Hotărâre prealabilă. Decizia Î.C.C.J. nr 5/2016 referitoare la aplicarea dispozițiilor art. 23 din O.U.G. nr. 115/2004

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul și obiectul sesizărilor

1. Curtea de Apel București – Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin Încheierea de ședință din 9 noiembrie 2015, dată în Dosarul nr. 1.186/87/2015, a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la modalitatea de interpretare a dispozițiilor art. 23 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 125/2005, cu modificările și completările ulterioare, în sensul de a se stabili dacă alocația individuală de hrană sub forma tichetelor de masă reprezintă un drept ori reprezintă o vocație ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzute sume în buget cu acest titlu.

2. Cererea de pronunțare a hotărârii prealabile a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 27 noiembrie 2015 cu nr. 4.296/1/2015.

3. La aceeași dată au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție și dosarele nr. 4.297/1/2015 și nr. 4.298/1/2015, ce au fost conexate la primul dosar, respectiv nr. 4.296/1/2015, ce vizează sesizările formulate de același complet de judecată al Curții de Apel București – Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, la aceeași dată, respectiv 9 noiembrie 2015, în cauze similare privind diferiți membri de sindicat – dosarele nr. 1.079/87/2015 și nr. 1.295/87/2015 ale Curții de Apel București – Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

II. Expunerea succintă a celor trei procese în cadrul cărora s-a invocat chestiunea de drept menționată

4. Obiectul învestirii instanței este același în toate cele trei cauze, respectiv reclamanții-intimați, angajați, au solicitat obligarea angajatorului Spitalul Județean de Urgență Alexandria la plata către fiecare membru de sindicat a contravalorii tichetelor de masă aferente perioadelor 1 aprilie 2012- 1 octombrie 2014, 1 ianuarie 2015-data pronunțării hotărârii, și în continuare, atât timp cât reclamanții își păstrează calitatea de salariați ai pârâtului.

5. Au arătat reclamanții că tichetele de masă aferente lunilor noiembrie și decembrie 2014 au fost acordate, însă pentru restul perioadelor menționate în petit angajatorul a refuzat să acorde tichete de masă, invocând faptul că instituția publică are datorii la bugetul de stat. Au susținut că au un drept la acordarea tichetelor de masă, și nu o vocație, iar prin neacordarea tichetelor de masă s-a produs un prejudiciu egal cu valoarea în bani a acestora.

6. Cererile au fost întemeiate pe dispozițiile art. 1 din Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, cu modificările și completările ulterioare, art. 23 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 125/2005, cu modificările și completările ulterioare, art. 93 alin. (3) din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, valabil în perioada 2012-2015, art. 1.530 și următoarele din Codul civil.

7. Pârâtul-apelant, angajator, a arătat că tichetele de masă pot fi acordate doar în limita sumelor prevăzute distinct cu această destinație în bugetele de venituri și cheltuieli aprobate, iar tichetele nu au fost acordate întrucât, deși unitatea sanitară a prevăzut sumele aferente în bugetul de venituri și cheltuieli, a avut alte priorități, respectiv achitarea arieratelor, ceea ce a determinat acordarea tichetelor doar în lunile noiembrie și decembrie 2014.

8. În Dosarul nr. 1.186/87/2015, prin Sentința nr. 637 din 17 iunie 2015, Tribunalul Teleorman – Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul „TESA” din cadrul Spitalului Județean de Urgență Alexandria și a obligat pârâtul Spitalul Județean de Urgență Alexandria să plătească fiecăruia dintre reclamanții membri de sindicat S.M. și S.S. contravaloarea tichetelor de masă aferente perioadei 1 aprilie 2012-1 octombrie 2014 și 1 ianuarie 2015 până la pronunțarea hotărârii, proporțional cu perioada de timp lucrată de fiecare dintre reclamanți, fiind respins ca nefondat capătul de cerere privind plata contravalorii tichetelor de masă și în continuare.

