În Monitorul Oficial nr. 147 din 15 februarie a.c. a fost republicată Legea nr. 185/2013 privind amplasarea și autorizarea mijloacelor de publicitate, în temeiul art. VIII din Legea nr. 154/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 185/2013 privind amplasarea și autorizarea mijloacelor de publicitate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 3 iulie 2017.

CAPITOLUL I

Dispoziții generale

Art. 1.

Prezenta lege stabilește cadrul legal care stă la baza exercitării activității de amplasare a mijloacelor de publicitate în localități, inclusiv în zona drumurilor publice din România, în vederea asigurării condițiilor pentru un cadru construit coerent, armonios, sigur și sănătos, pentru protecția valorilor mediului natural și antropic, pentru prezervarea calității peisajului și a cerințelor privind asigurarea calității în construcții.

Art. 2.

Prevederile prezentei legi se aplică autorităților administrației publice centrale și locale, precum și tuturor persoanelor fizice și juridice implicate în activitatea de publicitate.

Art. 3.

În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

a) afiș – mijloc de transmitere a mesajelor publicitare, culturale, comerciale, politice, de instructaj și altele asemenea, imprimat pe suport hârtie sau pe folie sintetică și expus public;

b) aviz – act tehnic cu caracter obligatoriu, emis de structura de specialitate a administrației publice locale, în urma unei proceduri de analiză a proiectului tehnic și a oportunității din punct de vedere urbanistic, pentru amplasarea mijloacelor de publicitate temporară, având structuri fără fundație;

c) banner – suport pentru mesajul publicitar confecționat din folie sintetică sau din material textil, în mod obișnuit cu formă dreptunghiulară, ancorat în zone publice;

d) calcan – fațadă fără goluri a unei construcții, situată pe limita de proprietate laterală sau posterioară, destinată de regulă să fie acoperită de zidul asemănător al unei clădiri vecine;

e) ecran publicitar – ecran cu LED-uri, LCD sau altele asemănătoare, pe care se rulează grafică, spoturi și altele asemenea, cu conținut dinamic și de dimensiuni variabile;

f) firmă – orice inscripție, formă sau imagine atașată unei clădiri, cu referire la un operator economic sau la o activitate care se desfășoară în interiorul clădirii;

g) incintă – suprafața de teren înconjurată din toate părțile de construcții, de amenajări sau împrejmuiri;

h) indicator publicitar direcțional (panou direcțional) – înscris, formă ori imagine care indică o direcție, proximitatea unui obiectiv sau a unei clădiri unde se desfășoară o anumită activitate. În aceeași categorie se includ bannerul vertical, caseta luminoasă, tăblița indicatoare, toate de mici dimensiuni, fixate prin prinderi speciale pe clădiri, stâlpi și altele asemenea;

i) mesh – suport pentru mesajul publicitar confecționat din material sintetic perforat, cum ar fi plasa fină, de obicei de mari dimensiuni, fixat pe clădiri;

j) mijloace de publicitate – ansamblu de elemente constructive (suporturi publicitare, mesh-uri, ecrane publicitare) folosite în scopul prezentării unei activități comerciale, industriale, artizanale sau liber-profesioniste ori a unui eveniment;

k) panou publicitar mobil – panou publicitar de dimensiuni reduse, amplasat la sol, fără fundație sau alt sistem de fixare, stabilizat prin propria greutate;

l) panou publicitar – structură provizorie folosită pentru afișarea unui mesaj publicitar;

m) proiect publicitar special – construcție provizorie atipică, creată special în scopul promovării unui produs, a unui serviciu sau eveniment și care nu are în alcătuirea sa elemente de fundație și/sau structuri publicitare clasice;

n) promovare – ansamblu de activități și mijloace folosite pentru a difuza un produs sau serviciu pe piață;

o) publicitate – totalitatea modalităților și instrumentelor specifice utilizate pentru a facilita cunoașterea și aprecierea de către consumatori a anumitor produse, servicii sau pentru a informa publicul asupra unor evenimente, a destinației unor spații, lansări de produse, deschideri de magazine și altele asemenea, precum și orice formă de prezentare a unei activități comerciale, industriale, artizanale sau liber-profesioniste având ca scop promovarea vânzării de bunuri și servicii, de drepturi și obligații;

p) publicitate luminoasă – publicitate realizată prin corpuri luminoase, afișe sau panouri luminate printr-o sursă de lumină amplasată astfel încât să asigure iluminarea afișului, panoului ori corpului publicitar;

q) publicitate pe vehicule – publicitate realizată prin lipirea de afișe, montarea de panouri sau vopsirea vehiculelor în scopuri publicitare;

r) publicitate stradală (outdoor) – publicitate efectuată în spații deschise, în exteriorul clădirilor;

s) publicitate temporară – publicitate realizată cu ocazia unor evenimente, manifestații culturale sau sportive, precum și pentru acțiuni de promovare de produse sau activități;

