În Monitorul Oficial nr. 28 din 14 ianuarie a.c. a fost publicat Ordinul nr. 8/2014 al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor pentru modificarea Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor nr. 392/2013 privind stabilirea condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească operatorii economici care comercializează produse de panificaţie pe teritoriul României.


Timp de 10 zile puteti evalua GRATUIT continutul Legalis 2.0 – Legislatie consolidata, Jurisprudenta romaneasca si europeana, Doctrina, Reviste online, Bibliografie.
Afla totul despre cele mai noi module Legalis 2.0: Dreptul UE și CEDO | Drept Public

În extras:

Art. I

Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor nr. 392/2013 privind stabilirea condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească operatorii economici care comercializează produse de panificaţie pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 din 16 decembrie 2013, se modifică după cum urmează:

1.Articolul 2 va avea următorul cuprins:

„Art. 2

În sensul prezentului ordin următorii termeni se definesc astfel:

a)pâine este produsul de panificaţie preparat dintr-un aluat obţinut din diferite sortimente de făina, utilizate în amestec ori singure, cu sau fără alte ingrediente, frământat cu apă, afânat prin fermentaţia drojdiei şi precopt/copt, inclusiv în stare congelată, dar la care nu s-au adăugat miere, ouă, brânză sau fructe, care are un conţinut de zahăr în substanţa uscată de maximum 5% din greutate şi grăsimi în substanţa uscată de maximum 5% din greutate şi care prezintă cantitatea netă de minimum 300 de grame, creşterea acesteia fiind permisă numai din 100 în 100 de grame;

b)specialităţi de panificaţie sunt cornurile, chiflele, batoanele, covrigii, minibaghetele, franzeluţele şi împletiturile, care se încadrează în grupa produselor de brutărie la codul CAEN/CPSA 1071, care au compoziţia pâinii, astfel cum este definită la lit. a) şi care prezintă cantitatea netă de maximum 150 de grame;

c)aditivi alimentari, auxiliari tehnologici – conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.333/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 decembrie 2008 privind aditivii alimentari;

d)enzimă alimentară – este definită conform art. 3 alin. (2) lit. a) din Regulamentul (CE) nr. 1.332/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 decembrie 2008 privind enzimele alimentare şi de modificare a Directivei 83/417/CEE a Consiliului, a Regulamentului (CE) nr. 1.493/1999 al Consiliului, a Directivei 2000/13/CE a Consiliului şi a Regulamentului (CE) nr. 258/97.“

2. La articolul 6, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„Art. 6

(1) Produsele de panificaţie ambalate trebuie să prezinte prin etichetare următoarele elemente pentru asigurarea informării corecte, complete şi precise a consumatorilor:

– denumirea sub care se vinde produsul;

– lista cuprinzând ingredientele;

– cantitatea din anumite ingrediente sau categorii de ingrediente conform prevederilor art. 8 din Normele metodologice privind etichetarea alimentelor, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 106/2002, cu modificările şi completările ulterioare;

– cantitatea netă;

– data durabilităţii minimale;

– condiţiile de depozitare sau de folosire, atunci când acestea necesită indicaţii speciale;

– denumirea sau denumirea comercială şi sediul producătorului ori ale ambalatorului sau ale distribuitorului înregistrat în Uniunea Europeană;

– locul de origine sau de provenienţă, dacă omiterea acestuia ar fi de natură să creeze confuzii în gândirea consumatorilor cu privire la originea sau la provenienţa reală a produsului;

– instrucţiuni de utilizare, atunci când lipsa acestora poate determina o utilizare necorespunzătoare;

– o menţiune care să permită indicarea lotului; se exceptează cazul în care data durabilităţii minimale este indicată prin menţionarea clară şi necodificată cel puţin a zilei şi lunii, în această ordine;

– ingredientele cu efecte alergene cuprinse în anexa nr. 1f) la Normele metodologice privind etichetarea alimentelor, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 106/2002, cu modificările şi completările ulterioare.“