În Monitorul Oficial nr. 391 din 23 mai a.c. a fost publicată Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, act care va intra în vigoare la data de 26 mai 2016, dată de la care se abrogă prevederile cap. VIII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările și completările ulterioare.

CAPITOLUL I
Dispoziții generale

SECȚIUNEA 1

Obiect, scop și principii

Art. 1.

(1) Prezenta lege reglementează modul de realizare de către entitățile contractante a achizițiilor sectoriale, procedurile de atribuire a contractelor sectoriale și de organizare a concursurilor de soluții, instrumentele și tehnicile specifice care pot fi utilizate pentru atribuirea contractelor sectoriale, precum și anumite aspecte specifice în legătură cu executarea contractelor sectoriale.

(2) Domeniul de aplicare a prezentei legi nu include serviciile de interes general fără caracter economic.

Art. 2.

(1) Scopul prezentei legi îl constituie asigurarea cadrului legal necesar pentru a realiza achiziționarea de bunuri, servicii și lucrări în condiții de eficiență economică și socială.

(2) Principiile care stau la baza atribuirii contractelor sectoriale și a organizării concursurilor de soluții sunt:

a) nediscriminarea;

b) tratamentul egal;

c) recunoașterea reciprocă;

d) transparența;

e) proporționalitatea;

f) asumarea răspunderii.

SECȚIUNEA a 2-a

Definiții

Art. 3.

(1) Pentru aplicarea prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos semnifică, după cum urmează:

a) achiziție sectorială – achiziția de lucrări, de produse sau de servicii prin intermediul unui contract sectorial de către una sau mai multe entități contractante de la operatori economici desemnați de către acestea, cu condiția ca lucrările, produsele sau serviciile achiziționate să fie destinate efectuării uneia dintre activitățile relevante prevăzute la art. 5-11;

b) acord-cadru – acordul încheiat în formă scrisă între una sau mai multe entități contractante și unul sau mai mulți operatori economici care are ca obiect stabilirea termenilor și condițiilor care guvernează contractele sectoriale ce urmează a fi atribuite într-o anumită perioadă, în special în ceea ce privește prețul și, după caz, cantitățile avute în vedere;

c) activități de achiziție auxiliare – activități care constau în furnizarea de asistență și suport pentru activitățile de achiziție, respectiv în una dintre următoarele forme:

(i) infrastructură tehnică care să permită entităților contractante atribuirea de contracte sectoriale sau încheierea de acorduri-cadru pentru lucrări, produse sau servicii;

(ii) asistență și consiliere cu privire la desfășurarea sau structurarea procedurilor de achiziție sectorială;

(iii) pregătirea și administrarea procedurilor de achiziție sectorială în numele și în beneficiul entităților contractante în cauză;

d) activități de achiziție centralizate – activitățile desfășurate de o unitate de achiziții centralizate în mod permanent, în una dintre următoarele forme:

(i) achiziția în nume propriu de produse și/sau servicii destinate unei/unor alte entități contractante;

(ii) atribuirea de contracte sectoriale sau încheierea de acorduri-cadru pentru lucrări, produse sau servicii în numele și pentru o altă/alte entitate contractantă/ entități contractante;

e) entități contractante:

(i) entitățile și instituțiile publice centrale sau locale, precum și structurile din componența acestora care au delegată calitatea de ordonator de credite și care au stabilite competențe în domeniul achizițiilor publice;

(ii) organismele de drept public;

(iii) asocierile care cuprind cel puțin o entitate contractantă dintre cele prevăzute la pct. (i) sau (ii);

f) candidat – orice operator economic care a depus o solicitare de participare în cadrul unei proceduri de licitație restrânsă, negociere competitivă, dialog competitiv sau parteneriat pentru inovare sau care a fost invitat să participe la o procedură de negociere fără invitație prealabilă la procedura concurențială de ofertare;

g) cerințe de etichetare – cerințele care trebuie să fie îndeplinite de lucrări, produse, servicii, procese sau proceduri pentru a obține o anumită etichetă;

h) ciclu de viață – ansamblul etapelor succesive și/sau interdependente, care includ cercetarea și dezvoltarea care urmează a fi efectuate, producția, comercializarea și condițiile acesteia, transportul, utilizarea și întreținerea, pe toată durata existenței unui produs sau a unei lucrări sau a prestării unui serviciu, de la achiziția materiilor prime sau generarea resurselor până la eliminarea, curățarea amplasamentului și încheierea serviciului sau a utilizării;

