În Monitorul Oficial nr. 565 din 26 iulie a.c. a fost publicat Ordinul Ministerului Justiției nr. 2384/C/2016 privind stabilirea procedurii de efectuare a plății sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești.


Acces non-stop la legislație actualizată

În Legalis ai acces la toată legislația consolidată a României și legislația UE. Click pentru detalii


În extras

Art. 1.

Prezentul ordin stabilește procedura de efectuare a plății sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect:

a) acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituțiile pentru care ministrul justiției are calitatea de ordonator principal de credite, devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2016;

b) acordarea de daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din instituțiile pentru care ministrul justiției are calitatea de ordonator principal de credite, devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2016.

Art. 2.

(1) Plata sumelor datorate în temeiul titlurilor executorii, prevăzute la art. 1, se realizează eșalonat, în 5 tranșe, potrivit prevederilor art. 15 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Sumele prevăzute la art. 1 lit. a) vor fi achitate de ordonatorii de credite conform eșalonării prevăzute la alin. (1), actualizate, fiecare în parte, cu indicele prețurilor de consum stabilit de Institutul Național de Statistică.

(3) La sumele actualizate în condițiile alin. (2) se acordă dobânda legală remuneratorie, calculată de la data la care hotărârea judecătorească a rămas executorie.

Art. 3.

(1) Structurile financiar-contabile constituite la nivelul ordonatorilor terțiari de credite vor transmite datele aferente plății tranșei stabilite la art. 15 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, cu modificările și completările ulterioare, pe alineatele clasificației economice, ordonatorilor de credite care le asigură finanțarea.

(2) Structurile financiar-contabile constituite la nivelul ordonatorilor secundari de credite vor centraliza datele primite de la ordonatorii terțiari de credite, precum și pe cele reprezentând necesarul propriu și le vor transmite Direcției financiar-contabile din cadrul Ministerului Justiției.

(3) Direcția financiar-contabilă din cadrul Ministerului Justiției va centraliza datele primite de la ordonatorii secundari și terțiari de credite finanțați prin bugetul Ministerului Justiției și va propune Ministerului Finanțelor Publice modificările corespunzătoare pentru bugetul pe anul în curs și pentru proiectul de buget pe anii următori.

Art. 4.

În vederea alocării fondurilor publice necesare aplicării prevederilor art. 15 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările și completările ulterioare, propunerile ordonatorilor secundari și terțiari de credite se transmit potrivit calendarului bugetar prevăzut de legislația în vigoare.

Art. 5.

(1) Plata sumelor datorate în temeiul titlurilor executorii prevăzute la art. 1 se efectuează de instituția angajatoare, pe bază de state nominale, altele decât cele pentru plata salariilor/indemnizațiilor.

(2) Sumele prevăzute la alin. (1) vor fi plătite în conturile indicate de beneficiari.

Art. 6.

Ordonatorii secundari și terțiari de credite din cadrul Ministerului Justiției au obligația de a angaja și de a utiliza creditele bugetare necesare aplicării prezentului ordin numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare.