În Monitorul Oficial nr. 593 din 25 iulie a.c. a fost publicată Legea nr. 192/2017 pentru modificarea Legii nr. 88/2016 privind stabilirea unor măsuri suplimentare obligatorii pentru etichetarea laptelui proaspăt pentru consum şi a produselor lactate.

Art. I.

Legea nr. 88/2016 privind stabilirea unor măsuri suplimentare obligatorii pentru etichetarea laptelui proaspăt pentru consum şi a produselor lactate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 5 mai 2016, se modifică după cum urmează:

1. Titlul legii se modifică şi va avea următorul cuprins:

„LEGE

privind stabilirea unor măsuri suplimentare obligatorii pentru etichetarea laptelui de consum şi a produselor lactate”

2. Articolul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 1.
Prezenta lege reglementează informaţiile obligatorii care trebuie inscripţionate pe eticheta laptelui de consum şi a produselor lactate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1. 169/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 octombrie 2011 privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1.924/2006 şi (CE) nr. 1.925/2006 ale Parlamentului European şi ale Consiliului şi de abrogare a Directivei 87/250/CEE a Comisiei, a Directivei 90/496/CEE a Consiliului, a Directivei 1999/10/CE a Comisiei, a Directivei 2000/13/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, a Directivelor 2002/67/CE şi 2008/5/CE ale Comisiei şi a Regulamentului (CE) nr. 608/2004 al Comisiei, denumit în continuare Regulament. ”

3. Articolul 2 se abrogă.

4. La articolul 3 alineatul (1), literele f), h) şi k) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„f) ţara de origine sau locul de provenienţă a laptelui cu ponderea cea mai mare;

………….

h) numele operatorului economic procesator al laptelui;

………….

k) procesul de tratament termic utilizat”.

5. La articolul 3, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(4) Modificările de compoziţie se specifică pe etichetă: îmbogăţirea laptelui cu proteine lactate, săruri minerale şi vitamine. ”

6. La articolul 5, partea introductivă şi literele a) şi b) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„Art. 5.
Condiţiile pentru menţiunile suplimentare care se introduc pe câmpul vizual sunt:

a) înscrierea pe eticheta produsului finit a menţiunii «Produs natural» va reveni doar celor care folosesc în proporţie de 100% ca materie primă laptele provenit de la vaci, bivoliţe, oi şi capre şi componente naturale provenite strict din lapte, fără a avea în compoziţie produse de origine vegetală sau animală alta decât laptele;

b) înscrierea pe eticheta produsului finit a menţiunii «Produs românesc» va reveni doar celor care folosesc în proporţie de 100% ca materie primă laptele provenit de la producători şi procesatori, lapte de origine românească, atestat pe baza documentelor de trasabilitate. ”

7. Articolul 6 se abrogă.

8. Articolul 7 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 7.
Etichetele pentru lapte de consum şi produsele lactate trebuie să fie inscripţionate clar, uşor de înţeles pentru a permite consumatorilor informarea privind originea şi trasabilitatea produselor. ”

9. Articolul 9 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 9.
Producerea, expunerea spre vânzarea şi/sau vânzarea de lapte de consum cunoscând că este obţinut din înlocuitori de lapte se sancţionează cu amendă de la 25.000 lei la 35.000 lei. ”

10. Articolele 11, 12 şi 13 se abrogă.

Art. II.
Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2018.