i) concursuri de soluții – procedurile care permit entității contractante să achiziționeze, în special în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului, al arhitecturii și ingineriei sau al prelucrării datelor, un plan sau un proiect selectat de un juriu pe baze concurențiale, cu sau fără acordarea de premii;

j) contract pe termen lung – contractul sectorial încheiat pe o durată de cel puțin 5 ani care cuprinde durata de execuție a lucrărilor ori a construcției, dacă acesta are o componentă care constă în execuție de lucrări ori a unei construcții, precum și durata de prestare a serviciilor, stabilite astfel încât contractantul să obțină un profit rezonabil;

k) contract sectorial – contractul cu titlu oneros, asimilat, potrivit legii, actului administrativ, încheiat în scris între unul sau mai mulți operatori economici și una sau mai multe entități contractante, care are ca obiect execuția de lucrări, furnizarea de produse sau prestarea de servicii în scopul realizării activității lor principale în unul dintre domeniile definite de prezenta lege ca fiind relevante;

l) contract sectorial de lucrări – contractul de achiziție sectorială care are ca obiect:

(i) fie exclusiv execuția, fie atât proiectarea, cât și execuția de lucrări în legătură cu una dintre activitățile prevăzute în anexa nr. 1;

(ii) fie exclusiv execuția, fie atât proiectarea, cât și execuția unei construcții;

(iii) realizarea, prin orice mijloace, a unei construcții care corespunde cerințelor stabilite de entitatea contractantă care exercită o influență determinantă asupra tipului sau proiectării construcției;

m) contract sectorial de produse – contractul de achiziție sectorială care are ca obiect achiziția de produse prin cumpărare, inclusiv cu plata în rate, închiriere, leasing cu sau fără opțiune de cumpărare sau prin orice alte modalități contractuale în temeiul cărora entitatea contractantă beneficiază de aceste produse, indiferent dacă dobândește sau nu proprietatea asupra acestora; contractul de achiziție de produse poate include, cu titlu accesoriu, lucrări sau operațiuni de amplasare și de instalare;

n) contract sectorial de servicii – contractul de achiziție sectorială care are ca obiect prestarea de servicii, altele decât cele care fac obiectul unui contract sectorial de lucrări potrivit lit. l);

o) contractant – orice operator economic care este parte la un contract sectorial;

p) construcție – rezultatul unui ansamblu de lucrări de construcții de clădiri sau de geniu civil, care poate îndeplini prin el însuși o funcție economică sau tehnică;

q) CPV – nomenclatorul de referință în domeniul achizițiilor publice, adoptat prin Regulamentul (CE) nr. 2.195/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 noiembrie 2002 privind Vocabularul comun privind achizițiile publice (CPV);

r) document al achiziției – anunțul de participare, documentația de atribuire, precum și orice document suplimentar emis de entitatea contractantă sau la care aceasta face trimitere pentru a descrie sau stabili elemente ale achiziției sectoriale ori ale procedurii de atribuire;

s) documentația de atribuire – documentul achiziției care cuprinde cerințele, criteriile, regulile și alte informații necesare pentru a asigura operatorilor economici o informare completă, corectă și explicită cu privire la cerințe sau elemente ale achiziției sectoriale, obiectul contractului sectorial și modul de desfășurare a procedurii de atribuire, inclusiv specificațiile tehnice sau documentul descriptiv, condițiile contractuale propuse, formatele de prezentare a documentelor de către candidați și ofertanți, informațiile privind obligațiile generale aplicabile;

t) drepturi exclusive sau speciale – drepturi acordate de o entitate competentă prin orice act legislativ sau act administrativ al cărui efect constă în limitarea exercitării unei activități relevante la una sau mai multe entități și care afectează substanțial capacitatea altor entități de a desfășura o astfel de activitate;

u) DUAE – documentul unic de achiziții european furnizat în format electronic prin utilizarea formatului standard stabilit de Comisia Europeană, constând în declarația pe propria răspundere a operatorului economic cu privire la îndeplinirea criteriilor de calificare și selecție;

v) etichetă – orice document, certificat sau atestare care confirmă că lucrări, produse, servicii, procese sau proceduri îndeplinesc anumite cerințe;

w) e-Certis – sistemul electronic implementat și administrat de Comisia Europeană cuprinzând informații privind certificate și alte documente justificative solicitate în mod obișnuit de entitățile contractante în cadrul procedurilor de atribuire;

