În Monitorul Oficial nr. 91 din 8 februarie a.c. a fost publicat Ordinul nr. 521/2016 al Agenției Naționale de Administrare Fiscală pentru aprobarea Procedurii de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată, potrivit prevederilor art. 316 alin. (1) lit. a) sau c) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și pentru aprobarea modelului și conținutului unui formular.


Nou în Legalis – Dreptul familiei. Căsătoria. Regimuri matrimoniale. Filiaţia. Ediția 5. Accesează volumul!


În extras

1. Prezenta procedură se aplică pentru eliberarea Deciziei privind înregistrarea în scopuri de TVA potrivit prevederilor art. 316 alin. (1) lit. a) sau c) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare (Codul fiscal), persoanelor impozabile care au sediul activității economice în România și realizează sau intenționează să realizeze o activitate economică ce implică operațiuni taxabile, scutite de taxa pe valoarea adăugată cu drept de deducere, și/sau operațiuni rezultate din activități economice pentru care locul livrării/prestării se consideră ca fiind în străinătate, dacă taxa ar fi deductibilă, în cazul în care aceste operațiuni ar fi fost realizate în România conform art. 297 alin. (4) lit. b) și d) din Codul fiscal, care solicită înregistrarea în scopuri de taxă pe valoarea adăugată la organul fiscal competent în următoarele situații:

a) înainte de realizarea unor astfel de operațiuni, dacă declară fie că urmează să realizeze o cifră de afaceri care atinge sau depășește plafonul de scutire prevăzut la art. 310 alin. (1) din Codul fiscal, fie că urmează să realizeze o cifră de afaceri inferioară plafonului de scutire, dar optează pentru aplicarea regimului normal de taxă;

b) dacă cifra de afaceri realizată în cursul unui an calendaristic este inferioară plafonului de scutire, dar persoana impozabilă optează pentru aplicarea regimului normal de taxă.

2. Persoana impozabilă care solicită înregistrarea în scopuri de taxă pe valoarea adăugată depune la organul fiscal competent:

a) cererea de înregistrare în scopuri de TVA, însoțită de documentele prevăzute de legislația în vigoare pentru evaluarea intenției și a capacității de a desfășura activitate economică, în cazul persoanelor impozabile care sunt supuse înmatriculării la registrul comerțului și care solicită înregistrarea în scopuri de TVA, conform art. 316 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal;

b) declarația de înregistrare, având completată rubrica „Date privind vectorul fiscal”, secțiunea taxa pe valoarea adăugată, în cazul persoanelor impozabile care nu sunt supuse înmatriculării la registrul comerțului și care solicită înregistrarea în scopuri de TVA, conform art. 316 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal;

c) declarația de mențiuni, având completată rubrica „Date privind vectorul fiscal”, secțiunea taxa pe valoarea adăugată, în cazul persoanelor impozabile care solicită înregistrarea în scopuri de TVA, conform art. 316 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal, însoțită de documentația prevăzută de legislația în vigoare pentru evaluarea intenției și a capacității de a desfășura activitate economică, după caz.

3. Ca urmare a analizei informațiilor cuprinse în cererea de înregistrare în scopuri de TVA sau declarația de înregistrare/mențiuni, după caz, prin care persoana impozabilă solicită înregistrarea în scopuri de taxă pe valoarea adăugată și în documentele anexate acesteia, organul fiscal competent aprobă sau respinge cererea de înregistrare în scopuri de TVA și emite Decizia privind înregistrarea în scopuri de taxă pe valoarea adăugată potrivit prevederilor art. 316 alin. (1) lit. a) sau c) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

4. În cazul aprobării înregistrării în scopuri de taxă pe valoarea adăugată, decizia se emite având bifată căsuța corespunzătoare persoanelor impozabile care solicită înregistrarea în scopuri de TVA conform art. 316 alin. (1) lit. a) sau c) din Codul fiscal, după caz. Înregistrarea în scopuri de taxă pe valoarea adăugată este valabilă începând cu data comunicării deciziei de aprobare a înregistrării în scopuri de taxă pe valoarea adăugată, în temeiul pct. 88 alin. (1) lit. d) din Normele metodologice de aplicare a titlului VII din Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016.

5. În cazul respingerii înregistrării în scopuri de taxă pe valoarea adăugată, decizia se emite având bifată căsuța corespunzătoare, cu indicarea motivelor de fapt și de drept pe baza cărora a fost respinsă solicitarea de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată.

6. Decizia privind înregistrarea în scopuri de taxă pe valoarea adăugată potrivit prevederilor art. 316 alin. (1) lit. a) sau c) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal se întocmește în două exemplare; un exemplar se comunică persoanei impozabile solicitante, potrivit art. 47 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare (Codul de procedură fiscală), iar al doilea exemplar se arhivează la dosarul fiscal al contribuabilului.

7. După comunicarea deciziei prin care se aprobă înregistrarea în scopuri de taxă pe valoarea adăugată către persoana impozabilă, compartimentul de specialitate operează, de îndată, în Registrul contribuabililor înregistrarea în scopuri de TVA.

8. Certificatul de înregistrare în scopuri de TVA, emis de organul fiscal competent în baza deciziei prin care se aprobă înregistrarea în scopuri de taxă pe valoarea adăugată, având înscrisă data înregistrării, se comunică persoanei impozabile în condițiile prevăzute de art. 47 din Codul de procedură fiscală.