În Monitorul Oficial nr. 927 din 17 noiembrie a.c. a fost publicată Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20 din 11 octombrie 2016 prin care Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Timișoara – Secția penală, în Dosarul nr. 9.395/30/2015 prin care, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept, dacă, „în cazul infracțiunii de proxenetism prevăzută de art. 213 din Codul penal – în modalitatea înlesnirii practicării prostituției, dacă faptele sunt săvârșite față de o persoană majoră și de una minoră, sunt realizate elementele constitutive ale unei singure infracțiuni prevăzute de art. 213 alin. (1) și (3) din Codul penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal sau două infracțiuni aflate în concurs, respectiv art. 213 alin. (1) din Codul penal și art. 213 alin. (3) din Codul penal, ambele cu aplicarea art. 38 din Codul penal.

În extras

ÎNALTA CURTE,

asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul și obiectul sesizării

Prin încheierea de ședință din data de 16 iunie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 9.395/30/2015, Curtea de Apel Timișoara – Secția I penală – a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea dezlegării de principiu a chestiunii de drept dacă în cazul infracțiunii de proxenetism prevăzute de art. 213 din Codul penal – în modalitatea înlesnirii practicării prostituției, dacă faptele sunt săvârșite față de o persoană majoră și de una minoră, sunt realizate elementele constitutive ale unei singure infracțiuni prevăzute de art. 213 alin. (1) și (3) din Codul penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal sau două infracțiuni aflate în concurs, respectiv art. 213 alin. (1) din Codul penal și art. 213 alin. (3) din Codul penal, ambele cu aplicarea art. 38 din Codul penal.

II. Expunerea succintă a cauzei

Prin Sentința penală nr. 108 din 15 martie 2016 pronunțată de Tribunalul Timiș – Secția penală, în baza art. 386 alin. (1) din Codul de procedură penală, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpaților:

C.A.I., din infracțiunile prevăzute de art. 211 alin. (1) din Codul penal (două infracțiuni), art. 213 alin. (1) din Codul penal (o infracțiune) și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal în infracțiunile prevăzute de art. 213 alin. (2) din Codul penal (o infracțiune), art. 213 alin. (1) din Codul penal (o infracțiune) și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal.

D.V., din infracțiunile prevăzute de art. 211 alin. (1) din Codul penal și de proxenetism prevăzută de art. 213 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal în infracțiunile prevăzute de art. 213 alin. (1) și (3) din Codul penal (o infracțiune) și de art. 213 alin. (1) din Codul penal (o infracțiune) cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal.

S.V., din infracțiunile prevăzute de art. 211 alin. (1) din Codul penal (două infracțiuni) cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal în infracțiunea prevăzută de art. 213 alin. (1) și (3) din Codul penal (o infracțiune).

În temeiul art. 213 alin. (1) și (3) din Codul penal cu aplicarea art. 75 alin. (2) din Codul penal a fost condamnată inculpata C.A.I. la pedeapsa de 2 ani și 7 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism raportat la victimele minore B.V. și F. P.

În temeiul art. 213 alin. (1) din Codul penal cu aplicarea art. 75 alin. (2) din Codul penal a fost condamnată aceeași inculpată la pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracțiunea de proxenetism raportat la partea vătămată majoră D.E.

În temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri a fost condamnată aceeași inculpată la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru deținerea de droguri de risc pentru consum propriu.

În temeiul art. 38 din Codul penal și art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal s-au contopit pedepsele și s-a aplicat inculpatei C.A.I. pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani și 7 luni închisoare la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 5 luni, pedeapsa rezultantă fiind de 3 ani închisoare.

În baza art. 91 din Codul penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 213 alin. (1) și (3) din Codul penal a fost condamnat inculpatul D.V. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism raportat la victima minoră B.V.

În temeiul art. 213 alin. (1) din Codul penal a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru infracțiunea de proxenetism raportat la C.A.

În temeiul art. 38 din Codul penal și art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal s-au contopit pedepsele și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare la care a fost aplicat sporul obligatoriu de 8 luni, pedeapsa rezultantă fiind de 3 ani și 8 luni închisoare.

În temeiul art. 213 alin (1) și (3) din Codul penal cu aplicarea art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, a fost condamnat inculpatul S.V. la pedeapsa de 2 ani și 5 luni închisoare pentru infracțiunea de proxenetism raportat la victimele minore B.V. și F.P.

În temeiul art. 67 alin. (2) din Codul penal i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 lit. a), b) și g) din Codul penal.

În temeiul art. 65 alin. (1) din Codul penal i-au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din Codul penal de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 91 din Codul penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Inculpata C.A.I., în perioada octombrie 2014-august 2015, le-a racolat pe persoanele vătămate minore F.P.M. și B.V.A. în vederea practicării prostituției, sens în care le-a primit în apartamentul său, ulterior le-a închiriat un alt apartament și le-a adus clienți dobândind venituri financiare cu titlu de împrumut din activitatea de prostituție realizată de minorele B.V.A. și F.P.M. În vara anului 2015 aceeași inculpată a înlesnit practicarea prostituției de către persoana vătămată majoră D.E. prin furnizarea de clienți.

Inculpatul D.V. în perioada octombrie 2014-august 2015 a primit-o pe persoana vătămată B.V.A, în vederea practicării prostituției, în apartamentul din T., dobândind venituri din cedarea folosinței bunurilor, cunoscând că provin din activitatea de prostituție realizată de inculpată. Același inculpat a înlesnit practicarea prostituției de către inculpata C.A.I. căreia i-a închiriat apartamentele pe care le deținea în T., dobândind venituri din cedarea folosinței bunurilor, cunoscând că provin din activitatea de prostituție realizată de inculpată.

În ce îl privește pe inculpatul S.V., s-a reținut că în perioada octombrie 2014-august 2015 le-a primit pe persoanele vătămate minore B.V.A. și F.M.P., în vederea practicării prostituției în apartamentele din T., dobândind venituri din cedarea folosinței bunurilor, cunoscând că provin din activitatea de prostituție realizată de minorele B.V. și F.M.P.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Timișoara, inculpații C.A.I., D.V. și persoana vătămată B.V.A.

