Produsul Intern Brut al Uniunii Europene a scăzut în trimestrul patru din 2009 cu 2,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior.

România a înregistrat a patra scădere dintre statele membre, de 6,6%, de aproape trei ori mai abruptă decât în UE şi s-a situat pe locul 4 în topul ţărilor cu cea mai mare scădere a PIB-ului.

Ţările baltice au avut scăderi mai puternice ale PIB-ului în ultimul trimestru din 2009, de 9,4% în Estonia, 13% în Lituania, respectiv 17,9% în Letonia, se arată într-un comunicat al Eurostat.

PIB-ul zonei euro s-a redus cu 2,1%.

Dintre cele 18 state membre care au raportat până acum datele privind evoluţia PIB din trimestrul patru, niciunul nu a înregistrat creştere faţă de aceeaşi perioadă din 2008.

Cele mai mici scăderi ale PIB au fost anunţate de Franţa, -0,3%, Portugalia, -0,8%, respectiv Austria, -1,8%.

Sursa: http://www.romania-actualitati.ro