Prin OUG 121/2011 se modifica Legea 152/1998 privind infiintarea Agentiei Nationale pentru Locuinte.

Va prezentam formele consolidate ale articolelor care au suferit modificari, asa cum pot fi acestea vizualizate in Biblioteca pentru informare juridica online Legalis 2.0.


 Timp de 14 zile puteti testa GRATUIT tot continutul Bibliotecii Legislative Legalis 2.0. Legislatie consolidata, Jurisprudenta romaneasca si europeana, Doctrina, Reviste online, Bibliografie


Legea 152/1998 …. Art. 2

(1) A.N.L. are ca obiective:

a) realizarea unor montaje financiare;

b) atragerea şi administrarea resurselor financiare, în condiţiile prezentei legi, pentru construirea, cumpărarea, reabilitarea, consolidarea şi extinderea unor locuinţe, inclusiv pentru cele exploatate în regim de închiriere;

c) promovarea şi dezvoltarea la nivel sectorial şi naţional a unor programe privind construcţia de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, construcţia de locuinţe sociale şi de necesitate, construcţia şi/sau reabilitarea locuinţelor distruse ori grav avariate, situate în zonele afectate de calamităţi naturale, construcţia de locuinţe cu chirie şi/sau supuse vânzării prin atragerea capitalului privat, construcţia altor locuinţe proprietate publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi intervenţii la construcţii existente, în aplicarea măsurilor stabilite prin programe guvernamentale. Programele guvernamentale şi sursele de finanţare ale acestora se aprobă de Guvern, la propunerea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului;

c) promovarea şi dezvoltarea la nivel sectorial şi naţional a unor programe privind construcţia de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, construcţia de locuinţe sociale şi de necesitate, construcţia şi/sau reabilitarea locuinţelor distruse ori grav avariate, situate în zonele afectate de calamităţi naturale, construcţia de locuinţe cu chirie prin atragerea capitalului privat, inclusiv prin concesiune de lucrări publice, în condiţiile legii, construcţia altor locuinţe proprietate publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi intervenţii la construcţii existente, în aplicarea măsurilor stabilite prin programe guvernamentale. Programele guvernamentale şi sursele de finanţare ale acestora se aprobă de Guvern, la propunerea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului;

d) dobândirea de terenuri destinate construirii de locuinţe, în condiţiile legii, şi, după caz, monitorizarea unor programe pentru realizarea lucrărilor de viabilizare a acestora;

e) iniţierea şi/sau dezvoltarea, în condiţiile pieţei, a unor programe de construcţii de locuinţe proprietate privată prin credit ipotecar;

f) realizarea unor studii de specialitate privind piaţa imobiliară (cererea şi oferta de locuinţe, terenuri de construcţii, costuri etc.).

g) administrarea şi exploatarea locuinţelor realizate în cadrul programului privind construcţia de locuinţe cu chirie prin atragerea capitalului privat; exploatarea acestor locuinţe poate fi realizată de către A.N.L. şi prin operatori economici, inclusiv potrivit contractelor de concesiune de lucrări publice, încheiate în condiţiile legii; contractele de concesiune de lucrări publice pot cuprinde şi clauze privind colectarea chiriilor, gestionarea bunurilor materiale şi a fondurilor băneşti, efectuarea formalităţilor necesare în angajarea contractelor cu furnizorii de servicii pentru exploatarea locuinţelor, precum şi alte clauze necesare exploatării locuinţelor astfel realizate.

(2) Investiţiile privind construcţiile de locuinţe prevăzute la alin. (1) lit. c) sunt finanţate de la bugetul de stat şi/sau bugetele locale, din credite interne/externe, din surse ale investitorilor privaţi, precum şi din alte surse legal constituite.

(3) Administrarea, criteriile de repartizare, precum şi repartizarea şi vânzarea locuinţelor construite prin programul privind construcţia de locuinţe cu chirie şi/sau supuse vânzării prin atragerea capitalului privat, prevăzut la alin. (1) lit. c), se prevăd în actul normativ de aprobare a programului.

(3) Promovarea şi derularea investiţiilor în cadrul programului privind construcţia de locuinţe cu chirie prin atragerea capitalului privat, prevăzut la alin. (1) lit. c), inclusiv administrarea, exploatarea, criteriile de repartizare, precum şi repartizarea acestor locuinţe se prevăd în actul normativ de aprobare a programului.