9. În Dosarul nr. 1.079/87/2015, prin Sentința nr. 646 din 18 iunie 2015, Tribunalul Teleorman – Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul „SANITAS” din cadrul Spitalului Județean de Urgență Alexandria și a obligat pârâtul Spitalul Județean de Urgență Alexandria să plătească fiecăruia dintre reclamanții membri de sindicat P.M. și Ș.F. contravaloarea tichetelor de masă aferente perioadei 22 aprilie 2012-1 octombrie 2014 și 1 ianuarie 2015 până la pronunțarea hotărârii și în continuare, cât timp reclamanții au calitatea de salariați ai pârâtului și cadrul legal rămâne neschimbat, proporțional cu perioada de timp lucrată de fiecare dintre reclamanți, fiind respinse pretențiile aferente perioadei 1 aprilie 2012-22 aprilie 2012, deoarece s-a constatat prescris dreptul material la acțiune.

10. În Dosarul nr. 1.295/87/2015, prin Sentința nr. 681 din 23 iunie 2015, Tribunalul Teleorman – Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul „SANITAS” din cadrul Spitalului Județean de Urgență Alexandria și a obligat pârâtul Spitalul Județean de Urgență Alexandria să plătească fiecăruia dintre reclamanții membri de sindicat A.G. și B.V. contravaloarea tichetelor de masă aferente perioadei 1 aprilie 2012-1 octombrie 2014 și 1 ianuarie 2015 până la pronunțarea hotărârii, proporțional cu perioada de timp lucrată de fiecare dintre reclamanți, fiind respinse, ca nefondate, capetele de cerere privind actualizarea contravalorii tichetelor de masă cu dobânda legală și plata în continuare.

11. În considerentele acestor hotărâri, instanțele au reținut, în esență, că dispozițiile speciale ale art. 23 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 125/2005, cu modificările și completările ulterioare, spre deosebire de dreptul comun aplicabil celorlalți salariați – Legea nr. 142/1998, cu modificările și completările ulterioare, care nu beneficiază de texte speciale, prevăd obligația de acordare a tichetelor de masă, nu posibilitatea acordării acestora. Existența priorităților menționate de pârât nu poate avea ca efect neplata drepturilor către salariați, întrucât această interpretare se situează în afara prevederilor legale, de vreme ce dreptul salariaților de a primi tichete de masă are o triplă legitimare juridică: art. 1 din Legea nr. 142/1998, cu modificările și completările ulterioare, art. 23 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 125/2005, cu modificările și completările ulterioare, art. 93 alin. (3) din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, valabil în perioada 2012-2015.

12. Învestită cu soluționarea apelurilor declarate de părți în cele trei cauze, Curtea de Apel București – Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

III. Motivele de admisibilitate reținute de titularul sesizărilor

13. Prin prisma dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, Curtea de Apel București – Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a constatat îndeplinirea cumulativă a condițiilor de admisibilitate.

14. Cu referire la existența unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanță, s-a arătat că, în speță, este vorba de un litigiu de muncă, soluționat în primă instanță de tribunal, împotriva sentinței pronunțate fiind exercitată calea de atac a apelului, cauza nefiind susceptibilă de recurs.

15. În ceea ce privește existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei, s-a reținut că, în speță, este vorba de interpretarea dispozițiilor art. 23 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 125/2005, cu modificările și completările ulterioare. În condițiile în care s-ar stabili că această dispoziție legală reglementează un drept la acordarea tichetelor de masă, și nu o vocație, s-ar aplica cu prioritate față de dispozițiile contractului colectiv de muncă și ale Legii nr. 142/1998, cu modificările și completările ulterioare.

16. Instanța de trimitere a mai arătat că problema de drept care face obiectul sesizării este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. Mecanismul pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept răspunde intenției legiuitorului de a preveni practica neunitară a instanțelor de judecată în materie.

17. Curtea de Apel București – Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a apreciat că nu există un număr semnificativ de hotărâri judecătorești care să fi soluționat diferit, în mod constant, această chestiune, întrucât, din verificările efectuate, nu s-a putut identifica o practică judiciară conturată și constantă, astfel încât mecanismul cu funcție de prevenție al hotărârii prealabile este incident.