În motivarea apelului, parchetul a invocat nelegalitatea pedepsei aplicate inculpatei C.A.I., precum și netemeinicia schimbării încadrării juridice din infracțiunile de trafic de minori prevăzută de art. 211 din Codul penal în infracțiunea de proxenetism prevăzută de art. 213 alin. (2) din Codul penal (o infracțiune), art. 213 alin. (1) din Codul penal (o infracțiune) și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal.

Apărătorul ales al inculpatului D.V. a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunile prevăzute de art. 213 alin. (1) din Codul penal și art. 213 alin. (3) din Codul penal, cu aplicarea art. 38 din Codul penal, în infracțiunea prevăzută de art. 213 alin. (1) și (3) din Codul penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal.

În acest sens, inculpatul a învederat că sunt îndeplinite condițiile infracțiunii continuate prevăzute de art. 35 din Codul penal, întrucât există unitatea subiectului activ; faptele deduse judecății au constat în săvârșirea, la diferite intervale de timp, a mai multor acțiuni sau inacțiuni, respectiv ar fi cazat două persoane, pe coinculpata C.A.I. în luna octombrie a anului 2014 până în august 2015 și pe partea civilă B.V.A. în perioada octombrie-noiembrie 2014; acțiuni ce au fost considerate activități de înlesnire, perceperea chiriilor de la acestea a fost considerată o acțiune de obținere de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției, iar actele materiale comise au prezentat fiecare, în parte, conținutul aceleiași infracțiuni. Totodată, inculpatul a susținut că unitatea infracțională nu este afectată când unele dintre actele componente ale infracțiunii continuate sunt susceptibile de încadrare în textul ce incriminează fapta în forma de bază, iar altele în variante calificate ale acesteia

[situația art. 213 alin. (1) și (3) din Codul penal], fiind suficient ca ansamblul pluralității actelor să aibă la bază o unică hotărâre, să existe o omogenitate a acțiunilor compatibile cu unitatea de rezoluție; precum și că în raport cu art. 238 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, dar și art. 213 alin. (1) teza finală din Codul penal este îndeplinită și condiția unității de subiect pasiv.

La termenul din 16 iunie 206, instanța a pus în discuție cererea inculpatului D.V. de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile prin care să se dea dezlegare chestiunii de drept: „în cazul infracțiunii de proxenetism prevăzute de art. 213 din Codul penal – în modalitatea înlesnirii practicării prostituției, dacă faptele sunt săvârșite față de o persoană majoră și de una minoră, sunt realizate elementele constitutive ale unei singure infracțiuni prevăzute de art. 213 alin. (1) și (3) din Codul penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal sau două infracțiuni aflate în concurs, respectiv art. 213 alin. (1) din Codul penal și art. 213 alin. (3) din Codul penal, ambele cu aplicarea art. 38 din Codul penal.”

Prin încheierea de sesizare din data de 16 iunie 2016, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, Curtea de Apel Timișoara – Secția penală a dispus sesizarea instanței supreme în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile referitor la chestiunea de drept anterior menționată.

III. Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție

Completul de judecată a apreciat că, în cazul infracțiunii de proxenetism prevăzute de art. 213 din Codul penal – în modalitatea înlesnirii practicării prostituției săvârșirea faptelor față de o persoană majoră și de una minoră, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, conduce la întrunirea elementelor constitutive ale unei singure infracțiuni prevăzute de art. 213 alin. (1) și (3) din Codul penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal.

Argumentele în susținerea acestei soluții derivă din însăși voința legiuitorului, în sensul că pluralitatea de subiecți pasivi nu determină o pluralitate de infracțiuni, ci o infracțiune unică de proxenetism, iar în alin. (3) al art. 213 din Codul penal este reglementată o variantă agravată a infracțiunii care absoarbe în conținutul său forma-tip.

Astfel, formularea din art. 213 alin. (1) din Codul penal – de către una sau mai multe persoane conduce la concluzia că numărul subiecților pasivi, indiferent de modalitatea de săvârșire a infracțiunii, caracterizează doar pericolul social al faptelor săvârșite, constituie element de circumstanțiere și nu conduce la reținerea mai multor infracțiuni.

Totodată, varianta agravată a unei infracțiuni presupune mai întâi condițiile conținutului variantei-tip, la care se adaugă anumite elemente circumstanțiale, care pot să se refere la aspectul material sau moral al faptei, la obiectul sau subiecții acesteia, ori la locul și timpul săvârșirii acesteia, conducând la o gravitate mai ridicată.

În cazul infracțiunii de proxenetism, reglementarea variantei agravate din art.213 alin. (3) din Codul penal are în vedere calitatea subiectului pasiv, aceea de persoană minoră, circumstanță care se grefează pe elementele constitutive de la alin. (1) al aceluiași articol și nu conduce la o pluralitate de infracțiuni.

În plus, în opinia completului de judecată al Curții de Apel Timișoara, nu pot fi reținute ca argumente dispozițiile art. 238 lit. b) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, întrucât în noua reglementare infracțiunea de proxenetism este o infracțiune contra persoanei.

Astfel, o analiză în acest sens a fost efectuată de Curtea Constituțională în considerentele Deciziei nr. 874 din 15 decembrie 2015 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 213 alin. (1) din Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 170 din 7 martie 2016, în care s-a arătat că: Rațiuni de politică penală – referitoare la asigurarea protecției persoanelor vulnerabile față de faptele de exploatare a acestora prin practicarea prostituției – au impus însă legiuitorului să incrimineze, în continuare, proxenetismul, atât în modalitățile normative simple de la art. 213 alin. (1) din noul Cod penal, cât și în modalitățile agravate reglementate la alin. (2) și (3) ale aceluiași articol, valoarea socială ocrotită fiind diferită față de cea avută în vedere de Codul penal anterior.