(4) În structura cheltuielilor de investiţii prevăzute la alin. (2) va fi cuprinsă o cotă de 3% care se constituie venituri ale A.N.L., destinate acoperirii cheltuielilor efectuate pentru realizarea montajului financiar necesar, contractarea serviciilor de proiectare, contractarea şi urmărirea lucrărilor de execuţie, cu respectarea legislaţiei în vigoare.

(5) Aprobarea documentaţiilor tehnico-economice ale obiectivelor de investiţii prevăzute la alin. (2) se face în condiţiile legii.

(6) În aplicarea prevederilor art. 67 alin. 2 din Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, iniţierea şi dezvoltarea programelor de construcţii de locuinţe de către A.N.L. se fac cu avizul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.

(7) A.N.L. colaborează cu autorităţile administraţiei publice locale şi cu investitorii privaţi, după caz, pentru identificarea unor construcţii aflate în diverse stadii de execuţie sau finalizare şi neexploatate, care pot fi incluse în programele prevăzute la alin. (1) lit. c).

(7) A.N.L. colaborează cu autorităţile administraţiei publice locale pentru identificarea unor terenuri şi/sau construcţii aflate în diverse stadii de execuţie ori finalizare şi neexploatate, care pot fi incluse în programele prevăzute la alin. (1) lit. c), cu obligaţia acestora de a realiza, pe cheltuială proprie, evaluarea terenurilor şi/sau a construcţiilor nefinalizate aflate în diverse stadii de execuţie.

(71) Pentru construcţiile nefinalizate aflate în diverse stadii de execuţie, prevăzute la alin. (7), este obligatorie efectuarea de către autorităţile administraţiei publice locale, pe cheltuială proprie, a unei expertize tehnice şi energetice, după caz, de către experţi tehnici şi auditori energetici autorizaţi conform legii.

(8) Dezvoltarea construcţiilor de locuinţe în condiţiile prevăzute la alin. (1) lit. c) şi e) se face pe terenuri viabilizate sau a căror viabilizare se realizează corelat cu termenele de recepţie şi punere în funcţiune a locuinţelor.

(9) Resursele de finanţare în construcţia de locuinţe cu credit ipotecar care se realizează prin programele A.N.L. se constituie din sursele proprii ale beneficiarilor şi/sau din credite ipotecare acordate acestora de instituţii financiare autorizate potrivit legii.

(10) Pentru atragerea de resurse financiare suplimentare, precum şi pentru asigurarea terenurilor viabilizate, destinate construirii de locuinţe, persoanele juridice cu activităţi în construirea de locuinţe, de drumuri, în domeniul investiţiilor imobiliare, în domeniul serviciilor de gospodărie comunală, precum şi al celor de alimentare cu gaze şi energie electrică pot participa alături de A.N.L. şi/sau de autorităţile publice locale la finanţarea şi derularea unor proiecte pentru dezvoltarea zonelor de locuit, pe bază de contracte încheiate potrivit legii.

(11) În aplicarea prevederilor alin. (10), tipurile de contracte-cadru, forma şi conţinutul studiilor de prefezabilitate şi fezabilitate şi criteriile de analiză a eligibilităţii investitorilor se stabilesc prin norme metodologice ***) de aplicare a prezentei legi.

(12) În situaţia în care pe terenurile destinate amplasării construcţiilor de locuinţe care se realizează în cadrul programelor prevăzute la alin. (1) lit. c) nu s-a ajuns la faza autorizării lucrărilor de construcţie, în termen de un an de la preluarea în folosinţă gratuită a terenurilor, în condiţiile legii, A.N.L. va reanaliza în consiliul de administraţie oportunitatea continuării programelor de construcţii şi va stabili, împreună cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi cu autorităţile administraţiei publice locale implicate, modalitatea de utilizare a terenurilor respective şi de valorificare a proiectelor de execuţie realizate cu finanţare din surse bugetare.

