerii;

– cheltuieli reprezentând tichetele de masă acordate de angajator potrivit legii;

– cheltuielile de delegare, detașare și deplasare, cu excepția celor reprezentând indemnizația de delegare, detașare în altă localitate în tară și în străinătate, care este deductibilă limitat;

– cheltuielile de reclamă și publicitate reprezintă cheltuielile efectuate pentru popularizarea numelui contribuabilului, produsului sau serviciului în baza unui contract scris, precum și costurile asociate producerii materialelor necesare pentru difuzarea mesajelor publicitare când reclama și publicitatea se efectuează prin mijloace proprii. Se includ în categoria cheltuielilor de reclamă și publicitate și bunurile care se acordă în cadrul unor campanii publicitare ca mostre, pentru încercarea produselor și demonstrații la punctele de vânzare, precum și alte bunuri acordate cu scopul stimulării vânzărilor;

– alte cheltuieli efectuate pentru realizarea veniturilor.

55. Sunt cheltuieli deductibile limitat, de exemplu, următoarele:

– cheltuielile cu sponsorizarea și mecenatul sunt deductibile în limitele stabilite la art. 49 din Codul fiscal și potrivit condițiilor din legislația în materie;

– cheltuielile reprezentând indemnizația de delegare și detașare în altă localitate, în tară și în străinătate, în interesul serviciului, sunt deductibile, respectiv în limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru instituțiile publice;

– cheltuielile sociale în limita unei sume stabilite prin aplicarea unei cote de până la 2% asupra fondului de salarii realizat anual și acordate pentru salariații proprii sau alte persoane, astfel cum este prevăzut în contractul de muncă, sub forma: ajutoarelor de înmormântare, ajutoarelor pentru pierderi produse în gospodăriile proprii ca urmare a calamităților naturale, ajutoarelor pentru bolile grave și incurabile, ajutoarelor pentru naștere, cadourilor pentru copiii minori ai salariaților, cadourilor oferite salariatelor, contravalorii transportului la și de la locul de muncă al salariatului, costului prestațiilor pentru tratament și odihnă, inclusiv transportul, pentru salariații proprii și membrii de familie ai acestora. Cadourile oferite de angajatori în beneficiul copiilor minori ai angajaților cu ocazia Paștelui, zilei de 1 iunie, Crăciunului și a sărbătorilor similare ale altor culte religioase, precum și cadourile oferite angajatelor cu ocazia zilei de 8 martie sunt deductibile în măsura în care valoarea cadoului oferit fiecărei persoane, cu orice ocazie dintre cele de mai sus, nu depășește 1.200.000 lei, sumă actualizată potrivit prevederilor art. 46 din Codul fiscal.

56. Veniturile obținute din valorificarea în regim de consignație sau prin vânzare directă către agenți economici și alte instituții a bunurilor rezultate în urma unei prelucrări sau procurate în scopul revânzării sunt considerate venituri din activități independente, în această situație se vor solicita documentele care atestă proveniența bunurilor respective, precum și autorizația de funcționare. Nu se încadrează în aceste prevederi bunurile din patrimoniul personal.

57. Toate bunurile și drepturile aferente desfășurării activității se înscriu în Registrul-inventar și constituie patrimoniul afacerii.

58. În sensul art. 50 din Codul fiscal, pentru persoanele fizice autorizate care realizează venituri din activități independente și desfășoară activități cuprinse în nomenclatorul stabilit prin ordin al ministrului finanțelor publice, individual, fără angajați, venitul net se poate determina pe bază de norme anuale de venit. La stabilirea normelor anuale de venit se vor avea în vedere și caracterul sezonier al unor activități, precum și durata concediului legal de odihnă.

Pentru contribuabilii care desfășoară mai multe activități, printre care și cea de taximetrie, impunerea se face în sistem real. În acest caz venitul net din activitatea de taximetrie luat în calcul nu poate fi inferior normei de venit, stabilită pentru această activitate.

Persoanele care desfășoară activitatea de taximetrie cu autoturismele proprietate personală în baza unor contracte, altele decât contractele de muncă încheiate cu agenți economici care au ca obiect de activitate taximetria, sunt supuse impozitării în aceleași condiții cu taximetriștii care își desfășoară activitatea în mod independent, pe bază de norme de venit sau în sistem real.

59. La stabilirea coeficienților de corecție a normelor de venit se vor avea în vedere următoarele criterii:

– vadul comercial și clientela;

– vârsta contribuabililor;

– timpul afectat desfășurării activității, cu excepția cazurilor prevăzute la pct. 60 și 61;

– starea de handicap sau de invaliditate a contribuabilului;

– activitatea se desfășoară într-un spațiu proprietate a contribuabilului sau închiriat;

– realizarea de lucrări, prestarea de servicii și obținerea de produse cu material propriu sau al clientului;

– folosirea de mașini, dispozitive și scule, acționate manual sau de forță motrice;

– alte criterii specifice.

Diminuarea normelor de venit ca urmare a îndeplinirii criteriului de vârstă a contribuabilului se operează începând cu anul următor celui în care acesta a împlinit numărul de ani care îi permite reducerea normei. Corectarea normelor de venit pentru contribuabilii care au și calitatea de salariat sau își pierd această calitate se face începând cu luna următoare încheierii/desfacerii contractului individual de muncă.

60. Venitul net din activități independente, determinat pe bază de norme anuale de venit, se reduce proporțional cu:

– perioada de la începutul anului și până la momentul autorizării din anul începerii activității;

– perioada rămasă până la sfârșitul anului fiscal, în situația încetării activității, la cererea contribuabilului.

61. Pentru întreruperile temporare de activitate în cursul anului, datorate unor accidente, spitalizării și altor cauze obiective, inclusiv cele de forță majoră, dovedite cu documente justificative, normele de venit se reduc proporțional cu perioada nelucrată, la cererea contribuabililor. În situația încetării activității în cursul anului, respectiv a întreruperii temporare, persoanele fizice autorizate și asociațiile fără personalitate juridică sunt obligate să depună autorizația de funcționare și să înștiințeze în scris, în termen de 5 zile, organele fiscale în a căror rază teritorială aceștia își desfășoară activitatea. În acest sens se va anexa, în copie, dovada din care să rezulte depunerea autorizației.

62. Pentru contribuabilii impuși pe bază de norme de venit, care își exercită activitatea o parte din an, în situațiile prevăzute la pct. 60 și 61, venitul net aferent perioadei efectiv lucrate se determină prin raportarea normei anuale de venit la 365 de zile, iar rezultatul se înmulțește cu numărul zilelor de activitate.

În acest scop organul fiscal întocmește o notă de constatare care va cuprinde date și informații privind:

– situația care a generat corectarea normei de venit, cum ar fi: începutul/sfârșitul activității, întreruperea temporară, conform pct. 61, și altele asemenea;

– perioada în care nu s-a desfășurat activitate;

– documentele justificative depuse de contribuabil;

– recalcularea normei, conform prezentului punct.

63. Pentru contribuabilul care optează să fie impus pe bază de normă de venit și care anterior a fost impus în sistem real, având investiții în curs de amortizare, valoarea amortizării nu diminuează norma de venit. Veniturile realizate din valorificarea investițiilor respective sau trecerea lor în patrimoniul personal în cursul perioadei de desfășurare a activității sau în caz de încetare a activității majorează norma de venit proporțional cu valoarea amortizată în perioada impunerii în sistem real.

64. În cazul contribuabilului impus pe bază de normă de venit, care pe perioada anterioară a avut impunere în sistem real și a efectuat investiții care au fost amortizate integral, veniturile din valorificarea sau trecerea acestora în patrimoniul personal ca urmare a încetării activității vor majora norma de venit.

65. Contribuabilii care în cursul anului fiscal nu mai îndeplinesc condițiile de impunere pe bază de normă de venit vor fi impuși în sistem real de la data respectivă, venitul net anual urmând să fie determinat prin însumarea fracțiunii din norma de venit aferentă perioadei de impunere pe bază de normă de venit cu venitul net rezultat din evidența contabilă.

66. În următoarele situații venitul net din drepturi de proprietate intelectuală se determină ca diferență între venitul brut și comisionul cuvenit organismelor de gestiune colectivă sau altor plătitori care, conform legii, au atribuții de colectare și de repartizare a veniturilor între titularii de drepturi:

– venituri din drepturi de proprietate intelectuală transmise prin succesiune;

– venituri din exercitarea dreptului de suită;

– venituri reprezentând remunerația compensatorie pentru copia privată.

67. Dreptul de suită este dreptul acordat de lege autorului unei opere de artă plastică de a primi o cotă de 5% din prețul de revânzare al operei respective, dacă revânzarea se face prin licitație sau prin intermediul unui agent comisionar ori de către un comerciant. Licitatorii, agenții comisionari și comercianții au obligația să retină și să plătească autorului suma corespunzătoare cotei de 5% din prețul de vânzare.

68. Remunerația compensatorie pentru copia privată este o sumă stabilită printr-o dispoziție expresă a legii drept compensație pecuniară pentru prejudiciile cauzate titularilor de drepturi prin reproducerea/copierea de către diverse persoane, în scop personal, a unor opere protejate, cum ar fi creații și prestații cuprinse într-o fixare comercială.

Această remunerație este plătită de către fabricanții sau importatorii de aparate ce permit reproducerea acestor opere sau de suporturi utilizabile pentru reproducerea operelor. Remunerația este de 5% din prețul de vânzare sau din valoarea înscrisă în documentele vamale pentru aceste aparate sau suporturi.

Remunerația compensatorie pentru copia privată se colectează prin intermediul organismelor de gestiune colectivă, care repartizează sumele astfel colectate fiecărui beneficiar.

69. Venitul brut din drepturi de proprietate intelectuală cuprinde atât sumele încasate în cursul anului, cât și reținerile în contul plăților anticipate efectuate cu titlu de impozit și contribuțiile obligatorii reținute de plătitorii de venituri.

În cazul în care determinarea venitului net din drepturi de proprietate intelectuală se face pe bază de cote forfetare de cheltuieli, nu există obligativitatea înregistrării în evidența contabilă a cheltuielilor efectuate aferente venitului.

70. Cheltuielile forfetare includ comisioanele și alte sume care revin organismelor de gestiune colectivă sau altor plătitori de venituri drept plată a serviciilor prestate pentru gestiunea drepturilor de către aceștia din urmă către titularii de drepturi.

71. Sunt considerate opere de artă monumentală următoarele:

– lucrări de decorare, cum ar fi pictura murală a unor spații și clădiri de mari dimensiuni, interior-exterior;

– lucrări de artă aplicată în spații publice, cum ar fi: ceramică, metal, lemn, piatră, marmură și altele asemenea;

– lucrări de sculptură de mari dimensiuni, design monumental, amenajări de spații publice;

– lucrări de restaurare a acestora.

72. Veniturile din drepturi de proprietate intelectuală obținute din străinătate se supun regulilor aplicabile veniturilor din străinătate, indiferent dacă sunt încasate direct de titulari sau prin intermediul entităților responsabile cu gestiunea drepturilor de proprietate intelectuală, potrivit legii.

73. Cota de cheltuieli forfetare nu se acordă în cazul în care persoanele fizice utilizează baza materială a beneficiarului acestor drepturi de proprietate intelectuală.

74. Opțiunea de a determina venitul net în sistem real se face astfel:

a) în cazul contribuabililor prevăzuți la art. 50 alin. (1) din Codul fiscal, care au desfășurat activitate în anul precedent și au fost impuși pe bază de norme de venit, prin depunerea până la data de 31 ianuarie a anului fiscal a cererii de opțiune pentru sistemul real de impunere, precum și a declarației privind venitul estimat;

b) în cazul contribuabililor prevăzuți la art. 50 alin. (1) din Codul fiscal, care încep activitatea în cursul anului fiscal, prin depunerea în termen de 15 zile de la începerea activității a declarației privind venitul estimat, însoțită de cererea de opțiune pentru sistemul real de impunere.

75. Contribuabilii impuși în sistem real au dreptul de a renunța la opțiune pe baza unei cereri depuse până la data de 31 ianuarie a anului fiscal.

76. Cererea depusă, cuprinzând opțiunea pentru sistemul real, precum și cererea de renunțare la opțiune se consideră aprobate de drept prin depunere și înregistrare la organul fiscal.

77. Plătitorii de venituri din drepturi de proprietate intelectuală au obligația de a calcula și de a reține în cursul anului fiscal o sumă reprezentând 15% din venitul brut realizat de titularii de drepturi de proprietate intelectuală ca urmare a exploatării drepturilor respective. Această sumă reprezintă plata anticipată în contul impozitului anual datorat de contribuabili.

78. Plătitorii de venituri din drepturi de proprietate intelectuală, cărora le revine obligația calculării și reținerii impozitului anticipat, sunt, după caz:

– utilizatorii de opere, invenții, know-how și altele asemenea, în situația în care titularii de drepturi își exercită drepturile de proprietate intelectuală în mod personal, iar relația contractuală dintre titularul de drepturi de proprietate intelectuală și utilizatorul respectiv este directă;

– organismele de gestiune colectivă sau alte entități, care, conform dispozițiilor legale, au atribuții de gestiune a drepturilor de proprietate intelectuală, a căror gestiune le este încredințată de către titulari. În această situație se încadrează și producătorii și agenții mandatați de titularii de drepturi, prin intermediul cărora se colectează și se repartizează drepturile respective.

79. În situația în care sumele reprezentând venituri din exploatarea drepturilor de proprietate intelectuală se colectează prin mai multe organisme de gestiune colectivă sau prin alte entități asemănătoare, obligația calculării și reținerii impozitului anticipat revine organismului sau entității care efectuează plata către titularul de drepturi de proprietate intelectuală.

80. În cazul contribuabililor ale căror plăți anticipate sunt calculate în conformitate cu prevederile art. 53 alin. (1) lit. b)–e) din Codul fiscal pentru veniturile de această natură și care realizează venituri din activități independente și în alte condiții, pentru acestea din urmă au obligația să le evidențieze în contabilitate separat și să plătească în cursul anului plăți anticipate trimestriale, în conformitate cu art. 88 din Codul fiscal.

81. Impozitul anticipat se calculează și se reține în momentul efectuării plății sumelor către beneficiarul venitului.

82. Impozitul reținut se virează la bugetul de stat până la data de 25 a lunii următoare celei în care se fac plata venitului și reținerea impozitului.

83. Veniturile de natură salarială prevăzute la art. 56 din Codul fiscal, denumite în continuare venituri din salarii, sunt venituri din activități dependente, dacă sunt îndeplinite următoarele criterii:

– părțile care intră în relația de muncă, denumite în continuare angajator și angajat, stabilesc de la început: felul activității, timpul de lucru și locul desfășurării activității;

– partea care utilizează forța de muncă pune la dispoziția celeilalte părți mijloacele de muncă, cum ar fi: spații cu înzestrare corespunzătoare, îmbrăcăminte specială, unelte de muncă și altele asemenea;

– persoana care activează contribuie numai cu prestația fizică sau cu capacitatea ei intelectuală, nu și cu capitalul propriu;

– plătitorul de venituri de natură salarială suportă cheltuielile de deplasare în interesul serviciului ale angajatului, cum ar fi indemnizația de delegare-detașare în tară și în străinătate, și alte cheltuieli de această natură, precum și indemnizația de concediu de odihnă și indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă suportată de angajator potrivit legii;

– persoana care activează lucrează sub autoritatea unei alte persoane și este obligată să respecte condițiile impuse de aceasta, conform legii.

84. Veniturile din salarii sau asimilate salariilor cuprind totalitatea sumelor încasate ca urmare a unei relații contractuale de muncă, precum și orice sume de natură salarială primite în baza unor legi speciale, indiferent de perioada la care se referă, și care sunt realizate din:

a) sume primite pentru munca prestată ca urmare a contractului individual de muncă, a contractului colectiv de muncă, precum și pe baza actului de numire:

– salariile de bază;

– sporurile și adaosurile de orice fel;

– indemnizațiile de orice fel;

– recompensele și premiile de orice fel;

– sumele reprezentând premiul anual și stimulentele acordate, potrivit legii, personalului din instituțiile publice, cele reprezentând stimulentele din fondul de participare la profit, acordate salariaților agenților economici după aprobarea bilanțului contabil, potrivit legii;

– sumele primite pentru concediul de odihnă, cu excepția sumelor primite de salariat cu titlu de despăgubiri reprezentând contravaloarea cheltuielilor salariatului și familiei sale necesare în vederea revenirii la locul de muncă, precum și eventualele prejudicii suferite de acesta ca urmare a întreruperii concediului de odihnă;

– sumele primite în caz de incapacitate temporară de muncă;

– orice alte câștiguri în bani și în natură, primite de la angajatori de către angajați, ca plată a muncii lor;

b) indemnizațiile, precum și orice alte drepturi acordate persoanelor din cadrul organelor autorității publice, alese sau numite în funcție, potrivit legii, precum și altora asimilate cu funcțiile de demnitate publică, stabilite potrivit sistemului de stabilire a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică;

c) drepturile personalului militar în activitate și ale militarilor angajați pe bază de contract, reprezentând solda lunară compusă din solda de grad, solda de funcție, gradații și indemnizații, precum și prime, premii și alte drepturi stabilite potrivit legislației speciale;

d) drepturile administratorilor, obținute în baza contractului de administrare încheiat cu companiile/societățile naționale, societățile comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar majoritar, precum și cu regiile autonome, stabilite potrivit legii, cum ar fi: indemnizația lunară brută, suma cuvenită prin participare la profitul net al societății;

e) sumele plătite membrilor fondatori ai unei societăți comerciale constituite prin subscripție publică, potrivit cotei de participare la profitul net, stabilită de adunarea constitutivă, potrivit legislației în vigoare;

f) sumele primite de reprezentanții numiți în adunarea generală a acționarilor și sumele primite de membrii consiliului de administrație și ai comisiei de cenzori, stabilite potrivit prevederilor legale;

g) sumele primite de reprezentanții în organisme tripartite, conform legii;

h) sumele primite de către persoanele fizice agreate de Ministerul Finanțelor Publice să efectueze certificarea bilanțului contabil și a contului de execuție bugetară la instituțiile publice care nu au compartiment propriu de audit intern și care nu își desfășoară activitatea în cabinete individuale înregistrate la organele fiscale teritoriale;

i) indemnizațiile, primele și alte asemenea sume acordate membrilor aleși ai unor entități, cum ar fi: organizații sindicale, organizații patronale, alte organizații neguvernamentale, asociații de proprietari/chiriași și altele asemenea;

j) indemnizațiile acordate ca urmare a participării în comisii, comitete, consilii și altele asemenea, constituite conform legii;

k) veniturile obținute de condamnații care execută pedepse la locul de muncă;

l) sumele plătite sportivilor amatori, ca urmare a participării în competiții sportive oficiale, precum și sumele plătite sportivilor, antrenorilor, tehnicienilor și altor specialiști în domeniu de către cluburile sau asociațiile sportive cu care aceștia au relații contractuale de muncă, indiferent de forma sub care se plătesc, inclusiv prima de joc, cu excepția celor prevăzute la art. 42 lit. t) din Codul fiscal;

m) compensații bănești individuale acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispozițiilor prevăzute în contractul de muncă;

n) indemnizații sau alte drepturi acordate angajaților cu ocazia angajării sau mutării acestora într-o altă localitate, stabilite potrivit contractelor de muncă, statutelor sau altor dispoziții legale, cu excepția celor prevăzute la art. 56 alin. (4) lit. h) și i) din Codul fiscal;

o) alte drepturi sau avantaje de natură salarială sau asimilate salariilor.

85. Avantajele în bani și în natură sunt considerate a fi orice foloase primite de salariat de la terți sau ca urmare a prevederilor contractului individual de muncă sau a unei relații contractuale între părți, după caz.

86. La stabilirea venitului impozabil se au în vedere și avantajele primite de către persoana fizică, cum ar fi:

a) folosirea vehiculelor de orice tip din patrimoniul afacerii, în scop personal;

b) acordarea de produse alimentare, îmbrăcăminte, cherestea, lemne de foc, cărbuni, energie electrică, termică și altele;

c) abonamentele de radio și televiziune, de transport, abonamentele și costul convorbirilor telefonice, inclusiv cartele telefonice;

d) permise de călătorie pe diverse mijloace de transport;

e) bilete de tratament și odihnă;

f) cadouri primite cu diverse ocazii, cu excepția celor menționate la art. 56 alin. (4) lit. a) din Codul fiscal;

g) contravaloarea folosinței unei locuințe în scop personal și a cheltuielilor conexe de întreținere, cum sunt cele privind consumul de apă, consumul de energie electrică și termică și altele asemenea, cu excepția celor prevăzute în mod expres la art. 56 alin. (4) lit. c) din Codul fiscal;

h) cazarea și masa acordate în unități proprii de tip hotelier;

i) contravaloarea primelor de asigurare suportate de persoana juridică sau de o altă entitate, pentru angajații proprii, precum și pentru alți beneficiari, cu excepția primelor de asigurare obligatorii potrivit legislației în materie.

Tratamentul fiscal al avantajului reprezentând contravaloarea primelor de asigurare este următorul:

– pentru beneficiarii care obțin venituri salariale și asimilate salariilor de la suportatorul primelor de asigurare, acestea sunt impuse prin cumularea cu veniturile de această natură ale lunii în care sunt plătite primele de asigurare;

– pentru alți beneficiari care nu au o relație generatoare de venituri salariale și asimilate salariilor cu suportatorul primelor de asigurare, acestea sunt impuse în conformitate cu prevederile art. 83 din Codul fiscal.

87. Avantajele în bani pot fi sumele primite pentru procurarea de bunuri și servicii, precum și sumele acordate pentru distracții sau recreere.

88. Avantajele în bani și echivalentul în lei al avantajelor în natură sunt impozabile, indiferent de forma organizatorică a entității care le acordă.

89. Fac excepție veniturile care sunt expres menționate ca fiind neimpozabile, în limitele și condițiile prevăzute la art. 56 alin. (4) din Codul fiscal.

90. Veniturile în natură, precum și avantajele în natură primite cu titlu gratuit sunt evaluate la prețul pieței la locul și data acordării avantajului. Avantajele primite cu plata parțială sunt evaluate ca diferență între prețul pieței la locul și data acordării avantajului și suma reprezentând plata parțială.

91. Evaluarea avantajelor în natură sub forma folosirii numai în scop personal a bunurilor din patrimoniul afacerii se face astfel:

a) evaluarea folosinței cu titlu gratuit a vehiculului se face aplicându-se un procent de 1,7% pentru fiecare lună, la valoarea de intrare a acestuia, în cazul în care vehiculul este închiriat de la o terță persoană, avantajul este evaluat la nivelul chiriei;

b) evaluarea folosinței cu titlu gratuit a locuinței primite se face la nivelul chiriei practicate pentru suprafețele locative deținute de stat. Avantajele conexe, cum ar fi apă, gaz, electricitate, cheltuieli de întreținere și reparații și altele asemenea, sunt evaluate la valoarea lor efectivă;

c) evaluarea folosinței cu titlu gratuit a altor bunuri decât vehiculul și locuința se face la nivelul totalului cheltuielilor aferente fiecărui bun pe unitate de măsură specifică sau la nivelul prețului practicat pentru terți.

92. Evaluarea utilizării în scop personal a bunurilor din patrimoniul afacerii cu folosință mixtă se face astfel:

a) pentru vehicule evaluarea se face conform pct. 91 lit. a), iar avantajul se determină proporțional cu numărul de kilometri parcurși în interes personal din totalul kilometrilor;

b) pentru alte bunuri evaluarea se face conform prevederilor pct. 91 și avantajul se determină proporțional cu numărul de metri pătrați folosiți pentru interes personal sau cu numărul de ore de utilizare în scop personal.

93. Nu sunt considerate avantaje:

– contravaloarea abonamentelor pe mijloacele de transport în comun pentru angajații a căror activitate presupune deplasarea frecventă în interiorul localității;

– reducerile de prețuri practicate în scopul vânzării, de care pot beneficia clienții persoane fizice;

– costul abonamentelor telefonice și al convorbirilor telefonice efectuate, precum și utilizarea autoturismului de serviciu pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu.

94. Angajatorul stabilește partea corespunzătoare din convorbirile telefonice reprezentând folosința în scop personal, care reprezintă avantaj impozabil, în condițiile art. 56 alin. (3) din Codul fiscal, și se va impozita prin cumulare cu veniturile salariale ale lunii în care salariatul primește acest avantaj, în acest scop angajatorul stabilește limita convorbirilor telefonice aferente sarcinilor de serviciu pentru fiecare post telefonic, urmând ca ceea ce depășește această limită să fie considerat avantaj în natură, în situația în care salariatului în cauză nu i s-a imputat costul convorbirilor respective.

95. La evaluarea avantajului folosirii în scop personal a vehiculului din patrimoniul angajatorului cu folosință mixtă, pus la dispoziție unui angajat, nu se ia în considerare distanța dus-întors de la domiciliu la locul de muncă, precum și cheltuielile efectuate pentru realizarea sarcinilor de serviciu.

96. Ajutoarele de înmormântare sunt venituri neimpozabile atât în cazul angajatului, cât și în cazul altor persoane, potrivit clauzelor din contractele de muncă sau prevederilor din legi speciale, indiferent de sursa din care sunt acordate.

97. Plafonul stabilit pentru cadourile oferite de angajatori copiilor minori ai angajaților cu ocazia Paștelui, zilei de 1 iunie, Crăciunului și a sărbătorilor similare ale altor culte religioase, precum și pentru cadourile oferite angajatelor cu ocazia zilei de 8 martie se aplică atât darurilor constând în bunuri, cât și celor în bani, în cazul tuturor angajatorilor de forță de muncă.

98. În această categorie se cuprind:

– alocația individuală de hrană acordată sub forma tichetelor de masă, primită de angajați și suportată integral de angajator, potrivit legii;

– alocațiile zilnice de hrană pentru activitatea sportivă de performanță, internă și internațională, diferențiată pe categorii de acțiuni;

– contravaloarea hranei, alimentelor sau numerarul acordat sportivilor pentru asigurarea alimentației de efort necesare în perioada de pregătire;

– drepturile de hrană în timp de pace, primite de personalul din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională;

– alte drepturi de această natură primite potrivit actelor normative specifice, cum ar fi: alocația de hrană zilnică pentru personalul navigant și auxiliar îmbarcat pe nave; alocația zilnică de hrană pentru consumurile colective din unitățile bugetare și din regiile autonome/societățile comerciale cu specific deosebit; alocația de hrană acordată donatorilor onorifici de sânge; alocația de hrană pentru consumurile colective din unitățile sanitare publice și altele asemenea.

99. Prin locuințe acordate ca urmare a specificității activității se înțelege acele locuințe asigurate angajaților când activitatea se desfășoară în locuri izolate, precum stațiile meteo, stațiile pentru controlul mișcărilor seismice, sau în condițiile în care este solicitată prezența permanentă pentru supravegherea unor instalații, utilaje și altele asemenea.

100. Nu sunt venituri impozabile:

– contravaloarea echipamentelor tehnice primite de angajat sub formă de aparatură, dispozitive, unelte, alte mijloace asemănătoare, necesare în procesul muncii;

– contravaloarea echipamentului individual de protecție cu care este dotat fiecare participant în procesul muncii pentru a fi protejat împotriva factorilor de risc;

– contravaloarea echipamentului individual de lucru care cuprinde mijloacele primite de un angajat în vederea utilizării lor în timpul procesului muncii pentru a-i proteja îmbrăcămintea și încălțămintea;

– contravaloarea alimentației de protecție primite în mod gratuit de persoanele fizice care lucrează în locuri de muncă cu condiții grele și vătămătoare;

– contravaloarea materialelor igienico-sanitare primite în mod gratuit de persoanele fizice care își desfășoară activitatea în locuri de muncă al căror specific impune o igienă personală deosebită;

– contravaloarea medicamentelor primite de cadrele militare în activitate, sportivi, personalul navigant și alte categorii de personal, potrivit legii;

– contravaloarea echipamentului și a materialelor de resortul echipamentului, cum ar fi: materiale de spălat și de igienă, materiale de gospodărie, materiale pentru atelierele de reparații și întreținere, rechizite și furnituri de birou, primite în mod gratuit de personalul din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în condițiile legii;

– altele asemenea.

101. În categoria cheltuielilor de delegare și detașare se cuprind cheltuielile cu transportul, cazarea, precum și indemnizația de delegare și de detașare în tară și în străinătate, stabilită potrivit legii.

102. Prin cheltuieli de mutare în interesul serviciului se înțelege cheltuielile cu transportul personal și al membrilor de familie ai angajatului, precum și al bunurilor din gospodărie, cu ocazia mutării salariatului într-o altă localitate decât cea de domiciliu, în situația în care, potrivit legii, se decontează de angajator.

103. Sunt considerate venituri neimpozabile indemnizațiile de instalare și mutare primite de beneficiarii de astfel de venituri, acordate în conformitate cu prevederile legilor speciale.

104. Venitul brut din salarii reprezintă totalitatea veniturilor realizate conform art. 56 alin. (1)–(3) din Codul fiscal de o persoană fizică, pe fiecare loc de realizare, indiferent de denumirea acestora sau de forma sub care sunt acordate.

105. Pentru persoanele fizice care desfășoară activități pe teritoriul României sunt considerate venituri din salarii realizate din România sumele primite de la angajatori cu sediul sau cu domiciliul în România, precum și de la angajatori cu sediul sau cu domiciliul în străinătate, indiferent unde este primită suma.

106. Contribuabilii care realizează venituri din salarii datorează lunar impozit reprezentând plăți anticipate în contul impozitului pe venitul anual, calculat și reținut de către plătitorul de venituri.

Pentru impunerea veniturilor din salarii reprezentând plăți anticipate se utilizează baremul lunar de impunere pentru veniturile din salarii și pensii, stabilit prin ordin al ministrului finanțelor publice potrivit art. 43 alin. (1) sau (3) din Codul fiscal, după caz.

107. Drepturile salariale acordate în natură, precum și avantajele acordate angajaților se evaluează conform pct. 90–92 și se impozitează în luna în care au fost primite. Documentele referitoare la calculul contravalorii veniturilor și avantajelor în natură primite de angajat se vor anexa la statul de plată.

108. Transformarea în lei a sumelor obținute, potrivit legii, în valută, reprezentând venituri din salarii realizate în România, se face la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României pentru ultima zi a lunii pentru care se face plata acestor drepturi. În situația în care veniturile din salarii sunt plătite în cursul lunii sau în cazul încetării raporturilor de muncă, se utilizează cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României, în vigoare în ziua precedentă celei în care se face plata.

109. Pentru calculul impozitului lunar aferent venitului realizat, baremul lunar de impozit se aplică asupra bazei de calcul determinate astfel:

a) asupra venitului net lunar din salarii, determinat prin scăderea din venitul brut a contribuțiilor obligatorii reținute și a sumei reprezentând cheltuieli profesionale, diminuat cu deducerile personale de bază și suplimentare, acordate în luna respectivă, după caz, pentru veniturile din salarii la funcția de bază;

b) asupra venitului net calculat ca diferență între venitul brut realizat într-o lună și contribuțiile obligatorii reținute, pe fiecare loc de realizare a acestuia, pentru veniturile din salarii, altele decât cele de la funcția de bază. Această regulă se aplică și în cazul veniturilor sub forma indemnizației lunare a asociatului unic, precum și pentru drepturile de natură salarială acordate de angajator persoanelor fizice ulterior încetării raporturilor de muncă.

110. În scopul determinării impozitului pe veniturile salariale, prin locul unde se află funcția de bază se înțelege:

a) pentru persoanele fizice angajate la un singur loc de muncă, ultimul loc înscris în carnetul de muncă sau în documentele specifice care, potrivit reglementărilor legale, sunt asimilate acestora;

b) în cazul cumulului de funcții, locul declarat/ales de persoanele fizice.

Funcția de bază poate fi declarată de angajat în condițiile legii și la locul de muncă la care acesta realizează venituri din salarii în baza unui contract individual de muncă cu timp parțial.

111. Suma care reprezintă prima de vacanță sau o parte din aceasta se cumulează cu veniturile de natură salarială ale lunii în care se plătește această primă.

112. Indemnizațiile aferente concediilor de odihnă se defalchează pe lunile la care se referă și se impun cumulat cu veniturile realizate în aceste luni.

113. Cuantumul contribuțiilor obligatorii luate în calcul la determinarea impozitului lunar potrivit pct. 110 pentru persoanele fizice care realizează venituri din salarii sunt cele datorate potrivit reglementărilor în domeniu, cum ar fi:

– contribuția individuală de asigurări sociale;

– contribuția individuală pentru asigurările sociale de sănătate;

– contribuția individuală la bugetul asigurărilor pentru șomaj;

– alte contribuții individuale obligatorii stabilite prin lege.

114. Nu se admit la calculul lunar al impozitului pe salarii contribuțiile individuale pentru asigurările private de sănătate, precum și la schemele facultative de pensii ocupaționale.

115. Impozitul pe veniturile din salarii se calculează și se reține lunar de angajatori, pe baza statelor de salarii.

116. Veniturile în natură se consideră plătite la ultima plată a drepturilor salariale pentru luna respectivă. Impozitul aferent veniturilor și avantajelor în natură se reține din salariul primit de angajat în numerar pentru aceeași lună.

117. Calculul și reținerea impozitului lunar pe veniturile din salarii se efectuează de angajatori astfel:

a) în situația în care veniturile din salarii se plătesc o singură dată pe lună sau sub formă de avans și lichidare, calculul și reținerea se fac la data ultimei plăți a drepturilor salariale aferente fiecărei luni, conform prevederilor art. 58 din Codul fiscal;

b) în situația în care în cursul unei luni angajatorii efectuează plăți de venituri, altele decât cele cuprinse la lit. a), cum sunt: premii, stimulente de orice fel, sume acordate potrivit legii pentru concediul de odihnă neefectuat și altele asemenea, denumite plăți intermediare, impozitul se calculează și se reține la fiecare plată, pe baza statelor de salarii, prin aplicarea baremului lunar asupra plăților intermediare cumulate până la data ultimei plăți intermediare pentru care se face calculul. Impozitul de reținut la fiecare plată intermediară reprezintă diferența dintre impozitul calculat și suma impozitelor reținute la plățile intermediare anterioare.

La data ultimei plăți a drepturilor salariale aferente unei luni impozitul se calculează, potrivit art. 58 din Codul fiscal, asupra veniturilor totale obținute prin cumularea drepturilor respective cu plățile intermediare.

Impozitul de reținut la această dată reprezintă diferența dintre impozitul calculat asupra veniturilor totale și suma impozitelor reținute la plățile intermediare.

118. În cazul în care un angajat care obține venituri din salariu la funcția de bază se mută în cursul unei luni la un alt angajator, calculul impozitului se face pentru fiecare loc de realizare a venitului. Deducerile personale și cheltuielile profesionale se acordă numai de primul angajator, în limita veniturilor realizate pentru acea lună, până la data lichidării, recalcularea urmând să se efectueze o dată cu calculul impozitului anual.

119. Impozitul calculat și reținut lunar se virează la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc aceste venituri.

120. Fișele fiscale pentru salariații care au fost detașați la o altă unitate se completează de către unitatea care a încheiat contractele de muncă cu aceștia.

În situația în care plata venitului salarial se face de unitatea la care salariații au fost detașați, angajatorul care a detașat comunică angajatorului la care aceștia sunt detașați date referitoare la coeficienții de deducere, precum și eventualele modificări ale acestora apărute în cursul anului.

Pe baza acestor date unitatea la care salariații au fost detașați întocmește statele de salarii, calculează impozitul și transmite lunar unității de la care au fost detașați informații privind venitul net și impozitul reținut pentru fiecare angajat, în scopul completării fișei fiscale.

