Legea 28/2012 modifica OG 14/2007 (republicata) pentru reglementarea modului si condiţiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, in proprietatea privata a statului. Articole modificate: Art. 3 , Art. 6 , Art. 61 , Art. 9.

Prezentam formele actualizate/consolidate ale articolelor care au suferit modificari:


 Timp de 14 zile puteti testa GRATUIT tot continutul Bibliotecii Legislative Legalis 2.0. Legislatie consolidata, Jurisprudenta romaneasca si europeana, Doctrina, Reviste online, Bibliografie


OG 14/2007 …. Art. 3

(1) Bunurile confiscate sau neridicate, conform legii, în orice procedură judiciară trec în proprietatea privată a statului, în temeiul unei ordonanţe emise de procuror sau al unei hotărâri judecătoreşti definitive/irevocabile prin care se dispune valorificarea acestora.

(2) În cazul bunurilor ridicate cu ocazia constatării şi sancţionării contravenţiilor pe bază de proces-verbal, titlul de proprietate îl constituie însuşi procesul-verbal de contravenţie, în cazul în care acesta nu a fost contestat în termenul legal sau dacă a fost contestat şi contestaţia a fost respinsă printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.

(3) Bunurile mobile aflate la organele de valorificare sau la deţinător, pentru care s-a dispus restituirea prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă sau prin ordonanţa procurorului, se consideră abandonate dacă proprietarul sau persoana îndreptăţită nu se prezintă pentru a le ridica în termen de un an de la data pronunţării, pentru cei prezenţi, respectiv de la data comunicării, pentru cei absenţi.

(3) Bunurile mobile aflate la organele de valorificare sau la deţinător, pentru care s-a dispus restituirea prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă sau prin ordonanţa procurorului, se restituie proprietarului sau persoanei îndreptăţite. În cazul bunurilor ridicate cu ocazia constatării şi sancţionării contravenţiilor pe bază de proces-verbal, pentru care s-a dispus restituirea, eventualele cheltuieli de restituire sunt în sarcina organelor care au dispus măsura confiscării.

(4) În vederea restituirii bunurilor menţionate la alin. (3), organul de valorificare sau, după caz, deţinătorul va proceda la notificarea proprietarului sau a persoanei îndreptăţite, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

(5) În situaţia în care notificarea prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire nu s-a putut realiza, deţinătorul va proceda la notificarea prin intermediul executorului judecătoresc ori la afişarea comunicării la domiciliul sau la sediul proprietarului ori al persoanei îndreptăţite.

(6) Operaţiunea de afişare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puţin un martor. Atunci când proprietarul sau persoana îndreptăţită îşi are domiciliul sau sediul în altă localitate decât cea în care se află sediul deţinătorului, la solicitarea acestuia, procedura de afişare prevăzută la alin. (5) se poate realiza şi prin intermediul instituţiei corespondente de la domiciliul sau sediul proprietarului ori al persoanei îndreptăţite.

(7) Bunurile menţionate la alin. (3) se consideră abandonate dacă proprietarul sau persoana îndreptăţită nu se prezintă pentru a le ridica în termen de 3 luni de la data la care a fost notificată de către deţinător.

(8) Dispoziţiile alin. (4)–(7) nu se aplică în cazul în care prin dispoziţii legale se prevede un alt termen de restituire a bunurilor sau o altă procedură de notificare.

(9) Hotărârea judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă sau ordonanţa procurorului prin care s-a dispus restituirea bunurilor se comunică de îndată deţinătorului, în vederea notificării proprietarului sau persoanei îndreptăţite.

modificat de
Lege nr. 28/2012 – pentru modificarea şi completarea unor acte normative în vederea îmbunătăţirii activităţii de valorificare a bunurilor sechestrate sau, după caz, intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului din 16 martie 2012, M. Of. 189/2012 ;

Lege nr. 109/2010 – privind completarea art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2007 pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului din 3 iunie 2010, M. Of. 375/2010 ;


OG 14/2007 …. Art. 6

(1) Predarea bunurilor intrate în proprietatea privată a statului se face de către deţinători la organele de valorificare.