18. Neexistând o jurisprudență semnificativă în materia respectivă și constatând diferențe de opinie în interpretarea ce trebuie dată normelor de drept în cauză, s-a apreciat îndeplinită această condiție de admisibilitate. Litigiile în care este incident textul ce urmează a fi interpretat (art. 23 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 125/2005, cu modificările și completările ulterioare) sunt determinate de excepția instituită prin actele normative în vigoare în perioada 2012-2014 care au exceptat instituțiile finanțate integral din venituri proprii de la obligația de a nu acorda tichete de masă și de faptul că, deși în bugete sunt prevăzute sume pentru acordarea tichetelor de masă, nu există, întotdeauna, resurse financiare pentru acordarea tichetelor.

IV. Punctul de vedere al părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

19. Potrivit încheierilor de sesizare, părțile nu au fost prezente la termenul de judecată la care Curtea de Apel București – Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile și, ca atare, nu au formulat puncte de vedere asupra chestiunii de drept.

20. După comunicarea raportului, potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, a fost formulat punct de vedere de către Sindicatul „TESA” din cadrul Spitalului Județean de Urgență Alexandria, care are calitatea de apelant-reclamant în Dosarul nr. 1.186/87/2015 al Curții de Apel București – Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Acesta a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării, astfel cum sunt reglementate de art. 519 din Codul de procedură civilă, întrucât chestiunea de drept a cărei lămurire se cere nu este nouă și nu prezintă o asemenea dificultate încât să reclame intervenția instanței supreme, problema de drept primind o dezlegare din partea instanțelor de judecată. Referitor la fondul sesizărilor, partea a apreciat că acordarea tichetelor de masă reprezintă un drept al personalului contractual din unitățile sanitare publice finanțate din venituri proprii, realizate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate, drept instituit de art. 23 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 125/2005, cu modificările și completările ulterioare.

V. Punctul de vedere al titularului sesizărilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

21. Prin încheierile de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, completul de judecată al Curții de Apel București – Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a arătat că art. 23 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 125/2005, cu modificările și completările ulterioare, consacră un drept la acordarea tichetelor de masă, fără a prevedea o condiție reprezentată de existența resurselor financiare pentru acordarea acestor drepturi.

22. S-a apreciat că trebuie stabilit dacă această condiție poate fi dedusă pe cale de interpretare, respectiv dacă dispozițiile art. 23 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 125/2005, cu modificările și completările ulterioare, trebuie completate cu dispozițiile Legii nr. 142/1998, cu modificările și completările ulterioare.

23. Curtea de Apel București – Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a considerat că scopul art. 23 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 125/2005, cu modificările și completările ulterioare, nu a fost acela de a stabili un număr maxim al tichetelor de masă – 20, în condițiile în care tichetele urmau a se acorda conform Legii nr. 142/1998, cu modificările și completările ulterioare, ci acela de a stabili alt regim juridic pentru acordarea tichetelor de masă decât cel reglementat de această lege.

24. Astfel, interpretând sistematic dispozițiile art. 23 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 125/2005, cu modificările și completările ulterioare, și cele ale art. 41¹ din același act normativ, s-a apreciat că legiuitorul a realizat o distincție între personalul încadrat în unitățile sanitare publice finanțate din venituri proprii realizate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate și personalul contractual din unitățile și subunitățile sanitare care se finanțează de la bugetul de stat.

25. În timp ce personalul contractual din unitățile și subunitățile sanitare care se finanțează de la bugetul de stat beneficiază de tichete de masă în conformitate cu prevederile Legii nr. 142/1998, cu modificările și completările ulterioare, în privința personalului încadrat în unitățile sanitare publice finanțate din venituri proprii nu se face trimitere la dispozițiile Legii nr. 142/1998, cu modificările și completările ulterioare.

26. Instanța de trimitere a considerat că diferențele privind regimul de finanțare determină și diferența de reglementare a dreptului la acordarea tichetelor de masă. Interpretarea istorico-teleologică determină concluzia că dreptului reglementat de art. 23 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 125/2005, cu modificările și completările ulterioare, nu îi sunt aplicabile condițiile rezultate din Legea nr. 142/1998, cu modificările și completările ulterioare.

