În Monitorul Oficial nr. 223 din 18 aprilie 2013 a fost publicată Decizia nr. 195 din 3 aprilie 2013 a Curtii Constituţionale asupra obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 14 [referitoare la introducerea art. 191alin. (1)] şi ale art. IV din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.


Timp de 10 zile puteti evalua GRATUIT continutul Bibliotecii Legislative Legalis 2.0. Legislatie consolidata, Jurisprudenta romaneasca si europeana, Doctrina, Reviste online, Bibliografie


Cu Adresa nr. 51/1896 din 21 martie 2013, secretarul general al Camerei Deputaţilor a transmis Curţii Constituţionale obiecţia de neconstituţionalitate formulată de un număr de 51 de deputaţi aparţinând Grupului Parlamentar al Partidului Democrat Liberal, referitoare la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. I pct. 14 [referitoare la introducerea art. 191alin. (1)] şi ale art. IV din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.

În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate se susţine încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) referitoare la statul de drept şi obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, ale art. 2 alin. (1) referitoare la suveranitate, ale art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului, ale art. 69 alin. (1) privind mandatul reprezentativ, ale art. 70 privind mandatul deputaţilor şi al senatorilor şi ale art. 147 alin. (2) privind efectele deciziilor Curţii Constituţionale.

În ceea ce priveşte criticile art. I pct. 14 [referitoare la introducerea art. 191alin. (1) ] din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor

Curtea a constatat că aceste dispoziţii sunt neconstituţionale, fiind contrare prevederilor Legii fundamentale cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5), art. 2 alin. (1), art. 61 alin. (1) teza întâi, art. 69 alin. (1) şi în art. 70, texte care configurează regimul mandatului parlamentar în concordanţă cu exigenţele statului de drept.

Curtea a reţinut în acest sens că „reprezentativitatea mandatului parlamentar, aşa cum este stabilită de dispoziţiile din Legea fundamentală […], are importante consecinţe juridice. Una dintre acestea se referă la îndatoririle parlamentarului, care se exercită în mod continuu, de la momentul la care acesta intră în exerciţiul mandatului, până la data încetării calităţii de deputat sau de senator, legiuitorul trebuind ca, prin reglementările pe care le adoptă, să nu împiedice îndeplinirea acestora.

Participarea la şedinţele Camerei din care fac parte deputatul sau senatorul constituie o îndatorire de esenţa mandatului parlamentar, astfel cum rezultă din întregul ansamblu al dispoziţiilor constituţionale care reglementează Parlamentul, cuprinse în titlul III cap. I al Legii fundamentale. Aceasta este reglementată expres de Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor în art. 29 alin. (1) – text care nu a suferit modificări prin legea supusă controlului de constituţionalitate, fiind caracterizată de legiuitor ca fiind «o obligaţie legală, morală şi regulamentară».

Prin urmare, împiedicarea deputatului sau senatorului de a participa la şedinţele Camerei din care face parte pe o perioadă ce reprezintă jumătate de an din cei patru ani ai mandatului Camerei constituie o măsură de natură să îl împiedice să îşi realizeze mandatul dat de alegători. În considerarea faptului că fiecare parlamentar reprezintă naţiunea în întregul ei, trebuie asigurate condiţii de exercitare efectivă a mandatului, condiţii ce trebuie avute în vedere şi la reglementarea sancţiunilor disciplinare.“

În forma dată după reexaminarea legii pentru punerea în acord cu decizia Curţii Constituţionale, art. 191alin. (1) introdus prin art. I pct. 14 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor are următorul cuprins: „Deputatul sau senatorul aflat în conflict de interese se sancţionează disciplinar cu sancţiunea prevăzută la art. 53 alin. (1) lit. f) […].“

Art. 53 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 96/2006, la care se face trimitere, are următorul cuprins: „(1) Sancţiunile disciplinare parlamentare pentru abaterile disciplinare prevăzute la art. 52 sunt următoarele: […] f) interzicerea de a participa la lucrările Camerei din care face parte, pe o perioadă de cel mult 30 de zile calendaristice.“

Curtea constată că, prin trimiterea la dispoziţiile art. 53 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 96/2006, textul criticat păstrează soluţia legislativă constând în interzicerea deputatului sau a senatorului aflat în conflict de interese de a participa la lucrările Camerei din care face parte. Diferenţa faţă de forma anterioară a textului este sub aspectul perioadei pentru care această sancţiune disciplinară poate fi aplicată, care nu mai are o reglementare specială şi distinctă („cel mult 6 luni“), fiind aceea prevăzută de textul legal în vigoare („cel mult 30 de zile calendaristice“).

