În Monitorul Oficial nr. 658 din 29 august a.c. a fost publicată Ordonanța Guvernului nr. 18/2016 privind amenajarea spațiului maritim.


Acces non-stop la legislație actualizată

În Legalis ai acces la toată legislația consolidată a României și legislația UE. Click pentru detalii


În extras

CAPITOLUL I

Prevederi generale și definiții

Art. 1.

(1) Prezenta ordonanță stabilește cadrul normativ pentru amenajarea spațiului maritim, urmărind promovarea creșterii durabile a economiilor maritime, a dezvoltării durabile a zonelor marine și a utilizării durabile a resurselor marine.

(2) Prezenta ordonanță nu se aplică activităților al căror obiectiv unic îl reprezintă apărarea sau securitatea națională.

(3) Prezenta ordonanță nu se aplică activităților de amenajare a teritoriului și de urbanism, așa cum sunt reglementate de Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 2.

În sensul prezentei ordonanțe, termenii utilizați au următorul înțeles:

a) amenajarea spațiului maritim — activitatea care constă în procesul de analiză, planificare și organizare a activităților umane din apele marine, cu scopul de a îndeplini obiective ecologice, economice, sociale și de siguranță, reprezentând o dimensiune a politicii maritime integrate de interes pentru România. Această activitate transsectorială permite autorităților administrației publice competente și părților interesate să utilizeze o abordare coordonată, integrată și transfrontalieră în promovarea dezvoltării și creșterii durabile a economiilor maritime și costiere;

b) ape marine — apele marine așa cum sunt definite la art. 3 pct. 1 lit. a) și b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2010 privind stabilirea strategiei pentru mediul marin, aprobată cu modificări prin Legea nr. 6/2011, cu modificările ulterioare;

c) autorități competente — autoritatea competentă pentru elaborarea și monitorizarea implementării planului de amenajare a spațiului maritim, respectiv Comitetul de amenajare a spațiului maritim, cu atribuții în elaborarea și monitorizarea implementării planului de amenajare a spațiului maritim, și autoritățile administrației publice competente pentru implementarea planului de amenajare a spațiului maritim;

d) planul de amenajare a spațiului maritim — documentul de planificare strategică, cu caracter director și de reglementare, prin care se identifică distribuția spațială și temporală a activităților și utilizărilor actuale și viitoare în apele marine și prin care se stabilește cadrul general de dezvoltare durabilă și integrată a diferitelor sectoare în apele marine;

e) politică maritimă integrată — politica Uniunii Europene care are ca scop promovarea unui proces decizional coordonat și coerent pentru maximizarea dezvoltării durabile, creșterii economice și coeziunii sociale a statelor membre, în special în ceea ce privește regiunile costiere, insulare și ultraperiferice din Uniunea Europeană, precum și sectoarele maritime, prin politici coerente privind domeniul maritim și printr-o cooperare internațională relevantă;

f) regiune marină — regiunea marină așa cum este definită la art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 6/2011, cu modificările ulterioare;

g) spațiul maritim — apele marine în care statul român își exercită autoritatea și în care implementează politicile de amenajare a spațiului maritim.

CAPITOLUL II

Obiectivele activității de amenajare a spațiului maritim

Art. 3.

(1) Activitatea de amenajare a spațiului maritim urmărește să contribuie la îndeplinirea obiectivelor prevăzute de prezenta ordonanță.

(2) În elaborarea planului de amenajare a spațiului maritim se ține cont de particularitățile regiunilor marine, de activitățile și utilizările relevante actuale și viitoare și de impactul acestora asupra mediului și a resurselor naturale, precum și de interacțiunile dintre uscat și mare.

Art. 4.

(1) În elaborarea și implementarea planului de amenajare a spațiului maritim, autoritățile competente țin seama de interdependența aspectelor economice, sociale și de mediu, precum și ale siguranței navigației, pentru a sprijini dezvoltarea și creșterea durabilă a sectorului maritim, aplicând o abordare ecosistemică, și pentru a promova coexistența activităților și utilizărilor relevante.

(2) Prin planul de amenajare a spațiului maritim, autoritățile competente urmăresc să contribuie la dezvoltarea durabilă a sectoarelor energetice pe mare, a transportului maritim, a sectorului de pescuit și de acvacultură, precum și la conservarea, protecția și îmbunătățirea mediului, inclusiv la creșterea rezistenței acestuia la impactul schimbărilor climatice. Printre obiectivele urmărite se pot număra promovarea turismului durabil și extracția durabilă a materiilor prime.

(3) Planurile de amenajare a spațiului maritim contribuie la consolidarea cooperării dintre autoritățile administrației publice centrale și autoritățile administrației publice locale, prin elaborarea unei viziuni strategice și a unui management integrat.

CAPITOLUL III

Elaborarea planului de amenajare a spațiului maritim

Art. 5.

Planul de amenajare a spațiului maritim se aprobă prin lege organică, intră în vigoare cel târziu la data de 31 martie 2021 și se revizuiește cel puțin o dată la 10 ani.

Art. 6.

(1) Planul de amenajare a spațiului maritim se elaborează în conformitate cu Metodologia de elaborare a planurilor de amenajare a spațiului maritim, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului, potrivit art. 14 alin. (3) din prezenta ordonanță.

