În Monitorul Oficial nr. 443 din 22 iunie a.c. a fost publicat Ordinul nr. 659/2015 al Ministerului Finanţelor Publice pentru aprobarea Cadrului general de echivalare a competenţelor profesionale necesare pentru obţinerea certificatului de atestare.


Cea mai așteptată lucrare a acestui an. Codul de procedură penală. Comentariu pe articole va fi disponibilă în Legalis® din luna iulie. Rezervă acum accesul la acest volum


În extras

CADRUL GENERAL

de echivalare a competenţelor profesionale necesare pentru obţinerea certificatului de atestare

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

Art. 1.

Auditul public intern reprezintă o activitate funcţional independentă şi obiectivă, de asigurare şi consiliere, concepută să adauge valoare şi să îmbunătăţească activităţile entităţii publice; ajută entitatea publică să îşi îndeplinească obiectivele, printr-o abordare sistematică şi metodică, evaluează şi îmbunătăţeşte eficienţa şi eficacitatea managementului riscului, controlului şi proceselor de guvernanţă.

Art. 2.

(1) În scopul consolidării activităţii de audit intern în sectorul public, prin Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern, republicată, cu modificările ulterioare, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 191/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 672/2002 privind auditul public intern, s-a implementat procesul de atestare naţională a auditorilor interni din sectorul public şi a persoanelor fizice, denumit în continuare proces de atestare.

(2) Atestarea auditorilor interni este un proces documentar care constă în analiza dovezilor cu privire la formarea profesională continuă prezentate de auditorii interni care sunt angajaţi în sectorul public şi de persoanele fizice care doresc să lucreze în sectorul public în vederea obţinerii certificatului de atestare.

(3) Certificatul de atestare se eliberează dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii:

a) în urma procesului de recunoaştere a competenţelor profesionale a rezultat că există corespondenţă între disciplinele înscrise în foile matricole, aferente studiilor universitare, postuniversitare şi în certificatele de absolvire cu recunoaştere naţională, acordate în condiţiile legii, şi competenţele profesionale minime definite de art. 20 alin. (1) din Normele privind coordonarea şi desfăşurarea proceselor de atestare naţională şi de pregătire profesională continuă a auditorilor interni din sectorul public şi a persoanelor fizice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.259/2012, denumite în continuare Normele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.259/2012;

b) experienţă profesională de minimum un an în unul dintre domeniile pentru care trebuie făcută dovada deţinerii de competenţe;

c) probitate profesională confirmată prin două recomandări din partea unor auditori interni sau specialişti în domeniu, cu experienţă de minimum 5 ani în activitatea publică.

Art. 3.

(1) Domeniile pentru care trebuie făcută dovada deţinerii de competenţe de către auditorii interni din sectorul public şi persoanele fizice sunt următoarele: audit intern; managementul riscului, control intern şi guvernanţă; management; contabilitate; finanţe publice; tehnologia informaţiei şi drept.

(2) Pentru fiecare dintre cele 7 domenii, auditorii interni şi persoanele fizice care solicită obţinerea certificatului de atestare trebuie să facă dovada deţinerii cel puţin a competenţelor profesionale minime prevăzute la art. 20 alin. (1) din Normele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.259/2012.

(3) Auditorilor interni care deţin un certificat în audit intern emis de instituţii de profil cu recunoaştere internaţională li se recunosc de drept competenţele profesionale dobândite în domeniile definite la alin. (1).

(4) Auditorilor interni, cu o vechime în munca de audit mai mare de 5 ani li se recunosc de drept competenţele profesionale în domeniul Audit intern şi în domeniul Managementul riscurilor, control intern şi guvernantă.

(5) Auditorii interni aflaţi în funcţie la data intrării în vigoare a Legii nr. 191/2011 au obligaţia obţinerii certificatului de atestare în termen de 6 ani.

Art. 4.

(1) Pentru implementarea procesului de atestare a auditorilor interni din sectorul public şi a persoanelor fizice la nivelul Ministerului Finanţelor Publice se constituie Comisia de atestare a auditorilor interni din sectorul public şi a persoanelor fizice, prin ordin al ministrului finanţelor publice.

(2) În procesul de recunoaştere a competenţelor profesionale, dobândite de auditorii interni şi persoanele fizice, Comisia de atestare este responsabilă de analiza corespondenţei dintre disciplinele înscrise în foile matricole, aferente studiilor universitare, postuniversitare şi în certificatele de absolvire cu recunoaştere naţională, acordate în condiţiile legii, şi competenţele profesionale minime definite de art. 20 alin. (1) din Normele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.259/2012, conform regulilor stabilite în prezentul cadru de echivalare.