Ca urmare, art. 191 alin. (1) introdus prin art. I pct. 14 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor conservă soluţia legislativă constatată neconstituţională prin Decizia nr. 81/2013, încălcând astfel, deopotrivă, prevederilor Legii fundamentale cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5), art. 2 alin. (1), art. 61 alin. (1) teza întâi, art. 69 alin. (1) şi în art. 70, care configurează regimul juridic al mandatului parlamentar, precum şi pe cele ale art. 147 referitoare la efectele deciziilor Curţii Constituţionale.

Cu privire la efectele deciziilor sale, Curtea Constituţională a subliniat faptul că „adoptarea de către legiuitor a unor norme contrare celor hotărâte într-o decizie a Curţii Constituţionale, prin care se tinde la păstrarea soluţiilor legislative afectate de vicii de neconstituţionalitate, încalcă Legea fundamentală. Or, într-un stat de drept, astfel cum este proclamată România în art. 1 alin. (3) din Constituţie, autorităţile publice nu se bucură de nicio autonomie în raport cu dreptul, Constituţia stabilind în art. 16 alin. (2) că nimeni nu este mai presus de lege, iar în art. 1 alin. (5) că respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie“, (a se vedea Decizia nr. 1.018 din 19 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 22 iulie 2010).

Curtea mai reţine că, întrucât constatarea neconstituţionalităţii vizează însăşi soluţia legislativă la care textul de lege criticat face trimitere, Parlamentul trebuie să pună în acord cu decizia Curţii Constituţionale inclusiv reglementările în vigoare privitoare la sancţionarea disciplinară a deputaţilor şi senatorilor, în sensul abrogării dispoziţiilor care stabilesc sancţiunea disciplinară a interzicerii participării acestora la lucrările Camerelor din care fac parte.

Aceasta având în vedere şi faptul că, în finalul Deciziei nr. 81/2013, Curtea a reţinut că, „în cadrul procesului de reexaminare a legii pentru punerea în acord cu decizia de constatare a neconstituţionalităţii, Parlamentul urmează să realizeze modificările, precum şi corelările pe care aceste modificări le impun“. Modificările şi recorelările, în cazul particular analizat, vizează şi punerea în acord a reglementărilor referitoare la sancţiunile disciplinare aplicabile deputaţilor şi senatorilor, în ansamblul lor, cu dispoziţiile Constituţiei şi decizia Curţii Constituţionale.

Curtea constată în acest sens că prevederile cuprinse în cap. XI „Regimul disciplinei parlamentare“ din lege sunt necorelate cu dispoziţiile art. 220–221 din Regulamentul Camerei Deputaţilor care prevăd „sancţiunea“ interzicerii participării deputaţilor la lucrările Camerei pe o perioadă de maximum 15 zile sau excluderea temporară a deputatului în culpă de la o şedinţă până la maximum 30 de şedinţe în aceeaşi sesiune. Astfel, potrivit art. 220 din Regulament,

„(1) În cazul unor abateri grave, săvârşite de deputat în mod repetat, sau al unor abateri deosebit de grave, Camera poate aplica sancţiunea interzicerii participării deputatului la lucrările ei pe o perioadă de maximum 15 zile sau poate hotărî, la propunerea Biroului permanent, excluderea temporară a deputatului în culpă.

(2) Gravitatea abaterilor va fi stabilită de Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi în cel mult 7 zile.“ iar, potrivit art. 221,„(1) Excluderea temporară poate varia de la o şedinţă până la maximum 30 de şedinţe din aceeaşi sesiune.