(13) Pentru soluţionarea situaţiei prevăzute la alin. (12), A.N.L. este abilitată să ia următoarele măsuri:

a) în cazul în care, potrivit Programului de guvernare şi analizei efectuate împreună cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, este oportună continuarea programelor de construcţii de locuinţe prevăzute la alin. (1) lit. c), iar autorităţile administraţiei publice locale sunt de acord şi hotărăsc prelungirea acordării dreptului de folosinţă gratuită a terenurilor aferente, proiectele de execuţie realizate se valorifică în continuarea acestor programe;

b) în cazul în care autorităţile administraţiei publice locale sunt de acord şi hotărăsc prelungirea acordării dreptului de folosinţă gratuită a terenurilor către A.N.L., dar pentru dezvoltarea de către agenţie a unor programe de construcţii de locuinţe prin credit ipotecar, prevăzute la alin. (1) lit. e), proiectele de execuţie realizate cu finanţare din surse bugetare se valorifică în cadrul acestor programe, iar sumele rezultate se virează de A.N.L. la bugetul de stat;

c) în cazul în care autorităţile administraţiei publice locale nu sunt de acord cu prelungirea acordării dreptului de folosinţă gratuită asupra terenurilor către A.N.L. şi/sau solicită restituirea terenurilor, urmând să dezvolte pe acestea programe proprii de construcţii de locuinţe, A.N.L. va restitui, prin protocol, terenurile respective unităţilor administrativ-teritoriale implicate. Proiectele de execuţie realizate cu finanţare din surse bugetare pe terenurile respective se transmit, în mod gratuit, în proprietatea unităţilor administrativ-teritoriale şi se predau acestora de către A.N.L., prin protocolul prin care se restituie terenurile, în vederea dezvoltării programelor proprii de construcţii de locuinţe. Această măsură este aplicabilă şi în situaţia în care, potrivit Programului de guvernare şi analizei efectuate împreună cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, nu mai este oportună continuarea programelor de construcţii de locuinţe de către A.N.L.

modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 121/2011 – pentru modificarea şi completarea unor acte normative din 22 decembrie 2011, M. Of. 931/2011 ;


Legea 152/1998 …. Art. 3

(1) Terenurile destinate construirii de locuinţe prin A.N.L. pot fi proprietate publică ori privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi proprietate privată a persoanelor fizice ori juridice. Terenurile proprietate publică ori privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale se preiau de A.N.L. în folosinţă gratuită, în condiţiile legii, pe perioada realizării investiţiilor.

(1) Terenurile destinate construirii de locuinţe prin A.N.L. pot fi proprietate publică ori privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi proprietate privată a persoanelor fizice ori juridice. Terenurile proprietate publică ori privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale se preiau de A.N.L. în folosinţă gratuită, în condiţiile legii, pe perioada realizării investiţiilor, iar terenurile destinate construcţiei de locuinţe cu chirie prin atragerea capitalului privat se preiau de A.N.L. în folosinţă gratuită pe toată durata de existenţă a construcţiei.

(2) În cazul în care terenurile prevăzute la alin. (1) sunt în proprietatea publică ori privată a statului, acestea se transmit fără plată în proprietatea publică sau, după caz, în proprietatea privată a unităţilor administrativ-teritoriale în care sunt amplasate şi în administrarea consiliilor locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti şi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti ori, după caz, în administrarea consiliilor judeţene, în conformitate cu legislaţia în vigoare. A.N.L. îşi păstrează folosinţa gratuită a terenurilor pe perioada realizării investiţiilor.

(3) Pe terenurile aflate în proprietatea publică ori privată a statului, a unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi a persoanelor fizice sau juridice, utilităţile şi dotările tehnico-edilitare se realizează prin obiective de investiţii promovate de consiliile locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti, de Consiliul General al Municipiului Bucureşti sau de investitori privaţi, după caz, potrivit legii şi în corelare cu programele de construcţii de locuinţe.

(4) Terenurile aflate în proprietatea publică sau privată a statului şi în administrarea instituţiilor din sectorul de apărare naţională, ordine publică, siguranţă naţională, autorităţii judecătoreşti şi administraţiei naţionale a penitenciarelor se pot transfera, în condiţiile legii, în proprietatea autorităţilor administraţiei publice locale şi administrarea consiliilor locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti ori, după caz, a consiliilor judeţene sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti în vederea construirii de locuinţe.