(2) Bunurile vor fi predate de către deţinători organelor de valorificare, care sunt obligate să le preia în termen de 10 zile de la data primirii de către deţinător a documentului care constituie titlu de proprietate al statului asupra acestora.

(3) După preluarea bunurilor intrate în proprietatea privată a statului, o comisie de evaluare va proceda la evaluarea acestora în termen de 21 de zile de la preluare.

(4) Comisia de evaluare este formată din 5 membri: 3 reprezentanţi ai organului de valorificare, un reprezentant al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi un reprezentant al deţinătorului bunurilor respective.

(5) Cheltuielile de deplasare şi de cazare se plătesc membrilor comisiei de evaluare de către instituţia care i-a desemnat.

(6) Sunt exceptate de la prevederile alin. (1) bunurile de consum alimentar cu grad ridicat de perisabilitate sau care, prin trecerea timpului, pierd din greutate ori din valoare, inclusiv animalele, păsările vii şi plantele, care se predau imediat persoanelor juridice specializate sau persoanelor fizice autorizate pentru comercializarea acestor bunuri către populaţie. Valorificarea acestor bunuri se face fără efectuarea procedurilor de evaluare.

(6) Prin excepţie de la prevederile art. 3 alin. (2) privind condiţiile în care procesul-verbal de contravenţie devine titlu de proprietate, precum şi de la prevederile alin. (1), bunurile de consum alimentar cu grad ridicat de perisabilitate sau care, prin trecerea timpului, pierd din greutate ori din valoare, inclusiv animalele, păsările vii şi plantele, se valorifică de îndată. Bunurile se predau imediat persoanelor juridice specializate sau persoanelor fizice autorizate pentru comercializarea acestor bunuri către populaţie, la preţul de piaţă. Valorificarea acestor bunuri se face fără efectuarea procedurilor de evaluare.

(7) Prin exceptare de la prevederile art. 3 alin. (2), la solicitarea deţinătorului, acelaşi termen şi aceeaşi procedură de valorificare prevăzute la alin. (6) se aplică şi bunurilor al căror termen de garanţie expiră înainte de data rămânerii definitive a hotărârii ce se va pronunţa în litigiu, al cărui obiect îl constituie legalitatea procesului-verbal de confiscare.

(8) În cazul în care prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă se dispune restituirea bunurilor prevăzute la alin. (6) şi (7), sumele obţinute din valorificarea acestora se achită persoanei de la care au fost preluate bunurile respective, conform prevederilor din hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă, de la bugetul de stat sau de la bugetul local, după caz, la nivelul actualizat al preţurilor în situaţia în care în hotărâre nu se prevede suma.

(9) Instituţiile abilitate prin lege să ateste calitatea bunurilor, pentru bunurile supuse valorificării, sunt obligate să emită avizul constatator în termenul solicitat de organul de valorificare, cu excepţia bunurilor perisabile, pentru care avizul constatator se va emite de îndată.

(10) Produsele de natura celor supuse marcării potrivit legii, nemarcate sau cu marcaje false supuse valorificării, vor purta marcaje speciale, conform reglementărilor legale în materie.

modificat de
Lege nr. 28/2012 – pentru modificarea şi completarea unor acte normative în vederea îmbunătăţirii activităţii de valorificare a bunurilor sechestrate sau, după caz, intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului din 16 martie 2012, M. Of. 189/2012 ;


OG 14/2007 …. Art. 61

(1) Prin excepţie de la prevederile art. 3 alin. (2), bunurile mobile cu privire la care s-a dispus confiscarea pot fi valorificate în cursul procesului al cărui obiect îl constituie legalitatea procesului-verbal de confiscare, înainte de pronunţarea unei hotărâri definitive şi irevocabile, în următoarele situaţii:

a) atunci când există riscul ca, prin trecerea timpului, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a litigiului, valoarea bunurilor confiscate să se diminueze semnificativ;

b) când măsura confiscării priveşte bunuri a căror depozitare, întreţinere sau conservare necesită cheltuieli disproporţionate în raport cu valoarea bunului.