De altfel, Codul penal din 1969 prevedea infracțiunea de proxenetism în titlul IX- Infracțiuni care aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială”, la cap. IV – Alte infracțiuni carie aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială”, în timp ce în noul Cod penal incriminarea faptei de proxenetism a fost adusă în titlul destinat protecției persoanei, care este titlul I – „Infracțiuni contra persoanei”, printre infracțiunile care se referă la exploatarea persoanelor vulnerabile, având reglementarea în cap. VII – „Traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile”.

Astfel, pornind de la grupul de infracțiuni în cadrul căruia a fost inclusă fapta de proxenetism în noul Cod penal, obiectul juridic principal al acestei infracțiuni constă în relațiile sociale referitoare la atributele fundamentale ale persoanei, relații care presupun procurarea mijloacelor de existență prin muncă, în condiții de respect pentru regulile de morală și de asigurare a demnității umane, cu excluderea oricăror acte de dobândire a unor foloase patrimoniale din practicarea prostituției de către o altă persoană.

Având în vedere necesitatea reprimării proxenetismului și ținând cont de faptul că acesta este legat, în mod indisolubil, de comerțul sexual, a fost necesară, totodată, și definirea „practicării prostituției”, în art. 213 alin. (4) din noul Cod penal, ca fiind întreținerea de acte sexuale cu diferite persoane în scopul obținerii de foloase patrimoniale pentru sine sau pentru altul.

Prin urmare, completul de judecată a apreciat că subiectul pasiv principal al infracțiunii de proxenetism este persoana asupra căreia se răsfrâng activitățile menționate de art. 213 alin. (1) din Codul penal.

IV. Punctele de vedere ale procurorului și părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Apărătorul inculpatul D.V. a opinat în sensul că în cazul infracțiunii de proxenetism prevăzute de art. 213 din Codul penal – în modalitatea înlesnirii practicării prostituției, săvârșirea faptelor față de o persoană majoră și de una minoră conduce la realizarea elementelor constitutive ale unei singure infracțiuni prevăzute de art. 213 alin. (1) și (3) din Codul penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal.

A subliniat că se face o diferențiere netă de infracțiunile contra persoanei (cum ar fi chiar cea de la art. 211 traficul de minori, dar și de alte infracțiuni cu subiecți pasivi multipli, unde pluralitatea acestora atrage pluralitatea infracțională, iar noma de la art. 213 alin. (1) din Codul penal transformă o pluralitate într-o unitate legală, prin voința legii, aceasta nefiind afectată de numărul persoanelor la care se referă.

Totodată, apărătorul inculpatului D.V. a susținut că ar fi absurd să se accepte că, din moment ce art. 213 din Codul penal este structurat sub forma arătată, unitatea infracțională este aplicabilă doar alin. (1) luat individual ori doar alin. (3) referitor la minori. Norma arată cu claritate că, indiferent de numărul subiecților pasivi secundari, indiferent dacă sunt toți majori sau minori sau unii majorii și unii minori, este vorba de o infracțiune unică; în caz contrar, ar fi mai favorabilă unui inculpat înlesnirea practicării prostituției de către un număr ridicat doar de minore, decât al unei majore și al unei minore, ceea ce ar fi întru totul absurd și contrar spiritului reglementării.

În susținerea acestei soluții au mai fost invocate și dispozițiile art. 238 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, care s-a dorit a fi o atenuare a rigorilor art. 35 din Codul penal privitor la infracțiunea continuată. În acest sens, a învederat că doctrina de drept penal a statuat în unanimitate că în situația infracțiunii de proxenetism prevăzute de art. 213 din Codul penal subiectul pasiv principal este statul, iar nu persoanele a căror activitate este înlesnită, aceste persoane fiind doar subiecți pasivi secundari, deoarece, spre deosebire de infracțiunea prevăzută de art. 211 din Codul penal, ele nu sunt exploatate, silite la a practica prostituția, ci doar ajutate.

Concluzionând, a arătat că din coroborarea art. 238 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal cu aspectul că subiectul pasiv principal al infracțiunii sunt statul și societatea, alături de prevederea din finalul alin. (1) al art. 213 din Codul penal, a rezultat că pluralitatea de infracțiuni este exclusă în cazul infracțiunii de proxenetism, în toate cazurile.

În acest sens, a fost invocată și Decizia nr. XVI din 19 martie 2007 cu privire la raportul dintre infracțiunea de proxenetism prevăzută în art. 329 din Codul penal și infracțiunea de trafic de persoane prevăzută în art. 12 din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 17 iulie 2008).

Reprezentantul Ministerului Public și avocații aleși ai celorlalte părți s-au raliat punctului de vedere al celui care a solicitat sesizarea pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile privind dezlegarea chestiunii de drept în cauză.

V. Punctele de vedere exprimate de către curțile de apel și instanțele judecătorești arondate

În conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat punctul de vedere al instanțelor judecătorești asupra chestiunii de drept supuse dezlegării.

Au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuție curțile de apel Alba Iulia, Bacău, Brașov, București, Cluj, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Oradea, Ploiești, Suceava, Târgu Mureș, Timișoara și Pitești și instanțele arondate acestora.

În urma analizei răspunsurilor primite au rezultat, în principal, două opinii în legătură cu problema sesizată:

Prima este în sensul că, în cazul infracțiunii de proxenetism prevăzute de art. 213 din Codul penal în modalitatea înlesnirii practicării prostituției, dacă faptele sunt săvârșite față de o persoană majoră și una minoră, sunt întrunite elementele constitutive ale unei singure infracțiuni de proxenetism, în varianta agravată prevăzută de art. 213 alin. (1) și (3) din Codul penal.

S-a apreciat că, din conținutul normei de incriminare, pluralitatea subiecților pasivi nu determină o pluralitate de infracțiuni.

În continuare, s-a arătat că alta ar fi fost situația în cazul în care legiuitorul ar fi folosit în alin. (1) al art. 213 din Codul penal sintagma „de către o persoană”, iar ulterior, într-un alt alineat, o formă agravată dată de numărul subiecților pasivi.

