Deputatul Petru Movilă a anunţat, iniţierea unui proiect legislativ, alături de mai mulţi parlamentari, prin care victimelor accidentelor rutiere să le fie plătită spitalizarea din asigurarea la maşina a şoferului care a provocat incidentul.

Petru Movila a afirmat că, în cazul în care proiectul va fi adoptat, o parte din banii firmelor de asigurări vor merge către sistemul medical şi nu vor fi daţi direct persoanei care a avut de suferit în urma accidentului.

„Studiem deocamdată mai multe variante. Vrem să introducem această iniţiativă în Parlament la începutul lunii martie. Practic, o parte din banii daţi de firmele de asigurări vor merge direct în sistemul de sănătate. Cred că va apărea o opoziţie extraordinară din partea firmelor de asigurări, pentru că e posibil să vina şi să spună că vor creşte preţul asigurărilor”, a declarat deputatul Petru Movila.

Sursa: http://www.euroavocatura.ro