În Monitorul Oficial nr. 176 din 11 martie a.c. a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 137/2014 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei.


Timp de 10 zile puteti evalua GRATUIT continutul Legalis 2.0 – Legislatie consolidata, Jurisprudenta romaneasca si europeana, Doctrina, Reviste online, Bibliografie.
Afla totul despre cele mai noi module Legalis 2.0: Dreptul UE si CEDO | Drept Public


Text integral

Art. I.

Hotărârea Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 29 iunie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 6 punctul IV, subpunctele 1 şi 2 vor avea următorul cuprins:

„1. coordonează activitatea sistemului de probaţiune şi a sistemului penitenciar;

2. coordonează executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri privative ori neprivative de libertate şi asigură condiţiile pentru respectarea drepturilor persoanelor faţă de care s-au dispus astfel de pedepse sau măsuri;”.

2. Articolul 22 va avea următorul cuprins:

„Art. 22.

Ministerul dispune de un aparat administrativ propriu, organizat la nivel de direcţii, servicii, birouri, denumite în continuare compartimente administrative, şi compus din 309 posturi, exclusiv demnitarii, posturile aferente cabinetului ministrului şi cele ale Direcţiei de implementare a proiectelor finanţate din împrumuturi externe (DIPFIE) şi Direcţiei Naţionale de Probaţiune (DNP).”

3. Articolul 35 va avea următorul cuprins:

„Art. 35.

(1) DNP, structură cu personalitate juridică, constituită în temeiul Legii nr. 252/2013 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune, cu modificările şi completările ulterioare, funcţionează în cadrul Ministerului Justiţiei.

(2) Activitatea DNP este coordonată direct de către ministrul justiţiei.

(3) Serviciile de probaţiune, aflate în subordinea DNP, funcţionează în fiecare municipiu reşedinţă de judeţ şi în municipiul Bucureşti. Prin decizie a directorului general al Direcţiei Naţionale de Probaţiune pot fi înfiinţate sedii secundare ale serviciilor de probaţiune.

(4) Regulamentul de organizare şi funcţionare a sistemului de probaţiune se aprobă prin ordin al ministrului justiţiei.”

4. Anexa nr. 1 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

5. La anexa nr. 2, nota va avea următorul cuprins:

„NOTĂ:

Unităţile prevăzute în prezenta anexă pot utiliza un număr maxim de 14.080 de posturi.”

Art. II.

Termenul prevăzut în art. 19 alin. (2) şi (3) şi art. 20 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.079/2013 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 252/2013 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune se prorogă până la 1 octombrie 2014.