În cea de-a doua opinie s-a arătat că, în cazul infracțiunii de proxenetism prevăzute de art. 213 din Codul penal, în modalitatea înlesnirii practicării prostituției, săvârșirea faptelor față de o persoană majoră și de una minoră, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, conduce la întrunirea elementelor constitutive ale unei singure infracțiuni prevăzute de art. 213 alin. (1) și (3) din Codul penal cu aplicarea art. 35 alin(1) din Codul penal.

În alin. (3) al art. 213 din Codul penal este reglementată o variantă agravată a infracțiunii, care absoarbe în conținutul său forma-tip.

Astfel, formularea din art. 213 alin. (1) din Codul penal „de către una sau mai multe persoane” conduce la concluzia că numărul subiecților pasivi, indiferent de modalitatea de săvârșire a infracțiunii, caracterizează doar pericolul social al faptelor săvârșite, constituie element de circumstanțiere și nu conduce la reținerea mai multor infracțiuni.

A fost exprimată și o opinie cvasisingulară (Judecătoria Câmpina și Judecătoria Sinaia) în sensul că, în cazul infracțiunii de proxenetism prevăzute de art. 213 din Codul penal – în modalitatea înlesnirii practicării prostituției – în situația în care faptele sunt săvârșite față de o persoană majoră și una minoră, sunt realizate elementele constitutive a două infracțiuni aflate în concurs, respectiv art. 213 alin. (1) din Codul penal și art. 213 alin. (3) din Codul penal, cu aplicarea art. 38 din Codul penal.

VI. Opinia specialiștilor consultați

Nu au fost înaintate opinii din partea specialiștilor în drept penal asupra chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării.

VII. Examenul jurisprudenței în materie

1. Jurisprudența națională relevantă

La nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție nu au fost identificate hotărâri judecătorești pronunțate asupra problemei de drept în discuție.

Ca urmare a comunicării opiniei judecătorilor din cadrul Curții de Apel Alba Iulia și instanțelor arondate, au fost înaintate următoarele hotărâri:

Sentința penală nr. 166 din 3 decembrie 2015, a Tribunalului Hunedoara (nedefinitivă) prin care s-a dispus, printre altele, condamnarea inculpaților C.M.C., P.O.D. și P.S.M. pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism prevăzute de art. 213 alin. (1) și (3) din Codul penal, prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunile prevăzute de art. 211 alin. (1) din Codul penal (două fapte) și art. 213 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal.

Sentința penală nr. 638 din 30 decembrie 2014 a Judecătoriei Sibiu (nedefinitivă), prin care s-a dispus, printre altele, condamnarea inculpaților I.F.C., în temeiul art. 213 alin. (1) din Codul penal, și a inculpatului I.C.A., în temeiul art. 213 alin. (1) și (3) din Codul penal, pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism în formă agravată.

Ca urmare a comunicării opiniei majoritare a judecătorilor din cadrul Curții de Apel București și instanțelor arondate (Tribunalul București, Tribunalul Ialomița și Judecătoria Alexandria), au fost înaintate următoarele hotărârii:

Decizia penală nr. 617/A din 22 aprilie 2015 a Curții de Apel București – Secția a II-a penală pronunțată în soluționarea apelurilor formulate împotriva Sentinței penale nr. 50 din 2 februarie 2015 a Judecătoriei Sectorului 2 București, în Dosarul nr. 18.126/300/2014, prin care s-a dispus, printre altele, respingerea, ca nefondate, a apelurilor declarate de apelanții inculpați M.I.G., D.D.M., F.A., M.L.C., G.D., V.Ș. și Z.E.M. împotriva sentinței mai sus menționate prin care în temeiul art. 213 alin. (1) și (3) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal,art. 36 alin. (1) din Codul penal,art. 396 alin. (1) și (10) din Codul de procedură penală, cu referire la art. 79 alin. (3) din Codul penal au fost condamnați inculpații mai sus menționați.

Sentința penală nr. 50 din 2 februarie 2015 a Judecătoriei Sectorului 2 București – Secția penală prin care s-a dispus, printre altele, condamnarea inculpaților M.I.G., Z.E.M., D.D.M.S, V Ș.F.A. și G.D. în temeiul art. 213 alin. (1) și (3) din Codul penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal,art. 36 alin. (1) din Codul penal,art. 396 alin. (1) și (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 79 alin. (3) din Codul penal.

Sentința penală nr. 183 din 6 mai 2016 a Judecătoriei Alexandria – Secția penală privind pe inculpații G.N., S.D., S.N.I., P.R.P. și R.D.A. prin care s-a dispus, printre altele, condamnarea inculpaților în temeiul art. 213 alin. (1) și (3) din Codul penal cu aplicarea art. 41 alin. (1) din Codul penal,art. 77 alin. (1) din Codul penal, raportat la art. 396 alin. (1), (2) și (10) din Codul de procedură penală.

VIII. Punctul de vedere exprimat de Direcția legislație, studii, documentare și informatică juridică din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost următoarea:

Acțiunea de înlesnire a practicării prostituției, săvârșită față de o persoană majoră și un minor, constituie infracțiunea unică de proxenetism prevăzută în art. 213 alin. (1) și (3) din Codul penal. În această ipoteză, pluralitatea de subiecți pasivi nu generează un concurs de infracțiuni, ci o unică infracțiune de proxenetism.

Acțiunile de înlesnire a practicării prostituției, săvârșite la diferite intervale de timp, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, față de aceleași persoane (persoana majoră și minorul), constituie infracțiunea unică de proxenetism în formă continuată prevăzută în art. 213 alin. (1) și (3) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal. În acest caz, condiția privind unitatea subiectului pasiv stabilită în art. 35 alin. (1) din Codul penal este îndeplinită.