(5) Pentru asigurarea corelării programelor de investiţii în viabilizarea terenurilor cu programele de investiţii în construcţia de locuinţe, A.N.L. va încheia contracte cu autorităţile administraţiei publice locale prin bugetul cărora se aprobă programul de investiţii publice pentru realizarea de utilităţi şi dotări tehnico-edilitare, în condiţiile art. 2 alin. (10) şi (11).

(6) Pentru terenurile proprietate privată a unităţilor administrativ-teritoriale, destinate realizării de locuinţe prin credite ipotecare, se vor stabili, prin hotărâre a consiliului local, modalitatea de atribuire a acestora către titularii dreptului de proprietate asupra locuinţelor, precum şi cuantumul redevenţei sau al taxei stabilite potrivit legii. Concesionarea sau, după caz, darea în folosinţă a terenurilor se face pentru toată durata de existenţă a construcţiilor.

(7) Stabilirea şi/sau clarificarea regimului juridic al terenurilor se realizează în baza planurilor urbanistice şi a studiilor de prefezabilitate aprobate, odată cu promovarea programelor de dezvoltare a construcţiilor de locuinţe prin programele prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. c) şi e).

modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 121/2011 – pentru modificarea şi completarea unor acte normative din 22 decembrie 2011, M. Of. 931/2011 ;


Legea 152/1998 …. Art. 7

(1) Fundamentarea alocaţiilor bugetare necesare anual se efectuează de A.N.L., prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, care este ordonatorul principal de credite.

(2) La fundamentarea alocaţiilor bugetare necesare anual se va avea în vedere utilizarea resurselor disponibile prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. b), c) şi h).

(3) Resursele prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. b) şi h) sunt disponibile în măsura în care acestea se regăsesc ca excedent al bugetului propriu al A.N.L., potrivit prevederilor art. 17 alin. (2).

(4) Acordarea alocaţiilor bugetare se va face în limita prevederilor bugetare anuale, aprobate cu această destinaţie.

(5) Alocaţiile de la bugetul de stat pentru constituirea resurselor A.N.L., stabilite în condiţiile legii, se cuprind în bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.

(6) A.N.L. va stabili anual programe de investiţii publice în construcţia de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, construcţia de locuinţe sociale şi de necesitate, construcţia şi/sau reabilitarea locuinţelor distruse ori grav avariate, situate în zonele afectate de calamităţi naturale, construcţia altor locuinţe proprietate publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi intervenţii la construcţii existente, pe baza proiectelor de investiţii aprobate în bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, în colaborare cu organele administraţiei publice locale şi centrale interesate, pe terenurile destinate amplasării acestor locuinţe potrivit legii.

(6) A.N.L. va stabili anual programe de investiţii publice în construcţia de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, construcţia de locuinţe sociale şi de necesitate, construcţia şi/sau reabilitarea locuinţelor distruse ori grav avariate, situate în zonele afectate de calamităţi naturale, construcţia de locuinţe cu chirie prin atragerea capitalului privat, construcţia altor locuinţe proprietate publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi intervenţii la construcţii existente, pe baza proiectelor de investiţii aprobate în bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, în colaborare cu organele administraţiei publice locale şi centrale interesate, pe terenurile destinate amplasării acestor locuinţe potrivit legii.

(7) Sumele încasate din chirii conform prevederilor art. 16 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, se vor distribui astfel: 50% din cuantum se constituie venit la bugetul de stat, 30% din cuantum revine investitorului privat şi 20% din cuantum revine A.N.L.

modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 121/2011 – pentru modificarea şi completarea unor acte normative din 22 decembrie 2011, M. Of. 931/2011 ;


Legea 152/1998 ….. Art. 8

(1) Tinerii, în sensul prevederilor prezentei legi, sunt persoane majore în vârstă de până la 35 de ani la data depunerii cererii pentru repartizarea unei locuinţe construite prin programele A.N.L., destinate închirierii, şi care pot primi repartiţii în cel mult 12 luni de la împlinirea acestei vârste.