x) evaluare tehnică europeană – evaluarea documentată a performanțelor unui produs pentru construcții, în ceea ce privește caracteristicile esențiale ale acestuia, în conformitate cu respectivul document de evaluare european, astfel cum este definit în art. 2 pct. 12 din Regulamentul (UE) nr. 305/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 martie 2011 de stabilire a unor condiții armonizate pentru comercializarea produselor pentru construcții și de abrogare a Directivei 89/106/CEE a Consiliului;

y) furnizor – entitatea care pune la dispoziția unui contractant produse, inclusiv servicii de instalare sau amplasare a acestora, dacă este cazul, sau care prestează servicii către acesta, care nu are calitatea de subcontractant;

z) furnizor de servicii de achiziție – o persoană de drept public sau de drept privat care oferă pe piață activități de achiziție auxiliare;

aa) inovare – realizarea unui produs, serviciu sau proces nou sau care este îmbunătățit în mod semnificativ, inclusiv procese de producție sau de construcție, noi metode de comercializare sau noi metode organizatorice în activitatea comercială, organizarea locului de muncă sau relațiilor externe ale organizației, printre altele, cu scopul de a contribui la soluționarea provocărilor societale ori a sprijini strategia Europa 2020 pentru o creștere inteligentă, ecologică și favorabilă incluziunii;

bb) întreprindere publică – persoana juridică ce desfășoară activități economice și asupra căreia se exercită direct sau indirect, ca urmare a unor drepturi de proprietate, a participațiilor financiare sau a regulilor specifice prevăzute în actul de înființare a întreprinderii respective, influența dominantă a unei entități contractante în sensul lit. e) pct. (i); prezumția de exercitare a influenței dominante se aplică în orice situație în care, în raport cu o astfel de persoană, una sau mai multe entități contractante în sensul lit. e) pct. (i) se află, direct ori indirect, în cel puțin unul dintre următoarele cazuri:

(i) dețin majoritatea capitalului subscris;

(ii) dețin controlul majorității voturilor asociate acțiunilor emise de întreprindere;

(iii) pot numi în componența consiliului de administrație, a organului de conducere sau de supraveghere mai mult de jumătate din numărul membrilor acestuia;

cc) licitație electronică – procesul repetitiv desfășurat prin mijloace electronice după o primă evaluare inițială completă a ofertelor, în cadrul căruia ofertanții au posibilitatea de a reduce prețurile prezentate și/sau de a îmbunătăți alte elemente cuantificabile ale ofertelor, care permite clasificarea ofertelor prin metode automate de evaluare;

dd) lucrări de geniu civil – lucrările de construcții menționate în cadrul claselor 45.21, 45.23, 45.24 și 45.25 din anexa nr. 1, cu excepția celor care au ca obiect construcția de clădiri;

ee) mijloace electronice – echipamente electronice de procesare, inclusiv compresie digitală, și stocare a datelor emise, transmise și recepționate prin cablu, radio, mijloace optice sau prin alte mijloace electromagnetice;

ff) ofertă – actul juridic prin care operatorul economic își manifestă voința de a se angaja din punct de vedere juridic într-un contract de achiziție publică. Oferta cuprinde propunerea financiară, propunerea tehnică, precum și alte documente stabilite prin documentația de atribuire;

gg) ofertă alternativă – oferta care se poate abate într-o anumită măsură de la cerințele documentației de atribuire, dar care asigură realizarea scopului aplicării procedurii de atribuire; hh) ofertant – orice operator economic care a depus o ofertă

în cadrul unei proceduri de atribuire;

ii) operator economic – orice persoană fizică sau juridică, de drept public sau de drept privat sau grup ori asociere de astfel de persoane, care este autorizată conform prevederilor art. 207 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, care oferă în mod licit pe piață executarea de lucrări și/sau a unei construcții, furnizarea de produse sau prestarea de servicii, inclusiv orice asociere temporară formată între două sau mai multe dintre aceste entități;

jj) organisme de drept public – orice entități altele decât cele prevăzute la lit. c) pct. (i) care îndeplinesc în mod cumulativ următoarele condiții:

(i) sunt înființate pentru a satisface nevoi de interes general, fără caracter comercial sau industrial, indiferent de forma de constituire sau organizare;

(ii) au personalitate juridică;

