Potrivit dispozitiilor art. 461 alin. (2) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecatoresti, cererea de admitere in profesia de executor judecatoresc, cu scutire de examen, se impune a fi însotita de o serie de documente expres aratate, printre care si „recomandarea de la ultimul loc de munca”.
In virtutea principiului interpretarii normelor legale in sensul aplicarii lor si pentru producerea de efecte juridice, prezentarea unei „recomandari de la ultimul loc de munca” nu este necesara in cazul persoanelor ce anterior depunerii cererii de primire in corpul executorilor judecatoresti si-au desfasurat activitatea in cadrul unor profesii liberale, acestea nefiind angajate intr-o relatie de munca cu un angajator care sa le poata elibera o astfel de recomandare.
Faptul ca norma legala incidentă nu prevede expres derogari in situaţia avocatilor ce solicita primirea in corpul executorilor judecatoreşti, nu este de natura a conduce la o interpretare contrara, cu atat mai mult cu cat, date fiind scopul si finalitatea obligativitatii depunerii unei astfel de recomandari, respectiv indeplinirea cerintei bunei reputatii, este de retinut ca insasi desfasurarea activitatii de avocat este conditionata de intrunirea in persoana celui care o exercita a unei astfel de cerinte.


art. 15 lit. g) Legea nr. 188/2000

Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 4348 din 27 septembrie 2011

 

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată în data de 5.03.2010 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul T.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să se dispună anularea deciziei de neadmitere a sa în profesia de executor judecătoresc, să se constate îndeplinirea cerinţelor de admitere în această profesie şi să fie obligat pârâtul la emiterea actului de numire a sa în această funcţie.

În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut, în esenţă, că prin cererea înregistrată la Camera Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, sub nr. 273/16.10.2009, transmisă împreună cu dosarul autorităţii publice pârâte, a solicitat admiterea în profesia de executor judecătoresc cu scutire de examen, în conformitate cu dispoziţiile art. 15 lit. g) teza finală din Legea nr. 188/2000, cerere ce i-a fost însă respinsă.

împotriva comunicării acestui rezultat, reclamantul a formulat contestaţie, în soluţionarea căreia pârâtul Ministerul Justiţiei i-a răspuns că cererea a fost respinsă având în vedere că dosarul său a fost incomplet şi astfel nu a îndeplinit condiţiile expres prevăzute la art. 46 alin. (2) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000, respectiv la dosar nu s-au regăsit o serie de documente, cum ar fi recomandarea de la ultimul loc de muncă, adeverinţa eliberată de barou în original, din care să rezulte că a exercitat o perioadă de cel puţin 5 ani profesia de avocat şi că a promovat examenul de capacitate în această profesie, şi adeverinţa eliberată de barou, în original, din care să rezulte că nu a fost sancţionat disciplinar în ultimii 5 ani, anteriori depunerii cererii de numire în funcţia de executor judecătoresc şi nici în anul respectiv. Contestaţia reclamantului a fost aşadar respinsă.

Reclamantul a susţinut însă că interpretarea autorităţii publice pârâte dată dispoziţiilor art. 461 alin. (2) din Regulamentul anterior menţionat, este eronată, întrucât la dosarul său există adeverinţa nr. 282/20.10.2009, eliberată de Baroul Dâmboviţa, în care se arată că reclamantul exercită profesia de avocat în cadrul Baroului Dâmboviţa din data de 1.01.2004 şi în prezent şi că în această perioadă nu a fost sancţionat disciplinar.

De asemenea, a mai arătat reclamantul că fiind avocat nu a putut prezenta o recomandare de la locul de muncă, întrucât profesiile liberale nu implică raporturi de muncă. Baroul nu poate exercita vreun control asupra activităţii avocatului, neexistând raporturi de subordonare ierarhice, astfel că nu avea cum să elibereze o astfel de recomandare.

Prin sentinţa civilă nr. 5073 din 13 decembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul T.M., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că în ceea ce priveşte neîndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 46 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000, aprobat prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 210/2001, referitoare la dovada că reclamantul a desfăşurat o perioadă de cel puţin 5 ani activitatea de avocat şi că a promovat examenul de definitivat, precum şi a dovezii că nu a fost sancţionat disciplinar în ultimii 5 ani, rezultă că interpretarea dată de autoritatea publică pârâtă este greşită.

În acest sens, s-a constatat că din adeverinţa nr. 383/20.10.2009 rezultă că reclamantul îşi desfăşoară activitatea ca avocat începând cu 1.01.2004 şi până în prezent, ceea ce înseamnă că, la data de 16.10.2009, data depunerii cererii nr. 273 la Camera Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, prin care a solicitat admiterea în profesia de executor judecătoresc, cu scutire de examen, avea o perioadă mai mare de 5 ani de exercitare a profesiei de avocat.

De asemenea, din copia Deciziei nr. 85/19.05.2010 emisă de Baroul Dâmboviţa, rezultă că reclamantul a fost inclus în tabloul avocaţilor definitivi, ceea ce înseamnă că la data respectivă promovase examenul de capacitate ca avocat şi că nu a fost sancţionat disciplinar.