Pentru angajații permanenți care nu au altă sursă de venit angajatorul de la care au fost detașați efectuează regularizarea conform art. 61 din Codul fiscal și transmite unității la care salariații au fost detașați informații privind diferențele de impozit pentru restituirea sau reținerea prin statele de plată.

121. Contribuțiile obligatorii reprezentând cheltuieli deductibile aferente veniturilor din salarii se determină conform reglementărilor legale în materie.

122. Plătitorii de venituri din salarii care efectuează regularizarea anuală a impozitului în condițiile prevăzute la art. 61 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal determină impozitul anual pe veniturile din salarii prin aplicarea baremului anual pentru calculul impozitului pe venitul anual global impozabil, prevăzut la art. 43 alin. (2), respectiv alin. (4) din Codul fiscal, asupra bazei de impozitare anuale, determinată ca diferență între venitul net anual corectat cu diferența de cheltuială profesională și suma deducerilor personale cuvenite în acel an și, după caz, cotizația de sindicat plătită conform legii.

123. Sunt angajați permanenți, în sensul titlului III din Codul fiscal, persoanele fizice care pe întreaga perioadă a anului fiscal și-au desfășurat activitatea cu funcția de bază la același angajator.

124. Angajatorul va regulariza fișele fiscale ale angajaților permanenți care:

– nu l-au înștiințat în scris că au realizat și alte venituri supuse globalizării, în perioada 1–15 ianuarie a anului următor celui pentru care se face regularizarea; și/sau

– nu solicită deduceri potrivit art. 86 alin. (1) lit. c)–f) din Codul fiscal.

În situația în care contribuabilul realizează numai venituri de natură salarială la funcția de bază ca angajat permanent și beneficiază de deducerile prevăzute la art. 86 alin. (1) lit. c)–f) din Codul fiscal, atunci operațiunea de acordare a deducerilor și de stabilire a impozitului pe venit se efectuează de organul fiscal în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului.

125. În situația în care persoana fizică, pentru care angajatorul a efectuat calculul impozitului anual, nu mai are calitatea de angajat la data efectuării regularizării diferențelor de impozit și angajatorul nu poate să efectueze operațiunea de regularizare a acestor diferențe, atunci acestea vor fi administrate de organul fiscal competent.

126. Contribuabilii care desfășoară activitatea în România și obțin venituri sub formă de salarii din străinătate, care, potrivit acestui titlu, se impun în România, precum și persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice și ale posturilor consulare acreditate în România, pentru care angajatorul nu îndeplinește obligațiile privind calculul, reținerea și virarea impozitului pe salarii, au obligația să depună lunar o declarație la organul fiscal competent.

127. Organul fiscal competent este:

– organul fiscal în a cărui rază teritorială contribuabilul își are domiciliul fiscal – pentru persoanele fizice rezidente;

– organul fiscal în a cărui rază teritorială se află locul unde se desfășoară activitatea – pentru celelalte cazuri.

128. Persoanele fizice sau juridice la care își desfășoară activitatea contribuabilii prevăzuți la art. 64 alin. (1) din Codul fiscal au obligația să depună o declarație informativă privind începerea/încetarea activității acestor contribuabili.

Declarația informativă se depune la organul fiscal în a cărui rază teritorială își are domiciliul sau sediul persoana fizică ori juridică la care își desfășoară activitatea contribuabilul, ori de câte ori apar modificări de natura începerii/încetării activității în documentele care atestă raporturile de muncă, în termen de 15 zile de la data producerii evenimentului.

129. În această categorie de venit se cuprind veniturile din închirieri și subînchirieri de bunuri mobile și imobile, precum și veniturile din arendarea bunurilor agricole, din patrimoniul personal.

130. Veniturile obținute din închirieri și subînchirieri de bunuri imobile sunt cele din cedarea folosinței locuinței, caselor de vacanță, garajelor, terenurilor și altele asemenea, a căror folosință este cedată în baza unor contracte de închiriere/subînchiriere, uzufruct, arendare și altele asemenea, inclusiv a unor părți din acestea, utilizate în scop de reclamă, afișaj și publicitate.

131. În vederea determinării venitului brut, la sumele reprezentând chiria sau arenda în bani și/sau la echivalentul în lei al veniturilor în natură se adaugă, dacă este cazul, și valoarea cheltuielilor ce sunt, conform dispozițiilor legale sau înțelegerii contractuale, în sarcina proprietarului, uzufructuarului sau a altui deținător legal, dar sunt efectuate de cealaltă parte contractantă.

132. În conformitate cu legislația în materie, proprietarul are obligația de a efectua cheltuielile referitoare la întreținerea și repararea locuinței închiriate, ca de exemplu:

– întreținerea în bune condiții a elementelor structurii de rezistentă a clădirii, elementelor de construcție exterioară a clădirii, cum ar fi: acoperiș, fațadă, curțile și grădinile, precum și spații comune din interiorul clădirii, cum ar fi: casa scării, casa ascensorului și altele asemenea;

– întreținerea în bune condiții a instalațiilor comune proprii clădirii, respectiv ascensor, hidrofor, instalații de alimentare cu apă, de canalizare, instalații de încălzire centrală și de preparare a apei calde, instalații electrice și de gaze;

– repararea și menținerea în stare de siguranță în exploatare și de funcționare a clădirii pe toată durata închirierii locuinței.

133. În cazul efectuării de către chiriaș a unor astfel de cheltuieli care cad în sarcina proprietarului și se încadrează în cota forfetară de cheltuieli, cu diminuarea corespunzătoare a chiriei, impunerea rămâne nemodificată.

134. Venitul net se determină ca diferența dintre sumele reprezentând chiria/arenda în bani și/sau echivalentul în lei al veniturilor în natură, prevăzute în contractul încheiat între părți, și cota de cheltuială forfetară de 50%, respectiv 30%, reprezentând cheltuieli deductibile aferente venitului.

În cazul contractelor care au ca obiect atât închirierea/arendarea de construcții, cât și de terenuri și în care nu se menționează distinct chiria/arenda aferentă construcției și cea aferentă terenului, se va aplica cota de cheltuială forfetară de 30%.

135. Pentru recunoașterea deductibilității cheltuielilor stabilite forfetar proprietarul nu este obligat să prezinte organului fiscal documente justificative.

Cheltuielile deductibile aferente venitului, cuprinse în cotele forfetare de 50% sau 30% aplicate la venitul brut, reprezintă uzura bunurilor închiriate și cheltuielile ocazionate de întreținerea și repararea acestora, impozitele și taxele pe proprietate datorate potrivit legii, comisionul reținut de intermediari, primele de asigurare plătite pentru bunul cedat spre folosință, respectiv eventuale nerealizări ale veniturilor din arendare scontate, generate de condiții naturale nefavorabile, cum ar fi: grindina, seceta, inundații, incendii și altele asemenea.

Construcțiile sunt definite conform Catalogului privind clasificarea și duratele normate de funcționare a mijloacelor fixe.

136. Sunt considerate venituri din dobânzi următoarele:

– dobânzi obținute din obligațiuni;

– dobânzi obținute pentru depozitele la termen, inclusiv la certificatele de depozit;

– suma primită sub formă de dobândă pentru împrumuturile acordate;

– alte venituri obținute din titluri de creanță.

137. Prețul de răscumpărare este prețul care i se cuvine investitorului la retragerea din fond și este format din valoarea unitară a activului net din ziua anterioară depunerii cererii de răscumpărare, din care se scad comisioanele de răscumpărare.

138. Prețul de cumpărare/subscriere este prețul plătit de investitor, persoană fizică, și este format din valoarea unitară a activului net la care se adaugă comisionul de cumpărare, dacă este cazul.

139. În cazul veniturilor realizate ca urmare a deținerii de titluri de participare la fondurile închise de investiții, obligația calculării, reținerii și virării impozitului pe veniturile sub formă de dividende revine:

– societății de investiții, în cazul în care nu are încheiat un contract de administrare;

– societății de administrare, în cazul în care societatea de investiții are încheiat un contract de administrare cu societatea de administrare.

140. Venitul din pensii se determină de către plătitor pentru drepturile cu titlu de pensie prevăzute la art. 72 din Codul fiscal.

141. Impozitul lunar aferent venitului din pensii se calculează prin aplicarea baremului lunar de impunere stabilit pentru impunerea veniturilor din salarii asupra venitului impozabil lunar din pensii determinat ca diferență între venitul lunar și suma fixă neimpozabilă prevăzută la art. 73 din Codul fiscal.

142. Impozitul pe veniturile din pensii se calculează, se reține lunar de către administratorii fondurilor de pensii și se virează de către unitățile plătitoare ale acestor venituri până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care se face plata pensiilor, la organul fiscal în a cărui rază își au sediul plătitorii de venituri.

143. Administratorii fondurilor de pensii vor emite norme interne specifice privind aplicarea prevederilor pct. 142.

144. Eventualele sume reprezentând impozit pe veniturile din pensii, reținute, dar nedatorate la bugetul de stat, se vor regulariza prin diminuarea viramentelor efectuate cu ocazia plăților din luna următoare.

145. În această categorie se cuprind venituri în bani și/sau în natură, ca de exemplu:

– venituri sub formă de premii de orice fel, acordate oamenilor de cultură, știință și artă la gale, simpozioane, festivaluri, concursuri naționale sau internaționale, concursuri pe meserii sau profesii;

– venituri obținute din jocuri de noroc, cum sunt: venituri din jocuri tip bingo și keno în săli de joc, pronosticuri și pariuri sportive, jocuri-concurs cu câștiguri de orice fel, loterii, veniturile obținute din organizarea de tombole.

146. Plătitorii de venituri din jocuri de noroc sunt obligați să organizeze evidența astfel încât să poată determina câștigul realizat de fiecare persoană fizică la sfârșitul zilei. În caz contrar se consideră câștig venitul realizat la sfârșitul zilei.

147. În aplicarea art. 83 alin. (2) din Codul fiscal, în această categorie se includ, de exemplu, următoarele venituri realizate de persoanele fizice:

– remunerațiile pentru munca prestată în interesul unităților aparținând Direcției Generale a Penitenciarelor, precum și în atelierele locurilor de deținere, acordate, potrivit legii, condamnaților care execută pedepse privative de libertate;

– veniturile primite de studenți sub forma indemnizațiilor pentru participarea la ședințele senatului universitar;

– veniturile obținute de persoanele fizice din valorificarea prin centrele de colectare a deșeurilor de metal, hârtie, sticlă și altele asemenea și care nu provin din gospodăria proprie;

– sumele plătite persoanelor care însoțesc elevii la concursuri și alte manifestări școlare, de către organizatori;

– indemnizațiile acordate membrilor birourilor electorale, statisticienilor, informaticienilor și personalului tehnic auxiliar pentru executarea atribuțiilor privind desfășurarea alegerilor prezidențiale, parlamentare și locale;

– veniturile obținute de persoanele care fac figurație la realizarea de filme, spectacole, emisiuni televizate și altele asemenea.

148. Limita echivalentului în euro a deducerilor prevăzute la art. 86 alin. (1) lit. d)–f) din Codul fiscal se transformă în lei la cursul mediu anual comunicat de Banca Națională a României.

149. Procedura acordării deducerilor prevăzute la art. 86 alin. (1) lit. d)–f) din Codul fiscal, pentru calculul impozitului pe venitul anual global, va fi stabilită prin ordin al ministrului finanțelor publice.

150. Categoriile de venituri care se supun procedurii de globalizare sunt:

– venituri din activități independente, pentru care venitul net anual se determină potrivit cap. II al titlului III din Codul fiscal;

– venituri din salarii, pentru care venitul net se determină potrivit cap. III al titlului III din Codul fiscal;

– venituri din cedarea folosinței bunurilor, pentru care venitul net se determină potrivit cap. IV al titlului III din Codul fiscal.

Impozitul pe venitul anual global impozabil se calculează pentru veniturile din România și/sau din străinătate.

151. Următoarele venituri nu se cuprind în venitul anual global impozabil:

– veniturile din investiții;

– veniturile din pensii;

– veniturile din activități agricole;

– veniturile din premii și din jocuri de noroc;

– venituri din alte surse care nu se regăsesc menționate în mod expres în titlul III din Codul fiscal.

152. Pentru determinarea venitului anual global impozabil se procedează astfel:

a) se determină venitul net/pierderea fiscală pentru activitatea desfășurată în cadrul fiecărei categorii de venit supuse globalizării, potrivit regulilor proprii. Pentru persoanele fizice asociate venitul net/pierderea anuală luat/luată în calcul la determinarea venitului anual global impozabil este venitul net/pierderea distribuită;

b) se însumează veniturile nete, avându-se în vedere și pierderile admise la compensare pentru anul fiscal de impunere. Dacă pierderile sunt mai mari decât suma veniturilor nete, rezultatul reprezintă pierdere de reportat;

c) din venitul anual global se scad în ordine deducerile prevăzute la art. 86 alin. (1) din Codul fiscal, rezultând venitul anual global impozabil.

În cazul în care la globalizarea anuală a veniturilor se cuprind și venituri din salarii realizate la funcția de bază, venitul net din salarii va fi corectat în funcție de cheltuiala profesională efectivă.

153. Rezultatul negativ dintre venitul brut și cheltuielile aferente deductibile, înregistrate pentru fiecare loc de realizare la o categorie de venituri, reprezintă pierdere fiscală obținută dintr-un loc de desfășurare a activității pentru acea categorie de venit.

154. Compensarea pierderilor fiscale anuale se realizează astfel:

a) pierderea fiscală obținută dintr-un loc de desfășurare a unei activități independente se poate compensa cu venitul net obținut în alt loc de desfășurare a unei activități independente. Dacă pierderea fiscală obținută dintr-un loc de desfășurare a unei activități independente se compensează numai parțial cu venitul net obținut în alt loc de desfășurare a unei activități independente, suma rămasă necompensată reprezintă pierdere fiscală anuală din activități independente;

b) pierderea fiscală anuală din activitate independentă din România nu se poate compensa cu veniturile din salarii, dar se poate compensa cu veniturile nete din România obținute din cedarea folosinței bunurilor, în cursul aceluiași an fiscal;

c) pierderea fiscală anuală din activități independente înregistrată de un contribuabil în România nu poate fi compensată cu veniturile realizate de acesta din străinătate;

d) pierderea fiscală din străinătate se compensează cu veniturile din străinătate, de aceeași natură și din aceeași tară, în cursul aceluiași an fiscal. Pierderea anuală necompensată se reportează pe următorii 5 ani și se compensează cu veniturile de aceeași natură și din aceeași țară, obținute în perioada respectivă.

155. Dacă în urma compensărilor admise pentru anul fiscal rămâne o pierdere necompensată, aceasta reprezintă pierdere fiscală reportată pe anii următori până la al cincilea an inclusiv. Astfel, pierderea fiscală înregistrată în anul 2004 poate fi reportată, dacă nu a putut fi compensată cu veniturile obținute în anul 2004, până în anul 2009. Dacă această pierdere nu va fi compensată cu veniturile realizate până în anul 2009, diferența de pierdere care nu a putut fi compensată în limita de 5 ani va reprezenta pierdere definitivă. Pierderile fiscale înregistrate în anii fiscali 2000–2003 sunt recunoscute din punct de vedere fiscal, reportarea lor efectuându-se cu respectarea regulilor stabilite prin titlul III din Codul fiscal.

156. Regulile de compensare și reportare a pierderilor sunt următoarele:

a) reportarea pierderilor se va face an după an, începând cu pierderea cea mai veche;

b) dreptul la reportul pierderii este personal și supus identității contribuabilului; nu poate fi transmis moștenitorilor sau oricărei alte persoane, în scopul reducerii sarcinii fiscale ce revine acesteia, și reprezintă pierdere definitivă a contribuabilului decedat.

157. Declarațiile privind venitul estimat cuprind informații despre veniturile și cheltuielile estimate a se realiza în anul la care se referă declarația.

Declarațiile privind venitul estimat se depun de contribuabili și de asociațiile fără personalitate juridică, în cazul realizării unei categorii sau surse noi de venit în cursul anului.

158. Contribuabilii care încep o activitate independentă în vederea obținerii de venituri comerciale sau de venituri din profesii libere au obligația să depună o declarație privind venitul estimat, la organul fiscal competent, în termen de 15 zile de la data producerii evenimentului.

Această obligație revine atât contribuabililor care determină venitul net în sistem real, pe baza datelor din evidența contabilă în partidă simplă, cât și celor pentru care venitul net se determină pe bază de norme de venit.

În cazul în care contribuabilul obține venituri de această natură într-o formă de asociere, fiecare asociat va completa și va depune, individual, o declarație privind veniturile estimate rezultate din distribuirea venitului net estimat al asocierii fără personalitate juridică.

Contribuabilii care sunt impuși pe bază de norme de venit și care solicită trecerea pentru anul fiscal următor la impunerea în sistem real, o dată cu cererea de opțiune, vor depune și declarația privind venitul estimat.

159. Asocierile fără personalitate juridică ce încep o activitate independentă au obligația să depună o declarație privind venitul estimat la organul fiscal în a cărui rază teritorială se află locul principal de desfășurare a activității, în termen de 15 zile de la încheierea contractului de asociere, o dată cu înregistrarea acestui contract la organul fiscal.

160. Contribuabilii care obțin venituri din cedarea folosinței bunurilor din patrimoniul personal au obligația să depună la organul fiscal competent o declarație privind venitul estimat o dată cu înregistrarea contractului, în termen de 15 zile de la încheierea acestuia.

Organul fiscal competent este:

– pentru venituri din cedarea folosinței bunurilor imobile – organul fiscal în a cărui rază teritorială se află bunul;

– pentru venituri din cedarea folosinței bunurilor mobile – organul fiscal în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului.

161. Contribuabilii care încetează să mai aibă domiciliul fiscal în România vor depune la organul fiscal în raza căruia au domiciliul fiscal o declarație de venit global, însoțită de declarații speciale. Baremul de impunere folosit pentru plăți anticipate de impunere este folosit și pentru determinarea impozitului pe venit în cazul contribuabililor care încetează să mai aibă domiciliul în România în cursul anului fiscal.

162. Declarațiile vor cuprinde veniturile și cheltuielile aferente anului fiscal curent, pentru perioada în care contribuabilii au avut domiciliul în România.

163. În termen de 5 zile de la depunerea declarației, organul fiscal în raza căruia contribuabilul își are domiciliul fiscal va emite decizia de impunere și va comunica contribuabilului eventualele sume de plată sau de restituit.

164. În sensul art. 87 alin. (3) din Codul fiscal, prin motive obiective care conduc la depunerea unei noi declarații de venit estimat în vederea recalculării nivelului plăților anticipate se înțelege: întreruperi temporare de activitate în cursul anului din cauza unor motive medicale, justificate cu documente, situații de forță majoră, alte cauze care generează modificarea veniturilor.

165. Plățile anticipate se stabilesc astfel:

a) pentru contribuabilii cu domiciliul fiscal în România, de organul fiscal în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al acestora;

b) pentru contribuabilii care nu au domiciliul fiscal în România, de organul fiscal pe a cărui rază teritorială se realizează venitul.

Plata sumelor astfel stabilite se efectuează la organul fiscal care a făcut stabilirea lor.

Pentru stabilirea plăților anticipate se va utiliza baremul anual de impunere prevăzut la art. 43 alin. (1), respectiv alin. (3) din Codul fiscal.

166. Sumele reprezentând plăți anticipate se achită în 4 rate egale, până la data de 15 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru, respectiv 15 martie, 15 iunie, 15 septembrie și 15 decembrie, cu excepția veniturilor din activități agricole pentru care sumele reprezentând plăți anticipate se achită până la 1 septembrie și 15 noiembrie. Pentru veniturile din cedarea folosinței bunurilor sub forma arendei plata impozitului se efectuează pe baza deciziei de impunere emise pe baza declarației de venit global.

167. În cazul contribuabililor impuși pe bază de norme de venit, stabilirea plăților anticipate se face pe baza normelor de venit aprobate pentru anul de impunere, corespunzător activității desfășurate.

168. Solicitarea emiterii unei noi decizii de plată anticipată, potrivit art. 87 alin. (3) din Codul fiscal, se face prin depunerea de către contribuabil a unei declarații privind venitul estimat.

169. În cazul contribuabililor care obțin venituri de aceeași natură, pentru care plățile anticipate se stabilesc atât de organul fiscal, cât și prin reținere la sursă, la stabilirea plăților anticipate de către organul fiscal se exclud din venitul net veniturile pentru care plățile anticipate se realizează prin reținere la sursă, proporțional cu ponderea acestora în totalul veniturilor brute.

170. Declarația de venit global este documentul prin care contribuabilii declară veniturile obținute în anul fiscal de raportare în vederea calculării de către organul fiscal a venitului anual global impozabil și a impozitului pe venitul anual global.

171. Declarația de venit global se depune de către contribuabilii, persoane fizice, prevăzuți la art. 89 alin. (1) din Codul fiscal, care obțin venituri care se globalizează, atât din România, cât și din străinătate.

172. Declarația de venit global se depune până la data de 15 mai, inclusiv, a anului următor celui de realizare a venitului, la organul fiscal în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului.

173. Contribuabilii, cu excepția celor pentru care deducerile personale suplimentare sunt calculate de angajatori, au obligația de a anexa la declarația de venit global și documentele justificative care atestă dreptul la deduceri personale suplimentare.

174. Declarațiile speciale sunt documentele prin care contribuabilii declară veniturile și cheltuielile efectiv realizate, pe fiecare categorie de venit și pe fiecare sursă, în vederea stabilirii de către organul fiscal a plăților anticipate.

175. Declarațiile speciale se depun de toți contribuabilii prevăzuți la art. 89 alin. (1) din Codul fiscal, care realizează, individual sau dintr-o formă de asociere, venituri din activități independente, precum și venituri din cedarea folosinței bunurilor, la organul fiscal teritorial competent care se stabilește după cum urmează:

a) pentru venituri din activități independente – organul fiscal în a cărui rază teritorială se află locul de desfășurare a activității. În cazul persoanelor fizice care au și puncte de lucru situate în raza teritorială a altor organe fiscale, declarațiile speciale se depun la organul fiscal în a cărui rază teritorială se află locul principal de desfășurare a activității. Prin loc principal de desfășurare a activității se înțelege locul în care se realizează, în întregime sau cu preponderență, venitul. Pentru veniturile din drepturi de proprietate intelectuală sursa venitului este considerată domiciliul fiscal al contribuabilului;

b) pentru venituri din cedarea folosinței bunurilor imobile – organul fiscal în a cărui rază teritorială se află bunul;

c) pentru venituri din cedarea folosinței bunurilor mobile – organul fiscal în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului;

d) pentru venituri din străinătate – organul fiscal în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului;

e) pentru veniturile obținute dintr-o formă de asociere – organul fiscal în a cărui rază teritorială se află locul principal de desfășurare a activității asociației.

Pentru veniturile realizate dintr-o formă de asociere venitul declarat va fi venitul net/pierderea distribuită din asociere.

176. Declarațiile speciale se depun, în funcție de tipul venitului și de forma de organizare, la organul fiscal competent.

177. Persoanele fizice, altele decât cele prevăzute la art. 40 alin. (1) lit. a) și art. 40 alin. (2) din Codul fiscal, care desfășoară o activitate dependentă în România și realizează venituri din salarii vor depune până la data de 15 mai o copie a fișei fiscale înmânate de angajator, la organul fiscal competent, în vederea calculării impozitului anual pe venitul din salarii, pe sursa respectivă.

178. Contribuabilii care realizează venituri din străinătate a căror impunere în România este finală au obligația să declare în România veniturile respective până la data de 15 mai, inclusiv, a anului următor celui de realizare a venitului.

179. În situația în care angajatorul a efectuat operațiunile de regularizare prevăzute la art. 61 din Codul fiscal, iar la impunerea anuală organul fiscal constată că salariatul respectiv a mai realizat și alte venituri în afara celor din salarii de la funcția de bază, se va considera ca plată anticipată impozitul anual calculat și reținut de angajator, înscris în Fișa fiscală 1.

180. Decizia de impunere anuală se stabilește, în baza documentelor necesare, de către organul fiscal care va efectua globalizarea, respectiv de organul fiscal în a cărui rază teritorială contribuabilul își are domiciliul fiscal.

181. Diferențele de impozit pe venitul anual global, calculate prin deciziile de impunere, se plătesc la organul fiscal în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului.

182. În situația în care organul fiscal competent constată diferențe de venituri supuse globalizării, se va emite o nouă decizie de impunere anuală prin care se stabilesc diferențe de impozite de plată, situație în care penalitățile de întârziere se vor calcula potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

183. Venitul net obținut din exploatarea drepturilor de proprietate intelectuală deținute în comun se atribuie proporțional cu cotele-părți pe care titularii acestora le dețin în acea proprietate, determinate conform regulilor în vigoare specifice fiecărui domeniu.

În cazul în care cotele-părți nu se cunosc, repartizarea veniturilor se face în mod egal.

184. Venitul net din cedarea folosinței bunurilor deținute în comun pe cote-părți se repartizează între coproprietari proporțional cu cotele deținute de aceștia în coproprietate. Venitul net din cedarea folosinței bunurilor deținute în comun în devălmășie se repartizează în mod egal între proprietarii comuni. Repartizarea venitului net conform prevederilor de mai sus se face în condițiile în care în contractul de cedare a folosinței se menționează că partea contractantă care cedează folosința este reprezentată de coproprietari. În condițiile în care coproprietarii decid asupra unei alte împărțiri, se va anexa la contract un act autentificat din care să rezulte voința părților.

185. Sunt supuse obligației de încheiere și înregistrare a unui contract de asociere atât asociațiile fără personalitate juridică, ale căror constituire și funcționare sunt reglementate prin acte normative speciale, respectiv asociații familiale, cabinete medicale grupate, cabinete medicale asociate, societate civilă medicală, cabinete asociate de avocați, societate civilă profesională de avocați, notari publici asociați, asociații în participațiune constituite potrivit legii, cât și orice asociere fără personalitate juridică constituită în baza Codului civil.

186. Asociatul desemnat conform prevederilor art. 92 alin. (3) lit. e) din Codul fiscal are și următoarele obligații:

– să asigure organizarea și conducerea evidențelor contabile;

– să determine venitul net/pierderea obținut/obținută în cadrul asociației, precum și distribuirea venitului net/pierderii pe asociați;

– să depună o declarație privind veniturile și cheltuielile estimate, la termenele stabilite, la organul fiscal în raza căruia asociația își desfășoară activitatea;

– să înregistreze contractul de asociere, precum și orice modificare a acestuia la organul fiscal teritorial în a cărui rază își are sediul asociația, în termen de 15 zile de la data încheierii acestuia. Prin sediul asociației se înțelege locul principal de desfășurare a activității asociației;

– să reprezinte asociația în verificările efectuate de organele fiscale, precum și în ceea ce privește depunerea de obiecțiuni, contestații, plângeri asupra actelor de control încheiate de organele fiscale;

– să răspundă la toate solicitările organelor fiscale, atât cele privind asociația, cât și cele privind asociații, legate de activitatea desfășurată de asociație;

– să completeze Registrul pentru evidența aportului și rezultatului distribuit;

– alte obligații ce decurg din aplicarea titlului III din Codul fiscal.

187. Asociația, prin asociatul desemnat, depune până la data de 15 martie a anului următor, la organul fiscal în raza căruia își are locul principal de desfășurare a activității, o declarație anuală care cuprinde venitul net/pierderea realizat/realizată pe asociație, precum și distribuția venitului net/pierderii pe fiecare asociat.

O copie de pe declarație se transmite de către asociatul desemnat fiecărui asociat. Pe baza acestei copii asociații vor cuprinde în declarația de venit global venitul net/pierderea ce le revine din activitatea asociației.

188. Venitul net se consideră distribuit și dacă acesta rămâne la asociație sau este pus la dispoziție asociaților.

189. În cazul modificării cotelor de participare în cursul anului, pentru distribuirea venitului net anual se va proceda astfel:

a) se determină un venit net/o pierdere intermediar/intermediară la sfârșitul lunii în care s-au modificat cotele pe baza venitului brut și a cheltuielilor, astfel cum acestea sunt înregistrate în evidențele contabile;

b) venitul net/pierderea intermediar/intermediară se alocă fiecărui asociat, în funcție de cotele de participare, până la data modificării acestora;

c) la sfârșitul anului, din venitul net/pierderea anual/anuală se deduce venitul net/pierderea intermediar/intermediară, iar diferența se alocă asociaților, în funcție de cotele de participare ulterioare modificării acestora;

d) venitul net/pierderea anual/anuală distribuit/distribuită fiecărui asociat se determină prin însumarea veniturilor nete/pierderilor intermediare determinate potrivit lit. b) și c).

190. Persoanele fizice care obțin profituri dintr-o activitate desfășurată în asociere cu o persoană juridică română, care nu dă naștere unei persoane juridice, au obligația să asimileze acest profit/venit venitului brut din activități independente. Venitul net se determină prin deducerea din venitul brut a contribuțiilor obligatorii prevăzute de lege, datorate de persoanele fizice, acesta fiind o componentă a venitului anual global.

191. Pentru veniturile realizate de un nerezident din activități independente atribuibile unui sediu permanent definit potrivit art. 8 din Codul fiscal, impozitul se determină prin aplicarea cotelor de impozitare asupra venitului net aferent acestuia.

192. Pentru calculul impozitului pe veniturile din activități independente, altele decât cele prevăzute la art. 53 din Codul fiscal, sumele reprezentând plăți anticipate în contul impozitului anual pe venit se stabilesc de către organul fiscal pe a cărui rază teritorială se realizează în întregime sau cu preponderență venitul.

193. După încheierea anului fiscal organul fiscal menționat la pct. 192 va emite decizie de impunere pentru întreaga activitate desfășurată în România și va elibera documentul care atestă venitul realizat și impozitul plătit.

194. Veniturile obținute de persoanele fizice nerezidente din România din activități dependente se impozitează separat pe fiecare loc de realizare, impozitul lunar calculat potrivit pct. 195 reprezentând plăți anticipate în contul impozitului anual pe venit. După încheierea anului fiscal organul fiscal va recalcula impozitul anual pe baza baremului anual stabilit potrivit art. 43 din Codul fiscal, va emite o decizie de impunere pentru fiecare sursă și va elibera documentul care să ateste venitul realizat și impozitul plătit.

Profesorii și cercetătorii nerezidenți care desfășoară activitatea în România ce depășește perioada de scutire stabilită prin convențiile de evitare a dublei impuneri, încheiate de România cu diverse state, au obligația să depună declarația specială pentru veniturile realizate ca urmare a activității desfășurate în România, pentru intervalul de timp ce depășește perioada de scutire, la termenul și în condițiile prevăzute de prezentul titlu.

195.

a) Veniturile din salarii, realizate de persoanele fizice prevăzute la art. 94 lit. a) din Codul fiscal care își desfășoară activitatea în România, vor fi impozitate dacă persoana fizică este prezentă în România o perioadă ce depășește în total 183 de zile în orice perioadă de 12 luni consecutive care se încheie în anul calendaristic vizat.

b) Veniturile din salarii realizate de o persoană fizică care își desfășoară activitatea în România și este prezentă în România o perioadă mai mică de 183 de zile în orice perioadă de 12 luni consecutive care se încheie în anul calendaristic vizat vor fi impozitate în România dacă este îndeplinită cel puțin una dintre următoarele condiții:

– salariul este plătit de un angajator care este rezident sau în numele acestuia;

– salariul este suportat de un sediu permanent sau de o bază fixă pe care angajatorul o are în România (veniturile salariale reprezintă cheltuiala deductibilă a unui sediu permanent în România).

c) Veniturile din salarii se impozitează începând cu prima zi de la data sosirii persoanei fizice, dovedită cu viza de intrare în România de pe pașaport. Organele fiscale române vor elibera documentul care atestă plata impozitului în România, la cererea contribuabilului, pentru fiecare an fiscal.

La determinarea impozitului se va avea în vedere principiul celor 183 de zile care sfârșesc în anul calendaristic vizat. Modul de calcul al celor 183 de zile se va face aplicându-se metoda zilelor de prezență. Contribuabilul are posibilitatea să furnizeze dovezi referitoare la prezența sa, pe baza datelor din documentele de transport, pașaport și alte documente prin care se atestă intrarea în România. În calculul celor 183 de zile se includ: ziua de sosire, ziua de plecare și toate celelalte zile petrecute pe teritoriul României. Orice fracțiune de zi în care contribuabilul este prezent în România contează drept zi de prezență pentru calculul celor 183 de zile.

196. Contribuabilii prevăzuți la pct. 195 sunt obligați ca în termen de 15 zile de la data începerii activității să se adreseze organului fiscal în raza căruia se realizează venitul, în vederea stabilirii regimului fiscal aplicabil acestor venituri, în conformitate cu prevederile convențiilor și acordurilor de evitare a dublei impuneri, încheiate de Guvernul României cu alte state.

Astfel, contribuabilul va depune la organul fiscal, după caz, următoarele:

– cerere;

– copie de pe documentul care reglementează raportul de muncă și traducerea acestuia în limba română, certificată de traducători autorizați;

– certificatul de rezidență fiscală, eliberat de autoritatea fiscală competentă a statului al cărui rezident este, și traducerea acestuia în limba română, certificată de traducători autorizați;

– documentul care atestă dreptul de muncă pe teritoriul României, respectiv permisul de muncă.

Dacă persoanele fizice nerezidente nu prezintă în termenul stabilit documentele prevăzute la alineatul precedent, acestea datorează impozit pe veniturile din salarii din prima zi de desfășurare a activității. În situația în care persoanele respective depun ulterior documentele solicitate, organul fiscal va efectua regularizarea impozitului plătit.

197. În cazul în care contribuabilii prevăzuți la pct. 195 lit. b) își prelungesc perioada de ședere în România, precum și cei care, prin prezențe repetate în România, totalizează peste 183 de zile, sunt obligați să înștiințeze în scris organul fiscal competent despre depășirea acestui termen, caz în care se aplică regimul fiscal prevăzut la pct. 195 lit. a).

198. În situația în care persoanele fizice au desfășurat activitatea în România într-o perioadă mai mică de 183 de zile, în orice perioadă de 12 luni consecutive care se încheie în anul calendaristic vizat, și au fost plătite din străinătate, își prelungesc perioada de ședere în România peste 183 de zile, impozitul pe veniturile din salarii pentru activitatea desfășurată în România este datorat începând cu prima zi de sosire în România. În acest caz contribuabilul depune la organul fiscal competent declarații lunare de impunere, care vor cuprinde veniturile lunare realizate în perioada anterioară prelungirii șederii în România, în termen de 15 zile de la ultima zi a perioadei de 183 de zile expirate.

În situația în care beneficiarul venitului realizează salariul într-o sumă globală pe un interval de timp, după ce a expirat perioada de 183 de zile, sumele înscrise în declarații se pot stabili la nivelul unei medii lunare, respectiv suma globală a salariului declarat împărțită la numărul de luni din acea perioadă.

199. Persoanele fizice care realizează venituri din România și care au rezidentă într-un stat contractant cu care România are încheiată convenție de evitare a dublei impuneri se impun în România conform titlului III din Codul fiscal pentru veniturile, altele decât cele supuse impunerii potrivit titlului V din Codul fiscal, atunci când nu prezintă certificatul de rezidență fiscală.

În aceleași condiții și pentru aceleași categorii de venituri se impun și persoanele fizice care realizează venituri din România și sunt rezidenți ai unor state cu care România nu are încheiate convenții de evitare a dublei impuneri.

