În Monitorul Oficial nr. 206 din 24 martie a.c. a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 147/2017 privind aplicarea unor corecţii financiare în cadrul Programului operaţional sectorial „Dezvoltarea resurselor umane” (POSDRU) 2007-2013 şi efectuarea unor operaţiuni de regularizare financiară.

I. Indicatori

Metodologia are în vedere stabilirea unor indicatori aferenţi cheltuielilor, altele decât cele de personal, realizate în cadrul proiectelor care au fost selectate prin apelurile de proiecte de la apelul 1 la apelul 114 inclusiv, după cum urmează:

a) populaţia pe baza căreia a fost stabilit eşantionul Autorităţii de Certificare şi Plată în vederea efectuării verificărilor suplimentare, formată din valoarea totală a cheltuielilor incluse de Autoritatea de management pentru POSDRU în declaraţia de cheltuieli nr. 88, respectiv Aplicaţia de plată nr. 43, diminuată cu sumele amânate la certificare de către Autoritatea de Certificare şi Plată, ca urmare a formulării unor suspiciuni de fraudă, conflicte de interese, proiecte/parteneri neeligibili şi majorată cu sumele pentru care a fost ridicată măsura suspendării temporare la certificare;

b) valoarea cererilor de rambursare care au fost incluse în eşantionul stabilit de Autoritatea de Certificare şi Plată în vederea efectuării verificărilor suplimentare, conform Raportului de verificare nr. 657.171 din 22 decembrie 2015, şi care constituie parte a populaţiei menţionate la lit. a);

c) valoarea cheltuielilor amânate la certificare ulterior finalizării verificărilor suplimentare, altele decât cele incluse în cererile de rambursare din eşantionul Autorităţii de Certificare şi Plată.

II. Modul de calcul al sumelor care se deduc procentual definitiv (SD)

SD = (a – b – c) * 18,28%,

unde 18,28% reprezintă rata de eroare extrapolată stabilită de către Autoritatea de Audit prin Raportul nr. 61.310/AP din 15 iunie 2016, de reperformare, pe bază de eşantion, a verificărilor suplimentare realizate de Autoritatea de Certificare şi Plată aferente cheltuielilor incluse în Aplicaţia de plată nr. 43.

III. Reguli de aplicare

a) Calculul sumelor care se deduc procentual se efectuează distinct, la nivel de axă prioritară, pentru cheltuieli totale eligibile şi publice, în lei şi în euro.

b) În scopul evitării unei duble corecţii, pentru cheltuielile cărora li s-a aplicat procentul de corecţie de 18,28%, Autoritatea de Certificare şi Plată nu deduce debitele recuperate, cu excepţia debitelor constituite ca urmare a formulării unor suspiciuni de fraudă, conflict de interese, proiecte/parteneri neeligibili, proiecte reziliate.

ANEXA Nr. 2

METODOLOGIE

privind modul de calcul al sumelor pentru care se aplică deducerea procentuală definitivă din aplicaţiile de plată nr. 46 şi nr. 48, aferente cheltuielilor, altele decât cele de personal, realizate în cadrul proiectelor care au fost selectate prin apelurile de proiecte de la apelul 1 la apelul 114 inclusiv, din cadrul Programului operaţional sectorial „Dezvoltarea resurselor umane” (POSDRU) 2007-2013

I. Indicatori

Metodologia are în vedere stabilirea unor indicatori aferenţi cheltuielilor, altele decât cele de personal, aferente cheltuielilor realizate în cadrul proiectelor care au fost selectate prin apelurile de proiecte de la apelul 1 la apelul 114 inclusiv, după cum urmează:

a) valoarea cheltuielilor, altele decât cele cu personalul, declarate de Autoritatea de management pentru POSDRU prin declaraţiile de cheltuieli transmise la Autoritatea de Certificare şi Plată, înregistrate în sistemul unic de management al informaţiilor – SMIS la alte categorii decât categoriile de cheltuieli 400 – Cheltuieli cu personalul şi 401 – Cheltuieli cu cazarea, transportul şi diurna pentru personal;

b) valoarea totală a cheltuielilor, altele decât cele cu personalul, declarate de Autoritatea de management pentru POSDRU, pentru care este activă măsura Autorităţii de Certificare şi Plată a neincluderii temporare a acestora în aplicaţiile de plată înaintate Comisiei Europene;

c) valoarea totală a cheltuielilor, altele decât cele cu personalul, pentru care Autoritatea de Certificare şi Plată îşi reconsideră decizia anterioară de neincludere temporară în aplicaţiile de plată înaintate Comisiei Europene, în baza informaţiilor care infirmă neeligibilitatea cheltuielilor;

d) valoarea totală a avansului acordat beneficiarilor proiectelor finanţate în cadrul schemelor de ajutor de stat, justificat prin cheltuieli, altele decât cele cu personalul, incluse de Autoritatea de management pentru POSDRU în declaraţiile de cheltuieli înaintate Autorităţii de Certificare şi Plată ulterior intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