27. Astfel, în condițiile în care exista un cadru legal pentru acordarea tichetelor de masă – Legea nr. 142/1998, cu modificările și completările ulterioare, legiuitorul a consacrat acest drept, pentru personalul încadrat în unitățile sanitare publice finanțate din venituri proprii realizate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate, printr-un act normativ special – Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 125/2005, cu modificările și completările ulterioare, art. 23.

28. De asemenea, deși lipsa resurselor financiare a determinat apariția unor acte normative care au reglementat neacordarea tichetelor de masă, în cazul instituțiilor finanțate integral din venituri proprii nu a existat interdicția de acordare a tichetelor de masă.

29. Din evoluția actelor normative rezultă intenția legiuitorului de a reglementa, în mod special, dreptul personalului încadrat în unitățile sanitare publice finanțate din venituri proprii, distinct de reglementarea cuprinsă în Legea nr. 142/1998, cu modificările și completările ulterioare.

30. Completarea dispozițiilor art. 23 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 125/2005, cu modificările și completările ulterioare, cu cele ale Legii nr. 142/1998, cu modificările și completările ulterioare, care condiționează exercitarea dreptului de existența resurselor financiare este înlăturată, în opinia instanței de trimitere, de modul în care a fost reglementat dreptul în speță, în sensul că legiuitorul nu a făcut trimitere la dispozițiile Legii nr. 142/1998, cu modificările și completările ulterioare, deși, în același act normativ, atunci când a considerat că trebuie aplicate, a trimis la prevederile Legii nr. 142/1998, cu modificările și completările ulterioare.

31. S-a menționat că, în condițiile în care același drept este reglementat de contractul colectiv de muncă, de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 125/2005, cu modificările și completările ulterioare, și de Legea nr. 142/1998, cu modificările și completările ulterioare, în condițiile în care se constată că art. 23 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 125/2005, cu modificările și completările ulterioare, este o lex specialis care reglementează un drept nesupus unei condiții, se aplică cu prioritate art. 23 (față de prevederile art. 132 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și de principiul specialia generalibus derogant).

VI. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

32. O primă opinie conturată prin soluțiile pronunțate de instanțele judecătorești a fost în sensul că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 125/2005, cu modificările și completările ulterioare, reprezintă o normă specială de strictă și imediată aplicare. Cum legea nu distinge și nu impune nicio condiționare, vocația din norma generală, aplicabilă tuturor salariaților, bugetari sau nu, se transformă într-un drept pentru salariat, corelativ unei obligații pentru angajator, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 125/2005, cu modificările și completările ulterioare, astfel că recunoașterea acestui drept nu încalcă dispozițiile obligatorii de interpretare ale Deciziei nr. 14 din 18 februarie 2008 pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite. Clauza din contractul colectiv de muncă nu este sub condiție suspensivă, cum ar fi starea financiară a angajatorului, câtă vreme acordarea dreptului nu e condiționată expres de existența resurselor bugetare. Dacă ar fi dorit doar să includă această categorie de salariați între destinatarii normei generale, atunci legiuitorul nu instituia obligația de plată a maximum 20 de tichete de masă, ci ar fi extins dispozițiile legale și pentru această categorie de salariați.

33. O a doua opinie este cea în care cele două texte se coroborează și nu se exclud, acordarea tichetelor fiind o vocație care se realizează în condițiile în care angajatorul are alocate fonduri în acest sens.

34. Potrivit datelor comunicate de instanțele naționale, la nivelul Curții de Apel București – Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale există 21 de dosare suspendate în temeiul art. 520 alin. (4) din Codul de procedură civilă, până la soluționarea prezentei sesizări.

35. Prin Adresa nr. 3.144/C/5.459/III-5/2015 din 28 decembrie 2015 Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că, la nivelul Secției judiciare – Serviciul judiciar civil, nu s-a verificat și nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în această problemă de drept.

VII. Raportul asupra chestiunii de drept

36. Prin raportul întocmit în cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, potrivit dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă.