(2) Locuinţele pentru tineri destinate închirierii, inclusiv cele construite şi destinate în mod exclusiv închirierii tinerilor specialişti din învăţământ sau sănătate, realizate în condiţiile prezentei legi, fac obiectul proprietăţii private a statului. Locuinţele pentru tineri destinate închirierii sunt administrate, în conformitate cu prevederile legale în materie aflate în vigoare, de autorităţile administraţiei publice locale ale unităţilor administrativ-teritoriale în care acestea sunt amplasate, iar cele destinate în mod exclusiv închirierii tinerilor specialişti din învăţământ sau sănătate sunt administrate de autorităţile administraţiei publice centrale din domeniul învăţământului, respectiv din domeniul sănătăţii sau în administrarea unor unităţi aflate în subordinea ori sub coordonarea acestor autorităţi, potrivit legii. Pentru celelalte locuinţe care se realizează prin programele de investiţii prevăzute la art. 7 alin. (6) regimul juridic şi modul de repartizare sunt prevăzute de Legea nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Locuinţele pentru tineri destinate închirierii, inclusiv cele construite şi destinate în mod exclusiv închirierii tinerilor specialişti din învăţământ sau sănătate, realizate în condiţiile prezentei legi, fac obiectul proprietăţii private a statului. Locuinţele pentru tineri destinate închirierii sunt administrate, în conformitate cu prevederile legale în materie aflate în vigoare, de autorităţile administraţiei publice locale ale unităţilor administrativ-teritoriale în care acestea sunt amplasate, iar cele destinate în mod exclusiv închirierii tinerilor specialişti din învăţământ sau sănătate sunt administrate de autorităţile administraţiei publice centrale din domeniul învăţământului, respectiv din domeniul sănătăţii ori sunt în administrarea unor unităţi aflate în subordinea sau sub coordonarea acestor autorităţi, potrivit legii. Locuinţele realizate în cadrul programului privind construcţia de locuinţe cu chirie prin atragerea capitalului privat fac obiectul proprietăţii publice a statului. Pentru celelalte locuinţe care se realizează prin programele de investiţii prevăzute la art. 7 alin. (6) regimul juridic şi modul de repartizare sunt prevăzute de Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

(3) Repartizarea locuinţelor pentru tineri destinate închirierii, construite şi date în exploatare prin programele derulate de A.N.L. conform prevederilor art. 7 alin. (6), se face după criterii stabilite şi adoptate de autorităţile administraţiei publice locale şi/sau centrale care preiau în administrare aceste locuinţe, cu avizul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, pe baza unorcriterii-cadru de acces la locuinţe şi, respectiv, de prioritate în repartizarea locuinţelor, aprobate prin hotărâre a Guvernului. În baza unor propuneri temeinic justificate pot fi adaptate la situaţii concrete existente pe plan local numai criteriile-cadru de acces la locuinţe şi numai din punctul de vedere al cuprinderii teritoriale.

(4) Contractele de închiriere se încheie pe o durată de 5 ani de la data repartizării locuinţei. După expirarea acestei perioade contractuale prelungirea contractului de închiriere se face pe o perioadă de un an, în următoarele condiţii:

a) prin recalcularea chiriei în condiţiile prevederilor art. 31 *) din Legea nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru titularii de contract care au împlinit vârsta de 35 de ani;

a) prin recalcularea chiriei, pentru titularii de contract care au împlinit vârsta de 35 de ani. Chiria va acoperi cheltuielile de administrare, întreţinere şi reparaţii, impozitele pe clădiri şi pe teren, precum şi recuperarea investiţiei, în funcţie de durata normată stabilită potrivit prevederilor legale, precum şi un profit supus negocierii între părţi.

b) prin păstrarea condiţiilor contractuale iniţiale referitoare la cuantumul chiriei, pentru titularii de contract care nu au împlinit vârsta de 35 de ani.

(5) Prevederile alin. (4) se aplică la toate prelungirile succesive ale contractului de închiriere, realizate în condiţiile legii.

modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 121/2011 – pentru modificarea şi completarea unor acte normative din 22 decembrie 2011, M. Of. 931/2011 ;


Timp de 14 zile puteti testa GRATUIT tot continutul Bibliotecii Legislative Legalis 2.0. Legislatie consolidata, Jurisprudenta romaneasca si europeana, Doctrina, Reviste online, Bibliografie