200. În situația în care există convenții de evitare a dublei impuneri, persoana fizică cu dublă cetățenie – română și a unui stat cu care România are încheiată convenție de evitare a dublei impuneri –, cu domiciliul în România, se va impune în România, coroborat cu prevederile convențiilor de evitare a dublei impuneri. Pentru aplicarea prevederilor convențiilor de evitare a dublei impuneri persoana fizică respectivă va prezenta autorităților fiscale române certificatul de rezidență fiscală eliberat de autoritatea fiscală a celuilalt stat, precum și traducerea acestuia în limba română, certificată de traducători autorizați. Pentru a stabili al cărui rezident este persoana fizică respectivă, contribuabilul va face dovada „centrului intereselor vitale“, respectiv va prezenta organului fiscal documentele necesare prin care se atestă că veniturile obținute în celălalt stat sunt superioare celor realizate în România și autoritatea fiscală a statului respectiv își rezervă dreptul de a-l considera rezident fiscal din punct de vedere al globalizării veniturilor, caz în care impunerea acestui contribuabil în România se va face numai pentru veniturile din România. Prin documente necesare se înțelege: copiile declarațiilor de impunere din celălalt stat, declarația pe propria răspundere privind situația copiilor școlarizați, situația de avere, după caz, a familiei și altele asemenea. În situația în care veniturile din celălalt stat nu sunt la nivelul care să conducă la acordarea rezidenței fiscale în acest stat și autoritatea fiscală română apreciază că sunt întrunite condițiile pentru globalizarea veniturilor în România, acestui contribuabil i se vor globaliza veniturile în România și, prin schimb de informații, autoritățile competente române și din celălalt stat se vor informa asupra acestui caz.

201. Contribuabilii persoane fizice române care locuiesc în străinătate și care își mențin domiciliul în România se impun în România pentru veniturile impozabile conform prevederilor titlului III din Codul fiscal, realizate atât în România, cât și în străinătate, iar obligațiile fiscale se exercită direct sau, în situația în care nu își îndeplinesc obligațiile în mod direct, prin desemnarea unui reprezentant fiscal.

202. Cetățenii străini refugiați și care sunt prezenți în România, potrivit autorizărilor specifice acordate, se impozitează pentru veniturile realizate pe teritoriul României.

203. Pentru veniturile din pensii și sume asimilate acestora, obținute din străinătate, pentru care România are drept de impunere, contribuabilii au obligația să completeze și să depună o declarație specială, respectiv „Declarație privind veniturile din străinătate a căror impunere în România este finală“. Impozitul datorat în România se determină prin aplicarea baremului anual de impunere asupra venitului brut anual diminuat cu suma lunară neimpozabilă, stabilită potrivit prevederilor art. 73 din Codul fiscal, calculată la nivelul anului.

204. Următoarele persoane fizice sunt supuse impozitării în România pentru veniturile din orice sursă, atât din România cât și din afara României:

– persoanele fizice rezidente române cu domiciliul în România;

– persoanele fizice prevăzute la art. 40 alin. (2) din Codul fiscal.

În situația în care pentru venitul din străinătate statul respectiv și-a exercitat dreptul de impunere, aceste persoane au dreptul să deducă din impozitul pe venit datorat în România impozitul pe venit plătit în străinătate pentru acel venit, în condițiile prevăzute de Codul fiscal.

Persoanele fizice române cu domiciliul în România, care desfășoară activitate salarială în străinătate și sunt retribuite pentru activitatea salarială desfășurată în străinătate de către angajatorul român, se impun în România pentru veniturile realizate din activitatea salarială desfășurată în străinătate.

Veniturile din străinătate realizate de persoanele fizice române cu domiciliul în România, precum și impozitul aferent, a cărui plată în străinătate este atestată cu document justificativ eliberat de autoritatea fiscală a statului străin, de angajator sau de alt plătitor de venituri, exprimate în unitățile monetare proprii fiecărui stat, se vor transforma în lei la cursul de schimb mediu anual comunicat de Banca Națională a României din anul de realizare a venitului respectiv.

În vederea globalizării, la sfârșitul anului fiscal vizat persoana în cauză va prezenta organului fiscal în a cărui rază se află domiciliul fiscal al contribuabilului documentul justificativ privind venitul realizat și impozitul plătit, eliberat de organul abilitat din țara în care a desfășurat activitatea salarială, pentru acordarea creditului fiscal în condițiile stabilite prin prezentele norme metodologice.

Cu ocazia acordării creditului fiscal se va realiza regularizarea impozitului datorat de persoana în cauză.

205. Impozitul plătit în străinătate, care se deduce din impozitul pe venitul anual global datorat în România, este limitat la partea de impozit pe venit datorat în România, calculat astfel:

Prin venit mondial se înțelege suma veniturilor impozabile din România și din străinătate din categoriile de venituri din activități independente, salarii și cedarea folosinței bunurilor, realizate de persoanele fizice prevăzute la art. 40 alin. (1) lit. a) și de cele care îndeplinesc condiția de la art. 40 alin. (2) din Codul fiscal.

206. Dacă suma reprezentând creditul fiscal extern este mai mare decât impozitul plătit în străinătate, suma recunoscută care se deduce este la nivelul impozitului plătit în străinătate. În situația în care suma reprezentând creditul fiscal extern este mai mică decât impozitul plătit în străinătate, suma recunoscută reprezentând creditul fiscal extern acordat este la nivelul sumei calculate conform pct. 205.

207. Calcularea creditului fiscal extern se face de organul fiscal, separat pe fiecare natură de venit, prin raportarea la venitul mondial.

În situația în care contribuabilul în cauză obține venituri din străinătate din mai multe state, creditul extern admis a fi dedus din impozitul datorat în România se va calcula, potrivit procedurii de mai sus, pentru fiecare natură de venit și pe fiecare țară.

208. În cazul veniturilor a căror impunere în România este finală, creditul fiscal extern se acordă pentru fiecare venit similar din România. Creditul fiscal extern pentru veniturile din străinătate, a căror impunere în România este finală, se va acorda astfel:

a) în situația în care în străinătate cota de impozit este mai mare decât cea prevăzută în prezentul titlu pentru un venit similar, creditul fiscal extern este limitat la impozitul pe venit calculat, aplicându-se cota prevăzută la titlul III din Codul fiscal;

b) în situația în care cota de impozit este mai mică în străinătate decât cota de impozit pentru un venit similar din România, creditul fiscal extern este calculat la nivelul impozitului plătit în străinătate, iar impozitul anual rămas de achitat în România se calculează ca diferență între impozitul pe venit calculat aplicându-se cota de impozit prevăzută la titlul III din Codul fiscal și impozitul pe venit plătit în străinătate pentru venitul realizat în străinătate.

209. Regulile de report al pierderilor înregistrate din străinătate sunt cele prevăzute la art. 86 alin. (4) din Codul fiscal.

1. Numărul de salariați reprezintă numărul de persoane angajate cu contract individual de muncă, potrivit dispozițiilor Codului muncii, indiferent de durata timpului de muncă, înscrise lunar în statele de plată și/sau în registrul general de evidență a salariaților.

2. La analiza îndeplinirii condiției privind numărul de salariați nu se iau în considerare cazurile de încetare a raporturilor de muncă ca urmare a pensionării sau desfacerii contractului individual de muncă în urma săvârșirii unor acte care, potrivit legii, sunt sancționate inclusiv prin acest mod. Pentru persoanele juridice care au un singur angajat care demisionează în cursul unei luni, condiția prevăzută la art. 103 lit. b) din Codul fiscal se consideră îndeplinită dacă în cursul lunii următoare este angajat un alt salariat.

3. Pentru încadrarea în condiția privind nivelul veniturilor realizate în anul precedent, se vor lua în calcul aceleași venituri care constituie baza impozabilă prevăzută la art. 108 din Codul fiscal, iar cursul de schimb pentru determinarea echivalentului în euro este cel de la închiderea aceluiași exercițiu financiar.

4. La încadrarea în condiția privind capitalul social, nu poate fi microîntreprindere persoana juridică română care are capitalul social deținut de un acționar sau asociat persoană juridică cu peste 250 de angajați.

5. În sensul art. 104 alin. (1) din Codul fiscal opțiunea se exercită pentru plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor obținute din orice sursă, iar ieșirea din acest sistem de impunere se efectuează începând cu anul următor celui în care nu se mai îndeplinește una dintre condițiile prevăzute la art. 103 din Codul fiscal.

6. În cazul în care angajarea nu se realizează în termen de 60 de zile de la data eliberării certificatului de înregistrare, microîntreprinderea este plătitoare de impozit pe profit de la data înregistrării acesteia la registrul comerțului. Perioada de 60 de zile se prelungește în anul următor celui pentru care s-a exercitat opțiunea, după caz.

7. În înțelesul art. 104 alin. (4), dacă pe parcursul anului fiscal una dintre condițiile impuse la art. 103 din Codul fiscal nu mai este îndeplinită, contribuabilul este obligat ca începând cu anul fiscal următor să nu mai aplice impozitul pe venit chiar dacă ulterior îndeplinește criteriile prevăzute la art. 103 lit. b) și c).

8. Persoanele juridice care nu pot opta pentru acest sistem de impunere sunt:

a) persoanele juridice care se organizează și funcționează potrivit legilor speciale de organizare și funcționare din domeniul bancar (băncile, casele de schimb valutar, societățile de credit ipotecar, cooperativele de credit etc.);

b) persoanele juridice care se organizează și funcționează potrivit legilor speciale de organizare și funcționare din domeniul asigurărilor (de exemplu: societățile de asigurare-reasigurare), al pieței de capital (de exemplu: burse de valori sau de mărfuri, societățile de servicii de investiții financiare, societățile de registru, societățile de depozitare), cu excepția persoanelor juridice care desfășoară activități de intermediere în aceste domenii (brokerii și agenții de asigurare);

c) persoanele juridice care desfășoară activități în domeniul jocurilor de noroc, al pariurilor sportive și al cazinourilor.

9. În cazul înființării unei microîntreprinderi într-un an fiscal, perioada impozabilă începe de la data înregistrării acesteia la registrul comerțului, dacă are această obligație, sau de la data înregistrării în registrul condus special de judecătorii, după caz.

10. În cazul lichidării unei microîntreprinderi într-un an fiscal, perioada impozabilă încetează o dată cu data radierii din registrul unde a fost înregistrată înființarea acesteia.

11. Microîntreprinderile plătitoare de impozit pe venit organizează și conduc contabilitatea potrivit Reglementărilor contabile simplificate, armonizate cu directivele europene.

12. Baza impozabilă asupra căreia se aplică cota de 1,5% este totalul veniturilor trimestriale care sunt înregistrate în creditul conturilor din clasa a 7-a „Conturi de venituri“, cu excepția celor înregistrate în:

– „Variația stocurilor“;

– „Venituri din producția de imobilizări necorporale“;

– „Venituri din producția de imobilizări corporale“;

– „Alte venituri din exploatare“ analitic reprezentând veniturile din cota-parte a subvențiilor guvernamentale și altor resurse similare pentru finanțarea investițiilor;

– „Venituri din provizioane privind activitatea de exploatare“ și „Venituri financiare din provizioane“;

– veniturile realizate din despăgubiri de la societățile de asigurare pentru pagubele produse la activele corporale proprii; precum și

– veniturile rezultate din anularea datoriilor și a majorărilor datorate către bugetul de stat, care nu au fost cheltuieli deductibile la calculul profitului impozabil, conform reglementărilor legale.

13. Diferențele favorabile de curs valutar rezultate în urma evaluării creanțelor și datoriilor în valută existente la data de 31 decembrie 2002, înregistrate în contabilitate în „Rezultatul reportat“ sunt venituri impozabile pe măsura încasării creanțelor sau plății datoriilor.

14. La calculul impozitului pe venit datorat de microîntreprinderile care își încetează existența în urma operațiunilor de divizare, dizolvare sau lichidare nu sunt impozitate rezervele constituite din profitul net, rezervele constituite din diferențe de curs favorabil aferente capitalului social în devize sau disponibilului în devize, inclusiv sumele aferente unor reduceri ale cotei de impozit pe profit, repartizate ca surse proprii de finanțare pe parcursul perioadei de funcționare, potrivit legii, pentru societățile care pe parcursul perioadei de funcționare au fost și plătitoare de impozit pe profit, acestea fiind tratate ca dividende și supuse impunerii, potrivit titlului II, III sau V din Codul fiscal, după caz.

15. În cazul în care se achiziționează case de marcat, din baza impozabilă se scade valoarea caselor de marcat, în conformitate cu documentul justificativ, în luna punerii în funcțiune. Punerea în funcțiune se face potrivit prevederilor legale.

16. Opțiunea se înscrie în cererea de înregistrare la registrul comerțului și este definitivă pentru anul fiscal respectiv și pentru anii fiscali următori, atâta timp cât sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 103 din Codul fiscal. Persoanele juridice plătitoare de impozit pe profit pot opta pentru impozitul pe venit numai la începutul anului fiscal, dacă la finele anului precedent sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 103 din Codul fiscal și nu au fost plătitori de impozit pe venitul microîntreprinderilor pe parcursul funcționării lor.

Opțiunea se comunică organelor fiscale teritoriale la începutul anului fiscal, prin depunerea Declarației de mențiuni pentru persoane juridice, asociații familiale și asociații fără personalitate juridică, până la data de 31 ianuarie inclusiv.

Pot opta și persoanele juridice care desfășoară activități în zonele libere și/sau în zonele defavorizate.

17. Persoana fizică rezidentă va definitiva impozitul pe venitul din asociere în conformitate cu prevederile titlului III din Codul fiscal.

1. Veniturile de natura dobânzilor, redevențelor sau comisioanelor realizate de către nerezidenți și care sunt cheltuieli atribuibile sediului permanent din România al unui nerezident sunt venituri impozabile în România potrivit titlului V din Codul fiscal.

2.

(1) Termenul redevență cuprinde orice sumă care trebuie plătită în bani sau în natură pentru folosirea sau dreptul de a folosi orice proprietate sau drept prevăzut la art. 7 alin. (1) pct. 28 din Codul fiscal, indiferent dacă suma trebuie plătită conform unui contract sau ca urmare a copierii ilegale sau a încălcării drepturilor legale ale unei alte persoane.

(2) În cazul unei tranzacții care implică transferul de software, încadrarea ca redevență a sumei care trebuie plătită depinde de natura drepturilor transferate.

(3) În cazul transferului unui drept parțial dintr-un copyright pentru software, suma care trebuie plătită este o redevență dacă primitorul dobândește dreptul de a utiliza acel software, astfel încât lipsa acestui drept constituie o încălcare a copyright-ului. Exemple de astfel de tranzacții sunt transferurile de drepturi de a reproduce și distribui către public orice software, precum și transferurile de drept de a modifica și a face public orice software.

(4) În analiza caracterului unei tranzacții care implică transferul de software nu se ține cont de dreptul de a copia un program exclusiv în scopul de a permite exploatarea efectivă a programului de către utilizator. În consecință, o sumă care trebuie plătită nu este o redevență dacă singurul drept transferat este un drept limitat de a copia un program, în scopul de a permite utilizatorului să-l exploateze. Același rezultat se aplică și pentru „drepturi de rețea sau site“, în care primitorul obține dreptul de a face multiple copii ale unui program, exclusiv în scopul de a permite exploatarea programului pe mai multe computere sau în rețeaua primitorului.

(5) În cazul achiziției tuturor drepturilor dintr-un copyright pentru software, suma care trebuie plătită nu este pentru folosirea sau dreptul de a folosi acel software, în consecință nefiind o redevență.

(6) Suma care trebuie plătită pentru folosirea sau dreptul de a folosi ideile sau principiile cu privire la un software, cum ar fi schemele logice, algoritmii sau limbajele de programare, este o redevență.

(7) În înțelesul acestei norme, software este orice program sau serie de programe care conține instrucțiuni pentru un computer, atât pentru operarea computerului (software de operare) cât și pentru îndeplinirea altor sarcini (software de aplicație).

(8) În cazul unei tranzacții care permite unei persoane să descarce electronic imagini, sunete sau texte, suma care trebuie plătită nu este redevență dacă folosirea acestor materiale se limitează la drepturile necesare pentru a permite descărcarea, stocarea și exploatarea computerului, rețelei sau a altui echipament de stocare, operare sau afișare a utilizatorului. Dimpotrivă, suma care trebuie plătită pentru transferul dreptului de a reproduce și a face public un produs digital este o redevență.

(9) În cazul unui contract care implică folosirea sau dreptul de a folosi orice proprietate sau drept prevăzut la art. 7 alin. (1) pct. 28 din Codul fiscal, precum și transferul unei alte proprietăți sau altui serviciu, suma care trebuie plătită conform contractului trebuie să fie împărțită, conform diverselor porțiuni de contract, pe baza condițiilor contractului sau pe baza unei împărțiri rezonabile, fiecărei porțiuni aplicându-i-se tratamentul fiscal corespunzător. Dacă totuși o anumită parte din ceea ce urmează a se asigura prin contract constituie de departe scopul principal al contractului, cealaltă porțiune fiind auxiliară, tratamentul aplicat porțiunii principale de contract se aplică întregii sume care trebuie plătită conform contractului.

3. Veniturile obținute din România din prestările de servicii de management, de intermediere sau de consultanță în orice domeniu care nu sunt efectuate în România sau veniturile care sunt cheltuieli atribuibile unui sediul permanent din România al unui nerezident sunt impozabile, potrivit titlului V din Codul fiscal, atunci când nu sunt încheiate convenții de evitare a dublei impuneri între România și statul de rezidență al beneficiarului de venit sau când beneficiarul de venit nu prezintă dovada rezidenței sale fiscale.

4. Prin concursuri organizate în România se înțelege concursuri organizate în orice domeniu în România.

5. Venituri obținute la jocuri de noroc înseamnă câștiguri în bani și/sau în natură acordate participanților de către orice persoană juridică română, autorizată să organizeze și să exploateze jocuri de noroc.

6. Venituri din proprietăți imobiliare înseamnă venituri din vânzarea, precum și din cedarea dreptului de folosință asupra proprietății imobiliare sau a unei cote-părți din această proprietate (închiriere, concesionare sau arendare).

7. Prin cedarea dreptului de folosință a unei proprietăți imobiliare se înțelege și arendarea sau concesionarea proprietății imobiliare sau a unei cote-părți din această proprietate.

8.

(1) Pentru veniturile obținute de nerezidenții din România, plătitorii de venituri au obligația reținerii impozitelor datorate prin stopaj la sursă și virării lor la bugetul de stat în termenul stabilit la art. 116 alin. (5) din Codul fiscal.

(2) În cazurile prevăzute la art. 115 alin. (1) lit. c), e), g) și i) din Codul fiscal, plătitorul impozitului prevăzut la titlul V din Codul fiscal este nerezidentul care are sediul permanent în România în evidența căruia sunt înregistrate respectivele cheltuieli deductibile.

9. La impunerea veniturilor ce reprezintă remunerații primite de persoanele fizice nerezidente pentru activitatea desfășurată în calitate de administrator, fondator sau membru al consiliului de administrație al unei persoane juridice române sunt aplicabile dispozițiile titlului III din Codul fiscal.

10.

(1) În înțelesul acestui paragraf, dobânzile scutite de impozit sunt cele generate de instrumente/titluri de creanță emise de persoane juridice române.

(2) Piața de valori mobiliare recunoscută, pentru care se aplică prevederile art. 117 lit. c) din Codul fiscal, este cea definită potrivit legislației în domeniul valorilor mobiliare.

11. Premiile prevăzute la art. 117 lit. d) și e) din Codul fiscal sunt premii de natura celor plătite de la bugetul de stat sau de la bugetele consiliilor locale prin intermediul instituțiilor publice centrale și locale de profil.

12.

(1) Prevederile alin. 2 al articolelor „Dividende“, „Dobânzi“, „Comisioane“, „Redevențe“ din convențiile de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu alte state se aplică întocmai. În cazul când legislația internă prevede în mod expres exceptarea de la impunere, scutirea sau o cotă de impozitare mai favorabilă, sunt aplicabile prevederile legislației interne.

(2) Alin. 2 al articolelor „Dividende“, „Dobânzi“, „Comisioane“, „Redevențe“ din convențiile de evitare a dublei impuneri nu este anulat de alin. 1 al acelorași articole, care prevede că veniturile respective plătite unui rezident se impun în statul său de rezidență.

(3) Aplicarea alin. 2 al articolelor „Dividende“, „Dobânzi“, „Comisioane“, „Redevențe“ din convențiile de evitare a dublei impuneri care prevăd impunerea în statul de sursă nu conduce la o dublă impunere pentru același venit, întrucât statul de rezidență acordă credit fiscal pentru impozitul plătit în România, în conformitate cu prevederile convenției de evitare a dublei impuneri.

(4) În cazul când în România s-au făcut rețineri de impozit ce depășesc prevederile din convențiile de evitare a dublei impuneri, suma impozitului reținut în plus poate fi rambursată la cererea beneficiarului de venit, respectiv a persoanei nerezidente.

(5) Pentru rambursarea impozitului reținut în plus din veniturile plătite de un rezident român persoanelor nerezidente, acestea depun o cerere de rambursare a impozitului plătit în plus la plătitorul de venit rezident român, care va fi verificată de organul fiscal teritorial al Ministerului Finanțelor Publice în a cărui rază teritorială se află sediul sau domiciliul plătitorului de venit rezident român.

(6) Cererea de rambursare a impozitului va fi depusă de persoana nerezidentă în termenul legal de prescripție, stabilit prin legislația statului român.

(7) Pe baza verificării efectuate de organul fiscal teritorial al Ministerului Finanțelor Publice privind venitul pentru care s-a reținut un impozit în plus față de prevederile convenției, rambursarea impozitului către persoana nerezidentă se va face prin intermediul rezidentului român plătitor al venitului.

(8) Dispozițiile titlurilor II și III din Codul fiscal reprezintă legislația internă și se aplică atunci când România are încheiată convenție de evitare a dublei impuneri cu statul al cărui rezident este beneficiarul venitului realizat din România și acesta prezintă certificatul de rezidență fiscală sau documentul prevăzut la pct. 13 alin. (1).

(9) Prevederile titlului V din Codul fiscal se aplică atunci când beneficiarul venitului realizat din România este rezident al unui stat cu care România nu are încheiată convenție de evitare a dublei impuneri sau când beneficiarul venitului realizat din România, rezident al unui stat cu care România are încheiată convenție de evitare a dublei impuneri, nu prezintă certificatul de rezidență fiscală sau documentul prevăzut la pct. 13 alin. (1).

13.

(1) Nerezidentul beneficiar al veniturilor din România trebuie să justifice în România dreptul de a beneficia de prevederile convenției de evitare a dublei impuneri încheiate între România și statul său de rezidență, prin prezentarea certificatului de rezidentă fiscală eliberat de autoritatea competentă fiscală din statul respectiv. În cazul când nerezidentul beneficiar al veniturilor din România prezintă un alt document prin care se atestă rezidența fiscală, acest document va fi vizat de organul fiscal al statului său de rezidență.

(2) Nerezidenții care sunt beneficiarii veniturilor din România vor depune la plătitorul de venit originalul sau copia certificatului de rezidență fiscală ori documentul menționat la alin. (1), tradus și legalizat de organul autorizat din România.

(3) În cazul în care nerezidentul beneficiar al venitului din România nu a prezentat originalul sau copia tradusă și legalizată a certificatului de rezidență fiscală sau a documentului prevăzut la alin. (1), se vor aplica prevederile titlului V din Codul fiscal, și nu cele din convențiile de evitare a dublei impuneri.

(4) În ipoteza în care nerezidentul beneficiar al veniturilor din România transmite un singur original al certificatului de rezidență fiscală sau al documentului prevăzut la alin. (1) unui plătitor de venituri rezident român care are filiale, sucursale sau puncte de lucru în diferite localități din România și care fac plăți, la rândul lor, către beneficiarul de venituri nerezident, primitorul certificatului de rezidență fiscală sau al documentului prevăzut la alin. (1), în original, va transmite la fiecare subunitate o copie tradusă și legalizată a certificatului de rezidență fiscală în original al beneficiarului de venituri din România sau a documentului prevăzut la alin. (1). Pe copia legalizată primitorul certificatului de rezidență fiscală sau al documentului prevăzut la alin. (1), în original, va semna cu mențiunea că deține originalul acestuia.

(5) Prevederile alin. (4) sunt valabile și în situația în care nerezidentul beneficiar al veniturilor din România are înființată o filială în România care are relații contractuale cu diverși clienți din localități diferite din România și care primește un singur original al certificatului de rezidență fiscală sau al documentului prevăzut la alin. (1). Filiala aparținând persoanei nerezidente va face copii legalizate pe care le va distribui clienților români.

14. Macheta certificatului de rezidentă fiscală și instrucțiunile de completare a acestuia, elaborate pentru rezidenții români, se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor publice.

15.

(1) Nerezidenții care sunt beneficiari ai veniturilor din România vor depune anual, la plătitorul de venit, originalul certificatului de rezidență fiscală sau al documentului prevăzut la pct. 13 alin. (1), tradus și legalizat de organul autorizat din România în momentul plății venitului, dar nu mai târziu de o lună calculată de la data plății acestuia.

(2) Certificatul de rezidență fiscală sau documentul prevăzut la pct. 13 alin. (1) este valabil pentru anul fiscal pentru care a fost emis.

(3) Plătitorul de venit este răspunzător pentru primirea în termenul stabilit a originalului certificatului de rezidență fiscală sau a documentului prevăzut la pct. 13 alin. (1) și pentru aplicarea prevederilor din convențiile de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu diverse state.

16. Cererea de eliberare a certificatului de atestare a impozitului plătit de nerezidenți se depune la organul fiscal teritorial în raza căruia plătitorul de venit este înregistrat ca plătitor de impozite și taxe.

17.

(1) Certificatul de atestare a impozitului plătit de nerezidenți se eliberează de organul fiscal teritorial în raza căruia își are sediul plătitorul de venit, pe baza cererii depuse de beneficiarul venitului sau de plătitorul de venit în numele acestuia până la data de 31 ianuarie inclusiv a anului următor celui pentru care s-au încasat veniturile impozitate în România.

(2) Forma cererii și a certificatului de atestare a impozitului plătit de nerezident, precum și instrucțiunile de completare și eliberare se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor publice.

18.

(1) Persoanele juridice străine, prin reprezentanțe înființate în România, nu sunt abilitate să facă fapte de comerț, aceste reprezentanțe neavând calitatea de persoană juridică.

(2) Persoanele juridice străine care doresc să-și înființeze o reprezentanță în România trebuie să obțină autorizația prevăzută de lege.

(3) Autorizația obținută poate fi anulată în condițiile care sunt stabilite prin același act normativ.

19. În cazul persoanelor juridice străine care înființează o reprezentanță în România în cursul unei luni din anul de impunere, impozitul pentru anul de impunere se calculează începând cu data de 1 a lunii în care reprezentanța a fost înființată până la sfârșitul anului respectiv. Pentru reprezentanțele care se desființează în cursul anului de impunere impozitul anual se recalculează pentru perioada de activitate de la începutul anului până la data de 1 a lunii următoare celei în care a avut loc desființarea reprezentanței.

20. Datele stabilite pentru plata impozitului la bugetul de stat includ și datele de 20 iunie și 20 decembrie.

21.

(1) Forma declarației fiscale care va fi depusă anual la autoritatea fiscală competentă și instrucțiunile de completare se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor publice.

(2) Declarația anuală de impunere, precum și declarația fiscală în cazul înființării sau desființării reprezentanței în cursul anului pot fi depuse în numele persoanei juridice străine și de reprezentantul reprezentanței la organul fiscal teritorial în raza căruia reprezentanța își desfășoară activitatea.

22.

(1) Forma declarației fiscale care va fi depusă la autoritatea fiscală competentă în caz de înființare sau de desființare a reprezentanței și instrucțiunile de completare vor fi aprobate prin ordin al ministrului finanțelor publice.

(2) În termen de 30 de zile de la data depunerii declarației fiscale de înființare sau de desființare a reprezentanței, organul fiscal teritorial stabilește sau recalculează impozitul stabilit pentru perioada în care reprezentanța va desfășura sau își va înceta activitatea, după caz.

23.

(1) Reprezentanțele vor conduce contabilitatea în partidă simplă, conform prevederilor legislației din România.

(2) Cheltuielile efectuate pentru exercitarea activității reprezentanțelor vor fi justificate cu documente financiar-contabile întocmite în condițiile legii.

(3) Impozitul pe venitul reprezentanțelor pentru anul 2003 va fi definitivat potrivit actelor normative care au reglementat sistemul de impunere a acestor entități până la 31 decembrie 2003.

1.

(1) În sensul art. 126 alin. (1) din Codul fiscal, dacă cel puțin una dintre condițiile stipulate la lit. a)–d) nu este îndeplinită, operațiunea nu se cuprinde în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată.

(2) Operațiunile desfășurate în interiorul zonelor libere sau porturilor libere, precum și livrările de bunuri și/sau prestările de servicii efectuate din România pentru unități din zonele libere sau porturile libere și cele efectuate de unități din zonele sau porturile libere pentru unități din România sunt considerate operațiuni efectuate în România, fiind supuse regulilor prevăzute de titlul VI al Codului fiscal. Prin porturi libere, în sensul taxei pe valoarea adăugată, se înțeleg porturile care beneficiază de facilitățile prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 131/2000 privind instituirea unor măsuri pentru facilitarea exploatării porturilor, republicată.

(3) Pentru a se cuprinde în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată livrările de bunuri și/sau prestările de servicii trebuie să fie efectuate cu plată. Această condiție implică existența unei legături directe între operațiune și contrapartida obținută. Pentru a se determina dacă o operațiune poate fi plasată în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată trebuie ca aceasta să aducă un avantaj clientului și prețul să fie în legătură cu avantajul primit, astfel:

a) condiția referitoare la existența unui avantaj în folosul clientului este îndeplinită atunci când există un angajament al furnizorului sau al prestatorului de a furniza un bun sau un serviciu determinabil unei persoane care asigură finanțarea sau, în absenta acestuia, atunci când operațiunea a fost efectuată, să permită să se stabilească un asemenea angajament. Această condiție este compatibilă cu faptul că serviciul a fost colectiv, nu a fost măsurabil cu exactitate sau se înscrie în cadrul unei obligații legale;

b) condiția referitoare la existența unei legături între operațiune și contrapartida obținută este respectată chiar dacă prețul nu reflectă valoarea normală a operațiunii, este achitat sub formă de abonamente, servicii sau bunuri, ia forma unei sume calificate drept reducere de preț, nu este plătit de către beneficiar, ci de un terț.

2.

(1) Nu are caracter de continuitate, în sensul art. 127 alin. (2) din Codul fiscal, obținerea de venituri de către persoanele fizice din vânzarea locuințelor proprietate personală sau a altor bunuri care sunt folosite de către acestea pentru scopuri personale.

(2) Activitatea de încasare a taxelor prevăzute la art. 283 alin. (1) din Codul fiscal, efectuată de către persoane impozabile, nu constituie activitate economică, în sensul art. 127 alin. (2) din Codul fiscal.

(3) Livrările de bunuri și/sau prestările de servicii efectuate în mod gratuit de organizațiile fără scop patrimonial nu sunt considerate activități economice.

3.

(1) În sensul art. 127 alin. (4) din Codul fiscal, instituțiile publice nu sunt persoane impozabile și pentru următoarele activități:

a) vânzarea, direct sau prin intermediari, către persoane fizice, în scop de locuință, a imobilelor sau a părților de imobile, aflate în proprietatea statului, date în folosință înainte de introducerea taxei pe valoarea adăugată în legislația României. Dacă vânzarea are loc prin intermediari, aceștia nu datorează taxa pe valoarea adăugată pentru încasările din vânzarea acestor locuințe și nici pentru comisionul aferent, dar în mod corespunzător nu beneficiază de exercitarea dreptului de deducere pentru aceste operațiuni;

b) livrările de bunuri dobândite după data de 1 iulie 1993, dacă la achiziția acestora s-a plătit taxa pe valoarea adăugată și taxa respectivă nu a fost dedusă.

(2) Direcțiile generale ale finanțelor publice nu sunt considerate persoane impozabile pentru valorificarea bunurilor legal confiscate sau intrate în proprietatea privată a statului potrivit legii.

(3) Din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată, distorsiuni de concurentă rezultă atunci când aceeași activitate este desfășurată de mai mulți operatori economici, dintre care unii beneficiază de un tratament fiscal preferențial, astfel încât contravaloarea bunurilor livrate și/sau a serviciilor prestate de aceștia nu este grevată de taxa pe valoarea adăugată, față de ceilalți operatori economici care sunt obligați să greveze contravaloarea livrărilor de bunuri și/sau a prestărilor de servicii efectuate cu taxa pe valoarea adăugată.

(4) În situația în care instituțiile publice desfășoară activități de natura celor prevăzute la art. 127 alin. (5) și (6) din Codul fiscal, persoana impozabilă poate fi considerată instituția publică în ansamblu sau, în funcție de natura activității desfășurate, numai partea din structura organizatorică prin care sunt realizate acele activități.

4.

(1) Conform art. 128 alin. (1) din Codul fiscal, prin livrare de bunuri se înțelege orice transfer al dreptului de proprietate asupra bunurilor de la proprietar către o altă persoană, direct sau prin persoane care acționează în numele acestuia. Pentru bunurile, altele decât cele second-hand, încredințate în vederea vânzării în baza unui contract de consignație, data livrării bunurilor de la consignant la consignatar se consideră a fi data vânzării bunurilor de către consignatar către beneficiar. Facturarea bunurilor de către consignant către consignatar se face cel mai târziu la finele lunii în care bunurile au fost vândute.

(2) Se consideră livrare de bunuri, în sensul art. 128 alin. (1) din Codul fiscal, produsele agricole reținute drept plată în natură a prestației efectuate de persoane impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, care prestează servicii pentru obținerea și/sau prelucrarea produselor agricole, precum și plata în natură a arendei.

(3) În sensul art. 128 alin. (3) lit. b) din Codul fiscal, transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor în urma executării silite se consideră livrare de bunuri numai dacă debitorul este înregistrat ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată.

5.

(1) În sensul art. 128 alin. (3) lit. d) din Codul fiscal, transmiterea de bunuri efectuată pe baza unui contract de comision la cumpărare sau la vânzare se consideră livrare de bunuri atunci când comisionarul acționează în nume propriu, dar în contul comitentului. Comisionarul este considerat din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată cumpărător și revânzător. În funcție de locul unde vânzătorul, cumpărătorul și comisionarul își au stabilit sediul activității economice sau un sediu permanent ori, în lipsa acestora, domiciliul sau reședința obișnuită, se disting următoarele situații:

a) atunci când vânzătorul, comisionarul și cumpărătorul sunt persoane impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată în România, vânzătorul face o livrare de bunuri către comisionar și emite factura fiscală. Comisionarul, la rândul său, face livrare de bunuri către cumpărător și emite factura fiscală;

b) atunci când vânzătorul și comisionarul sunt persoane impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată în România, iar cumpărătorul este persoană stabilită în străinătate, vânzătorul face livrare de bunuri către comisionar și emite factura fiscală, iar acesta din urmă, la rândul său, face livrare de bunuri către cumpărătorul străin, emite factura fiscală, factura externă și întocmește declarația vamală de export în nume propriu, respectiv la rubrica „exportator“ din declarația vamală de export își înscrie numele său;

c) atunci când cumpărătorul și comisionarul sunt persoane înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată în România, iar vânzătorul este persoană stabilită în străinătate, acesta din urmă emite factura externă pe numele comisionarului pentru bunurile livrate, comisionarul face importul de bunuri, întocmește declarația vamală de import în nume propriu și face livrare de bunuri către cumpărător, emițând factură fiscală.