Acțiunile distincte de înlesnire a practicării prostituției, săvârșite la diferite intervale de timp, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, separat față de o persoană majoră și față de un minor, generează un concurs de infracțiuni conform art. 38 alin. (1) din Codul penal, întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de proxenetism prevăzute în art. 213 alin. (1) din Codul penal în raport cu persoana majoră și ale infracțiunii de proxenetism prevăzute în art. 213 alin. (1) și (3) din Codul penal în raport cu minorul. În această ipoteză nu există o unitate a subiectului pasiv, în accepțiunea art. 35 alin. (1) din Codul penal, întrucât o acțiune distinctă de înlesnire a practicării prostituției comisă față de o persoană majoră și o acțiune distinctă de înlesnire a practicării prostituției comisă față de un minor nu prezintă unitatea subiectului pasiv și determină, în consecință, existența unui concurs de infracțiuni.

În argumentarea acestui punct de vedere s-a susținut că pluralitatea de subiecți pasivi generează o pluralitate de infracțiuni sub forma concursului de infracțiuni, cu excepția infracțiunilor contra persoanei pentru care, prin voința exprimată în norma de incriminare, legiuitorul construiește o unitate de infracțiune în ipoteza pluralității de subiecți pasivi.

Deopotrivă, s-a susținut că în dispozițiile art. 213 alin. (3) din Codul penal legiuitorul a reglementat o variantă agravată a infracțiunii de proxenetism, stabilind că, dacă faptele sunt săvârșite față de un minor, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate. Dispozițiile art. 213 alin. (3) din Codul penal, referindu-se la „fapte”, încorporează fapta descrisă în art. 213 alin. (1) din Codul penal (forma tipică sau de bază a infracțiunii) și fapta descrisă în art. 213 alin. (2) din Codul penal (o primă variantă agravată).

Prin urmare, o acțiune de înlesnire a practicării prostituției de către o persoană majoră și de către un minor întrunește elementele constitutive ale infracțiunii unice de proxenetism prevăzute în art. 213 alin. (1) și (3) din Codul penal.

Astfel, ori de câte ori acțiunile de înlesnire a practicării prostituției sunt săvârșite la diferite intervale de timp, în realizarea aceleiași rezoluții, față de aceiași subiecți pasivi (persoana majoră și minorul), există o infracțiune unică de proxenetism prevăzută în art. 213 alin. (1) și (3) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal.

IX. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

Prin Adresa nr. 9.639/C/1.774/III-5/2016, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția judiciară, Serviciul judiciar penal a comunicat concluziile asupra chestiunii de drept supuse dezlegării, solicitând admiterea sesizării formulate de Curtea de Apel Timișoara cu consecința stabilirii faptului că „în cazul infracțiunii de proxenetism prevăzute de art. 213 din Codul penal-în modalitatea înlesnirii practicării prostituției, dacă faptele sunt săvârșite față de o persoană majoră și de una minoră, sunt realizate elementele constitutive ale unei singure infracțiuni prevăzute de art. 213 alin. (1) și (3) din Codul penal, în măsura în care elementul material se săvârșește, cu privire la toate persoanele/subiecți pasivi, într-o unitate de împrejurare, sau două infracțiuni aflate în concurs, respectiv art. 213 alin. (1) din Codul penai și art. 213 alin. (3) din Codul penal, ambele cu aplicarea art. 38 din Codul penal”, în măsura în care elementul material nu este realizat într-o unitate de împrejurare.

În argumentarea soluției s-a arătat că va exista o unitate de infracțiune dacă fapta a fost comisă într-o unitate de împrejurare, indiferent dacă față de una dintre persoane fapta a fost săvârșită cu intenție directă, iar față de alta cu intenție indirectă și indiferent dacă rezoluția infracțională a fost luată concomitent față de toate persoanele sau succesiv. S-a mai susținut că existența unei unități de împrejurare este o chestiune de fapt (de competența exclusivă a instanței învestite cu soluționarea acțiunii penale, instanță care va verifica și stabili eventuala existență a acesteia).

X. Dispoziții legale incidente:

Art. 213 alin. (1) și (3) din Codul penal- Proxenetismul

„(1) Determinarea sau înlesnirea practicării prostituției ori obținerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției de către una sau mai multe persoane se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

……………………………………………………………………………………………………………………………………

(3) Dacă faptele sunt săvârșite față de un minor, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate.”

Art. 35 din Codul penal- Unitatea infracțiunii continuate și a celei complexe

„(1) Infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții și împotriva aceluiași subiect pasiv, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni.

(2) Infracțiunea este complexă când în conținutul său intră, ca element constitutiv sau ca element circumstanțial agravant, o acțiune sau o inacțiune care constituie prin ea însăși o faptă prevăzută de legea penală.”

Art. 238 lit. b) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal

„În aplicarea dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Codul penal, condiția unității subiectului pasiv se consideră îndeplinită și atunci când:

…………………………………………………………………………………………………………………………

b) infracțiunea a adus atingere unor subiecți pasivi secundari diferiți, dar subiectul pasiv principal este unic.”

Art. 38 din Codul penal – Concursul de infracțiuni

„(1) Există concurs real de infracțiuni când două sau mai multe infracțiuni au fost săvârșite de aceeași persoană, prin acțiuni sau inacțiuni distincte, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele. Există concurs real de infracțiuni și atunci când una dintre infracțiuni a fost comisă pentru săvârșirea sau ascunderea altei infracțiuni.

(2) Există concurs formal de infracțiuni când o acțiune sau o inacțiune săvârșită de o persoană, din cauza împrejurărilor în care a avut loc sau a urmărilor pe care le-a produs, realizează conținutul mai multor infracțiuni.”

XI. Opinia judecătorului-raportor

Referitor la chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită, opinia judecătorului-raportor a fost în sensul de a se admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Timișoara – Secția penală în Dosarul nr. 9.395/30/2015 și a se stabili că în cazul în care infracțiunea de proxenetism, în varianta înlesnirii practicării prostituției, se săvârșește asupra a două sau mai multe persoane vătămate majore și minore, în „aceeași împrejurare”, se va reține o singură infracțiune de proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (1) și (3) din Codul penal, în formă simplă. Ori de câte ori infracțiunea de proxenetism, în varianta înlesnirii practicării prostituției, se săvârșește asupra a două sau mai multe persoane vătămate majore și/sau minore, fără legătură între ele, se va reține un concurs de infracțiuni, prevăzute de art. 213 alin. (1), art. 213 alin. (3) sau art. 213 alin. (1) și (3) din Codul penal, după caz, cu reținerea dispozițiilor art. 38 alin. (1) din Codul penal.