CAPITOLUL II

Definiţii ale termenilor

Art. 5.

În înţelesul prezentului cadru de echivalare, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

a) atestarea naţională a auditorilor interni din sectorul public şi a persoanelor fizice — procesul care presupune recunoaşterea cunoştinţelor, abilităţilor şi valorilor necesare unei persoane, pentru a planifica şi realiza misiuni de audit intern la entităţile publice;

b) auditor intern sau persoană fizică cu o vechime în funcţia de auditor mai mare de 5 ani — auditorul intern sau persoana fizică care are o vechime în funcţia de auditor intern de cel puţin 5 ani la data depunerii cererii pentru obţinerea certificatului de atestare, în condiţiile respectării art. III pct. 1 si 2 din Legea nr. 191/2011;

c) auditor intern sau persoană fizică cu o vechime în funcţia de auditor mai mică de 5 ani — auditorul intern sau persoana fizică care are o vechime în funcţia de auditor intern mai mică de 5 ani la data depunerii cererii pentru obţinerea certificatului de atestare, până la data prevăzută de dispoziţiile tranzitorii ale art. III pct. 1 din Legea nr. 672/2002, republicată, cu modificările ulterioare;

d) cadrul general de echivalare a competenţelor profesionale necesare pentru obţinerea certificatului de atestare, denumit în continuare cadrul de echivalare — document prin care se stabilesc criteriile de echivalare a competenţelor profesionale necesare asigurării corespondenţei disciplinelor înscrise în foile matricole, aferente studiilor universitare, postuniversitare şi în certificatele de absolvire cu recunoaştere naţională, acordate în condiţiile legii, şi competenţele profesionale stabilite în conformitate cu art. 20 alin. (1) din Normele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.259/2012;

e) certificat de atestare — document emis de Ministerul Finanţelor Publice, prin Unitatea Centrală de Armonizare pentru Auditul Public Intern, care atestă îndeplinirea condiţiilor necesare pentru ca un auditor intern să desfăşoare activităţi de audit public intern în entităţile publice;

f) Comisia de atestare a auditorilor interni din sectorul public şi a persoanelor fizice, denumită în continuare Comisie de atestare — comisia constituită la nivelul Ministerului Finanţelor Publice, prin ordin al ministrului finanţelor publice, în vederea atestării naţionale a auditorilor interni din sectorul public şi a persoanelor fizice;

g) corespondenţa disciplinelor înscrise în foile matricole — corespondenţa dintre disciplinele înscrise în foile matricole sau suplimentele la diplomele de studii universitare şi postuniversitare şi competenţele profesionale minime definite la art. 20 alin. (1) din Normele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.259/2012;

h) corespondenţa disciplinelor înscrise în certificatele de absolvire — corespondenţa dintre competenţele înscrise în suplimentele descriptive la certificatele cu recunoaştere naţională şi competenţele profesionale minime definite la art. 20 alin. (1) din Normele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.259/2012;

i) dobândirea competenţelor — procesul prin care se obţin cunoştinţele, abilităţile şi valorile profesionale necesare unei persoane pentru a planifica şi executa misiuni de audit public intern la entităţile publice şi a căror deţinere este confirmată de către instituţii autorizate prin lege;

j) instituţii autorizate — instituţii de învăţământ superior acreditate în România, precum şi furnizori de formare profesională autorizaţi de Autoritatea Naţională pentru Calificări;

k) perioada de valabilitate a certificatului — este egală cu 5 ani de la data emiterii certificatului de atestare. Această perioadă se prelungeşte în raport cu durata perioadelor de suspendare a certificatului de atestare, în condiţiile legii;

l) persoană fizică atestată — persoana fizică, alta decât auditorul intern din sectorul public, care a solicitat şi a obţinut certificatul de atestare;

m) probitate profesională — reprezintă dovada faptului că sunt respectate normele de conduită profesională ale profesiei stabilite prin lege. Probitatea profesională este recunoscută pe baza recomandărilor depuse la dosarul prin care se solicită obţinerea certificatului de atestare;

n) recunoaşterea competenţelor — procesul prin care se constată deţinerea competenţelor, respectiv cunoştinţele, abilităţile şi valorile necesare unei persoane pentru a planifica şi realiza misiuni de audit intern la entităţile publice. Recunoaşterea competenţelor se face de către Comisia de atestare constituită la nivelul Ministerul Finanţelor Publice;

o) Standard ocupaţional „Auditor intern în sectorul public” — document aprobat în baza Legii nr. 132/1999 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional al Calificărilor şi al Formării Profesionale a Adulţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care precizează unităţile de competenţă şi nivelul calitativ asociat rezultatelor activităţilor specifice privind ocupaţia de auditor intern în sectorul public.