(iii) sunt finanțate, în majoritate, de către entități dintre cele prevăzute la lit. c) pct. (i) sau de către alte organisme de drept public sau se află în subordinea, sub entitatea sau în coordonarea ori controlul unei entități dintre cele prevăzute la lit. c) pct. (i) sau ale unui alt organism de drept public sau mai mult de jumătate din membrii consiliului de administrație/ organului de conducere sau de supraveghere sunt numiți de către o entitate dintre cele prevăzute la lit. c) pct. (i) sau de către un alt organism de drept public;

kk) parteneriat pentru inovare – procedura de atribuire utilizată de entitatea contractantă pentru dezvoltarea și achiziția ulterioară a unui produs, serviciu sau a unor lucrări inovatoare, în condițiile în care soluțiile disponibile pe piață la un anumit moment nu satisfac necesitățile entității contractante;

ll) persoane cu funcții de decizie – conducătorul entității contractante, membrii organelor decizionale ale entității contractante care au legătură cu procedura de atribuire, precum și orice alte persoane din cadrul entității contractante ce pot influența conținutul documentelor achiziției și/sau desfășurarea procedurii de atribuire;

mm) referință tehnică – orice specificație elaborată de organismele europene de standardizare, alta decât standardele europene sau alte organizații care au activități de standardizare la care România este parte, în conformitate cu proceduri adaptate în funcție de evoluția cerințelor pieței;

nn) scris(ă) sau în scris – orice ansamblu de cuvinte sau cifre care poate fi citit, reprodus și comunicat ulterior, inclusiv informații transmise și stocate prin mijloace electronice;

oo) servicii de interes general fără caracter economic – servicii furnizate fără contraprestație, cum ar fi cele care constituie prerogativele tradiționale ale statului, respectiv poliția, justiția și sistemele obligatorii de securitate socială, precum și alte servicii ce pot fi calificate ca fiind fără caracter economic potrivit criteriilor din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene;

pp) sistem dinamic de achiziții – procesul de achiziție organizat în integralitate prin mijloace electronice și deschis, pe întreaga sa perioadă de valabilitate, oricărui operator economic care îndeplinește criteriile de calificare și selecție, pentru achiziții de uz curent, ale căror caracteristici general disponibile pe piață satisfac necesitățile entității contractante;

qq) Sistemul electronic de achiziții publice, denumit în continuare SEAP – desemnează sistemul informatic de utilitate publică, accesibil prin internet la o adresă dedicată, utilizat în scopul aplicării prin mijloace electronice a procedurilor de atribuire și în scopul publicării anunțurilor la nivel național;

rr) specificații tehnice – cerințe, prescripții, caracteristici de natură tehnică ce permit fiecărui produs, serviciu sau lucrare să fie descris, în mod obiectiv, într-o manieră corespunzătoare îndeplinirii necesității entității contractante;

ss) solicitare de participare – solicitarea transmisă de operatorul economic împreună cu documentele necesare în vederea îndeplinirii cerințelor de calificare în prima etapă în cadrul unei proceduri de licitație restrânsă, negociere competitivă, dialog competitiv sau parteneriat pentru inovare;

tt) specificație tehnică comună – o specificație tehnică în domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor elaborată în conformitate cu prevederile art. 13 și 14 din Regulamentul (UE) nr. 1.025/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind standardizarea europeană, de modificare a Directivelor 89/686/CEE și 93/15/CEE ale Consiliului și a Directivelor 94/9/CE, 94/25/CE, 95/16/CE, 97/23/CE, 98/34/CE, 2004/22/CE, 2007/23/CE, 2009/23/CE și 2009/105/CE ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Deciziei 87/95/CEE a Consiliului și a Deciziei nr. 1.673/2006/CE a Parlamentului European și a Consiliului;

uu) standard – o specificație tehnică adoptată ca standard internațional, standard european sau standard național de către un organism de standardizare recunoscut, pentru aplicare repetată sau continuă, care nu este obligatorie;

vv) standard european – un standard adoptat de o organizație de standardizare europeană, care este pus la dispoziția publicului;

ww) standard internațional – un standard adoptat de un organism de standardizare internațional, care este pus la dispoziția publicului;

xx) standard național – un standard adoptat de un organism de standardizare național, care este pus la dispoziția publicului;

yy) stat membru – orice stat membru al Uniunii Europene sau al Spațiului Economic European;

zz) subcontractant – orice operator economic care nu este parte a unui contract de achiziție publică și care execută și/sau furnizează anumite părți ori elemente ale lucrărilor sau ale construcției ori îndeplinesc activități care fac parte din obiectul contractului de achiziție publică, răspunzând în fața contractantului de organizarea și derularea tuturor etapelor necesare în acest scop;

aaa) TFUE – Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene;

bbb) Tratate – Tratatul privind Uniunea Europeană și Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene;