(2) Comisionarul își poate exercita dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată înscrise în factura fiscală emisă pe numele său de vânzătorul stabilit în România sau a celei din declarația vamală de import, în cazul în care vânzătorul este o persoană stabilită în străinătate, conform prevederilor cap. X „Regimul deducerilor“ din titlul VI al Codului fiscal. Conform reglementărilor contabile nu este obligatorie înregistrarea în conturile de venituri, respectiv de cheltuieli, a operațiunilor efectuate de comisionar.

6.

(1) Nu constituie livrare de bunuri aportul în natură la capitalul social al unei societăți comerciale, efectuat între două persoane impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, în situația în care beneficiarul are drept de deducere integrală a taxei pe valoarea adăugată. Persoana impozabilă care a adus aportul în natură are drept de deducere a taxei pe valoarea adăugată potrivit prevederilor art. 145 alin. (5) lit. b) din Codul fiscal.

(2) Constituie livrare de bunuri aportul în natură la capitalul social acordat de o persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, care pentru bunurile respective a exercitat dreptul de deducere total sau parțial, unei persoane impozabile care nu are drept de deducere a taxei pe valoarea adăugată, fie datorită faptului că nu este înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, fie datorită faptului că operațiunile desfășurate de aceasta nu dau drept de deducere. În acest caz beneficiarul evidențiază în patrimoniul său contravaloarea bunului primit, inclusiv taxa pe valoarea adăugată.

(3) Aportul în natură acordat de o persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată unei persoane impozabile care are drept de deducere parțială a taxei pe valoarea adăugată constituie livrare de bunuri, dacă taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor respective sau părților lor componente a fost dedusă total sau parțial. La persoana impozabilă care a acordat aportul în natură, precum și la beneficiar, taxa pe valoarea adăugată aferentă operațiunii respective se înscrie în decontul de taxă pe valoarea adăugată, atât ca taxă colectată, cât și ca taxă deductibilă, fără a avea loc plăți efective între cele două unități în ceea ce privește taxa pe valoarea adăugată.

(4) Baza de impozitare pentru aportul în natură care constituie livrare de bunuri este constituită din valoarea de aport a bunurilor.

(5) Importul de bunuri care se constituie aport în natură la capitalul social al unei societăți comerciale, efectuat de o persoană străină, se cuprinde în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată potrivit prevederilor art. 131 din Codul fiscal. Persoana impozabilă care primește aportul în natură poate să își exercite dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată în condițiile legii.

7.

(1) Bunurile de natura stocurilor degradate calitativ, care nu mai pot fi valorificate, nu constituie livrare de bunuri conform art. 128 alin. (9) lit. b) din Codul fiscal, dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiții:

a) nu sunt imputabile;

b) degradarea calitativă a bunurilor se datorează unor cauze obiective dovedite cu documente;

c) se face dovada că s-au distrus bunurile și nu mai intră în circuitul economic.

În categoria bunurilor degradate calitativ se încadrează și ziarele, revistele, cărțile, manualele școlare, care sunt returnate de către difuzori și care nu mai pot fi valorificate.

(2) Casarea bunurilor de natura mijloacelor fixe, chiar și înainte de expirarea duratei normale de întrebuințare, nu constituie livrare de bunuri din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată.

(3) Bunurile acordate gratuit în cadrul acțiunilor de protocol nu sunt considerate livrări de bunuri în limita în care sunt deductibile la calculul impozitului pe profit cheltuielile de protocol, stabilită la titlul II al Codului fiscal. Aceeași limită este aplicabilă și microîntreprinderilor care se încadrează în prevederile titlului IV al Codului fiscal.

(4) Bunurile acordate gratuit în cadrul acțiunilor de sponsorizare și mecenat nu sunt considerate livrări de bunuri în limita a 3‰ din cifra de afaceri, determinată potrivit art. 152 alin. (6) din Codul fiscal, și nu se întocmește factura fiscală pentru acordarea acestor bunuri.

(5) Prin acordarea de bunuri în mod gratuit potrivit destinațiilor prevăzute de lege, în sensul art. 128 alin. (9) lit. f) din Codul fiscal, se înțeleg destinații cum sunt: masa caldă pentru mineri, alimentația de protecție, materiale igienicosanitare acordate obligatoriu angajaților în vederea prevenirii îmbolnăvirilor. Limita până la care nu sunt considerate livrări de bunuri este cea stabilită prin actele normative care instituie acordarea acestor bunuri. Plata în natură a salariilor și a dividendelor reprezintă livrare de bunuri, nefiind aplicabile prevederile art. 128 alin. (9) lit. f) din Codul fiscal.

(6) Încadrarea în limitele prevăzute la alin. (3)–(5) se determină pe baza datelor raportate prin situațiile financiare anuale. Nu se iau în calcul pentru încadrarea în aceste limite sponsorizările, acțiunile de mecenat sau alte acțiuni prevăzute prin legi, acordate în numerar. Depășirea limitelor constituie livrare de bunuri și se colectează taxa pe valoarea adăugată, dacă s-a exercitat dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată corespunzătoare depășirii. Taxa pe valoarea adăugată colectată aferentă depășirii se calculează și se include la rubrica de regularizări din decontul întocmit pentru perioada fiscală în care persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată au depus situațiile financiare anuale, dar nu mai târziu de termenul legal de depunere a acestora.

(7) Preluarea de către persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată a unor bunuri din activitatea proprie pentru a fi utilizate în scopul desfășurării activității economice a acestora nu este considerată livrare de bunuri. Aceleași prevederi se aplică și pentru prestările de servicii.

8.

(1) În sensul art. 129 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal, transmiterea folosinței bunurilor în cadrul unui contract de leasing operațional sau financiar se consideră prestare de servicii. Dacă în cursul derulării unui contract de leasing financiar intervine o cesiune între utilizatori cu acceptul locatorului/finanțatorului sau o cesiune a contractului de leasing financiar prin care se schimbă locatorul/finanțatorul, operațiunea nu constituie livrare de bunuri, considerând că persoana care preia contractul de leasing continuă persoana cedentului. Operațiunea este considerată în continuare prestare de servicii, taxa pe valoarea adăugată fiind datorată de persoana care preia contractul de leasing în aceleași condiții ca și cedentul.

(2) Este considerată prestare de servicii, conform art. 129 alin. (2) lit. e) din Codul fiscal, intermedierea efectuată de comisionari care acționează în numele și în contul comitentului atunci când intervin într-o livrare de bunuri sau o prestare de servicii. În sensul prezentelor norme metodologice, comisionarul care acționează în numele și în contul comitentului este persoana care acționează în calitate de mandatar potrivit Codului comercial. În cazul în care comisionarul intermediază livrări de bunuri, în funcție de locul unde vânzătorul, cumpărătorul și comisionarul își au stabilit sediul activității economice sau un sediu permanent ori, în lipsa acestora, domiciliul sau reședința obișnuită, se disting următoarele situații:

a) atunci când vânzătorul, comisionarul și cumpărătorul sunt persoane impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată în România, vânzătorul face livrare de bunuri către cumpărător, pentru care emite factura fiscală direct pe numele cumpărătorului, iar comisionarul face prestare de servicii, pentru care întocmește factura fiscală numai pentru comisionul său care reprezintă contravaloarea serviciului de intermediere prestat către persoana care l-a mandatat, respectiv cumpărătorul sau vânzătorul;

b) atunci când vânzătorul și comisionarul sunt persoane impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată în România, iar cumpărătorul este persoană stabilită în străinătate, vânzătorul emite factura fiscală pentru livrarea de bunuri către cumpărător și este înscris în declarația vamală de export la rubrica „exportator“, iar comisionarul care face prestarea de serviciu emite factura fiscală pentru comisionul său către persoana care l-a mandatat, respectiv cumpărătorul sau vânzătorul;

c) atunci când cumpărătorul și comisionarul sunt persoane înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată în România, iar vânzătorul este persoană stabilită în străinătate, cumpărătorul primește factura externă emisă de vânzător pe numele său și întocmește declarația vamală de import în nume propriu, iar comisionarul care face prestarea de serviciu emite factura fiscală pentru comisionul său către persoana care l-a mandatat, respectiv cumpărătorul sau vânzătorul.

(3) Emiterea unei facturi în numele său de către orice comisionar care acționează în numele și în contul comitentului vânzător, în momentul vânzării către cumpărător, este suficientă pentru a-l transforma în cumpărător revânzător din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată, astfel cum este prevăzut la pct. 5. De asemenea, comisionarul care acționează în numele și în contul comitentului cumpărător devine din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată un cumpărător revânzător, dacă primește de la vânzător o factură întocmită pe numele său.

(4) Pentru operațiunile prevăzute la art. 129 alin. (4) din Codul fiscal se aplică în mod corespunzător prevederile pct. 7 alin. (3)–(6).

9.

(1) Regimurile vamale suspensive la care se face referire la art. 131 din Codul fiscal sunt cele prevăzute de legislația vamală în vigoare.

(2) Orice livrare a unor bunuri care se află sub regim vamal suspensiv nu intră în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată. Astfel de operațiuni pot avea drept obiect vânzarea de bunuri aflate în regim de antrepozit vamal, cesionarea de bunuri aflate în regim de perfecționare activă și altele de această natură.

10.

(1) Livrările de bunuri pentru care locul livrării nu este considerat a fi în România conform art. 132 din Codul fiscal nu sunt operațiuni impozabile în România. Orice persoană impozabilă care realizează livrări de bunuri care au locul livrării în străinătate poate să-și exercite dreptul de deducere în conformitate cu prevederile art. 145 alin. (4) lit. b) din Codul fiscal, în situația în care livrările de bunuri ar da drept de deducere dacă ar fi realizate în România.

(2) Locul livrării de bunuri în cazul în care livrările sunt efectuate la bordul unui vapor sau avion este considerat a fi locul de plecare a transportului de pasageri, potrivit art. 132 alin. (1) lit. d) din Codul fiscal. În înțelesul prezentelor norme metodologice, locul de plecare/locul de sosire a unui transport nu coincid întotdeauna cu punctul de plecare/punctul de sosire. Locul de plecare a transportului de pasageri în cazul livrărilor de bunuri efectuate la bordul unui vapor sau al unui avion este considerat a fi:

a) primul punct de îmbarcare a pasagerilor, pentru transporturile care au punctul de plecare în România;

b) primul punct de îmbarcare a pasagerilor situat în interiorul țării, pentru transporturile care au punctul de plecare în afara României și fac escală în România.

(3) Locul livrării de bunuri în cazul în care livrările sunt efectuate într-un autocar sau tren este locul de plecare a transportului de pasageri și numai pe partea din parcursul transportului de pasageri efectuat în interiorul țării. Locul de plecare a transportului de pasageri, respectiv parcursul efectuat în interiorul țării, se determină astfel:

a) pentru transporturile care au punctul de plecare în România și punctul de sosire în străinătate, locul de plecare este primul punct de îmbarcare a pasagerilor situat în interiorul țării. Locul de sosire este considerat a fi ultimul punct de debarcare a pasagerilor prevăzut în interiorul țării, pentru pasagerii care s-au îmbarcat în interiorul țării. Parcursul efectuat în interiorul țării este cel efectuat între locul de plecare și locul de sosire. Dacă după primul punct de îmbarcare a pasagerilor situat în România nu mai există și un punct de debarcare până la ieșirea din țară, se consideră că locul livrării de bunuri nu este în România;

b) pentru transporturile care au punctul de plecare în afara României și punctul de sosire în România, locul de plecare este considerat a fi primul punct de îmbarcare a pasagerilor situat în interiorul țării, iar locul de sosire este ultimul punct de debarcare a pasagerilor prevăzut în interiorul tării. Parcursul efectuat în interiorul tării este cel efectuat între locul de plecare și locul de sosire. Dacă nu există un punct de îmbarcare situat în interiorul țării, se consideră că locul livrării de bunuri nu este în România;

c) pentru transporturile care tranzitează România, fără a avea nici punctul de plecare, nici punctul de sosire în România, locul de plecare este considerat a fi primul punct de îmbarcare a pasagerilor situat în interiorul țării, iar locul de sosire este ultimul punct de debarcare a pasagerilor prevăzut în interiorul țării. Parcursul efectuat în interiorul țării este cel efectuat între locul de plecare și locul de sosire. Dacă nu există punct de îmbarcare sau de debarcare în interiorul țării, locul livrării de bunuri nu este considerat a fi în România.

11.Art. 133 alin. (1) din Codul fiscal instituie o regulă generală potrivit căreia pentru prestările de servicii legea aplicabilă în materie de taxă pe valoarea adăugată este cea a țării în care prestatorul își are stabilit sediul activității economice sau un sediu permanent de la care serviciile sunt efectuate ori, în lipsa acestora, domiciliul sau reședința sa obișnuită. La alin. (2) al art. 133 din Codul fiscal sunt prevăzute derogările de la regula generală, respectiv se reglementează că pentru anumite prestări de servicii locul prestării, respectiv legea aplicabilă este alta decât cea a țării în care prestatorul își are stabilit sediul activității economice sau un sediu permanent de la care serviciile sunt efectuate ori, în lipsa acestora, domiciliul sau reședința sa obișnuită.

12. Pentru operațiunile prevăzute la art. 133 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal, locul prestării este situat în țara în care este situat bunul imobil. Prestatorul trebuie să aplice legea privind taxa pe valoarea adăugată din țara în care este situat bunul imobil. Rezultă că pentru operațiuni taxabile de această natură desfășurate în România de orice prestator, indiferent dacă este român sau o persoană impozabilă stabilită în străinătate, locul prestării este considerat a fi în România. Atunci când persoane impozabile române desfășoară astfel de operațiuni în străinătate, operațiunile respective nu au locul prestării în România, prestatorul exercitându-și dreptul de deducere potrivit art. 145 alin. (4) lit. b) din Codul fiscal. Prin persoană impozabilă română se înțelege orice prestator care își are stabilit în România sediul activității economice sau un sediu permanent de la care serviciile sunt efectuate ori, în lipsa acestora, domiciliul sau reședința sa obișnuită ori care și-a desemnat reprezentant fiscal în România.

13.

(1) Pentru serviciile de transport de bunuri și de persoane, locul prestării este locul unde se efectuează transportul în funcție de distanțele parcurse. În înțelesul prezentelor norme metodologice, locul de plecare/locul de sosire a unui transport nu coincid întotdeauna cu punctul de plecare/punctul de sosire. Locul de plecare/locul de sosire sunt noțiuni utilizate pentru a stabili parcursul efectuat în interiorul țării. Prin punct de plecare, în cazul transportului de bunuri, se înțelege punctul de unde începe transportul, iar în cazul transportului de persoane, punctul de îmbarcare a pasagerilor. Prin punct de sosire, în cazul transportului de bunuri, se înțelege primul loc de destinație a bunurilor, iar în cazul transportului de persoane, punctul de debarcare a pasagerilor.

(2) Transporturile naționale de bunuri sunt transporturile pentru care atât punctul de plecare, cât și punctul de sosire se află în interiorul țării. Transporturile naționale de persoane sunt transporturile pentru care atât punctul de plecare, cât și punctul de sosire se află în interiorul țării. Locul prestării transporturilor naționale de bunuri și de persoane este în România.

(3) Transporturile internaționale de bunuri sunt transporturile care au fie punctul de plecare, fie punctul de sosire în afara României, fie ambele puncte sunt situate în afara României, dar transportul tranzitează România. Locul prestării serviciilor internaționale de transport este considerat a fi în România pentru partea din parcursul efectuat în interiorul țării.

(4) Pentru transportul internațional de bunuri, partea din parcursul efectuat în interiorul țării este parcursul efectuat între locul de plecare și locul de sosire a transportului de bunuri. Prin locul de plecare a transportului de bunuri se înțelege punctul de plecare situat în interiorul țării sau, după caz, punctul de trecere a frontierei și de intrare în România, pentru transporturile care nu au punctul de plecare în România. Prin locul de sosire a transportului de bunuri se înțelege primul loc de destinație a bunurilor în România sau, după caz, punctul de trecere a frontierei la ieșirea din România, pentru transporturile care nu au locul de destinație a bunurilor în România.

(5) Pentru transportul internațional de persoane, partea din parcursul efectuat în interiorul țării este parcursul efectuat între locul de plecare și locul de sosire a transportului de persoane, determinată după cum urmează:

a) pentru transporturile care au punctul de plecare în România și punctul de sosire în străinătate, locul de plecare este primul punct de îmbarcare a pasagerilor, iar locul de sosire este considerat a fi punctul de trecere a frontierei dinspre România în străinătate, pentru pasagerii care urmează a fi debarcați în afara tării;

b) pentru transporturile care au punctul de plecare în afara României și punctul de sosire în România, locul de plecare este punctul de trecere a frontierei din străinătate spre România, iar locul de sosire este ultimul punct de debarcare a pasagerilor care au fost îmbarcați în afara României;

c) pentru transporturile care tranzitează România, fără a avea nici punctul de plecare, nici punctul de sosire în România, locul de plecare este considerat a fi locul de trecere a frontierei dinspre străinătate în România, iar locul de sosire este considerat a fi punctul de trecere a frontierei dinspre România în străinătate;

d) în cazurile prevăzute la lit. a)–c), pentru pasagerii care s-au îmbarcat în interiorul tării și s-au debarcat în interiorul țării, călătorind cu un mijloc de transport în trafic internațional, partea de transport dintre locul de îmbarcare și locul de debarcare pentru acești pasageri se consideră a fi transport național.

(6) Facturile de transport internațional se emit pentru parcursul integral, fără a fi necesară separarea contravalorii traseului național și a celui internațional. Orice scutire de taxă pe valoarea adăugată pentru servicii de transport, prevăzută de art. 143 și 144 din Codul fiscal, se acordă pentru parcursul efectuat în interiorul țării, în timp ce distanța parcursă în afara țării se consideră că nu are locul prestării în România și nu se datorează taxa pe valoarea adăugată. Persoanele care efectuează servicii de transport internațional beneficiază de dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferente achizițiilor de bunuri și/sau servicii și pentru partea din transport care nu are locul prestării în România, în baza art. 145 alin. (4) lit. b) din Codul fiscal.

14. Pentru operațiunile prevăzute la art. 133 alin. (2) lit. c) din Codul fiscal, locul prestării este situat în țara în care beneficiarul își are stabilit sediul activității economice sau un sediu permanent ori, în lipsa unui astfel de sediu, domiciliul sau reședința sa obișnuită, pentru care serviciile sunt prestate. Această regulă constituie o excepție de la prevederile art. 133 alin. (1) din Codul fiscal și este denumită „taxare inversă“, deoarece obligația plății taxei pe valoarea adăugată revine beneficiarului prestării de servicii și nu prestatorului. Atunci când persoane impozabile stabilite în străinătate efectuează astfel de prestări către beneficiari români, taxa pe valoarea adăugată este datorată de beneficiari, dacă operațiunile în cauză sunt taxabile. Taxa pe valoarea adăugată se achită pe baza decontului special de taxă pe valoarea adăugată de către persoanele care nu sunt înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată. Persoanele înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată evidențiază taxa aferentă acestor operațiuni în decontul de taxă pe valoarea adăugată, atât ca taxă colectată, cât și ca taxă deductibilă. Când persoane române prestează servicii de natura celor prevăzute la art. 133 alin. (2) lit. c) din Codul fiscal pentru beneficiari persoane stabilite în străinătate, locul prestării este considerat a fi în străinătate, iar prestatorii români pot să-și exercite dreptul de deducere potrivit prevederilor art. 145 alin. (4) lit. b) din Codul fiscal.

15. Pentru operațiunile prevăzute la art. 133 alin. (2) lit. d) din Codul fiscal, locul prestării se află în țara în care operațiunile respective sunt prestate efectiv, indiferent unde este situat sediul activității economice sau sediul permanent de la care sunt prestate serviciile ori, în lipsa acestora, domiciliul sau reședința obișnuită a prestatorului. Taxa pe valoarea adăugată este în sarcina prestatorului, dacă operațiunile sunt taxabile și se datorează în țara în care se situează locul prestării. Persoanele din România care prestează astfel de servicii în străinătate pot să-și exercite dreptul de deducere în conformitate cu prevederile art. 145 alin. (4) lit. b) din Codul fiscal.

16.

(1) Pentru lucrările imobiliare care se finalizează într-un bun imobil, antreprenorii pot să opteze pentru plata taxei pe valoarea adăugată la data la care ia naștere faptul generator al taxei, respectiv data livrării, pentru lucrările imobiliare care îndeplinesc una dintre următoarele condiții:

a) sunt executate în cadrul unui contract unic care prevede obligația antreprenorului de a asigura procurarea, instalarea sau încorporarea bunurilor mobile în lucrarea respectivă;

b) valoarea bunurilor încorporate în lucrările imobiliare depășește 50% din prețul negociat între antreprenor și beneficiar.

(2) Opțiunea se comunică organului fiscal teritorial la care antreprenorul este înregistrat ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, printr-o declarație prin care acesta se obligă să colecteze, la data livrării, taxa pe valoarea adăugată aferentă lucrărilor care se încadrează în prevederile alin. (1). Declarația de opțiune se comunică pentru fiecare lucrare imobiliară.

(3) După comunicarea opțiunii se interzice antreprenorilor facturarea taxei pe valoarea adăugată înainte de data livrării pentru lucrările imobiliare respective.

(4) Nerespectarea condițiilor prevăzute la alin. (1)–(3) atrage anularea opțiunii și obligarea la colectarea taxei pe valoarea adăugată aferente avansurilor încasate.

(5) Antreprenorul poate renunța oricând la această opțiune, situație în care are obligația de a colecta taxa pe valoarea adăugată aferentă avansurilor încasate.

(6) În situațiile prevăzute la alin. (4) și (5), taxa pe valoarea adăugată devine exigibilă la data încasării avansurilor.

17.

(1) Potrivit art. 137 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, subvențiile primite de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, legate direct de prețul bunurilor livrate și/sau al serviciilor prestate, se includ în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată. Se consideră că subvențiile sunt legate direct de preț dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

a) prețul livrării/tariful prestării pe unitatea de măsură al bunurilor și/sau al serviciilor este impus prin lege sau prin decizii ale consiliilor locale, inclusiv sau exclusiv taxa pe valoarea adăugată;

b) subvenția acordată este concret determinabilă în prețul bunurilor și/sau al serviciilor, respectiv este stabilită pe unitatea de măsură a bunurilor livrate și/sau a serviciilor prestate, în sume absolute sau procentual.

(2) În situația în care prețul de referință care trebuie facturat către beneficiar este stabilit incluzând și subvenția acordată, iar subvenția se acordă pe prețul pe unitatea de măsură, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, furnizorul colectează taxa pe valoarea adăugată aferentă prețului de referință, iar beneficiarul suportă taxa pe valoarea adăugată aferentă acestui preț, astfel:

a) Dacă subvenția nu acoperă integral prețul de referință, facturarea se face după modelul prezentat în următorul exemplu:

Preț subvenționat (300 - 100) 200 unități + 57 (T.V.A. asupra prețului de referință) = 257 unități – de încasat de la beneficiar.

b) Dacă prețul de referință este subvenționat 100%, cumpărătorul suportă numai taxa pe valoarea adăugată aferentă acestuia. Facturarea bunurilor sau a serviciilor se face după modelul prezentat mai jos:

Preț de referință subvenționat 0 + 57 (T.V.A. asupra prețului de referință) = 57 unități – de încasat de la beneficiar.

(3) În situația în care prețul de referință care trebuie facturat beneficiarului este stabilit exclusiv subvenția acordată, iar subvenția se acordă pe unitatea de măsură, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, furnizorul colectează taxa pe valoarea adăugată aferentă prețului de referință și asupra subvenției încasate, iar beneficiarul suportă numai taxa pe valoarea adăugată aferentă prețului de referință. Facturarea se face după modelul prezentat mai jos:

Prețul de 130 de unități (109 + 21 T.V.A.) se facturează și se încasează de la beneficiar. Furnizorul primește o subvenție de 100 de unități și în mod distinct T.V.A. aferentă subvenției de 19 unități. La data încasării subvenției, furnizorul colectează taxa pe valoarea adăugată aferentă subvenției (19 unități).

(4) Nu intră în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată subvențiile sau alocațiile primite de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, care nu sunt legate direct de prețul de vânzare al bunurilor livrate sau al serviciilor prestate, cum sunt: ajutoarele de stat acordate companiilor, societăților naționale și societăților comerciale din industria minieră, sprijinul acordat producătorilor agricoli pentru terenurile agricole cultivate, subvențiile acordate producătorilor agricoli din sectorul animalier pentru creșterea producției de carne și a efectivelor de animale, subvențiile pentru acoperirea cheltuielilor cu energia electrică pentru irigații, subvențiile pentru acoperirea cheltuielilor de transport public local, subvențiile acordate pentru efectuarea de investiții proprii și orice alte subvenții care nu îndeplinesc cerințele menționate la alin. (1).

18. Pentru livrările de bunuri și/sau prestările de servicii contractate în valută, a căror decontare se face în lei la cursul de schimb valutar din ziua plății, baza de impozitare se corectează cu diferența de preț rezultată ca urmare a modificării cursului pieței valutare în vigoare la data încasării față de cel utilizat la data livrării/prestării. Furnizorul/prestatorul este obligat să emită factura fiscală pentru diferențe de preț în plus sau în minus. Pentru facturile de avansuri regularizarea se efectuează astfel: la data livrării/prestării facturile de avans se stornează integral și se emite factura fiscală pentru contravaloarea integrală a bunurilor livrate și/sau serviciilor prestate, în care baza de impozitare se determină prin însumarea sumelor evidențiate în facturile de avans la cursul de schimb valutar din data încasării fiecărui avans, evidențiind și taxa pe valoarea adăugată aferentă, astfel încât suma facturată beneficiarului să nu fie majorată artificial, respectiv redusă, datorită creșterii/descreșterii cursului de schimb de la data livrării/prestării față de cel de la data încasării de avansuri, În cazul în care există diferențe în valută între contravaloarea integrală a bunurilor livrate și/sau serviciilor prestate și suma avansurilor încasate, aceasta va fi convertită în lei la cursul de schimb valutar din data emiterii facturii, calculându-se și taxa pe valoarea adăugată aferentă.

19. Baza de impozitare și taxa pe valoarea adăugată corespunzătoare se determină integral la livrarea bunurilor și/sau prestarea serviciilor. În cazul livrărilor de bunuri cu plata în rate, taxa pe valoarea adăugată aferentă ratelor se înregistrează în contul 4428 „T.V.A. neexigibilă“, urmând ca, pe măsură ce aceasta devine exigibilă, să fie înregistrată în creditul contului 4427 „T.V.A. colectată“ prin debitul contului 4428 „T.V.A. neexigibilă“. Pentru livrări cu plata în rate contractate în valută cu decontare în lei, se aplică și prevederile pct. 18.

20. Baza de impozitare pentru echipamentul de lucru și/sau de protecție acordat salariaților este constituită din contravaloarea care este suportată de salariați. Dacă echipamentul de lucru și/sau de protecție nu este suportat de salariați, operațiunea nu constituie livrare de bunuri.

21.

(1) Baza de impozitare pentru mijloacele fixe constatate lipsă, care se cuprind în sfera taxei pe valoarea adăugată, conform art. 128 alin. (3) lit. e) din Codul fiscal, este constituită după cum urmează:

a) dacă lipsurile nu sunt imputabile, baza de impozitare este valoarea rămasă la care aceste bunuri sunt înregistrate în contabilitate, calculată în funcție de amortizarea contabilă. Dacă mijloacele fixe sunt complet amortizate, baza de impozitare este zero;

b) dacă lipsurile sunt imputabile, baza de impozitare este suma imputată, dar nu mai puțin decât valoarea rămasă a mijlocului fix. Pentru mijloacele fixe complet amortizate, baza de impozitare este suma imputată.

(2) În situațiile prevăzute la art. 128 alin. (4) și (5) din Codul fiscal, baza de impozitare pentru mijloace fixe este cea stabilită la alin. (1) lit. a).

22.

(1) Rabaturile, remizele, risturnele, sconturile și alte reduceri de preț care nu se cuprind în baza de impozitare trebuie să fie reflectate în facturi fiscale sau alte documente legal aprobate, să fie în beneficiul clientului și să nu constituie, în fapt, remunerarea unui serviciu sau o contrapartidă pentru o prestație oarecare.

(2) Sumele achitate de furnizor/prestator în contul clientului se decontează acestuia pe baza unei facturi fiscale pe care se înscrie mențiunea „factură de decontare – pentru plăți în numele clientului“, însoțită de copii de pe facturile achitate în numele clientului. În factura fiscală de decontare se evidențiază facturile fiscale sau alte documente legal aprobate care au fost achitate, baza de impozitare și taxa pe valoarea adăugată aferentă. Furnizorul/prestatorul nu exercită dreptul de deducere pentru sumele achitate în numele clientului și nu colectează taxa pe valoarea adăugată din factura fiscală de decontare. De asemenea, nu înregistrează aceste sume în conturile de cheltuieli, respectiv de venituri, sumele respective contabilizându-se prin contul 462 „Creditori diverși“, inclusiv taxa pe valoarea adăugată. Clientul are dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată înscrise în factura fiscală de decontare, însoțită de copiile de pe documentele fiscale în baza cărora a fost întocmită.

(3) Ambalajele care circulă între furnizorii de marfă și clienți prin schimb, fără facturare, nu se includ în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată, chiar dacă beneficiarii nu dețin cantitățile de ambalaje necesare efectuării schimbului și achită o garanție bănească în schimbul ambalajelor primite. Pentru vânzările efectuate prin unități care au obligația utilizării aparatelor de marcat electronice fiscale, suma garanției bănești încasate pentru ambalaje se evidențiază distinct pe bonurile fiscale, fără taxa pe valoarea adăugată. Restituirea garanțiilor bănești nu se reflectă în documente fiscale.

(4) Persoanele care au primit ambalaje în schimbul unei garanții bănești au obligația să comunice periodic furnizorului de ambalaje, dar nu mai târziu de termenul legal pentru efectuarea inventarierii anuale, cantitățile de ambalaje scoase din evidență ca urmare a distrugerii, uzurii, lipsurilor sau altor cauze de aceeași natură. În termen de 5 zile lucrătoare de la data comunicării, furnizorii de ambalaje sunt obligați să factureze cu taxă pe valoarea adăugată cantitățile de ambalaje respective. Dacă garanțiile sunt primite de la persoane fizice de către proprietarul ambalajelor, pe baza evidenței vechimii garanțiilor primite și nerestituite, se va colecta taxa pe valoarea adăugată pentru ambalajele pentru care s-au încasat garanții mai vechi de 1 an calendaristic.

23.

(1) Ajustarea bazei de impozitare prevăzută de art. 138 din Codul fiscal este efectuată de furnizori/prestatori și se realizează potrivit prevederilor art. 160 alin. (2) din Codul fiscal. Beneficiarii au obligația să ajusteze dreptul de deducere exercitat inițial potrivit prevederilor pct. 50 alin. (6), numai pentru operațiunile de la art. 138 lit. a), b), c) și din e) din Codul fiscal.

(2) În sensul art. 138 lit. b) din Codul fiscal, retururile de bunuri au același tratament ca și refuzurile parțiale sau totale privind cantitatea, calitatea sau prețurile bunurilor livrate sau a serviciilor prestate.

24.

(1) Taxa pe valoarea adăugată se determină prin aplicarea cotei standard sau a cotei reduse asupra bazei de impozitare determinate potrivit legii.

(2) Se aplică procedeul sutei mărite pentru determinarea sumei taxei pe valoarea adăugată, respectiv 19 × 100/119 în cazul cotei standard și 9 × 100/109 în cazul cotei reduse, atunci când prețul de vânzare include și taxa pe valoarea adăugată. De regulă prețul include taxa pe valoarea adăugată la livrarea de bunuri și/sau prestarea de servicii direct către populație în situația în care nu este necesară emiterea unei facturi fiscale conform art. 155 alin. (9) din Codul fiscal, precum și în orice situație în care prin natura operațiunii sau conform prevederilor contractuale prețul include și taxa pe valoarea adăugată.

25. Cota redusă de 9% prevăzută la art. 140 alin. (2) lit. b) din Codul fiscal se aplică pentru livrarea de manuale școlare, cărți, ziare și reviste, inclusiv pentru cele înregistrate pe suport electromagnetic sau alte tipuri de suporturi, indiferent dacă livrarea se face direct sau prin intermediari. Cărțile, indiferent pe ce suport sunt livrate, trebuie să aibă codul ISBN. Nu se aplică cota redusă a taxei pe valoarea adăugată pentru livrarea de cărți, ziare și reviste, care sunt destinate exclusiv publicității.

26. Conform art. 140 alin. (2) lit. c) din Codul fiscal, se aplică cota de 9% a taxei pe valoarea adăugată pentru protezele medicale și accesoriile acestora, exclusiv protezele dentare care sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată. Proteza medicală reprezintă orice dispozitiv medical care este destinat să fie introdus și să rămână implantat în corpul uman sau într-un orificiu al acestuia, parțial ori total, prin intervenție medicală sau chirurgicală, alte dispozitive medicale utilizate pentru înlocuirea unei părți a corpului uman, precum și orice alte dispozitive care se poartă sau se duc în mână, necesare compensării unei deficiențe ori infirmități. Accesoriul unei proteze este un articol care este prevăzut în mod special de către producător pentru a fi utilizat împreună cu proteza medicală.

27. Conform art. 140 alin. (2) lit. d) din Codul fiscal, se aplică cota de 9% a taxei pe valoarea adăugată pentru produsele ortopedice cum sunt: fotolii rulante și/sau alte vehicule similare pentru invalizi, părți și/sau accesorii de fotolii rulante sau de vehicule similare pentru invalizi, articole și/sau aparate de ortopedie, inclusiv centuri și/sau bandaje medico-chirurgicale și cârje, ațele, gutiere și alte articole pentru fracturi, articole și aparate de proteză ortopedice.

28.

(1) Conform art. 140 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal, se aplică cota de 9% a taxei pe valoarea adăugată pentru cazarea în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcție similară, inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping. În situația în care costul micului dejun este inclus în prețul de cazare, cota redusă se aplică asupra prețului de cazare fără a se defalca separat micul dejun.

(2) În cazul pachetelor turistice sau al unor componente ale acestora, comercializate prin agenții de turism, cota redusă pentru servicii de cazare sau de închiriere a terenurilor amenajate pentru camping poate fi aplicată numai în situația în care agențiile de turism practică un regim normal de taxă pe valoarea adăugată, respectiv nu au aplicat regulile speciale prevăzute la pct. 68, iar contravaloarea acestor servicii este specificată separat în factura fiscală.

(3) Regula de la alin. (2) nu poate fi aplicată în cazul în care cazarea cuprinsă în pachetul turistic este efectuată de hoteluri sau alte unități cu funcție similară din străinătate.

29.

(1) În sensul art. 141 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, operațiunile care sunt strâns legate de spitalizare, îngrijirile medicale, inclusiv cele veterinare, includ medicamentele, bandajele, protezele și accesorii ale acestora, produsele ortopedice și alte bunuri similare care sunt furnizate pacienților la momentul tratamentului, precum și hrana și cazarea acestora în unitățile care asigură spitalizarea și îngrijirile medicale.

(2) Scutirea prevăzută la art. 141 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal nu se aplică pentru furnizarea de medicamente, bandaje, proteze medicale și accesorii ale acestora, produse ortopedice și alte bunuri similare, efectuată de către persoane care nu oferă tratament medical, spitalizare sau tratament veterinar, precum farmaciile.

30. Este scutită de taxa pe valoarea adăugată, potrivit art. 141 alin. (1) lit. d) din Codul fiscal, activitatea de transport al bolnavilor și răniților cu vehicule special amenajate în acest sens, efectuată de stațiile de salvare sau de alte unități autorizate de Ministerul Sănătății pentru desfășurarea acestei activități.