XII. Înalta Curte de Casație și Justiție

Examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Timișoara în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reține următoarele:

A) Cu privire la admisibilitatea sesizării

Reglementând condițiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, legiuitorul a stabilit prin dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală posibilitatea Înaltei Curți, a curții de apel și a tribunalului, învestite cu soluționarea unei cauze în ultimă instanță, care constată, în cursul judecății, existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei și asupra căreia instanța nu a statuat încă printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui asemenea recurs să sesizeze Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prin care să se dea rezolvare de principiu respectivei probleme de drept.

Astfel, sesizarea completului competent să pronunțe hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pentru a fi admisibilă, trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe cerințe, respectiv să fie solicitată într-o cauză aflată în curs de judecată în ultimă instanță, pe rolul uneia dintre instanțele prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, obiectul acesteia să vizeze o chestiune de drept de care depinde soluționarea pe fond a cauzei, iar problema de drept să nu fi fost dezlegată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin mecanismele legale ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către instanțele judecătorești și nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii.

În ceea ce privește îndeplinirea primei condiții, se constată că ne aflăm în prezența unui complet sesizat cu soluționarea în ultimă instanță a cauzei, respectiv Curtea de Apel Timișoara a fost învestită cu soluționarea apelurilor declarate de inculpații C.A.I., D.V., persoana vătămată B.V.A. și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Timișoara împotriva Sentinței penale nr. 108 din 15 martie 2016 pronunțate de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 9.395/30/2015.

De asemenea, chestiunea de drept cu care a fost sesizată instanța supremă nu a primit încă o rezolvare printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui asemenea recurs; soluționarea pe fond a cauzei depinde de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării.

Astfel, în legătură cu această ultimă condiție se constată că în cazul inculpatului apelant D.V. s-a dispus de către prima instanță soluția de condamnare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 213 alin. (1) și (3) din Codul penal și de art. 213 alin. (1) din Codul penal, în concurs, cu aplicarea art. 38 din Codul penal, iar în ipoteza în care se va statua în sensul că este posibilă o încadrare juridică într-o singură infracțiune prevăzută de art. 213 alin. (1) și (3) din Codul penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, tratamentul sancționator este în acest caz mai favorabil inculpatului.

De altfel, unul dintre motivele de apel formulate în cauză vizează însăși schimbarea încadrării juridice într-o singură infracțiune de proxenetism prevăzută de art. 213 alin. (1) și (3) din Codul penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal.

În concluzie, sesizarea completului competent să pronunțe hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept îndeplinește cumulativ cerințele legale pentru admisibilitatea acesteia.

B) Chestiunea de drept ce face obiectul sesizării

Potrivit art. 213 alin. (1) din Codul penal, constituie infracțiunea de proxenetism determinarea sau înlesnirea practicării prostituției ori obținerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției de către una sau mai multe persoane.

O primă observație care se impune a fi făcută sub aspectul incriminării faptei de proxenetism în noul Cod penal este legată de locul în care se află aceasta, respectiv în titlul I al părții speciale, în cap. VII – Traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile.

În Codul penal din 1969, această faptă era incriminată (într-o variantă modificată) în art. 329, situat în titlul IX – Infracțiuni care aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială, cap. IV – Alte infracțiuni care aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială.

În doctrină, este considerată firească incriminarea în titlul destinat protecției persoanei, printre infracțiunile care se referă la exploatarea persoanelor vulnerabile, libertatea persoanei fiind principala valoare protejată prin aceasta (V. Cioclei în Codul penal – Comentarii pe articole, Ed. C.H. Beck, București, 2014, p. 446).

A doua observație care trebuie făcută este legată de dispozițiile care definesc infracțiunea continuată în actualul Cod penal.

Astfel, potrivit art. 35 alin. (1) din Codul penal, infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții și împotriva aceluiași subiect pasiv, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni.

Se observă, așadar, că față de reglementarea anterioară (art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969), legiuitorul a impus o condiție suplimentară pentru a ne afla în prezența unei infracțiuni continuate.

Astfel, pe lângă unitatea de subiect activ, de rezoluție infracțională și a actelor de executare, noul legiuitor a impus și condiția unității persoanei vătămate.

Pentru a aprecia însă dacă într-o anumită situație ne aflăm în prezența unei infracțiuni continuate trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 238 lit. b) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, care prevăd că, în aplicarea dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Codul penal, condiția unității subiectului pasiv se consideră îndeplinită și atunci când infracțiunea a adus atingere unor subiecți pasivi secundari diferiți, dar subiectul pasiv principal este unic.

În concret, pentru a aprecia dacă în cazul infracțiunii de proxenetism sunt aplicabile dispozițiile din Legea de punere în aplicare a Codului penal (Legea nr. 187/2012), este necesar a se stabili care este obiectul juridic, respectiv valoarea socială ocrotită, și, drept urmare, titularul acesteia.

În acest demers, se consideră că trebuie avută în vedere, pe lângă considerațiile privitoare la capitolul în care se află această incriminare, și Decizia nr. XVI din 19 martie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, cu privire la raportul dintre infracțiunea de proxenetism prevăzută în art. 329 din Codul penal și infracțiunea de trafic de persoane prevăzută în art. 12 din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 17 iulie 2008).

Astfel, potrivit deciziei amintite, distincția dintre infracțiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 12 și, respectiv, art. 13 din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane și cea de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. 1 din Codul penal (din 1969) este dată de obiectul juridic generic diferit al celor două incriminări, respectiv de valoarea socială diferită, protejată de legiuitor prin textele incriminatorii ale celor două legi: în cazul infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, aceasta este apărarea dreptului la libertatea de voință și acțiune a persoanei, iar în cazul infracțiunii de proxenetism prevăzute de art. 329 din Codul penal (din 1969), apărarea bunelor moravuri în relațiile de conviețuire socială și de asigurare licită a mijloacelor de existență.

