În Monitorul Oficial nr. 120 din 16 februarie a.c. a fost publicat Regulamentul nr. 2/2016 al Fondului de garantare a depozitelor bancare privind determinarea și plata contribuțiilor la Fondul de garantare a depozitelor bancare în funcție de gradul de risc.


Nou în Legalis – Dreptul familiei. Căsătoria. Regimuri matrimoniale. Filiaţia. Ediția 5. Accesează volumul!


În extras

CAPITOLUL I

Dispoziții generale

Art. 1.

Prezentul regulament se aplică tuturor instituțiilor de credit participante la Fond, în calitatea sa de schemă statutară de garantare a depozitelor oficial recunoscută pe teritoriul României.

Art. 2.

Termenii și expresiile utilizate în cuprinsul prezentului regulament au semnificația prevăzută în Legea nr. 311/2015 privind schemele de garantare a depozitelor și Fondul de garantare a depozitelor bancare, denumită în continuare Lege.

Art. 3.

Toate instituțiile participante la Fond sunt obligate să plătească acestuia contribuții anuale și, după caz, contribuții extraordinare.

Art. 4.

Instituțiile de credit nou-înființate participante la Fond sau cele care participă la o altă schemă de garantare a depozitelor și doresc să se transfere la Fond trebuie să adreseze Fondului o cerere al cărei model este prevăzut în anexa nr. 1.

Art. 5.

(1) În cazul în care o instituție de credit dorește să renunțe la calitatea de participant la Fond sau transferă o parte din activitățile sale către o altă entitate, în condițiile prevăzute la art. 23 alin. (1) sau (2) din Lege, aceasta trebuie să transmită Fondului o notificare, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 2a) sau 2b), cu respectarea termenului prevăzut la art. 24 din Lege.

(2) În termen de maximum 30 de zile de la data încetării calității de participantă la Fond sau de la data realizării transferului activităților și depozitelor garantate către altă entitate, după caz, instituția de credit în cauză trebuie să transmită Fondului informațiile necesare pentru determinarea cuantumului depozitelor acoperite transferate și a contribuțiilor ce trebuie transferate schemei de garantare a depozitelor care le preia, potrivit modelului prezentat în anexa nr. 2c).

(3) Pe baza informațiilor menționate la alin. (2), Fondul procedează la verificarea corectitudinii informațiilor privind contribuțiile plătite de instituția de credit în ultimele 12 luni care precedă încetarea participării sau realizarea transferului, după caz, iar orice posibilă neconcordanță va fi clarificată prin corespondență scrisă cu respectiva instituție de credit.

(4) În cazul transferului parțial al depozitelor, Fondul va determina cuantumul contribuțiilor ce trebuie transferate schemei care preia depozitele acoperite, aplicând procentul comunicat de instituția de credit participantă în baza anexei nr. 2c) la cuantumul contribuției anuale plătite de aceasta Fondului în ultimele 12 luni care precedă transferului.

(5) Fondul va transfera cuantumul contribuțiilor care îndeplinesc cerințele legale pentru a fi transferate către schema de garantare a depozitelor indicată, în termenul legal.

CAPITOLUL II

Determinarea cuantumului contribuțiilor

Art. 6.

(1) Contribuția anuală a fiecărei instituții de credit participante se calculează prin aplicarea cotei procentuale stabilite de Fond, cu aprobarea Băncii Naționale a României, asupra soldului depozitelor acoperite în echivalent lei aflate în evidența respectivei instituții de credit, determinat la data de 31 decembrie a anului precedent celui de plată a contribuției.

(2) În cazul organizațiilor cooperatiste de credit, soldul depozitelor acoperite se calculează pe baza situației agregate a soldurilor reprezentând depozitele acoperite aflate în evidența casei centrale și a cooperativelor de credit afiliate la aceasta.

(3) Sumei calculate la alin. (1) sau (2) i se va aplica un coeficient de ajustare determinat de Fond pentru a corecta abaterea totalului contribuțiilor anuale calculate în funcție de risc de la nivelul-țintă al contribuțiilor de colectat în anul respectiv.

Art. 7.

(1) Cota procentuală aferentă fiecărei instituții de credit participante reflectă gradul de risc asociat acesteia.