(2) Aplicarea excluderii temporare are următoarele consecinţe: a) suspendarea indemnizaţiei lunare pe timpul excluderii; b) suspendarea drepturilor ce ţin de calitatea de deputat, cu excepţia imunităţii;

c) interzicerea participării la lucrările Camerei şi ale comisiilor.“

Curtea reţine şi faptul că independenţa parlamentarului şi posibilităţile sale de acţiune în exercitarea mandatului nu-l exonerează de răspunderea disciplinară. Viaţa parlamentară este guvernată de principii şi reguli de conduită, pe care legiuitorul le-a inserat în cap. III al Legii nr. 96/2006. Astfel, art. 9, modificat prin această lege, consacră „principiul interesului naţional“,art. 10 se referă la „principiul legalităţii şi al bunei-credinţe“, stabilind că

„(1) Deputaţii şi senatorii, în calitatea lor de reprezentanţi aleşi ai poporului român, îşi îndeplinesc îndatoririle şi îşi exercită drepturile în conformitate cu Constituţia, legile ţării şi regulamentele Camerei Deputaţilor şi Senatului, pe toată durata mandatului pe care îl deţin.

(2) Deputaţilor şi senatorilor le este interzis să îşi asume faţă de persoanele fizice sau juridice obligaţii financiare ori de alt tip, menite să influenţeze exercitarea mandatului cu bună-credinţă, potrivit propriei conştiinţe“, iar art. 11 şi art. 12 reglementează „principiul transparenţei“ şi al „fidelităţii“.

De aceea este necesar ca abaterile disciplinare săvârşite de deputaţi sau de senatori, precum şi sancţiunile disciplinare aplicabile care, împreună, alcătuiesc „regimul disciplinei parlamentare“ să fie reglementate prin lege, iar regulile de procedură în aceste cazuri să fie prevăzute în regulamentele celor două Camere. Formele de răspundere disciplinară stabilite pentru deputaţi sau senatori sunt specifice statutului acestora şi trebuie adaptate acestui statut, astfel încât să nu împiedice exercitarea mandatului încredinţat de alegători. În reglementarea acestor norme trebuie stabilite în mod clar inclusiv consecinţele situaţiilor în care deputaţii sau senatorii continuă săvârşirea faptei ce constituie abatere disciplinară sau repetă această faptă.

Criticile art. IV din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor

Autorii sesizării susţin că dispoziţiile legale criticate apar ca o depăşire a cererii de reexaminare a Preşedintelui României şi, de asemenea, ca o nerespectare a deciziei Curţii Constituţionale, datorită faptului că introducerea lor „nu a avut drept scop realizarea vreunei corelări tehnico-legislative“.

Curtea constată că art. IV din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor nu face decât să stabilească abrogarea, la data intrării în vigoare a legii, a oricărei dispoziţii contrare.

De principiu, abrogarea are importante funcţii, şi anume de a înlătura textele de conflict între actul nou şi vechea reglementare, eventualele paralelisme legislative, discrepanţele şi necorelările, astfel încât introducerea unui text abrogator în cuprinsul unei legi nu poate fi apreciată ca fiind contrară scopului corelării tehnico-legislative. Astfel fiind, nu se poate admite, ca motiv de neconstituţionalitate, critica potrivit căreia art. IV din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor ar constitui o nerespectare a deciziei Curţii Constituţionale prin care s-a statuat în sensul asigurării unei corelări a dispoziţiilor actului normativ supus controlului de constituţionalitate.

Este adevărat însă că textul de lege criticat determină doar indirect dispoziţiile normative abrogate, prin sintagma „orice dispoziţie contrară“, lăsând la latitudinea destinatarilor legii şi a organelor chemate să aplice legea identificarea acestor dispoziţii. Aceste aspecte însă, care privesc interpretarea şi aplicarea legii în cazuri concrete, excedează în acest cadru controlului de constituţionalitate.

Cu privire la formula utilizată de legiuitor, Curtea reţine însă că, într-o bună tehnică legislativă, abrogarea expresă directă este preferabilă celei exprese indirecte, întrucât realizează o delimitare clară între normele juridice care sunt în vigoare şi cele care sunt abrogate, prevenindu-se orice neclaritate sau confuzie. De aceea este recomandabilă folosirea de către legiuitor a modalităţii abrogării exprese directe.

Cu majoritate de voturi în ceea ce priveşte pct. 1,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Admite în parte obiecţia de neconstituţionalitate formulată de un număr de 51 de deputaţi aparţinând Grupului Parlamentar al Partidului Democrat Liberal şi constată că dispoziţiile art. I pct. 14 [referitoare la introducerea art. 191alin. (1)] din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor sunt neconstituţionale, în raport cu criticile formulate.

2. Respinge, ca inadmisibilă, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de aceiaşi autori cu privire la dispoziţiile art. IV din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.