31. În sensul art. 141 alin. (1) lit. g) din Codul fiscal, entitățile recunoscute ca având caracter social sunt enități precum: căminele de bătrâni și de pensionari, centrele de integrare prin terapie ocupațională, centrele de plasament autorizate să desfășoare activități de asistentă socială.

32. Potrivit art. 141 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal, sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată prestările de servicii și/sau livrările de bunuri care sunt strâns legate de protecția copiilor și a tinerilor, efectuate de instituțiile publice sau de alte entități recunoscute ca având caracter social, cum sunt: centre-pilot pentru tineri cu handicap, case de copii, centre de recuperare și reabilitare pentru minori cu handicap, alte organisme care au ca obiect de activitate asigurarea supravegherii, întreținerii, educării sau petrecerii timpului liber al tinerilor.

33.

(1) Cuantumul cotizațiilor la care se face referire în art. 141 alin. (1) lit. i) din Codul fiscal este stabilit de organul de conducere abilitat, conform statutului propriu al organizațiilor fără scop patrimonial.

(2) Camera de Comerț și Industrie a României și a Municipiului București și camerele de comerț și industrie teritoriale sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată pentru activitățile desfășurate în favoarea membrilor în contul cotizațiilor încasate în baza art. 6 din Decretul-lege nr. 139/1990 privind camerele de comerț și industrie din România.

34. Sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată, potrivit art. 141 alin. (1) lit. j) din Codul fiscal, prestările de servicii ce au strânsă legătură cu practicarea sportului sau a educației fizice, efectuate în beneficiul persoanelor care practică sportul sau educația fizică, de către organizații fără scop patrimonial, precum: cluburile sportive, bazele sportive de antrenament, hotelurile și cantinele pentru uzul exclusiv al sportivilor. Nu sunt scutite încasările pentru publicitate, precum și încasările din cedarea drepturilor de transmitere la radio și la televiziune a manifestărilor sportive.

35. Potrivit art. 141 alin. (1) lit. l) din Codul fiscal, sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată activități cum sunt: reprezentații teatrale, coregrafice sau cinematografice, expoziții, concerte, conferințe, cu condiția ca veniturile obținute din aceste activități să servească numai la acoperirea cheltuielilor persoanelor care le-au organizat.

36. Lucrările efectuate pentru recepționarea programelor audiovizuale nu sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată.

37. Reproducerea filmelor și/sau a benzilor video după original, serviciile de prelucrare a filmelor nelegate de difuzarea la televiziune nu sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată.

38. La acordarea ajutorului de stat pentru operațiunile prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal, cumulat cu cel acordat în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările ulterioare, se vor avea în vedere prevederile Legii nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, cu modificările și completările ulterioare, ale Regulamentului privind ajutorul de stat pentru cercetare și dezvoltare, precum și ale Regulamentului privind ajutorul de stat regional și ajutorul de stat pentru întreprinderile mici și mijlocii.

39.

(1) Scutirile de taxa pe valoarea adăugată prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. c) pct. 1 din Codul fiscal includ și împrumuturile acordate de asociați/acționari societăților comerciale în vederea asigurării resurselor financiare ale societății, orice alte împrumuturi bănești acordate de persoane fizice sau juridice.

(2) Scutirile de taxa pe valoarea adăugată prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. c) pct. 5 din Codul fiscal cuprind și transferul și/sau orice alte operațiuni cu părți sociale și acțiuni necotate la bursă.

40. Sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată, potrivit art. 141 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal, livrările de bunuri efectuate de unitățile din sistemul de penitenciare, în situația în care aceste bunuri sunt realizate în cadrul acestor unități, folosindu-se munca deținuților. Sunt, de asemenea, scutite de taxa pe valoarea adăugată prestările de servicii efectuate de către unitățile din sistemul de penitenciare, folosindu-se munca deținuților.

41. Lucrările de construcții, amenajări, reparații și întreținere la monumentele care comemorează combatanți, eroi, victime ale războiului și ale Revoluției din Decembrie 1989 cuprind atât prestarea de serviciu, cât și bunurile utilizate în scopul realizării acestor operațiuni, menționate în situațiile de lucrări de către prestator.

42.

(1) Pentru operațiunile de leasing cu bunuri imobile nu se aplică scutirea de taxa pe valoarea adăugată prevăzută de art. 141 alin. (2) lit. k) din Codul fiscal.

(2) În sensul art. 141 alin. (2) lit. k) pct. 3 din Codul fiscal, mașinile și utilajele fixate în bunuri imobile sunt cele care pot fi detașate fără a fi deteriorate sau fără a antrena deteriorarea imobilelor înseși.

(3) Persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată pot opta pentru aplicarea regimului de taxare pentru orice operațiune prevăzută la art. 141 alin. (2) lit. k) din Codul fiscal. Opțiunea de aplicare a regimului de taxare se notifică organelor fiscale teritoriale pe formularul prevăzut în anexa nr. 1 la prezentele norme metodologice și se aplică de la data înscrisă în notificare. În situația în care numai o parte dintr-un imobil este utilizată pentru realizarea operațiunilor prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. k) din Codul fiscal și se optează pentru taxarea acestora, în notificarea transmisă organului fiscal se va înscrie în procente partea din imobil destinată acestor operațiuni.

(4) Persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de impozite și taxe, dar neînregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, precum și cele nou-înființate, dacă optează pentru regimul de taxare a operațiunilor prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. k) din Codul fiscal, trebuie să solicite în prealabil înregistrarea ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată. După dobândirea calității de plătitor de taxă pe valoarea adăugată vor notifica în scris organele fiscale competente asupra bunurilor imobile sau părților de bunuri imobile, pentru care optează pentru regimul de taxare urmând procedura descrisă la alin. (3) și (5).

(5) Persoanele care au optat pentru regimul de taxare pentru orice operațiune prevăzută la art. 141 alin. (2) lit. k) din Codul fiscal nu mai pot aplica regimul de scutire pentru operațiunile respective timp de 5 ani. După această perioadă persoanele impozabile pot anula opțiunea. Formularul pentru notificarea anulării opțiunii, prevăzut în anexa nr. 2, se depune la organul fiscal la care persoanele impozabile sunt înregistrate ca plătitori de impozite și taxe.

(6) Prin derogare de la prevederile alin. (5), persoanele care la data de 1 martie 2003 au optat tacit asupra taxării operațiunilor prevăzute la art. 9 alin. (2) lit. o) din Legea nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată, republicată, pot renunța oricând la această opțiune în vederea aplicării regimului de scutire. Formularul pentru notificarea anulării opțiunii, prevăzut în anexa nr. 2, se depune la organul fiscal la care persoanele impozabile sunt înregistrate ca plătitori de impozite și taxe. Dacă ulterior optează pentru taxare, trebuie să aplice prevederile alin. (5).

(7) Persoanele impozabile care aplică scutirea de taxă pe valoarea adăugată pentru oricare dintre operațiunile prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. k) din Codul fiscal au obligația să ajusteze taxa pe valoarea adăugată dedusă pentru bunurile imobile achiziționate, construite sau modernizate în ultimii 5 ani, proporțional cu partea din fiecare bun imobil care va fi utilizată pentru realizarea operațiunilor scutite și proporțional cu numărul de luni în care bunul va fi utilizat în regim de scutire. Ajustarea este operată într-o perioadă de 5 ani în cadrul cărora bunurile imobile au fost dobândite, începând cu data de la care fiecare bun imobil a fost dobândit. Pentru bunurile imobile care sunt modernizate ajustarea taxei deduse aferente acestor lucrări este operată, de asemenea, într-o perioadă de 5 ani de la data finalizării fiecărei lucrări de modernizare. Pentru ajustare, suma taxei pe valoarea adăugată pentru fiecare an reprezintă o cincime din taxa pe valoarea adăugată dedusă aferentă achiziției, construirii sau modernizării bunurilor imobile. Pentru determinarea ajustării lunare se împarte fiecare cincime la 12. Suma care nu poate fi dedusă se calculează astfel: din perioada de 5 ani se scade numărul de luni în care bunul imobil a fost utilizat în regim de taxare, rezultatul se înmulțește cu ajustarea lunară. Fracțiunile de lună se consideră lună întreagă. Taxa pe valoarea adăugată nedeductibilă obținută prin ajustare se înregistrează din punct de vedere contabil pe cheltuieli, precum și în jurnalul pentru cumpărări și se preia corespunzător în decontul de taxă pe valoarea adăugată pentru luna în care persoana impozabilă începe aplicarea regimului de scutire.

(8) Exemple de ajustare a dreptului de deducere prevăzute la alin. (7):

1. O persoană impozabilă dobândește la data de 15 iunie 2001, prin achiziție sau investiții, un bun imobil având o valoare de 30 miliarde lei. Activitatea persoanei impozabile cuprinde atât operațiuni taxabile din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată, cât și operațiuni scutite de taxa pe valoarea adăugată fără drept de deducere. Taxa pe valoarea adăugată aferentă acestui imobil a fost de 5,7 miliarde lei, din care s-au dedus 4,56 miliarde lei conform pro-rata definitivă de 80% din anul 2001. La sfârșitul anului 2002 taxa dedusă s-a recalculat conform art. 61 alin. (9) din Normele de aplicare a Legii nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 598/2002, cu modificările ulterioare, în funcție de pro-rata definitivă de 70% pentru anul 2002, rezultând din recalculare suma de 570 milioane lei care s-a înregistrat pe cheltuieli. În anul 2002 au fost efectuate lucrări de modernizare care au mărit valoarea bunului imobil cu 10 miliarde lei, pentru care taxa pe valoarea adăugată aferentă este de 1,71 miliarde lei, din care s-a dedus suma de 1,2 miliarde lei, conform pro-rata definitivă de 70% din anul 2002. Lucrările de modernizare au fost finalizate în data de 9 iunie 2002. De la data de 1 martie 2003, persoana impozabilă închiriază imobilul astfel: 30% din bunul imobil în regim de scutire, iar pentru 70% din bunul imobil optează pentru aplicarea regimului de taxare. Ajustarea dreptului de deducere se efectuează astfel:

A.Ajustarea pentru taxa pe valoarea adăugată aferentă dobândirii bunului imobil

3.990 milioane lei × 30% = 1.197 milioane lei

– Ajustarea pentru perioada 15 iunie 2001–1 martie 2003

1.197 milioane lei: 5 ani = 239,4 milioane lei

239,4 milioane lei: 12 luni = 19,95 milioane lei

7 luni din 2001 + 12 luni din 2002 + 2 luni din 2003 = 21 de luni

21 de luni × 19,95 milioane lei = 418,95 milioane lei

1.197 milioane lei - 418,95 milioane lei = 778,05 milioane lei.

B.Ajustarea aferentă lucrării de modernizare din anul 2002

– Taxa dedusă pentru modernizare aferentă părții din bunul imobil care este închiriată în regim de scutire

1.200 milioane lei × 30% = 360 milioane lei

– Ajustarea pentru perioada 9 iunie 2002–1 martie 2003

360 milioane lei: 5 ani = 72 milioane lei

72 milioane lei: 12 luni = 6 milioane lei

7 luni din 2002 + 2 luni din 2003 = 9 luni

9 luni × 6 milioane lei = 54 milioane lei

360 milioane lei - 54 milioane lei = 306 milioane lei.

Sumele de 778,05 milioane lei + 306 milioane lei, rezultate din ajustările efectuate la lit. A și B, reprezintă diferența de taxă care va fi înregistrată pe cheltuieli, în jurnalul pentru cumpărări din luna martie, în roșu, și corespunzător va fi preluată în decontul privind taxa pe valoarea adăugată pentru perioada fiscală respectivă.

2. Același exemplu, în situația în care persoana impozabilă nu a avut și operațiuni scutite de taxa pe valoarea adăugată în anul 2001:

A.Ajustarea pentru T.V.A. aferentă dobândirii bunului imobil

– Taxa dedusă aferentă părții din bunul imobil care este închiriată în regim de scutire

5.700 milioane lei × 30% = 1.710 milioane lei

– Ajustarea pentru perioada 15 iunie 2001–1 martie 2003

1.710 milioane lei: 5 ani = 342 milioane lei

342 milioane lei: 12 luni = 28,5 milioane lei

7 luni din 2001 + 12 luni din 2002 + 2 luni din 2003 = 21 de luni

21 de luni × 28,5 milioane lei = 598,5 milioane lei

1.710 milioane lei - 598,5 milioane lei = 1.111,5 milioane lei.

B.Ajustarea aferentă lucrării de modernizare din anul 2002

– Taxa dedusă pentru modernizare aferentă părții din bunul imobil care este închiriată în regim de scutire

1.710 milioane lei × 30% = 513 milioane lei

– Ajustarea pentru perioada 9 iunie 2002–1 martie 2003

513 milioane lei: 5 ani = 102,6 milioane lei

102,6 milioane lei: 12 luni = 8,55 milioane lei

7 luni din 2002 + 2 luni din 2003 = 9 luni

9 luni × 8,55 milioane lei = 76,95 milioane lei

513 milioane lei - 76,95 milioane lei = 436,05 milioane lei

Sumele de 1.111,5 milioane lei + 436,05 milioane lei, rezultate din ajustările efectuate la lit. A și B, reprezintă diferența de taxă care va fi înregistrată pe cheltuieli, în jurnalul pentru cumpărări din luna martie, cu semnul minus, și corespunzător va fi preluată în decontul privind taxa pe valoarea adăugată pentru perioada fiscală respectivă.

(9) Persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată care trec de la regimul de scutire la cel de taxare pentru operațiunile prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. k) din Codul fiscal pot deduce din taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor imobile achiziționate, construite sau modernizate în ultimii 5 ani, o sumă proporțională cu partea din fiecare bun imobil care va fi utilizată pentru aceste operațiuni și proporțional cu numărul de luni în care bunul va fi utilizat în regim de taxare. Ajustarea se realizează într-o perioadă de 5 ani în cadrul cărora bunurile imobile au fost dobândite, începând cu data de la care fiecare bun imobil a fost dobândit. Pentru bunurile imobile care sunt modernizate, ajustarea taxei aferente acestor lucrări este operată, de asemenea, într-o perioadă de 5 ani de la data finalizării fiecărei lucrări de modernizare. Pentru ajustare se va ține cont de suma taxei pe valoarea adăugată pentru fiecare an, care reprezintă o cincime din taxa pe valoarea adăugată aferentă achiziției, construirii sau modernizării bunurilor imobile. Pentru determinarea ajustării lunare se împarte fiecare cincime la 12. Stabilirea sumei care poate fi dedusă se calculează astfel: din perioada de 5 ani se scade numărul de luni în care bunul imobil a fost utilizat în regim de scutire, iar rezultatul se înmulțește cu ajustarea lunară. Fracțiunile de lună se consideră lună întreagă. Taxa pe valoarea adăugată dedusă se înregistrează din punct de vedere contabil prin diminuarea cheltuielilor, precum și în jurnalul pentru cumpărări și se preia corespunzător în decontul de taxă pe valoarea adăugată pentru perioada fiscală în care persoana impozabilă începe aplicarea regimului de taxare.

(10) Exemple de ajustare a dreptului de deducere prevăzute la alin. (9):

1. Pe exemplul de la alin. (8) pct. 1, persoana impozabilă optează pentru regimul de taxare a operațiunii de închiriere de la data de 1 octombrie 2004.

A.Ajustarea taxei pe valoarea adăugată aferente bunului

Bunul a fost utilizat 21 de luni în regim de taxare și 19 luni în regim de scutire (10 luni din anul 2003 + 9 luni din anul 2004). Din cei 5 ani, perioadă de ajustare, bunul va mai fi utilizat 20 de luni în regim de taxare. Persoana impozabilă are dreptul să deducă taxa pe valoarea adăugată pentru 20 de luni, respectiv 19,95 milioane lei × 20 de luni = 399 milioane lei.

B.Ajustarea taxei pe valoarea adăugată aferente modernizării

Modernizarea a fost efectuată în luna iunie 2002. Bunul modernizat a fost utilizat 9 luni în regim de taxare și 19 luni în regim de scutire. Din cei 5 ani, perioadă de ajustare, bunul modernizat va mai fi utilizat 32 de luni în regim de taxare. Persoana impozabilă are dreptul să deducă taxa pe valoarea adăugată pentru 32 de luni, respectiv 6 milioane lei × 32 de luni = 192 milioane lei.

Sumele de 399 milioane lei + 192 milioane lei se înregistrează din punct de vedere contabil prin diminuarea cheltuielilor, precum și în jurnalul pentru cumpărări și se preiau corespunzător în decontul de taxă pe valoarea adăugată.

2. Pe exemplul de la alin. (8) pct. 2, persoana impozabilă optează pentru taxarea operațiunii de închiriere de la data de 1 octombrie 2004.

A.Ajustarea taxei pe valoarea adăugată aferente bunului

Bunul a fost utilizat 21 de luni în regim de taxare și 19 luni în regim de scutire (10 luni din anul 2003 + 9 luni din anul 2004). Din cei 5 ani, perioadă de recalculare, bunul va mai fi utilizat 20 de luni în regim de taxare. Persoana impozabilă are dreptul să deducă taxa pe valoarea adăugată pentru 20 de luni, respectiv 28,5 milioane lei × 20 de luni = 570 milioane lei.

B.Ajustarea taxei pe valoarea adăugată aferente modernizării

Modernizarea a fost efectuată în luna iunie 2002. Bunul modernizat a fost utilizat 9 luni în regim de taxare și 19 luni în regim de scutire. Din cei 5 ani, perioadă de ajustare, bunul modernizat va mai fi utilizat 32 de luni în regim de taxare. Persoana impozabilă are dreptul să deducă taxa pe valoarea adăugată pentru 32 de luni, respectiv 8,55 milioane lei × 32 de luni = 273,6 milioane lei.

Sumele de 570 milioane lei + 273,6 milioane lei se înregistrează din punct de vedere contabil prin diminuarea cheltuielilor, precum și în jurnalul pentru cumpărări și se preiau corespunzător în decontul de taxă pe valoarea adăugată.

43. Se încadrează în prevederile art. 141 alin. (2) lit. I) din Codul fiscal livrările de bunuri care au fost achiziționate după data de 1 iulie 1993, dacă acestea au fost destinate realizării de operațiuni scutite, pentru care nu s-a exercitat dreptul de deducere, precum și livrările de bunuri a căror achiziție a făcut obiectul excluderii dreptului de deducere conform art. 145 alin. (7) lit. b) din Codul fiscal. Nu se încadrează în această categorie bunurile pentru care s-a dedus taxa pe valoarea adăugată conform pro-rata.

44. Scutirile de taxă pe valoarea adăugată prevăzute de art. 141 din Codul fiscal sunt obligatorii, cu excepția operațiunilor prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. k) din Codul fiscal pentru care art. 141 alin. (3) din Codul fiscal prevede dreptul de opțiune pentru aplicarea regimului de taxare. Scutirile de taxă pe valoarea adăugată se aplică livrărilor de bunuri și/sau prestărilor de servicii realizate de orice persoană impozabilă. Dacă o persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată a facturat în mod eronat cu taxa pe valoarea adăugată livrări de bunuri și/sau prestări de servicii scutite de taxa pe valoarea adăugată către beneficiari care au sediul activității economice sau un sediu permanent ori, în lipsa acestuia, domiciliul sau reședința obișnuită în România, este obligată să storneze facturile emise. Beneficiarii unor astfel de operațiuni nu au dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată, aplicată în mod eronat pentru o operațiune scutită; aceștia trebuie să solicite furnizorului/prestatorului stornarea facturii cu taxa pe valoarea adăugată și emiterea unei noi facturi fără taxa pe valoarea adăugată.

45. Scutirea se acordă de către birourile vamale de control și vămuire, pe baza avizului Ministerului Afacerilor Externe privind respectarea condițiilor de reciprocitate legate de importul bunurilor.

46. Scutirea se acordă de către birourile vamale de control și vămuire, pe baza avizului Ministerului Afacerilor Externe privind respectarea limitelor și condițiilor precizate în convențiile de înființare a acestor organizații.

47.

(1) Scutirea se aplică de către birourile vamale de control și vămuire, pe baza documentelor din care rezultă că bunurile au fost primite fără obligații de plată și a unei declarații pe propria răspundere semnate de reprezentantul legal al importatorului sau de persoana împuternicită de acesta, prin care se confirmă că bunurile sunt destinate scopurilor menționate la art. 142 lit. h) din Codul fiscal, nu vor face obiectul unor comercializări ulterioare cel puțin 5 ani de la data importului și vor fi folosite numai în scopurile pentru care au fost importate. Declarațiile nereale atrag răspunderea potrivit legii. Declarația pe propria răspundere se întocmește în trei exemplare originale, dintre care un exemplar se depune la biroul vamal la care se face declarația vamală de import, un exemplar se depune la organul fiscal teritorial, iar al treilea exemplar se păstrează la documentele financiar-contabile ale beneficiarului. La schimbarea destinației bunurilor, înainte de expirarea termenului de 5 ani, importatorii sunt obligați să îndeplinească formalitățile legale privind importul mărfurilor și să achite taxa pe valoarea adăugată aferentă importului.

(2) Bunurile destinate apărării sănătății pentru care se acordă scutirea de taxă pe valoarea adăugată în baza art. 142 lit. h) din Codul fiscal sunt orice alte bunuri decât cele prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 59/2003 privind unele categorii de bunuri scutite de la plata datoriei vamale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 545/2003.

48.

(1) Prin împrumuturi nerambursabile, în sensul art. 142 lit. i) din Codul fiscal, se înțelege împrumuturile bănești acordate de guverne străine, de organisme internaționale și/sau de organizații nonprofit din străinătate și din tară unor beneficiari din România și care sunt consemnate în acorduri, protocoale și/sau înțelegeri, memorandumuri, încheiate cu guverne străine, organisme internaționale sau organizații nonprofit din străinătate și din țară.

(2) Scutirea de la plata taxei pe valoarea adăugată pentru importul de bunuri finanțate direct din împrumuturi nerambursabile, acordate de organisme internaționale sau de guverne străine, se acordă de către birourile vamale de control și vămuire, pe baza documentelor care atestă că acestea sunt finanțate din împrumuturi nerambursabile.

(3) Scutirea de la plata taxei pe valoarea adăugată pentru importul de bunuri finanțate direct din împrumuturi nerambursabile, acordate de organizații nonprofit și de caritate din străinătate și din tară, se acordă de către birourile vamale de control și vămuire, pe baza documentelor care atestă că acestea sunt finanțate din împrumuturi nerambursabile și sunt destinate realizării unor scopuri cu caracter umanitar, social, filantropic, religios, de apărare a sănătății, cultural, artistic, educativ, științific, sportiv, de protecție și ameliorare a mediului, de protecție și conservare a monumentelor istorice și de arhitectură. Documentele prin care se atestă sursa de finanțare și destinația bunurilor importate sunt acorduri, protocoale și/sau înțelegeri, memorandumuri, încheiate cu organizații nonprofit și de caritate din străinătate și din tară.

(4) Organele de control fiscal și ale Gărzii financiare urmăresc dacă se respectă destinația dată bunurilor respective și, în cazul în care se constată schimbarea acesteia în termen de 5 ani de la data intrării în țară a bunurilor, vor sesiza organele vamale pentru luarea măsurilor ce decurg din aplicarea legii.

49.

(1) În sensul art. 142 lit. j) din Codul fiscal, bunurile străine care, potrivit legii, devin proprietatea statului sunt:

a) bunurile care sunt abandonate printr-o declarație scrisă dată autorităților vamale;

b) bunurile pentru care la expirarea termenului de păstrare, acordat de autoritatea vamală, titularii nu au reglementat situația vamală a acestora;

c) bunurile confiscate de autoritățile competente potrivit legii.

(2) Ajutoarele de stat pentru protecția mediului acordate în baza hotărârilor Guvernului vor fi notificate Consiliului Concurenței în vederea autorizării și vor respecta prevederile Regulamentului privind ajutorul de stat pentru protecția mediului.

50.

(1) Persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată pot să exercite dreptul de deducere pentru bunuri și/sau servicii achiziționate cu cel mult 90 de zile anterior datei de înregistrare ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată în următoarele cazuri:

a) în situația în care este o persoană impozabilă stabilită în străinătate și trebuie să-și desemneze un sediu permanent în România sau un reprezentant fiscal;

b) în caz de reorganizare, când o entitate juridică se divide și în urma divizării iau naștere mai multe persoane impozabile;

c) în cazul unităților nou-înființate, până la data obținerii codului de identificare fiscală de plătitor de taxă pe valoarea adăugată.

(2) În cazul unor modificări legislative, în sensul trecerii de la operațiuni care nu dau drept de deducere la operațiuni care dau drept de deducere, persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată pot să-și ajusteze dreptul de deducere pentru taxa aferentă bunurilor de natura stocurilor constatate pe bază de inventariere la data modificării intervenite, precum și pentru bunuri de natura mijloacelor fixe care au fost achiziționate cu cel mult 90 de zile anterior modificării intervenite. Ajustarea în acest caz reprezintă exercitarea dreptului de deducere.

(3) Pentru exercitarea dreptului de deducere prevăzut la alin. (1) și (2) trebuie îndeplinite următoarele cerințe:

a) bunurile respective urmează a fi utilizate pentru operațiuni care dau drept de deducere;

b) persoana impozabilă trebuie să dețină o factură fiscală sau un alt document legal aprobat, prin care să justifice suma taxei pe valoarea adăugată aferente bunurilor achiziționate.

(4) Persoanele impozabile care se înregistrează ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată datorită unor modificări legislative, în sensul trecerii de la operațiuni care nu dau drept de deducere la operațiuni care dau drept de deducere, pot să-și exercite dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată conform art. 145 alin. (11) și (12) din Codul fiscal, la data înregistrării ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată.

(5) În cazul unor modificări legislative, în sensul trecerii de la operațiuni care dau drept de deducere la operațiuni care nu dau drept de deducere, orice persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată trebuie să-și ajusteze dreptul de deducere exercitat inițial pentru taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor de natura stocurilor constatate pe bază de inventariere la data modificării intervenite, precum și pentru bunuri de natura mijloacelor fixe care au fost achiziționate cu cel mult 90 de zile anterior modificării intervenite, care sunt destinate realizării de operațiuni care nu dau drept de deducere. Ajustarea reprezintă în această situație anularea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată deduse inițial.

(6) Pentru situațiile prevăzute la art. 138 lit. a), b), c) și e) din Codul fiscal beneficiarii sunt obligați să-și ajusteze dreptul de deducere. În aceste situații ajustarea reprezintă anularea totală sau parțială a taxei pe valoarea adăugată deduse inițial sau, în cazul prevăzut la art. 138 lit. c) din Codul fiscal, când prețurile se majorează ulterior livrării sau prestării, ajustarea reprezintă exercitarea dreptului de deducere a taxei aferente majorării de preț.

(7) Taxa pe valoarea adăugată dedusă pentru un obiectiv de investiții, înainte de punerea în funcțiune a acestuia, se ajustează la sfârșitul anului calendaristic următor celui de punere în funcțiune a investiției, astfel:

a) dacă bunul obținut prin investiție este utilizat exclusiv pentru operațiuni care nu dau drept de deducere, taxa pe valoarea adăugată dedusă inițial se anulează integral. În cazul bunurilor imobile închiriate, concesionate sau arendate, pentru care persoana impozabilă aplică regimul de scutire pentru o parte din bunul imobil, ajustarea dreptului de deducere pentru partea respectivă se efectuează conform prevederilor pct. 42 alin. (7);

b) dacă bunul obținut prin investiție este utilizat atât pentru operațiuni care dau drept de deducere, cât și pentru operațiuni care nu dau drept de deducere, taxa pe valoarea adăugată dedusă inițial se recalculează pe bază de pro-rata definitivă determinată la sfârșitul anului calendaristic următor celui de punere în funcțiune a investiției.

51.

(1) Justificarea deducerii taxei pe valoarea adăugată se face numai pe baza exemplarului original al documentelor prevăzute la art. 145 alin. (8) din Codul fiscal. În cazuri excepționale de pierdere, sustragere sau distrugere a exemplarului original al documentului de justificare, deducerea poate fi justificată cu documentul reconstituit potrivit legii.

(2) Deducerea taxei pe valoarea adăugată trebuie justificată cu documentele prevăzute la art. 145 alin. (8) din Codul fiscal și/sau cu alte documente specifice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 831/1997 pentru aprobarea modelelor formularelor comune privind activitatea financiară și contabilă și a normelor metodologice privind întocmirea și utilizarea acestora, cu modificările ulterioare, sau prin ordine ale ministrului finanțelor publice emise în baza Hotărârii Guvernului nr. 831/1997, cu modificările ulterioare. Pentru carburanții auto achiziționați taxa pe valoarea adăugată poate fi justificată cu bonurile fiscale emise conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, dacă sunt ștampilate și au înscrise denumirea cumpărătorului și numărul de înmatriculare a autovehiculului. Pentru achizițiile de bunuri supuse accizelor, pentru care prin lege se prevede utilizarea facturii fiscale speciale, documentul legal de deducere a taxei pe valoarea adăugată este exemplarul original al facturii fiscale speciale utilizate pentru circulația acestor produse. Facturile fiscale sau alte documente legale emise pe numele salariaților unei persoane impozabile aflați în deplasare în interesul serviciului, pentru transport sau cazarea în hoteluri sau alte unități similare, sunt documente legale de deducere a taxei pe valoarea adăugată, însoțite de decontul de deplasare.

52.

(1) În perioada fiscală de raportare se deduce taxa pe valoarea adăugată aferentă achizițiilor de bunuri/servicii care devine exigibilă în acea perioadă fiscală. Taxa pe valoarea adăugată aferentă achizițiilor de bunuri/servicii, exigibilă în perioada fiscală de raportare, pentru care nu s-au primit documente de justificare a deducerii până la data depunerii decontului de taxă pe valoarea adăugată, se include în deconturile întocmite pentru perioadele fiscale următoare. Nu este permisă deducerea taxei pe valoarea adăugată în perioada fiscală de raportare dacă exigibilitatea intervine într-o perioadă fiscală viitoare.

(2) La persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, inclusiv cele cu regim mixt, în cursul unei perioade fiscale taxa pe valoarea adăugată aferentă achizițiilor de bunuri/servicii se reflectă în contul 4426 „Taxa pe valoarea adăugată deductibilă“, indiferent dacă sunt destinate realizării de operațiuni care dau drept de deducere, total sau parțial conform pro-rata, sau de operațiuni care nu dau drept de deducere. După întocmirea decontului de taxă pe valoarea adăugată diferențele nedeductibile rezultate ca urmare a aplicării pro-rata conform art. 147 alin. (5) din Codul fiscal sau taxa pe valoarea adăugată devenită nedeductibilă conform art. 147 alin. (4) din Codul fiscal se înregistrează pe cheltuielile perioadei fiscale de raportare, astfel:

(3) Persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, inclusiv cele cu regim mixt, trebuie să colecteze într-o perioadă fiscală taxa pe valoarea adăugată aferentă operațiunilor taxabile care sunt exigibile în aceeași perioadă fiscală. Taxa pe valoarea adăugată aferentă livrărilor de bunuri și/sau prestărilor de servicii care este exigibilă în perioada fiscală de raportare, dar nu a fost evidențiată în decontul de taxă pe valoarea adăugată al perioadei fiscale de raportare, se înscrie în deconturile perioadelor fiscale următoare.

(4) În cazul persoanelor impozabile la care perioada fiscală este trimestrul, jurnalele de vânzări și cumpărări se totalizează numai la sfârșitul fiecărui trimestru. Conturile de taxă pe valoarea adăugată nu se închid la fiecare sfârșit de lună, ci numai la sfârșitul unui trimestru care reprezintă perioada fiscală în scopul aplicării taxei pe valoarea adăugată. Taxa de plată și suma negativă a taxei pe valoarea adăugată se determină la finele perioadei fiscale, respectiv al trimestrului.

53.

(1) Soldul sumei negative a taxei pe valoarea adăugată solicitat de persoana impozabilă la rambursare, prin decontul de taxă pe valoarea adăugată, nu se reportează în perioada fiscală următoare. În situația în care persoana impozabilă renunță la cererea de rambursare, poate să preia suma respectivă în decontul de taxă pe valoarea adăugată ca sumă reportată din perioada fiscală precedentă pentru care nu s-a depus cerere de rambursare. Renunțarea la cererea de rambursare trebuie să fie comunicată în scris organului fiscal teritorial pentru a fi operată în fișa de plătitor.

(2) Sumele solicitate la rambursare se înregistrează la sfârșitul perioadei fiscale într-un analitic separat al contului 4424. Sumele înregistrate în acest analitic nu pot fi luate în considerare pentru regularizările de taxă prevăzute de art. 149 din Codul fiscal, cu excepția cazurilor când s-a renunțat la cererea de rambursare cu respectarea prevederilor alin. (1).

(3) Cererile de rambursare/compensare a taxei pe valoarea adăugată, depuse o dată cu deconturile de taxă pe valoarea adăugată până la data de 31 decembrie 2003, nesoluționate până la această dată, precum și cererile de rambursare/compensare aferente lunii decembrie 2003, care se depun o dată cu decontul lunii decembrie până la data de 25 ianuarie 2004 inclusiv, vor fi soluționate conform prevederilor legale privind taxa pe valoarea adăugată în vigoare în luna pentru care s-a întocmit decontul de taxă pe valoarea adăugată.

54.

(1) Desemnarea reprezentantului fiscal se face pe bază de cerere depusă de persoana impozabilă stabilită în străinătate la organul fiscal la care reprezentantul propus este înregistrat ca plătitor de impozite și taxe. Cererea trebuie însoțită de:

a) declarația de începere a activității, care va cuprinde: data, volumul și natura activității pe care o va desfășura în România;

b) copie de pe actul de constituire în străinătate a persoanei impozabile respective;

c) acceptul scris al persoanei propuse ca reprezentant fiscal, prin care acesta se angajează să îndeplinească obligațiile ce-i revin conform legii și în care acesta trebuie să precizeze natura operațiunilor și valoarea estimată a acestora.

(2) Nu se admite decât un singur reprezentant fiscal pentru ansamblul operațiunilor taxabile sau scutite cu drept de deducere, desfășurate în România de persoana impozabilă stabilită în străinătate. Nu se admite coexistența mai multor reprezentanți fiscali cu angajamente limitate. Pot fi desemnate ca reprezentanți fiscali orice persoane impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată.

(3) Organul fiscal verifică îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (1) și (2) și, în termen de cel mult 30 de zile de la data primirii cererii, comunică decizia luată atât persoanei impozabile stabilite în străinătate, cât și persoanei propuse ca reprezentant fiscal de aceasta. În cazul acceptării cererii, concomitent cu transmiterea deciziei de aprobare se indică și codul de identificare fiscală atribuit reprezentantului fiscal, care trebuie să fie diferit de codul de identificare fiscală atribuit pentru activitatea proprie a acestuia. În cazul respingerii cererii decizia se comunică ambelor părți, cu motivarea refuzului.