37. Asupra rezolvării de principiu a chestiunii de drept sesizate, pentru ipoteza în care completul desemnat în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile ar ajunge la concluzia întrunirii condițiilor de admisibilitate, opinia judecătorilor-raportori a fost în sensul că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 23 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 125/2005, cu modificările și completările ulterioare, alocația individuală de hrană sub forma tichetelor de masă nu reprezintă un drept, ci o vocație ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu acest titlu.

VIII. Înalta Curte de Casație și Justiție

38. Examinând sesizările în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori, punctul de vedere formulat de către una din părți și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

39. Prin dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, legiuitorul a instituit o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea procedurii de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, condiții care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ.

40. Procedând, în prealabil, la o analiză asupra admisibilității sesizării, se constată că sunt îndeplinite cerințele legale.

41. Cele trei procese se află pe rolul Curții de Apel București – Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în faza de judecată a apelului. Având în vedere că hotărârile care fac obiectul controlului judiciar în apel sunt pronunțate în litigii de muncă, față de dispozițiile art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, raportat la art. XVIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare, coroborate cu art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, hotărârile care vor fi pronunțate în apel vor fi definitive. Prin urmare, titularul sesizărilor soluționează cauzele în ultimă instanță.

42. Cât privește condiția de admisibilitate privind ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată, se constată că sesizările pun în discuție modalitatea de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 23 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 125/2005, cu modificările și completările ulterioare, în sensul de a se stabili dacă alocația individuală de hrană sub forma tichetelor de masă reprezintă un drept sau o vocație ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu acest titlu. Prin urmare, de lămurirea acestei chestiuni de drept depinde soluționarea pe fond a cauzelor, deoarece, în funcție de modalitatea de rezolvare, se va da o dezlegare fondului raporturilor juridice deduse judecății.

43. Este îndeplinită și cerința noutății problemei de drept supuse interpretării, impunându-se următoarele precizări.

44. Caracterul de noutate nu ține neapărat de noutatea actului normativ vizat, ci ceea ce prezintă importanță sub acest aspect este existența și dezvoltarea unei practici judiciare constante în materie.

45. Potrivit datelor comunicate de către curțile de apel cu privire la chestiunea de drept ce face obiectul sesizărilor de față, nu s-a cristalizat o jurisprudență conturată și constantă, iar pe rolul instanțelor judecătorești se află cauze similare ce au fost suspendate până la soluționarea prezentelor sesizări, în temeiul art. 520 alin. (4) din Codul de procedură civilă, astfel încât mecanismul cu funcție de prevenție al hotărârii prealabile poate fi declanșat, fiind necesară lămurirea acestei chestiuni de drept.

46. Referitor la dezlegările date anterior de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite în recursul în interesul legii soluționat prin Decizia nr. 14 din 18 februarie 2008, soluția instanței supreme a vizat interpretarea unitară a dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 142/1998, cu modificările și completările ulterioare, cu privire la alte categorii profesionale, iar nu cele din sistemul de sănătate publică.

47. Ca atare, se constată că, asupra prezentei chestiuni, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu există un recurs în interesul legii cu un obiect similar, în curs de soluționare. Se mai reține că litigiile privind conflictele de muncă nu intră în sfera de competență a instanței supreme, astfel că nu există o jurisprudență a acestei instanțe în materie.

48. Dispoziția legală vizată de sesizările privind pronunțarea unei hotărâri prealabile este următoarea:

– art. 23 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2004 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului contractual din unitățile sanitare publice din sectorul sanitar, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 125/2005, cu modificările și completările ulterioare, conform căruia:

„Art. 23. – Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, personalul încadrat în unitățile sanitare publice finanțate din venituri proprii realizate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate beneficiază lunar de maximum 20 de tichete de masă.”

49. Regimul general de acordare a tichetelor de masă este reglementat prin Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, cu modificările și completările ulterioare, care, prin art. 1 alin. (1) și (2), prevede următoarele:

„Art. 1. – (1) Salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă. Tichetele de masă sunt emise fie pe suport hârtie, fie pe suport electronic, sunt destinate exclusiv alocației individuale de hrană reglementate de prezenta lege și sunt suportate integral pe costuri de angajator.