(2) În elaborarea și implementarea planului de amenajare a spațiului maritim se ține cont de următoarele:

a) interacțiunea dintre uscat și mare;

b) aspectele economice, sociale și de mediu, precum și de aspectele de siguranță, inclusiv aspecte de siguranță a navigației;

c) promovarea coerenței ca urmare a interdependenței dintre amenajarea spațiului maritim, amenajarea teritoriului, urbanism și managementul integrat al zonelor costiere;

d) implicarea părților interesate, a autorităților administrației publice și a publicului vizat, în conformitate cu prevederile prezentei ordonanțe;

e) utilizarea celor mai relevante și recente date disponibile, în conformitate cu prevederile art. 9;

f) asigurarea cooperării transfrontaliere între statele membre care se învecinează cu aceleași ape marine în scopul asigurării că planurile de amenajare a spațiului maritim sunt coerente și coordonate în întreaga regiune marină vizată, în conformitate cu prevederile prezentei ordonanțe;

g) autoritățile române competente depun eforturi pentru a coopera, pe cât posibil, cu autoritățile competente din țările terțe, cu privire la acțiunile lor referitoare la amenajarea spațiului maritim în regiunile marine relevante, în conformitate cu legislația și convențiile internaționale la care acestea sunt parte;

h) activitatea hidrografică maritimă;

i) activitatea de monitorizare — alarmare la hazarde natural marine.

Art. 7.

(1) Planul de amenajare a spațiului maritim identifică distribuția spațială și temporală a activităților și utilizărilor actuale și viitoare în apele marine, cu scopul de a contribui la obiectivele prevăzute la art. 4.

(2) Planul de amenajare a spațiului maritim are caracter director și de reglementare, integrând, fără a se limita la acestea, următoarele activități, utilizări și domenii:

a) zonele de acvacultură;

b) zonele de pescuit;

c) instalațiile și infrastructurile pentru explorarea țițeiului, a gazelor și a altor surse de energie, a resurselor minerale, precum și pentru producția de energie din surse regenerabile;

d) rutele de transport maritim și fluxurile de trafic;

e) zonele de exerciții și antrenamente militare;

f) ariile naturale protejate din rețeaua națională;

g) zonele de extracție a materiilor prime;

h) cercetarea științifică, inclusiv instalațiile și infrastructurile de cercetare științifică și monitorizare a mediului marin;

i) traseele cablurilor și ale conductelor submarine, precum și zonele de siguranță și protecție ale acestora;

j) activitățile turistice;

k) patrimoniul cultural subacvatic;

l) măsuri de protecție costieră împotriva eroziunii;

m) planuri de intervenție în caz de poluări accidentale sau în cazul producerii unui hazard natural marin cu risc pentru zona costieră;

n) zonele în care există infrastructuri portuare și hidrotehnice.

CAPITOLUL IV

Informarea și consultarea părților interesate și cooperarea cu statele membre

Art. 8.

(1) În elaborarea și implementarea planului de amenajare a spațiului maritim se asigură consultarea și implicarea părților interesate, a autorităților administrației publice competente și a publicului vizat, prin informarea acestora încă din stadiul elaborării proiectului planului de amenajare a spațiului maritim, respectiv a proiectului de revizuire a planului de amenajare a spațiului maritim.

(2) După data intrării în vigoare a planului de amenajare a spațiului maritim, părțile interesate, autoritățile administrației publice și publicul vizat au acces la toate informațiile cuprinse în acesta.

(3) Fac excepție de la prevederile alin. (1) și (2) următoarele categorii de informații:

a) informațiile din domeniul apărării, securității naționale și ordinii publice, dacă fac parte din categoriile informațiilor clasificate, potrivit legii;

b) informațiile privind deliberările autorităților, precum și cele care privesc interesele economice și politice ale României, dacă fac parte din categoria informațiilor clasificate, potrivit legii;

c) informațiile privind activitățile comerciale sau financiare, dacă publicitatea acestora aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală ori industrială, precum și principiului concurenței loiale, potrivit legii;

d) informațiile cu privire la datele personale, potrivit legii.

Art. 9.

(1) În elaborarea și implementarea planului de amenajare a spațiului maritim, autoritățile competente utilizează date oficiale disponibile privind mediul, date sociale și datele economice colectate și gestionate de autoritățile competente, precum și alte date și informații relevante privind apele marine.

(2) În aplicarea prevederilor alin. (1), autoritățile competente utilizează documente oficiale și instrumente relevante, inclusiv pe cele deja disponibile în cadrul politicii maritime integrate, Infrastructura națională pentru informații spațiale în România, constituită în baza prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 4/2010 privind instituirea Infrastructurii naționale pentru informații spațiale în România, republicată.

Art. 10.

(1) În elaborarea și implementarea planului de amenajare a spațiului maritim, autoritățile române competente cooperează cu autoritățile competente din statele membre care se învecinează cu aceleași ape marine, în vederea asigurării coerenței și coordonării planurilor de amenajare a spațiilor maritime în întreaga regiune marină vizată.

(2) În aplicarea prevederilor alin. (1) se va ține cont de prevederile tratatelor la care România este parte.

Art. 11.

În elaborarea și implementarea planului de amenajare a spațiului maritim, autoritățile competente depun eforturi pentru a coopera, pe cât posibil, cu autoritățile competente din statele terțe, cu privire la acțiunile lor referitoare la amenajarea spațiului maritim în regiunile marine relevante, cu respectarea legislației, a convențiilor și acordurilor internaționale în vigoare.