Înalta Curte consideră utilă această decizie întrucât, potrivit Codului penal actual, infracțiunea de proxenetism prevăzută de art. 213 se află în același capitol în care se găsesc și infracțiunile de trafic de persoane (art. 210 din Codul penal), respectiv trafic de minori (art. 211 din Codul penal).

Așadar, reținând și considerentele expuse mai sus, dar și pe cele din decizia amintită, se poate trage concluzia că valoarea socială ocrotită prin incriminarea faptei de proxenetism conform art. 213 din Codul penal este libertatea persoanei, iar titularul acesteia este chiar persoana „exploatată”, care devine astfel subiect pasiv al infracțiunii.

În sprijinul acestei opinii este și Decizia nr. 874 din 15 decembrie 2015 pronunțată de Curtea Constituțională (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 170 din 7 martie 2016), sesizată cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 213 alin. (1) din Codul penal.

În considerentele acestei decizii s-a arătat că „Pornind de la grupul de infracțiuni în cadrul căruia a fost inclusă fapta de proxenetism în noul Cod penal,obiectul juridic principal al acestei infracțiuni constă în relațiile sociale referitoare la atributele fundamentale ale persoanei, relații care presupun procurarea mijloacelor de existență prin muncă, în condiții de respect pentru regulile de morală și de asigurare a demnității umane, cu excluderea oricăror acte de dobândire a unor foloase patrimoniale din practicarea prostituției de către o altă persoană”.

Concluzionând, cu privire la acest aspect, Înalta Curte consideră că subiectul pasiv principal al acestei infracțiuni este persoana „exploatată”, nefiind incidente dispozițiile art. 238 lit. b) din Legea de punere în aplicare a Codului penal (Legea nr. 187/2012) amintite mai sus, privitoare la aplicarea dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Codul penal în unele situații speciale.

În aceste condiții se impune a concluziona că, ori de câte ori, prin acte de executare diferite (de înlesnire a practicării prostituției), ar fi vătămate mai multe persoane, nu ne-am afla în prezența unei infracțiuni unice continuate, ci a unui concurs de infracțiuni, dat de numărul persoanelor vătămate prin săvârșirea acelei infracțiuni.

Aceasta deoarece, potrivit art. 38 din Codul penal, există concurs real de infracțiuni când două sau mai multe infracțiuni au fost săvârșite de aceeași persoană, prin acțiuni sau inacțiuni distincte, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele. Există concurs real de infracțiuni și atunci când una dintre infracțiuni a fost comisă pentru săvârșirea sau ascunderea altei infracțiuni.

De asemenea, se prevede că există concurs formal de infracțiuni când o acțiune sau o inacțiune săvârșită de o persoană, din cauza împrejurărilor în care a avut loc sau a urmărilor pe care le-a produs, realizează conținutul mai multor infracțiuni.

Însă, conform art. 213 alin. (1) din Codul penal, constituie infracțiunea de proxenetism, așa cum s-a arătat, determinarea sau înlesnirea practicării prostituției ori obținerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției de către una sau mai multe persoane.

Astfel că, față de vechea incriminare a proxenetismului (art. 329 din Codul penal din 1969), în Codul penal actual se prevede că determinarea sau înlesnirea practicării prostituției ori obținerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției poate avea ca subiect pasiv una sau mai multe persoane care se prostituează, fără ca această împrejurare să aibă vreo influență în a caracteriza activitatea infracțională ca fiind o infracțiune unică. Numărul persoanelor „exploatate” are ca efect firesc agravarea răspunderii făptuitorului între limitele speciale de pedeapsă. Așadar, în cazul în care infracțiunea de proxenetism se săvârșește asupra mai multor subiecți pasivi, persoane majore, fapta este tipică în forma unității (în același sens și noul Cod penal – partea specială, coordonator Sergiu Bogdan, Editura Universul Juridic, București, 2014, p. 139).

Aceeași este situația și în cazul în care victimele sunt minore întrucât dispozițiile art. 213 alin. (3) din Codul penal trimit la alin. (1) și, respectiv, la alin. (2) ale aceluiași articol, stabilind doar limite majorate ale pedepselor în acest caz.

În situația în care printre persoanele „exploatate” se află și minori alături de majori, încadrarea juridică corectă este cea prevăzută de art. 213 alin. (1) și (3) din Codul penal.

Pe de altă parte, nu se poate reține o infracțiune unică de proxenetism în toate cazurile în care o persoană săvârșește acte de executare tipice acestei infracțiuni față de mai multe persoane, ci doar atunci când există o anumită legătură între acestea, dată de timpul, locul, modalitățile concrete de săvârșire etc.

Astfel, deși în cazurile analizate mai sus s-a reținut că există o infracțiune unică de proxenetism, chiar dacă sunt mai multe persoane vătămate, nu se vorbește de o infracțiune unică continuată, ci de o infracțiune unică complexă.

S-au avut în vedere dispozițiile art. 35 alin. (2) din Codul penal care prevăd că infracțiunea este complexă când în conținutul său intră, ca element constitutiv sau ca element circumstanțial agravant, o acțiune sau inacțiune care constituie prin ea însăși o faptă prevăzută de legea penală.

Incriminări similare există și în alte dispoziții ale Codului penal [de exemplu, art. 189 alin. (1) lit. f) sau art. 192 alin. (3)] și au existat și în cele ale Codului penal din 1969 [de exemplu, art. 176 lit. b) sau art. 178 alin. 5], când fapta a fost săvârșită asupra a două sau mai multe persoane. Însă pentru a exista o singură infracțiune (complexă), doctrina și practica au stabilit că este necesar ca acțiunile să fie săvârșite în aceeași împrejurare sau cu aceeași ocazie (Decizia de îndrumare nr. 4 din 28 mai 1970 a Plenului Tribunalului Suprem).