ș) reclamă publicitară – activitate prin care o persoană fizică sau juridică promovează un brand, marcă, serviciu, informație utilă, activitate, produs, idee, folosind mijloace de promovare cunoscute în scopul de a convinge, a face cunoscut sau a atenționa publicul larg;

t) steag publicitar – piesă de stofă, pânză sau material plastic atașată la un suport lance, catarg sau stâlp, purtând culori, embleme, simboluri sau mesaje publicitare;

ț) structură de publicitate autoportantă – cadru suport amplasat la sol, fără fundație sau alt sistem de fixare, stabilizat prin propria greutate, pe care sunt dispuse fețe realizate din materiale ușoare de tip mesh, plasă fină, pânză și altele asemenea, pe care se află imprimate reclame și mesaje publicitare;

u) mesh digital – suport publicitar de mari dimensiuni expus pe suprafața exterioară a unui imobil și care folosește modul electronic de afișare a reclamei.

CAPITOLUL II

Aprobarea executării lucrărilor pentru amplasarea mijloacelor de publicitate

Art. 4.

(1) Aprobarea amplasării, executării lucrărilor, menținerii mijloacelor de publicitate, respectiv desființării acestora, pe fațadele clădirilor sau ale celor care au un sistem propriu de susținere în raport cu pământul se poate realiza numai în condițiile emiterii autorizației de construire, respectiv de desființare.

(2) În autorizația de construire, emitentul autorizației va preciza caracterul provizoriu al construcției, precum și durata de autorizare a suportului construcției mijlocului de publicitate.

(3) Mijloacele de publicitate amplasate pe schelele montate pe fațadele construcțiilor noi, aflate în diferite faze de execuție, sau ale celor existente, aflate în reparație, ori pe elementele de împrejmuire a șantierului, inclusiv pe utilajele folosite la lucrările de construcție, se autorizează odată cu autorizarea organizării de șantier și este valabilă pe toată durata existenței acesteia.

(4) Proprietarii imobilelor care și-au dat acordul pentru amplasarea mijloacelor de publicitate sunt obligați, în condițiile alin. (1), să solicite executantului construcției suportului publicitar autorizația de construire.

Art. 5.

(1) În cazul expirării termenului de autorizare provizorie a construcției publicitare, conform prevederilor art. 4 alin. (2), iar acest termen nu a fost prelungit, proprietarul suportului publicitar și cel al imobilului, pe care este amplasată construcția-suport, sunt obligați, sub sancțiunea legii, să desființeze construcția-suport pentru mijlocul de publicitate și să aducă imobilul la starea inițială, pe cheltuială proprie.

(2) Dacă până la data expirării termenului de autorizare sau a termenului de prelungire a autorizării, după caz, mijlocul de publicitate amplasat provizoriu nu este desființat, în termen de cel mult 30 de zile primarul/primarul general al municipiului București va dispune desființarea construcției-suport pentru mijlocul de publicitate provizoriu, pe cale administrativă, indiferent de categoria de proprietate pe care aceste construcții provizorii sunt amplasate, fără a se emite autorizații de desființare și fără sesizarea instanțelor de judecată.

(3) Cheltuielile rezultate ca urmare a acțiunilor prevăzute la alin. (2) sunt în sarcina proprietarului construcției și vor fi recuperate ulterior de la acesta, în condițiile legii.

(4) Sistemele de ancoraj ale mijloacelor de publicitate amplasate pe construcții existente sunt supuse inspecțiilor obligatorii privind urmărirea comportării în timp a construcțiilor pentru care, periodic, dar nu mai puțin de o dată la 2 ani, un specialist tehnic atestat ca expert pentru cerința rezistență mecanică și stabilitate va întocmi un raport tehnic de inspecție care, prin grija proprietarului, va fi comunicat inspectoratului județean în construcții în a cărui arie teritorială este situată construcția, din care să rezulte faptul că menținerea utilizării acestora nu prezintă un grad de pericol public datorat factorilor de risc naturali, fenomene meteorologice periculoase, seisme și altele, care să poată genera consecințe grave: pierderi de vieți omenești, vătămare gravă a integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane, distrugerea totală sau parțială a unor bunuri ori alte consecințe deosebit de grave care, potrivit dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, republicată, pot constitui infracțiuni.