(2) Tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.”

50. Din modalitatea de formulare a normei de la art. 1 alin. (1) citate mai sus, rezultă că această dispoziție legală are un caracter dispozitiv, acordarea acestui beneficiu pentru angajați fiind lăsată la latitudinea angajatorului.

51. În cuprinsul aceleiași norme sunt enumerate limitativ categoriile de beneficiari ai acestor tichete de masă, printre care se numără și salariații din sectorul bugetar.

52. Totodată, prin art. 1 alin. (2) din aceeași lege se stabilește și modalitatea de finanțare a acestor alocații individuale de hrană, sub forma tichetelor de masă, în cazul în care angajatorul decide acordarea lor: pentru salariații unităților din sectorul bugetar, în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, iar pentru salariații din cadrul celorlalte categorii de angajatori, în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii.

53. Ulterior, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2004 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului contractual din unitățile sanitare publice din sectorul sanitar, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 125/2005, cu modificările și completările ulterioare, au fost introduse dispoziții speciale cu privire la acordarea tichetelor de masă.

54. În primul rând, prin acest act normativ s-a făcut distincția între personalul încadrat în unitățile sanitare publice finanțate din venituri proprii, la care se referă art. 23 citat mai sus, și personalul contractual din unitățile și subunitățile sanitare, pentru care s-a prevăzut la art. 41¹ că:

„(1) Beneficiază în continuare de tichete de masă în conformitate cu prevederile Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, cu modificările ulterioare, personalul contractual din unitățile și subunitățile sanitare care, începând cu anul 2007, se finanțează de la bugetul de stat, precum și medicii, farmaciștii și medicii dentiști pe perioada anilor I-VII de rezidențiat.

(2) Categoriile de personal care beneficiază de tichete de masă potrivit alin. (1) sunt:

a) personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din cabinetele de planning familial din structura spitalelor;

b) medicii și personalul sanitar din unitățile sau secțiile de spital cu profil de recuperare distrofici, recuperare și reabilitare neuropsihomotorie sau pentru copii bolnavi HIV/SIDA, reorganizate potrivit legii;

c) personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din unitățile și compartimentele de primire a urgențelor din cadrul spitalelor de urgență;

d) personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din dispensarele și cabinetele medicale de TBC, centrele și laboratoarele de sănătate mintală, boli infecțioase din structura spitalelor, definite ca activități de interes deosebit în realizarea obiectivelor strategiei de sănătate publică.

(3) Cheltuielile prevăzute la alin. (1) se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății Publice.

(4) Se abilitează Ministerul Finanțelor Publice să introducă modificările corespunzătoare în structura bugetului Ministerului Sănătății Publice.”

55. Analizând comparativ și sistematic cele două texte de lege, se constată că dispoziția de la art. 23 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 125/2005, cu modificările și completările ulterioare, este o normă imperativă și, în același timp, reprezintă o normă specială în raport cu prevederile Legii nr. 142/1998, cu modificările și completările ulterioare, cu o existență de sine stătătoare, independent de dreptul comun în materie, fiind aplicabilă cu privire la personalul încadrat în unitățile sanitare publice finanțate din venituri proprii.

56. Pe de altă parte, art. 41¹ din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 125/2005, cu modificările și completările ulterioare, stabilește, în contextul acestui act normativ special, că pentru categoria personalului contractual din unitățile și subunitățile sanitare – care beneficiază în continuare de tichete de masă – acestea se acordă în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 142/1998, cu modificările și completările ulterioare, legea-cadru care reprezintă dreptul comun. Prin urmare, în acest caz, tichetele de masă se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății, conform alin. (3) al art. 411 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 125/2005, cu modificările și completările ulterioare, dacă sunt alocate sume suficiente de natură a acoperi aceste cheltuieli bugetare, în limitele cărora angajatorul se poate obliga la acordarea tichetelor de masă acestei categorii de personal.

57. Acest regim juridic diferit rezultă și din împrejurarea că, în timp ce personalul contractual din unitățile și subunitățile sanitare a intrat sub restricțiile impuse prin reglementări succesive