(2) În cursul procesului al cărui obiect îl constituie legalitatea procesului-verbal de confiscare, înainte de pronunţarea unei hotărâri definitive şi irevocabile, organul care a dispus măsura confiscării poate hotărî de îndată valorificarea bunurilor confiscate, la cererea proprietarului bunurilor sau atunci când există acordul acestuia, indiferent dacă acestea se încadrează sau nu în categoriile menţionate la alin. (1). În vederea valorificării acestor bunuri se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art. 6 alin. (1)–(6).

(3) La cererea organului care a dispus măsura confiscării, instanţa de judecată învestită cu soluţionarea procesului al cărui obiect îl constituie legalitatea procesului-verbal de confiscare decide asupra valorificării bunurilor mobile confiscate ce se încadrează în categoriile menţionate la alin. (1). În acest scop, instanţa de judecată fixează un termen, care nu poate fi mai scurt de 10 zile, la care sunt citate părţile. Bunurile mobile pentru care se solicită valorificarea vor fi evaluate, prin expertiză judiciară, la valoarea lor de circulaţie.

(4) Instanţa soluţionează de urgenţă cererea privind valorificarea bunurilor mobile confiscate ce se încadrează în categoriile menţionate la alin. (1), prin încheiere irevocabilă.

(5) Sumele de bani rezultate din valorificarea bunurilor prevăzute la alin. (1) şi (2), după reţinerea cheltuielilor de valorificare, se consemnează pe numele proprietarului bunurilor, la dispoziţia organului care a dispus măsura confiscării.

(6) Pentru valorificarea bunurilor prevăzute la alin. (1) şi (2) sunt aplicabile dispoziţiile art. 8.

(7) Împotriva modului de ducere la îndeplinire a încheierii de valorificare a bunurilor mobile confiscate cei interesaţi pot formula plângere la instanţa care a dat această încheiere, în termen de 10 zile de la data la care au luat cunoştinţă de actul contestat. Tot astfel, terţii vătămaţi pot formula plângere în tot cursul procedurii de valorificare, dar nu mai târziu de 10 zile de la finalizarea acestei proceduri.

(8) Până la soluţionarea plângerii prevăzute la alin. (7), instanţa poate suspenda procedura de valorificare prin încheiere irevocabilă, numai dacă se depune o cauţiune, care nu poate depăşi cuantumul de 10% din valoarea obiectului cererii.

(9) Instanţa soluţionează plângerea prevăzută la alin. (7) prin încheiere irevocabilă.

(10) Neintroducerea plângerii în termenul prevăzut la alin. (7) teza a II-a nu îl împiedică pe cel de-al treilea să îşi realizeze dreptul pe calea unei cereri separate, în condiţiile legii.

(11) În cazul bunurilor valorificate în condiţiile prezentului articol nu este admisibilă nicio cerere de desfiinţare a vânzării împotriva terţului care a plătit preţul, în afară de cazul în care a existat fraudă din partea acestuia.

modificat de
Lege nr. 28/2012 – pentru modificarea şi completarea unor acte normative în vederea îmbunătăţirii activităţii de valorificare a bunurilor sechestrate sau, după caz, intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului din 16 martie 2012, M. Of. 189/2012 ;