(4) Reprezentantul fiscal, după ce a fost acceptat de organul fiscal competent, este angajat din punct de vedere al drepturilor și obligațiilor privind taxa pe valoarea adăugată pentru toate operațiunile efectuate în România de persoana impozabilă stabilită în străinătate, cu excepția celor pentru care se aplică taxarea inversă, atât timp cât durează mandatul său. Operațiunile efectuate de reprezentantul fiscal în numele persoanei impozabile stabilite în străinătate nu trebuie evidențiate în contabilitatea proprie a persoanei desemnate ca reprezentant fiscal, acestea nefiind operațiunile sale, ci ale persoanei pe care o reprezintă. Obligațiile și drepturile persoanei stabilite în străinătate privind aplicarea taxei pe valoarea adăugată aferente operațiunilor efectuate în România sunt cele stabilite la titlul VI al Codului fiscal pentru orice altă persoană impozabilă română și se exercită prin reprezentantul fiscal, mai puțin evidența contabilă, care nu este obligatorie. Prevederile art. 152 din Codul fiscal nu sunt aplicabile pentru persoanele impozabile stabilite în străinătate.

(5) Reprezentantul fiscal poate să renunțe la angajamentul asumat printr-o cerere adresată organului fiscal. În cerere trebuie să precizeze ultimul decont de taxă pe valoarea adăugată pe care îl va depune în această calitate și să propună o dată ulterioară depunerii cererii, când va lua sfârșit mandatul său. De asemenea, este obligat să precizeze dacă renunțarea la mandat se datorează încetării activității în România a persoanei impozabile stabilite în străinătate. În cazul în care persoana impozabilă stabilită în străinătate își continuă activitatea în România, cererea poate fi acceptată numai dacă persoana impozabilă stabilită în străinătate a întocmit toate formalitățile necesare desemnării unui alt reprezentant fiscal sau, după caz, și-a înregistrat un sediu permanent în România.

(6) Persoana impozabilă stabilită în străinătate transmite reprezentantului fiscal factura externă destinată beneficiarului său, fără a indica în aceasta suma taxei pe valoarea adăugată, precum și două copii de pe factura respectivă. Reprezentantul fiscal emite factura fiscală pentru livrările de bunuri și/sau prestările de servicii din factura externă și transmite beneficiarului exemplarul original al facturii fiscale împreună cu factura externă.

(7) Completarea facturii fiscale derogă de la normele legale privind circulația și modul de completare a facturilor fiscale, fiind obligatorie menționarea următoarelor informații:

a) numărul, care este același cu numărul facturii externe, și data emiterii facturii;

b) la rubrica furnizor se completează numele și adresa reprezentantului fiscal, codul de identificare fiscală atribuit pentru o persoană stabilită în străinătate și numele persoanei stabilite în străinătate pe care o reprezintă;

c) numele, adresa și codul de identificare fiscală ale beneficiarului, la rubrica cumpărător;

d) denumirea bunurilor livrate și/sau a serviciilor prestate;

e) valoarea bunurilor/serviciilor, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, obținută prin convertirea în lei a valutei în funcție de cursul de schimb în vigoare la data emiterii facturii fiscale;

f) cota de taxă pe valoarea adăugată sau mențiunea „scutit cu drept de deducere“, „scutit fără drept de deducere“ sau „neinclus în baza de impozitare“, după caz;

g) valoarea taxei pe valoarea adăugată;

h) la total de plată se va înscrie numai suma taxei pe valoarea adăugată.

(8) Reprezentantul fiscal depune decont de taxă pe valoarea adăugată pentru operațiunile desfășurate în România de persoana impozabilă stabilită în străinătate pe care o reprezintă. În situația în care reprezentantul fiscal este mandatat de mai multe persoane impozabile stabilite în străinătate, trebuie să depună câte un decont pentru fiecare persoană impozabilă stabilită în străinătate pe care o reprezintă. Nu este permis reprezentantului fiscal să evidențieze în decontul de taxă pe valoarea adăugată depus pentru activitatea sa proprie pentru care este înregistrat ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată operațiunile desfășurate în numele persoanei impozabile stabilite în străinătate, pentru care depune un decont de taxă pe valoarea adăugată separat.

(9) Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferente achizițiilor de bunuri/servicii efectuate în numele persoanei impozabile stabilite în străinătate, reprezentantul fiscal trebuie să dețină documentele originale prevăzute de lege. Furnizorii/prestatorii sunt obligați să emită pe lângă facturi fiscale care se predau reprezentantului fiscal și facturi externe pentru cumpărările efectuate din România de persoana impozabilă stabilită în străinătate.

55.

(1) Dacă activitatea pe care o desfășoară în România persoana impozabilă stabilită în străinătate implică obligativitatea înregistrării unui sediu permanent, astfel cum este definit la titlul I al Codului fiscal, aceasta nu mai poate să-și desemneze un reprezentant fiscal în România. Sediul permanent se înregistrează ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată și îndeplinește toate obligațiile privind taxa pe valoarea adăugată care decurg din titlul VI al Codului fiscal și din prezentele norme metodologice pentru activitățile atribuibile sediului permanent.

(2) Pentru activitățile care nu sunt atribuibile sediului permanent, desfășurate în România de persoana impozabilă stabilită în străinătate, sediul permanent aplică o procedură similară celei stabilite pentru reprezentantul fiscal la pct. 54 alin. (6), (7) și (9). Se exceptează pct. 54 alin. (7) lit. b), unde se completează la rubrica furnizor numele și adresa sediului permanent al persoanei impozabile stabilite în străinătate, precum și codul de identificare fiscală atribuit pentru sediul permanent. Pe facturile emise se va face mențiunea „activități care nu sunt atribuibile sediului permanent“.

(3) Sediul permanent este angajat din punct de vedere al drepturilor și obligațiilor privind taxa pe valoarea adăugată și pentru toate operațiunile efectuate în România de persoana impozabilă stabilită în străinătate care nu sunt atribuibile sediului permanent. Decontul de taxă pe valoarea adăugată cuprinde atât operațiunile atribuibile sediului permanent, cât și cele care nu sunt atribuibile acestuia, efectuate în România de persoana impozabilă stabilită în străinătate.

(4) În situația în care, ulterior desemnării unui reprezentant fiscal, persoanei impozabile stabilite în străinătate îi revine obligația înregistrării unui sediu permanent, aceasta trebuie să renunțe la reprezentantul fiscal, drepturile și obligațiile în ceea ce privește taxa pe valoarea adăugată fiind preluate de sediul permanent.

56.

(1) Regimul special de scutire prevede o scutire de taxă pe valoarea adăugată care operează asupra întregii activități a persoanei impozabile, indiferent că operațiunile desfășurate sunt taxabile, scutite cu drept de deducere, scutite fără drept de deducere sau operațiuni care nu sunt în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată. Persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată nu pot aplica regimul special de scutire prevăzut la art. 152 din Codul fiscal.

(2) Prin persoane impozabile înregistrate fiscal care ulterior realizează operațiuni sub plafonul de scutire, prevăzute la art. 152 alin. (2) din Codul fiscal, se înțelege persoanele impozabile care nu sunt înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, dar care sunt înregistrate fiscal și ulterior înregistrării fiscale efectuează operațiuni taxabile și/sau operațiuni scutite cu drept de deducere.

(3) În cazul persoanelor ale căror operațiuni au fost scutite fără drept de deducere prin lege și ulterior devin taxabile și/sau scutite cu drept de deducere în același an fiscal, la calculul plafonului de scutire vor fi luate numai operațiunile efectuate de la data la care prin lege operațiunile sunt taxabile și/sau scutite cu drept de deducere. În aplicarea acestui punct operațiunile scutite fără drept de deducere sunt cele prevăzute de lege, exclusiv cele realizate în regimul special de scutire.

(4) În cazul persoanelor impozabile care au depășit plafonul de scutire, dar nu au solicitat înregistrarea ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată în regim normal, conform prevederilor art. 152 alin. (3) din Codul fiscal, organele fiscale vor proceda astfel:

a) În situația în care abaterea de la prevederile legale se constată înainte de înregistrarea persoanelor impozabile ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, organul fiscal va solicita plata taxei pe valoarea adăugată pe care persoana impozabilă ar fi trebuit să o colecteze pe perioada scursă între data la care avea obligația să solicite înregistrarea ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată în regim normal și data constatării abaterii. Pe perioada cuprinsă între data constatării de către organele fiscale a nerespectării obligației de a solicita înregistrarea ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată și data înregistrării efective, persoana impozabilă aplică regimul special de scutire prevăzut de art. 152 din Codul fiscal, însă are obligația de a plăti la buget taxa pe care ar fi trebuit să o colecteze pentru livrările de bunuri și prestările de servicii efectuate în această perioadă;

b) în situația în care abaterea de la prevederile legale se constată ulterior înregistrării ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată a persoanei impozabile, organele fiscale vor solicita plata la buget a taxei pe valoarea adăugată pe care persoana impozabilă ar fi avut obligația să o colecteze pe perioada scursă între data la care avea obligația să solicite înregistrarea ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată în regim normal și data la care înregistrarea a devenit efectivă.

(5) În ambele situații prevăzute la alin. (4), la data înregistrării ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, persoana impozabilă beneficiază de dreptul de deducere aferent bunurilor achiziționate, conform art. 145 alin. (11) și (12) din Codul fiscal. Taxa pe valoarea adăugată dedusă se înscrie în primul decont de taxă pe valoarea adăugată depus la organul fiscal.

57. Orice asociat sau partener al unei asocieri sau organizații fără personalitate juridică este considerat persoană impozabilă separată pentru acele activități economice care nu sunt desfășurate în numele asocierii sau organizației respective.

58.

(1) Transferul proprietății bunurilor în executarea creanțelor, în situația în care bunurile au fost predate pe bază de înțelegere între debitor și creditor, se consemnează în facturi fiscale de către debitor, dacă operațiunea constituie livrare de bunuri.

(2) În cazul bunurilor supuse executării silite, dacă operațiunea constituie livrare de bunuri, obligația întocmirii facturii fiscale revine persoanei abilitate prin lege să efectueze vânzarea bunurilor, care procedează după cum urmează:

a) emite factură fiscală de executare silită, în trei exemplare. Originalul facturii fiscale de executare silită se transmite cumpărătorului, respectiv adjudecatarului, iar exemplarul al doilea se transmite debitorului executat silit;

b) încasează de la cumpărător contravaloarea bunurilor, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, pe care o virează la bugetul de stat în termen de 5 zile lucrătoare de la data la care adjudecarea a devenit executorie. Dacă prin contract se prevede că plata bunurilor se face în rate, taxa pe valoarea adăugată se virează la bugetul de stat în termen de 5 zile lucrătoare de la data stabilită prin contract pentru plata ratelor. O copie de pe documentul prin care s-a efectuat plata taxei pe valoarea adăugată va fi transmisă debitorului executat silit;

c) taxa pe valoarea adăugată din facturile fiscale de executare silită se înregistrează de către persoanele abilitate prin lege să efectueze vânzarea bunurilor supuse executării silite, în alte conturi contabile decât cele specifice taxei pe valoarea adăugată. În situația în care persoana abilitată prin lege să efectueze vânzarea bunurilor supuse executării silite este înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, nu va evidenția în decontul de taxă pe valoarea adăugată operațiunile respective.

(3) În situația în care executarea silită a fost efectuată potrivit prevederilor alin. (2), debitorul executat silit trebuie să înregistreze în evidența proprie operațiunea de livrare de bunuri, pe baza facturii fiscale de executare silită transmise de persoana abilitată prin lege să efectueze vânzarea bunurilor, inclusiv taxa pe valoarea adăugată colectată aferentă. În situația în care se prevede plata în rate a bunurilor, taxa pe valoarea adăugată se colectează la data stabilită prin contract pentru plata ratelor. Pe baza documentului de plată a taxei pe valoarea adăugată transmis de persoana abilitată prin lege să efectueze vânzarea bunurilor, debitorul executat silit evidențiază suma achitată, cu semnul minus, în decontul de taxă pe valoarea adăugată la rândul de regularizări din rubrica „taxa pe valoarea adăugată colectată“ a decontului.

(4) Cumpărătorii/adjudecatarii exercită dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată pe baza facturilor fiscale de executare silită. În situația în care se prevede plata în rate a bunurilor, taxa pe valoarea adăugată se deduce la data stabilită pentru plata ratelor.

59.

(1) Conform prevederilor art. 155 alin. (1) din Codul fiscal, persoanele impozabile care nu sunt înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată nu au dreptul să emită facturi fiscale și nici să înscrie taxa pe valoarea adăugată pentru livrări de bunuri și/sau prestări de servicii către altă persoană în documentele emise. Orice persoană care încalcă aceste prevederi trebuie să vireze la bugetul de stat taxa pe valoarea adăugată încasată de la beneficiar. Beneficiarul nu are drept de deducere a taxei achitate unei persoane care nu este înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, dar poate solicita restituirea de la bugetul de stat a sumei achitate ca taxă nedatorată. Pentru a beneficia de restituirea de la bugetul de stat a taxei achitate furnizorului/prestatorului, beneficiarul trebuie să justifice că taxa pe valoarea adăugată a fost plătită la bugetul de stat de către furnizor/prestator.

(2) Pentru prestările de servicii, altele decât cele prevăzute la art. 155 alin. (4), (5) și (6) din Codul fiscal, prestatorii sunt obligați să emită facturi fiscale sau alte documente legal aprobate cel mai târziu până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestarea a fost efectuată. Pentru prestările de servicii decontate pe bază de situații de lucrări, cum sunt cele de construcții-montaj, consultanță, cercetare, expertize și altele asemănătoare, data efectuării prestării de servicii se consideră a fi data la care sunt întocmite situațiile de lucrări și, după caz, data acceptării de către beneficiar a situațiilor de lucrări.

(3) În cazul livrării de bunuri imobile, data livrării, respectiv data la care se emite factura fiscală, este considerată data la care toate formalitățile impuse de lege sunt îndeplinite pentru a se face transferul dreptului de proprietate de la vânzător la cumpărător. Orice facturare efectuată înainte de îndeplinirea formalităților impuse de lege pentru a se face transferul dreptului de proprietate de la vânzător la cumpărător se consideră facturare de avansuri, urmând a se regulariza prin stornarea facturilor de avans la data emiterii facturii fiscale pentru contravaloarea integrală a livrării de bunuri imobile.

60.

(1) Numai persoanele înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată sunt obligate să emită facturi fiscale prin autofacturare, potrivit prevederilor art. 155 alin. (4) din Codul fiscal. Facturile fiscale emise prin autofacturare au un regim fiscal special și nu generează venituri în contabilitatea persoanei emitente. Factura fiscală se emite numai dacă operațiunile în cauză sunt taxabile și numai în scopul taxei pe valoarea adăugată. Completarea acestor facturi derogă de la normele legale privind circulația și modul de completare a facturilor fiscale, fiind obligatorie menționarea următoarelor informații:

a) numărul facturii va fi același cu numărul facturii prestatorului sau se atribuie un număr propriu dacă este o factură emisă pentru plăți către prestator, pentru care nu s-a primit o factură;

b) data emiterii facturii;

c) numele și adresa persoanei stabilite în străinătate, la rubrica furnizor;

d) numele, adresa și codul de identificare fiscală de plătitor de taxă pe valoarea adăugată ale beneficiarului, la rubrica cumpărător;

e) denumirea serviciilor prestate;

f) valoarea serviciilor, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, obținută prin convertirea în lei a valutei în funcție de cursul de schimb în vigoare la data prevăzută prin lege pentru emiterea facturii fiscale;

g) cota de taxă pe valoarea adăugată;

h) valoarea taxei pe valoarea adăugată.

(2) Informațiile din factura fiscală emisă prin autofacturare se înscriu și în jurnalele pentru cumpărări și în jurnalele pentru vânzări și sunt preluate corespunzător în decontul de taxă pe valoarea adăugată respectiv, atât ca taxă colectată, cât și ca taxă deductibilă.

(3) În cursul perioadei fiscale persoanele înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, care sunt beneficiari ai operațiunilor prevăzute la art. 150 alin. (1) lit. b) și art. 151 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal, reflectă taxa pe valoarea adăugată aferentă acestor operațiuni pe baza facturilor emise prin autofacturare prin înregistrarea contabilă:

(4) Plătitorii de taxă pe valoarea adăugată cu regim mixt aplică și prevederile art. 147 din Codul fiscal, în funcție de destinația pe care o dau prestărilor, respectiv dacă sunt utilizate numai pentru realizarea de operațiuni care nu dau drept de deducere, conform art. 147 alin. (4) din Codul fiscal – nu deduc taxa pe valoarea adăugată, dacă sunt destinate pentru realizarea de operațiuni care dau drept de deducere, conform art. 147 alin. (3) din Codul fiscal – deduc integral taxa pe valoarea adăugată, iar dacă sunt destinate realizării atât de operațiuni care nu dau drept de deducere, cât și de operațiuni care dau drept de deducere, conform art. 147 alin. (5) din Codul fiscal – deduc taxa pe valoarea adăugată aplicând pro-rata. La încheierea decontului de taxă pe valoarea adăugată, taxa nedeductibilă se înregistrează în conturile de cheltuieli ale perioadei fiscale curente, potrivit prevederilor pct. 52 alin. (2).

(5) În situația în care organele fiscale competente, cu ocazia verificărilor efectuate, constată că nu s-au îndeplinit obligațiile prevăzute la alin. (1)–(4), vor proceda astfel:

a) dacă prestările de servicii respective sunt destinate exclusiv realizării de operațiuni care dau drept de deducere, dispun aplicarea prevederilor alin. (1)–(3), în perioada fiscală în care s-a finalizat controlul;

b) dacă prestările de servicii respective sunt destinate realizării de operațiuni care sunt supuse pro-rata, vor calcula diferența dintre taxa colectată și taxa dedusă potrivit pro-rata aplicabilă la data efectuării operațiunii. În cazul în care controlul are loc în cursul anului fiscal în care operațiunea a avut loc, pentru determinarea diferenței menționate se va avea în vedere pro-rata provizorie aplicată sau, după caz, pro-rata lunară sau trimestrială. Dacă controlul are loc într-un alt an fiscal decât cel în care a avut loc operațiunea, pentru determinarea diferenței menționate se va avea în vedere pro-rata definitivă calculată pentru anul în care a avut loc operațiunea sau, după caz, pro-rata lunară sau trimestrială. Diferențele astfel stabilite vor fi achitate în termenele prevăzute de normele procedurale în vigoare;

c) dacă prestările de servicii respective sunt destinate realizării de operațiuni care nu dau drept de deducere, vor stabili taxa datorată bugetului de stat, care va fi achitată în termenele prevăzute de normele procedurale în vigoare;

d) pentru neplata în termenul stabilit de lege a sumelor constatate la lit. b) și c) se datorează penalități de întârziere și/sau dobânzi, după caz, calculate conform normelor procedurale în vigoare. Sumele respective nu se includ în deconturile privind taxa pe valoarea adăugată.

61.

(1) Regularizarea facturilor fiscale emise pentru plăți în avans se realizează prin stornarea facturii de avans la data emiterii facturii fiscale pentru contravaloarea integrală a livrării de bunuri și/sau prestării de servicii. Stornarea se poate face separat sau pe aceeași factură fiscală pe care se evidențiază contravaloarea integrală a livrării de bunuri și/sau prestării de servicii. Pentru livrările de bunuri și prestările de servicii contractate în valută a căror decontare se face în lei la cursul de schimb valutar de la data încasării se aplică prevederile pct. 18. Persoanele impozabile care realizează activitate de vânzare de bunuri pe bază de contracte de vânzare-cumpărare către persoane fizice, cu plata eșalonată sub formă de avansuri, livrarea bunurilor efectuându-se după achitarea integrală a contravalorii mărfurilor contractate, nu au obligația să întocmească facturi fiscale pentru avansurile încasate decât la livrarea bunurilor, iar pentru avansurile încasate taxa pe valoarea adăugată se colectează pe bază de borderou de vânzare (încasare).

(2) Pentru avansurile încasate pentru plata importurilor și a drepturilor vamale de import persoanele impozabile nu au obligația să emită facturi fiscale. Furnizorii pot emite facturi fiscale fără taxa pe valoarea adăugată pentru aceste avansuri, la solicitarea beneficiarilor. Regularizarea se realizează prin stornarea facturii de avans la data emiterii facturii fiscale pentru contravaloarea integrală a livrării de bunuri.

(3) Persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată care au în structură subunități tip sedii secundare – sucursale, agenții, reprezentanțe sau alte asemenea unități fără personalitate juridică –, care nu sunt înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, vor întocmi un singur decont de taxă pe valoarea adăugată pentru întreaga activitate.

62.

(1) În situația în care se livrează bunuri și/sau se prestează servicii cu regimuri și/sau cote diferite, acestea se pot consemna într-o singură factură fiscală, menționându-se în dreptul fiecărui bun/serviciu regimul, respectiv cota de taxă pe valoarea adăugată. Mențiunea „neimpozabil“ se evidențiază pentru operațiuni care nu se cuprind în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată, efectuate de persoane înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată.

(2) Pentru livrările de bunuri și prestările de servicii prevăzute la art. 132 și art. 133 alin. (2) lit. a), c) și d) din Codul fiscal, pentru care locul livrării, respectiv locul prestării, nu este considerat a fi în România, efectuate de persoanele impozabile din România înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată către beneficiari persoane impozabile stabilite în străinătate, nu este obligatorie emiterea de facturi fiscale. Acestea se înregistrează în jurnalele de livrări pe baza facturilor externe emise.

63.

(1) Pentru luna decembrie a anului 2003 persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată depun deconturi de taxă pe valoarea adăugată, conform modelului stabilit de Ministerul Finanțelor Publice în aplicarea Legii nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată, republicată.

(2) Persoanele care sunt beneficiari ai operațiunilor prevăzute la art. 150 alin. (1) lit. b) și art. 151 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal și care nu sunt înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată nu întocmesc facturi fiscale prin autofacturare, fiind obligate la plata efectivă a taxei pe valoarea adăugată aferente acestor operațiuni. Plata se face prin decontul special de taxă pe valoarea adăugată la termenele prevăzute la art. 156 alin. (3) din Codul fiscal. Cursul de schimb la care se convertește valuta în lei pentru a fi reflectată în decontul special este:

a) cel din data la care a fost primită factura prestatorului;

b) cel din data la care s-a efectuat o plată în avans către prestator, fără factură;

c) pentru operațiunile de leasing nu se aplică prevederile lit. a) și b), cursul de schimb fiind obligatoriu cel din data stabilită prin contract pentru plata ratelor și/sau data la care s-au efectuat plăți în avans, inclusiv plata în avans a ratei de leasing.

64.

(1) Prin ordin al ministrului finanțelor publice se stabilesc procedura de acordare a certificatelor de exonerare de la plata în vamă a taxei pe valoarea adăugată și lista materiilor prime și materialelor consumabile care nu se produc sau sunt deficitare în țară.

(2) Importatorii care au obținut certificate de exonerare de la plata taxei pe valoarea adăugată în vamă evidențiază taxa aferentă importului în jurnalele pentru cumpărări și în jurnalele pentru vânzări, pe baza declarației vamale de import sau, după caz, a actului constatator emis de autoritatea vamală, și este preluată în decontul de taxă pe valoarea adăugată atât ca taxă colectată, cât și ca taxă deductibilă.

(3) În cursul perioadei fiscale importatorii reflectă taxa pe valoarea adăugată aferentă acestor importuri prin înregistrarea contabilă:

(4) Plătitorii de taxă pe valoarea adăugată cu regim mixt aplică și prevederile art. 147 din Codul fiscal, în funcție de destinația pe care o dau bunurilor importate, respectiv dacă sunt utilizate numai pentru realizarea de operațiuni care nu dau drept de deducere, conform art. 147 alin. (4) din Codul fiscal – nu deduc taxa pe valoarea adăugată, dacă sunt destinate pentru realizarea de operațiuni care dau drept de deducere, conform art. 147 alin. (3) din Codul fiscal – deduc integral taxa pe valoarea adăugată, iar dacă sunt destinate realizării atât de operațiuni care nu dau drept de deducere, cât și de operațiuni care dau drept de deducere, conform art. 147 alin. (5) din Codul fiscal – deduc taxa pe valoarea adăugată aplicând pro-rata. La încheierea decontului de taxă pe valoarea adăugată, taxa nedeductibilă se înregistrează în conturile de cheltuieli ale perioadei fiscale curente potrivit prevederilor pct. 52 alin. (2).

(5) Pentru importatorii care nu îndeplinesc obligațiile prevăzute la alin. (2)–(4) organele fiscale competente vor aplica următoarele măsuri:

a) dacă importurile respective sunt destinate exclusiv realizării de operațiuni care dau drept de deducere, dispun aplicarea prevederilor alin. (2) și (3) în perioada fiscală în care s-a finalizat controlul;

b) dacă importurile respective sunt destinate realizării de operațiuni care sunt supuse pro-rata, vor calcula diferența dintre taxa colectată și taxa dedusă potrivit pro-rata aplicabilă la data efectuării operațiunii. În cazul în care controlul are loc în cursul anului fiscal în care operațiunea a avut loc, pentru determinarea diferenței menționate se va avea în vedere pro-rata provizorie aplicată sau, după caz, prorata lunară ori trimestrială. Dacă controlul are loc într-un alt an fiscal decât cel în care a avut loc operațiunea, pentru determinarea diferenței menționate se va avea în vedere pro-rata definitivă calculată pentru anul în care a avut loc operațiunea sau, după caz, pro-rata lunară ori trimestrială. Diferențele astfel stabilite vor fi achitate în termenele prevăzute de normele procedurale în vigoare;

c) dacă importurile respective sunt destinate realizării de operațiuni care nu dau drept de deducere, vor stabili taxa datorată bugetului de stat, care va fi achitată în termenele prevăzute de normele procedurale în vigoare;

d) pentru neplata în termenul stabilit de lege a sumelor constatate la lit. b) și c) se datorează penalități de întârziere și/sau dobânzi, după caz, calculate conform normelor procedurale în vigoare. Sumele respective nu se includ în deconturile privind taxa pe valoarea adăugată.

65. Orice diferențe de taxă pe valoarea adăugată de plată, constatate de organele de control, cu excepția celor de la pct. 60 alin. (5) lit. a) și pct. 64 alin. (5) lit. a), nu se includ în deconturile de taxă pe valoarea adăugată.

66.

(1) Livrările de bunuri și prestările de servicii efectuate până la data de 31 decembrie 2003 inclusiv, justificate cu documente de expediție și transport, situații de lucrări, procese-verbale de recepție sau cu alte documente similare, din care să rezulte că livrarea și/sau prestarea au fost efectuate până la data menționata, vor fi facturate potrivit regimului în vigoare la data efectuării operațiunilor respective.

(2) În situația în care anterior datei de 1 ianuarie 2004 s-au încasat avansuri sau au fost întocmite facturi fiscale înaintea livrării de bunuri sau prestării de servicii, se va proceda la regularizare pentru a se aplica regimul în vigoare la data efectuării livrării de bunuri sau prestării de servicii, cu excepția livrărilor de bunuri și prestărilor de servicii care se efectuează continuu, pentru care regularizarea se va efectua în funcție de data la care intervine exigibilitatea taxei potrivit art. 135 alin. (4) din Codul fiscal.

(3) Prețurile cu amănuntul, care includ taxa pe valoarea adăugată colectată neexigibilă de 19%, ale stocurilor de medicamente de uz uman și veterinar din farmacii, existente la 31 decembrie 2003, se corectează cu diferența dintre cota de 19%, în vigoare până la 31 decembrie 2003, și cota de 9%, în vigoare de la 1 ianuarie 2004, aplicând procedeul sutei mărite. Această operațiune se reflectă contabil prin înregistrarea: 371 = 4428 în roșu sau cu semnul minus, cu suma aferentă reducerii taxei pe valoarea adăugată de la 19% la 9%. Modificarea de cotă nu afectează deducerea taxei pe valoarea adăugată aferente achizițiilor de medicamente efectuate până la 31 decembrie 2003, care au fost livrate prin aplicarea cotei de 19% de taxă pe valoarea adăugată. Începând cu data de 1 ianuarie 2004 medicamentele de uz uman și veterinar se livrează cu cota de 9% de taxă pe valoarea adăugată, indiferent dacă sunt din stocurile producătorilor, ale farmaciilor sau dacă provin din import.

(4) Contractele în derulare privind livrări de bunuri sau prestări de servicii, inclusiv cele de achiziții publice, sunt supuse cotelor și regimurilor de taxă pe valoarea adăugată în vigoare de la data de 1 ianuarie 2004, potrivit art. 161 alin. (1) din Codul fiscal. În cazul contractelor de achiziții publice, la care prețurile negociate nu conțin taxa pe valoarea adăugată potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 60/2001 privind achizițiile publice, aprobată și modificată prin Legea nr. 212/2002, cu modificările ulterioare, se procedează astfel: pentru livrări de bunuri sau prestări de servicii care au fost scutite cu sau fără drept de deducere până la data de 31 decembrie 2003, iar de la 1 ianuarie 2004 sunt supuse cotei standard sau cotei reduse de taxă pe valoarea adăugată, facturarea se face prin adăugarea cotei de taxă pe valoarea adăugată corespunzătoare la prețul stabilit prin contractul de achiziții publice pentru livrările/prestările efectuate începând cu data de 1 ianuarie 2004, iar în cazul livrărilor de bunuri sau prestărilor de servicii care au fost supuse cotei de 19% de taxă pe valoarea adăugată până la data de 31 decembrie 2003, iar de la data de 1 ianuarie 2004 sunt supuse cotei reduse de taxă pe valoarea adăugată, facturarea se face prin adăugarea cotei reduse de taxă pe valoarea adăugată la prețul stabilit prin contractul de achiziții publice pentru livrările/prestările efectuate începând cu data de 1 ianuarie 2004. Pentru livrările de bunuri și prestările de servicii efectuate până la data de 31 decembrie 2003 inclusiv, se aplică prevederile alin. (1) și (2).

67.

(1) Procedura de amânare a exigibilității taxei pe valoarea adăugată pentru operațiunile derulate după data de 1 ianuarie 2004 în baza certificatelor de amânare a exigibilității taxei pe valoarea adăugată, eliberate în baza art. 17 din Legea nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată, republicată, care rămân valabile până la data expirării perioadelor pentru care au fost acordate, în conformitate cu prevederile art. 161 alin. (2) din Codul fiscal, se realizează astfel:

a) beneficiarii au obligația să achite în numele furnizorului taxa pe valoarea adăugată direct la bugetul de stat, la data punerii în funcțiune a investiției, dar nu mai târziu de data înscrisă în certificatul de amânare a exigibilității T.V.A. Taxa pe valoarea adăugată achitată devine deductibilă și se înscrie în decontul de taxă pe valoarea adăugată din luna respectivă. Cu suma achitată se va diminua corespunzător datoria față de furnizor. Beneficiarii certificatelor de amânare a exigibilității T.V.A. vor fi obligați să plătească dobânzi și penalități de întârziere în cuantumul stabilit pentru neplata obligațiilor față de bugetul de stat în cazul neachitării la termen a taxei pe valoarea adăugată;

b) furnizorii vor înregistra ca taxă neexigibilă taxa pe valoarea adăugată aferentă livrărilor către beneficiarii care au obținut certificate de amânare a exigibilității T.V.A., pentru care nu mai au obligația de plată la bugetul de stat. În luna în care beneficiarii achită taxa pe valoarea adăugată respectivă, taxa devine exigibilă, dar furnizorii își vor reduce corespunzător suma taxei colectate și concomitent vor reduce datoria beneficiarilor consemnată în conturile de clienți. Furnizorii nu vor fi obligați la plata de dobânzi și penalități de întârziere pentru neplata în termen de către beneficiari a sumelor reprezentând taxa pe valoarea adăugată a cărei exigibilitate a fost amânată.

(2) Furnizorii sunt obligați să dea o declarație pe propria răspundere, semnată de persoana care angajează legal unitatea, pe care o transmit beneficiarului, din care să rezulte că bunurile furnizate au fost produse cu cel mult un an înaintea vânzării și nu au fost niciodată utilizate.

(3) Amânarea exigibilității taxei pe valoarea adăugată se justifică de către furnizori pe baza copiei legalizate de pe certificatul de amânare, obținută de la beneficiari.

(4) Bunurile respective nu pot face obiectul comercializării pe perioada acordării facilității prevăzute de lege. În situația nerespectării acestei prevederi, exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată intervine la data efectuării livrării. Pentru perioada de la data efectuării livrării până la data plății efective se datorează penalități de întârziere și/sau dobânzi pentru neplata în termen a obligațiilor bugetare.

(5) În caz de divizare, fuziune, lichidare, dizolvare fără lichidare, unitățile care beneficiază de amânarea exigibilității taxei pe valoarea adăugată au obligația de a achita taxa pe valoarea adăugată înainte de declanșarea acestor operațiuni și de a anunța concomitent organul fiscal care a emis certificatul de amânare a exigibilității taxei pe valoarea adăugată.

(6) Înregistrările contabile pentru transpunerea prevederilor referitoare la amânarea exigibilității sunt următoarele:

A. La furnizori:

a) înregistrarea livrării de bunuri:

b) la data achitării taxei pe valoarea adăugată de către beneficiari operațiunea se înscrie în jurnalul de vânzări în coloanele 8 și 9 sau 10 și 11, după caz, iar pe baza copiei documentului de plată transmis de beneficiari se înregistrează taxa pe valoarea adăugată devenită exigibilă:

4428 = 4427

c) concomitent se înregistrează reducerea taxei colectate pentru aceste operațiuni, care se evidențiază la rândul de regularizări din Decontul de taxă pe valoarea adăugată:

4427 = 411

B. La beneficiari:

a) înregistrarea achiziției de bunuri:

% = 404

212

4428

b) achitarea taxei pe valoarea adăugată la bugetul de stat, rezultată din facturile furnizorilor pentru care s-a obținut certificatul de amânare a exigibilității taxei pe valoarea adăugată:

4426 = 512

Operațiunea se înscrie în jurnalul pentru cumpărări în coloanele 7 și 8 sau 9 și 10, după caz;

c) stingerea datoriei față de furnizor pentru partea privind taxa pe valoarea adăugată achitată în numele său:

404 = 4428.

68.Reguli speciale pentru operațiunile de intermediere în turism

(1) Agențiile de turism touroperatoare și detailiste, denumite în continuare agenții de turism, pot aplica regulile speciale în măsura în care acționează în nume propriu în folosul turistului și utilizează pentru realizarea pachetului de servicii turistice sau a unor componente ale acestuia bunuri și/sau servicii achiziționate de la alte persoane impozabile. Pachetul de servicii turistice, părțile componente ale acestuia și turistul sunt noțiuni reglementate de legislația în vigoare privind comercializarea pachetelor de servicii turistice.

(2) Toate operațiunile efectuate de agențiile de turism pentru realizarea pachetului de servicii turistice sau a unor componente ale acestuia, în condițiile precizate la alin. (1), sunt considerate ca o prestare de servicii unică a agenției de turism. Această prestație unică se impune în țara în care agenția de turism își are stabilit sediul activității economice sau un sediu permanent de la care sunt prestate serviciile.

(3) Baza de impozitare a serviciului unic furnizat de agenția de turism este constituită din beneficiul realizat de agenție, diminuat cu suma taxei pe valoarea adăugată inclusă în beneficiul respectiv. Acest beneficiu este egal cu diferența dintre prețul de vânzare solicitat de agenția de turism și costul real al pachetului de servicii turistice sau al unor componente ale acestuia. În înțelesul prezentului alineat se înțelege prin:

a)preț de vânzare – tot ceea ce constituie contrapartida obținută sau care se va obține de către agenția de turism de la client sau de la un terț pentru pachetul de servicii turistice sau, după caz, pentru componente ale acestuia, inclusiv subvențiile legate direct de această operațiune, impozitele, taxele, cheltuielile accesorii, cum sunt comisioanele și asigurarea solicitată de agenție clientului, dar exclusiv sumele prevăzute la art. 137 alin. (3) din Codul fiscal;

b)costul real al pachetului de servicii turistice sau, după caz, al unor componente ale acestuia – prețul, inclusiv taxa pe valoarea adăugată care nu se deduce, facturat de prestatorii unor servicii, precum servicii de transport, hoteliere, de alimentație publică, și alte cheltuieli, precum asigurarea auto a mijlocului de transport, taxe pentru viză, diurnă și cazare pentru șofer, taxe de autostradă, taxe de parcare, combustibil, cu excepția cheltuielilor generale care intră în costul pachetului de servicii turistice sau, după caz, al unor componente ale acestuia.

