În Monitorul Oficial nr. 346 din 20 aprilie a.c. a fost publicată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul fondurilor europene și pentru completarea unor acte normative.

Art. I.

(1) În perioada de programare 2014-2020 sunt eligibile din fonduri europene structurale și de investiții cheltuielile aferente proiectelor nefinalizate finanțate de la bugetul de stat, din bugetele fondurilor speciale, bugete locale, din împrumuturi de la instituții financiare internaționale sau bănci de dezvoltare/cooperare internațională.

(2) În cazul proiectelor prevăzute la alin. (1), sumele cuvenite a fi rambursate beneficiarilor acestor proiecte se fac venit, la o poziție distinctă, în bugetul din care a fost asigurată sursa de finanțare a cheltuielilor, conform regulilor de Implementare ale programelor operaționale.

Art. II.

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 746 din 6 octombrie 2015, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2016, cu modificările și completările ulterioare, se completează după cum urmează:

  1. La articolul 2 alineatul (3), după litera o) se introduce o nouă literă, litera p), cu următorul cuprins:

„p) proiect nefinalizat – proiect care poate conține mai multe elemente fizice sau componente sau articole sau activități și

care la data depunerii cererii de finanțare nu are finalizat integral cel puțin unul dintre acestea.”

  1. După articolul 15 se introduce un nou articol, articolul 151, cu următorul cuprins:

„Art. 151.

(1) Beneficiarii/Liderii de parteneriat/Partenerii care au primit prefinanțare conform art. 15 alin. (1) pot justifica utilizarea acesteia prin cheltuieli eligibile cuprinse în cereri de rambursare, depuse conform termenelor prevăzute în legislația națională în vigoare, aferente atât fondurilor externe nerambursabile, cât și cofinanțării de la bugetul de stat.

(2) În cazul în care autoritatea de management autorizează cheltuieli eligibile cuprinse în cererile de rambursare prevăzute la alin. (1), aferente fondurilor externe nerambursabile și cofinanțării de la bugetul de stat, contravaloarea acestora se deduce din valoarea prefinanțării, iar sumele respective nu se mai cuvin a fi rambursate beneficiarilor/liderilor de parteneriat/partenerilor, după caz.

(3) Autoritatea de management are obligația de a reîntregi contul de disponibil din fonduri externe nerambursabile din care a fost acordată prefinanțarea prin virarea sumei corespunzătoare cotei de cofinanțare dedusă potrivit alin. (2), din contul aferent cofinanțării asigurate de la bugetul de stat potrivit prevederilor art. 9 lit. a) în contul de disponibil din fonduri externe nerambursabile corespunzător.”

  1. La articolul 21, după alineatul (8) se introduc două noi alineate, alineatele (81) și (82), cu următorul cuprins:

„(81) În cazul proiectelor implementate în parteneriat, format din două sau mai multe entități cu personalitate juridică, înregistrate în România și/sau în statele membre ale Uniunii Europene, finanțate din fonduri europene, pentru partenerii publici externi care nu au obligația să se înregistreze fiscal în România potrivit legislației fiscale din România, iar legislația incidență acestora în țara de origine le interzice să se înregistreze fiscal într-o altă țară, autoritatea de management virează, după efectuarea verificărilor, valoarea cheltuielilor rambursabile în contul de disponibilități deschis de liderul de parteneriat la o bancă comercială, în vederea primirii de la autoritatea de management a sumelor aferente rambursării cheltuielilor eligibile efectuate la nivelul proiectului de partenerii publici externi neînregistrați fiscal în România.

(82) Liderul de parteneriat are obligația de a vira, în valută, partenerilor publici externi neînregistrați fiscal în România sumele primite în lei de la autoritatea de management, precum și cofinanțarea stabilită prin acordurile de parteneriat, în termen de maximum 15 zile lucrătoare de la data încasării sumelor primite de la autoritatea de management. Diferențele de curs valutar rezultate în urma efectuării de către liderul de parteneriat a plății în valută către partenerii publici externi neînregistrați fiscal în România a sumelor primite în lei de la autoritatea de management se suportă de partenerii publici externi neînregistrați fiscal în România.”

Art. III.

După alineatul (2) al articolului 193 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 28 august 2015, cu modificările și completările ulterioare, se introduce un nou alineat, alineatul (21), cu următorul cuprins:

„(21) Spitalele publice din rețeaua Ministerului Sănătății, beneficiare ale unor proiecte finanțate din fonduri europene în perioada de programare 2014-2020, pot primi, în completare, sume de la bugetul de stat, prin transferuri din bugetul Ministerului Sănătății, pentru finanțarea cofinanțării care trebuie asigurată de către beneficiari potrivit contractelor de finanțare sau acordurilor de parteneriat, după caz.”