OG 14/2007 ….. Art. 9

(1) Ministerul Finanţelor Publice poate transmite sau, după caz, propune Guvernului transmiterea cu titlu gratuit a unor bunuri supuse valorificării unor persoane fizice sau juridice, astfel:

a) Secretariatului General al Guvernului – autovehicule, ambulante sanitare cu dotări aferente, ambarcaţiuni şi motoare ataşabile acestora, care vor fi repartizate de comisia interministerială, cu titlu gratuit, ministerelor, autorităţilor publice centrale şi locale, în limita normativelor de dotare, cu respectarea procedurilor de declarare şi evaluare, precum şi instituţiilor de cult şi Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România;

a) Secretariatului General al Guvernului – autovehicule, ambulanţe sanitare cu dotări aferente, ambarcaţiuni şi motoare ataşabile acestora, care vor fi repartizate de comisia interministerială, cu titlu gratuit, ministerelor, autorităţilor publice centrale şi locale, în limita normativelor de dotare, cu respectarea procedurilor de declarare şi evaluare, precum şi instituţiilor de cult, Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România şi organizaţiilor neguvernamentale acreditate de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale ca furnizori de servicii sociale/cantine sociale şi care desfăşoară efectiv astfel de activităţi;

b) creşelor, grădiniţelor, centrelor de plasament şi centrelor de primire a copilului, căminelor de bătrâni, cantinelor pentru săraci, azilurilor, spitalelor, şcolilor, bibliotecilor, instituţiilor de cult, persoanelor cu handicap, Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România, precum şi persoanelor fizice care au avut de suferit de pe urma calamităţilor naturale, la propunerea organelor de valorificare, prin ordin al ministrului sau decizie a conducătorului organului de valorificare, conform prevederilor normelor metodologice de aplicare a prezentei ordonanţe;

b) creşelor, grădiniţelor, centrelor de plasament şi centrelor de primire a copilului, căminelor de bătrâni, cantinelor pentru săraci, azilurilor, spitalelor, şcolilor, bibliotecilor, instituţiilor de cult, persoanelor cu handicap, Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România, precum şi organizaţiilor neguvernamentale acreditate de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale ca furnizori de servicii sociale/cantine sociale şi care desfăşoară efectiv astfel de activităţi, precum şi persoanelor fizice care au avut de suferit de pe urma calamităţilor naturale, la propunerea organelor de valorificare, prin ordin al ministrului sau decizie a conducătorului organului de valorificare, conform prevederilor normelor metodologice de aplicare a prezentei ordonanţe;

c) ministerelor, autorităţilor publice centrale şi locale – echipamente de comunicaţie, tehnică de calcul şi birotică, rechizite, bunuri de folosinţă îndelungată, inventar gospodăresc, materiale de întreţinere şi reparaţii, cu respectarea procedurilor de declarare şi evaluare, prin ordin al ministrului finanţelor publice sau decizie a conducătorului organului de valorificare, după caz;

d) Ministerului Afacerilor Externe – bunuri mobile şi imobile aflate în străinătate, prin hotărâre a Guvernului;

e) persoanelor juridice care administrează case memoriale, prin hotărâre a Guvernului;

f) ministerelor, autorităţilor publice centrale şi locale – bunurile imobile intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, ce provin din succesiuni vacante, cu excepţia celor deţinute de stat în cote indivize, prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de Ministerul Finanţelor Publice, cu destinaţia de locuinţe de serviciu.

(2) Repartizarea bunurilor prevăzute la alin. (1) lit. a) se va face de o comisie interministerială care va funcţiona pe lângă Secretariatul General al Guvernului, constituită prin decizie a primului-ministru, formată din reprezentanţi ai Secretariatului General al Guvernului, Ministerului Finanţelor Publice, Ministerului Economiei, Ministerului Administraţiei şi Internelor, Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi Cancelariei Primului-Ministru *) .

modificat de
Lege nr. 28/2012 – pentru modificarea şi completarea unor acte normative în vederea îmbunătăţirii activităţii de valorificare a bunurilor sechestrate sau, după caz, intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului din 16 martie 2012, M. Of. 189/2012 ;


Timp de 14 zile puteti testa GRATUIT tot continutul Bibliotecii Legislative Legalis 2.0. Legislatie consolidata, Jurisprudenta romaneasca si europeana, Doctrina, Reviste online, Bibliografie