(4) Taxa pe valoarea adăugată colectată aferentă serviciului unic al agenției de turism se determină prin aplicarea procedeului sutei mărite asupra bazei de impozitare determinate conform alin. (3). Cota de taxă pe valoarea adăugată este cota standard de 19%. Pentru determinarea sumei taxei pe valoarea adăugată aferente pachetelor de servicii turistice sau unor componente ale acestora, comercializate într-o perioadă fiscală, se țin jurnale de vânzări sau, după caz, borderouri de vânzări (încasări), separate de operațiunile pentru care se aplică regim normal de taxă pe valoarea adăugată, în care se evidențiază numai totalul documentului de vânzare, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, precum și jurnale de cumpărări, separate, în care se evidențiază cumpărările de bunuri/servicii care se cuprind în costul real al pachetului de servicii turistice. Baza de impozitare și suma taxei pe valoarea adăugată colectate pentru aceste operațiuni într-o perioadă fiscală se determină pe baza unor situații de calcul și se evidențiază corespunzător în decontul de taxă pe valoarea adăugată.

(5) Agențiile de turism nu au dreptul să înscrie taxa pe valoarea adăugată, în mod distinct, în facturile fiscale sau în alte documente legale care se predau turistului, pentru operațiunile cărora le sunt aplicate regulile speciale de determinare a taxei pe valoarea adăugată.

(6) Exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată pentru serviciul unic furnizat de agenția de turism intervine la data la care toate elementele necesare determinării bazei de impozitare prevăzute la alin. (3) sunt certe.

(7) Taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor și serviciilor achiziționate în vederea realizării de operațiuni supuse regulilor speciale nu este deductibilă de către agențiile de turism.

(8) Agențiile de turism pot opta pentru aplicarea regimului normal de taxă pe valoarea adăugată pentru operațiunile prevăzute la alin. (1), cu excepția cazului în care turistul este o persoană fizică, situație în care aplicarea regulilor speciale este obligatorie.

(9) Atunci când agențiile de turism efectuează atât operațiuni supuse regimului normal de taxă pe valoarea adăugată, cât și operațiuni supuse regulilor speciale, acestea trebuie să conducă evidențe contabile separate.

69.

(1) Prezentul punct tratează regulile speciale pentru vânzările de bunuri second-hand (de ocazie), care se aplică de către persoanele impozabile revânzătoare înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată.

(2) În vederea aplicării acestor reguli speciale, în sensul taxei pe valoarea adăugată, se înțelege prin bunuri second-hand (de ocazie) bunurile mobile corporale care au fost utilizate anterior achiziționării și urmează a fi reparate, îmbunătățite sau vândute ca atare. În această categorie se include și cartea veche.

(3) Prin persoană impozabilă revânzătoare, în sensul taxei pe valoarea adăugată, se înțelege o persoană impozabilă, înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, care în cadrul activității sale economice cumpără din țară bunuri second-hand (de ocazie) în vederea revânzării acestora către alte persoane.

(4) În prevederile alin. (3) se încadrează persoanele impozabile care au prevăzut în obiectul de activitate comercializarea de bunuri second-hand (de ocazie).

(5) Baza de impozitare pentru livrarea de către persoanele impozabile revânzătoare a bunurilor second-hand se determină la livrarea bunurilor și este constituită din suma reprezentând diferența dintre prețul de vânzare obținut, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, și prețul de cumpărare al bunurilor, însă numai dacă persoana impozabilă revânzătoare a cumpărat bunurile respective de la:

a) persoane care nu sunt înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată;

b) alte persoane impozabile revânzătoare, în măsura în care livrarea de bunuri realizată de acestea a fost supusă prezentului regim special.

(6) Persoanele impozabile revânzătoare care livrează bunuri second-hand nu au dreptul să înscrie taxa pe valoarea adăugată, în mod distinct, în facturile fiscale sau în alte documente legale care se predau cumpărătorului, taxa nefiind deductibilă de către cumpărător.

(7) Taxa pe valoarea adăugată colectată, aferentă livrării de către persoanele impozabile revânzătoare de bunuri second-hand, se determină prin aplicarea procedeului sutei mărite asupra bazei de impozitare determinate conform alin. (5). Cota de taxă pe valoarea adăugată este cota standard de 19%. Pentru determinarea sumei taxei pe valoarea adăugată aferente operațiunilor de livrare de bunuri second-hand într-o perioadă fiscală, se țin jurnale de vânzări sau, după caz, borderouri de vânzări (încasări), separate de operațiunile pentru care se aplică regim normal de taxă pe valoarea adăugată, în care se evidențiază numai totalul documentului de vânzare, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, precum și jurnale de cumpărări, separate, în care se evidențiază cumpărările de bunuri destinate a fi vândute în regim second-hand. Baza de impozitare și suma taxei pe valoarea adăugată colectate pentru aceste operațiuni într-o perioadă fiscală se determină pe baza unor situații de calcul și se evidențiază corespunzător în decontul de taxă pe valoarea adăugată.

(8) Persoanele impozabile revânzătoare pot opta pentru regimul normal de taxă pe valoarea adăugată.

(9) Persoanele impozabile care livrează atât bunuri supuse regimului normal de taxă pe valoarea adăugată, cât și bunuri în regim second-hand trebuie să țină evidența separat pentru fiecare activitate.

70.

(1) Prezentul punct tratează regulile speciale aplicabile bunurilor second-hand vândute în sistem de consignație.

(2) În cazul bunurilor second-hand vândute în sistem de consignație, baza de impozitare este constituită din:

a) suma obținută din vânzarea bunurilor second-hand încredințate de plătitorii de taxă pe valoarea adăugată;

b) suma reprezentând marja obținută din vânzarea de bunuri second-hand aparținând neplătitorilor de taxă pe valoarea adăugată sau a bunurilor scutite de taxă pe valoarea adăugată. Marja reprezintă diferența dintre prețul la care bunul a fost comercializat și suma cuvenită proprietarului bunului.

(3) Taxa pe valoarea adăugată colectată se determină astfel:

a) în cazul prevăzut la alin. (2) lit. a), prin aplicarea procedeului sutei mărite asupra bazei de impozitare, dacă livrările de bunuri sunt taxabile. Cota de taxă pe valoarea adăugată este cota standard de 19% sau, după caz, cota redusă de 9%. Exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată intervine în momentul vânzării bunurilor, plătitorii de taxă pe valoarea adăugată care au încredințat bunurile respective fiind obligați să emită facturi fiscale cel mai târziu în ultima zi a lunii în care s-a efectuat vânzarea;

b) în cazul prevăzut la alin. (2) lit. b), prin aplicarea procedeului sutei mărite asupra marjei reprezentând baza de impozitare. Cota de taxă pe valoarea adăugată este de 19%. Exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată intervine în momentul vânzării bunurilor.

(4) Taxa pe valoarea adăugată colectată, stabilită conform alin. (3) lit. b), nu se înscrie în mod distinct în facturile fiscale sau în alte documente legale care se predau cumpărătorului, nefiind deductibilă de către cumpărător. Pentru determinarea sumei taxei pe valoarea adăugată aferente acestor operațiuni într-o perioadă fiscală, se țin jurnale de vânzări sau, după caz, borderouri de vânzări (încasări), separate de operațiunile pentru care se aplică regim normal de taxă pe valoarea adăugată, în care se evidențiază numai totalul documentului de vânzare, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, precum și jurnale de cumpărări, separate, în care se evidențiază cumpărările de bunuri second-hand destinate a fi vândute în sistem de consignație. Baza de impozitare și suma taxei pe valoarea adăugată colectate pentru aceste operațiuni într-o perioadă fiscală se determină pe baza unor situații de calcul și se evidențiază corespunzător în decontul de taxă pe valoarea adăugată.

(5) Persoanele impozabile care livrează atât bunuri supuse regimului normal de taxă pe valoarea adăugată, cât și bunuri supuse regulilor speciale de vânzare în sistem de consignație conform alin. (2) lit. b) trebuie să țină evidența separat pentru fiecare activitate.

71. Pentru operațiunile realizate de casele de amanet, se aplică următoarele reguli:

a) dobânzile sau comisioanele încasate de casele de amanet pentru acordarea de împrumuturi sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată potrivit art. 141 alin. (2) lit. c) din Codul fiscal, indiferent dacă bunurile mobile depuse de către debitor drept gaj sunt sau nu sunt returnate;

b) dacă împrumutul nu este restituit de către debitor, casele de amanet datorează taxa pe valoarea adăugată pentru valoarea obținută din vânzarea bunurilor care devin proprietatea casei de amanet. Dacă, potrivit contractului încheiat cu debitorul, bunurile sunt vândute în sistem de consignație, casele de amanet datorează taxa pe valoarea adăugată numai pentru marja realizată din vânzarea bunurilor, aplicând prevederile pct. 70.

72. Regimul normal de taxă pe valoarea adăugată reprezintă toate regulile de aplicare a taxei pe valoarea adăugată, instituite prin titlul VI al Codului fiscal și prin prezentele norme metodologice, cu excepția cazurilor prevăzute la pct. 68–71 și a regimului special de scutire prevăzut de art. 152 din Codul fiscal, în care se derogă de la regimul normal de taxă pe valoarea adăugată și se aplică reguli speciale.

73. Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice de aplicare a prevederilor titlului VI din Codul fiscal.

1.

(1) Accizele datorate bugetului de stat pentru produsele prevăzute la art. 162 din Codul fiscal sunt accize specifice exprimate în euro pe unitatea de măsură, cu excepția țigaretelor la care acciza este combinată dintr-o acciză specifică exprimată în euro/1.000 de țigarete, la care se adaugă o acciză ad valorem aplicată asupra prețului maxim de vânzare cu amănuntul.

(2) Sumele datorate bugetului de stat drept accize se calculează în lei după cum urmează:

a) pentru bere:

unde:

A = cuantumul accizei

C = numărul de grade Plato

K = acciza unitară prevăzută la art. 176 nr. crt. 1 din Codul fiscal, în funcție de capacitatea de producție anuală

R = cursul de schimb leu/euro

Q = cantitatea (în litri)

Concentrația zaharometrică exprimată în grade Plato, în funcție de care se calculează și se virează la bugetul de stat accizele, este cea înscrisă în specificația tehnică elaborată pe baza standardului în vigoare pentru fiecare sortiment, care trebuie să fie aceeași cu cea înscrisă pe etichetele de comercializare a sortimentelor de bere. Abaterea admisă este de ±0,5 grade Plato;

b) pentru vinuri spumoase, băuturi fermentate spumoase și produse intermediare:

unde:

A = cuantumul accizei

K = acciza unitară prevăzută la art. 176 nr. crt. 2.2, 3.2 și 4 din Codul fiscal

R = cursul de schimb leu/euro

Q = cantitatea (în litri)

c) pentru alcool etilic:

unde:

A = cuantumul accizei

C = concentrația alcoolică exprimată în procente de volum

K = acciza specifică prevăzută la art. 176 nr. crt. 5 din Codul fiscal

R = cursul de schimb leu/euro

Q = cantitatea (în litri)

d) pentru țigarete:

Total acciză datorată = A₁ + A₂

în care:

A₁ = acciza specifică

A₂ = acciza ad valorem

A₁ = K₁ × R × Q₁

A₂ = K₂ × PA × Q₂

unde:

K₁ = acciza specifică prevăzută la art. 176 nr. crt. 6 din Codul fiscal

K₂ = acciza ad valorem prevăzută la art. 176 nr. crt. 6 din Codul fiscal

R = cursul de schimb leu/euro

PA = prețul maxim de vânzare cu amănuntul

Q₁ = cantitatea exprimată în unități de 1.000 buc. țigarete

Q₂ = numărul de pachete de țigarete aferente lui Q₁

e) pentru țigări și țigări de foi:

A = Q × K × R

unde:

A = cuantumul accizei

Q = cantitatea exprimată în unități de 1.000 buc. țigări

K = acciza unitară prevăzută la art. 176 nr. crt. 7 din Codul fiscal

R = cursul de schimb leu/euro

f) pentru tutun destinat fumatului:

A = Q × K × R

unde:

A = cuantumul accizei

Q = cantitatea în kg

K = acciza unitară prevăzută la art. 176 nr. crt. 8 din Codul fiscal

R = cursul de schimb leu/euro

g) pentru uleiuri minerale:

A = Q × K × R

unde:

A = cuantumul accizei

Q = cantitatea exprimată în tone sau litri

K = acciza unitară prevăzută la art. 176 nr. crt. 9–16 din Codul fiscal

R = cursul de schimb leu/euro.

2. În activitatea de producție este inclusă și operațiunea de îmbuteliere și ambalare a produselor accizabile în vederea eliberării pentru consum a acestora.

3. În afara antrepozitului fiscal pot fi deținute numai produsele accizabile pentru care accizele au fost evidențiate distinct în documentele fiscale prevăzute de lege la momentul exigibilității accizelor.

4.

(1) Gospodăriile individuale care produc bere, vinuri și băuturi fermentate, altele decât bere și vinuri, pot vinde aceste produse numai pe baza autorizației de producător individual emise de autoritatea fiscală teritorială și numai către un antrepozit fiscal de producție, în condițiile prevăzute la pct. 14. În înțelesul prezentelor norme metodologice, prin autoritate fiscală teritorială se înțelege, după caz, direcțiile generale ale finanțelor publice județene sau a municipiului București ori Direcția generală de administrare a marilor contribuabili.

(2) Pentru obținerea autorizației prevăzute la alin. (1) trebuie să se completeze o cerere, potrivit modelului prezentat în anexa nr. 1.

(3) Gospodăriile individuale care produc țuică și rachiuri din fructe pentru consum propriu au obligația să se înregistreze la administrația finanțelor publice în raza căreia își au domiciliul. Înregistrarea se face pe baza declarației prezentate în anexa nr. 2.

(4) Gospodăriile individuale care produc țuică și rachiuri din fructe pot vinde aceste produse numai pe baza autorizației de producător individual emise de autoritatea fiscală teritorială și numai către un antrepozit fiscal de producție, în condițiile prevăzute la pct. 14. Pentru obținerea autorizației trebuie să se completeze o cerere, potrivit modelului prezentat în anexa nr. 1.

(5) Gospodăriile individuale sunt acele gospodării care nu efectuează operațiuni în sistem de prestări de servicii. Sistemul de prestări de servicii reprezintă activitatea de producție de produse accizabile în care atât materia primă, cât și produsul finit sunt ale beneficiarului prestației.

(6) Țuica și rachiurile din fructe pentru vânzare pot fi obținute în sistem de prestări de servicii numai la distilerii autorizate ca antrepozit fiscal de producție, în condițiile prevăzute la pct. 12.

5.

(1) Pentru uleiurile minerale, altele decât cele de la art. 175 alin. (2) din Codul fiscal, destinate a fi utilizate, puse în vânzare sau utilizate drept combustibil, se datorează bugetului de stat o acciză la nivelul accizei datorate pentru motorină.

(2) Pentru orice ulei mineral din grupa gazului petrolier lichefiat, destinat a fi utilizat, pus în vânzare sau utilizat drept combustibil, se datorează bugetului de stat o acciză la nivelul accizei datorate pentru gazul petrolier lichefiat.

6.

(1) Prețurile maxime de vânzare cu amănuntul pentru țigarete se stabilesc de către antrepozitarul autorizat pentru producție sau de către importatorul de astfel de produse și se notifică la autoritatea fiscală centrală. În înțelesul prezentelor norme metodologice, prin autoritate fiscală centrală se înțelege Ministerul Finanțelor Publice.

(2) Înregistrarea de către autoritatea fiscală centrală a prețurilor maxime de vânzare cu amănuntul se face pe baza declarației scrise a antrepozitarului autorizat pentru producție sau a importatorului, modelul-tip al acesteia fiind prezentat în anexa nr. 3.

(3) Declarația se va întocmi în două exemplare, din care un exemplar va rămâne la autoritatea fiscală centrală, iar al doilea exemplar, cu numărul de înregistrare atribuit de către aceasta, va rămâne la persoana care a întocmit-o.

(4) Declarația, care va cuprinde în mod expres data de la care se vor practica prețurile maxime, va fi depusă la autoritatea fiscală centrală cu minimum două zile înainte de data practicării acestor prețuri.

(5) Cu minimum 24 de ore înainte de data efectivă a intrării în vigoare, lista cuprinzând prețurile maxime de vânzare cu amănuntul, cu numărul de înregistrare atribuit de autoritatea fiscală centrală, va fi publicată, prin grija antrepozitarului autorizat pentru producție sau a importatorului, în două cotidiene de mare tiraj.

(6) Ori de câte ori se intenționează modificări ale prețurilor maxime de vânzare cu amănuntul, antrepozitarul autorizat pentru producție sau importatorul are obligația să redeclare prețurile pentru toate sortimentele de țigarete, indiferent dacă modificarea intervine la unul sau la mai multe sortimente. Redeclararea se face pe baza aceluiași model de declarație prevăzut la alin. (2) și cu respectarea termenelor prevăzute la alin. (4) și (5).

(7) După primirea declarațiilor privind prețurile maxime de vânzare cu amănuntul, autoritatea fiscala centrală va transmite copii de pe acestea autorității fiscale teritoriale, direcțiilor cu atribuții de control din subordinea Ministerului Finanțelor Publice, Autorității Naționale a Vămilor și Ministerului Administrației și Internelor.

7.

(1) Antrepozitele fiscale pentru uleiurile minerale pot livra în regim de scutire directă către persoane fizice uleiuri minerale utilizate drept combustibil pentru încălzit în baza autorizației de utilizator final, precum și gaze petroliere lichefiate distribuite în butelii tip aragaz pentru consum casnic.

(2) Magazinele autorizate potrivit legii să comercializeze produse în regim duty-free sunt asimilate cu antrepozitele fiscale. Aceste magazine primesc produse accizabile în regim suspensiv în baza autorizațiilor de duty-free și pentru aceste produse nu se datorează accize.

8.

(1) Un antrepozit fiscal poate funcționa doar în baza unei autorizații emise de autoritatea fiscală centrală, prin comisia instituită în acest scop prin ordin al ministrului finanțelor publice.

(2) Pentru a obține o autorizație de antrepozit fiscal, antrepozitarul autorizat propus trebuie să depună o cerere la autoritatea fiscală teritorială.

(3) Cererea trebuie să conțină informațiile și să fie însoțită de documentele specificate în modelul prevăzut în anexa nr. 4.

(4) În cazul producției de uleiuri minerale, antrepozitarul autorizat propus trebuie să depună documentația conform prevederilor prezentelor norme metodologice, după ce a fost avizată din punct de vedere tehnic de Ministerul Economiei și Comerțului.

(5) Autoritatea fiscală teritorială verifică realitatea și exactitatea informațiilor și a documentelor depuse de antrepozitarul autorizat propus. Se au în vedere în special îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 180 din Codul fiscal, precum și capacitatea antrepozitarului autorizat propus de a îndeplini condițiile prevăzute la art. 183 lit. b), c) și d) din Codul fiscal.

(6) Antrepozitarul autorizat propus este obligat ca pe durata acțiunii de verificare să asigure condițiile necesare bunei desfășurări a acesteia.

(7) În acțiunea de verificare autoritatea fiscală poate solicita sprijinul Autorității Naționale de Control și, după caz, al Ministerului Administrației și Internelor, pentru furnizarea unor elemente de preinvestigare în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor de autorizare a fiecărui solicitant.

(8) În termen de 30 de zile de la depunerea cererilor, documentațiile vor fi înaintate autorității fiscale centrale, însoțite de un referat care să cuprindă punctul de vedere asupra oportunității emiterii autorizației de antrepozitar autorizat și, după caz, aspectele sesizate privind neconcordanța cu datele și informațiile prezentate de antrepozitarul autorizat propus. Aceste referate vor purta semnătura și ștampila autorității fiscale teritoriale.

(9) Autoritatea fiscală centrală poate să solicite antrepozitarului autorizat propus orice informație și documente pe care le consideră necesare, cu privire la:

a) amplasarea și natura antrepozitului fiscal propus;

b) tipurile și cantitățile de produse accizabile ce urmează a fi produse și/sau depozitate în antrepozitul fiscal propus;

c) identitatea antrepozitarului autorizat propus;

d) capacitatea antrepozitarului autorizat propus de a asigura garanția financiară.

9.

(1) Un loc poate fi autorizat ca antrepozit fiscal de depozitare atunci când cantitățile minime lunare de produse accizabile ce urmează a fi depozitate în acest loc depășesc limitele prevăzute mai jos:

(2) În cazul unui antrepozitar autorizat de depozitare, atunci când pe durata unei perioade continue de 6 luni cantitatea de produse accizabile depozitată în antrepozitul fiscal este mai mică decât cantitatea prevăzută la alin. (1), autorizația se revocă. Revocarea autorizației se face de către autoritatea fiscală centrală.

10.

(1) Comisia instituită la nivelul Ministerului Finanțelor Publice emite decizii de aprobare sau de respingere a cererii antrepozitarului autorizat propus, după analizarea documentațiilor complete depuse de solicitant.

(2) La lucrările comisiei va fi invitat, după caz, câte un reprezentant din partea Ministerului Administrației și Internelor, a Ministerului Economiei și Comerțului și a Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului, precum și câte un reprezentant al patronatelor producătorilor de produse accizabile sau al depozitarilor de astfel de produse, legal înființate.

(3) Autorizația pentru un antrepozit fiscal are ca dată de emitere data de 1 a lunii următoare celei în care a fost aprobată de către comisie cererea de autorizare.

11. Garanția pentru circulația produselor accizabile se constituie numai pentru produsele aflate în regim suspensiv.

12.

(1) Antrepozitarii autorizați trebuie să dețină un sistem computerizat de evidență a produselor aflate în antrepozite, a celor intrate sau ieșite, a celor pierdute prin deteriorare, spargere, furt, precum și a accizelor aferente acestor categorii de produse. În cazul antrepozitelor fiscale de producție pentru alcool etilic, sistemul trebuie să asigure și evidența materiilor prime introduse în fabricație, precum și a semifabricatelor aflate pe linia de fabricație.

(2) În cazul antrepozitelor fiscale de producție de alcool etilic ca materie primă și al celor de producție de băuturi alcoolice obținute exclusiv din prelucrarea acestui alcool, antrepozitarii autorizați trebuie să dețină în proprietate clădirile și să dețină sau să aibă drept de folosință a terenului. Documentele care atestă deținerea în proprietate a clădirilor, precum și deținerea în proprietate sau în folosință a terenurilor sunt:

a) pentru clădiri, extrasul de carte funciară însoțit de copia titlului de proprietate sau, după caz, a procesului-verbal de punere în funcțiune, atunci când acestea au fost construite în regie proprie;

b) pentru terenuri, extrasul de carte funciară însoțit de copia titlului de proprietate sau a actului care atestă dreptul de folosință sub orice formă legală.

(3) Nu intră sub incidența prevederilor alin. (1) și (2) unitățile de cercetare-dezvoltare organizate potrivit reglementărilor Legii nr. 290/2002 privind organizarea și funcționarea unităților de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare și a Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești“, cu modificările ulterioare.

(4) De asemenea, în cazul antrepozitelor fiscale de producție pentru alcool etilic, antrepozitarii autorizați trebuie să dețină în proprietate instalațiile și echipamentele necesare desfășurării activității, inclusiv mijloace de măsurare – contoare – avizate de Biroul Român de Metrologie Legală, necesare pentru determinarea cantității de alcool, precum și mijloace de măsurare legală pentru determinarea concentrației alcoolice pentru fiecare produs, după caz.

(5) Cazanele deținute de gospodăriile individuale care produc țuică și rachiuri din fructe, în cazul producției destinate vânzării, trebuie să fie litrate și dotate cu vase litrate de organele abilitate de Biroul Român de Metrologie Legală, precum și cu mijloace de măsurare legală a concentrației alcoolice a produselor obținute.

13.

(1) Containerele în care sunt deplasate produsele accizabile în regim suspensiv trebuie să poarte sigiliile antrepozitului fiscal expeditor. În înțelesul prezentelor norme metodologice, prin container se înțelege orice recipient sau orice alt mijloc care servește la transportul în cantități angro al produselor accizabile.

(2) În cazul deplasării în regim suspensiv a alcoolului etilic între două antrepozite fiscale sau între un antrepozit fiscal și un birou vamal de ieșire din România, containerele în care se deplasează produsele respective trebuie să poarte și sigiliile aplicate de supraveghetorul fiscal, desemnat potrivit titlului VIII din Codul fiscal.

(3) În cazul deplasării produselor accizabile între un birou vamal de intrare în România și un antrepozit fiscal, containerele în care se află produsele trebuie să poarte și sigiliile biroului vamal.

(4) Sigiliile prevăzute la alin. (2) și (3) sunt de unică folosință și trebuie să poarte însemnele celor care le aplică.

14.

(1) Documentul administrativ de însoțire este un instrument de verificare a originii, a ieșirii sau a admiterii într-un antrepozit fiscal, a livrării și a transportului unui produs accizabil deplasat în regim suspensiv.

(2) Documentul administrativ de însoțire conține numele emitentului, al destinatarului și al transportatorului, informații de identificare și informații cantitative despre produsul accizabil care este deplasat, după modelul prevăzut în anexa nr. 5.

(3) Documentul administrativ de însoțire se întocmește de către antrepozitul fiscal expeditor în 5 exemplare, din care:

a) primul exemplar rămâne la antrepozitul fiscal expeditor, iar exemplarul 5 se transmite de către acesta, la momentul expedierii produselor, către autoritatea fiscală teritorială în raza căreia își desfășoară activitatea;

b) exemplarele 2, 3 și 4 însoțesc obligatoriu produsul accizabil pe parcursul deplasării până la antrepozitul fiscal primitor.

(4) La sosirea produsului în antrepozitul fiscal primitor, acesta trebuie să completeze toate cele 3 exemplare ale documentului administrativ de însoțire la rubricile aferente primitorului și, înainte de desigilarea și descărcarea produsului, să solicite autorității fiscale teritoriale în raza căreia își desfășoară activitatea desemnarea unui reprezentant al acesteia, care în maximum 24 de ore trebuie să efectueze verificarea și certificarea datelor înscrise în documentul administrativ de însoțire.

(5) Din cele 3 exemplare certificate de către reprezentantul autorității fiscale teritoriale, exemplarul 3 se transmite de antrepozitul fiscal primitor la antrepozitul fiscal expeditor, iar exemplarul 4 se transmite autorității fiscale teritoriale în raza căreia primitorul își desfășoară activitatea. Exemplarul 2 rămâne la antrepozitul fiscal primitor.

(6) În cazul antrepozitarului autorizat pentru producția de alcool etilic și pentru prelucrarea acestuia, toate cele 5 exemplare ale documentului administrativ de însoțire trebuie să fie vizate de către supraveghetorul fiscal desemnat potrivit titlului VIII din Codul fiscal. În situația în care antrepozitele fiscale de producție pentru alcool etilic și de prelucrare a acestuia se află în localități diferite, trebuie să se procedeze ca la alin. (4) și (5).

(7) Prin excepție, atunci când antrepozitele fiscale de producție de alcool etilic și de prelucrare a acestuia se află în același loc, documentul administrativ de însoțire se întocmește în 3 exemplare, din care primul exemplar se păstrează la antrepozitul fiscal de producție, exemplarul 2 rămâne la antrepozitul fiscal de prelucrare, iar exemplarul 3 se transmite la autoritatea fiscală teritorială în raza căreia își desfășoară activitatea. În această situație, exemplarele 2 și 3 se completează de către antrepozitul fiscal de prelucrare ca antrepozit fiscal primitor, iar certificarea se face de către supraveghetorul fiscal.

(8) În cazul gospodăriilor individuale care vând produse accizabile către un antrepozit fiscal de producție, deplasarea produselor în regim suspensiv trebuie să fie însoțită de două exemplare ale borderoului de achiziții, pe care antrepozitul fiscal de producție menționează în partea superioară „utilizat ca document administrativ de însoțire“. Mențiunea se face prin aplicarea unei ștampile care va conține acest text. La sosirea produselor în antrepozitul fiscal de producție, acesta trebuie să înscrie pe borderou cantitatea primită și să solicite autorității fiscale teritoriale în raza căreia își desfășoară activitatea desemnarea unui reprezentant fiscal, care în maximum 24 de ore trebuie să verifice și să certifice datele înscrise în cele două exemplare ale borderoului de achiziții. Din cele două exemplare certificate, unul se expediază gospodăriei individuale, iar al doilea exemplar se păstrează de către antrepozitul fiscal de producție. Modelul borderoului de achiziții este cel prezentat în Ordinul ministrului finanțelor nr. 425/1998 pentru aprobarea Normelor metodologice de întocmire și utilizare a formularelor tipizate, comune pe economie, care nu au regim special, privind activitatea financiară și contabilă, precum și a modelelor acestora.

15.

(1) În situația deplasării unui produs accizabil între un antrepozit fiscal și un birou vamal de ieșire din România în vederea exportului, documentul administrativ de însoțire se întocmește în 5 exemplare. Pe durata deplasării acciza se suspendă dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

a) produsul este însoțit de exemplarele 2, 3 și 4 ale documentului administrativ de însoțire;

b) ambalajul în care este deplasat produsul are la exterior marcaje care identifică cu claritate tipul și cantitatea produsului aflat în interior;

c) containerul în care este deplasat produsul este sigilat potrivit prevederilor pct. 13;

d) produsul este însoțit de dovada constituirii unei garanții de către antrepozitul fiscal pentru plata accizelor aferente produsului deplasat.

(2) Primul exemplar al documentului administrativ de însoțire rămâne la antrepozitul fiscal expeditor, iar exemplarul 5 se transmite la autoritatea fiscală teritorială în raza căreia acesta își desfășoară activitatea.

(3) După scoaterea definitivă a produselor de pe teritoriul României și întocmirea declarației vamale de export, exemplarele 2, 3 și 4 se confirmă de biroul vamal de ieșire din România. Exemplarul 2 rămâne la biroul vamal, exemplarele 3 și 4 se transmit de către acesta antrepozitului fiscal expeditor și, respectiv, autorității fiscale teritoriale în raza căreia își desfășoară activitatea expeditorul.

(4) În situația deplasării unui produs accizabil între un birou vamal de intrare în România și un antrepozit fiscal, acciza se suspendă dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

a) produsul accizabil este însoțit de 3 copii ale declarației vamale pe care biroul vamal menționează în partea superioară „utilizat ca document administrativ de însoțire“. Mențiunea se face prin aplicarea unei ștampile care va conține acest text;

b) ambalajul în care este deplasat produsul are la exterior marcaje care identifică cu claritate tipul și cantitatea produsului aflat în interior;

c) containerul în care este deplasat produsul este sigilat potrivit prevederilor pct. 13;

d) produsul este însoțit de dovada constituirii de către antrepozitul fiscal primitor a unei garanții pentru plata accizelor aferente produsului deplasat.

(5) Cele 3 copii ale declarației vamale însoțesc produsele accizabile până la antrepozitul fiscal primitor.

(6) După certificarea acestor copii de către antrepozitul fiscal primitor, o copie se reține de către acesta, o copie este transmisă înapoi la biroul vamal de intrare, iar a treia se transmite autorității fiscale teritoriale în raza căreia își desfășoară activitatea antrepozitul fiscal primitor.

16. În cazul pierderilor sau lipsurilor de produse accizabile, acestea se admit ca neimpozabile atunci când sunt îndeplinite următoarele condiții:

a) pot fi dovedite prin procese-verbale privind înregistrarea pierderilor sau lipsurilor;

b) se încadrează în limitele prevăzute în normele tehnice ale utilajelor și instalațiilor și/sau în actele normative în vigoare; și

c) sunt evidențiate și înregistrate în contabilitate.

17.

(1) În toate situațiile prevăzute la art. 192 alin. (3), (5), (6) și (7) din Codul fiscal, acciza se plătește în termen de 5 zile de la data la care a devenit exigibilă.

(2) În cazul unui ulei mineral pentru care acciza nu a fost anterior exigibilă și care, prin schimbarea destinației inițiale, este oferit spre vânzare sau utilizat drept combustibil ori carburant, acciza devine exigibilă la data la care uleiul mineral este oferit spre vânzare, obligația plății accizei revenind vânzătorului, sau la data la care este utilizat drept combustibil sau carburant, obligația plății accizei revenind utilizatorului.

18. Rata de schimb pentru calcularea accizelor este cea stabilită potrivit prevederilor art. 218 din Codul fiscal.

19.

(1) Orice plătitor de acciză care livrează produse accizabile către o altă persoană are obligația de a emite către această persoană o factură. Acest document nu poate fi mai vechi de 6 zile de la data efectuării livrării.

(2) Facturile se emit pe formulare standard sau pe formulare speciale.

(3) Facturile fiscale speciale se utilizează numai de către antrepozitarii autorizați sau importatorii autorizați de alcool etilic, țigarete și uleiuri minerale, iar modelul acestora este cel prevăzut în anexele nr. 6, 7, 8, 9, 10 și 11. În facturile fiscale speciale, la rubrica „Cumpărător“ se va menționa antrepozitar autorizat, comerciant sau utilizator.

(4) Pentru livrările de produse accizabile efectuate din antrepozitele fiscale, cu excepția livrărilor în regim suspensiv, factura trebuie să cuprindă valoarea accizei sau, dacă nu se datorează accize în urma unei scutiri, mențiunea „scutit de accize“.

(5) Persoana care emite factura în care se înscrie acciza are obligația de a păstra un exemplar din fiecare factură și de a prezenta acest exemplar la cererea autorităților fiscale.

(6) În cazul produselor accizabile marcate, transportul acestora de la antrepozitul fiscal de producție către alte locuri proprii de depozitare ale antrepozitarului autorizat se face pe baza avizului de însoțire, care va fi de tip special, cu inscripționare pe diagonală, numai în cazul băuturilor alcoolice pentru care se folosește factura fiscală specială, În avizul de însoțire se înscrie și valoarea accizei aferente cantităților de produse accizabile transferate.

(7) Avizul de însoțire în care acciza se evidențiază distinct se utilizează și în cazul altor produse accizabile pentru care acciza devine exigibilă la momentul ieșirii din regimul suspensiv, fără a interveni schimbul de proprietate. Pentru transferul de uleiuri minerale, avizul de însoțire va avea inscripționat pe lungimea în diagonală cuvintele „Uleiuri minerale“. Prin ieșire din regim suspensiv se înțelege și cazurile în care produsele accizabile sunt transferate către un depozit neautorizat ca antrepozit fiscal, aflat în aceeași locație fizică sau la aceeași adresă cu spațiul de producție.

(8) În situațiile prevăzute la alin. (6) și (7) nu este obligatorie înscrierea accizelor în facturile întocmite la livrarea produselor, dar se vor menționa cuvintele „accize plătite“.

(9) Mișcarea produselor accizabile în regim suspensiv este însoțită întotdeauna de documentul administrativ de însoțire. În cazul deplasării produselor accizabile de la un birou vamal de intrare în România sau de la o gospodărie individuală către un antrepozit fiscal, aceasta trebuie să fie însoțită de declarația vamală sau de borderoul de achiziții, care au menționate în partea superioară „utilizat ca document administrativ de însoțire“.

(10) Facturile fiscale speciale și documentul administrativ de însoțire sunt documente cu regim special și se tipăresc de către Compania Națională „Imprimeria Națională“ – S.A.