(2) În vederea calculării contribuției fiecărei instituții de credit participante, Fondul utilizează metoda aprobată de Banca Națională a României, care ia în considerare Ghidul privind metodele de calcul al contribuțiilor la schemele de garantare a depozitelor emis de Autoritatea Bancară Europeană.

(3) Descrierea metodei de calcul este prezentată în anexa nr. 3.

Art. 8.

(1) Fondul determină gradul de risc asociat fiecărei instituții de credit, utilizând datele raportate de instituțiile de credit către Banca Națională a României în calitate de autoritate competentă.

(2) O instituție de credit nou-înființată va fi încadrată, în anul respectiv, în grupa corespunzătoare profilului de risc cel mai scăzut.

(3) Baza de calcul al contribuției are ca sursă raportarea fiecărei instituții de credit către Fond privind depozitele acoperite la 31 decembrie a anului anterior celui de plată.

(4) Pentru o instituție de credit nou-înființată, baza de calcul are ca sursă prima raportare către Fond, potrivit reglementărilor în vigoare emise de acesta.

Art. 9.

După data de raportare a situației depozitelor acoperite, Fondul determină nivelul bazei de calcul și coeficientul de ajustare a contribuțiilor instituțiilor de credit.

Art. 10.

Fondul determină cuantumul contribuției anuale pentru fiecare instituție de credit participantă, utilizând metoda de calcul prevăzută la art. 7 alin. (2).

Art. 11.

În termenul prevăzut la art. 117 alin. (1) din Lege, Fondul comunică fiecărei instituții de credit participante gradul de risc asociat exprimat sub forma cotei procentuale a contribuției anuale și valoarea contribuției anuale datorate.

Art. 12.

(1) Cu aprobarea Băncii Naționale a României, Fondul poate solicita instituțiilor de credit participante o contribuție extraordinară.

(2) Pentru fiecare instituție de credit participantă, contribuția extraordinară va fi determinată în funcție de volumul depozitelor acoperite aflate în sold la data de 31 decembrie a anului precedent anului de plată a contribuției și de gradul de risc asociat utilizat pentru stabilirea valorii contribuției anuale.

CAPITOLUL III

Plata contribuțiilor

Art. 13.

(1) Instituțiile de credit vor plăti contribuțiile anuale datorate în termenul stabilit prin art. 117 alin. (3) din Lege.

(2) Plata se efectuează în lei, integral, în contul curent al Fondului comunicat de către acesta.

(3) La data efectuării plății, instituțiile de credit transmit Fondului, prin fax sau prin e-mail, o copie a formularului declarației privind plata contribuției, conform modelului prevăzut în anexa nr. 4, precum și o copie a documentului de plată, urmând ca originalul declarației să fie transmis Fondului în termen de maximum 5 zile de la data plății.

(4) În cazul în care o instituție de credit participantă la Fond nu plătește contribuțiile datorate în cuantumul și în termenul legal, Fondul solicită în scris Băncii Naționale a României debitarea contului curent al instituției de credit în cauză, deschis la banca centrală, cu sumele datorate și transferarea sumelor respective în contul curent al Fondului indicat de către acesta, cu informarea prealabilă a instituției de credit în cauză.

(5) În cazul în care Fondul nu a putut încasa contribuțiile anuale ce i se cuvin până la intrarea în faliment a unei instituții de credit participante, acesta va recupera sumele respective în cadrul procedurii falimentului.

Art. 14.

Suspendarea și, respectiv, reluarea plății contribuțiilor anuale se realizează în condițiile menționate la art. 17 din Lege.

Art. 15.

(1) Contribuțiile extraordinare trebuie plătite de către instituțiile de credit participante în contul Fondului, indicat de acesta, în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii notificării din partea Fondului.

(2) Transmiterea declarației privind plata contribuției extraordinare se realizează în condițiile prevăzute la art. 13 alin. (3).

(3) O instituție de credit poate beneficia de amânarea, parțială sau integrală, a obligației de plată a contribuției extraordinare, potrivit condițiilor menționate la art. 21 alin. (1) și (2) din Lege.

(4) Contribuția extraordinară amânată la plată devine exigibilă potrivit art. 21 alin. (3) din Lege.

(5) Contribuțiile extraordinare neîncasate până la intrarea în faliment a unei instituții de credit participante se recuperează în condițiile menționate la art. 13 alin. (5).