Art. 6.

În cazul amplasării mijloacelor de publicitate temporare pe pământ, care nu necesită fundații, în cadrul unor campanii publicitare și/sau activități de promovare ce nu depășesc 30 de zile și care se desfășoară pe domeniul public sau privat al statului și/sau al unităților administrativ-teritoriale ori pe proprietatea privată a persoanelor fizice și/sau juridice, în condițiile prezentei legi, autoritatea administrației publice locale poate aproba, la cererea solicitanților, amplasarea unor astfel de mijloace de publicitate temporară.

Art. 7.

(1) Aprobarea pentru construcția mijlocului de publicitate temporară, potrivit dispozițiilor art. 6, se poate da pentru o perioadă de cel mult 30 de zile și poate fi prelungită doar o singură dată, la cererea solicitantului, pentru o perioadă cel mult egală cu cea aprobată inițial.

(2) La expirarea perioadei de aprobare a mijlocului de publicitate temporară, solicitantul are obligația de a desființa construcția și de a aduce amplasamentul pe care a fost montată aceasta la starea lui inițială; în caz contrar primarul/primarul general al municipiului București va proceda potrivit prevederilor art. 5 alin. (2).

CAPITOLUL III

Reguli generale privind stabilirea zonelor de publicitate

Art. 8.

(1) Autoritățile administrației publice locale din municipii și orașe, precum și comunele cu monumente înscrise în Lista patrimoniului mondial – UNESCO vor aproba prin hotărâre a consiliului local, respectiv a Consiliului General al Municipiului București, regulamentul local de publicitate, cuprinzând inclusiv delimitarea în cadrul teritoriului administrat, a zonelor de publicitate lărgită și, respectiv, a zonelor de publicitate restrânsă, în corelare cu documentațiile de urbanism aprobate.

(2) Prin regulamentul local de publicitate se vor stabili, pe zone, atât amplasamentele, cât și categoriile de mijloace de publicitate admise pe zonele respective.

(3) Autoritățile administrației publice locale din comune pot adopta regulamente locale privind amplasarea mijloacelor de publicitate proprii sau pot controla această activitate în baza prevederilor prezentei legi.

Art. 9.

(1) Zonele de publicitate restrânsă sunt zone din localitate în care se impun restricții speciale sau/șl sunt permise numai anumite categorii de mijloace de publicitate.

(2) Categoriile de mijloace de publicitate permise conform alin. (1) sunt stabilite prin regulamentul local de publicitate, astfel încât prin dimensiuni, formă sau amplasare să nu altereze caracteristicile arhitecturale și ambientale ale zonei.

(3) Zonele de publicitate restrânsă sunt, dar fără a se limita la acestea: zonele construite protejate stabilite prin documentațiile de urbanism aprobate în condițiile legii, centrele istorice ale localităților, precum și zonele de protecție ale monumentelor istorice, monumentelor de for public și/sau monumentelor naturii, zonele de protecție ale obiectivelor cu valoare arhitecturală și/sau ambientală deosebită.

(4) În cadrul zonelor de publicitate restrânsă pot fi delimitate spații în care este interzisă amplasarea mijloacelor de publicitate, cu excepția firmelor. În aceste spații, forma și dimensiunea firmelor vor fi avizate de către arhitectul-șef și/sau persoana cu atribuții de urbanism din cadrul unității administrativ-teritoriale.

Art. 10.

(1) Zonele de publicitate lărgită sunt zone în care pot fi amplasate toate categoriile de mijloace de publicitate.

(2) Pentru zonele de publicitate lărgită, potrivit regulamentelor locale de publicitate sau prezentei legi, autoritățile administrației publice locale au obligația ca, prin autorizațiile de construire emise și/sau aprobările date, să asigure coerența Imaginii urbane.

Art. 11.

