Autoritatile ucrainene au revocat Decizia finala privind realizarea celei de a doua faze a proiectului de constructie a caii navigabile de mare adâncime Dunare – Marea Neagra (proiectul „Bâstroe”)

Autoritatile ucrainene au revocat Decizia finala privind realizarea celei de a doua faze a proiectului de constructie a caii navigabile de mare adâncime Dunare – Marea Neagra (proiectul „Bâstroe”), adoptata în mod unilateral în luna decembrie 2007. Actul de revocare a fost adoptat la data de 11 august 2008 de Cabinetul de ministri de la Kiev ca urmare a hotarârii celei de-a patra reuniuni a statelor parti la Conventia de la Espoo cu privire la evaluarea impactului asupra mediului in context transfrontalier, precum si ca urmare a angajamentului asumat de Ucraina cu ocazia aceleiasi reuniuni de a-si reconsidera decizia finala privind întreg proiectul Bâstroe.

Ambasadorul Ucrainei la Bucuresti, Markiyan Kulyk, a transmis în cadrul unei audiente care a avut loc la Ministerul Afacerilor Externe o copie a acestei decizii a autoritatilor de la Kiev.

Partea româna considera adoptarea deciziei de revocare a Deciziei de finalizare a proiectului „Bâstroe” din decembrie 2007 drept un pas înainte în directia conformarii de catre partea ucraineana cu dispozitiile conventiilor internationale si solicitarile diverselor organizatii internationale relevante. În acest context, MAE român reitereaza disponibilitatea partii române de a relua dialogul cu partea ucraineana, în vederea identificarii unei solutii la chestiunea proiectului ucrainean al canalului „Bâstroe” în deplina conformitate cu dreptul international.