II. Modul de calcul al sumei care se deduce procentual definitiv (SD)

SD = (a – b + c) * 18,28% + d * 18,28%

III. Reguli de aplicare

a) Calculul sumelor care se deduc procentual definitiv se efectuează distinct, la nivel de axă prioritară, pentru cheltuieli totale eligibile şi publice, în lei şi în euro.

b) În scopul evitării unei duble corecţii, pentru cheltuielile menţionate la pct. I, Autoritatea de Certificare şi Plată nu deduce debitele recuperate pentru cheltuielile, altele decât cele de personal, cu excepţia debitelor constituite ca urmare a unor suspiciuni de fraudă, conflict de interese, proiecte/parteneri neeligibili, proiecte reziliate.

c) Indicatorul de la pct. I lit. d) se determină pentru fiecare proiect în parte, proporţional cu cheltuielile, altele decât cele de personal, aflate în cererea de rambursare prin care se justifică avansul acordat beneficiarilor proiectelor finanţate în cadrul schemelor de ajutor de stat.

ANEXA Nr. 3

METODOLOGIE

privind modul de calcul al sumelor care se deduc procentual definitiv din declaraţia finală de cheltuieli şi aplicaţia de plată a soldului final, aferente cheltuielilor, altele decât cele de personal, realizate în cadrul proiectelor care au fost selectate prin apelurile de proiecte de la apelul 1 la apelul 114 inclusiv, din cadrul Programului operaţional sectorial „Dezvoltarea resurselor umane” (POSDRU) 2007-2013

I. Indicatori

Metodologia are în vedere stabilirea unor indicatori aferenţi cheltuielilor, altele decât cele de personal, aferente cheltuielilor realizate în cadrul proiectelor care au fost selectate prin apelurile de proiecte de la apelul 1 la apelul 114 inclusiv, după cum urmează:

a) valoarea cheltuielilor, altele decât cele cu personalul, declarate de Autoritatea de management pentru POSDRU prin declaraţiile de cheltuieli transmise la Autoritatea de Certificare şi Plată, înregistrate în sistemul unic de management al informaţiilor – SMIS la alte categorii decât categoriile de cheltuieli 400 – Cheltuieli cu personalul şi 401 – Cheltuieli cu cazarea, transportul şi diurna pentru personal;

b) valoarea totală a cheltuielilor, altele decât cele cu personalul, declarate de Autoritatea de management pentru POSDRU, pentru care Autoritatea de Certificare şi Plată aplică măsura nedeclarării definitive a sumelor prevăzute la lit. a);

c) valoarea totală a cheltuielilor, altele decât cele cu personalul, pentru care Autoritatea de Certificare şi Plată îşi reconsideră decizia anterioară de neincludere temporară în aplicaţiile de plată înaintate Comisiei Europene, în baza informaţiilor care infirmă neeligibilitatea cheltuielilor;

d) valoarea totală a avansului acordat beneficiarilor proiectelor finanţate în cadrul schemelor de ajutor de stat, justificat prin cheltuieli, altele decât cele cu personalul, incluse de Autoritatea de management pentru POSDRU în declaraţiile de cheltuieli înaintate Autorităţii de Certificare şi Plată ulterior intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

II. Modul de calcul al sumei care se deduce procentual definitiv (SD)

SD = (a – b + c) * 18,28% + d * 18,28%

III. Reguli de aplicare

a) Calculul sumelor care se deduc procentual definitiv se efectuează distinct, la nivel de axă prioritară, pentru cheltuieli totale eligibile şi publice, în lei şi în euro.

b) În scopul evitării unei duble corecţii, pentru cheltuielile menţionate la pct. I, debitele constituite şi recuperate ulterior transmiterii declaraţiei finale de cheltuieli şi aplicaţiei de plată a soldului final nu se raportează CE, cu excepţia celor constituite ca urmare a formulării unor suspiciuni de fraudă, conflict de interese, proiecte/parteneri neeligibili, proiecte reziliate.