(1) În vederea punerii în aplicare a prevederilor prezentei legi, primarul/primarul general al municipiului București, în aria sa de competență, prin direcția specializată privind amenajarea teritoriului și urbanismul, din aparatul de specialitate, are următoarele obligații:

a) inițiază, în baza documentațiilor de urbanism aprobate, delimitarea în cadrul teritoriului administrat, a zonelor de publicitate lărgită și, respectiv, a zonelor de publicitate restrânsă, precum și elaborarea regulamentului local de publicitate sau amendarea regulamentului local de publicitate deja aprobat;

b) identifică și propune amplasamentele și categoriile de mijloace de publicitate admise pentru fiecare dintre zone.

(2) În vederea realizării activităților prevăzute la alin. (1), se va constitui un grup de lucru ce va fi coordonat de primar/primarul general al municipiului București.

(3) Grupul de lucru va fi constituit după cum urmează:

a) pentru municipii, orașe și comunele cu monumente înscrise în lista patrimoniului național/UNESCO:

– 3 reprezentanți din instituția arhitectului-șef/departamentul specializat privind amenajarea teritoriului și urbanismul din aparatul de specialitate, direcția tehnică, direcția de patrimoniu sau de administrare a domeniului public;

– 3 specialiști atestați după cum urmează: 2 arhitecți cu drept de semnătură acordat, conform legii, de Ordinul Arhitecților din România, și un specialist atestat de Registrul Urbaniștilor din România în domeniul urbanismului și peisajului;

– un reprezentant al direcției județene pentru cultură, respectiv a municipiului București;

– un reprezentant al agenției județene pentru protecția mediului;

– un reprezentant al poliției rutiere;

b) pentru celelalte comune:

– un reprezentant din instituția arhitectului-șef/ departamentul specializat privind amenajarea teritoriului și urbanismul, din aparatul de specialitate, direcția tehnică, direcția de patrimoniu sau de administrare a domeniului public;

– un specialist atestat de Ordinul Arhitecților din România și de Registrul Urbaniștilor din România în domeniul arhitecturii, urbanismului și amenajării teritoriului și peisajului;

– un reprezentant al direcției județene pentru cultură, respectiv a municipiului București;

– un reprezentant al agenției județene pentru protecția mediului;

– un reprezentant al poliției rutiere.

(4) Propunerile privind regulamentele locale de publicitate, a zonelor de publicitate lărgită și, respectiv, a zonelor de publicitate restrânsă, precum și a amplasamentelor și categoriile de mijloace de publicitate admise pentru fiecare dintre zone, elaborate de grupul de lucru vor fi supuse consultării operatorilor economici din domeniul publicității.

(5) Regulamentele locale de publicitate elaborate în conformitate cu prevederile alin. (1)-(4), inclusiv delimitarea zonelor de publicitate lărgită și, respectiv, a zonelor de publicitate restrânsă, amplasamentele și categoriile de mijloace de publicitate admise pentru fiecare dintre zone vor fi avizate de către comisiile tehnice de amenajare a teritoriului și de urbanism constituite în conformitate cu prevederile Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, cu modificările și completările ulterioare, aflate, după caz, în coordonarea președinților consiliilor județene sau a primarilor, respectiv a primarului general al municipiului București.

(6) După obținerea avizului menționat la alin. (5), regulamentul local de publicitate, inclusiv stabilirea zonelor de publicitate restrânsă și, respectiv, a zonelor de publicitate lărgită, amplasamentele și categoriile de mijloace de publicitate admise pentru fiecare dintre zone se supune spre aprobare consiliului local/Consiliului General al Municipiului București.

Art. 12.

(1) Concesionarea, închirierea sau asocierea în participație a amplasamentelor și a mijloacelor de publicitate se va face de către autoritățile administrației publice locale în condițiile legii.

(2) Unitățile administrativ-teritoriale sunt obligate să organizeze procedura privind atribuirea prin concesionare, închiriere sau asociere în participație a amplasamentelor și mijloacelor de publicitate stabilite prin regulamentele locale de publicitate, pe zone de publicitate și/sau tipuri de mijloace de publicitate, cu respectarea procedurilor legale privind atribuirea contractelor de achiziție publică.

(3) Organizatorii procedurii de concesionare, închiriere sau asociere în participație a spațiilor comerciale în condițiile alin. (1) și (2) sunt obligați să prevadă, în caietele de sarcini, obligația ofertanților declarați câștigători de a asigura accesul nediscriminatoriu al tuturor operatorilor de publicitate la utilizarea amplasamentelor stabilite prin regulamentul local de publicitate.