ccc) unitate de achiziții centralizate – o entitate contractantă în sensul art. 4 alin. (1) sau o entitate contractantă în sensul lit. e), care furnizează activități de achiziție centralizate și, după caz, activități de achiziție auxiliare; achizițiile desfășurate de o unitate de achiziții centralizate în vederea realizării de activități de achiziție centralizate sunt considerate a fi achiziții în scopul desfășurării unei activități relevante prevăzute la art. 5-11;

ddd) unitate operațională separată – structură din cadrul entității contractante, separată din punct de vedere tehnic, geografic sau organizatoric de alte structuri ale entității contractante;

eee) zile – zile calendaristice, cu excepția cazurilor în care se prevede expres că sunt zile lucrătoare;

fff) abatere profesională – orice comportament culpabil care afectează credibilitatea profesională a operatorului economic în cauză, cum ar fi încălcări ale drepturilor de proprietate intelectuală, săvârșite cu intenție sau din culpă gravă, inclusiv încălcări ale normelor de deontologie în sensul strict al profesiei căreia îi aparține acest operator.

(2) Termenele prevăzute în cuprinsul prezentei legi se calculează conform următoarelor reguli:

a) la calculul unui termen exprimat în zile, luni sau ani de la un anumit eveniment sau act ori acțiune, data la care se produce respectivul eveniment, act ori acțiune nu se ia în considerare;

b) cu aplicarea în mod corespunzător a dispozițiilor lit. a) și d), termenul exprimat în zile începe să curgă la începutul primei ore a primei zile a termenului și se încheie la expirarea ultimei ore a ultimei zile a termenului;

c) cu aplicarea în mod corespunzător a dispozițiilor lit. a) și d), termenul exprimat în luni sau ani începe să curgă la începutul primei ore a primei zile a termenului și se încheie la expirarea ultimei ore a zilei care reprezintă ziua din ultima lună sau an corespunzătoare zilei în care a început să curgă termenul; dacă, în cazul termenului exprimat în luni sau ani, în luna în care se încheie termenul nu există o zi corespunzătoare zilei în care a început să curgă termenul, termenul se încheie la expirarea ultimei ore a ultimei zile a lunii respective;

d) dacă ultima zi a unui termen exprimat în zile, luni sau ani este o zi de sărbătoare legală, duminică sau sâmbătă, termenul se încheie la expirarea ultimei ore a următoarei zile lucrătoare;

e) la calculul unui termen exprimat în zile lucrătoare se aplică în mod corespunzător dispozițiile lit. a), b) și d) cu deosebirea că zilele nelucrătoare din cadrul termenului nu se iau în considerare.

SECȚIUNEA a 3-a

Entități contractante

Art. 4.

(1) Au calitatea de entitate contractantă în sensul prezentei legi orice entitate care desfășoară una dintre activitățile relevante prevăzute la art. 5-11 și care se încadrează în una dintre următoarele categorii:

a) entități contractante în sensul art. 3 alin. (1) lit. e );

b) întreprinderile publice în sensul art. 3 alin. (1) lit. bb);

c) oricare subiect de drept, altul decât cele prevăzute la lit. a) și b) care funcționează în baza unor drepturi exclusive sau speciale, astfel cum sunt definite la art. 3 alin. (1) lit. t), acordate de o entitate competentă;

d) oricare asociere, inclusiv temporară, formată de una sau mai multe entități prevăzute la lit. a)-c ).

(2) Prin excepție de la alin. (1) lit. c), nu constituie drepturi exclusive sau speciale în sensul art. 3 alin. (1) lit. t), drepturile acordate prin proceduri în care s-a asigurat o publicitate adecvată și în care acordarea drepturilor respective s-a bazat pe criterii obiective, cum ar fi:

a) proceduri de atribuire cu publicarea unui anunț de participare/anunț de concesionare, prevăzute de legea privind achizițiile publice, legea privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii sau Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2011 privind atribuirea anumitor contracte de achiziții publice în domeniile apărării și securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 195/2012, sau de prezenta lege;

b) proceduri prin care se asigură un nivel adecvat de transparență prealabilă pentru acordarea de autorizații pe baza unor criterii obiective, prevăzute de Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 13/2013 privind serviciile poștale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 187/2013, Legea petrolului nr. 238/2004, cu modificările și completările ulterioare, sau Regulamentul (CE) nr. 1.370/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1.191/69 și nr. 1.107/70 ale Consiliului;

c) orice alte proceduri organizate pe baza unor criterii obiective prin care se asigură un nivel adecvat de transparență prealabilă și pentru care s-a asigurat publicitatea corespunzătoare.