(11) Documentele fiscale prevăzute la alin. (10) se achiziționează, contra cost, de la autoritatea fiscală teritorială în baza notei de comandă întocmite conform modelului prezentat în anexa nr. 12. Nota de comandă va fi aprobată numai dacă solicitantul justifică necesitatea achiziționării acestor documente.

(12) Orice nouă comandă de astfel de documente va fi condiționată de justificarea utilizării documentelor ridicate anterior, prin prezentarea evidenței achiziționării și utilizării documentelor fiscale speciale, întocmită conform modelului prezentat în anexa nr. 13.

(13) Antrepozitarii autorizați și importatorii de țigarete pot utiliza propriile sisteme informatice financiar-contabile pentru emiterea facturilor fiscale speciale.

20.

(1) Orice antrepozitar autorizat trebuie să asigure o garanție care să acopere riscul neplății accizelor pentru produsele accizabile produse și/sau depozitate în fiecare antrepozit fiscal al antrepozitarului autorizat.

(2) Garanția poate fi sub formă de: depozit în numerar, ipoteci, garanții reale sau garanții personale.

(3) În cazul unui depozit în numerar se aplică următoarele reguli:

a) se constituie într-un depozit special deschis la Trezoreria Statului o sumă egală cu nivelul garanției;

b) orice dobândă plătită de trezorerie în legătură cu depozitul aparține antrepozitarului autorizat.

(4) În cazul ipotecii se aplică următoarele reguli:

a) antrepozitarul autorizat trebuie să aibă calitatea de proprietar al bunului imobil în cauză;

b) să existe polița de asigurare a bunului imobil ipotecat în favoarea Ministerului Finanțelor Publice, valabilă pe toată durata ipotecii;

c) proprietatea nu trebuie să facă obiectul unei alte ipoteci;

d) valoarea bunului imobil ipotecat trebuie să fie mai mare decât nivelul garanției necesare, cu minimum 20%.

(5) În cazul garanției reale se aplică următoarele reguli:

a) garantul trebuie să fie o societate bancară;

b) să existe o scrisoare de garanție bancară.

(6) În cazul garanției personale se aplică regulile stabilite la alineatele precedente, în funcție de tipul garanției.

(7) Nivelul garanției pentru un antrepozit fiscal se determină în lei pe baza cursului de schimb leu/euro, după cum urmează:

(8) Valoarea accizelor potențiale într-o lună se determină pe baza cantității medii lunare de produse accizabile care au fost produse și/sau depozitate în locul respectiv în ultimele 12 luni sau, după caz, pe baza cantității medii lunare aferente lunilor lucrate consecutiv din ultimele 12 luni. În cazul antrepozitarilor care nu au desfășurat activitate în ultimele 12 luni, valoarea accizelor potențiale într-o lună se determină pe baza cantității medii lunare de produse accizabile, estimată a se produce și/sau depozita în locul respectiv în următoarea perioadă de 12 luni.

(9) Nivelul garanției se reduce după cum urmează:

a) cu 50%, în cazul în care comisia instituită în cadrul autorității fiscale centrale stabilește că în ultimul an antrepozitarul autorizat s-a conformat prevederilor legale privind accizele; sau

b) cu 100%, în cazul în care comisia instituită în cadrul autorității fiscale centrale stabilește că în ultimii 2 ani antrepozitarul autorizat s-a conformat prevederilor legale privind accizele.

(10) Un antrepozitar autorizat se consideră că s-a conformat prevederilor legale privind accizele, în următoarele situații:

a) a plătit la bugetul de stat obligațiile din accize. În această situație se includ și antrepozitarii autorizați care au beneficiat sau beneficiază de înlesniri la plata obligațiilor fiscale restante față de bugetul de stat, în conformitate cu prevederile legale, cu respectarea condițiilor cuprinse în convențiile încheiate cu autoritatea fiscală;

b) a depus la timp declarațiile de accize;

c) ține evidențe exacte și actualizate cu privire la materiile prime, lucrările în derulare și produsele accizabile finite;

d) a corectat orice abatere de la obligațiile antrepozitarului autorizat.

(11) Prevederile alin. (9) se aplică și în cazul agenților economici care au deținut autorizație de producție și comercializare în ultimii 2 ani și s-au conformat prevederilor legale privind accizele.

(12) Nivelul garanției nu se reduce, în cazul în care antrepozitarul autorizat:

a) are pe rol dosare pentru evaziune fiscală, abuz de încredere, fals, uz de fals, înșelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită, aflate în diferite stadii de soluționare la instanțele judecătorești, fără a se fi pronunțat 6 hotărâre definitivă;

b) nu a deținut autorizație pentru producția și comercializarea de produse accizabile în ultimii 2 arii, datorită neachitării obligațiilor privind plata accizelor, sau a pierdut dreptul la eșalonări din motive imputabile.

(13) Garanția constituită la momentul autorizării este valabilă atâta timp cât nu este executată de Ministerul Finanțelor Publice.

(14) Garanția stabilită pentru autorizare se depune la autoritatea fiscală centrală în termen de 60 de zile de la data emiterii autorizației.

(15) Nivelul garanției se analizează semestrial în vederea actualizării în funcție de schimbările intervenite în volumul afacerii, în activitatea antrepozitarului autorizat sau în nivelul accizei datorate. În acest sens, antrepozitarul autorizat trebuie să depună semestrial până la data de 10 a lunii imediat următoare, la autoritatea fiscală centrală, o declarație privind informațiile necesare analizei.

(16) În cazul deplasării produselor accizabile în regim suspensiv, cuantumul garanției se stabilește pe baza cantității medii livrate într-o luna ori pe baza cantității estimate a fi livrate într-o lună, în situația antrepozitarilor autorizați care nu au desfășurat activitate în domeniul produselor accizabile.

(17) Orice antrepozitar autorizat poate să asigure, la cerere, o singură garanție care să acopere toate antrepozitele fiscale ale acelui antrepozitar autorizat, precum și garanția aferentă deplasării produselor accizabile.

21.

(1) Pentru produsele accizabile, cu excepția uleiurilor minerale folosite drept combustibili și carburanți, scutirea de la plata accizelor se acordă direct, atunci când sunt livrate de către antrepozitul fiscal:

a) în cadrul relațiilor consulare sau diplomatice;

b) organizațiilor internaționale recunoscute ca atare de către autoritățile publice ale României, în limitele și în condițiile stabilite prin convențiile internaționale care pun bazele acestor organizații sau prin acorduri încheiate la nivel statal ori guvernamental;

c) forțelor armate aparținând oricărui stat-parte la Tratatul Atlanticului de Nord, cu excepția Forțelor Armate ale României;

d) la rezerva de stat și rezerva de mobilizare.

(2) Pentru uleiuri minerale folosite drept combustibili și carburanți, cu destinațiile prevăzute la alin. (1), cu excepția celei prevăzute la lit. d), scutirea se acordă prin restituirea accizelor plătite la momentul achiziționării produselor accizabile, conform prevederilor legale în materie.

(3) Atât în situația prevăzută la alin. (1), cât și în cea menționată la alin. (2), scutirea se acordă pe baza certificatului de scutire de plata accizelor, emis beneficiarului de autoritatea fiscală teritorială.

(4) Modelul certificatului de scutire de plata accizelor este prevăzut în anexa nr. 14.

(5) Acest certificat se eliberează la cererea scrisă a beneficiarului, în care se vor menționa statutul acestuia și fundamentarea cantității ce urmează a fi achiziționată în regim de scutire de plata accizelor. Autoritatea fiscală teritorială poate să solicite orice informație și documente pe care le consideră necesare pentru eliberarea certificatului.

(6) Certificatul de scutire de plata accizelor se emite beneficiarului în trei exemplare, cu următoarele destinații:

a) primul exemplar se păstrează de către beneficiar;

b) al doilea exemplar este utilizat ca document administrativ de însoțire;

c) al treilea exemplar se transmite și se păstrează de către antrepozitul fiscal expeditor.

(7) În cazul în care beneficiarul se aprovizionează de la mai multe antrepozite fiscale, certificatul de scutire de plata accizelor se emite pentru fiecare antrepozit fiscal expeditor în parte.

(8) La momentul efectuării primei operațiuni, beneficiarul transmite exemplarele 2 și 3 ale certificatului de scutire de plata accizelor către antrepozitul fiscal expeditor, care păstrează al treilea exemplar, urmând ca exemplarul al doilea să fie utilizat ca document administrativ de însoțire pentru toate operațiunile ce se vor derula.

(9) De fiecare dată la sosirea produsului accizabil, beneficiarul solicită autorității fiscale teritoriale emitente a certificatului ca în maximum 24 de ore să certifice pe exemplarul utilizat ca document administrativ de însoțire cantitatea primită de beneficiar. Pentru aceasta, autoritatea fiscală teritorială emitentă poate desemna un reprezentant al administrației finanțelor publice în raza căreia este primit produsul.

(10) După certificarea fiecărei operațiuni în certificatul de scutire de plata accizelor, beneficiarul transmite o copie a acestuia în termen de 6 zile către antrepozitul fiscal expeditor.

(11) Dacă în termen de 30 de zile de la expedierea produsului antrepozitul fiscal expeditor nu primește copia documentului certificat, acea operațiune se consideră eliberare pentru consum și din acel moment acciza devine exigibilă.

22.

(1) În toate situațiile prevăzute la art. 200 alin. (1) din Codul fiscal, scutirea de la plata accizelor se acordă numai beneficiarului, cu condiția ca aprovizionarea să se fi efectuat direct de la un antrepozit fiscal. În categoria beneficiarilor se încadrează și depozitele farmaceutice autorizate de către autoritatea cu competență în acest sens, în cazul alcoolului livrat direct de acestea către spitale și farmacii.

(2) Pentru produsele prevăzute la art. 200 alin. (1) lit. g) din Codul fiscal scutirea se acordă direct. De asemenea, scutirea se acordă direct și în cazul antrepozitarilor autorizați care funcționează în sistem integrat pentru toate situațiile prevăzute la art. 200 alin. (1) din Codul fiscal.

(3) Pentru celelalte situații prevăzute la art. 200 alin. (1) din Codul fiscal, scutirea se acordă:

a) prin compensare cu alte impozite și taxe datorate bugetului de stat;

b) prin restituirea accizelor plătite la momentul achiziționării produselor accizabile.

(4) În toate situațiile prevăzute la art. 200 alin. (1) din Codul fiscal, scutirea se acordă pe baza:

a) autorizației de utilizator final. Aceasta se eliberează și în cazul antrepozitarilor autorizați care funcționează în sistem integrat;

b) facturii fiscale de achiziție a alcoolului etilic, în care acciza să fie evidențiată separat, cu excepția cazului prevăzut la art. 200 alin. (1) lit. g) din Codul fiscal, în care pe factură se înscrie „scutit de accize“;

c) dovezii plății accizelor către antrepozitul fiscal expeditor, constând în documentul de plată confirmat de banca la care utilizatorul are contul deschis.

(5) Autorizația de utilizator final se emite de către autoritatea fiscală teritorială. Autorizația se emite în trei exemplare cu următoarele destinații:

a) primul exemplar se păstrează de către utilizatorul final;

b) al doilea exemplar este utilizat ca document administrativ de însoțire;

c) al treilea exemplar se transmite și se păstrează de către antrepozitul fiscal expeditor.

(6) Modelul autorizației de utilizator final este prezentat în anexa nr. 15.

(7) Această autorizație se eliberează la cererea scrisă a beneficiarului, la care se va anexa actul de constituire din care să rezulte că societatea desfășoară o activitate care necesită consumul de alcool etilic și alte produse alcoolice, precum și fundamentarea cantității ce urmează a fi achiziționată în regim de scutire de plata accizelor. Autoritatea fiscală poate să solicite orice informație și documente pe care le consideră necesare pentru eliberarea autorizației.

(8) În cazul în care beneficiarul se aprovizionează de la mai multe antrepozite fiscale, autorizația de utilizator final se emite pentru fiecare antrepozit fiscal expeditor în parte.

(9) La momentul efectuării primei operațiuni, beneficiarul transmite exemplarele 2 și 3 ale autorizației de utilizator final către antrepozitul fiscal expeditor, care păstrează exemplarul trei, urmând ca exemplarul al doilea să fie utilizat ca document administrativ de însoțire pentru toate operațiunile ce se vor derula.

(10) De fiecare dată la sosirea produsului accizabil, beneficiarul solicită autorității fiscale teritoriale emitente a autorizației ca în maximum 24 de ore să certifice pe exemplarul utilizat ca document administrativ de însoțire cantitatea primită de beneficiar. Pentru aceasta, autoritatea fiscală teritorială emitentă poate desemna un reprezentant al administrației finanțelor publice în raza căreia este primit produsul.

(11) După certificarea fiecărei operațiuni în autorizația de utilizator final, beneficiarul transmite o copie a acesteia în termen de 6 zile către antrepozitul fiscal expeditor.

(12) Dacă în termen de 30 de zile de la expedierea produsului, antrepozitul fiscal expeditor nu primește copia documentului certificat, acea operațiune se consideră eliberare pentru consum și din acel moment acciza devine exigibilă.

(13) Produsele admise a fi utilizate pentru denaturarea alcoolului sunt:

a) pentru alcoolul etilic tehnic: violet de metil în concentrație de 0,6–1,2 g la 1.000 litri, alcooli superiori în concentrație de 0,2–0,5 kg/1.000 litri sau benzină de extracție în concentrație de 0,4–1 kg/1.000 litri;

b) pentru alcoolul etilic utilizat în cosmetică: fenolftaleină în concentrație de 10–40 g/1.000 litri;

c) pentru alcoolul sanitar: salicilat de etil sau salicilat de metil în concentrație de 0,2–1 kg/1.000 litri și albastru de metil în concentrație de 2–5 g/1.000 litri.

(14) Depozitele farmaceutice livrează alcoolul către spitale și farmacii la prețuri fără accize.

23.

(1) În toate situațiile prevăzute la art. 201 alin. (1) din Codul fiscal, scutirea se acordă beneficiarului, cu condiția ca aprovizionarea să se efectueze direct de la un antrepozit fiscal, de la un importator sau de la un distribuitor agreat prevăzut la alin. (17).

(2) Pentru produsele prevăzute la art. 201 alin. (1) lit. b)–j) și m) din Codul fiscal, scutirea se acordă direct. De asemenea, scutirea se acordă direct și pentru uleiurile minerale cu codul NC 2711 14 00 utilizate în scop industrial.

(3) Pentru celelalte situații prevăzute la art. 201 alin. (1) din Codul fiscal, scutirea se acordă:

a) prin compensare cu alte impozite și taxe datorate bugetului de stat;

b) prin restituirea accizelor plătite la momentul achiziționării produselor accizabile.

(4) În toate situațiile prevăzute la art. 201 alin. (1) din Codul fiscal, cu excepția celei prevăzute la lit. g) a aceluiași articol, scutirea se acordă pe baza:

a) autorizației de utilizator final. Aceasta se eliberează și în cazul antrepozitarilor autorizați care utilizează uleiuri minerale obținute din producția proprie;

b) facturii fiscale speciale de achiziție a uleiurilor minerale, în care acciza să fie evidențiată separat, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), în care pe factură se înscrie „scutit de accize“;

c) dovezii plății accizelor către antrepozitul fiscal expeditor sau către importator, după caz, constând în documentul de plată confirmat de banca la care utilizatorul are contul deschis.

(5) În cazul în care beneficiarul se aprovizionează de la un distribuitor agreat, obligația deținerii autorizației de utilizator final revine distribuitorului.

(6) Autorizația de utilizator final se emite în toate cazurile, cu excepția persoanelor fizice, de către autoritatea fiscală teritorială. Autorizația se emite în trei exemplare cu următoarele destinații:

a) primul exemplar se păstrează de către utilizatorul final;

b) al doilea exemplar este utilizat ca document administrativ de însoțire;

c) exemplarul 3 se transmite antrepozitului fiscal expeditor, importatorului sau distribuitorului agreat. În acest caz distribuitorul agreat transmite o copie a exemplarului 3 de autorizație către antrepozitarul fiscal de la care acesta se aprovizionează.

(7) Modelul autorizației de utilizator final este prezentat în anexa nr. 15.

(8) Această autorizație se eliberează la cererea scrisă a beneficiarului, la care se va anexa actul de constituire din care să rezulte că societatea desfășoară o activitate care necesită achiziționarea de uleiuri minerale, precum și fundamentarea cantității ce urmează a fi achiziționată în regim de scutire de plata accizelor. Autoritatea fiscală poate să solicite orice informație și documente pe care le consideră necesare pentru eliberarea autorizației.

(9) Autorizația de utilizator final va fi solicitată și de către beneficiarii uleiurilor minerale neaccizabile rezultate din prelucrarea țițeiului sau a altor materii prime care au punctul de inflamabilitate sub 85°C.

(10) În cazul în care beneficiarul se aprovizionează de la mai multe antrepozite fiscale sau de la mai mulți importatori sau distribuitori agreați, autorizația de utilizator final se emite pentru fiecare situație în parte.

(11) La momentul efectuării primei operațiuni, beneficiarul transmite exemplarele 2 și 3 ale autorizației de utilizator final către expeditorul produsului accizabil, care păstrează exemplarul 3, urmând ca exemplarul 2 să fie utilizat ca document administrativ de însoțire pentru toate operațiunile ce se vor derula.

(12) De fiecare dată la sosirea produsului accizabil, beneficiarul solicită autorității fiscale teritoriale emitente a autorizației ca în maximum 24 de ore să certifice pe exemplarul utilizat ca document administrativ de însoțire cantitatea primită de către beneficiar. Pentru aceasta, autoritatea fiscală teritorială emitentă poate desemna un reprezentant al administrației finanțelor publice în raza căreia este primit produsul.

(13) După certificarea fiecărei operațiuni în autorizația de utilizator final, beneficiarul transmite 6 copie a acesteia în termen de 6 zile către antrepozitul fiscal expeditor.

(14) Dacă în termen de 30 de zile de la expedierea produsului, antrepozitul fiscal expeditor nu primește copia documentului certificat, acea operațiune se consideră eliberare pentru consum și din acel moment acciza devine exigibilă.

(15) Pentru persoanele fizice, autorizația de utilizator final se emite la cererea scrisă a acestora de către administrația finanțelor publice în raza căreia acestea își au domiciliul. În cerere va fi prezentată și fundamentarea cantității ce urmează a fi achiziționată în decursul unui an. În acest caz, se eliberează numai primul exemplar din modelul autorizației de utilizator final prezentat în anexa nr. 15, fără a se mai aplica procedura prevăzută la alin. (11)–(14). În autorizația de utilizator final eliberată persoanei fizice, în locul codului unic de înregistrare se va înscrie codul numeric personal.

(16) Stațiile de distribuție ale antrepozitarilor autorizați care sunt dotate cu pompe distincte pentru distribuirea petrolului lampant vând către persoanele fizice acest produs la prețuri cu amănuntul care nu includ accize.

(17) Distribuitori agreați sunt:

a) pentru uleiuri minerale utilizate drept carburant pentru aeronave – deținătorii de certificate de autorizare ca distribuitor expres pentru produse aeronautice civile și contracte de prestări de servicii cu societăți deținătoare de certificate de autorizare ca distribuitor expres pentru produse aeronautice civile. Certificatele de autorizare se eliberează de Regia Autonomă „Autoritatea Aeronautică Civilă Română“;

b) pentru uleiurile minerale utilizate drept carburant pentru navigația maritimă internațională și pe căile navigabile interioare – deținătorii de certificate eliberate de autoritatea cu competență în acest sens;

c) pentru gaz petrolier lichefiat – persoanele autorizate în calitate de unități de deservire – conform prescripțiilor tehnice în vigoare, aprobate de ministerul de resort – și care dețin în proprietate mijloace tehnice autorizate pentru distribuirea de gaz petrolier lichefiat.

(18) În cazul importurilor de uleiuri minerale, regimul de scutire se acordă în baza autorizației de utilizator final și, după caz, a autorizațiilor prevăzute la alin. (17) pentru distribuitorii agreați.

24. Nu intră sub incidența sistemului de marcare:

a) alcoolul etilic denaturat cu substanțe specifice destinației, alta decât consumul uman, astfel încât să nu poată fi utilizat la obținerea de băuturi alcoolice;

b) alcoolul etilic tehnic rezultat exclusiv ca produs secundar din procesul de obținere a alcoolului etilic rafinat și care datorită compoziției sale nu poate fi utilizat în industria alimentară.

25.

(1) Autorizația de antrepozit fiscal de producție atestă și dreptul de marcare a produselor supuse acestui regim.

(2) Produsele supuse marcării pot fi importate de către persoanele care dețin autorizație de importator.

(3) Autorizația de importator se acordă de către autoritatea fiscală centrală în conformitate cu prevederile pct. 27.

(4) În vederea realizării importurilor de produse din tutun și alcool etilic, timbrele, banderolele sau etichetele de marcare, după caz, procurate de importatori, se expediază pe adresa producătorului extern, care urmează să le aplice pe marfă. Expedierea marcajelor se face în maximum 15 zile de la executarea comenzii de către unitatea autorizată cu tipărirea.

(5) După expirarea acestui termen, importatorii sunt obligați să returneze unității specializate, autorizate cu tipărirea, în vederea distrugerii, marcajele neutilizate prin neexpedierea, în regim de export temporar, partenerilor externi.

(6) Expedierea marcajelor către producătorii externi se face numai ca bagaj neînsoțit, cu depunerea în vamă a declarației vamale de export temporar. Declarația vamală de export temporar trebuie să fie însoțită de următoarele documente:

a) documentul de transport internațional, din care să rezulte că destinatarul este producătorul mărfurilor ce urmează a fi importate;

b) o copie de pe contractul încheiat între importator și producătorul extern sau reprezentantul acestuia;

c) o copie de pe autorizația de importator;

d) dovada vărsării la bugetul de stat a sumei ce reprezintă contravaloarea accizelor aferente cantității de produse ce urmează a se importa, corespunzătoare cantității marcajelor exportate.

(7) Cu ocazia importului, o dată cu declarația vamală de import, se depune o declarație vamală de reimport, pentru marcajele aplicate, în vederea încheierii regimului acordat la scoaterea temporară din țară a acestora.

26.

(1) Dimensiunile marcajelor sunt prezentate în anexa nr. 16.

(2) Marcajele sunt hârtii de valoare cu regim special și se tipăresc de către Compania Națională „Imprimeria Națională“ – S.A.

(3) Timbrele pentru marcarea țigaretelor și produselor din tutun sunt inscripționate cu următoarele elemente:

a) denumirea antrepozitarului autorizat pentru producție sau a importatorului autorizat și codul de marcare atribuit acestora;

b) denumirea generică a produsului, respectiv: țigarete, țigări, alte produse din tutun;

c) seria și codul de emisiune.

(4) Banderolele pentru marcarea produselor intermediare și a alcoolului etilic vor avea inscripționate următoarele elemente:

a) denumirea antrepozitarului autorizat pentru producție sau a importatorului autorizat și codul de marcare atribuit acestora;

b) denumirea generică a produsului, respectiv: alcool, băuturi slab alcoolizate, băuturi spirtoase, țuică, rachiuri din fructe, produse intermediare;

c) codul și seria de emisiune;

d) indicele de aplicare în formă de „U“ sau „L“;

e) cantitatea nominală exprimată în litri de produs conținut, precum și concentrația alcoolică.

(5) Banderolele se aplică pe sistemul de închidere a buteliilor sau cutiilor de tetra pak, tetra brik și altele asemenea, în formă de „U“ sau „L“. Sunt supuse marcării prin banderole inclusiv buteliile și cutiile ce depășesc capacitatea de 1 litru, dar nu mai mult de 10 litri.

(6) În situația în care dimensiunile marcajelor nu permit includerea în întregime a denumirilor antrepozitarilor autorizați, se vor inscripționa prescurtările sau inițialele stabilite de fiecare antrepozitar autorizat sau importator în parte, de comun acord cu Compania Națională „Imprimeria Națională“ – S.A.

(7) Fiecărui antrepozitar autorizat sau importator de produse supuse marcării i se atribuie un cod special care are la bază codul unic de înregistrare sau codul de acciză. Acest cod special se va regăsi inscripționat pe marcajele tipărite ce vor fi aplicate pe produsele fabricate sau importate. În cazul în care indicativul județului, respectiv al țării din care se face importul, nu conține două, respectiv trei caractere alfanumerice, acestea se vor completa cu cifra Ø în fața indicativului existent. Același principiu se aplică și în cazul codurilor fiscale care vor fi completate cu cifra Ø astfel încât numărul total de caractere să fie 10.

(8) În cazul importatorilor care nu au contracte încheiate direct cu producătorul extern, ci cu un reprezentant al acestuia, marcajele vor fi expediate producătorului extern, iar codul atribuit va conține indicativul tării din care se face efectiv importul.

27.

(1) Persoana care intenționează să obțină autorizație de importator depune la autoritatea fiscală centrală o cerere conform modelului prezentat în anexa nr. 17, însoțită de următoarele documente prezentate în fotocopii certificate de autoritatea fiscală teritorială pentru conformitate cu originalul:

a) documentele legale de constituire ale persoanei, cu toate modificările intervenite până la data solicitării autorizației;

b) cazierele judiciare ale administratorilor și directorilor executivi, eliberate de instituțiile abilitate din România;

c) contractele încheiate direct între importator și producătorul extern sau reprezentantul acestuia. În cazul în care contractul este încheiat cu un reprezentant al producătorului extern, se va prezenta o declarație a producătorului extern care să ateste relația contractuală dintre acesta și furnizorul extern al deținătorului de autorizație de importator;

d) scrisoare de bonitate bancară;

e) declarația solicitantului privind sediul social și orice alte locuri în care urmează să-și desfășoare activitatea de import, precum și adresele acestora;

f) situația întocmită de autoritatea fiscală teritorială din care să rezulte modul de îndeplinire a obligațiilor fiscale față de bugetul de stat.

(2) În vederea eliberării autorizațiilor de importator, autoritatea fiscală centrală solicită avizul autorității vamale centrale.

(3) Autorizația de importator se eliberează de către autoritatea fiscală centrală în termen de 60 de zile de la data depunerii documentației complete.

28.

(1) Pentru fiecare solicitare de marcaje, atât antrepozitarul autorizat, cât și importatorul autorizat depun nota de comandă:

a) la autoritatea fiscală centrală, în cazul produselor din tutun;

b) la autoritatea fiscală teritorială, în cazul alcoolului etilic și al produselor intermediare.

(2) Modelul notei de comandă este prezentat în anexa nr. 18.

(3) Fiecare notă de comandă se aprobă – total sau parțial – de către autoritatea fiscală competentă prevăzută la alin. (1), în funcție de:

a) justificarea notelor de comandă aprobate anterior;

b) livrările de produse accizabile marcate, efectuate în ultimele 60 de zile față de data solicitării unei noi note de comandă.

(4) Notele de comandă se întocmesc de către solicitant în 3 exemplare.

(5) După aprobare cele 3 exemplare ale notelor de comandă au următoarele destinații: primul exemplar se păstrează de către solicitant, al doilea exemplar se transmite Companiei Naționale „Imprimeria Națională“ – S.A. și al treilea exemplar se păstrează de către autoritatea fiscală competentă care aprobă notele de comandă.

(6) Antrepozitarii autorizați și importatorii autorizați de produse supuse marcării sunt obligați să prezinte lunar, până la data de 15 a fiecărei luni, autorității emitente a autorizației situația privind utilizarea marcajelor, potrivit modelului prezentat în anexa nr. 19. În vederea confirmării realității datelor înscrise în documentele justificative privind utilizarea marcajelor pentru import, aceste documente vor fi certificate de către Autoritatea Națională a Vămilor.

(7) Procentul maxim admis de marcaje distruse în procesul de producție și care nu pot fi recuperate pentru a fi evidențiate este de 1,5% din numărul marcajelor utilizate.

(8) Antrepozitarii autorizați și importatorii autorizați de produse supuse marcării vor ține o evidență distinctă a marcajelor deteriorate și a celor distruse, conform modelului prezentat în anexa nr. 20.

(9) Toate marcajele deteriorate vor fi lipite la sfârșitul fiecărei zile pe un formular special, destinat pentru aceasta, potrivit anexei nr. 21.

(10) Marcajele deteriorate nu vor fi utilizate, acestea urmând regimul celor neutilizate.

(11) Marcajele deteriorate evidențiate în anexa nr. 21, însoțite de un exemplar al anexei nr. 20, se depun de către fiecare antrepozitar autorizat sau importator autorizat de produse supuse marcării, semestrial, până la data de 15 a lunii următoare, la Compania Națională „Imprimeria Națională“ – S.A. în vederea distrugerii.

(12) Costul banderolelor deteriorate sau distruse nu se restituie, iar cheltuielile legate de distrugerea lor se suportă de către antrepozitarul autorizat sau importatorul autorizat, În cazul timbrelor distruse sau deteriorate, antrepozitarii și importatorii autorizați au obligația ca în termen de 15 zile de la prezentarea situației prevăzute la alin. (11) să achite Companiei Naționale „Imprimeria Națională“ – S.A. contravaloarea acestora.

29.

(1) Eliberarea marcajelor se face de către Compania Națională „Imprimeria Națională“ – S.A. în baza notelor de comandă aprobate de către autoritatea fiscală centrală sau teritorială, după caz.

(2) În cazul importatorilor autorizați, eliberarea marcajelor se face sub supraveghere vamală.

(3) Marcajele se realizează de către Compania Națională „Imprimeria Națională“ – S.A. prin emisiuni identificate printr-un cod și o serie de emisiune aprobate de autoritatea fiscală centrală.

(4) Termenul de executare a comenzilor de către Compania Națională „Imprimeria Națională“ – S.A. este de 15 zile lucrătoare de la data primirii și înregistrării notelor de comandă aprobate de autoritatea fiscală competentă.

(5) Până la eliberarea marcajelor către beneficiari, acestea se depozitează la Compania Națională „Imprimeria Națională“ – S.A. în condiții de deplină securitate.

(6) Pentru țigarete și produse din tutun, Compania Națională „Imprimeria Națională“ – S.A. eliberează antrepozitarilor autorizați ca producători și importatorilor autorizați timbrele necesare marcării acestor produse, în baza notelor de comandă aprobate de către autoritatea fiscală centrală.

(7) În cazul antrepozitarului autorizat ca producător de țigarete și produse din tutun, cantitatea de timbre ce poate fi eliberată în decursul unei luni se stabilește de către autoritatea fiscală centrală de comun acord cu Compania Națională „Imprimeria Națională“ – S.A. și cu solicitantul. Această cantitate se determină în funcție de stocul de timbre neutilizate existent la data solicitării și de numărul de timbre aferent livrărilor efectuate în luna anterioară. Cantitatea maximă de timbre ce poate fi aprobată pentru o lună nu poate depăși cantitatea de timbre aferentă livrărilor din luna anterioară solicitării, la care se mai poate adăuga 10% din aceasta. În situații excepționale și bine justificate, această cantitate poate fi suplimentată. La preluarea marcajelor de la Compania Națională „Imprimeria Națională“ – S.A., solicitantul este obligat să prezinte și dovada virării în contul acestei companii a contravalorii timbrelor utilizate aferente livrărilor de produse din tutun efectuate în luna anterioară, fără de care nu pot ridica noua comandă.

(8) În cazul importurilor, fiecare notă de comandă de timbre se aprobă numai dacă importatorul autorizat va prezenta dovada virării în contul bugetului de stat a unei sume echivalente cu valoarea accizelor corespunzătoare cantităților de țigarete și produse din tutun pentru care s-au solicitat timbre, mai puțin contravaloarea timbrelor stabilită pe baza prețului fără taxa pe valoarea adăugată. De asemenea, acesta va prezenta și dovada virării în contul Companiei Naționale „Imprimeria Națională“ – S.A. a contravalorii timbrelor, stabilită pe baza prețului plus taxa pe valoarea adăugată.

(9) În cazul producției interne, până la data de 25 a fiecărei luni, antrepozitarii autorizați ca producători de țigarete și produse din tutun vor vira în contul bugetului de stat valoarea accizelor datorată pentru luna anterioară – la momentul ieșirii produselor din antrepozitul fiscal de producție –, mai puțin contravaloarea timbrelor aferentă cantităților de produse din tutun livrate, stabilită pe baza prețului fără taxa pe valoarea adăugată. În același timp, vor vira direct în contul Companiei Naționale „Imprimeria Națională“ – S.A. contravaloarea timbrelor respective stabilită pe baza prețului cu taxa pe valoarea adăugată. Lunar, în declarația privind obligațiile de plată la bugetul general consolidat, antrepozitarii autorizați vor înscrie valoarea accizelor diminuată cu valoarea timbrelor stabilită la preț fără taxa pe valoarea adăugată. Antrepozitarii autorizați au obligația de a anexa la fiecare declarație copia dovezii privind virarea în contul Companiei Naționale „Imprimeria Națională“ – S.A. a contravalorii timbrelor, stabilită pe baza prețului cu taxa pe valoarea adăugată.

(10) Pentru produsele supuse marcării, altele decât țigaretele și produsele din tutun, eliberarea marcajelor se face numai după prezentarea de către antrepozitarul sau importatorul autorizat a dovezii plății contravalorii marcajelor și a extrasului de cont care atestă virarea contravalorii marcajelor comandate, în contul Companiei Naționale „Imprimeria Națională“ – S.A.

30.

(1) Repartizarea fiecărui lot de produse din tutun confiscate către antrepozitarii autorizați ca producători se face proporțional cu cota de piață deținută. Situația privind cotele de piață se comunică de autoritatea fiscală centrală, trimestrial, autorității fiscale teritoriale, direcțiilor cu atribuții de control din subordinea Ministerului Finanțelor Publice, Autorității Naționale a Vămilor și Ministerului Administrației și Internelor.

(2) Fiecare antrepozitar autorizat ca producător are obligația să asigure pe cheltuiala proprie preluarea în custodie, transportul și depozitarea cantităților de produse din lotul confiscat care i-a fost repartizat.

(3) Predarea cantităților de produse din tutun confiscate se face pe baza unui proces-verbal de predare-primire, ce va fi semnat atât de reprezentanții organului care a procedat la confiscarea produselor, cât și de reprezentanții antrepozitarului autorizat ca producător, care le preia.

(4) Distrugerea se va efectua prin arderea produselor din tutun – în baza aprobării date de autoritatea fiscală centrală la cererea antrepozitarului autorizat și în prezența unei comisii de distrugere constituite special în acest scop. Din această comisie vor face parte un reprezentant al organelor de poliție și un reprezentant al direcției cu atribuții de control din cadrul autorității fiscale centrale. Cheltuielile aferente distrugerii vor fi suportate de fiecare antrepozitar autorizat care va proceda la distrugerea bunurilor confiscate.

31.

(1) În cazul exportatorilor de cafea prăjită obținută din operațiuni proprii de prăjire a cafelei verzi importate direct de către aceștia, restituirea accizelor plătite în vamă, aferente cantităților de cafea verde utilizată ca materie primă pentru cafeaua exportată, se face pe baza prezentării de către exportator autorității fiscale teritoriale în raza căreia își desfășoară activitatea a următoarelor documente justificative:

a) declarația vamală de import a cafelei verzi;

b) documentul care atestă plata accizelor în vamă, confirmat de banca la care plătitorul are contul deschis;

c) declarația vamală de export a cafelei prăjite.

(2) Restituirea accizelor se efectuează:

a) prin compensare cu alte impozite și taxe datorate bugetului de stat;

b) prin restituire efectivă a accizelor plătite în momentul întocmirii formalităților de vămuire pentru cafeaua verde.

(3) În cazul în care nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (1), nu se beneficiază de regimul de restituire.