Se apreciază că, față de modul de săvârșire a infracțiunii de proxenetism, care de cele mai multe ori presupune o anumită desfășurare în timp și o repetare a actelor de executare, date de natura infracțiunii, o legătură între actele de executare exercitate asupra mai multor persoane (sub forma înlesnirii practicării prostituției) ar putea fi dată de locul, timpul sau modalitatea concretă de săvârșire.

Pe de altă parte, atunci când infracțiunea se săvârșește de către o persoană asupra aceleiași/acelorași persoane vătămate, prin acte de executare repetate, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, fiind îndeplinite toate condițiile prevăzute în art. 35 alin. (1) din Codul penal, se vor reține aceste dispoziții, infracțiunea fiind unică în formă continuată.

Față de cele expuse mai sus, se apreciază că:

– ori de câte ori infracțiunea de proxenetism, în varianta înlesnirii practicării prostituției, se săvârșește asupra unei singure persoane vătămate majore sau minore, se va reține o singură infracțiune de proxenetism prevăzută de art. 213 alin. (1) din Codul penal, respectiv de art. 213 alin. (3) din Codul penal, după caz;

– în cazul în care infracțiunea de proxenetism, în varianta înlesnirii practicării prostituției, se săvârșește asupra a două sau mai multe persoane vătămate majore, „în aceeași împrejurare”, se va reține o singură infracțiune de proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (1) din Codul penal, în formă simplă;

– în cazul în care infracțiunea de proxenetism, în varianta înlesnirii practicării prostituției, se săvârșește asupra a două sau mai multe persoane vătămate minore, în „aceeași împrejurare”, se va reține o singură infracțiune de proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (3) din Codul penal, în formă simplă;

– în cazul în care infracțiunea de proxenetism, în varianta înlesnirii practicării prostituției, se săvârșește asupra a două sau mai multe persoane vătămate majore și minore, în „aceeași împrejurare”, se va reține o singură infracțiune de proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (1) și (3) din Codul penal, în formă simplă;

– în cazul în care infracțiunea de proxenetism, în varianta înlesnirii practicării prostituției, se săvârșește de către o persoană asupra acelorași persoane vătămate majore și/sau minore, prin acte repetate, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, se va reține o singură infracțiune de proxenetism prevăzută de art. 213 alin. (1), art. 213 alin. (3) sau art. 213 alin. (1) și (3) din Codul penal, după caz, în formă continuată, conform art. 35 alin. (1) din Codul penal;

– ori de câte ori infracțiunea de proxenetism, în varianta înlesnirii practicării prostituției, se săvârșește asupra a două sau mai multe persoane vătămate majore și/sau minore, fără legătură între ele, se va reține un concurs de infracțiuni, prevăzut de art. 213 alin. (1), art. 213 alin. (3) sau art. 213 alin. (1) și (3) din Codul penal, după caz, cu reținerea dispozițiilor art. 38 alin. (1) din Codul penal.

Concluzionând, pentru considerentele dezvoltate anterior, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală va admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Timișoara, Secția penală, în Dosarul nr. 9.395/30/2015, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept dacă „în cazul infracțiunii de proxenetism prevăzute de art. 213 din Codul penal- în modalitatea înlesnirii practicării prostituției, dacă faptele sunt săvârșite față de o persoană majoră și de una minoră, sunt realizate elementele constitutive ale unei singure infracțiuni prevăzute de art. 213 alin. (1) și (3) din Codul penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal sau două infracțiuni aflate în concurs, respectiv art. 213 alin. (1) din Codul penal și art. 213 alin. (3) din Codul penal, ambele cu aplicarea art. 38 din Codul penal”.

Stabilește că, în cazul în care infracțiunea de proxenetism, în varianta înlesnirii practicării prostituției, se săvârșește asupra a două sau mai multe persoane vătămate majore și minore, în „aceeași împrejurare”, se va reține o singură infracțiune de proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (1) și (3) din Codul penal, în formă simplă.

Ori de câte ori infracțiunea de proxenetism, în varianta înlesnirii practicării prostituției, se săvârșește asupra a două sau mai multe persoane vătămate majore și/sau minore, fără legătură între ele, sa va reține un concurs de infracțiuni, prevăzut de art. 213 alin. (1), art. 213 alin. (3) sau art. 213 alin. (1) și (3) din Codul penal, după caz, cu reținerea dispozițiilor art. 38 alin. (1) din Codul penal.

Pentru motivele arătate, în temeiul art. 475 și art. 477 din Codul de procedură penală,

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

În numele legii

DECIDE:

Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Timișoara, Secția penală, în Dosarul nr. 9.395/30/2015, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept dacă „în cazul infracțiunii de proxenetism prevăzute de art. 213 din Codul penal – în modalitatea înlesnirii practicării prostituției, dacă faptele sunt săvârșite față de o persoană majoră și de una minoră, sunt realizate elementele constitutive ale unei singure infracțiuni prevăzute de art. 213 alin. (1) și (3) din Codul penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal sau două infracțiuni aflate în concurs, respectiv art. 213 alin. (1) din Codul penal și art. 213 alin. (3) din Codul penal, ambele cu aplicarea art. 38 din Codul penal”.

Stabilește că în cazul în care infracțiunea de proxenetism, în varianta înlesnirii practicării prostituției, se săvârșește asupra a două sau mai multe persoane vătămate majore și minore, în „aceeași împrejurare”, se va reține o singură infracțiune de proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (1) și (3) din Codul penal, în formă simplă.

Ori de câte ori infracțiunea de proxenetism, în varianta înlesnirii practicării prostituției, se săvârșește asupra a două sau mai multe persoane vătămate majore și/sau minore, fără legătură între ele, sa va reține un concurs de infracțiuni, prevăzut de art. 213 alin. (1), art. 213 alin. (3) sau art. 213 alin. (1) și (3) din Codul penal, după caz, cu reținerea dispozițiilor art. 38 alin. (1) din Codul penal.

Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 octombrie 2016.

PREȘEDINTELE SECȚIEI PENALE A ÎNALTEI CURȚI

DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

judecător MIRELA SORINA POPESCU