A reţinut însă instanţa de fond că dosarul este incomplet în ceea ce priveşte lipsa recomandării de la ultimul loc de muncă, cerinţă prevăzută de art. 46 alin. (2) liniuţa a 5-a, apreciind ca fiind lipsită de temei legal susţinerea reclamantului în sensul că din moment ce exercită o profesie liberală, fără un contract de muncă cu Baroul Dâmboviţa, această cerinţă nu îi este aplicabilă.

A mai apreciat prima instanţă că potrivit dispoziţiilor Legii nr. 51/1995, republicată, Consiliul Baroului Dâmboviţa este organul de conducere al baroului, în cadrul căruia reclamantul îşi exercită profesia de avocat şi, prin urmare, era necesar ca acesta să fi depus la dosarul de înscriere o recomandare din partea Consiliului Baroului Dâmboviţa.

Drept urmare, instanţa de fond a concluzionat în sensul că, în cauză, nu este vorba de un refuz nejustificat din partea autorităţii publice pârâte, temeiul legal al respingerii cererii formulate de reclamant fiind acela că dosarul este incomplet, prin nedepunerea actului prevăzut la art. 46 alin. (2) liniuţa a 5-a din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000.

împotriva acestei sentinţe în termen legal a declarat recurs reclamantul T.M., susţinând, în esenţă, că în mod eronat s-a stabilit că nu a îndeplinit cerinţa prezentării unei „recomandări de la ultimul loc de muncă”, în condiţiile în care chiar judecătorul fondului a reţinut că profesia de avocat este una liberală.

Aşa fiind, în sensul legii, împrejurarea că îşi desfăşoară activitatea ca avocat face ca o astfel de cerinţă să fie fără aplicabilitate practică, fiind evident că nu îi poate fi atribuit consiliului baroului calitatea de angajator al avocatului.

Recursul este fondat.

Expunerea rezumativă a considerentelor hotărârii primei instanţe, de mai sus, evidenţiază că judecătorul fondului şi-a fundamentat soluţia de respingere a acţiunii reclamantului pe lipsa din dosarul depus spre aprobare intimatului Ministerul Justiţiei, a documentului intitulat „recomandare de la ultimul loc de muncă”, necesar potrivit art. 461 alin. (2) liniuţa a 5-a din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 210/2001.

Este adevărat că în cuprinsul prevederii legale sus arătate se menţionează că cererea de admitere în profesia de executor judecătoresc, cu scutire de examen, în cazul recurentului se impune a fi însoţită de o serie de documente, expres arătate, printre care şi „recomandarea de la ultimul loc de muncă”.

Înalta Curte apreciază însă, contrar celor susţinute de prima instanţă şi în virtutea principiului interpretării normelor legale în sensul aplicării lor şi pentru producerea de efecte juridice, că cerinţa depunerii la dosar a unei recomandări de la ultimul loc de muncă nu poate fi incidentă în cazul concret al recurentului-reclamant care şi-a desfăşurat activitatea, din 1 ianuarie 2004 şi până în prezent, numai ca avocat în Baroul Dâmboviţa.

După cum a stabilit deja Înalta Curte în interpretarea acestei prevederi legale, în cauze similare, prezentarea unei „recomandări de la ultimul loc de muncă” solicitată practic în scopul dovedirii şi îndeplinirii cerinţei unei bune reputaţii nu este necesară în cazul particular al recurentului-reclamant care şi-a desfăşurat activitatea într-o profesie liberală, nefiind angajat într-o relaţie de muncă cu un angajator care să-i poată elibera o atare recomandare.

Faptul că norma legală incidentă, sus arătată, nu prevede expres derogări în situaţia avocaţilor ce solicită primirea în corpul executorilor judecătoreşti, astfel cum a învederat intimatul Ministerul Justiţiei, nu este de natură a conduce la o interpretare contrară. Şi aceasta cu atât mai mult cu cât, date fiind scopul şi finalitatea obligativităţii depunerii unei astfel de recomandări, respectiv îndeplinirea cerinţei bunei reputaţii, este de reţinut că însăşi desfăşurarea activităţii de avocat este condiţionată de întrunirea în persoana celui care o exercită a unei atare cerinţe.

Cum toate celelalte cerinţe impuse de lege au fost îndeplinite de recurentul-reclamant, după cum a reţinut şi prima instanţă, Înalta Curte a apreciat că se impune admiterea recursului, în temeiul art. 312 alin. (1) C.proc.civ. cu referire la art. 304 pct. 9 C.proc.civ., modificarea hotărârii primei instanţe şi admiterea acţiunii reclamantului-recurent în sensul anulării deciziei de neadmitere în profesia de executor judecătoresc. În consecinţă, neexistând temei legal pentru refuzul exprimat de autoritatea intimată, pentru considerentele arătate, s-a dispus obligarea acesteia la emiterea actului de admitere în profesia de executor judecătoresc a reclamantului-recurent, cu scutire de examen.

Notă: În acelaşi sens Decizia nr. 2888 din 19 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Curtea a avut în vedere dispoziţiile Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, în forma publicată în M.Of. nr. 559 din 10.11.2000, cu modificările şi completările ulterioare